11 iunie este o dată importantă în istoria modernă a Țărilor Românești. La această dată, în 1848, în contextul Revoluției Române, domnul Țării Românești, Gheorghe Bibescu, semna Proclamația de la Islaz, considerată prima constituție românească.
Printre cele 22 de puncte ale Proclamației se numără dezrobirea robilor romi, un deziderat al multor oameni politici și intelectuali ai vremii, care s-a materializat pe parcursul mai multor decenii.
Astfel, încă de la începutul secolului al XIX-lea, în Codul Callimach din Moldova (datat în 1817), se specifica faptul că robia „este împotriva firescului drit al omului”. Aproape două decenii mai târziu, „Așezământul” lui Constantin Mavrocordat interzicea stăpânilor să-i despartă pe soții țigani, iar apoi anaforaua lui Grigore al III-lea Ghica menționa faptul că nu trebuie să se mai dăruie separat membrii aceleiași familii.

Cu toate acestea, fenomenul robiei persistă și după adoptarea Regulamentelor Organice (1831-1832), care au reprezentat începutul procesului de modernizare instituțională și legislativă în Țările Române, dar care nu menționează dezrobirea romilor.
Primele dezrobiri au avut loc din inițiativa unor oameni politici cu viziuni liberale: în țara Românească, boierii Ion Câmpineanu și frații Golescu și-au eliberat romii robi în anul 1834, fapt care a impresionat în epocă, însă care a rămas fără ecouri, în timp ce în Moldova, la 31 ianuarie 1844, domnitorul Mihail Sturdza îi elibera pe romii domnești și mănăstirești.
Cam în aceeași perioadă au fost adoptate primele acte oficiale care au legiferat dezrobirea romilor în Moldova: „Legea pentru desființarea dajnicilor de sub administrația Vorniciei temnițelor și trecerea lor sub administrația ocârmuitorilor de județe” din 1843 și „Legea pentru regularisirea țiganilor mitropoliei, a episcopiilor și mănăstirilor îndeobște” din 1844.
În 1848, Proclamația de la Islaz milita pentru dezrobire:
„Popolul român leapădă de pe sine neomenia şi ruşinea de a ţine robi şi declară libertatea ţiganilor celor particulari. Cei ce au suferit până acum ruşinea păcatului de a avea robi sunt iertaţi de popolul român, iar patria ca o mumă bună, din vistieria sa va despăgubi pe oricine va reclama că a avut pagubă din această faptă creştinească”
și menționa la punctul 14 „Desrobirea ţiganilor prin despăgubire”.
Ulterior Revoluției de la 1848, până în 1856, dezrobirea romilor a avut loc pe bază de despăgubire a proprietarilor de robi și s-a realizat pe baza unor legi speciale, sub presiunea aboliționismului occidental.
Mai multe tablouri și fotografii istorice cu romi nomazi pot fi studiate în Inventarul bunurilor culturale mobile clasate în Patrimoniul Cultural Național.
Dacă sunteți curioși să vedeți cum arăta un bilet de dezrobire de la 1848, puteți vedea un astfel de document în aceeași bază de date.
În Biblioteca Digitală a României găsiți zeci de articole despre revoluția de la 1848, iar în Inventarul bunurilor culturale mobile clasate în Patrimoniul Cultural Național alte zeci de obiecte (manuscrise, tablouri, scrisori și obiecte personale) legate de acest moment istoric în toate țările române.