25 martie
Bunavestire sau Blagoveștenie este o sărbătoare creștină care marchează momentul în care Arhanghelul Gabriel a anunțat-o pe Fecioara Maria că-l va naște pe Isus. În Bucovina, există credința că este o sărbătoare tot atât de mare ca și Paștele, pentru că, dacă nu ar fi Bunavestire, nu ar fi nici Paștele. Se mai crede că, după cum este vremea în această zi, tot așa va fi și în Duminica Paștelui. Dacă în noaptea dinspre Bunavestire a fost cer senin și stelele au strălucit cu putere pe firmament, atunci va fi recolta bogată peste an.
O legendă ne spune că, într-un an, Paștele a căzut în ziua de Blagoveștenie. După cum este datina, lumea a mers la biserică, unde s-a citit Liturghia Paștelui, însă despre Bunavestire nu s-a spus nimic. După ce au fost rostite rugăciunile Învierii, lumea aștepta să se facă ziuă, dar se aștepta în zadar, pentru că zorile nu mai apăreau. Stând oamenii pe gânduri, și-au adus aminte că în ziua aceea nu este doar Paștele, ci și Bunavestire, pentru care au făcut imediat slujbă. Cum au săvârșit și acest ritual religios, s-a ridicat întunericul, s-a înseninat și s-a făcut ziuă. Dar, spre marea lor mirare, oamenii văzură că nu este dimineață, ci soarele se află la amiază. De atunci, se spune, Paștele nu mai cade niciodată deodată cu Bunavestire, ci mai apoi. Se mai spune că Soarele este totdeauna supărat, doar de două ori pe an este vesel: la Blagoveștenie și la Paște, zile când este luminos și joacă de parcă ar fi trei sori.
În această zi, este interzisă orice fel de muncă. Ziua este marcată totuși de unele ritualuri: în anumite zone, se aprind focuri prin grădini și livezi, pentru a alunga duhul necurat al iernii și pentru a atrage căldura soarelui, benefică semănăturilor și rodirii pomilor.
Fiind zi de post, este dezlegat să se mănânce pește. De aceea, oamenii caută să aibă pe masa lor preparate din pește, prin similitudine acesta aducând gospodarilor curățenie și sănătate peste tot anul. Se crede că acela care merge la pescuit în această zi, se va întoarce acasă cu traista plină.
Ziua cucului
Ziua se mai numește și Ziua cucului, pentru că, în această zi, se spune că se dezleagă limba cucului, el începe din nou să cânte și o face fie până la Sânziene (24 iunie), fie până la Sânpetru (29 iunie), când, înecându-se cu orez, amuțește și se transformă în uliu. Apoi, rămâne în această ipostază până în primăvara următoare. Cântecul lui din această zi are însă o dublă semnificație: vestește pe de o parte revenirea lui la forma inițială, de pasăre cântătoare, iar pe de alta vestește sosirea primăverii. Fetele aflate la vârsta căsătoriei ascultă cântecul cucului, pentru a afla peste câți ani se vor mărita, după câte sunete caracteristice scoate pasărea. Se mai crede că, dacă pasărea cântă prima dată în spatele sau în stânga celui care îl aude, acestuia îi va merge rău. Îi va merge bine, dacă îi cântă în față sau în dreapta.
Ca să nu-i prindă cântatul cucului nepregătiți, oamenii îngrijesc din timp ca ziua aceasta să-i găsească având ceva bani în pungă sau în buzunar, să fie mâncați și veseli. În caz contrar, se crede că vor trăi tot anul în lipsuri, vor fi flămânzi și triști. Ca să le meargă bine peste an, oamenii cred că trebuie să întâmpine cântecul cucului îmbrăcați în haine curate și având asupra lor bani sau boabe de porumb. Cine se ceartă în această zi, comite un mare păcat și se crede că va avea necazuri tot anul. Așa cum sosește cucul, tot așa vor sosi și celelalte păsări călătoare, cărora și lor li se va dezlega glasul și vor umple livezile, codrii și poienile de triluri, dând de veste că natura a renăscut la viață.
Surse:
Romulus Antonescu, Dicționar de simboluri și credințe tradiționale românești, Editura cIMeC – Institutul de Memorie Culturală, 2009;
Obiceiuri tradiționale din România – Sărbători în imagini. Album, Centrul Național pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale, 2006;
Ion Ghinoiu, Zile și mituri. Enciclopedie a sărbătorilor, ritualurilor, fiinţelor fabuloase, eroilor şi miturilor, din panteonul popular românesc, Editura Univers Enciclopedic, 2018;
Antoaneta Olteanu, Calendarele poporului român, Editura Paideia, București, 2001;
Irina Nicolau, Ghidul sărbătorilor românești, Editura Humanitas, 1998.