29 iunie

Mijlocul verii agrare și perioada secerișului sunt patronate de o divinitate populară, numită Sâmpetru, ce a preluat data de celebrare și numele Sfântului Apostol Petru din calendarul creștin-ortodox. În calendarul popular, Sâmpetru de Vară este patron al lupilor, la fel ca fratele său, Sâmpetru de Iarnă, sărbătorit la mijlocul iernii pastorale.

Obiceiuri și tradiții

Legendele populare spun despre Sânpetru că umbla pe Pământ toată vara, în vremurile de demult, când oamenii erau foarte credincioși, și că Dumnezeu însuși îi cerea adesea sfatul în luarea unor decizii.

Snoavele populare îl arată pe Sâmpetru ca fiind un om obișnuit, agricultor, păstor și cel mai adesea pescar, căruia i se întâmplă lucruri hazlii: îi sunt furați caii sau boii chiar în vremea aratului, petrece şi joacă la cârciumă, are o drăguţă pescăriță, se îmbată şi este bătut de oameni, intră slugă la Diavol, este iscoada lui Dumnezeu pe Pământ şi multe altele.

Fiind însă foarte credincios, harnic şi bun sfetnic, Sânpetru este luat de Dumnezeu în cer unde îi încredinţează porţile şi cheile Raiului. Acolo Sâmpetru rânduiește hrană animalelor sălbatice, în special lupilor, sau fierbe grindina pentru a o mărunţi prin topire şi o face mai puțin periculoasă pentru oameni.

La marile sărbători (Crăciun, Anul Nou, Bobotează, Măcinici, Sângiorz, Sânziene) Sâmpetru poate fi văzut stând la dreapta lui Dumnezeu, atunci când, la miezul nopții, se deschide pentru o singură clipă cerul.

Alături de Paște, Crăciun și Sărbătoarea Sântămăriei, și această sărbătoare este precedată de post, Postul Sâmpetrului, singurul care are un număr variabil de zile, în funcție de zona etnografică. Câteva dintre reperele generale ale începerii acestui post sunt: apariţia licuricilor, amuţitul cucului sau răsăritul constelaţiei Găinuşei.

Moșii de Sâmpetru

Ca și la celelalte sărbători importante din calendarul popular, în ziua de Sâmpetru se curăță și se tămâiază mormintele și se dau de pomană păsat, colaci, lumânări şi mere (fructele începeau să fie consumate numai după ce primele mere erau date de pomană).

Credințe și superstiții

  • dacă tună sau fulgeră nucile şi alunele vor avea viermi;
  • se ţine ca apărare de grindină şi lupi;
  • lupul se zice că e câinele sfântului Petru şi unde-i porunceşte el, acolo face pradă;
  • când se strâng mai mulţi lupi la un loc, și urlă, se zice că se roagă lui Sf. Petru să li rânduiască pradă;
  • ca să fie feriți de grindină, sătenii serbează și cele două zile care urmează după prăznuirea Apostolilor Petru și Pavel;
  • când se coc merele, părinţii care au copii morţi să nu mănânce până nu dau de pomană, căci dacă vor mânca, copiii lor de pe lumea cealaltă nu pot să ia şi ei mere, când se scutură merii acolo, în ziua de Sânziene şi sân Petru, fiindcă au mâncat întăi părinţii lor;
  • în această zi, femeile dau ocol lanurilor de grâu, dezbrăcate complet, pentru ca vrăbiile să nu mai vadă spicele și să mănânce boabele din ele;
  • cucul cântă numai până în ziua de Sâmpetru deoarece cucul i-a furat calul și Sf. Petru umblă să îi ceară socoteală;
  • în Gorj există credința că nimeni nu trebuie să mănânce fruct nou, legumă sau zarzavat, până nu dă mai întâi de pomană, însoțind dania cu vorbele „Doamne-ajută!”.

Calendarul creștin-ortodox

Înainte de a-l cunoaște pe Isus, Apostolul Petru era pescar și locuia în Betania, împreună cu fratele lui, Andrei „cel întâi chemat”. Petru este cel care s-a lepădat de trei ori de numele Mântuitorului, dar prin căință își ispășește greșeala și își recapătă vrednicia de a fi Apostol. El propovăduiește Evanghelia ajungând până la Roma, unde călăuzește spre credință pe primii creștini. În anul 67, împăratul Nero îl răstignește cu capul în jos și Apostolul Petru moare ca un mucenic.

Surse

Antoaneta Olteanu, Calendarele poporului român, Editura Paideia, București, 2001;
Irina Nicolau, Ghidul sărbătorilor românești, Editura Humanitas, 1998;
luliana Băncescu (coordonator), Obiceiuri tradiționale din România – Sărbători în imagini. Album, Centrul Național pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale, 2006;
Rodica Colta, Sărbători și datini de peste an. O anchetă transfrontalieră asupra culturii tradiționale, Editura Etnologică, 2017;
Ion Ghinoiu, Zile și mituri. Enciclopedie a sărbătorilor, ritualurilor, fiinţelor fabuloase, eroilor şi miturilor, din panteonul popular românesc, Editura Univers Enciclopedic, 2018;
Ion Ghinoiu, Obiceiuri populare de peste an. Dicţionar, Editura Fundaţiei Culturale Române, Bucureşti, 1997;
Romulus Antonescu, Dicționar de simboluri și credințe tradiționale românești, Editura cIMeC – Institutul de Memorie Culturală, 2009;
Tudor Pamfile, Sărbătorile de vară la români. Studiu etnografic, Academia Română, Bucureşti, 1910;
Ion Ghinoiu, Mitologie română: dicţionar, Editura Univers Enciclopedic Gold, 2013;
Artur Gorovei, Credinţi şi superstiţii ale poporului român, Editura Grai şi Suflet – Cultura Naţională, Bucureşti, 1995;
Elena Niculiţă-Voronca, Datinele şi credinţele poporului român adunate şi aşezate în ordine mitologică, volumul I, Editura Polirom, Iaşi, 1998;
Ovidiu Bîrlea, Mică Enciclopedie a poveștilor românești, Editura științifică și enciclopedică, 1976.