La data de 3 noiembrie 1919, Vasile Pârvan îşi inaugura cursul de istorie la nou înfiinţata Universitate a Daciei Superioare din Cluj, instituție fondată de filologul Sextil Puşcariu. Pârvan vorbește în cuvântarea ținută la 3 noiembrie despre nevoia constantă de avans, reformă, cultură și creație pe care trebuie să o aibă în continuare individul, națiunea română și omenirea.

Cum omul care a trăit o viață într-o strâmtă vale de munte, la prima vedere a vastului spațiu liber ce-l dă orizontul mării, se va da înapoi speriat căutându-și sprijin în cel mai apropiat obstacol care să-i mărginească privirea, cum sufletul nostru însuși, mereu visând de infinit, se dă totuși înapoi cu groază și i se pare că se scufundă în haos, când îi ceri să gândească la ce poate fi dincolo de ultima stea văzută, și tot mereu mai departe, dincolo, fără oprire și fără hotar, – așa se dă aiurită înapoi mintea contemporanilor noștri când din cutiuțele sistematice, cu cea mai perfectă metodă ordonate și cuprinzând întreaga înțelepciune științifică asupra lumii și vieții – e scoasă de marile izbucniri ale geniului creator solitar, intuitiv-vizionar în natură și în sufletul omului, spre a lua cunoștință de anarhica lui descoperire, fără fișe și rafturi, a unui nou aspect al formei, ori al ideii universale.”,
Lecție de deschidere a cursurilor de istoria antică și de istoria artelor, ținute în semestrul de iarnă 1919 – 1920 la Universitatea din Cluj, citită în ziua de 3 noiembrie 1919.”

Vasile Pârvan (n. 28 septembrie 1882, Huruiești, Bacău, Regatul României – d. 26 iunie 1927, București, Regatul României) a fost un reputat istoric, arheolog, epigrafist, eseist şi filosof român. A fost unul dintre cei mai importanți oameni de cultură din istoria României, reprezentând, prin munca depusă de-a lungul vieții și prin prelegerile sale, o bogată sursă de inspirație pentru numeroase generații de intelectuali români. A urmat secţia clasică a Liceului „Gh. Roşca Codreanu” din Bârlad în perioada 1893-1900.

În imagine, Vasile Pârvan (în picioare, centru) împreună cu Alexandru I. Lapedatu (stânga), Ion Scurtu (dreapta jos), Mihai Sadoveanu, Ilarie Chendi și Ștefan Octavian Iosif, fotografie din anul 1905. Sursa: Fundaţia Lapedatu

În anul 1904 a absolvit studiile în cadrul secţiei de istorie a Facultăţii de Litere şi Filosofie a Universităţii din Bucureşti. Pleacă după absolvire cu o bursă de studii în Germania, loc unde își va lua diploma de doctor în anul 1909, la Universitatea din Breslau (actualul oraș Wrocław, Polonia).

A organizat de-a lungul scurtei sale vieți numeroase săpături arheologice, publicând articole, rapoarte arheologice și monografii. Între anii 1910 și 1926 a fost director al Muzeului Național de Antichități. În 1919 a fondat Institutul de Antichități din Cluj.

Din nefericire, moare la 26 iunie 1927 la vârsta de 45 de ani. Printre intelectualii pe care i-a inspirat și modelat îi putem menționa pe Vladimir Dumitrescu, Hortensia Dumitrescu, Ecaterina Dunăreanu Vulpe, Ion Nestor, Dorin Popescu, Dionisie M. Pippidi, Gheorghe Ștefan și Radu Vulpe.

ProEuropeana – Biblioteca Digitală a Publicațiilor Culturale cuprinde numeroase lucrări privitoare la viața și activitatea științifică a lui Vasile Pârvan.