• Titlu: Judecata de apoi
  • Autor: Toma de la Suceava (activ: 1533-1541)
  • Tehnică: Pictură
  • Localizare: Gura Humorului
  • Datare: 1535

Fresca „Judecata de apoi” se găsește pe peretele estic al pridvorului deschis al Bisericii „Adormirea Maicii Domnului”, parte a Mănăstirii Humor din județul Suceava. Mănăstirea Humor, una dintre cele mai vestite ctitorii ale evului mediu moldovenesc, a fost zidită în anul 1530. Alături de bisericile de la Probota (1532), Moldovița (1537), Arbore (1541), Voroneț (1547), Sucevița, Suceava, Pătrăuți, mănăstirea Humor este înscrisă în lista patrimoniului mondial UNESCO, în grupul Bisericile pictate din nordul Moldovei. Pictată de Toma Zugravul în 1535, fresca exterioară de la Humor este printre primele astfel de picturi realizate la bisericile din Moldova. Programul iconografic al pridvorului bisericii Mănăstirii Humor ilustrează, aproape în întregime, scena Judecății de Apoi, imagine emblematică pentru spiritualitatea medievală în general, dar și pentru cea din Moldova secolului al XVI-lea în particular. Utilizând cu mare măiestrie suprafețele oferite de arhitectură, pictorul Toma „zugrav și curtean” al lui Petru Rareș, realizează o compoziție amplă și interesant distribuită. Plasat central pe arcul dublou, Hristos Judecătorul este încadrat de Cetele Îngerești și de Sfinții Apostoli. Compoziția coboară pe peretele de est, unde Hristos, Dreptul Judecător, așezat pe curcubeu, în centrul compoziției Deisis, începe judecata, asistat fiind de Sfinții Apostoli. Pregătit pentru judecată, pe axul central este reprezentat Tronul Hetimasiei [ce înseamnă Tronul „pregătit pentru Judecată; din grecescul „hetoimasia”, i.e. „pregătirea” – nota ed.], pe care stă Sfântului Duh sub formă de Porumbel și lângă care îngenunchează Adam și Eva, spre care Moise conduce Neamurile necreștine. Puțin excentric spre sud, Arhanghelul Mihail cântărește sufletele, Îngerii și Diavoli disputându-și-le. De la picioarele Dreptului Judecător izvorăște Râul de foc, înghițit la capătul opus de monstrul Leviatan și păzit de însuși Satan. În învolburarea roșie a râului se zvârcolesc marii păcătoși: împărați persecutori ai creștinilor, ereticul Arie. Dincolo de Râu, compoziția cu o subtemă unică – Învierea morților – se ordonează în jurul a trei nuclee, reprezentate de către simbolurile Elementelor Naturii: Văzduhul, Pământul și Marea, fiecare eliberând trupurile care în timp au pierit, sau au fost înmormântate printre ele sau în ele. Chiar la nivelul celui care privește compoziția ca un memento al sfârșitului iminent sau ca o capodoperă, regele–poet David cântă din cobză la capătul Săracului care își dă sufletul în mâinile unui Înger [aluzie la parabola biblică „Bogatul și Lazăr” (Luca 16, 19-31) – nota ed.]. În pandant cu această reprezentare, completând compoziția, apar cetele ordonate și senine de Drepți conduși de Sf. Petru spre poarta deschisă a Paradisului. Dincolo de porți, este locul fericirii veșnice, Raiul, pictat pe un fond alb, având central Pomul Cunoașterii, în ramurile căruia apare Hristos, Noul Adam care i-a primit deja pe Maica Domnului, pe patriarhii Avraam, Isac și Iacov și pe Tâlharul Cel Bun. Schema generală a acestei scene, cu caracter moralizator apare sub aceeași formă, cu unele mici diferențe în funcție de dimensiunea suprafeței de reprezentare și la alte monumente UNESCO din zonă, respectiv mănăstirile Probota, Voroneț, Moldovița și Arbore. (după dr. Tereza Sinigalia, din Monumente Medievale din Bucovina / Tereza Sinigalia, Ovidiu Boldura. — București, editura ACS, 2010)