Personificare a lunii a şaptea în calendarul iulian şi gregorian, luna iulie este dedicată împăratului roman Iulius Cezar.

Calendarul iulian a fost introdus de Iulius Cezar în anul 46 a.Chr., când vechiul calendar roman care avea doar 10 luni, a fost înlocuit, prin aproximarea anului solar, cu cel de 12 luni, 365 de zile, și cu adăugarea unui an bisect la fiecare patru ani.

Acest tip de calendar a rămas în uz până în secolul al XVI-lea, când, observându-se diferențe mari între durata anul calendaristic și cel astronomic, s-a făcut reforma calendarului.

La 24 februarie 1582, Papa Grigore al XIII-lea a decretat adoptarea calendarului gregorian, sincronizat cu anul astronomic în funcție de echinocțiul de primăvară și luna sinodică (pentru calcularea datei Paștelui).

Calendarul iulian este încă în uz în unele țări fiind folosit încă de mai multe biserici naționale ortodoxe, sub denumirea de „calendar pe Stil Vechi”, în paralel cu cel gregorian, numit „calendar pe Stil Nou”.

Luna iulie este cea mai caldă lună a anului și momentul când se coc lanurile de grâu, de aceea, a fost numită în calendarul popular Cuptor, Cuptoriu sau Coptoriu.

Lună a „fierbinţelilor sau a coacerilor” iulie este perechea simetrică a lunii februarie căci, „cum e de cald în luna lui Cuptor aşa de frig va fi în Faur.”

Moment de maximă importanță în economia agrară tradițională, coacerea recoltei, luna lui Cuptor este punctată de gesturi și acte magice mărunte și obiceiuri dedicate secerişului, toate având rolul de a îmbuna forțele potrivnice ale naturii pentru a asigura belșugul holdelor și, implicit, bunăstarea gospodăriei.

Populată cu o multitudine de reprezentări mitice potrivnice omului, ce patronează fenomenele meteorologice specifice verii (furtuni, grindină, trăsnete, incendii, secetă), luna iulie reunește sărbători dedicate diferitelor divinități relaționate cu zeul Focului, Sânt-Ilie: Cosmandinul, Ana-Foca, Procopiile, Precupul, Panteliile, Ciurica, Circovii de Vară, Mărina, Sântilie, Ilie-Pălie, Pantelimon sau Pintilie Călătorul.

În anii secetoși, sărbătorilor populare cu dată fixă li se adăugau, la nevoie, rituri magice de invocare a ploii (Paparuda, Caloianul) sau ceremonii şi procesiuni religioase de invocare a ploii.

Surse:

Narcisa Știucă, Spirala sărbătorilor. Rosturi, tâlcuri şi desluşiri, Editura „ASTRA Museum”, 2014;
Ion Ghinoiu, Zile și mituri. Enciclopedie a sărbătorilor, ritualurilor, fiinţelor fabuloase, eroilor şi miturilor, din panteonul popular românesc, Editura Univers Enciclopedic, 2018;
I. A. Candrea, Iarba fiarelor. Studii de folklor, Editura Cultura Națională, București, 1928;
Simion Florea Marian, Sărbătorile la români. Studiu etnografic, Institutul de Arte Grafice, Bucureşti, 1898;
Romulus Vulcănescu, Mitologia română, Editura Academiei RSR, 1987;
Ion Ghinoiu, Mitologie română: dicţionar, Editura Univers Enciclopedic Gold, 2013;
Tudor Pamfile, Sărbătorile de vară la români. Studiu etnografic, Academia Română, Bucureşti, 1910;
Ion Ghinoiu, Sărbători și obiceiuri românești, Editura Elion, București, 2002.