Semnarea acordului de cooperare româno-francez, mai 1991

În imagine: Christian Dupavillon la Direcția Monumentelor, Ansamblurilor și Siturilor Istorice (actual Institutul Național al Patrimoniului) cu Peter Derer si Sergiu Iosipescu (București, mai 1991)

Într-o Franță bântuită de tot soiul de înfruntări, Christian Dupavillon a murit. Pentru majoritatea dintre noi, românii, numele lui nu are nici o rezonanță și totuși…

Născut la Chambéry la 20 mai 1940 în vremea altui război, tragic pierdut de Franța, el a fost pasionat de teatru, în special de popularul spectacolul al păpușarilor, o moștenire medievală reînviată în anii 60 ai secolului trecut, poate și ca reacție la momentele teribile din ultimul război, depășit din fericire de Occident. După studii aprofundate de arhitectură – care i-au permis să conducă între 1978 şi 1981 prestigioasa revistă ”Arhitectura azi” (”Architecture d’aujourd’hui”) – s-a dedicat în totalitate scenografiei începând cu Festivalul Universitar iniţiat în 1967 la Nancy de Jack Lang şi care va deveni, cu timpul, un eveniment internațional major.

Descoperind, în pădurea Vincennes, marele pavilion al Cartușeriei, abandonat de armată, a contribuit esențial la instalarea acolo a marelui Théâtre du Soleil, ale cărui spectacole minunate continuă și astăzi. Apoi a fost scenograf și mare animator al spectacolelor pentru copii la teatrul Chaillot, condus de același Jack Lang. Dar alegerea la președinția Republicii Franceze a lui François Mitterrand (1981) și prezența lui Jack Lang la Ministerul Culturii i-au deschis lui Christian Dupavillon – deși niciodată membru al partidului socialist – posibilitatea de a organiza marile sărbători ale stângii guvernamentale, culminând cu bicentenarul Revoluției Franceze. Încă de la început, Lang a văzut în el un „băiat frumos, înzestrat cu o erudiție nebună, care avea fler și ochi, și ce entuziasm!”. Pe atunci, ministerul se numea al Culturii, Bicentenarului, Marilor Lucrări  și al Comunicării – termeni de anvergură excepțională.

Experiența Cartușeriei de la Vincennes l-a făcut să predice, pentru prima dată, reconversia culturală a arhitecturii industriale, iar articolul Les lieux du spectacle (Locurile spectacolului) din ”Architecture d’aujourd’hui” din 1970 a fost manifestul noii viziuni.

Alături de această mare idee, mult apreciata sa realizare a fost La Fête de la Musique (Sărbătoarea muzicii) din 1982, născută din aceeași fibră ludică a seniorilor  de altădată.

Christian Dupavillon a transmis experiența bogatei sale activități prin cărțile sale Architectures du cirque : Des origines à nos jours (Arhitecturile circului: de la origini până în zilele noastre); Triomphe des arcs (Triumful Arcelor), în colaborare cu Francis Lacloche, unde realizează o incursiune în istoria acestor monumente comemorative, La tente et le chapiteau (Cortul și capitelul), evocând locurile și itinerariile spectacolelor, reprezentări ale puterii politice și, în același timp, expresie a eternului homo ludens; Paris côté Seine (Parisul văzut de pe Senei), imaginea monumentală a capitalei surprinsă de pe marele fluviu; și Naissance de l’opéra en France – Orfeo, 2 mars 1647 (Nașterea operei în Franța – Orfeo, 2 martie 1647), dedicat primului spectacol de operă franceză susținut sub auspiciile lui Mazarin la Palais Royal; cărți publicate de cele mai cunoscute edituri franceze Fayard, Gallimard, Seuil, între 1981 și 2010.

*

La apogeul carierei sale în slujba statului, a profesiei de arhitect, Christian Dupavillon a fost numit director al Patrimoniului Franței (iulie 1990-iulie 1993)de către ministrul Culturii, același Jack Lang. În această poziție, sprijinul său pentru salvgardarea monumentelor istorice românești, prin cercetarea, inventarierea, protecția, conservarea, restaurarea și punerea în valoare a unui patrimoniu victimă a vandalismului comunist, a fost esențial. Mai ales că timp de 13 ani dictatura comunistă desființas Direcția Monumentelor Istorice (1977-1990) și șantierele ei de restaurare, precum și, în fapt, predarea istoriei arhitecturii românești.

Prezența la Ministerul Culturii din București a domnului Andrei Pleșu, și la Direcția de Relații Externe a aceleiași instituții a doamnei Maria Berza, a facilitat din plin intervenția franceză.

Misiunile franceze, – cuprinzând arhitecți, conduși de domnul Benjamin Mouton și ghidați de domnul Ștefan Mănciulescu, fiul arhitectei Rodica Mănciulescu, odinioară la Direcția Monumentelor; arheologi, conduși de domnul Marc Gauthier; istorici de artă; specialiști în legislatie culturală, s-au succedat periodic în România anilor 1990-1992. Broșuri de instrucțiuni și manuale despre organizare, legi, cercetare și inventariere, special tipărite la Paris, precum și cărți franceze recente, ne-au fost cu drag trimise pentru pregătirea viitorilor specialiști români în domeniul patrimoniului.

Între 27 și 31 mai 1991, Christian Dupavillon a sosit la București, unde au fost organizate vizite la monumentele Bucureștilor și împrejurimilor, dar mai ales un remarcabil colocviu francezo-român de formare pentru pregătirea, organizarea și realizarea proiectelor de restaurare și a săpăturilor arheologice, inclusiv aspectele lor juridice, financiare, comerciale și sociale. Inventarierea și gestionarea computerizată a monumentelor, cercetările arheologice preventive ale căror costuri să fie suportate de către beneficiari, realizarea hărții arheologice a României, publicitatea și turismul cultural legat de cercetările și restaurările efectuate în Franța, au fost, de asemenea, domenii de impământenit de noi.

La 31 mai 1991, la București a fost încheiat protocolul de cooperare în domeniul patrimoniului între Direcția Patrimoniului Francez și Direcția Monumentelor, Ansamblurilor și Siturilor Istorice ale României, semnat de directorii respectivi, Christian Dupavillon, Peter Derer și Sergiu Iosipescu.

Cooperarea, confirmată de acest act oficial, începuse deja cu prospectări în țară, urmate de organizarea proiectului de restaurare româno-franceză a mănăstirii Apostolache (jud. Prahova) și cercetări arheologice în tellul de la Hârșova (Yannick Rialland și regretatul Dragomir Popovici), care continuă și astăzi… Tinerii arhitecți din acele vremuri, doamna Liliana Roșiu, Dan Nicolae, Andrei Hariton au făcut stagii la Școala de la Versailles; arheologii noștri, printre care și astăzi activează Raluca Verussi, cei ai Muzeului Național și ai Institutului de Arheologie „Vasile Pârvan” au avut ocazia și șansa de a lucra pe siturile catedralelor din Chartres, de la Orléans, Lille, Lyon și în special să trăiască experienţa cercetărilor arheologice aeriene în care  Franţa făcuse deja primii pași.

În vara anului 1991, Christian Dupavillon și Jean-Luc Massy, ​​conservator șef la Montpellier (Direcția monumente istorice și arheologie Languedoc-Roussillon), au organizat pentru regretatul Gheorghe I. Cantacuzino și pentru Sergiu Iosipescu, un adevărat spectacol al patrimoniului acestor provincii străvechi ale Franței. Am parcurs sute de kilometri pentru a lucra cu domnul Massy pe siturile Tautavel (unde s-a descoperit cel mai vechi om preistoric din Franța), la oppidumul de la Ensérune, în portul antic Lattes – cu extraordinara tehnică fotogrametrică a domnului Charles Py pentru a transforma imaginile în planuri strat cu strat arheologic -, la rămășițele de locuințe romane cu picturi murale descoperite sub casele recente ale unui cartier din Nîmes, la faimosul Pont-du-Gard, la vila romană cu mozaicuri policrome de la Loupian, la castelul din Cambrière (departamentul Hérault) – care a continuat din timpul cruciadelor până la cel demolat din ordinul lui Richelieu. Nu a lipsit din aceste peripluri perspectiva monumentală asupra Vechiului Regim, citadela de la Salses din Roussillon, remarcabilul Canal du Midi sau, chiar, nostalgica Manufacture Royale din Villneuvette. Cercetarea monumentelor a fost asociată negocierilor cu administrațiile și comunitățile locale pentru conservarea și punerea în valoare a siturilor.

Pentru a veni în întâmpinarea nevoilor de refacere a unei structuri complete de  cercetare și protecție a patrimoniului românesc, stagiul nostru a inclus și lucrări la Departamentul de Cercetări arheologice subacvatice și subamarine, instalat atunci la Fort Saint-Jean, care străjuiește intrarea din vechiul port al Marsiliei. Aici am fost primiți cu căldură de toată echipa departamentului (Michel L’Hour, Luc Long, Erich Rieth, Loïc Hurtel și alții).

La întoarcerea noastră, la Lyon, am cunoscut rezultatele arheologiei preventive, în special în timpul lucrărilor majore de amenajare a teritoriului, precum și muzeele arheologice create la siturile descoperite pe șantierel autostrăzilor – remarcabilele ”arch.

S-a potrivit să fie atunci și vremea Zilei Porților deschise, inițiată în Franța încă din  1984, iar din 1991 preluată și în România.

Întors la Paris, la Departamentul Patrimoniului Francez, Christian Dupavillon a făcut cu noi un bilanț al cooperării francezo-române, stabilindu-se viitoarele direcții de conlucrare.

Fiul Alpilor, Christian Dupavillon tocmai descoperise francezilor un patrimoniu prea puțin cunoscut – cel nautic. În aprilie 1992 a organizat la Nantes prima conferință internațională despre patrimoniul nautic, sub numele sugestiv de Estuaire, la care am avut privilegiul de a fi invitatul său. Contribuțiile și discuțiile temeinice ale participanților – printre care am avut plăcerea să-l revăd pe regretatul meu prieten, savantul istoric naval Hervé Coutau-Begarie – ne-au permis să lansăm în România un program de cercetare și inventariere a patrimoniului nautic (1993-1998, Sergiu Iosipescu, Raluca Verussi-Iosipescu, Stefan Datcu).

Cooperarea noastră a beneficiat în chip deosebit de prezența la București a unui remarcabil ambasador francez, regretatul Renaud Vignal, și a doamnei atașat cultural Chantal Coleu-Dumond, susținători neclintiți ai efortului românesc de redresare și restaurare a României.

Tot datorită lui Christian Dupavillon, am avut și acasă, la Direcția Monumentelor, Ansamblurilor și Siturilor Istorice din București, o misiune a Departamentului Patrimoniului Cultural UNESCO și, cu sprijinul direct, al doamnei Ana Dumitrescu, am pregătit primele patru dosare pentru înscrierea pe Lista Patrimoniului Mondial a bisericilor cu picturi exterioare din nordul Moldovei, mănăstirii Hurezi, bisericilor fortificate săsești și magnificelor biserici de lemn din Maramureș.

Deși desființată treptat în anii 1992-1994, noua structură de cercetare, inventariere, conservare, restaurare și punere în valoare a monumentelor istorice românești, întemeiată sub Revoluție, bucurându-se de fericitele auspicii franceze, a creat totuși o școală care, cu toate vicisitudinile și vremurile nesigure, continuă și astăzi.

Această școală românească aduce și aici un omagiu acelui aristocrat al Culturii, „mirificul”, „omul spectacol”, și totodată susținătorul avizat al monumentelor istorice românești care a fost Christian du Cheyron du Pavillon.

Sergiu Iosipescu , fost director științific al  Direcției Monumentelor, Ansamblurilor și Siturilor Istorice

Dans une France hantée par les affrontements de tous genres, Christian Dupavillon est mort. Pour la plupart d’entre nous, Roumains, son nom n’a aucune résonance et pourtant…

Né à Chambéry le 20 mai 1940 pendant une autre guerre, perdue tragiquement par la France, il fut passionné par le théâtre, en particulier de marionnettes, ce spectacle populaire, héritage  médiéval relancé dans les années 60 du siècle passé, peut-être aussi en réaction aux moments terribles de la dernière guerre, heureusement dépassés par l’Occident. Après des études approfondies d’architecture – qui lui permettront de diriger entre 1978 et 1981 la prestigieuse „Architecture d’aujourd’hui” -, il se consacre entièrement à la scénographie au Festival universitaire initié en 1967 à Nancy par Jack Lang et qui deviendra, avec le temps, une grande manifestation internationale.

Découvrant, dans la forêt de Vincennes, le grand pavillon de la Cartoucherie, abandonné par l’armée, il contribua essentiellement à l’installation ici du Théâtre du Soleil, dont les remarquables représentations s’y poursuivent encore aujourd’hui. Il fut ensuite scénographe et grand animateur de spectacles pour les enfants au Théâtre de Chaillot, dirigé par le même Jack Lang. Mais l’élection à la présidence de la République de François Mitterrand (1981) et la présence  de Jack Lang au ministère de la Culture, ouvrirent à Christian Dupavillon – pourtant jamais membre du parti socialiste – la possibilité d’organiser les grandes célébrations de la gauche gouvernementale, culminant avec le bicentenaire de la Révolution française. Dès le début, Lang voit en lui un «beau garçon, doté d’une érudition folle, qui avait du flair et de l’œil, et quel enthousiasme ! ». A ce temps-là, le ministère était de la Culture, du Bicentenaire, des Grands Travaux et de la Communication – termes d’une portée exceptionnelle. L’expérience de la Cartoucherie de Vincennes lui fait prêcher, pour la première fois, la reconversion culturelle de l’architecture industrielle, l’article Les lieux du spectacle dans „Architecture d’aujourd’hui” en 1970 étant le manifeste de la nouvelle vision.

A côté de cette grande idée, sa réalisation très appréciée fut „La Fête de la Musique” (1982), née de la même fibre ludique des seigneurs d’antan.

Il transmettra l’expérience de sa riche activité à travers ses ouvrages : Architectures du cirque : Des origines à nos jours ; Le Triomphe des arcs (en collaboration avec Francis Lacloche), incursion dans l’histoire de ces monuments commémoratifs, La tente et le chapiteau, évoquant les sites et les itinéraires des spectacles, représentations du pouvoir politique et, en même temps, expression de l’éternel homo ludens ; Paris côté Seine, images des monuments de la capitale capturées depuis le grand fleuve ; et Naissance de l’opéra en France – Orfeo, 2 mars 1647, dédié à la première représentation d’opéra français tenue sous les auspices de Mazarin au Palais Royal. Des livres publiés par les plus célèbres maisons d’édition françaises Fayard, Gallimard, Seuil, entre 1981 et 2010.

*

Au sommet de sa carrière au service de l’État, de son métier d’architecte, Christian Dupavillon fut désigné par le ministre Jack Lang, directeur du Patrimoine français (juillet 1990-jullet 1993).

A ce poste, son soutien à la sauvegarde du patrimoine roumain – à la recherche, à l’inventaire, protection, conservation, restauration et à la valorisation d’un patrimoine victime du vandalisme communiste – a été essentiel. D’autant  plus, que pendant 13 ans la dictature communiste avait supprimé la Direction des Monuments Historiques et ses chantiers de restauration, ainsi que l’enseignement de l’histoire de l’architecture roumaine.

La présence au Ministère de la Culture à Bucarest de M. Andrei Pleșu, et à la Direction des relations étrangères de la même institution de Mme Maria Berza, facilita hautement l’intervention française.

Les missions françaises, – parmi lesquelles des architectes, dirigées par M. Benjamin Mouton et pilotées par M. Ștefan Mănciulescu, le fils de l’architecte Rodica Mănciulescu de l’ancienne Direction des Monuments, des archéologues, dirigées par M. Marc Gauthier, des historiens de l’art, des spécialistes de la législation culturelle,  – se sont succédées périodiquement dans les années 1990-1992. Des livrets d’instructions et manuels sur l’organisation, les lois, la recherche et l’inventaire, spécialement imprimés à Paris, ainsi que des livres français récents, nous ont été amicalement envoyés pour la formation des futurs spécialistes roumains du patrimoine.

Entre le 27 et  31 mai 1991, Christian Dupavillon arriva à Bucarest, où on  organisa des visites aux monuments de Bucarest et de ses environs, mais surtout un remarquable colloque d’information franco-roumain sur la préparation, l’organisation et la réalisation de projets de restauration et de fouilles archéologiques, y compris leurs aspects juridiques, financiers, commerciaux et sociaux. L’inventaire et la gestion informatisée des monuments, la recherche archéologique préventive dont les frais étaient à la charge des bénéficiaires, la création de la carte archéologique de la Roumanie, la publicité et le tourisme culturel liés à la recherche et aux restaurations pratiquées en France, étaient également des domaines à  implanter chez nous.

Le 31 mai 1991, a été conclu à Bucarest le protocole de coopération dans le domaine du patrimoine entre la Direction du patrimoine français et la Direction des ensembles de monuments et des sites historiques de Roumanie, signé par leurs directeurs respectifs Christian Dupavillon, Peter Derer et Sergiu Iosipescu.

La coopération, confirmée par cet acte officiel, avait déjà commencé par des prospections dans le pays, suivies de l’organisation du chantier de restauration roumano-français du monastère d’Apostolache et des recherches au site archéologique du tell de Hârșova(Yannick Rialland et feu Dragomir Popovici), qui se poursuivent encore aujourd’hui… Les jeunes architectes de ces temps-là, Mme Liliana Roșiu, Dan Nicolae, Andrei Hariton ont fait des stages à l’École de Versailles ; nos archéologues, parmi lesquels Raluca Verussi est encore active aujourd’hui, ceux du Musée National et de l’Institut d’Archéologie „Vasile Pârvan” avaient eu l’opportunité et la chance de travailler sur les sites des cathédrales de Chartres, d’Orléans, de Lille, de Lyon, et notamment de vivre l’expérience des prospections archéologiques aériennes dont la France avait la primauté.

Durant l’été 1991, Christian Dupavillon et Jean-Luc Massy, ​​​​conservateur en chef du Languedoc-Roussillon, avaient organisé pour feu Gheorghe I. Cantacuzino et moi-même, un véritable spectacle du patrimoine de ces anciennes provinces de France. J’ai parcouru des centaines de kilomètres pour travailler avec M. Massy sur les sites de Tautavel (le plus ancien homme préhistorique de France), l’oppidum d’Ensérune, l’ancien port de Lattes – avec l’extraordinaire technique photogrammétrique de M. Charles Py pour transformer les images en plans couche par  couche archéologique -, les vestiges d’habitations romaines aux peintures murales découvertes sous les maisons actuelles d’un quartier de Nîmes, du célèbre Pont-du-Gard, de la villa romaine aux mosaïques polychromes de Loupian, de l’habitat castral de Cambrière (Hérault) – qui continuait  depuis l’époque des Croisades jusqu’au château démoli par ordre de Richelieu. Il y avait aussi dans ce périple, la perspective monumentale sur l’Ancien Régime, la forteresse de Salses en Roussillon, le remarquable Canal du Midi, ou, encore, la nostalgique Manufacture Royale à Villneuvette. La recherche des monuments a été associée aux négociations avec les administrations locales et les communautés pour la sauvegarde et la mise en valeur des sites.

Afin de répondre aux besoins de restaurer une structure complète de recherche et de protection du patrimoine roumain, notre stage avait compris également des travaux au Département des Recherches Archéologiques Subaquatiques et Sous-marines, alors installé au Fort Saint-Jean, qui garde l’entrée du vieux port de Marseille. Nous avons été amicalement reçus par l’équipe du département (Michel L’Hour, Luc Long, Erich Rieth, Loïc Hurtel et alii).

Au retour, à Lyon, nous avons connu des résultats de l’archéologie préventive, notamment pendant les grands travaux d’aménagement du territoire, ainsi que les musées archéologiques créés sur les sites découverts lors des chantiers des autoroutes – les remarquables archéoroutes.

C’était aussi l’époque de la Journée portes ouvertes, initiée en France en 1984, et depuis 1991 implantée également en Roumanie.

De retour à Paris, à la Direction du patrimoine de France, Christian Dupavillon avait fait avec nous le point sur la coopération franco-roumaine et on avait établi les nouvelles perspectives.

Fils des Alpes Christian Dupavillon avait justement découvert pour la France un patrimoine méconnu – celui nautique. Il organisa au mois d’avril 1992 à Nantes le premier Colloque international sur le patrimoine nautique, à l’enseigne suggestif d’Estuaire, auquel j’eusse le privilège d’être son invité. Les contributions et les discussions avisées des participants – parmi lesquels j’ai eu le plaisir de revoir mon regrettée ami, le savant historien militaire Hervé Coutau-Begarie – nous ont permis de lancer en Roumanie un programme de recherches et d’inventaire du patrimoine nautique (1993-1998, Sergiu Iosipescu, Raluca Iosipescu, Ștefan Datcu).

Notre coopération a hautement bénéficié de la présence à Bucarest d’un remarquable  ambassadeur de France, feu Renaud Vignal, et de son attachée culturelle Mme Chantal Coleu-Dumond, soutiens indéfectibles de l’effort roumain de redressement et de restauration.

Grâce à Christian Dupavillon, nous avons eu aussi chez nous,  à la Direction des Monuments, Ensembles et Sites historiques de Bucarest, une mission de la Division du patrimoine culturel de l’UNESCO et, avec le soutien direct de Mme Ana Dumitrescu, nous avons préparé les quatre premiers dossiers d’inscription sur la Liste du patrimoine mondial des églises avec peintures extérieures du nord de la Moldavie, du monastère de Hurezi, des églises fortifiées saxonnes et des magnifiques églises en bois du Maramureș.                                                                                  

*

            Bien que progressivement supprimée dans les années 1992-1994, la nouvelle structure de recherche, d’inventaire, de conservation, de restauration et de mise en valeur des monuments historiques, fondée sous la Révolution, sous les heureux auspices français, a créé pourtant une école qui, avec toutes les vicissitudes et les temps incertains, continue encore aujourd’hui. Elle rend ici son hommage à l’aristocrate de la culture, au „flamboyant”, à „l’homme de fête”, également le protecteur avisé des monuments historiques roumains qui a été Christian du Cheyron du Pavillon.

Sergiu Iosipescu

  Ancien directeur scientifique du Patrimoine roumain

Illustration

  1. Christian Dupavillon à la Direction du Patrimoine Roumain avec Peter Derer et Sergiu Iosipescu (mai 1991)