La data de 23 noiembrie 1864 era înființat Muzeul Național de Antichități, printr-un decret emis de către domnitorul Alexandru Ioan Cuza. În inventarul muzeului se regăseau numeroase colecții particulare, dintre care cea mai importantă era cea a generalului Nicolae Mavros. Inventarul muzeului s-a îmbogățit pe parcursul timpului cu piese și tezaure de o valoare excepțională, printre care se număra și Tezaurul de la Pietroasa.
Astfel, Muzeul Național de Antichități a devenit o importantă instituție de profil arheologic, la conducerea căreia s-au succedat mari personalități ale arheologiei românești: Alexandru Odobescu, Grigore Tocilescu (1881-1909), George Murnu (1909-1910), Vasile Pârvan (1910-1927), Ioan Andrieșescu (1927-1935), Vladimir Dumitrescu (1935-1938, 1940-1944), Scarlat Lambrino (1938-1940), Theofil Sauciuc-Săveanu (1944-1947).
Începând cu anul 1949, Muzeul Național de Antichități devine o secție a Institutului de Istorie al Academiei Române, iar din 1956, odată cu înființarea Institutului de Arheologie, Muzeul devine o secție în cadrul Institutului.
Poate cel mai faimos tezaur deținut de către Muzeul Național de Antichități, Tezaurul de la Pietroasa, cunoscut și sub numele popular de „Cloșca cu puii de aur”, a intrat în circuitul muzeal încă din data de 28 martie 1842, devenind parte integrantă din exponatele Colegiului Sfântul Sava din București, cele care au stat la baza fondării Muzeului Național de Antichități, care era subordonat Eforiei Școalelor din București.
Tezaurul de la Pietroasa a fost descoperit în martie-aprilie 1837 de doi pietrari din zonă, în timp ce luau piatră de pe dealul Istriţa și a avut o istorie deosebit de zbuciumată.
Era compus inițial din 22 de piese, dintre care s-au păstrat doar 12 în greutate totală de aproximativ 19 kg. Obiectele din care este compus Tezaurul de la Pietroasa se pot împărți în două mari categorii: vase și podoabe.
Dintre acestea, cinci sunt lucrate exclusiv din aur: este vorba despre un platou mare, o cană (cunoscută în arheologie sub numele de oenochoe), o pateră cu decor în relief, având o statuetă în centru, un colan cu inscripție și un colan simplu. Celelalte șapte sunt împodobite cu pietre prețioase: un colan, patru fibule (broșe) – o fibulă mare, două fibule legate cu un lănțișor, o fibulă mică și două vase – vasul octagonal și vasul dodecagonal. Cele zece piese pierdute au fost probabil trei colane, dintre care unul cu inscripție, o cană asemănătoare cu cea păstrată (oenochoe), o pateră simplă, nedecorată, o fibulă mică, probabil pereche cu cea mai mică dintre cele păstrate, și două perechi de brățări încrustate cu pietre.
Pentru a afla mai multe despre istoria interesantă a Muzeului Național de Antichități, dar și a celebrului tezaur care a făcut parte din colecția sa, și care astăzi este păstrat și expus la Muzeul Național de Istorie a României, vă invităm să explorați bazele de date administrate de Institutul Național al Patrimoniului:
- Despre istoricul Muzeului Național de Antichități și despre modul de organizate al acestuia puteți citi într-un articol semnat de către Mirela Tîrnă, și tot despre istoricul său puteți găsi informații în Baza de Muzee și Colecții din România.
- Studiul „Le Trésor de Pétrossa – étude sur l’orfèvrerie antique”, de Alexandru Odobescu, cuprinde informații referitoare la faimosul tezaur de aur descoperit la Pietroasele, în patru volume, și conține 372 de ilustrații, cromolitografii și heliogravuri.
- Un inventar al tezaurelor care au făcut parte din colecția Muzeului Național de Antichități se păstrează în documente din 1916, incluse într-un studiu semnat de către Alexandru Păunescu.
- Despre Cloșca cu Puii de Aur puteți citi în articolul Consideraţii asupra Tezaurului de la Pietroasa „Cloşca cu puii de Aur” de Anton Manea.