Catastih de toat‹e› rănduialele căte se vor pune pe ţară şi de chieltuialel‹e› căte se vor chieltui den banii ce se vor strânge den ţară după ce s-au pus Şărban vistier mare anume cum vor scrie înainte ghen‹arie› 1 dni leatu 7202
Condica vistieriei Țării Românești din perioada lui Constantin Brâncoveanu este unul din cele mai importante izvoare istorice pentru istoria românilor. Denumirea completă (și originală) a registrului este Catastih de toat‹e› rănduialele căte se vor pune pe ţară şi de chieltuialel‹e› căte se vor chieltui den banii ce se vor strânge den ţară după ce s-au pus Şărban vistier mare anume cum vor scrie înainte ghen‹arie› 1 dni leatu 7202 și se găsește în custodia Direcţiei Arhivelor Naţionale Istorice Centrale – Bucureşti, manuscrisul. 126.
Condica acoperă perioada decembrie 1693 – decembrie 1703 și înregistrează toate operațiunile financiare ale vistieriei – Rânduielile (intrările) – sumele colectate de la contribuabili, toți aceștia rânduiți, pe categorii și subcategorii – de unde și denumirea generică a birurilor de rânduieli – și Cheltuielile (ieșirile) – direcția luată de banii colectați, (cheltuielile efectuate) – și acestea structurate pe categorii – plăți către otomani, plocoane (oficiale sau neoficiale), plăți interne etc.
Condica vistieriei reprezintă însumarea centralizată a tuturor documentelor fiscale cu care opera vistieria și care erau produsul reprezentanților vistieriei (și ai autorității domnești) în teritoriu. Prin urmare, tot fluxul de documente fiscale parvenite din întreg teritoriul țării (sate, orașe, contribuabili puși pe categorii) de la vistiernicei (reprezentanții vistieriei în județe, orașe și sate) era centralizat aici. Deseori se folosește sintagma „Așa cum arată foița cea pecetluită” – prin care grămăticul care înregistra sumele colectate făcea trimitere la sursa de bază, sursă care era semnată și pecetluită.
Cheltuielile înregistrate în vistierie în decursul acestor zece ani oferă cercetătorului informații de primă mână în ceea ce privește raporturile dintre români și otomani, dintre sultan și domn, dintre domn și beii otomani de la graniță sau demnitarii de rang înalt otomani (mari viziri, șeici ai islamului, sultane mame și favorite, șamd).
Tot aici pot fi observate relațiile dintre domn (români, în general) și tătari. Sunt înregistrate cheltuielile legate de evenimente delicate – pacea de la Karlowitz, diferendul otomano-tătar din iarna lui 1702-1703, vizita lui Brâncoveanu la Adrianopole (la poala împărătească), pregătiri militare otomane și acțiuni ofensive în decursul războiului otomano-habsburgic încheiat cu pacea de la Karlowitz, manevre ale lui Brâncoveanu de a evita implicarea directă a Țării Românești în conflictul cu pricina șamd.
Plata haraciului către otomani este înregistrată minuțios în fiecare an din această perioadă, incluzând sumele oferite drept plocon dar și darurile deosebit de scumpe (blănuri, trăsuri, cai de rasă, stofe scumpe, aur/bijuterii, arme scumpe, șoimi de vânătoare, alte obiecte de prestigiu).
Tot aici menționăm sumele date drept mită de Brâncoveanu pentru stingerea unor comploturi ale boierilor nemulțumiți de domnia sa. În concluzie, informațiile oferite de Condică sunt de primă mână, sunt oficiale (semnate de persoane oficiale și pecetluite), imposibil de atacat critic (sunt excluse orice tendințe elogioase, calomnioase sau de orice altă natură – totul până la ban) și nu în ultimul rând, spumoase, efervescente prin ineditul lor și tentante pentru cercetător (verificarea unor cheltuieli mai puțin cunoscute făcute de către un principe poreclit Altân Bey este întotdeauna tentantă).
În forma sa originală, Condica vistieriei conține 414 file (828 pagini) la care se adaugă o duzină de file albe, nescrise, care urmau probabil să fie completate.
Ea a fost publicată pentru prima dată (și singura în această formă) de către C.D. Aricescu în „Revista Istorică a Arhivelor României”, 1873, pp. 3-750 sub titlul Condica de venituri şi cheltuieli a Vistieriei de la leatul 7202 la leatul 7212 (1694-1704). C.D. Aricescu nu a însoțit publicarea manuscrisului de un studiu asupra acestuia, nici măcar de o prezentare științifică a acestuia. Există doar o scurtă introducere, foarte bună, fără îndoială pentru cei care urmau să folosească documentul în vreun studiu științific. Introducerea este totuși prea scurtă pentru a putea avea un caracter științific.