1 martie
Baba Dochia este un personaj important din mitologia românească, unde este descrisă ca având un caracter răutăcios și ca fiind răspunzătoare pentru zilele nestatornice și vijelioase de la începutul lunii martie.
Numită și Baba Marta în Basarabia și în unele părți din Muntenia, sărbătoarea ei cade întotdeauna la 1 martie sau mărțișor.
În calendarul popular, primele zile ale lunii martie îi sunt dedicate Babei Dochia, ea mai răspândită variantă fiind că zilele babei încep de la 1 martie și se termină de Mucenici, pe 9 martie. După această dată începe dominația moșilor, care aduc căldură din pământ și alungă frigul.
Acest moment simbolizează schimbarea anului, Dochia fiind astfel reprezentarea anului vechi.
În toate regiunile locuite de români circulă legende despre Baba Dochia, sau o legendă cu mai multe variante. În unele legende Dochia este o tânără fecioară, iar în altele este o femeie bătrână și ursuză.
În legendele care o înfățișează drept tânără fecioară, povestea spune că Dochia era frumoasa fată a unui împărat, care fusese pețită de mulți feciori, însă tatăl ei nu l-a considerat vrednic de ea pe niciunul. Dar, tatăl ei pierde un război, iar împăratul învingător îi cere fata. Dochia a aflat de intenția câștigătorului așa că s-a îmbrăcat cu 12 cojoace și a plecat cu turma de oi a tatălui, astfel încât să nu fie recunoscută, spre munte. Dar, urcând muntele, vremea se făcea din ce în ce mai caldă, iar Dochia arunca în fiecare zi câte un cojoc, până când a rămas fără niciunul. Rămasă doar în cămașă, a surprins-o o furtună amestecată cu ploaie și omăt, și văzându-se într-o situație fără de scăpare, Dochia s-a mâniat pe Dumnezeu. Acesta, văzând că în loc să se roage de el să o scape, ea se răstea la el, a încremenit-o pe culmea acelui munte, împreună cu oile sale.
În legendele în care este înfățișată drept baba înrăită, Dochia este descrisă ca o soacră rea, care își pune nora să facă tot felul de treburi imposibil de rezolvat fără intervenție divină. În unele variante o trimite să îi găsească fragi, în altele să preschimbe culoarea lânii prin spălat sau să îi toarcă un caier de lână.
Nora este ajutată tot timpul de divinitate să îi ducă Dochiei fragii sau caierul de lână. Doar că, Dochia văzând că nora reușește, crede că asta înseamnă că a venit primăvara, și pleacă cu turma de oi și cu 9, sau cu 12 cojoace pe ea și începe să urce pe munte.
În unele variante, aceasta renunță la cojoace ori pentru că le distruge ploaia, ori pentru că este foarte cald, dar în toate este surprinsă de frig puternic după ce renunță la ele. În urma frigului, Dochia și oile îngheață și se transformă în pietre.
Conform Antoanetei Olteanu, în Calendarele poporului român, sărbătoarea este ținută:
- pentru sporul semănăturilor, apărare de boli, norocul fetelor să n-aibă soacre rele;
- pentru noroc, prin purtarea unui mărțișor care la sfârșitul lunii se agață într-un pomișor înflorit;
- pentru sănătatea și frumusețea copiilor, când sărbătoarea fiind ținută de gravide
- de către femei (nu fac leșie, nu torc și nu descânte), de teamă să nu aibă pui și viței strâmbi, să nu le calce hoții și să nu orbească, dar și ca să le protejeze de râie, lingoare sau bube.
Tot de aici aflăm și că se obișnuiește să:
- se facă clacă de tors, se semene bobul;
- se culeagă flori ca să scoată cloștile pui mulți.
Surse:
Antoaneta Olteanu, Calendarele poporului român, Editura Paideia, București, 2001;
Romulus Antonescu, Dicționar de simboluri și credințe tradiționale românești, Editura cIMeC – Institutul de Memorie Culturală, 2009;
Simion Florea-Marian, Sărbătorile la români, volumul I, Editura Fundației Culturale Române, 1994;
Ovidiu Bîrlea, Mică Enciclopedie a poveștilor românești, Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1976;
Elena Niculiță-Voronca, Datinile și credințele poporului român, adunate și așezate în ordine mitologică, Editura Polirom, Iași, 1998;
Ion Ghinoiu, Mitologie română: dicţionar, Editura Univers Enciclopedic Gold, 2013;
Artur Gorovei, Credinţi şi superstiţii ale poporului român, Editura Grai şi Suflet-Cultura Naţională, Bucureşti, 1995;
Simion-Florea Marian, Sărbătorile la români. studiu etnografic, Institutul de Arte Grafice, București, 1898;
Ion Ghinoiu, Obiceiuri populare de peste an. Dicţionar, Editura Fundaţiei Culturale Române, Bucureşti, 1987;
Elena Niculiță-Voronca, Datinile şi credințele poporului român, Tipografia IsidorWiegler, Cernăuţi, 1903.