Poate că nu vă e foarte cunoscută această fotografie, însă cu siguranță recunoașteți personajul. Surprins într-un moment de relaxare în cerdacul casei sale de la Vălenii de Munte, jucându-se cu un cățel, este chiar Nicolae Iorga. În această zi, 6 iunie, ar fi fost ziua sa de naștere (n. 1871– d. 27 noiembrie 1940).

Imagine din colecția Casei Memoriale „Nicolae Iorga” din Botoșani, clasată în categoria Fond.

Istoric, om politic, profesor universitar și academician, realizările și contribuțiile sale în toate aceste domenii sunt greu de cuprins și enumerat în doar câteva rânduri. După ce a fost licențiat în Litere la 18 ani, la 21 ani a devenit diplomat la École Pratique des Hautes Études din Paris, iar trei ani mai târziu a preluat catedra de Istorie medie, modernă și contemporană la Universitatea din București.

A fost cofondator al Partidului Naționalist-Democrat în 1910, președinte al Camerei Deputaților și al Senatului, ministru și, pentru o scurtă perioadă, prim-ministru. A participat la fondarea Institutului de Studii Sud-Est Europene în 1914, și a fost un membru foarte implicat în activitatea Comisiunii Monumentelor Istorice, începând cu același an. Între 1923–1940, a fost președintele celei din urmă.

Întorcându-ne la Vălenii de Munte, Iorga a locuit şi a creat în casa din fotografie, între anii 1907 – 1940. Tot în acest loc, în 1922 a înființat Şcoala de Misionare Naţionale „Regina Maria”- o școală de vară locală – o editură proprie și o tipografie. În prezent, clădirea devenită muzeu memorial este deschisă publicului. Mai multe detalii despre cele două instituții muzeale dedicate lui Nicolae Iorga se regăsesc în Ghidul Muzeelor: Muzeul Memorial „Nicolae Iorga” și Casa Memorială „Nicolae Iorga”.

Vă invităm să răsfoiți virtual scrisorile, cărțile de vizită, documentele și fotografiile istoricului, în Baza de date a bunurilor mobile clasate.

Mai multe informații despre Nicolae Iorga se află în publicațiile din Biblioteca Digitală.

Institutul Național al Patrimoniului gestionează arhiva Comisiunii Monumentelor Istorice, amintită mai sus, disponibilă în format digital.