De-a lungul istoriei, războiul a afectat numeroase comunități umane, dislocând îndeosebi categoriile cele mai vulnerabile, precum sunt femeile și copiii, care fie s-au refugiat din calea luptelor, fie au picat în sclavie.
Deoarece femeile erau lipsite de apărare, fără pregătire militară și private de arme, acestea deveneau cu ușurință sclave, constituind în lumea mediteraneeană antică, și nu numai, una dintre cele mai prețioase categorii de pradă de război.
Valoarea lor era cu atât mai mare, cu cât ele erau artizani textili desăvârșiți, cunoscând arta țesutului și a torsului și fiind capabile să îmbogățească patrimoniul casnic al familiei care le deținea, producând țesături, cuverturi și veșminte pentru stăpânii casei.
Aflăm de la Homer că cele mai sofisticate veșminte din cămara Hecubei, soția regelui troian Priam, erau țesute de către sclavele feniciene aduse de către Paris din orașul fenician Sidon (Homer, Iliada, 6.288-295). Un porcar din insula Itaca, pe nume Eumaios, crescuse în copilărie alături de o prețioasă sclavă feniciană, foarte îndemânatică la prelucratul lânii (Homer, Odiseea, 15.9). Valoarea unei astfel de sclave era foarte mare, sursele indicând că cele mai pricepute sclave puteau ajunge să valoreze până la 4 boi (Homer, Iliada, 23.704-705). Atunci când în gospodărie era adusă o sclavă care nu cunoștea defel meșteșugul textilelor, stăpâna casei o putea învăța cum să toarcă și să țeasă, dublându-i astfel valoarea (Xenofon, Oeconomicus, 7.41-43).
Din păcate, în prezent avem acces la prea puține surse antice care să ofere o imagine nuanțată despre viața femeilor care picau în sclavie, ajungând să toarcă și să țeasă în gospodăria unor stăpâni care dispuneau de ele după bunul plac.
Totuși, cunoaștem că teama sclaviei bântuia și cele mai înstărite familii. De pildă, Hector, fiul regelui Priam și al Hecubei, se temea că soția sa, Andromaca, va fi forțată să lucreze ca sclavă în casa unui stăpân aspru, în cazul în care zidurile Troiei ar fi fost cucerite de către ahei (Homer, Iliada, 6.455).
În comparație cu sursele scrise, cele arheologice aduc doar frânturi din viața femeilor antice. Fusaiole, fuse și greutăți de țesut din lut, piatră, os sau lemn atestă practicarea meșteșugurilor textile de către comunitățile din trecut, fără să ofere prea multe informații despre artizanii care le-au folosit.
Pe teritoriul țării noastre, fusaiole și greutăți de țesut au fost descoperite pe numeroase situri arheologice, stând mărturie despre prelucrarea lânii și a fibrelor vegetale încă din cele mai vechi timpuri.
În Baza de Bunuri Mobile Clasate în Patrimoniul Cultural Național puteți studia aceste fragile rămășițe ale instrumentarului antic de țesut și tors, cum sunt:
Despre războiul de țesut folosit încă din preistorie puteți afla din studiul Războiul de ţesut cu greutăţi publicat în 2004 în revista „Carpica”, semnat de către I. Săvescu.
Un studiu de caz despre conservarea unor resturi textile carbonizate, descoperite într-o locuinţă dacică, poate fi consultat în articolul Conservarea unor resturi lemnoase şi textile, carbonizate, descoperite într-o locuinţă dacică, din 1979, de Aurelia Igna.