14 iunie
Cei patru sfinţi creştini: Sfântul Prooroc Elisei, Sfântul Mucenic Timotei, Sfântul Apostol Bartolomeu, Preacuviosul Onufrie, ce păzesc coacerea lanurilor de grâu, sunt numiți, în calendarul popular Sfinţi Mărunţi.
Obiceiuri și tradiții
Deși se lucrează până la amiază, ziua de Aliseul Grâului este ținută de frica ielelor, pentru ca grâul să nu fie sec, să nu facă tăciune, să nu se măneze holdele şi viile, să fie apărate vitele.
Calendarul creștin-ortodox
În Vechiul Testament, Profetul Elisei este urmașul profetului Ilie. Conform Evangheliilor, Elisei a fost martor al urcării la cer a Profetului Ilie, în carul său de foc și a primit mantia acestuia, ca recunoaștere a statutului său de succesor.
Surse
Antoaneta Olteanu, Calendarele poporului român, Editura Paideia, București, 2001;
Romulus Antonescu, Dicționar de simboluri și credințe tradiționale românești, Editura cIMeC – Institutul de Memorie Culturală, 2009;
Ion Ghinoiu, Zile și mituri. Enciclopedie a sărbătorilor, ritualurilor, fiinţelor fabuloase, eroilor şi miturilor, din panteonul popular românesc, Editura Univers Enciclopedic, 2018.