Se vehiculează ca sigulară afirmaţia conform căreia dacii foloseau plantele medicinale şi aveau cunoştinţe medicale menţionate de unii scriitori antici greci şi romani. Se presupune că primele ustensile pentru prepararea medicamentelor au fost confecţionate din lemn şi lut ars, care nu au rezistat factorilor agresivi ai naturii şi nepriceperii oamenilor în conservarea lor. Se pare că toate ustensilele, vasele şi medicamentele din antichitate şi de pe teritoriul României de astăzi sunt de provenienţă mediteraneană. De-a lungul litoralului Mării Negre şi în Dobrogea numeroase vestigii, până la cucerirea Moesiei Superioare de către romani, aparţin culturii elenistice. Cel mai vechi vas farmaceutic recunoscut de arheologi ar fi un alabastron (vas cu formă caracteristică din sticlă şi de culoare albastră) din secolul al VII-lea a. Chr.

În muzeele dobrogene de astăzi se găsesc numeroase vestigii, îndeosebi din primele secole ale erei noastre: două mici farmacii portative compartimentate, cu flacoane din sticlă prismatice (nu rotunde ca majoritatea flacoanelor de astăzi), diferenţiate în sticle (gât îngust) pentru lichide, borcane de capacitate egală sticlelor, dar cu gâtul mai larg, destinate pentru pulberi; lacrimarii (vase din sticlă de mică capacitate, de forme şi dimensiuni caracteristice), unguentarii cu forme diferite şi altele. În acest sens există o cărticică bine documentată a arheologului Mihai Bucovală. Se adaugă linguriţele de metal caracteristice şi frumos executate şi baghete din sticlă cu picior lateral, simple sau în torsadă. Asemenea obiecte antice se găsesc în muzeele din Mangalia, Constanţa, Tulcea, Galaţi, Brăila, în Colecţia Severeanu din Bucureşti etc.

Ar mai fi de adăugat că cele 2 farmacii portative, cu 5 şi respectiv 7 compartimente şi cu alte accesorii, sunt expuse la Muzeul de Istorie Naţională şi Arheologie din Constanţa. În edificiul cu mozaic sunt expuse mai multe amfore cu droguri (rezine) în parte carbonizate şi care, la o analiză organoleptică, nu au putut fi identificate. Deşi sunt de origine elenistică, prin vechimea şi bogăţia lor sunt nepreţuite pentru muzeistica farmaceutică românească. Obiecte şi ustensile, în majoritate de factură romană şi asemănătoare cu cele elenistice şi elene, aduse din peninsula Italică, sunt mai puţin numeroase dar endemice pe teritoriul ţării noastre.

Asemenea obiecte, disparate sau în serie se găsesc la Sighişoara, Alba Iulia, Craiova, Tg. Jiu, Turnu Severin şi probabil şi în alte localităţi, dar neidentificate până acum. Aceste obiecte: vase din sticlă, linguriţe, baghete, unguentarii, lacrimarii (dar şi opaiţe de lut!) sunt podoabe ale muzeelor noastre. Din nefericire, nu există o evidenţă centralizată a lor şi nu au fost studiate temeinic. Am putea adăuga medicamente sub formă de colire solide (uscate), cu sigiliul imprimat al preparatorului (de ex. cel al lui Publius Corcolonius). Am putea adăuga şi amulete, plăci votive şi date despre valetudinarii, un fel de infirmerii în castrele romane şi instrumente ca bisturii, pense, ace din diferite metale s.a., folosite în scop terapeutic de strămoşii noştri.

Asemenea vase au fost importate din Occident de specialişti pentru arta cu care au fost lucrate şi pentru semnificaţia lor. Sunt vase mai mari sau mai mici decât vazele pentru flori actuale, produse din faianţă smălţuită, cu etichete arse (adică scrise înainte de coacerea în cuptoare). De regulă sunt confecţionate după „tehnica focului mare” şi mai puţine după „tehnica focului mic”. Odată cu importul porţelanului chinezesc nu s-au mai produs în Occident. În muzeele româneşti sunt rarităţi. Astfel, în Muzeul Naţional de Artă Bucureşti sunt 18 piese şi anume: albarele (forme speciale de vase pentru unguente şi extracte moi), carafe pentru ape aromate, ulcioare.

Câteva vase de acest fel se găsesc în colecţia muzeală de maiolică la Muzeul Peleş din Sinaia. Un vas din porţelan având (ca de altfel şi altele) ca efigie un sfânt cu aureolă se află în colecţia Facultăţii de Farmacie din Bucureşti. Acum situaţia celor 18 vase din Muzeul Naţional nu se cunoaşte exact întrucât au fost strânse cu ocazia evenimentelor din 22-25 decembrie 1989. Unul (sau mai multe) vase de acest fel se găsesc în Muzeul de Istorie şi Arheologie al Municipiului Bucureşti. Toate sau aproape toate vasele din Muzeul Naţional de Artă au fost fotografiate şi expuse la mai multe manifestări farmaceutice şi au constituit obiectul unui calendar al Fabricii de Medicamente din Bucureşti, dinainte de revoluţie.

Imagini ale Sfinţilor tămăduitori Cosma şi Damian ca mărturii artistice în bisericile româneşti ortodoxe şi catolice se găsesc în numeroase locuri. Cea mai veche imagine se află la biserica din Densuş (jud. Hunedoara), dar şi în Roman, Bucureşti, etc. Sunt importante, pe de o parte pentru că sunt în bună parte medievale, adică pentru vechimea lor, dar şi pentru faptul că ţin în mână o mică trusă portativă ce pare din lemn iar în cealaltă mână o lingură sau o linguriţă cu care se administra medicamentul, de regulă pilule sau boluri. Desigur, sunt mulţi sfinţi tămăduitori pictaţi în biserici, dar nu au ustensile. În pictura bisericească ortodoxă din România mai sunt reprezentaţi şi medici antici ca Esculap şi Hygiea.

În România, farmacia de oficină a apărut mai târziu decât în Occident şi a progresat mai lent. Prima atestare documentară se găseşte din anul 1494, la Sibiu, după care s-au înfiinţat farmacii la Bistriţa, Braşov, Făgăraş etc. În Principatele Române dunărene farmacii apar în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, deşi negoţul cu droguri medicamentoase (camfor, teriacă, piper, etc.) datează cu trei secole mai devreme.

Obiecte din evul mediu românesc s-au păstrat şi se mai păstrează pe alocuri, în virtutea obişnuinţei, dar din necunoştinţă de cauză se împuţinează an de an. Am putea lua ca exemplu situaţia a 2 obiecte folosite în alte scopuri, identificate şi predate muzeelor: o greutate de o libră ţinea deschisă o uşă la farmacia Spitalului Militar din Cluj de peste 100 de ani. Acum se află la Muzeul Militar Naţional din Bucureşti.

La Farmacia de Stat fostă nr. 84, B-dul Duca, diriginta farmaciei ţinea pe masă o piesă din alamă, lustruită de atâtea manipulări, fiindcă apăsa reţetele ca să nu le sufle curentul. Era sub formă de trunchi de piramidă. Farmacista o adusese de la o farmacie mai veche în noul local şi nu avusese curiozitatea să se uite cu atenţie, fiindcă ar fi văzut verificările metrologice legiferate încă din secolul trecut. Era o pondere farmaceutică veche.

Prin urmare, în cursul timpului s-au găsit şi încă se găsesc piese de peste 100-150 ani vechime, neidentificate, dar folosite în alte scopuri. Cele mai vechi colecţii de istoria farmaciei organizate după primul război mondial aparţin cadrelor didactice din Cluj şi anume prof. dr. Jules Guiart şi Valeriu Bologa şi separat a medicului-farmacist Iuliu Orient a cărei colecţie se pare ar fi ceva mai veche. O mică şi veche colecţie de istoria farmaciei se află la Muzeul de Istorie din Sighişoara. Numeroase piese de farmacie se folosesc ca balanţe de mână, cutii cu ponderi, mojare, etc. se găsesc în mod frecvent in multe muzee de istorie din ţară, dar sunt puţin studiate. O veche colecţie se află la Muzeul de medicină şi farmacie din Roman, jud. Neamţ, studiată şi expusă de dr. Căzărescu. Aflată într-o mică încăpere ce a funcţionat ca punct de control, se află expusă degradărilor şi ar fi o pierdere pentru că spitalul are peste două secole vechime.

A fost înfiinţată de dr. farmacist N. I. Angelescu din Bucureşti la sfârşitul secolului al XIX-lea. Această colecţie, neexpusă publicului, a constituit baza lucrării tipărite cu numele de “Acte şi documente din trecutul Ţărilor Române”, Bucureşti, 1904. Din nefericire, autorul, mare personalitate a farmaciei româneşti, a dus colecţia la Casa de Comerţ – care, după unii autori ar fi fost adăpostită în actualul local al Tribunalului de pe Cheiul Dâmboviţei.

Farmaciştii nu cunosc ce s-a mai întâmplat cu colecţia. Hrisoave de farmacie, puţine la număr, se află acum în Arhivele Centrale al Statului, Bucureşti. Hrisoavele erau manuscrise pe hârtie pergaminată semnate de domnitori români din perioada 1750-1830, cu impunătoare sigilii din ceară roşie în scopul înfiinţării de farmacii şi acordare de privilegii.

Din relatarea prof. dr. Al. Ionescu Matiu (1889-1975) rezultă că după unificarea facultăţilor de farmacie din Iaşi, Cluj şi Bucureşti, la Bucureşti în 1934, noua instituţie a creat o colecţie muzeală prin colectarea obiectelor vechi din farmaciile din capitala tării. În acest scop, farmacistul Aurel Scurtu a fost adus special din Galaţi. Acesta avea acolo farmacie şi era autorul a numeroase articole de istoria farmaciei publicate în revistele succesive pe care le-a scos. Colecţia didactică a fost bine organizată de un om competent şi expusă publicului în localul vechii Universităţi din Bucureşti, actuala Facultate de Istorie. În 1944, în timpul bombardamentelor, tocmai această parte a Universităţii a fost lovită şi incendiată.

Din nefericire, s-au pierdut toate obiectele, iar dacă s-a salvat ceva, nu se ştie unde s-ar afla. Astfel, capitala ţării a fost văduvită de cele mai vechi şi mai faimoase vestigii de istoria farmaciei. La un an după bombardament a murit şi farmacistul Aurel Scurtu, iar investigaţiile noastre la domiciliul din str. Şt. Furtună (fost Angelescu) nu au dus la nici un rezultat datorită schimbării locatarilor şi naţionalizării casei.

Se ştie sigur că în timpul bombardamentului german din 25 – 27 august 1944 a fost lovită farmacia Schuster Emil care se afla pe Calea Victoriei, la începutul Căii Griviţei. Toată farmacia a fost distrusă, dar în vitrine avea expusă o colecţie scumpă de majolică medievală (spun martori oculari). Nu se ştie dacă s-a mai salvat ceva şi, în această eventualitate, unde s-ar mai putea găsi.

Această operaţiune s-a făcut în trei etape deosebite: La 11 iunie 1948 s-au naţionalizat laboratoarele cele mai mari de produse farmaceutice; În 2 aprilie 1949 s-au naţionalizat farmaciile particulare din oraşe; În 1953 s-au naţionalizat farmaciile rurale. Intrând în inventarele farmaciilor de stat, se părea că vor fi păstrate ca atare, în locurile unde se găseau. Totuşi, o dispoziţie a Ministerului Sănătăţii a dispus modernizarea farmaciilor şi predarea obiectelor vechi la Muzeul de Stat Bruckenthal din Sibiu. În decursul anilor 1951-52, poate şi mai târziu, s-au trimis 64 lăzi cu obiecte farmaceutice. Nu cunoaştem prin ce dispoziţii s-au selectat şi transportat la Cluj, în cadrul Muzeului de Istorie a Transilvaniei, cele mai reprezentative piese şi s-au constituit acolo în Muzeul de Istoria Farmaciei. În 1973, s-a deschis al doilea Muzeu de Farmacie, la Sibiu, cu obiecte din această colecţie aflate la Muzeul Bruckenthal. Din nefericire, organizatorii acestor muzee nu au spus niciodată sursele de unde au provenit obiectele. Discreţia s-ar datora unor scopuri ascunse, lăsarea impresiei că aparţin locului şi, prin aceasta, s-ar mări sprijinul autorităţilor locale sau din neglijenţă. Al treilea lot de obiecte farmaceutice de interes istoric au rămas în depozitele Muzeului Bruckenthal şi pot constitui o parte din fondul de patrimoniu al unui viitor muzeu naţional de farmacie.

Este binecunoscut faptul că în toată ţara există peste 20 de colecţii în proprietatea statului şi în spaţii de proprietate privată. Privatizându-se spaţiile în mod indubitabil, aceste colecţii ar putea avea două perspective:

  • dacă se păstrează în proprietate de stat, ar fi evacuate din spaţiile existente care ar primi alte întrebuinţări, mai rentabile.
  • sau ar intra în proprietate privată şi ar înceta să mai fie expuse publicului şi s-ar pierde urma materialelor. Trebuie analizat la nivelul cel mai înalt şi emisă o hotărâre care să precizeze regimul lor. Dacă inventarul acestor colecţii ar fi de stat şi spaţiile ar rămâne de asemenea de stat, atunci s-ar pune problema întreţinerii localurilor (cine plăteşte) şi al personalului (cine salarizează?). Vom descrie mai departe colecţiile existente în mod organizat din proprietatea de stat.

Fondul de stat în mobilier, vase şi ustensile de farmacie, demodate, şi cu grad mare de uzură, este o parte constitutivă a actualelor farmacii în funcţiune. Acest inventar general, cu mobilier vechi de interes istoric s-a încredinţat prin şi cu concursul fostelor oficii farmaceutice, astăzi privatizate în condiţii incomplete, dat fiind că nu s-au privatizat vechile dotări ale farmaciilor din toată ţara, inventarul istoric s-ar putea păstra în fondul de stat şi încredinţat patrimoniului naţional prin transfer. Acum este perioada cea mai oportună pentru că, dacă vor intra în posesia unor proprietari particulari, trecerea obiectelor vechi, de interes istoric şi expunerea la un muzeu naţional ar întâmpina mari dificultăţi, mai mult, s-ar reduce simţitor şi iremediabil baza de materiale în vederea constituirii fondului de obiecte pentru muzeu. Dificultăţile ar pleca de acolo când în loc de a se discuta cu un singur proprietar – statul – problema constituirii fondului de obiecte către muzeu s-ar îngreuna prin discuţii cu sutele sau miile de proprietari particulari. Este necesar a se ţine seamă şi de un factor de conjunctură: ca urmare a declinului preparării medicamentelor la recepturi în favoarea medicamentului preparat in industrie, numeroase ustensile, aparate, veselă şi poate mobilier nu ar mai fi utile şi s-ar putea ceda unui viitor muzeu. Peste 2-3 ani salvarea acestor obiecte ar veni prea târziu căci a distruge este mai uşor şi mai simplu decât a păstra în vederea transferului sau donaţiei la Muzeul Naţional de Farmacie. Această oportunitate grăbeşte organizarea muzeului naţional.

Este primul muzeu înfiinţat în România cu obiecte în majoritate cedate de Muzeul Brukenthal şi o parte din obiectele aparţinând farmaciei familiei G. Hintz, înfiinţată în 1710, probabil cea mai veche farmacie, construcţie care se menţine şi acum. Este proprietate de stat, iar custode este dr. medic Eva Crişan. Este deschis publicului.

O parte din obiectele colectate după naţionalizare împreună cu inventarul farmaciei „La Ursul Negru” (proprietate a farmacistului Guido Fabritius, cu domiciliul în Germania) acum proprietate de stat şi care alcătuiesc inventarul actual al farmaciei – muzeu (custode farmacista Ban Minodora). Este deschis publicului. Este bine organizată, dar obiectele nu sunt studiate din punct de vedere farmaceutic, ca şi în cazul Muzeului de la Cluj.

Este formată din obiectele rămase după alegerea celor mai reprezentative şi estetice piese şi predarea lor la cele două muzee descrise mai sus. Este o colecţie nestudiată şi depozitată cu obiecte depersonalizate şi probabil şi desperechiate. Din punct de vedere ştiinţific ştim că toate micile farmacii homeopate au fost grupate de farmacistul istoric I. Fr. Roth (1914-1977) şi depuse în Muzeul de Farmacie din Sibiu, lucru remarcabil şi bine făcut; Sibiul este oraşul unde a locuit Hahnemann, fondatorul homeopatiei ca ştiinţă. Nu ştim însă criteriile care au stat la baza distribuţiei celorlalte piese, între cele două farmacii – muzeu. Această colecţie poate constitui baza unui muzeu naţional de farmacie dar presupunem că nu ar fi suficientă deoarece sunt rămăşiţe şi probabil, cele mai recente din recolta anilor 1950-1952.

A fost creată în scop didactic dar a depăşit acest obiectiv pentru că s-a dotat cu numeroase obiecte din judeţele Hunedoara (Director Andrei Labud) şi Suceava (Director Paul Potorac) la cererea conf. dr. Fărşirotu Z. prin anii 1970 sau ceva mai târziu. Este o colecţie bogată expusă în două camere şi un mic depozit (a treia cameră). În mod normal această colecţie ar trebui să cuprindă aparate şi ustensile folosite în procesul de învăţământ, dar nu s-a dat atenţie acestui criteriu şi de aceea are caracter de muzeu de farmacie. Este proprietate de stat, conservatoare este d-na. prof.dr. Ana Carata, care predă disciplina de Istoria Farmaciei la Facultatea de Farmacie. Actualii conservatori accepta transferul unor obiecte, şi constituie a doua bază pentru muzeul naţional.

Muzeul are un scop mixt : atât didactic cât şi expoziţional pentru publicul larg. Director este prof. dr. Scheau Mihail, profesor de Istoria Farmaciei la Facultatea de Medicină din Craiova. Partea de farmacie este adăpostită în subsol neoferind cele mai bune condiţii. Este proprietate de stat. Sediul se află în str. Unirii nr.104, având curte şi grădină pentru plante medicinale. Originea obiectelor este în mare parte cunoscută datorită celor doi fondatori, farmaciştii Gh. Cismărescu şi N. Zahacinschi, ambii decedaţi.

Este o colecţie mică, expusă într-o cameră. Nu cunoaştem situaţia exactă, dar este posibilă o dezmembrare întrucât vechiul farmacist fondator şi conservator, Popovici Valeriu, se află la pensie. Nu a fost dechisă publicului iar obiectele nu au fost identificate ştiinţific. „Arcatim” este acum o organizaţie comercială, iar pe viitor ar putea avea nevoie de spaţiul în care se află colecţia.

Această colecție, acum Societate comercială sub denumirea „Hepites” s.r.l., cuprinde vase şi obiecte vechi de farmacie. Nu cunoaştem situaţia actuală a inventarului şi valoarea pieselor. Se pare că a fost expusă publicului din anul 1981, dar această informaţie este incertă.

Este proprietate de stat. Colecţia a fost fondată de Paul Bălcănescu (1910-1965). După decesul farmacistului, sora sa a donat, conform dorinţei testamentare, întregul inventar muzeului din localitate. În prezent se află în incinta muzeului din Piaţa Traian, Brăila, în bune condiţii. Totuşi, obiectele de istoria farmaciei sunt puţine şi nestudiate.

Aceasta actualmente este cedată unei societăţi comerciale. Este o colecţie valoroasă, cu majoritatea obiectelor bine cunoscute ca origine şi fabricaţie. Este deschisă şi pentru public, dar nu cu valoare de muzeu. Cuprinde mobilier vechi, unitar (aparţinând unei singure farmacii), veselă, ustensile – se pare că are aceeaşi sursă cu mobilierul. Mai are o mică bibliotecă de farmacie – cărţi din sec.XX şi farmacopeei. Prezintă o atracţie pentru farmacişti deoarece este prezentabilă ca estetică.

Este o colecţie redusă, cuprinde şi obiecte de farmacie, farmacopeei etc. Spaţiu – o cameră mică; ilustrează dezvoltarea farmaciei din Moldova. Are şi scop didactic. Este accesibilă publicului. Obiectele sunt disparate ca origine.

Colecția este fondată de vechiul oficiu farmaceutic Piteşti. Este o colecţie bogată, unitară şi bine constituită. Mobilierul, vesela, ustensilele, diplomele, cărţile, etc. sunt depozitate în două camere mari, care întră în depozitul unei farmacii în funcţiune, privatizată. Custode, fondator şi conservator farmacista Dorina Mureşanu. Aceasta a mediatizat colecţia la numeroase manifestări interne şi internaţionale (Viena, Praga, Paris). Colecţia are o perpectivă certă şi ar trebui cedată patrimoniului naţional, respectiv Muzeului de Istorie al jud. Argeş.

Nu s-a făcut un inventar şi un studiu sistematic din punct de vedere al istoriei farmaciei, dar este necesar. Este o zestre de valoare istorică inestimabilă, nemediatizată, insuficient studiată.

Colecția este inventariată şi expusă. Obiectele sunt bine localizate. Colecţia provine de la o expoziţie de istoria farmaciei ocazionată de o consfătuire interegională de farmacie din anul 1970 (organizator C. Iugulescu, cu sprijinul farmaciştilor din Focşani). Toată colecţia a fost donată Muzeului de Istorie din Focşani, unde mai existau puţine mărturii şi unde s-au mai colectat şi alte piese de la particulari şi de la farmaciile care au fost ulterior demolate în perioada 1976-1985. O parte din zestrea vechilor farmacii, aflate în pivniţe, au fost îngropate prin netezirea terenului pentru construcţiile noi. Oraşul Focşani posedă încă posibilitatea de colectare a unor obiecte de istoria farmaciei.

Se pare că au obiecte neînregistrate. A fost fondată de vechiul oficiu farmaceutic, astăzi transformat în societate comercială. Nu se cunoaşte inventarul şi valoarea pieselor.

Cuprinde 2 camere în care s-a organizat o expoziţie temporară iar acum mobilierul şi vesela se află doar depozitate. Nu s-a mediatizat. Nu se cunoaşte de noi sediul (se pare că ar fi adăpostită în 2 camere cu acoperiş în curs de degradare, undeva lângă sau la teatrul din localitate).

Colecția are numai câteva piese din sticlă (vase disparate de farmacie, mărimi diferite, provenienţă diferită) fără valoare istorică, constituite numai cu scop ilustrativ. Dar, mai important decât obiectele de farmacie sunt colecţiile de carte rară şi reviste din proprietatea catedrei de istoria medicinei. Important este faptul că multe cărţi vechi şi rare sunt de farmacie, donate de farmacişti, sunt accesibile, dar nu expuse. Valoarea este inestimabilă, dar condiţiile de depozitare nu prea bune/ pe săli şi la subsol).

C. C. Hepites a fost una din personalităţile secolului al XIX-lea, ocupând și funcția de primar al orașului.

Colecția a fost organizată de vechiul oficiu farmaceutic interjudeţean, acum transformat în societate comercială sub denumirea de „Farmacom” srl. În Braşov s-a identificat o încăpere dintr-o clădire de peste 200 de ani vechime care a servit drept farmacie. Se pare că picturile murale care atestau folosirea construcţiei ca sediu al unei farmacii au fost din nou acoperite, dacă nu distruse. În orice caz, judeţul Braşov are un potenţial bun de istoria farmaciei, neexplorat, în Braşov, Codlea, Făgăraş.

În prezent mai multe farmacii care au păstrat mobilierul, vesela şi chiar configuraţia unei farmacii vechi, bine determinate din punct de vedere ştiinţific – istoric, pot fi declarate farmacii-muzeu şi oferite vizitatorilor. Farmacii care au un trecut cunoscut, caracteristic, aspect unitar şi care trec acum în proprietate privată:

  • Farmacia de stat fostă nr. 13 „Hotăranu”, în str. Galaţi, Bucureşti
  • Farmacia de stat fostă nr. 40 „Mihalovici Aristide”, str. Călăraşi, Bucureşti
  • Numeroase farmacii în provincie: Corabia, Sinaia etc.

Acestea sunt proprietate de stat, dar în curând vor fi privatizate. Este puţin probabil să rămână unitare, deoarece noile cerinţe merceologice solicită eliberarea spaţiilor. Probabil se vor dezmembra ceea ce ar constitui o pagubă pentru patrimoniul naţional.

Aceste date impun înfiinţarea un muzeu naţional de Istorie a Farmaciei. În acest sens factorii cei mai importanţi sunt:

  • Situaţia politică de tranziţie spre privatizare scoate din proprietatea de stat şi deci, din patrimoniul farmaceutic, toate colecţiile enumerate mai sus. Prin creearea muzeului naţional, s-ar putea absorbi colecţiile ce vor fi lăsate fără spaţii şi fără pază – conservare.
  • ca spaţiu se poate solicita retrocedarea clădirii construite prin contribuţia bănească a farmaciştilor, cum ar fi clădirea Oficiului de Aprovizionare al Farmaciilor (OAF) din str. Pitar Moş.
  • S-ar putea solicita vila Minovici, cedată statului. Spaţiul ar fi satisfăcător. Este într-o zonă necentrală, şi a servit ca adăpost pentru materiale muzeistice.
  • S-ar putea reduce decalajul dintre România şi ţările occidentale avansate.
  • Există o rezervă nelimitată provenită din casările industriei farmaceutice româneşti în curs de retehnologizare. Personal calificat există în prezent. Funcţionează o societate românească de istoria farmaciei. Funcţionează un colegiu central al farmaciştilor şi colegii judeţene care s-ar putea implica în această mare acţiune, farmaciştii fiind interesaţi în propăşirea profesiei, ameninţată de dezorganizare. Un curent de opinie s-a creeat în rândul farmaciştilor începând din luna septembrie 1995 pentru sprijinirea înfiinţării unui muzeu naţional.

Toate aceste condiţii materiale şi de personal, oportunitate şi interes din partea majorităţii farmaciştilor fac ca să propunem înfiinţarea unui Muzeu Naţional de Istoria Farmaciei în Bucureşti. Operaţia ar trebui începută cât mai curând. Ideea creerii este lansată în mediul farmaceutic din luna septembrie 1996