Ziua Internațională a Dansului se sărbătorește din anul 1982, pe 29 aprilie, la inițiativa Comitetului de Dans al Institutului Internațional de Teatru (ITI) din cadrul organizației UNESCO.
De-a lungul istoriei, dansul a reprezentat o formă de artă, o componentă culturală importantă a omenirii, o fundație pe care se construiesc numeroase obiceiuri, tradiții, sărbători și ceremonii laice sau religioase.
Unele dintre cele mai vechi mărturii ale dansului din spațiul românesc, dar și din Europa, provin din Cultura neolitică Cucuteni (aproximativ 5.500 – 3500 a. Chr.): vase-suport formate din siluete de personaje feminine, care par prinse într-un dans, sărbătoare sau ritual de tip horă.
Acest tip de vase-suport, descoperite prin săpături arheologice, reprezintă o categorie ceramică rară și ele stau mărturie că dansul ritual, mai exact hora, însemna un act important pentru societatea oamenilor din neolitic.
Pe teritoriul României a fost descoperit un astfel de vas, denumit „Hora de la Berești” în anul 1981, în așezarea eneolitică, specifică culturii Cucuteni, faza A, de pe teritoriul orașului Berești, punctul Dealul Bulgarului, jud. Galați, sub ruinele unei locuințe de suprafață. Bunul se află în patrimoniul Muzeului de Istoriei din Galați și este clasat în categoria Tezaur.
Prima menționare a horei (choros – grecește) este a cronicarului Dimitrie Cantemir în cartea sa „Descriptio Moldaviae”, în 1716. Transmis din generație în generație, hora este cel mai vechi și mai răspândit dans popular românesc, jucat atât de bărbați, cât și de femei, în cerc mare, ținându-se de mână, de obicei în sens invers acelor de ceasornic.
Acompaniate de instrumente muzicale precum țambalul, acordeonul, viola, vioară, saxofon, trompetă sau nai, horele se joacă la diferite ocazii de celebrare din viața omului, cu prilejul diferitelor sărbători din an, de zilele satelor sau cu alte prilejuri festive. Acestea pot fi numite după locul de unde provin – „Hora de la Orhei”, sau pot purta numele persoanei sau evenimentului în cinstea cărora sunt interpretate – „Hora miresei”, „Hora unirii” etc.
Viața satului românesc nu a putut fi înțeleasă fără tradiționala horă, diferită de la o zona etnografică la alta, după ritm și măsură, după tempo, după felul de a striga și a chiui sau după melodie.
Înregistrări de cântece populare, printre care și multe hore puteți asculta în Fonoteca Arhivei de Folclor „Vasile Adăscăliței”.
Jocurile de horă sunt adesea însoțite de strigături, iar despre Strigături la hora din Novaci puteți citi în articolul cu același nume, publicat de Sabin Popescu în anul 1994, în revista Litua – Studii și cercetări, volumul VI regăsit în Biblioteca Digitală a Publicațiilor Culturale.