9 martie
La nouă zile după Baba Dochia, urmează sărbătoarea Sfinților 40 mucenici din Sevastia, Mucenicii sau Moșii. În mentalitatea tradițională, cei 40 de sfinți mucenici apar ca ocrotitori ai omului, ai vegetației și agriculturii. Se spune că ei bat cu ciubotele în pământ, pentru a alunga iarna și pentru a ajuta natura să revină la viață. Astfel, pentru a li se capta bunăvoința, li se aduc ofrande.

Se fac, în această zi, diferite preparate din făină de grâu care se numesc astfel: în Banat – sânți, sâmți sau moși de păresimi, în Mehedinți – brăduleți, în Teleorman – brânduși, în Mehedinți, Olt, Romanați și Teleorman – bradoși, în Dâmbovița – măcinici și măcinice, în Ilfov și Ialomița – mucenici, în nordul Moldovei – sfinți și sfințișori.
Aceste copturi au formă de om, porumbel sau albină, sau pe ei se înțeapă, cu o țeavă de sucală, forma unui om, sau pur și simplu se înțeapă aluatul de 40 de ori. Este înțepat chiar și aluatul din care se face pâinea în această zi. Se fac și în formă de 8, sau covrigei, dar să aducă pe cât posibil a formă de om. Colăceii se ung cu miere în Banat, Mehedinți, Teleorman, sudul Moldovei, Roman, Neamț și nordul Moldovei. În Câmpia Bărăganului, se fierb și deasupra se presară nucă pisată și uneori scorțișoară. În Teleorman, colăceii sau fiertura se dau de pomană atât pentru rodul pământului, cât și pentru sufletul morților din familie. În Muntenia, pentru că sunt fierți, mucenicii nu se duc la biserică, dar sunt împărțiți de pomană, pentru a rodi grâul și să le meargă bine oamenilor tot anul. În Bucovina, se fac chiar 40 de plăcinte umplute cu mac sau 40 de pâinișoare, care se împart, ca Moși, celor săraci.
În unele părți din Muntenia, se mai face în această zi, în afara celor 40 de mucenici, și un bradoș mai mare, în formă de om, cu gură, urechi, nas, dar orb, care se numește Uitata, pentru pomenirea tuturor morților care, în decursul anului ar fi fost uitați nepomeniți. Această Uitată este jucată de copii în jurul focului făcut în mijlocul ogrăzii, apoi unsă cu miere și mâncată. În Banat se dau de pomană, în afară de Sfinți și cele 40 de pahare de rachiu sau vin, și iahnie de fasole, nuci, poame, alune etc.
În această zi, în diverse părți ale țării se obișnuiește să bată cu botele sau cu ciocanele în pământ, pentru ca acesta să se dezghețe. În Bucovina nu se bate pământul cu maiele, dar tinerii fac 40 de mătănii, câte o mătanie pentru fiecare moș în parte, sau chiar câte 40 de mătănii pentru fiecare sfânt, ca să aibă mulți ani de viață și să fie sănătoși peste an.
Se crede că la liturghia ce se săvârșește la această sărbătoare participă toți sfinții dintr-un an. Din această zi, încep să se dezghețe pământul și apa. Se spune că tot ceea ce se seamănă în această zi va rodi de 40 de ori mai mult, din cauză că sfinții bat cu botele în pământ, ca să intre frigul și să iasă căldura, să crească iarba și frunzele, să se desprimăvăreze și să se pornească plugurile în arătură. Cum va fi vremea în această zi, tot așa va fi timp de 40 de zile în continuare; dacă plouă în ziua aceasta, va ploua și în ziua de Paște; dacă tună, este semn că vara va fi roditoare.
Până spre mijlocul secolului al XX-lea, chiar și după Al Doilea Război Mondial în unele locuri, satele din sudul României se confundau, în dimineața zilei de 9 martie, cu niște nori de fum groși, datorită focurilor aprinse prin curți și grădini. Focurile aprinse din gunoaiele rezultate din curățirea terenului și a anexelor gospodărești, în afară de caracterul practic, aveau și unul ritual, deoarece membrii gospodăriei, în special tinerii, când focul se întețea mai bine, săreau peste flăcări în așa fel încât fumul să le pătrundă în haine. Obiceiul este consemnat și în Transilvania, unde, în ajunul prăznuirii celor 40 de Sfinți, se aprind grămezi de paie, iar cei din gospodărie sar peste flăcări. În Banat, se răscolește și se bate cu botele în foc pentru încălzirea mai rapidă a timpului. Considerându-se că fumul nu este suficient pentru alungarea șerpilor, care ies în această zi din ascunzișurile lor, se mai afumă suplimentar și cotloanele gospodăriei cu o cârpă aprinsă.
Surse:
Antoaneta Olteanu, Calendarele poporului român, Editura Paideia, București, 2001;Romulus Antonescu, Dicționar de simboluri și credințe tradiționale românești, Editura cIMeC – Institutul de Memorie Culturală, 2009;
Obiceiuri tradiționale din România – Sărbători în imagini. Album, Centrul Național pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale, 2006;
Ion Ghinoiu, Mitologie română: dicţionar, Editura Univers Enciclopedic Gold, 2013;
Irina Nicolau, Ghidul sărbătorilor românești, Editura Humanitas, 1998.