24 iunie

În ziua de 24 iunie se sărbătorește Nașterea Sf. Ioan Botezătorul, cunoscută în popor ca Sf. Ioan de Vară, dar mai ales cunoscută sub numele de Sânziene sau Drăgaică.

Această zi reprezintă miezul verii, așadar se spune că soarele se odihnește, așa că și oamenii fac la fel. Ziua este numită Sânziene în Banat, Transilvania și nordul Moldovei și Drăgaică în Muntenia, Dobrogea și sudul Moldovei

Sânzienele sunt fete frumoase care umblă prin păduri și dau florilor calități vindecătoare, după care transformă parfumul lor în leacuri pentru suferinzi. Drăgaica, sau Sânziana ar umbla pe pământ sau ar pluti prin aer în ziua solstițiului de vară și s-ar desfăta, cântând și dansând, împreună cu alaiul său nupțial, format din zâne fecioare și fete frumoase, peste câmpuri și păduri.

În această zi se juca și Drăgaica. În cetele de Drăgaică, fata care joacă rolul zeiței este îmbrăcată ca o mireasă, cu rochie albă și cunună împletită din flori de sânziene pe cap, însemn al cununiei. În timpul ceremoniei nupțiale, Zeița vindecă bolile și suferințele oamenilor, în special bolile copiilor, apără holdele de grindină, de furtuni și vijelie, ursește fetele de măritat, etc. Se spune că cucul cântă doar de la Buna-Vestire până la Sânziene, fiindcă după aceea mănâncă cireșe, vișine și semințe de orz și ajunge să răgușească; dacă se aude cucul după ziua de Sânziene, sau pe timp de noapte, poate însemna că urmează un an de foamete și războaie.

Dimitrie Cantemir descriind „religia Moldovenilor” menționează şi Drăgaica, ca un eventual travesti mitologic al zeiței Ceres, căci în acea perioadă a anului când încep să se coacă semănăturile, toate fetele țăranilor din satele învecinate se adună şi o aleg pe cea mai frumoasă dintre ele, căreia îi dau numele de Drăgaica, o petrec pe ogoare cu mare alai, o gătesc cu o cunună împletită din spice şi cu multe basmale colorate şi îi pun în mâini cheile de la jitnițe. Drăgaica împodobită în acest chip, cu fața acoperită, se întoarce de la câmp spre casă cu mâinile întinse şi cu basmalele fluturând în vânt, de parcă ar zbura şi cutreieră toate satele din care s-a adunat lume s-o petreacă jucând şi cântând laolaltă cu toate tovarășele ei de joc, care o numesc foarte des sora şi mai-marea lor. Fetele din Moldova doresc din toată inima să fie alese Drăgaică, deși, în textele cântecelor se precizează că, după datină, fata care a întruchipat Drăgaica, nu se poate mărita decât abia după trei ani.

În câmpia Dunării, jocul Drăgaicei este ceva mai complicat decât în podișul Moldovei. În el intervine o acțiune ludică cu mai multe personaje, dintre care trebuie menționat Drăgoiul. Drăgaica şi Drăgoiul sunt deghizați în mireasă şi mire, cu maschete din panglici întocmite ca la vechii călușari. Panglicile colorate cad împrejurul capului, pe spate, umeri şi pe pieptul jucătoarelor. Jocul închipuie nunta Drăgaicei cu Drăgoiul şi participarea simbolică a fetelor din ceată, în numele comunității sătești, la acest eveniment important din viața lor. În esența lui jocul muntenesc al Drăgaicei e mai sprinten, mai bărbătesc şi mai de echipă decât cel moldovenesc.

Prin preparativele lui din ajun, prin utilizarea unui steag şi jurământul pe steag la marginea unei ape, prin muțenia din timpul jocului, purtarea florilor de Drăgaica la brâu şi în steag şi prin datina spargerii jocului, amintește de călușari. O contaminare sau o reduplicare în acest sens este vizibilă. Astăzi Drăgaica se joacă cu fața acoperită de o maramă sau de un văl de mireasă. În această deghizare ludică rezidă însăși esența jocului.

Surse:
Calendarele poporului român, Antoaneta Olteanu, Editura Paideea, București, 2001
Măștile populare, Romulus Vulcănescu, Editura Științifică, București, 1970