Astăzi, 29 ianuarie, sărbătorim Ziua Internațională a Automobilului. Primul automobil din lume a fost realizat de către inginerul german Karl Benz în anul 1885, un vehicul propulsat de un motor alimentat cu benzină. S-a numit Motorwagen, iar Karl Benz a primit brevetul de inventator la data de 29 ianuarie 1886.

Deși automobilul demara greu, scotea un zgomot foarte puternic și mult fum, atingea viteza de 16 km pe oră, o performanță nemaivăzută până atunci. Pentru a porni, motorul trebuia încălzit mai întâi cu apă fierbinte, iar apoi vehiculul trebuia împins până când pistoanele ajungeau să funcționeze singure.

Automobil de epocă Adler Triumf Junior, de culoare gri petrol, care face parte dintr-o colecție privată și este clasat în Patrimoniul Cultural Național la categoria fond.

Invenția lui Karl Benz a fost privită inițial cu rezerve, deoarece lansarea automobilului a coincis cu popularizarea mașinilor de gătit cu petrol, instalații care uneori dădeau naștere unor grave accidente, explodând. De aici s-a născut teama că noua invenție, care avea un rezervor mult mai mare în comparație cu mașinile de gătit, ar fi putut provoca incendii.

Bertha Benz, soția lui Karl Benz, a rămas în istorie pentru că a demonstrat utilitatea automobilului ca mijloc de transport pe distanțe lungi. Plecând cu automobilul inventat de soțul său, pentru a-şi vizita rudele, aceasta a parcurs în total cca 105 km. Pe parcursul călătoriei, doamna Benz a folosit diverse metode pentru a menține autovehiculul funcțional, curăţând carburatorul cu un ac de pălărie (accesoriu indispensabil în epocă) şi folosind o jartieră pentru a izola un cablu. De asemenea, în timpul călătoriei, ea a reușit să repare frânele defectate cu ajutorul unui cizmar, folosind niște bucăți de piele și inventând, astfel, garnitura de frână.

În Germania, pentru a celebra curajoasa călătorie a Berthei Benz, o dată la doi ani este organizată o paradă a automobilelor de epocă. Tot în acest scop, din 2008, Ruta Memorială Bertha Benz a fost numită oficial rută a moştenirii industriale a realizărilor umane.

Autoturismul Motorwagen a fost produs în doar trei exemplare, iar dintre acestea mai există în prezent unul singur aflat în colecția Muzeului Tehnicii din Munchen.

Recomandăm pasionaților de automobile de epocă articolul „Prima maşină cu aburi pe teritoriul patriei noastre (1838)”, semnat de către Neamțu Alexandru, disponibil online în Biblioteca Digitală a Publicațiilor Culturale.

De asemenea, vă recomandăm să vizitați Muzeul Naţional Tehnic „Prof. ing. Dimitrie Leonida” din București, în colecția căruia se află primul automobil aerodinamic din lume, conceput de inginerul român Aurel Persu. Puteți afla mai multe detalii despre acest muzeu în Ghidul Muzeelor și Colecțiilor din România.