2 februarie
În calendarul popular, Stretenia marchează momentul calendaristic de „întâmpinare” a iernii cu primăvara, fiind un interval de timp propice pentru previziuni meteorologice importante, referitoare la anul care începe, realizate prin urmărirea și interpretarea comportamentului a două animale: boul și ursul.
Tot în această zi avea loc un ceremonial de propiţiere pentru rodul viilor, menit să asigure belșugul în noul an viticol.
Calendarul creștin-ortodox
Biserica creștin-ortodoxă celebrează în această zi Întâmpinarea Domnului, în amitirea momentului în care Pruncul Isus a fost dus la Templul din Ierusalim, așa cum se proceda cu primul născut de sex masculin.
Obiceiuri și tradiții
Stretenia
Numele popular al acestei zile reia traducerea din limba slavonă a sărbătorii Întâmpinării Domnului și marchează un moment al capriciilor climatice, caracteristice apropierii primăverii.
Personificată în legendele și credințele populare, Stretenia este o divinitate meteorologică cu un comportament contradictoriu, asemănătoare Babei Dochia, responsabilă pentru schimbările climatice: dacă în ziua de Stretenie este iarnă grea, ea aduce primăvara şi căldura, dacă este timp frumos şi primăvăratic întoarce iarna şi frigul.
Dat fiind caracterul capricios al Streteniei, această zi are conotații negative, având trei ceasuri rele, iar cei născuți sau cununați în această zi erau lipsiți de noroc. În această zi se sfinţeşte agheazma, care este bună pentru vindecarea boalelor vitelor şi pentru câmp, iar oamenii făceau masa și împărțeau de pomană.
Sărbătoarea boului
Dat fiind caracterul agrar-pastoral al comunității tradiționale românești, în multe din marile sărbători de peste an întâlnim componente referitoare atât la bunăstarea recoltelor cât și legate de animale.
În ziua de 2 februarie era celebrat unul dintre cele mai importante animale de povară din gospodărie, boul. Pentru ca animalele să fie supuse şi spornice la muncă, în această zi gospodarii le dădeau fân cu brațul nu cu furca, iar vițeii erau lăsaţi să sugă pe săturate spre a fi feriţi de molime şi a creşte cum se cuvine.
Observarea comportamentul boului în această zi, oferea informații privitoare la evoluția meteorologică a intervalului de timp următor: dacă boul bea apă în acea zi din urma lui, este un semn ca trece iarna şi că anul va fi unul mănos; dacă un bou bea apa ce curge din streaşină, anul va fi bogat pentru albine şi oi.
Ziua Ursului
În legendele populare a căror protagonistă este Maica Domnului se povestește că la ieșirea din templu, aceasta a fost speriată de un cioban care, urcat într-un corn, imita cu sârg glasul cucului. Aceasta i-a ursit ciobanului să se transforme în urs, cucului să rămână o pasăre singuratică, iar cornului să înflorească primul și să rodească ultimul.
Ziua Ursului face parte din ciclul mai larg de zile dedicate ursului, numite Martini, din calendarul popular. Martini de Iarnă sunt celebrați în intervalul 1-3 februarie, pentru protecția vitelor de fiarele pădurii, și această zi este cea în care se crede că fată ursoaicele.
La fel ca și Filipii, Martinii de Toamnă și Martinii de Iarnă sunt plasați la aceeaşi distanţă (40 de zile) de sărbătoarea centrală a calendarului popular, Crăciunul.
În ziua de 2 februarie este serbat Martinul cel Mare, cel mai puternic și mai periculos dintre aceștia. Pentru îmbunarea acestor divinități ancestrale, în calea de trecere a urşilor se lăsa o pulpă de viţel, și se evita cu desăvârșire rostirea cuvântului „urs”, înlocuindu-l atunci când era absolut necesar, cu sintagme ca: Ăl Bătrân, Moş, Moş Martin, Martin, Gavrilă sau Vasilică.
Comportamentul ursului era observat îndeaproape, pentru că se considera ca fiind indicator pentru evoluția meteorologică a intervalului de timp următor: se spune că acum iese ursul din bârlog și „joacă” împrejurul acestuia de trei ori; dacă afară este soare și el își vede umbra, atunci reintră în bârlog, unde mai stă timp de șase săptămâni sau 40 de zile, dar, dacă vremea este înnorată și el nu-și zărește umbra, iese definitiv din starea de hibernare.
Târcolitul viilor
Sărbătoarea din ziua de 2 februarie marchează, în calendarul popular și debutul Anului nou viticol şi pomicol. Întâlnirea dintre iarnă și primăvară constituie un moment temporal încărcat de potențialități, potrivit pentru ceremonialuri de propițiere, cum este cel numit „Târcolitul viilor”.
Pentru a asigura belșugul recoltei de struguri, capul familiei ocolea de trei ori via, făcând o ofrandă rituală la fiecare colț al acesteia: punea o bucată de bundărete (caltaboș) pe pământ, lângă butucul de vie, retează o coardă de viţă, unge tăietura cu funingine adunată de pe vatra focului şi amestecată cu untură, picură vin peste butucul de viţă, mânâncă o bucată de bundărete şi bea o gură de vin. La final, rostea o formula de tipul unui monolog: „Doamne, să-mi faci strugurii cât bundăretele!” sau „Cum este bundăretele de mare, aşa să se facă strugurii de mari!” sau a unui dialog: „-Bună dimineaţa, vie!/ – Mulţumesc, Ilie!/ Faci vin sau te tai?/ Fac!”, mimând simultan tăierea coardelor de viță.
Credințe și superstiții
- dacă boul bea apă în acea zi din urma lui, este un semn ca trece iarna şi că anul va fi unul mănos;
dacă un bou bea apa ce curge din streaşină, anul va fi cu mană pentru albine şi oi; - dacă trece Stretenia peste apă şi apa e dezgheţată, atunci se mânie şi face pod peste ea ca să treacă, adică dă viscol şi ger atât de mare încât îngheaţă toate apele;
- dacă trece Stretenia şi pe apă se află gheaţă, atunci e semn că are să fie cald;
- dacă Stretenia găseşte pământul fără zăpadă şi gheaţă, apoi numaidecât a doua zi trebuie să ningă şi să fie ger, dacă însă este zăpadă, apoi atunci de la Stretenie înainte începe timpul primăvăratic şi al căldurii;
- dacă-i senin şi frumos în această zi, va rodi grâul în vara următoare; dacă-i posomorât, pâclă, nu se seamănă mult grâu, crezând că nu se face;
- dacă la Stretenie e zi frumoasă, atunci până la Sân-Georgiu tot aşa va fi, iar dacă numai dimineaţa e frumoasă – adică până când soarele e aşa de sus pe cer, încât ursul îşi poate vedea coada în umbra sa – atunci vremea va fi rea;
- nu se aruncă în curte cărbunii, pentru că lupoaicele îi caută să îi mănânce, ca să fie fertile;
- în această zi se strâmbă pârtia, adică începe a se topi zăpada
Surse:
Simion-Florea Marian, Sărbătorile la români, Editura Fundației Culturale Române, București, 1994;
Antoaneta Olteanu, Calendarele poporului român, Editura Paideia, București, 2001;
Narcisa Alexandra Ştiucă, Sărbătoarea noastră cea de toate zilele, Editura Cartea de Buzunar, 2006;
Elena Niculiţă-Voronca, Datinele şi credinţele poporului român adunate şi aşezate în ordine mitologică, vol. I, Editura Polirom, Iaşi, 1998;
Ion Ghinoiu, Mitologie română: dicţionar, Editura Univers Enciclopedic Gold, 2013;
Irina Nicolau, Ghidul sărbătorilor românești, Editura Humanitas, 1998;
Romulus Antonescu, Dicţionar de simboluri şi credinţe tradiţionale româneşti, Tipo Moldova, 2016;
Ion Ghinoiu, Zile și mituri. Enciclopedie a sărbătorilor, ritualurilor, fiinţelor fabuloase, eroilor şi miturilor, din panteonul popular românesc, Editura Univers Enciclopedic, 2018;
Artur Gorovei, Credinţi şi superstiţii ale poporului român, Editura Grai şi Suflet-Cultura Naţională, Bucureşti, 1995;
Rodica Colta, Sărbători și datini de peste an. O anchetă transfrontalieră asupra culturii tradiționale, Editura Etnologică, 2017.