6 decembrie

6 decembrie, ziua Sfântului Ierarh Nicolae sau Sân-Nicoară, marchează simbolic începutul iernii și ultima parte a anului. Sfântul Nicolae din Mira, cunoscut și sub numele de Nicolae de Bari, a fost un episcop creștin timpuriu al orașului maritim antic grecesc  Mira din Asia Mică, actualul orașul Demre din Turcia, în timpul Imperiului roman. Divinitate folclorică, în mitologia românească rezultă în urma unui sincretism dintre cultul Sfântului Ierarh Nicolae din Mira Liciei şi al unei divinităţi precreştine, patronând pământul şi apele. În greacă, Nikolaos cuprinde particula nik-, de la verbul verbul nikao – a învinge, substantivul nike – victorie; sărbătoarea românească nu este străină de această semnificație, simbolizând victoria binelui asupra răului, a luminii asupra întunericului.

În tradiția populară, adevărata iarnă începe la 6 decembrie. Nicolae este unul dintre sfinții din perioada de renovare a timpului, împreună cu Sfântul Andrei, ei exprimând îmbătrânirea timpului și perspectiva apropiată a finalului anului.

În Bucovina, Sfântul Nicolae sau Sân-Nicoară este considerat al doilea sfânt pe care l-a făcut Dumnezeu, bucurându-se de privilegiul de a sta alături de Părintele Ceresc. Când, în ziua de Crăciun, se deschide cerul, Sfântul Nicolae poate fi văzut șezând întotdeauna la masa împărătească, la dreapta Tatălui Ceresc.

Este imaginat ca un bătrân cu barbă albă, călare pe un cal alb și care are ca sarcină să vegheze poarta cerului dinspre apus, pe unde soarele ar încerca să se strecoare în ținuturile de miază-noapte, în timp ce poarta dinspre răsărit este păzită de Sântoader. O credință din Muscel ne spune că în această zi „se întoarce noaptea la ziuă cu cât se sucește puiu-n găoace”. În zona Bucovinei, se crede că pe Sânnicoară oamenii îl pot zări în noaptea Anului Nou „în lumină mare, atunci când cerurile se deschid de trei ori“. El poate aduce ninsoarea, doar scuturându-și bărbia de omăt; dacă ninge în ziua de 6 decembrie, se spune că Sân-Nicoară își scutură aprig barba; când nu ninge, sfântul întinerește, căpătând o barbă neagră. În Banat, Sfântului Nicolae i se spune Sâ-Micoară . Când vine Sâ-Micoară cu cal alb (adică ninge în această zi) înseamnă că iarna va fi grea și se va sfârși abia la Sânt-Ion.

Sfântul Nicolae era invocat de către soldații care urmau să plece la luptă și purta de grijă sufletelor celor morți. Probabil că această credință își are rădăcinile în prima relatare referitoare la sfântul Nicolae, din Martirologul roman de secol IV, când el i s-ar fi arătat în vis lui Constantin cel Mare, cerându-i să-i ierte pe trei ostași osândiți la moarte.

În comunitățile tradiționale românești se crede că Sfântul Nicolae păzește soarele să nu părăsească cerul în timpul iernii, tot așa după cum este considerat un sfânt drept și bun apărător al credinței în Mântuitor; de asemenea, este considerat ocrotitorul caselor, al gospodinelor și al fetelor de măritat, precum și stăpân al apelor și patron al pescarilor și corăbierilor pe care îi păzește de furia apelor și de la înec. De aceea, pescarii au credința că tot Sfântul Nicolae este cel care a împiedicat apele să scufunde corabia lui Noe.

În dimineața acestei zile, copiii primesc daruri pe care le găsesc în pantofii și ghetuțele pregătite din ajun. Pentru cei care nu sunt cuminți, moșul cel bun mai pune lângă daruri și câte o vărguță, dar, dacă se roagă să fie iertați, moșul va uita nuiaua pe drum.

Sursa: Romulus Antonescu, Dicționar de simboluri și credințe tradiționale românești, Editura cIMeC – Institutul de Memorie Culturală, 2009