Istoric, profesor universitar, academician, filosof, economist, scriitor și poet, dramaturg, critic literar, publicist, evocator și portretist, orator, istoric al literaturii române și om politic – astfel ar putea fi descris Nicolae Iorga (n. 5 iunie 1871, Botoșani – d. 27 noiembrie 1940, Strejnic, județul Prahova), prin prisma preocupărilor sale multiple care au umplut mai bine de jumătate de secol de istorie.

Activitatea sa de cercetare s-a extins în varii domenii: biserica, școala, viața socială și economică a poporului român, comerțul, industria, organizarea statului, mișcări sociale, istoria românilor din Peninsula Balcanică, ideile politice, politica externă, armata, toate manifestările vieții și toate ramurile ei au atras atenția ilustrului autor.

Iorga și-a început studiile la Colegiul Laurian din Botoșani, apoi a ales să părăsească orașul și să se înscrie la Colegiul Național din Iași. Fluent deja în franceză, italiană, latină și greacă, urmează mai apoi Facultatea de Litere a Universității din Iași. A continuat studiile în străinătate din 1890 până în octombrie 1894, urmând cursuri în Italia, Franța, Anglia și Germania. Astfel, la numai 23 de ani, Iorga devine membru corespondent al Academiei Române, iar la întoarcerea în țară, la 24 de ani, obține catedra de istorie la Universitatea din București.

Portretul profesorului Nicolae Iorga, stând la masa de lucru. Pictură de șevalet, realizată de Bogdan Cătun, bun cultural aflat în patrimoniul Muzeului Municipiului București, clasat în categoria Fond.

A fost co-fondator al Partidului Naționalist-Democrat în 1910, președinte al Camerei Deputaților și al Senatului, ministru și, pentru o scurtă perioadă, prim-ministru. A participat la fondarea Institutului de Studii Sud-Est Europene în 1914, și a fost un membru foarte implicat în activitatea Comisiunii Monumentelor Istorice, începând cu același an. Între 1923–1940, a fost președintele celei din urmă.

La cererea lui Carol al II-lea, proaspăt întors din exil, Nicolae Iorga a devenit Prim-ministrul României în aprilie 1931. A ocupat această funcție până în mai 1932, când și-a prezentat demisia și a revenit la viața academică.

Despre „Nicolae Iorga și contribuția sa la făurirea istoriei militare românești” vă invităm să citiți articolul cu același nume, publicat de Ion Fetcu în periodicul Acta Moldaviae Septentrionalis II în anul 2002, regăsit în Biblioteca Digitală a Publicațiilor culturale.

Scrisorile, cărțile de vizită, documentele și fotografiile istoricului se găsesc în Baza de date a bunurilor mobile clasate.

Institutul Național al Patrimoniului gestionează arhiva Comisiunii Monumentelor Istorice, amintită mai sus, disponibilă în format digital.

Iar dacă sunteți în vacanță în județul Prahova, vă recomandăm să vizitați Muzeul Memorial ”Nicolae Iorga” din Vălenii de Munte, despre care puteți găsi informații în Ghidul Muzeelor și Colecțiilor din România.