Astăzi, 27 septembrie, este Ziua Mondială a Turismului (World Tourism Day). Celebrarea ei în fiecare an, începând cu 1980, la inițiativa Organizației Mondiale a Turismului (World Tourism Organization – UNWTO), agenţie specializată a Organizaţiei Naţiunilor Unite – ONU, urmărește creșterea sensibilizării cu privire la contribuția reală și potențială a turismului la progresul socio-economic.

„Turismul pentru o creștere incluzivă” este tema zilei mondiale a turismului în acest an, iar sărbătoarea oficială, găzduită de Coasta de Fildeș, celebrează capacitatea turismului de a stimula dezvoltarea incluzivă și rolul pe care îl joacă în promovarea respectului generând în același timp oportunități pentru milioane de persoane din întreaga lume. Astfel, 159 de ţări, şase teritorii, doi membri cu statut de observator şi peste 500 de membri afiliaţi, componente ale Organizaţiei Mondiale a Turismului (UNWTO) – marchează prin diferite evenimente acest moment.

Calea Victoriei (Piaţa Victoriei, vedere spre Muzeul Lenin-Stalin şi Institutul Geologic al României)”, pictură de Constantin Păuleț, datat în anul 1953. Pictura este clasată în Patrimoniul cultural Național la categoria Fond, și se găsește la Muzeul Municipiului Bucureşti.

Atunci când restricțiile cauzate de pandemie au dat multe planuri peste cap, turismul cultural s-a mutat în digital, tehnologia zilelor noastre punând la dispoziția oamenilor tururi virtuale ale multor muzee, monumente și alte spații culturale, înainte accesibile mai mult fizic.

O listă a muzeelor românești care oferă astfel de tururi virtuale puteți găsi în Ghidul Muzeelor și Colecțiilor din România.

Pentru viitoarele excursii prin țară puteți consulta Ghidul muzeelor și colecțiilor, unde veți găsi informații actualizate despre muzee, despre colecțiile acestora, precum și despre locația și programul de vizitare.

O altă resursă care v-ar putea face vacanța mai frumoasă este site-ul EvenimenteMuzeale.ro, unde puteți urmări ce evenimente culturale sunt organizate în zona unde vă planificați sejurul.

Dacă vreți să aflați mai multe aspecte despre istoria turismului în România, vă recomandăm articolul Istorie și turism – o abordare necesară, de Ioan Opriș, publicat în periodicul Analele Banatului în 1993, pe care îl găsiți în Biblioteca Digitală a Publicațiilor Culturale.

Iar, dacă vreți să evadați din cotidian chiar de Ziua Mondială a Turismului, vă invităm să explorați peisajul arheologic din România dintr-o perspectivă inedită: cea aeriană.