Ajunul Bobotezei, Ziua Crucii

5 ianuarie

Una dintre cele mai importante zile din calendarul popular, Boboteaza este precedată de o zi de ajun, perioadă de pregătire pentru intrarea în spațiul și timpul sacru al sărbătorii.

La fel ca în seara de Anul Nou, se crede că spre Bobotează se deschid cerurile și cel care îl vede pe Dumnezeu îi poate cere împlinirea dorințelor. Tot în această noapte vitele vorbesc între ele și-și destăinuiesc locul unde se află comori ascunse în pământ.

Calendarul creștin-ortodox

În ajunul zilei de Bobotează se ține post negru, nu se mănânca și nu se bea nimic, pentru ca oamenii să poată gusta din apa sfințită, numită Aghiasma Mare.

Aghiasma Mare ce amintește Botezului Domnului de către Ioan în Iordan, se oficiază atât în ajunul Bobotezei, când se sfinţeşte apa cu care preoţii botează apoi casele, cât şi în ziua Bobotezei, când se sfinţeşte apa pe care credincioşii o iau pe la casele lor, pentru tot anul.

Obiceiuri și tradiții

Ajunul sărbătorii Botezului Domnului este punctat de o multitudine de gesturi și ritualuri menite să asigure belșugul gospodăriei, sănătatea oamenilor și norocul în dragoste tinerilor, cărora li se adaugă previziunile referitoare la mersul vremii pentru perioada următoare.

Masa de Bobotează

Ca la orice mare sărbătoare, masa preparată de Bobotează, moment de reunire a întregii familii, este supusă unor prescripții și rigori ce aveau ca rost asigurarea bunului mers al vieții.
Pentru masa de a doua zi, la care participa și preotul, se prepara colivă și plăcintă cu varză, mac și ceapă sau julfă. Cu mâinile pline de aluat, gospodina ieșea și mânjea trunchiurile copacilor din livadă pentru ca acestea să aibă rod bogat. Un loc primordial îl ocupau colacii, unul din ei fiind dăruit preotului care venea cu Botezul.
Cenușa rezultată în urma pregătirilor mesei de Bobotează era păstrată și presărată peste vară peste straturile de varză, pentru ca aceasta să nu facă viermi.
Așezarea mesei era și ea supusă unor prescripții speciale: sub fața de masă se punea fân sau otavă și se presărau sare și tărâțe, care erau împărțite animalelor din casă, la încheierea vizitei preotului.
Mâncarea se așeza din seara de ajun, în așteptarea Botezului, și din preparate se gusta numai după sfințirea acestora și după ce stăpâna casei lua câte puțin din fiecare fel și așeza alimentele pe un par, oferindu-le păsărilor cerului, pentru ca acestea să nu mănânce grâul și cânepa peste vară.

Când preotul era invitat să se așeze la masă, acesta gusta din grâul fiert apoi arunca câteva boabe spre tavanul camerei. Cu cât acestea se lipeau mai bine pe grinzi, cu atât se crede că vor lucra mai bine albinele și stupii vor fi mai bogați.

La masă se mai puneau și pâine, apă și sare, din care se credea că se ospătează sufletele celor morți, care colindă pe pământ în această perioadă.

Iordanul

Mersul cu Iordanul este o veche rânduială bisericească, ce se începea încă din prima zi a anului, astfel încât până în Ajunul Bobotezei să poată binecuvânta casele tuturor credincioșilor.
Preotul trece pe la toate casele, ținând în mâna dreaptă crucea, și binecuvântând pe toţi membrii familiei, lucrurile pe care aceştia le folosesc, dar şi întreaga gospodărie, stropind cu apă sfințită, cu ajutorul unui mănunchi de busuioc. În comunitatea sătească, preotul era poftit insistent să se așeze la masă, în credința că și cloșca, primăvara, va sta pe ouă, sau ca să zăbovească mai mult pețitorii la fetele de măritat și să se căsătorească în acel an. La final i se oferea un fuior de cânepă sau un caier de lână, care se puneau pe cruce, crezându-se că de fuior se vor prinde toate cele rele sau că peste acest fuior va trece sufletul celui care l-a dat de pomană, precum și sufletele celor morți din casă în drumul lor spre Rai.
Câteva fire de cânepă sau de lână așezate pe cruce erau păstrate în casă, pentru ca următoarea recoltă de cânepă să fie spornică sau puse în plasa de pescuit, pentru ca prinderea acestuia să fie mai spornică.
Vizita preotului prilejuia performarea unei întregi serii de gesturi și mici ritualuri, menite să asigure belșugul gospodăriei și influențarea ursitei. Astfel, sub locul unde era poftit să stea protul se puneau spice şi boabe de grâu care, date animalelor şi păsărilor, le feresc de rele şi le aduc spor.
Fetele furau busuioc, care pus sub pernă le ajuta să îşi viseze ursitul sau îşi puneau salbele în prag, să treacă popa peste ele, ca să se mărite curând, și ajunau ca să aibă soţi buni. Din firele luate de pe cruce, fetele, care ajunau întreaga zi, confecționau o lumânărică, pe care o aprindeau seara, și resturile acesteia erau puse sub pernă pentru ca vis să le apară ursitul.

Umblatul cu Chiraleisa

Înaintea sărbătoririi Botezului Domnului cetele de copii umblă cu Chiralesia (pe 5 sau 6 ianuarie), nume provenit din formula liturgică grecească, rostită de însoțitorii preotului la Bobotează: „kyrie eléison” (Doamne miluiește!).
Textul specific, rostit de către colindători, este menit să aducă belșug în casă și în gospodărie: „Ciura-leşa,/ Marga-reşa,/ Sită rară/ Ieşi afară!/ Sită deasă/ Intră-n casă!/ Oi lânoase,/ Vaci lăptoase,/ Spic de grâu/ Până-n brâu,/ Secara/ Cât scara,/ Spicul/ Cât voinicul!”.
Grupul colindătorilor este alcătuit din băieţi, nu mai mari de 12 ani, care intră în curţile oamenilor şi înconjoară casele, ocoalele animalelor, holdele, sunând din clopoţei, tălăngi, fiare vechi, ca să le ferească de duhuri rele, uneori și pomii fructiferi, pentru a avea rod bogat.
Colindătorii poartă la căciuli diferite plante cu virtuţi magice: busuioc, brad, vâsc sau tulpini de salcie.

Credințe și superstiții în Ajunul Bobotezei

• busuiocul furat din căldărușă, pus în gard și găsit a doua zi cu brumă pe el, semnifică iubit bogat;
• există credința că omul la care se sfârșește mersul preotului cu stropitul cu agheasmă va muri în decursul anului;
• în noaptea Bobotezei, ouăle de corb plesnesc sub puterea gerului și puii de corb întind aripile și zboară;
• nu se bat copiii în această zi, pentru că, peste an, fac bube;
• soția care se ceartă cu bărbatul ei în această zi se va certa la fel peste an;
• dacă, dimineața, primul străin intrat în casă este de parte bărbătească, se crede că toate animalele care stau să fete vor face pui masculi, iar de este femeie, animalele vor făta pui de parte feminină;
• dacă într-o familie merge rău, atunci, la plecarea preotului din casă, femeia apucă cu vătraiul de la sobă de un picior pe cel care duce căldărușa cu agheasmă;
• fetele pun un câte un fir printre celelalte flori cu care se împodobesc, atunci când se duc la joc, ca să fie îndrăgite și jucate de către feciori;
• dacă este bură pe pomi, vor fi fructe multe; dacă este ger, va fi an bun; dacă plouă, va fi an ploios;
• se posteşte pentru noroc;
• în Ajunul Bobotezei este rău de moarte pentru cine apără un popă de câini;
• fetele care ajunează o fac în speranța că vor avea parte de un flăcău frumos, iar copiii postesc și ei pentru a avea noroc peste vară la prinsul în laț a păsărilor;
• se strânge toată cenușa din vatră, dis-dimineață, pe nemâncate, care apoi va fi presărată în timpul verii peste straturile de varză, în credința că nu vor fi mâncate de omizi;
• nu se cerne făină, nici în Ajunul Bobotezei, nici în cel al Crăciunului, pentru că se fac purici în casă;
• nu se dă nimic împrumut din casă în această zi, ca să nu se împrăștie gospodăria;
• cei care nu mănâncă nimic toată ziua, vor fi feriți de vrăjmași și de pagubă în casă;
• ca să nu aibă pureci peste vară, imediat ce iese preotul din casă, stăpâna mătură după acesta;
• femeile fac piftie, să le fie faţa fragedă ca piftia.

Surse:

Narcisa Știucă, Spirala sărbătorilor. Rosturi, tâlcuri şi desluşiri, Editura ASTRA Museum, 2014;
Antoaneta Olteanu, Calendarele poporului român, Editura Paideia, București, 2001;
Simion-Florea Marian, Sărbătorile la români, volumul I, Editura Fundației Culturale Române, București, 1994;
Romulus Antonescu, Dicţionar de simboluri şi credinţe tradiţionale româneşti, Tipo Moldova, 2016;
Artur Gorovei, Credinţi şi superstiţii ale poporului român, Editura Grai şi Suflet-Cultura Naţională, Bucureşti, 1995;
Rodica Colta, Sărbători și datini de peste an. O anchetă transfrontalieră asupra culturii tradiționale, Editura Etnologică, 2017.