29 noiembrie
În cultura tradițională românească spiritele defuncților se manifestă printre cei vii în perioada marcată de zilele de ajun a două sărbători mari: Sf. Gheorghe (22 aprilie) și Sf. Dumitru (25 octombrie). Perioada de maximă activitate este în ajunul Sf. Andrei (29 noiembrie) moment care marchează și începutul sezonului rece.
Obiceiuri și tradiții
În această noapte spiritele morților ies din morminte și se iau la bătaie la hotare, răspântii de drumuri și prin alte locuri necurate, folosindu-se de limbile de meliță și coasele furate din gospodăriile oamenilor. Duelurile lor durează până la cântatul cocoșilor, când spațiul se purifică și strigoii se întorc la locul lor.
Unii strigoii pot ataca oamenii, sugând sângele celor care nu au grijă să ungă cu usturoi cercevelele ferestrelor, ușa și hornul. Pentru a fi protejați, oamenii se ungeau cu usturoi și pe corp sau pe frunte, în piept, pe spate și pe la încheieturi.
Pentru a proteja casa, gospodăria și pe membrii familiei de acțiunea malefică a strigoilor, se recurgea la o serie de acte și gesturi magice performate mai ales de către femei. Substanțele cu cea mai mare eficiență erau: usturoiul, sarea sau semințele de mac.
Strigoii
În mentalul comunităţii tradiţionale există mai multe tipuri de fiinţe mitologice denumite cu termenul de „strigoi”. Aceştia provin, pe de o parte, din oameni predestinaţi (strigoii vii sau predestinați) iar, pe de altă parte, din morţi cu un comportament postfunerar aberant (strigoi morți sau strigoi prin accident). O categorie aparte o constituie pricolicii, strigoi caracterizaţi de capacitatea de a se metamorfoza în animale.
În societatea tradițională strigoii sunt temuți deoarece ei acționează ca inamici ai fertilității, afectând belșugul culturilor agricole și aducând boli atât animalelor din gospodărie cât și oamenilor.
Păzitul usturoiului
În noaptea de 29 noiembrie se organiza „păzitul usturoiului”, o noapte de veghe în care tinerii petreceau și mâncau, având în centrul mesei câteva căpățâni de usturoi înconjurate de tămâie și resturi de la lumânările de Paști, aprinse. Dimineața, pe lumina zilei, tinerii ieșeau în curtea casei unde usturoiul era jucat în mijlocul horei, apoi era împărțit între participanți. Usturoiul privegheat, uneori dus la biserică și sfințit, se păstra la icoană, fiind folosit peste an în farmecele de dragoste și ca leac pentru vindecarea bolilor.
Covașa
Băutură fermentată rituală preparată din mălai și făină sau din mălai de porumb sau mei care se consumă la Sântandrei sau la Ovidenie (21 noiembrie), mai ales în zona de est a țării. Gustul băuturii este dulce-acrișor, asemanător cu cel de bragă. Covașa se împărțea la vecini în străchini de lut sau oale, pentru ca vacile să fie lăptoase, iar laptele să fie smântânos. În Moldova se credea că fiecare om este dator să mănânce covașă, în această zi, ca să fie ferit de strigoi.
Turta de Indrei
Fetele care vroiau să își vadă ursitul preparau în această noapte „turta de Indrei”, din apă, făină și sare în cantități egale, măsurate cu o coajă de nucă. Fetele mâncau acest aliment, urmând să îl vadă în vis pe viitorul soț venind să le ofere apă.
Vrăji și farmece de ursită
Dat fiind caracterul sacru al timpului din noaptea de Sf. Andrei, acest moment era propice pentru actele de divinație la care recurgeau fetele de măritat pentru a afla cum le va fi norocul în anul următor și dacă se vor mărita curând.
Pentru a aprecia viitorul, fetele făceau un colac din aluat dospit în mijlocul căruia puneau un cățel de usturoi. Colacul astfel preparat era lăsat timp de o săptămână la loc călduros. Dacă usturoiul încolțea, fata avea noroc.
O altă metodă de a aprecia viitorul era cea în care se măsurau 9 ceșcuțe de apă într-o strachină care se punea la icoană. A doua zi se verifica nivelul apei: dacă era mai multă, măcar cu o picătură, fata respectivă era norocoasă.
Tot pentru a afla viitorul fetele mergeau la gard seara și puneau mâna pe unul din pari. De la acesta numărau încă nouă pari și pe al nouălea îl însemnau cu o ață roșie. A doua zi mergeau să vadă parul ales, după aspectul căruia apreciau cum va fi viitorul soț: tânăr dacă parul era drept și neted, bogat dacă parul avea coaja groasă, văduv dacă parul era scurt și noduros.
Fetele nemăritate mergeau la fântână cu o lumânare pe care o coborau aprinsă până la nivelul apei. Ele credeau că, prin mijlocirea Sf. Andrei pe care îl invocau special în acest scop, își vor vedea ursitul in imaginea care se forma pe suprafața apei.
În Bucovina, fetele puneau sub cap 41 de fire de grâu pe care le meneau, invocând îngerul păzitor și pe Dumnezeu să le arate în vis pe viitorul pețitor.
Pentru ursit se făceau farmece cu ajutorul a 9 potcoave, 9 fuse, 9 ace, 3 cuțite și o coasă care se înfierbântau în foc și apoi se descântau.
Credințe și superstiții
Ușile și ferestrele se ung cu usturoi iar la vitele de parte bărbătească se lipește pe cornul din dreapta o cruce de ceară, pentru a fi feriți de acțiunea strigoilor.
În această noapte, femeile înconjoară vitele cu semințe de mac, după mersul soarelui, pentru ca acestea să fie ferite peste an de vrăjitoarele și strigoaicele care le pot lua mana laptelui.
Femeile mergeau la biserică cu două lumânări și un colac. Una dintre lumânări era adusă acasă și cu ea aprinsă se făcea un ocol al curții și oborului vitelor, spre a fi ferite de animalele sălbatice și de boli.
Pentru ca vitele să fie protejate de acțiunile răuvoitoare, se făcea un drob de sare care se descânta și apoi se îngropa sub pragul ușii staulului. Acest drob de sare se scotea la Sf. Gheorghe și se amesteca în porumbul sau în tărâțele care se dădeau de mâncare la vite, spre a fi ferite de farmece și vrăjitorii.
În această zi nu se lucra, pentru ca oamenii să fie feriți de boli și pentru ca lupii să nu atace gospodăriile. Femeile nu măturau, ca să nu le mănânce lupii vitele.
Surse:
Ovidiu Bârlea, Mică enciclopedie a poveştilor româneşti, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1976;
Ion Aurel Candrea, Folclorul medical român comparat. Medicina magică, editura Polirom, Iaşi, 1999;
Ion Ghinoiu, Sărbători şi obiceiuri româneşti, editura Elion, 2002;
Artur Gorovei, Credinţi şi superstiţii ale poporului român, editura „Grai şi Suflet – Cultura Naţională”, Bucureşti, 1995;
Elena Niculiţă-Voronca, Datinele şi credinţele poporului român adunate şi aşezate în ordine mitologică, volumele I, II, editura Polirom, Iaşi, 1998;
Otilia Hedeșan, Şapte eseuri despre strigoi, editura Marineasa, Timişoara, 1998;
Marcel Olinescu, Mitologie românească, editura 100+1 Gramar, Bucureşti, 2004;
Antoaneta Olteanu, Calendarele poporului român, editura Paideea, 2001;
Tudor Pamfile, Sărbătorile la români, editura Saeculum I.O., 1997;
Ion Ghinoiu, Mitologie română: dicţionar, Editura Univers Enciclopedic Gold, 2013;
Narcisa Alexandra Ştiucă, Sărbătoarea noastră cea de toate zilele, volumele I, II, editura Cartea de Buzunar, 2006;
Romulus Antonescu, Dicționar de simboluri și credințe tradiționale românești, Editura cIMeC – Institutul de Memorie Culturală, 2009;
Obiceiuri tradiționale din România – Sărbători în imagini. Album, Centrul Național pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale, 2006.
.