Auzul”, de Gonzales Coques, parte a seriei „Cele cinci simțuri”. Pictura datează din mijlocul secolului al XVII-lea, este deținută de Brukenthal National Museum / Muzeul Național Brukenthal și este clasată în patrimoniul cultural național în categoria tezaur. 

Pe 19 ianuarie 1834 a fost înființată la București prima școală publică de cultură muzicală: Școala de muzică vocală, declamație și literatură a Societății Filarmonice, a cărei activitate este continuată până în prezent prin actualul Conservator.

Sub conducerea lui Ion Heliade Rădulescu, care coordona inclusiv catedra de literatură, instituția reprezenta la acel moment marca unei evoluții importante în scena culturală românească. Era un prim pas în organizarea învățământului muzical laic și în propagarea culturii muzicale, urmând modelele din restul Europei.

La cursuri erau invitați să participe atât elevi, cât și eleve, lucru destul de rar întâlnit în epocă. Primul spectacol al elevilor a fost „Mahomet” de Voltaire, pregătit de profesorul actor Costache Aristia, care își îndemna elevii, din culise: „Curaj, nu vă lăsați, copii!”.

În timp, repertoriul s-a îmbogățit cu 90 de lucrări dramatice în traducerile lui Iancu Văcărescu, Ion Heliade Rădulescu și Costache Aristia. Tot în același cadru oferit de instituție, a fost predat primul curs de Istoria Literaturii Universale în limba română.

Educația muzicală era responsabilitatea profesorului Ioan Andrei Wachmann, cunoscut compozitor, dirijor și folclorist, care a contribuit la înființarea Conservatorului de Muzică din București, 30 de ani mai târziu. Printre absolvenții faimoși ai acestei Școli se numără și Eufrosina Popescu, cântăreață de operă care a devenit celebră sub numele de E. Marcolini.

Mai multe detalii legate de Societatea Filarmonică sunt oferite în articolul lui Ionuț Niculescu din Revista Teatrul, disponibil în Biblioteca Digitală a Publicațiilor Culturale, continuat aici. Pentru mai multe repere din istoria muzicii și teatrului românesc, dar și spectacole.