Una dintre cele mai simple modalități de diferențiere a textelor de colinde, este cea care are ca bază criteriul apartenenței temei la contextul cultural. Din această perspectivă, repertoriul de colinde poate include textele în două categorii: colinde colinde laice (precreştine) sau religioase (creştine).
Un alt criteriu definitoriu al repertoriului de colinde ia în considerare criteriul interpreţilor sau performerilor, grupând colindele tot în două categorii: colinde de ceată şi colinde de copii.
Repertoriul de colinde poate fi împărțit și luând în considerare destinatarul sau beneficiarul colindului. Colindele laice individualizează astfel două modalități de realizare a mesajului, prin urare generalizată, colinde ce sunt adresate întregii familii (de gospodar) şi urare individualizată, colinde de fecior, de fată, de prunc, de tineri căsătoriţi, de bătrân, de văduv(ă) sau colinde de doliu.
Un alt mod de a grupa colindele operează pe principiul funcţiei acestora în cadrul ritualului, în texte ce conțin aproape în exclusivitate referiri la ritualul colindatului (colindele de fereastră şi colindele de zori sunt de acest tip) şi colinde propriu-zise.
În funcție de locul în care este interpretat colindul, distingem: colinde de fereastră (cântate la fereastra caselor, având ca teme vestirea sărbătorii sau cererea permisiunii de a colinda), colinde de casă (cântate în prag sau în casă, în jurul mesei de Crăciun) sau colinde de zori, cântate la încheierea colindatului din sat, pe uliţă sau pe o înălţime, vestind astfel finalizarea cu succes a misiunii rituale şi sociale a colindătorilor.