Conferințele de la Istanbul, din ianuarie 1877 și de la Londra, din martie 1877, nu au reușit să rezolve criza politico-militară din peninsula Balcanică.
Criza fusese provocată de creșterea dărilor către Imperiul Otoman, după seceta din Anatolia anului 1873, care a dus la revoltele bosniacilor, bulgarilor și la războiul sârbo-turc. Rusia, implicându-se în criză prin sprijinirea acestor mișcări antiotomane, dar urmărindu-și propiile interese, a declarat război Imperiului Otoman la data de 24 aprilie 1877, război cunoscut în istoriografie sub denumirea de Războiul ruso-turc.

La data de 12 aprilie 1877, statul român a permis trupelor rusești să treacă prin teritoriul său pentru a ajunge pe cel turcesc. La data de 16 aprilie 1877 ministrul de externe Mihail Kogălniceanu și reprezentantul țarului, baronul Dimitri Fiodorovici Stuart au semnat Convenția prin care Rusia se obliga să garanteze drepturile politice ale statului român și să mențină și să apere integritatea României.
Actul a fost completat cu o Convenție Specială (secretă), cu 26 de articole care detaliau aspectele referitoare la transport, comunicații, aprovizionare și cooperare. Ca reacție la încheierea acestei convenții, Turcia a bombardat, pe rând, localitățile Reni (în prezent localizat pe teritoriul Ucrainei), Brăila, Oltenița, Bechet, Calafat.
După ce au trecut pe teritoriul României, trupele ruse au avut ca strategie să acopere frontiera de pe cursul Dunării. Unul dintre momentele importante ale acestui război a fost asediul Plevnei, unde apărarea organizată de Osman Pașa a respins două atacuri ale trupelor ruse. Acest asediu (iulie-decembrie 1877) a avut succes doar după ce forțele româno-ruse au întrerupt rutele de aprovizionare ale turcilor.
În ianuarie 1878, ostilitățile au continuat, fiind cucerite punctele fortificate de la Smârdan, Vidin și Nicopole. Odată cu căderea Adrianopolului, turcii au cerut negocieri de pace. Armistițiul oferit de Imperiul Otoman a fost acceptat de Imperiul Țarist, sub presiunea britanicilor, la data de 31 ianuarie 1878. Cu toate acestea, rușii continuat să avanseze spre Constantinopol.
Ca răspuns, britanicii au trimis o flotă maritimă de război, pentru a-i intimida pe ruși și pentru a îi împiedica să ocupe orașul, oprindu-i astfel la San Stefano. În cele din urmă, Rusia a impus otomanilor tratatul de la San Stefano la 3 martie, în care erau recunoscute și independența României, Serbiei și Muntenegrului, și autonomia Bulgariei.
În Biblioteca Digitală a Publicațiilor Culturale puteți consulta peste 100 de articole dedicate Războiului din anii 1877-1878, despre firul evenimentelor istorice, organizarea armatei sau despre dezbateri din presa vremii:
În baza de date Bunuri Mobile Clasate în Patrimoniul Cultural Național se regăsesc drapele ale regimentelor care au trecut Dunărea în timpul Războiului ruso-turc 1877-1878:
Pe site-ul web puteți consulta rezultatele proiectului Back-up. Galeria monumentelor de for public, constând în fie analitice de evidență a peste 2500 de monumente, dedicate eroilor căzuți în războaile purtate de România, din care o mare parte din ele cinstesc ostașilor căzuți în Războiul de Independență din 1877-1878.