Tradiții și obiceiuri

Joimăriţa, Joimărica
În Miercurea Paștelui începe să se manifeste o divinitate feminină de sorginte populară care controlează torsul, denumită Joimăriţă sau Joimărică. Despre ea se spune că este soră cu Muma Pădurii și că umblă în noaptea de miercuri spre joi să pedepsească fetele care nu au terminat de tors lâna.

Joimărița pedepsește fetele leneşe sau nevestele tinere care nu au terminat muncile casnice din timpul iernii, torsul fuiorului şi ţesutul pânzei: „Pute-a câlţi,/ Pute-a feştilă,/ Pute-a lene de copilă,/ Pute-a pânză neţesută,/ Şi-a nevastă nebătută”. Pedeapsa este arderea unghiilor şi tăierea degetelor. Femeile care nu au terminat munca, pun la fereastră un crâmpei de pânză ţesută în anul precedent şi dau foc câlţilor şi feştilei pentru a se feri de furia Joimăriţei. Pentru a se proteja de Joimăriţă, se ung uşile cu usturoi şi se aprind paie sau cârpe prin case şi gunoi în curte.
Colindatul cu Câlţii-Mâlţii, specific zonei Doljului, este o formă de colindat cu funcţie de satirizare a femeilor care nu au terminat de tors. Acest obicei avertizează asupra pedepselor severe ale Joimăriţei. În seara de miercuri spre joi, după apus, grupuri de copii colindă câte doi din casă în casă, sunând din clopoţei. Textul performat este unul simplu, enunţând pe un ton satiric necesitatea finalizării torsului câlţilor precum şi răsplata aşteptată de către cei care colindă: „Câlţii-Mâţii,/ Toarce câlţii!/ Ori i-ai tors,/ Ori i-ai ros. (…) Să te-nduri şi să ne dai/ Cele ouă-ncondeiete (…)”. Copiii primesc ouă care vor fi înroşite în ziua de vineri.

Deschiderea Raiului
În această zi se spune că se deschide Raiul, care va rămâne deschis până la Rusitori (şapte sau nouă zile după Rusalii).

Nunta Urzicilor
În această zi încep să înflorească urzicile, marcându-se astfel momentul din care acestea nu mai pot fi consumate. Interdicţia are ca substrat simbolic şi credinţa că Iisus a fost bătut cu urzici în timp ce era pe cruce.

Moşii de Joimari
În această zi morţii se întorc la vechile lor locuinţe, unde vor sta până în sâmbăta dinainte de Rusalii sau până în Duminica Mare. Locul predilect al acestor suflete este streaşina casei, de aceea în curţi se aprind focuri pentru morţi, pentru ca aceştia să aibă lumină şi căldură.
În ziua de joi se împarte de dimineaţă fiertură de grâu, varză, fasole, cartofi care se pun în ulcele noi, împodobite cu brebenei. Pentru morţii uitaţi se face un colac special, lung, numit uitata, care se dă de pomană. Femeile dau de pomană orez fiert cu prune. Din prunele împărţite se păstrează câteva, acestea fin un leac pentru abubă (umflături ale gingiilor). Pentru morţi, se dă apă de pomană: se aruncă pe mormânt o găleată sau două de apă sau se duce apă la femei bătrâne.

Strigatul peste sat
Obicei practicat şi în Joia Mare, prin care se denunţau public, sub forma unui dialog, abateri ale membrilor comunităţii, observate în anul precedent. La lăsatul serii flăcăii se adunau pe două dealuri şi începeau să strige de la unul la altul: „Auzi, măre, auzi?”/ „Ce ţi-i, măre?”. Răspunsurile acestui tip de dialog ritual punctează defectele fizice sau abaterile comportamentale ale membrilor comunităţii, constituind un fel de cronică a satului, uneori trivială, dar având un puternic scop moralizator.

Aprinderea focurilor
În această noapte se aprind focuri rituale, având un pronunţat caracter funerar. Deoarece se crede ca în această zi sufletele morţilor se întorc în gospodărie în curţi se aprind focuri pentru ca aceştia să aibă lumină şi căldură. În acelaşi scop, foc se face şi în curtea bisericii. Lemnele pentru acest foc se adună miercuri dimineaţa şi sunt de regulă din tufe de alun uscat. Lemnele nu se taie, sunt rupte cu mâna, şi sunt adunate de copii sau de femeile în vârstă.

Vopsirea sau încondeierea ouălor

Se spune că în Joia Mare se vopsesc ouăle roșii, pentru că asupra coșului cu ouă adus de Maica Domnului a curs sângele lui Isus. În funcție de zonă, ouăle se mai pot vopsi și în Sâmbăta Mare, dar niciodată în Vinerea Mare.

Credinţe şi superstiţii

  • Joi în Săptămâna Patimilor nu se spală rufe deoarece se crede că la morţi, în loc să se ducă pomana, se duce apa murdară de la spălat.
  • Se perie cânepa şi se începe torsul ei, ca să fie spor peste an.
  • Dacă în Joia Mare se pune cloşcă, ea va scoate numai cocoşi.
  • Se dă de pomană uliului ca să nu mănânce puii vara.
  • Cine doarme în această zi va fi leneş întreg anul.
  • Se ţine pentru a fi ferit de secetă sau de piatră.
  • Joia mare se ţine pentru primejdii şi pomenirea morţilor. Cine nu o serbează visează rău şi îi ies în cale strigoi.
  • Se dă foc la gunoiae ca să nu rămână şerpii în curte.
  • Cine posteşte din ziua de Joi Mare până în ziua de Paşti şi nu mănâncă nimic, acela va şti cu trei zile înainte că va muri.
  • În această zi se plantează pomi, crezând că se vor prinde mai uşor decât în alte zile.
  • Buba rea (cărbune, erizipel) se vindecă cu prune păstrate din ziua de Joi Mare.
  • Ouăle înroşite în această zi nu se strică niciodată iar dacă sunt îngropate la hotar, peste acel loc nu va bate piatra.
  • Fetele care vor să fie scoase la joc fură mătrăgună din curtea unui vecin şi o îngroapă pe pragul bisericii ca să treacă preotul peste ea.
  • În Joia Mare se face câte o cunună de flori pentru fiecare membru al familiei şi se aruncă pe acoperiş. Cel a cărui cunună se usucă prima, va muri în decursul acelui an.
  • Dacă moare cineva în sat în Joia Paştilor, ouăle roşii nu vor ieşi frumoase.