de Antonio Bosio

Relatione delle vittorie havute da Cosacchi, Moldavi e Valacchi contro Turchi e Tartari

Con la morte del primo vizir, e le confiscatione de beni del detto, l’elezione dell’altro vizir

Bando fatto da Mahemet IV Gran Turco per tutto il suo stato
Con le Preditione d’Acham Turley, Arabo Filosofo Mahometano, fatta l’Anne 1200 concernente la distruttione ottomana

Da qui la Maesta del Rè di Polonia prese motivo di destare gl’animi de cosacchi a far conoscere il loro valore col sotrarsi dalla barbarie de Turchi, che con haverli ridotti ad effer schiavi de Precipi di Moldavia gl’aveva privati d’una provincia appartenente ad essi in vigore de trattati.


Considerate attentamente queste cose, il Konitz Capitanio originario di Polonia, approvo il consilio del Rè a cui promise fedele il suo servitio, che perciò nel partire da Cracovia: Generale de cosacchi accompagnandolo con molte gratie e co[n] il denaro Pontificio, fu fermata la sua persona, e tutto il suo es[s]ercito, che per dar saggio della sua Fedeltà, no solo scaccio il Kaimacan del Palatino di Moldavia dalla città di Nemirovo, se impadroni ancora di quei Castelli che al fiume Tyra per sicurezza dell’una e l’altra Provincia, haveva fabricato, anzi inquieto la Consorte del Palatino, medesimo con tutta la famiglia, Consiglieri e luoghitenenti dalla Moldavia fino dila dal Danubio. Veduto ciò da Moldavi, s’unirono questi col vincitore, e l’insegnorono la strada facile per entrare nella Tartaria. Cosa gia mer molti secoli estremame[n]te bramata da i Rè, e generali Polacchi. Ma non era per anco gionta la pienezza del tempo, la quale solo vene, quando negl’ultimi giorni d’ottobre il Konitz, accompagnato da 20 m. cosacchi fra cavalli e pedoni, non compresi i Moldavi ne cristiani habitanti fra tartari ne i cosacchi dila dal Boristene, che sono venuti in gran copia non ostante l’Edito de Moscoviti di pena capitale, entro in quel Paese. Da qui si puo comprendere l’ardore generoso alla guerra, e l’affetto della Christiana Fede, che portano nel cuore i cosacchi. All’essempio di questi fatti emoli gl’abitatori del Tanai inviarono al Konitz alcune centinaia di loro.


Li cosacchi che habitano il Tanai sono suditti del Moscovita e anti[c]amente andavano a seconda del Fiume per la Meotide Paluno mettere al ferro e fuoco le città maritime, coi luoghi del Turco a guisa de i cossachi Zaporoviensi, che condotti sul Boristene al mare accend[e]enano su gl’occhi dell’Imperatori ottomani (che da i ferragli di Constantinopoli le vedevano) fiamme horribili e spaventose.


Il sopradetto dunque Generale Konitz, doppo d’haver passato il Fiume Tyra e entrato nella Tartaria arrivo all’antica e famosa città Thein, la saccheggio e la mise al ferro e a fuoco, restando solamente in piedi la fortezza con mille Gianizzeri di presidio, per non haver portato seco i cosacchi artigliaria a cagione d’esser più agili, più pronti all’imprese.


Il Palatino di Valachia, Stefano Pietro spedito la Sua Maesta a ricuperare il suo Principato e arrivato nella Moldavia nella città di Botuszany dove a lui, come a legitimo Principe, vengano tutti i più grandi di quelo Stato.


Tra tanto numero di Tartari Biologrodensi lasciato per guardia di Caminietz havendo havuto ardire di far scorrerie nel Palatinato di Volhinia, è stato in due incontri dal Sig. Castellano di Cracovia che per commandamento Regio assedia strettamenle la Fortezza di Caminietz parte disfatto e parte disperso.


 A queste novelle ne sono sopragionte altre del Generale medesimo de cosacchi Konitz scritte li 7 decembre, le quali portano sue istanze, che contengono il supplimento del denaro promesso; agiuto d’artigliaria e alcuni immunitandi, e esenzioni per i suoi cosacchi; I punti però principali della lettera sono. Primo, che esso habbia col suo essercito ucciso trecentomilla persone d’ogni sesso, dopo che gli è riuscito d’entrare nelle Provincie de Barbari nemici. Secondo. Che il suo essercito sij (?) formato di Zaporoviensi Cosacchi di Tanaiensi, di Moldavi di Valacchi e di Bavariensi, con quali promette di non voler permettere all’inimico un solo instante ò momento di quiete. Terzo, che i Valachi e Moldavisi siano legati con vincolo di giuramento ai cosacchi per gloria della Croce contro gl’esserciti de barbari pronti sempre a guerreggiare per la Regia grandezza, e essaltationedella Repubblica, Quatro, La víttoria del di 4 decembre havuta al Tilgrotino contro de Turchi e Tartari. Riferisce che il Bey de Theim, il Caimacan di Bialgorod, e quello di Buda, li Giannizzeri, la cavalleria turchesa e i spay si erano uniti alla cavalleria tartara per disfare il suo esserito, ma non l’aiuto di Dio, non poterono i Barbari resistere alle sue forze perilche si diedero alla fuga, riuscendogli poco favorevole, mentre per 20 miglia italiane, resto la campagna ricoperta di cadaveri de turchi e tartari iccisi da i sempre indefessi colpi da cosacchi. Quinto, che il Bey di Theim e Alebey Generale della cavaleria promisero 100 m. Imperiali per ottener la vita, ma dal generoso furone de vincitori non mai contaminato dall’Oro restarono estinti.


Simile fu la fortuna del Caimacano e Alagatio Generale de Tartari; restorono parimente morti in questo conflitto più di dieci Murfi (?) e altri Capitani de tartari. E la parte vittoriosa non perdette ne pure uno de suoi. Il che si deve attribuire a Dio e ad Intercessione della Sua Grand Madre. Sesto, Manda lo stesso Konitz, un colonello, il quale a boca riferisca le grandezze meraviglie di Dio a Rè e i desiderij ben giusti, dell’essercito. Hora dopo questa non mai più sentita strage de Tartari, chi non vede quanto sij sminuito, e mutilato l’imperio ottomano che della cavallaria di questi nelle guerre più difficili e importanti come d’Angeli Tutelari si serve e senza de quali mai ha potuto la forza del Turco mettere spavento ad alcuno.


I Tartari sono quelli i quali per più di 20 miglia servono di vanguardia all’essercito del Turco: questi sono quelli che notte , e giorno infestano l’armi Christiane, non v’hanno fiuni si larghi ne borchi cosi impracticabili, che non trapassino, d’inanzi, e di dietro alle spalle e alla fronte inquietano, assalgono distrurbano, e tengono in penuria gli esserciti Christiani.

Per nuove venute da diverse parti si e confermata la morte del Primo Visir Kara Mustafa che pose l’assedio soto Vienna mentre per ordine del Gran Sultano à reiterate istanze di tutto il popolo di Constantinopoli, si portà a Belgrado un’Aga e abboccatosi secretamente call’Aga de Gianizzeri, col quale fingendosi ammalato fece pregare il Visir, che si compiacesse d’andarlo a trovare per affare molto importante , il che esseguito, fu dalle guardie circondato e à forze levatigli i sigilli regij, che s’era posto in bocca e con la corda d’un’arco, fu strangolato doppo havergli mostrano gl’ordini del Gran Sultano, e cio fu esseguito anche in persona de due suoi più confidenti, che unitamente decapitati, le loro teste furono portate in Constantinopoli a vista di tutto il popolo.

Seguito, che fu la morte di Kara Mustafa Primo Visir, volendo il Gran Signore conferire detta carica in persona meritevole, dichiaro e elesse il suo Cavallarizzo Maggiore da cui ricusata fu essibita a Chioferli Bassa ma questo pure ricusandola, fu finalmente accettata da Ibraim Bassa, Asiatico Kaimacan del Gran Turco , e si come la morte del Visir erastata da ogn’uno sentita con allegrezza cosi resto ogn’uno armareggiato dal sentirvi sostituito il detto Ibraim poco ben voluto. Il Kaimachan di Constantinopoli era anch’egli stato deposto e eletto in sua vece il Gran Imbroor, favorito del Gran Turco, che capitato in Constantinopoli restava incaricato di far diligenze per ritrovare li haveri del decapitato Visir, e daltri due confidenti che scorsero la stesa sorte. Si sono trovati di valsente da 8 milioni.

Corazze 12800
Dragoni5600
Croati3200
Polacchi4000
Cavallaria25600
27 Regimenti di fantaria fanti55080
1 Regimento pagato in Vienna1200
20 Compagnie franche in Glavarino Comora & all’Armata Imperiale3000
In tutto84880

Armata di Baviera20000
Armata di Polonia30000
Cosacchi, valacchi & altri40000
Croati nel Paese Cesareo15000
Som. delle som.189880

Alli paesani & habitanti in questi confini si e havuto pena e indubitata notitia che dui giorni sono il Gran Turco habbia con sua publico Bando prohibito a qual si sia persona del suo Imperio a quelle legge sottoposta, e particolarmente a popoli dell’ungaria superiore, il non potere, ne dovere in alcun modo parlare delle perdite fatte sotto la Città di Vienna, tanto di militie, come ogn’altra cosa sotto pena della vita e perdita di tutti li stabili, mobili e semoventi d’ogni sorte, d’aplicarsi come nell presente verra espresso e ordinato; constituire all’accusatore de trasgressori una certa rata de i beni de delicventi ad arbitrio de quel basa, che sará dove non verra osservato il medesimo.


 In oltre vien prohibito a qual si sia Femina il potere, e dovere in alcun modo dire d’havere perduto li figlii, fratelli o marito respettive nell’assedio detto di Vienna, sotto pena della frusta e d’esser doppo irremissibilmente strangolata.


 Viene prohibito il potere dire; che delli Christiani fosse l’Esercito formidabile, e che aiutati dal Sommo Iddo hanno havuta cosi gran vittoria, per non essre giusta la guerra, che per ciò hà scapitato la Casa Ottomana


Prohibirsce il parlare della perdita di Barkam, Strigonia e Gran assieme con tanti villaggi al num d’ottocento nel’Ungaria superiore, prohibisce alli Bassa e Viziri il pendere memoriali, o supplica d’alcuno, che havesse rasgredito al presente , intendendo che incorra nella pena medema del trasgressore.


Quella che ardiscie liberare con dimandar la gratia per esso, non intendendo eccetuare alcuno, accio il presente Bando habbia effetto, e stia in suo Robore e da tutti venga inviolabilmente asservato alias incorra nelle pene sudette con perdita di quanto si ritrovano in effetti danari negotij mercantie e trafich di qual si sia sorte, da dispensarsi alli poveri delle S. Città di Medin e Mecca accio portino preghiere al Gran Profeta Mohametper la Casa Ottomana con altri luoghi particolari questo fato continenti e Epiloganti e.c.


Dalli medemi Paesani si sia per cosa certa, che il Gran Visir sia stato lautamenteregalato dal Gran Mehemet quarto Imperatore dei Turchi d’un famossimo Turbante tutto gioellato e una sciabla con manico d’oro che tiene al disopra un grosso e inestimabile diamante con alcuni altri vestimenti alla loro usanza.


Havendo apprvato la morte fatta dare al Visir di Buda, con tutto quello haver sin qui operato nel rittore l’assedio della città di Vienna, ritrovarsi nella vicinanza di buda con tutto il corpo dell’armata.


Et all’incontro il medesimo Visir intende rifare del suo proprio e incontanti al medesimo gran Turco suo Signore credendosi per certo che detto Visir l’abbia raguogliato che sia stata una perdita di poca consideratione per mantenersi in sua gratia ma non pase, che sia cosa di poter sosistere; come pure affermano questi popoli al medemo sottoposti si come ci riferiscono ancora che il medemo Visir per cosa indubitata stara in Belgrado questo corrente inverno per procurare d’accrescere il suo Essercito in quel maggior numero, che potra havendo di continuo spediti corrieri, per tutte le parti, e anco commandato a gl’Abitanti del paese, che prendino l’armi in mano e si congiunghino alle truppe del Corpo dell’Esercito per rinforzarlo che e quanto si riferisce da questi Popoli d’Ungheria.

Lo Acham Turuley, nato nella felice Arabia datto Filosofo sanio e gran astrologo, e dotato di molte altre scienze zelante della Fede Mahomettana, e gran nemico de Christiani; ho asservato nel corso delle Stelle, la declinazione, e la rouina delle Legge di Mahometto e de suoi vassali, per i loro enormi peccati mentre verra il tempo (doppo che quelli della Setta mahomettana con gloriosi trionfi haveranno ottenute moltissime vittorie contro le Christiani in Europa e Asia che ne gli ultimi cantoni dell’Occidente verra un Ré di bell’aspetto che commandera alli Christiani e terra il Mondo in una gabbia il quale sara d’un naturale dolcissimo zelante della Fede, me molto inclinato alla Religione; nel suo Regno apparira un a Stella nell firmamento, c’haura la coda larga come una lancia; e’l corpo come un gran scudo; e dall’ora l’Imperio de sarazeni incominciera la sua caduta.

Questo Ré (o popolo di Mahometto) sara il tuo flagello (o popolo d’Ismaele) il quale in favore delle Religione incominciera a perseguitare i Mori, e li bandira dall suo paese, e sara grandi armate. All’hora la Sterile dira: ò ch’io son ben fortunata di non havere partorito vedendo trucidare li poveri Fanciulli per diversi tormenti? All’hora la Spada de Mori sara rintuzzata non potendo togliare. In quel tempo o Trinacria, tu sarai sforzata nella tua perditione, poiche i Leoni sono devoratori e li Crocodilli dell’Egitto moriranno e gli Arcieri sono più forti, che gli Elefanti. Piangi o Alesandria, lamentate o Africa. Tu non havrai il tempo di piangere per te medesima poiche quel Ré te lo impedira per la sua persecutione: il suo lignaggio sara grandissimo giusto, forte e unìto e riempira il Mondo di Corone della sua Casa: Il suo scettro e la Verga di Giove e la sua Spada e quelle di Marte. Tu sarai legato per i peccati d’Ismael o Atlante; tu sarai miserabile o Agar; durante la tua vita; e giamai le tue disgratie non sono state più grandi poiche la frezza sara scoccata dall’arco in tuo detrimento. Guardati Babilonia! Piangi Constantinopoli! La tua Corona e caduta e l’ornamento del tuo collo e cangiato in una catena di schiavitù c’havendo perduta la Legge perderai anco l’Imperio. Ricercherai di rimetterti in piedi ma ricascherai. La tua sepultura e aperta. Tu sarai ridere li Christiani, e sarai piangere li tuoi e il mio spidere vien meno nel vedere tanti mali. All’hora diranno: Qui[n]i era il Gran Cairo la era Constantinopoli. E all’hora la frezza sortita dall’arco, e chi se ne potra fuggire; Oh come il D e il B e crudelle alla memoria d’Ismaele! O huomo famoso se voi foste di mia Legge, io vi amerei; e voi altri potentissimi Rè; se voi foste delle mia setta, io ne sarei molto ben contento. Ah perdonate, io vi prego a i poveri Fanciullí, che suggono ancora il latte delle loro Madri. Piangi Agar e Milo che non vedrai adempito il numero di mille.

Questo e il pagamento delle tue crudelta e delle tue sodomie. Gerusalemme, uscita dalla casa d’Ismaele e entrera nel Monte Calvario con li Stendardi dell’Occidente. Mi rassembra d’udire le trombette del sogittario; e li tuoi amici, o Ismaele, ti sono fortissimi , e Giove e Saturno sono congiunti.

Et in confermatione di tutto questo voi vedrete nella parte di Settentrione de fuochi ne’Cieli, che cangieranno la notte in splendore; più Ecclissi e più segni di tua perditione. Piangere ch’io piangendo finiro la mia Vita.

Qui si suo osservare il tempo presente e futuro la Guerra, le Vittorie. L’Imperatore e Rè di Polonia e lo Regioni d’onde sortiscono e li Segni veduti in Cielo il che ben’osservato si vede perfetta correlazione col’emergenza presenti.

In Todi per il Galasis con lic. De’
Sig. Superiori 1684
Il Fine

Despre moartea primului vizir şi confiscarea bunurilor acestuia, alegerea altui vizir

Edict decretat de Mohamed IV cel Mare pentru toată ţara sa
Profeţia lui Acham Turley, filosof arab mohamedan – făcută în anul 1200 privitoare la distrugerea otomană

Din această cauză, Maiestatea Sa Regele Poloniei a găsit motiv să trezească inimile cazacilor pentru a se preţui şi a se elibera de sub barbaria turcilor, care îi aduseseră în asemenea stare şi îi făcuseră sclavii principilor Moldovei care, prin tratate, îi deposedaseră de o provincie care le aparţinuse.


Îndreptându-şi toata atenţia asupra acestui fapt, Căpitanul Konitz, originar din Polonia, a fost de acord cu sfatul Regelui, căruia i-a jurat loialitate şi supunere şi, de aceea, începând cu Cracovia: a oprit armata cazacilor, iar generalul acestora I-a urmat cu multă devoţiune şi cu banii de la papă şi, pentru a da dovada de credinţa sa, nu numai că I-a alungat pe caimacanul palatin al Moldovei din oraşul Nemirovod, dar a pus stăpânire şi asupra acelor castele pe care le construise pe râul Tyras pentru protecţia ambelor maluri şi mai mult, i-a pus pe fugă pe soţia palatinului, cu toată familia sa, împreună cu consilieri şi locotenenţi ai Moldovei până dincolo de Dunăre. Moldovenii, văzând asta, s-au unit cu învingătorii şi le-au arătat calea mai uşoară de a intra în Tătaria. De multe secole, regele şi generalii polonezi îşi doreau cu ardoare să afle acest lucru. Condiţiile pentru atac nu erau încă împlinite, până în acele zile de sfârşit de octombrie, când, Konitz, având o armata de 20 de mii de cazaci, cavalerie şi soldaţi, fără a-i pune la socoteala pe moldoveni, nici pe creştinii care locuiau printre tătari, nici pe cazacii de dincolo de Boristene care au venit în număr mare, în ciuda edictului către moscoviţi care îi ameninţa cu pedeapsa cu moartea, a intrat în acea ţară. De aici se poate vedea dorinţa de război şi ardoarea pe care ţi-o conferă credinţa creştină pe care cazacii o aveau în suflete. Spre exemplificarea acestor fapte emoţionante, oraşul Tanai i-a trimis lui Konitz câteva sute de locuitori.


Cazacii care trăiesc în Tanai sunt supuşii Moscovei şi în vechime mergeau de-a lungul râului către Meteotide Paluno şi treceau prin foc şi sabie oraşele maritime, printre care erau şi localităţi ale turcilor, aşa cum făceau cazacii zaporojeni, care conduşi pe Boristene spre mare aprindeau flăcări oribile şi înspăimântătoare, sub ochii împăraţilor otomani (care le vedeau din cetăţile din Constantinopol).


Prin urmare, Generalul Konitz, după ce a trecut râul Tyras şi a intrat în Tătaria, a ajuns în renumitul oraş Thein, I-a jefuit şi I-a trecut prin foc şi sabie, rămânând în picioare numai cetatea cu o mie de ieniceri de garnizoană, pentru a nu se împovăra cu artileria şi a fi mai agili şi gata de acţiune.


Principele valah Ştefan Petru, trimis de Maiestatea Sa să-şi recupereze principatul, a ajuns în Moldova, în oraşul Botoşani, unde boierii cei mai mari din acea ţară i s-au închinat ca unui principe legitim.


Tătarii biologrădeni, lăsaţi să apere Cameniţa, dorind să prade ţara Volhiniei, o data au fost înfrânţi şi altă dată risipiţi de castelanul Cracoviei, care din ordinul Regelui asedia cetatea Cameniţa.


Acestor veşti li se adaugă altele din partea generalului de cazaci Konitz scrise pe 7 decembrie, care vorbesc despre cererile lui in legătură cu suplimentarea sumei de bani promise; ajutor de artilerie şi anumite privilegii şi scutiri pentru cazacii săi. Însă, punctele principale ale scrisorii sunt: 1 – că după ce a intrat pe teritoriul duşmanului, armata sa a ucis trei sute de mii de oameni de acelaşi sex. 2 – că armata sa să fie compusă din cazaci zaporojeni din Tanai, din moldoveni, din valahi şi bavarezi, cu care asigura să nu lase duşmanului nici o clipă de răgaz şi pace. 3 – că valahii şi moldovenii s-au legat prin jurământ de cazaci să lupte in numele crucii şi pentru gloria sa împotriva armatelor de barbari, să fie mereu gata de luptă pentru preamărirea regelui şi proslăvirea Republicii. 4 – victoria din 4 decembrie de la Tilgrotino împotriva turcilor şi tătarilor. Relatează ca bey-ul din Theim, caimacamul de Bielgorod şi cel din Buda, ienicerii, cavaleria turcă şi spahiii s-au unit cu cavaleria tătară pentru a-i înfrânge armata, dar nu i-a ajutat Dumnezeu, pentru că în faţa lor, barbarii s-au pus pe fugă, dar nereuşindu-le prea mult, pe o deschidere de 20 de mile italiene au rămas numai cadavre de turci şi tătari ucişi de loviturile necruţătoare ale cazacilor. 5 – că bey-ul din Theim şi Aii bey, generalul cavaleriei au promis 100 de mii de imperiali (galbeni) pentru a-şi salva viata, dar învingătorii nu s-au lăsat cumpăraţi de aur şi astfel îi omorâră. Aceeaşi fu soarta caimacanului şi Alagatio, generalului tătarilor; de asemenea, in această luptă au murit mai mult de 10 murfi şi alţi căpitani ai tătarilor. Iar partea victorioasa n-a pierdut nici măcar un om. Ceea ce se datorează ajutorului lui Dumnezeu şi Sfintei Fecioare. 6 – acelaşi Konitz va trimite un colonel care îi va relata regelui prin viu grai minunăţiile lui Dumnezeu, precum şi dorinţele drepte ale armatei. Acum, după acest nemaiauzit măcel în rândul Tătarilor, oricine îşi dă seama cât de mult s-a împuţinat şi mutilat Imperiul Otoman, iar în războaie grele şi importante precum cel al îngerilor tutelari, s-a văzut cat de mult se bazează pe cavalerie şi fără de care nu au reuşit vreodată să înfricoşeze pe nimeni.


Mai mult de 20 de mii de tătari servesc de avangarda armatei turce: aceştia sunt cei care zi şi noapte năvălesc in armatele creştine; nu au nici râuri aşa de late, nici locuri aşa de impracticabile încât să nu le traverseze şi în felul acesta, armatele creştinătăţii sunt asaltate din faţă, din spate, din laturi, sunt hăituite şi ţinute în lipsuri.

Din mai multe surse s-a confirmat moartea primului vizir Kara Mustafa, care a asediat Viena, în timp ce, la cererea repetată a poporului din Constantinopol, din ordinul Sultanului, s-a dus un Agă la Belgrad şi punându-se de acord în ascuns cu Aga de ieniceri, s-a prefăcut bolnav şi astfel, l-a rugat pe vizir să vina să-l viziteze pentru a discuta o treabă foarte importantă. Vizirul a fost înconjurat de gărzi, i-au smuls cu forţa sigiliile imperiale pe care i le-au îndesat in gură şi după ce i-au spus că e ordinul Sultanului, cu o coardă de arc a fost strangulat. Acelaşi lucru s-a întâmplat şi cu cei doi uneltitori care au fost amândoi decapitaţi, iar capetele lor au fost duse la Constantinopol să le vadă toata lumea.

După moartea Primului vizir, Kara Mustafa, vrând Marele Sultan să numească în funcţie o persoană merituoasă, îi alese pe cel mai mare cavaler care, însă, a refuzat; apoi îi alese pe Chioferli paşa, dar şi acesta refuza. În sfârşit, funcţia a fost acceptată de Ibrahim paşa, caimacamul asiatic al marelui sultan. Si cum moartea primului vizir fusese primită cu bucurie de toată lumea, cu toţii s-au amărât la vestea numirii celui de-al doilea. Caimacamul Constantinopolei fusese destituit şi în locul său numit imbrohorul cel mare, favoritul sultanului, care, odată mergând la Constantinopol, a rămas acolo, fiind însărcinat să găsească averile vizirului decapitat, precum şi ale celor doi uneltitori care avuseseră aceeaşi soartă. S-au găsit bunuri in valoare de 8 milioane.

Cavaleri în armură12800
Dragoni5600
Croaţi3200
Polonezi4000
Cavalerie25600
7 Regimente de infanterie55080
1 Regiment plătit în Viena1200
20 Companii de francezi în Glavarino Comora plus armata Imperială3000
TOTAL84880


Armata din Bavaria20000
Armata din Polonia30000
Cazaci, valahi şi alţii40000
Croaţi în ţara Cesareo (Cezareea)15000
SUMA TOTALĂ189880

Ţăranilor şi locuitorilor pe aceste teritorii, de 2 zile, prin edictul public dat, marele sultan le-a impus tuturor locuitorilor din imperiul său şi mai ales, popoarelor din Ungaria Superioară, că nu pot şi nu trebuie să vorbească despre pierderile suferite cu ocazia asediului Vienei, în special, în rândul armatei, fiind ameninţaţi cu moartea şi pierderea întregii averi (construcţii, bunuri şi mijloace de transport de orice fel); li se oferea celor care îi demascau pe trădători o cotă parte din bunurile acestora stabilită prin decizia unui paşă care judeca distribuirea averii trădătorilor.


De asemenea, li se interzice tuturor femeilor să spună că şi-au pierdut fii, fraţii sau soţii în asediul asupra Vienei, fiind pedepsite cu biciuirea şi-apoi, fără cruţare, decapitate. Se interzice dreptul de a vorbi despre următoarele fapte: că armata creştină a fost formidabilă; că, creştinii, ajutaţi de Dumnezeul lor au obţinut o aşa mare victorie; că războiul nu este drept; că, din cauza asta, a scăpătat Casa Otomană. Se interzice orice discuţie despre pierderea localităţilor Barkam, Strigonia şi Gran împreuna cu numeroase alte sate in număr de 800 in Ungaria Superioară; interzice paşalelor şi vizirilor să noteze memoriile sau plângerile celorlalţi; interzicea ca supuşii să se bucure de prezent, fiind de la sine înţeles că toţi găsiţi vinovaţi de delictele de mai sus vor suferi aceeaşi pedeapsă ca şi trădătorii.


Cei care vor să găsească eliberarea, să implore graţia divină pentru ei şi pentru toţi deopotrivă pentru ca edictul să aibă efect şi să fie de toţi respectat, fiind aplicate pedepse precum confiscarea de bani, negoţuri, transport de orice fel, averi care vor fi împărţite săracilor din sfintele oraşe Medina şi Mecca; de aceea, să se roage la Marele Profet Mohamed pentru Casa Otomană.


Tot de la popor se ştie sigur că marele Mehmet al IV lea împăratul turcilor i-a dăruit, în mod fastuos, marelui vizir, un faimos turban bătut in pietre scumpe şi o sabie cu teacă din aur, având in vârf încrustat un diamant uriaş, ca şi alte obiecte de îmbrăcăminte din portul lor.


A aprobat omorârea vizirului din Buda, cu toate că acesta participa la asediul Vienei şi se găsea in apropierea oraşului Buda cu toată armata sa.


Şi la întâlnirea cu sultanul, acelaşi vizir a prezentat toată situaţia domnului său, informându-l că, în mod sigur, pierderea suferită nu este de mare importanţă şi făcu acest lucru pentru a rămâne în graţiile sale, dar fără efect; aşa cum susţin şi popoarele din Ungaria supuse sultanului. Vizirul, fără îndoială, se va duce la Belgrad în această iarnă pentru a-şi mări armata în număr şi mai mare şi să poată trimite in continuu soli în toate părţile, ordonând locuitorilor ţării să se înarmeze şi să se alăture trupelor sale pentru a le întări.

Acham Tur(u)ley, născut în fericita Arabie, zis Filosoful cel Sfânt şi mare astrolog, cunoscând multe alte ştiinţe, adept credincios al religiei mahomedane şi mare duşman al creştinilor, a prezis, citind in stele, decăderea şi ruina Ordinii lui Mahmed şi a vasalilor săi pentru enormele lor păcate, în timp ce va veni timpul (după ce mahomedanii vor fi obţinut glorioase victorii împotriva creştinilor în Europa şi Asia până în ultimele colţuri ale Occidentului) un rege frumos la chip care îi va comanda pe creştini şi va tine toată lumea intr-o cuşcă şi va fi un fidel credincios creştin; în timpul stăpânirii sale, va apărea pe cer o stea, care va avea coada lată ca o lance şi corpul ca un mare scut; şi din acel moment, Imperiul sarazinilor va începe să decadă.


Acest imperiu (o popor a lui Mahomed) va fi flagelul tău (o popor a lui Izmael), care în numele religiei, va începe să-i persecute pe mauri şi îi va alunga din ţara sa şi vor fi armate mari. Atunci, femeia stearpă va zice: o, ce norocoasa sunt ca nu pot să nasc, văzând masacrarea bieţilor copii. Atunci spada maurilor va fi ciuntită şi nu va mai putea tăia. In acel timp, o, Trinacria, te vor duce la pieire, întrucât leii devorează şi crocodilii din Egipt vor muri iar arcaşii sunt mai puternici decât elefanţii. Plângi, o, Alexandria, boceşte, o, Africa! Tu nu o să ai timp să jeleşti pentru tine, deoarece acel rege te va împiedica şi persecuta: stirpea sa va fi foarte dreaptă, puternică şi unită şi va umple lumea de însemnele coroanei Casei sale: Sceptrul său e sceptrul lui Jupiter şi Spada sa e cea a lui Marte. Tu, o, Atlante, vei fi legat de păcatele lui Izmail; o, Agar, tu vei sta în sărăcie de-a lungul întregii tale vieţi! Si niciodată nenorocirile tale n-au fost mai mari, pentru că săgeata eliberată din arc îţi este destinată. Priveşte, Babilonia! Plângi Constantinopol! Coroana ta a căzut şi bijuteriile de la gât s-au transformat în lanţuri de sclavie şi pe lângă lege îţi vei pierde şi imperiul. Vei încerca să te ridici in picioare, dar vei cădea din nou. Mormântul tău s-a deschis. Tu vei fi de râsul creştinilor şi îi vei plânge pe ai tăi şi eu voi suferi mult văzând atâtea rele. Atunci vor zice: unde era marele Cairo, acolo era Constantinopol. Şi atunci, săgeata va fi fost slobozită din arc şi cine va putea va fugi. O, popor glorios, daca ai fi de legea mea, te-as iubi. Şi voi ceilalţi prea puternici regi, dacă aţi de religia mea, aş fi aşa de mulţumit! Ah, vă rog, cruţaţi-i pe bieţii copii care sug încă lapte de la mamele lor! Plângeţi, Agar şi Milo, căci nu văd nici o scăpare!


Acesta este preţul pentru cruzimea şi sodomiile tale! Ierusalime, ieşi din Casa lui Izmail şi suie-te pe Muntele Calvarului sub steagurile Occidentului! Îmi pare ca aud trompetele săgetătorului; iar prietenii tai, o, Izmaile, sunt foarte puternici şi Jupiter şi Saturn sunt in conjuncţie.


Și ca proba a prezicerii, voi veţi vedea înspre miazănoapte focuri în cer; plus Eclipse şi alte semne ale decăderii tale. Plângeţi, căci eu plângând îmi voi sfârşi viaţa!


Aici se poate observa timpul prezent şi viitor, Războiul, victoriile, împăratul este regele Poloniei şi regiunile de unde provin, iar semnele văzute în cer se potrivesc perfect cu faptele din prezent.

Sig. Superiori 1684
Sfârşit

În anul 1684 a văzut lumina tiparului o lucrare consacrată evenimentelor imediat următoare victoriei armatelor creştine din faţa Vienei din 1683. Autorul lucrării – Antonio Bosio – despre care nu deţinem informaţii suficiente, s-a născut, probabil, în al doilea sfert al secolului al XVII-lea şi a fost cu siguranţă martor la cel puţin unele evenimente descrise în lucrare. Desigur, putem caracteriza autorul citind cu atenţie rândurile şi printre rândurile lucrării. În funcţie de acestea se poate afirma că autorul este fie un preot, fie un creştin practicant. Mărturie stă limbajul folosit precum şi formula de încheiere în care se aminteşte de acordul superiorilor. Nu credem că în cazul în care ar fi fost mirean ar fi avut nevoie de acordul obligatoriu al cuiva pentru a-şi publica opiniile.

În ceea ce priveşte limbajul folosit, avem de-a face cu o persoană familiarizată cu scrisul; o persoană care recurge la toate procedeele şi toate normele retoricii. Este la curent cu evenimentele, unele din ele fiind înfăţişate cu lux de amănunte. Cunoaşte valoarea militară şi atuurile fiecărei părţi implicate în conflictele militare din ultimul sfert al secolului al XVII-lea.

Autorul este la curent şi cu evenimentele de la Istanbul imediat următoare înfrângerii otomanilor din faţa Vienei, cu starea de spirit a populaţiei capitalei otomane şi cunoaşte cu lux de amănunte modul în care s-a hotărât şi dus la îndeplinire execuţia marelui vizir Kara Mustafa. Astfel de amănunte le-a aflat fie călătorind în Imperiul otoman, deci fiind în contact direct cu evenimentele, fie având strânse legături cu surse aflate în capitala otomană sau poate chiar cu legături în forurile de conducere otomane.

Cartea intitulată Relatione delle vittorie havute da Cosacchi, Moldavi e Valacchi contro Turchi e Tartari, con la morte del primo vizir, e la confiscatione de’ beni del detto, l’elezione dell’altro vizir. Bando fatto da Mahemet IV Gran Turco per tutto il suo Stato. Con la preditione d’Acham Turley, Arabo filosofo mahometano, fatta l’anno 1200, concernente la distrutione ottomana, a fost publicată la Veneţia şi constituie o reluare a unei ediţii princeps ce apăruse în acelaşi an la Todi. Ea se împarte în trei mari capitole, separate unele de altele prin subiectul tratat. Partea principală a lucrării se referă, aşa cum reiese din titlu, la victoriile obţinute de armata cazacilor de sub comanda hatmanului Kunitzki[1] – în lucrarea lui Bosio apărând cu numele germanizat de Konitz – împotriva turcilor şi tătarilor din Tartaria[2]. În armata acestui hatman cazac se numărau după cum reiese din rândurile lucrării – un mare număr de moldoveni şi valahi care au avut un rol important în înclinarea balanţei victoriei de partea creştinilor, fie prin participarea directă la luptă fie prin furnizarea de informaţii despre părţile slabe ale inamicului. În ceea ce priveşte informaţiile furnizate de moldoveni cazacilor pentru obţinerea victoriei, ne exprimăm îndoiala că acestea se refereau numai la rutele pe care armata hatmanului Kunitzki trebuia să le urmeze. Dacă ajutorul moldovenesc a fost pomenit într-o lucrare apărută la Veneţia el trebuie să fi fost de o importanţă mult mai mare decât acela de călăuză pe „calea cea mai uşoară de a intra în Tartaria”. Regii polonezi şi generalii lor ştiau foarte bine de sute de ani care sunt căile de intrat în Tartaria, nu trebuiau să vină moldovenii să le arate. Drumurile comerciale sunt deschise de regulă tuturor în ciuda tuturor războaielor şi dogmelor confesionale. Putem spune altceva: că de pildă de sute de ani regii polonezi nu au putut defila cu armata pe aceste drumuri. Ajutorul dat de moldoveni referitor la arătarea rutelor celor mai uşoare s-ar putea interpreta mai bine prin furnizarea de informaţii referitoare la modul prin care puteau fi înlăturate cel mai uşor punctele de rezistenţă ale tătarilor care ar fi stat în calea armatei regale poloneze sau a celei cazace. Informaţiile moldovenilor pot face referire la poziţia armatei tătare, numărul şi categoria soldaţilor, armele cu care sunt înzestraţi, poziţia şi natura fortificaţiilor, sursele de aprovizionare cu arme, materiale şi hrană, modul şi sistemul de conducere al tătarilor, moralul trupelor tătare, într-un cuvânt o serie de informaţii care ar pune orice armată în situaţia de a găsi rapid calea cea mai uşoară pentru penetrarea teritoriului inamic. Astfel se poate explica afirmaţia autorului cum că de sute de ani regele polonez şi generalii săi doreau să afle astfel de lucruri. Şi desigur, cine ar fi ştiut cel mai bine aceste lucruri decât moldovenii, adică oameni aflaţi în stare de vasalitate faţă de otomani şi care fuseseră „prieten prietenilor otomanilor” adică tătarilor.

Prima parte a lucrării – de fapt lucrarea însăşi – începe brusc, fără o introducere, nici măcar o frază care să arate că ideea începe de acolo şi continuă mai departe. Acest început brusc ne-ar putea duce cu gândul la faptul că lucrarea ar mai fi avut nişte pagini care eventual s-ar fi pierdut.

Nu cunoaştem de pildă din ce cauză regele polonez a găsit motiv să trezească inimile cazacilor pentru a se elibera de sub barbaria turcilor. Motivul noi îl putem deduce cu uşurinţă dar explicat el nu se găseşte în lucrare. Modul în care a fost construită fraza arată clar că el fusese explicat cu lux de amănunte în pagini anterioare, aşa cum sunt explicate şi celelalte evenimente.

Faptul că textul aşa cum apare el tipărit cu acea motivaţie a regelui polonez faţă de cazaci, începe de sub titlu, de altfel titlu lung, urmat de alte titluri ale celorlalte părţi ale lucrării, ne face să tragem concluzia că ne aflăm în faţa unei copii şi că din original copistul nu a beneficiat de unele pagini de început. Această ipoteză este întărită şi de faptul că lucrarea a fost legată împreună cu alte lucrări ale altor autori, unele din ele cu subiecte total diferite din punct de vedere al tematicii.

Din lucrare ne putem da seama că una din sursele folosite de autor este şi o scrisoare[3] a hatmanului Kunitzki către castelanul Cracoviei, Potocki, în care expeditorul îi oferă câteva informaţii de mare importanţă pentru desfăşurarea războiului antiotoman şi din care Antonio Bosio extrage şase idei principale. În a doua şi a treia se pomeneşte de moldovenii şi valahii aflaţi în rândurile armatei hatmanului cazac şi care s-au legat cu jurământ să lupte în numele şi pentru gloria Sfintei Cruci.

Exagerările din scrisoare – faptul că învingătorii au ucis 300.000 oameni de acelaşi sex [4], că în luptele cu tătarii nu au pierdut nici un om, că au ucis pe doi demnitari otomani, renunţând la banii de răscumpărare pe care prizonierii îi ofereau – trebuie interpretate ca fiind încercări ale lui Kunitzki de a atrage atenţia Poloniei asupra lui, de a-l impresiona pe destinatar şi de a-l face să considere ca fiind de maximă importanţă ajutarea expeditorului cu bani, arme şi chiar ajutor militar efectiv. Este clar că hatmanul cazac nu stătea bine la partea financiară. El trimite în acest sens un colonel (denumire occidentală – armata cazacă nu avea colonei) care îi va relata regelui polonez „doleanţele drepte” ale armatei. Refuzul sumei de bani pe care bey-ul otoman din Theim şi Ali beg comandantul cavaleriei, o propun pentru răscumpărare trebuie interpretat ca fiind tot o încercare a cazacilor de a dovedi loialitatea faţă de credinţa creştină. Probabil că cei 100.000 de ducaţi au fost ceruţi chiar de cazaci şi în faţa neputinţei prizonierilor s-a recurs la execuţia acestora. Este posibil ca cei doi prizonieri să nu fi putut oferi această sumă, fiind prea mare pentru doi particulari [5]. Cu o astfel de sumă hatmanul cazac îşi putea rezolva problemele aprovizionării armatei sale pentru perioade bune de timp, lucru mult mai important decât vieţile a doi prizonieri.


În această primă parte a lucrării găsim şi informaţiile referitoare la moldoveni. Observăm statutul cazacilor în faţa principilor moldoveni (sclavi), statut exagerat fără îndoială de autor. Nu este exagerată însă afirmaţia că principii Moldovei îi deposedaseră pe cazaci prin tratate de Ucraina. După cum ştim prin tratatul de pace de la Radzin dintre Rusia şi Imperiul otoman, principelui moldovean Gheorghe Duca îi revenea hătmănia Ucrainei (11 februarie 1681). Consecinţele acestui tratat se văd şi în lucrarea lui Bosio. Cazacii de dincolo de Boristene nu aveau voie să se ridice la luptă contra otomanilor, ţarul Rusiei dând în acest sens şi un decret către aceştia, încălcarea lui fiind pedepsită cu moartea[6]. Trecerea moldovenilor de partea creştinilor este poate exagerată de autor. Sigur că starea de spirit a populaţiei era antiturcă şi antitătară dat fiind imaginea proastă pe care aceştia din urmă şi-au construit-o prin numeroasele acte de jaf şi crime. În ceea ce priveşte conducerea Moldovei trebuie amintit faptul că doar într-o mică parte, ea era pentru trecerea de partea creştinilor [7]. Neîncrederea se datora şi slăbiciunii militare a acestora din urmă dar şi a unor acte de care, mai ales austriecii, nu au ştiut să se dezbăreze – ne referim mai ales la actele de ostilitate la adresa credincioşilor ortodocşi[8]. Faptul că Iani Drăghinici, demnitarul moldovean din Nemirov a fost silit să fugă împreună cu toată familia sa şi cucerirea fortificaţiilor pe care acesta le construise pe Nistru [9] (râu pe care autorul îl numeşte cu vechea denumire latină, a dat apă la moară partidei procreştine din capitala Moldovei, ceea ce explică fuga caimacanului Moldovei dincolo de Dunăre, deci în Imperiul otoman. În această situaţie boierii din partida procreştină din Moldova l-au primit călduros pe fostul domn Ştefan Petriceicu (Ştefan Petru în lucrare) la Botoşani[10].

A doua parte a lucrării lui Antonio Bosio face referire la moartea marelui vizir Kara Mustafa petrecută la Belgrad în ziua de crăciun a anului 1683. Fără îndoială că răspunderea pe care şi-a asumat-o marele vizir în momentul când a pornit campania ce urma să se soldeze cu ocuparea Vienei (impactul asupra creştinătăţii ar fi fost devastator) era pe măsura eforturilor materiale, financiare şi umane pe care Imperiul le-a investit. În mod normal, după o asemenea înfrângere lui, singura ieşire onorabilă pentru Kara Mustafa era sinuciderea, soluţie prin care şi-ar fi salvat reputaţia sa şi imaginea familiei sale, celebră de altfel.


Gestul lui Mehmet IV de a ordona uciderea principalului vinovat de dezastrul din faţa Vienei în modul în care acesta s-a petrecut nu-l putem interpreta decât ca fiind găsirea „ţapului ispăşitor” de către un sultan neputincios şi incapabil să-şi impună punctul de vedere. Cu siguranţă că în faţa lui Kara Mustafa, sultanul nu avea curajul de a deschide gura simţindu-se inferior şi mic. În mod normal sultanul trebuia să-l cheme şi să-l demită pur şi simplu din toate funcţiile şi prerogativele, punându-i în faţă raportul imposibil de tăgăduit dintre rezultatele muncii lui şi valoarea investiţiilor imperiale dar pentru personalitatea lui Mehmet IV aşa ceva era prea mult.


Eliminarea marelui vizir şi a celorlalţi colaboratori ai lui au fost publice – capetele celor trei condamnaţi au fost aduse şi expuse la Istanbul – astfel că i-a fost uşor lui Bosio să afle amănunte în această privinţă. Probabil că bârfe referitoare la modul cum a ordonat sultanul să se facă execuţia şi cum s-au înţeles autorii execuţiei, circulau pe străzile capitalei otomane. Oricum găsirea ţapului ispăşitor în persoana lui Kara Mustafa nu a păcălit pe nimeni şi nu l-a scutit de necazuri pe Mehmet IV, sultanul fiind detronat mai târziu iar principalele acuze au fost tocmai pierderea teritoriilor. Autorul prezintă cu lux de amănunte momentele alegerii noilor demnitari în posturile de vârf ale administraţiei otomane, în aşa fel încât putem trage concluzia că a coroborat bârfele din stradă – face destule referiri la imaginea publică a demnitarilor şi chiar menţionează acest lucru – „tot de la popor se ştie” – cu informaţii prea amănunţite ca să nu fie din surse oficiale aflate la nivelul conducerii otomane şi ajunse la el prin bailii veneţieni.


Ca o dovadă că bârfele şi acuzele la adresa sultanului erau la ordinea zilei stă şi măsura sultanului – pe care foarte bine o înfăţişează Antonio Bosio – de a interzice prin decret tuturor locuitorilor Imperiului şi mai ales a celor din provinciile ameninţate de armatele creştine, de a vorbi despre dezastrul suferit şi despre pierderile teritoriale, fiind oferite recompense celor care îi denunţau pe bârfitori. Mai mult, se interzicea sub pedeapsa cu moartea, familiilor celor căzuţi să vorbească de aceste lucruri, interdicţie care cu siguranţă a şifonat foarte mult imaginea celui care a semnat un astfel de decret.

Ultima parte a lucrării lui Antonio Bosio este de fapt aducerea la cunoştinţa opiniei publice din ţările creştine, a unei profeţii a filosofului şi astrologului arab Acham Turuley, referitoare la sfârşitul Imperiului otoman. Nu avem de gând să punem la îndoială calculele matematice bazate pe mişcarea şi poziţia planetelor, ale astrologului arab, aşa cum nu avem de gând să contestăm astrologia ca ştiinţă ce se ocupă şi cu prezicerea viitorului dar această prezicere e prea neagră pentru a fi lejer spusă de un credincios musulman, oricât de indiferent şi de ateu ar fi el. Este posibil ca unele elemente ale prezicerii să fi fost puse pe seama lui Acham Turuley chiar de către Bosio şi avem în vedere unele asemănări ale prezicerii cu elemente din Vechiul Testament mai ales din viziunile proorocilor evrei referitoare la Israel. Asemănările dintre proorocii Ieremia, Ioil, sau Iezechiel <a href=”#unsprezece”>[11]</a> şi cea a astrologului musulman sunt prea bătătoare la ochi pentru a nu fi pomenite şi puse în legătură. Este o practică obişnuită din partea conducerii statelor să facă apel la astfel de profeţii în anumite faze ale unor conflicte în care sunt implicate. Ştim, făcând un arc peste timp, că şi conducerile celui de-al Treilea Reich şi Statelor Unite, făceau apel la astrologie şi la profeţiile lui Nostradamus şi asta în secolul XX nu la sfârşitul secolului XVII când populaţia putea fi mai uşor prostită cu astfel de preziceri. Pentru moralul creştinilor prezicerile lui Acham Turuley transmise prin pana lui Antonio Bosio (cleric sau credincios practicant) veneau foarte bine în situaţia în care nu se întrezărea clar o victorie definitivă asupra otomanilor în sensul alungării lor din Europa. Conducerile puterilor creştine trebuiau încurajate şi moralul militarilor trebuia susţinut.

Note

înapoi 1. Vezi şi P.P. Panaitescu, Moldova şi Ţara Românească în ultimile decenii ale secolului XVII şi începutul secolului XVIII, în “Istoria României”, Bucureşti, 1964, p. 200; Ekkehard Eickhoff, Venezia, Vienna e i Turchi, bufera nel Sud-Est europeo, 1645-1700, Milano 1991, p. 433.

înapoi 2. Tartaria, adică ţinutul locuit de tătari, cuprindea şi nordul deltei Dunării, până la Nistru (Tyr în denumirea lui Bosio). Luptele cu tătarii au avut loc şi în această zonă cf. P.P. Panaitescu, Moldova şi Ţara Românească în ultimile decenii ale secolului XVII şi începutul secolului XVIII, în “Istoria României”, Bucureşti, 1964, p. 200 şi următoarele.

înapoi 3. Virgil Zaborovschi, Istoria politicei externe a celor trei principate, Ţara Românească, Transilvania şi Moldova,de la asediul Vienei (1683) până la moartea lui Şerban Cantacuzino şi suirea pe tron a lui Constantin Brâncoveanu (1688), Bucarest 1925, p. 49, nota 5; Ioan Moga, Rivalitatea polono-austriacă şi orientarea politică a Ţărilor Române la sfârşitul secolului XVII, Cluj 1933, p. 99.

înapoi 4. Comparativ, populaţia Ţării Româneşti era în urma statisticilor germane făcute în perioada ocupaţiei habsburgice a Olteniei de 600000. Oltenia avea potrivit recensămintelor lor 200000 de oameni iar provincia era socotită de către autorităţile de la Bucureşti ca fiind o treime din Ţara Românească, cf. Giurescu Constantin, Material pentru istoria Olteniei sub austrieci, vol. II, Bucureşti, 1947. p. 87. Stăm şi ne-ntrebăm de unde au mai putut face tătarii recrutări pentru acţiunile ulterioare – acţiunea militară din Moldova şase luni mai târziu soldată cu alungarea lui Gheorghe Duca, victoria contra lui Heissler de la Tohani-Zărneşti ceva mai târziu etc.

înapoi 5. Pentru comparaţie, haraciul pe care Ţara Românească îl plătea Imperiului otoman se ridica la 1703 la 520 de pungi sau 260000 taleri. Cf. Mihai Berza, Regimul economic al dominaţiei otomane în Ţara Românească şi Moldova, în “Istoria României” Bucureşti, 1964, p 14. În monedă de aur această sumă însemna 173333 ughi. Dăm alte preţuri: o oaie costa între 0.75 şi 1 ughi; un cal între 25 -50 ughi, cf. C.D Aricescu Condica de venituri şi chieltuieli a Vistieriei de la leatul 7202 la leatul 7212 (1694 – 1704) în “Revista Istorică a Arhivelor României”, Bucureşti, 1873. Se putea cumpăra deci cu 100000 ughi cam 2000 cai sau 100000 oi, ceea ce era tentant pentru orice comandant confruntat cu probleme de aprovizionare.

înapoi 6. Din nou o exagerare a autorului, care vrea să întărească prin asta dorinţa cazacilor de a se ridica la luptă în numele Sfintei Cruci, riscând chiar pedeapsa cu moartea. Evident că a existat un ucaz dat de ţar, dar acesta avea în vedere păstrarea păcii până în momentul când ţarul socotea că este momentul oportun să se reia lupta pentru obţinerea de noi teritorii pe seama otomanilor, mai puţin pentru eliberarea creştinilor asupriţi de păgâni.

înapoi 7. Veneţienii au avut întotdeauna informaţii precise asupra situaţiei interne din Principatele Române în special în ceea ce priveşte disensiunile dintre domnie şi boieri, Cfr. Archivio di Stato di Venezia (în continuare, ASV), Inquisitori di Stato, b. 421, c. 7; ASV, Consiglio dei X. Parti Secrete, fz. [filza] 49, cc. nn. [filă nenumerotată], 29 ottobre 1685

înapoi 8. I. Moga, op. cit., p. 99.

înapoi 9. Ibidem, fz. 48, cc. nn., 16 novembre 1684; V. Zaborovschi, op. cit., pp. 48-50; I. Moga, op. cit., pp. 98-100.

înapoi 10. În noiembrie 1673, boierii l-au părăsit pe Ştefan Petriceicu, refuzând să mai colaboreze cu polonezii împotriva otomanilor, principele fiind nevoit să se refugieze în Polonia. Membră a Ligii Sfinte, Polonia ajută militar pe Ştefan Petriceicu (ajutorul pomenit de Antonio Bosio în lucrare) să intre în Moldova şi să ocupe capitala Iaşi la 19 dec. 1683. Fostul domn favorabil otomanilor, Gheorghe Duca, a fost prins de polonezi şi dus în Polonia, unde va muri la 31 martie 1684. Ca un epilog la entuziasmul lui Antonio Bosio cu privire la victoriile creştinilor şi la speranţa în alungarea apropiată a otomanilor din Europa, trebuie amintit faptul că Ştefan Petriceicu nu s-a putut menţine nici măcar un an de zile; în martie 1684 tătarii (care, vezi Doamne, pierduseră 300.000 oameni de sex bărbătesc în lucrarea lui Bosio) au intrat în Moldova, răsturnând pe Ştefan Petriceicu şi punând în locul lui, la cererea sultanului, pe Dumitraşcu Cantacuzino şi apoi pe Constantin Cantemir, iar victoriile creştinilor nu au convins conducerile de la Bucureşti şi Iaşi să treacă efectiv de partea puterilor Ligii Sfinte.

înapoi 11. Ieremia VI, 22-25; Ioil II, 1-10; Iezechiel XXVI 7-14. A se observa limbajul folosit de astrolog, identic cu cel al profeţilor evrei, tema şi rezultatul inevitabil al profeţiei. Nici unul din aceşti profeţi nu au prevestit distrugerile pe care urmau să le sufere poporul evreu decât ca nişte atenţionări – “iată ce se va întâmpla dacă…” iar dacă acestea se vor fi întâmplat, ca nişte pedepse date de Dumnezeu pentru pierderea credinţei, pedepse date în speranţa căinţei şi îndreptării. În contrast, astrologul musulman dă ca sigură prăbuşirea lumii musulmane fără ca Allah să dea o cât de puţină speranţă a celor pedepsiţi. Se pare că Allah, în viziunea lui Acham Turuley, şi-a părăsit poporul său şi sprijină acum pe necredincioşi.