Într-un frumos decor natural, predominant muntos şi deluros presărat cu depresiuni, terase şi lunci, pe malul râului Bârzava, se află aşezată Reşiţa, cu o istorie îndelungată, indisolabil, legată de dezvoltarea sa ca centru industrial.
Lucrările pentru construirea uzinelor metalurgice au început în 1769, iar în 1771 erau terminate 2 furnale, 4 fierării, toate cuptoarele de încălzire. În anii 1871 – 1873 s-a construit prima cale ferată industrială care a legat Reşiţa cu Bocşa şi Ocna de Fier, a căror bogăţie în minereu de fier este cunoscută şi utilizată încă de pe timpul romanilor.
În 1872 a fost terminată prima locomotivă fabricată la Reşiţa. De atunci Reşiţa s-a dezvoltat continuu, devenind un important centru industrial al ţării.
După aproape 70 de ani de la punerea în funcţiune se introduc o serie de perfecţionări tehnice (procedeele de extragere a fierului devenind la acea dată învechite, iar utilizarea energiei hidraulice a apei ca principală sursă de energie nu mai corespundeau necesităţilor) şi se construiesc noi ateliere, printre care şi atelierul de laminare, compus din două linii de laminare acţionate de două maşini cu aburi.
Aplicând deci pentru prima dată în ţara noastră, în anul 1846, procedeul de laminare a fierului, Uzinele Reşiţa au produs primele şine de cale ferată (destinate construirii liniei ferate Oraviţa-Baziaş), la numai 30 de ani de la obţinerea primului brevet de invenţie (în Anglia) privind procedeul de laminare a acestor produse finite.
Producţia de laminate a uzinei a cunoscut o creştere continuă, secţia de laminoare fiind dotată cu noi utilaje, printre care şi un laminor de tablă fină şi groasă.
În 1870 s-a mai construit un atelier de laminare a blindajelor pentru roţile de cale ferată şi un altul în 1871, uzinele Reşiţa ajugând îvn 1890 la o producţie de 39615 tone, din care 20108 tone şine de cale ferată.
Deşi după primul război mondial, îvn ţara noastră au fost înfiinţate numeroase întreprinderi metalurgice, până în 1948, şi o bună perioadă de timp după acest an, ponderea cea mai mare în producţia de laminate a ţării a deţinut-o uzinele din Reşiţa.
După prmul război mondial, uzina din Reşiţa trece în cadrul unei societăţi naţionale pe acţiuni, cu capital străin. În 1920 deci ia fiinţă societatea „Uzinele de fier şi domenile Reşiţa”, cea mai mare parte din capitalul căreia fiind deţinut de foştii acţionari ai căilor ferate de stat STEG, societate cu capital străin ce fusese înfiinţată în Transilvania în 1854.
Creşterea necesarului de laminate din oţel pentru refacerea industriei şi a căilor de comunicaţie distruse după primul război mondial a creat condiţii favorabile pentru extinderea sectoarelor de producţie existente şi înfiinţarea de noi secţii, ceea ce a permis uzinelor Reşiţa să devină cel mai mare producător de oţel din din ţară.
În perioada 1928-1930 au fost montate şi puse în funcţiune două laminoare noi, unul pentru bandaje şi altul pentru discuri şi roţi.
După cel de al doilea război mndial, secţia de laminare a uzinelor Reşiţa, va cuprinde deci: