Astăzi marcăm un moment cu o încărcătură emoțională deosebită, în acest an împlinindu-se 78 de ani de la evenimentele tragice care au avut loc pe data de 2 august 1944, și anume exterminarea a 3000 de romi de către regimul nazist, în lagărul Auschwitz-Birkenau.

Dacă abuzurile și crimele împotriva evreilor sunt bine cunoscute ca fiind un păcat de neiertat al acestui regim, crimele împotriva etniei rome sunt, din păcate, mai puțin știute. Romii, la fel ca și evreii, erau considerați elemente străine societății românești la acea vreme, elemente care perturbau buna funcționare și dezvoltare a societății, astfel încât deportarea lor în locuri izolate, cât și exploatarea în lagăre de muncă erau privite ca fiind soluții optime pentru rezolvarea acestei inconveniențe.

Grup de țigani îmbrăcați în costume specifice, fotografie realizată de Leopold Adler în perioada 1900-1920, bun cultural clasat în categoria tezaur, aflat în patrimoniul Complexului Național Muzeal Astra din Sibiu.

Din cauza tratamentelor inumane aplicate acestor minorități, numărul mare de morți se traduce printr-un genocid de necontestat, care cutremură spațiul european până în ziua de astăzi.

Ziua internațională a comemorării genocidului romilor a fost stabilită la nivel european în anul 2015, ca urmare a nevoii istorice și morale de a aminti și a recunoaște pierderile și suferințele comunităților de romi din timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Această comemorare are loc anual pe data de 2 august, în România fiind adoptată prin lege la 17 iulie 2020.

În accepțiunea acestui proiect de lege, genocidul romilor este identificat prin termenii Samudaripen sau Porajmos, termeni proveniți din limba romani, având înțelesul de „ucidere în masă”. Aceștia reflectă o realitate tristă și crudă, și anume exterminarea a circa 500.000 de romi în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, pe teritoriul Europei.

În România, numărul romilor care și-au pierdut viața în urma deportării în Transnistria, pusă în aplicare de regimul Antonescu, a fost de circa 11.000 de persoane, din cei 25.000 deportați, printre care jumătate dintre aceștia erau copii. Principalele cauze ale morții erau foametea, frigul și lipsa îngrijirii medicale, cea din urmă ducând la izbucnirea epidemiilor de dizenterie și tifos exantematic.

Supraviețuitorii acestor condiții grele de viață stau mărturie, poate mai mult decât un cuvânt scris, cruzimii cu care minoritatea romă a fost discriminată și chinuită de regimul fascist, ale cărui ecouri mai răsună și astăzi în gândirea unor membri ai societății românești.

In acest context, educarea publicului cu privire la istoria și condiția romilor în spațiul românesc este o necesitate, cu atât mai mult cu cât persoanele de etnie romă suferă și astăzi din cauza preconcepțiilor și a ignoranței generalizate la adresa acestora.

Despre țigani și despre istoria lor multiseculară” vă invităm să citiți articolul cu același nume, publicat de către Dorobanțu-Dina Roxana în revista Argesis. Studii și comunicări, numărul 33 din anul 2012, în Biblioteca Digitală a Publicațiilor Culturale.

Pentru mai multe resurse vizuale privitoare la grupul etnic al romilor vă invităm să accesați baza de date Bunuri culturale mobile clasate în Patrimoniul Cultural Național, prin link-urile următoare: