Grupul care alcătuia, în comunitatea tradițională, ceata de colindători era format, în principal, din băieți necăsătoriți. În paralel cu aceștia colindau și copiii, ierarhiile și regulile grupului lor reflectând la scară mai mică organizarea cetei de feciori.
Ceata de feciori era compusă dintr-un număr de 10 până la 20 de tineri și implica aproape integral grupul de vârstă al băieților, aceștia având un rol însemnat în desfășurarea rânduielilor legate de sărbătorile de iarnă și totodată a riturilor premaritale sau nupțiale.
Băieții care erau primiți în ceată aveau vârste între 14 și 21 de ani și erau, în principiu, necăsătoriți. Regional și în general sporadic sunt atestate și forme de colindat cu cete mixte de feciori și tineri căsătoriți sau bătrâni, ocazional incluzând și fete.
Calitățile necesare pentru a fi inclus în ceată sunt în general, statura atletică, urechea muzicală sau talentul la dans, cunoașterea repertoriului cetei de feciori care număra între 5 și până la 60 de colinde.
Tinerii se strângeau în jurul datei de 15 decembrie, la începutul Postului Crăciunului, într-una din casele din sat, și puneau la punct repertoriul de colinde al cetei, pe care îl performau în perioada cuprinsă între ajunul Crăciunului (24 decembrie) și Sfântul Ion (7 ianuarie).
În data de 6 decembrie (Sânicoară), după colindatul celor care poartă numele de Nicolae, avea loc alegerea conducerii cetei. Feciorii se stabileau pe întreaga perioadă a colindatului (între 6 decembrie și 7 ianuarie) în casa unuia dintre gospodarii din sat, pentru care făceau în schimb diferite munci casnice: adus lemne, carat apă, curățat grajdurile și tot aici țineau ospățul de spargere a cetei, la care participa și gazda.
Ceata de colindători are obligația de a trece pe la toate casele satului, fie în ordinea rangului gazdelor (începând cu preotul, primarul, învățătorul) fie luând la rând fiecare gospodărie.
În cazurile în care ceata de colindători nu era primită, feciorii băteau toba pe dungă, adresau gazdei strigături zeflemitoare și chiar scoteau din balamale porțile.
Surse:
Mihai Pop, Obiceiuri tradiționale românești, editura Univers, 1999;
Pavel Ruxăndoiu, Folclorul literar în contextul culturii populare românești, editura Grai și Suflet-Cultura națională, 2001;
Nicolae Constantinescu, Ioana Ruxandra Fruntelată, Modul de Folclor pentru Învățământul rural, 2006;
Rodica Colta, Sărbători și datini de peste an. O anchetă transfrontalieră asupra culturii tradiționale, Editura Etnologică, 2017;
Narcisa Alexandra Ştiucă, Sărbătoarea noastră cea de toate zilele, Editura Cartea de Buzunar, 2006;
Monica Brătulescu, Colinda românească, editura Minerva, 1981;
Simion-Florea Marian, Sărbătorile la români, Editura Fundației Culturale Române, București, 1994;
Tudor Pamfile, Sărbătorile la români, Editura Saeculum I.O., 1997.