8 iulie
Sărbătoarea din această zi, numită după Sf. Mare Mc. Procopie, se numește, în calendarul popular, Procopiile sau Precupul, fiind cunoscută ca zi a lupilor și a grindinii.
În această zi nu se lucrează, ca să nu fie loviți oamenii de fulger și ca lupii să nu atace vitele.
Credințe și superstiții
• înfloreşte grâul, cucul nu mai cântă;
• se lucrează la câmp numai până la amiază; nu se seceră, nu se toarce;
• se ţine ca apărare de grindină, vijelie, arşiţă, foc, lupi, boli ale copiilor;
• se ţine de femei, ca să aibă spor la coptul aluaturilor.
Surse:
Romulus Antonescu, Dicţionar de simboluri şi credinţe tradiţionale româneşti, Tipo Moldova, 2016;
Ion Ghinoiu, Sărbători și obiceiuri românești, Editura Elion, București, 2002;
Antoaneta Olteanu, Calendarele poporului român, Editura Paideia, București, 2001.