Ziua Mondială a Zborului Omului în Spațiu, aniversată la 12 aprilie, așa cum a fost instituită de Adunarea Generală a ONU, comemorează primul zbor cu echipaj uman realizat în data de 12 aprilie 1961 de astronautul sovietic Iuri Gagarin. Și, deși începuturile epocii spațiale s-au desfășurat pe fondul războiului rece și a rivalității dintre URSS și SUA, în ultimele decenii explorarea spațiului cu echipaj uman este una din cele mai strălucite manifestări ale cooperării internaționale pașnice.
Printre miile de obiecte clasate în Patrimoniul Cultural Național care ilustrează lungul drum al perfecționării tehnicii se află și unul care reflectă realizarea supremă a umanității în materie de știință și tehnică – zborul în spațiul cosmic. Aflăm astfel în colecția Muzeului Militar Național un costum de astronaut – costumul folosit de Dumitru Prunariu cu ocazia zborului din 1981, realizat în cadrul Programului Intercosmos – programul de colaborare a statelor est-europene pentru explorarea spațiului cosmic.
Pentru cei fascinați de astronomie și de explorarea spațiului, dar și de modul în care această fascinație a marcat istoria omenirii, vă recomandăm revista Perseus, pe care o puteți citi în Biblioteca Digitală a Publicațiilor Culturale, editată de secția de astronomie a Muzeului Vasile Pârvan din Bârlad, sub auspiciile Astroclubului Perseus, precum și alte articole cu tema astronomie.