Lansăm noua platformă a Cronicii Cercetărilor Arheologice din România.
Cronica Cercetărilor Arheologice din România reprezintă una dintre cele mai importante surse de documentare a patrimoniului arheologic, reunind rezultatele cercetărilor desfășurate pe întreg teritoriul țării începând cu anul 1990. Încă de la început, Cronica a fost accesibilă atât în volum papetar distribuit specialiștilor, cât și într-o versiune digitală, intodeauna mai bogat ilustrată, ce putea fi consultată de către publicul larg prin intermediul unui site web.
Ulterior, din anul 2005 a fost dezvoltată o bază de date online unde toate rapoartele de cercetare arheologică au fost încărcate pentru o regăsire mai facilă și realizarea unei perspective centralizate asupra cercetării arheologice din România.

Pentru a sprijini în continuare activitatea comunității științifice și pentru a îmbunătăți accesul la informațiile disponibile cu privire la noile cercetări arheologice la nivel național, lansăm o nouă platformă pentru Cronica Cercetărilor Arheologice.
Ce aduce noua platformă?
O interfață modernă și intuitivă, care permite o navigare mai facilă și o experiență de căutare optimizată
Încărcarea directă a rapoartelor de cercetare de către specialiști, prin conturi online de utilizatori, ceea ce simplifică astfel procesul de actualizare a bazei de date
Filtre de căutare îmbunătățite, oferind posibilitatea unei selecții rapide și eficiente a informațiilor relevante
Integrare avansată cu Repertoriul Arheologic Național (RAN) pentru o îmbogățire încrucișată a informațiilor din cele două baze date
O prezentare mai clară și prietenoasă a rapoartelor, optimizată pentru o lectură facilă
Conectare directă cu Biblioteca Digitală, pentru acces rapid la edițiile tipărite ale Cronicii
Noul site integrează funcționalități noi, dezvoltate și optimizate pe baza unui proces de adaptare constantă la cerințele utilizatorilor, având ca scop principal facilitarea accesului la informațiile despre patrimoniul arheologic și sprijinirea activității de cercetare.
În prezent, Cronica Cercetărilor Arheologice include un volum semnificativ de informații despre cercetările desfășurate pe teritoriul României:
6.001 rapoarte de cercetare arheologică, documentând intervențiile arheologice din întreaga țară
840 de instituții implicate în proiecte de cercetare și protejare a patrimoniului
3.944 de specialiști și colaboratori care au contribuit la documentarea și publicarea rezultatelor cercetărilor
Aceste date reflectă amploarea și importanța platformei ca instrument esențial pentru specialiști, autorități și publicul interesat de patrimoniul arheologic.
Noua platformă este acum disponibilă la adresa: https://cronica.cimec.ro/
Vă invităm să explorați site-ul și să descoperiți facilitățile pe care le oferă!