14 septembrie

Calendarul agrar este împărțit în două sezoane: vară şi iarnă. Vara agrară începea la echinocţiul de primăvară, când sunt serbați Mucenicii, are mijlocul la solstițiul de vară, odată cu Drăgaica sau Sânzienele, iar Ziua Crucii sau Cârstovul Viilor încheie sezonul, la echinocțiul de toamnă.

Calendarul creștin-ortodox

Înălţarea Sfintei Cruci este prăznuită de Biserica ortodoxă în amintirea a două evenimente deosebite din istoria lemnului sfânt: Aflarea Crucii pe care a fost răstignit Mântuitorul, în ziua de 14 septembrie din anul 335 și Aducerea Sfintei Cruci în biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim, în anul 629.
Această zi se serbează cu post, pentru a ne aduce aminte de patimile și moartea Mântuitorului.

Obiceiuri și tradiții

Înălţarea Sfintei Cruci, Ilie Poienaru II, Laz, începutul secolului XX

Ziua Crucii este sărbătoare mare, se ține post, se face praznic la biserică și se împart de pomană mied, cu fir roșu, covrig și lumânare. Prescripțiile postului din această zi erau severe: credincioşilor nu li se îngăduie să mănânce nici un fel de aliment de culoare neagră sau care poartă pe el semnul crucii (nuci, usturoi, peşte, castraveţi).
Această zi este ultima din an în care se pot culege plante de leac: boz, micşunele, mătrăgună, năvalnic, iarba de năjit, utilizate în medicina și practicile magice de peste an. În legendele și credințele populare se spune că în această noapte femeile ştiutoare pot afla ce spun florile fiindcă ele prind grai pentru câteva momente şi, înainte de a se usca şi pieri, îşi spun toate tainele.
La Ziua Crucii, se mai povestește că florile se plâng una alteia că se usucă iar cele care înfloresc după această dată, în special brânduşa de toamnă şi fragii, sunt „necurate” şi aparţin morţilor.

Cârstovul viilor

Marcând sfârșitul verii agrare, și al anului viticol, în calendarul ocupațiilor tradiționale Cârstovul Viilor este o sărbătoare este dedicată ofrandelor făcute din roadele viei şi ale livezii pentru strămoşi.
De Ziua Crucii se efectuau diferite practici apotropaice şi fertilizatoare în grădini şi livezi, iar în sudul ţării, se începea culesul viilor și „bătutul” nucilor.

Ziua Șarpelui

Ziua Şarpelui, este momentul în care gângăniile și târâtoarele intră în pământ până la 17 martie, când sunt eliberate de patronul lor, Alexie cel Cald, Omul lui Dumnezeu.
Legendele și povestirile populare vorbesc despre o piatră nestemată, pe care o plămădesc șerpii, adunați în alunișuri, înainte de a se târî în adăposturile hibernale. Cei care voiau să aibă putere în tămăduirea bolilor trebuiau să urmărească „soborul şerpilor” şi, prin forţă şi vicleşug, să le ia piatra scumpă pe care aceștia o purtau în guşă.
Pentru a-i câştiga bunăvoinţa pe timpul verii, şarpelui nu i se pronunţă numele de ziua lui sau se folosesc nume eufemistice (Domn, Curea, Cel care se Târăşte).

Credințe și superstiții

  • cel ce ţine post va fi ferit de boli şi de necazuri, iar dacă într-un moment de grea încercare de peste an îşi va aminti în ce zi a căzut Ziua Crucii, va trece cu bine şi va scăpa nevătămat;
  • se face praznic la biserică;
  • se dă de pomană o ulcică cu mied, cu fir roșu, covrig și lumânare;
  • nu se taie lemne să nu vină şerpi în casă;
  • “se închide pământul” (gângăniile şi târâtoarele vor rămâne în pământ până la Alexii, 17 martie);
  • dacă tună a doua zi, va fi toamna lungă; dacă au plecat cocorii înainte, noaptea va fi brumă;
  • se posteşte (ajunează) pentru vindecare de boli şi spor la vie;
  • se binecuvântează viile, începe culesul;
  • prunele strânse în ziua de Ziua Crucii (14 septembrie), sunt bune de bubă rea;
  • în Ziua Crucii, se strâng fel de fel de buruiene şi poame pentru leacul oricărei boale;
  • se fac pomeni la casele cu copii sau la săraci (ulcele noi cu apă sau miere, lumânare şi colac).
  • nu se mănâncă alimente cu “cruce” sau “cap”( usturoi, nucă, peşte, prună, varză); șarpele care a mușcat peste an un om, nu poate intra în pământ, pentru că nu îl mai primește, de aceea ziua crucii se mai numește și ziua șarpelui.

Surse:
Antoaneta Olteanu, Calendarele poporului român, Editura Paideia, București, 2001;
Irina Nicolau, Ghidul sărbătorilor românești, Editura Humanitas, 1998;
Narcisa Știucă, Spirala sărbătorilor. Rosturi, tâlcuri şi desluşiri, Editura „ASTRA Museum”, 2014;
Elena Niculiţă-Voronca, Datinele şi credinţele poporului român adunate şi aşezate în ordine mitologică, volumul I, Editura Polirom, Iaşi, 1998;
Ion Ghinoiu, Mitologie română: dicţionar, Editura Univers Enciclopedic Gold, 2013;
Artur Gorovei, Credinţi şi superstiţii ale poporului român, Editura Grai şi Suflet-Cultura Naţională, Bucureşti, 1995;
Ion Ghinoiu, Zile și mituri. Enciclopedie a sărbătorilor, ritualurilor, fiinţelor fabuloase, eroilor şi miturilor, din panteonul popular românesc, Editura Univers Enciclopedic, 2018.