1 – 9 martie

Primele zile din luna martie marchează debutul anotimpului cald, și sunt numite în calendarul popular „Zilele Babelor” sau „Babele”. Purtând nume ca Lunica, Mărţica, Mărcurana, Joiana, Virișa, Sitiţa, Dominica (după zilele săptămânii) sau Barbura, Sava, Ileana, Cosânzeana, Măriuţa, Salomnie, Nie și Aftinie, acestea au o căpetenie, cea mai urâtă și cea mai urâcioasă dintre toate, Dochia.

Legendele Babei Dochia sau Babei Marta, personajul ce guvernează aceste zile, explică moartea tragică a acesteia, prin caracterul atât de capricios al primelor zile de primăvară, și originea unor formațiuni antropomorfe ale unor stânci din Carpații Orientali, Meridionali și Apuseni. Despre aceasta se spune că, plecând cu oile la munte, este surprinsă de vremea rea și îngheață și se preface în stană de piatră.

În mitologia populară, legendele Dochiei se împart în patru tipuri, fiecare înfățișând aspecte diferite ale caracterului acesteia. Cel mai răspândit tip de povestire, este cel în care Baba Dochia, soacra rea, își trimite nora, la începutul lunii martie, să spele lâna neagră până când o va face albă, sau să adune fragi. Nora este ajutată de Dumnezeu și Sfântul Petru, care săvârșesc minuni, iar Dochia, crezând că a venit primăvara, urcă cu oile la munte, lepădându-și pe rând cele 9 cojoace, și este pedepsită să înghețe și apoi este transformată în stană de piatră.

În a doua serie de legende, Dochia este o femeie semeață, ce se încumetă să batjocorească rigorile lunii martie, urcând cu oile la munte, înainte de vreme. Martie se înfurie și, cerând zile împrumut de la Făurar (luna februarie) dă căldură sau ploaie mare, astfel încât Dochia rămâne fără cojoace. Când rămâne numai în cămașă, Martie dă îngheț și o transformă apoi în piatră.

Într-o altă serie de narațiuni, răspândite numai în Bucovina, Dochia e o fată de împărat care se deghizează în păstoriță și fuge cu oile pe munte, ca să scape de căsătoria cu regele care îi cotropise țara. Fata e prinsă de frigul cel mare și, neputând să se întoarcă (uneori pentru că îl batjocorește pe Dumnezeu), e prefăcută în stană de piatră, sau într-o fântână cu flori.

Ultima serie de legende și povestiri, pune accent pe răutatea Babei Dochia, amintind de timpuri mitice în care lemnele pe care le tăia omul se aduceau singure acasă. Dochia, obosită, încalecă într-o zi un buștean, ca să nu vină acasă pe jos, iar lemnul blestemă oamenii ca de atunci să fie nevoiți să care ei în spate copacii din pădure.

Baba Dochia este prezentă și astăzi, la începutul primăverii, când, în funcție de cifra datei de naștere, fiecărui om i se atribuie una din cele nouă „babe”. Așa cum este vremea în ziua respectivă, se spune că va fi și destinul omului în anul ce urmează.