25 octombrie
Marcând sfârșitul anului pastoral, sărbătoarea din această zi presupune o serie de activități precum încheierea socotelilor cu ciobanii tocmiţi la Sângiorz (Sfântul Gheorghe – 23 aprilie) şi încheierea de noi angajamente pentru anul următor, organizarea de târguri de toamnă şi de petreceri câmpeneşti, aprinderea de focuri şi oferirea de ofrande alimentare din primele roade ale toamnei.

Obiceiuri și tradiții
Sân-Medru
În legendele și povestirile populare, despre Sf. Dumitru, numit Sân-Medru sau Sumedru, se povestește că ar fi fost cioban. Împreună cu Sângiorz (Sf. Gheorghe), este chezaș al timpului: poartă cheile dăruite de Dumnezeu la brâu, ca nu cumva să le fure cineva din ușile vremii și să se joace cu vremea cum îi place.
Sf. Gheorghe este capul primăverii, cel ce face să înverzească întreaga natură și semințele să rodească, iar Sân-Medru este sfârșitul toamnei și deci culegătorul și strângătorul tuturor roadelor; unul stă la capătul primăverii și, când aude orăcăit de broaște, întinde mâna și ia cheile, date de Dumnezeu, din mâna lui Sân-Medru, închide iarna cu o cheie și cu cealaltă dă drumul la primăvară.
În unele legende din Transilvania se povestește că sunt două babe, care umblă fiecare cu câte un Făt-Frumos: Baba Dochia cu Sân-Toader, iar Baba Parascheva cu Sâ-Medru. Tinerii au fiecare câte 7, 9 sau 12 cai. Lumea este cuprinsă cu două lanțuri: lanțul lui Sân-Petru și lanțul lui Sânt-Ion deci, când vine Sân-Toader cu caii săi rupe lanțul lui Sân-Petru, își face drum și intră în primăvară apoi vine și baba Dochia cu zile urâte și ploioase. Când vine Sâ-Medru cu caii săi rupe lanțul lui Sânt-Ion și intră în iarnă aducând-o după el pe Baba Parascheva.
Ziua Soroacelor
Sfârșitul anului pastoral este caracterizat de o serie de activități specifice acestei ocupații tradiționale, fiind momentul în care rezolvau şi lichidau toate datoriile, chiriile, împrumuturile, slujbele sezoniere şi alte înţelegeri încheiate cu şase luni în urmă, la Sângiorz (23 aprilie).
La Sân-Medru oamenii făceau și pronosticuri pentru a afla mersul vremii în anul următor: ciobanii îşi aştern dulama în mijlocul oilor şi se uită ca să vadă ce fel de oaie se va culca pe ea. Dacă se culca o oaie neagră, că iama urma să fie una bună; dacă se culca o oaie albă, iarna urma să fie una aspră.
Predicția fenomenelor naturale se făcea și privind luna: dacă luna rea fi plină şi cerul senin, indicau o iarnă blândă, cerul acoperit de nori, ploaia sau ninsoarea însemnau o iarnă cu zăpadă abundentă și ger năprasnic.
Nunta Oilor
Ziua de 26 octombrie, poartă, în zona Bacăului, și numele de „Năpustirea berbecilor”, „Nunta arieților”, „Nunta oilor” sau „Răscol”, aceste denumiri indicând momentul în care ciobanii coborau cu oile din munte, alegeau oile, și încheiau socotelile cu stăpânii.
Încheierea sezonului pastoral era un prilej de petrecere și veselie.
Credințe și superstiții
- în această zi nu trebuie nimeni să se pieptene, pentru că este primejdios de lupi;
- dacă în noaptea dinspre Sfântul Dumitru este lună plină și senin, iarna va fi bună și caldă, iar dacă este nor, ploaie sau zăpadă este semn de iarnă grea;
- Sâmedru închide cerul, lăsând frigul liber până la Sfântul Gheorghe.
Calendarul creștin-ortodox
Marele Mucenic Dumitru este venerat ca fiind unul dintre cei mai mari sfinți militari, atât în Biserica Ortodoxă, cât și în Biserica Catolică.
Sfântul Mare Mucenic Dimitrie și Sfântul Gheorghe au fost contemporani, în secolul al III-lea. Despre mama Sfântului Dimitrie se spune că a fost buna prietenă cu Sfânta Elena, mama lui Constantin cel Mare.
Pentru că nu a putut fi convins să își abandoneze credința în Hristos, sfântul Dimitrie a fost ucis cu sulițele de către slujitorii împăratului Maximilian. Moaștele sfântului se află în Tesalonic, în biserica de pe locul martiriului său.
Pentru că din moaștele sale a curs și curge mir, considerat a avea proprietăți vindecătoare, Sfântul Dimitrie a primit și numele de Izvorâtorul de Mir.
Surse
Antoaneta Olteanu, Calendarele poporului român, Editura Paideia, București, 2001;
Tudor Pamfile, Sărbătorile de vară la români. Studiu etnografic, Academia Română, Bucureşti, 1910;
Ion Ghinoiu, Mitologie română: dicţionar, Editura Univers Enciclopedic Gold, 2013;
Romulus Antonescu, Dicţionar de simboluri şi credinţe tradiţionale româneşti, Tipo Moldova, 2016;
Evseev lvan, Dicționar de magie, demonologie şi mitologie românească, Editura Amarcord, Timişoara, 1997;
Irina Nicolau, Ghidul sărbătorilor românești, Editura Humanitas, 1998;
Ion Ghinoiu, Zile și mituri. Enciclopedie a sărbătorilor, ritualurilor, fiinţelor fabuloase, eroilor şi miturilor, din panteonul popular românesc, Editura Univers Enciclopedic, 2018;
Narcisa Știucă, Spirala sărbătorilor. Rosturi, tâlcuri şi desluşiri, Editura „ASTRA Museum”, 2014.