Sarmizegetusa, comună în judeţul Hunedoara, alcătuită din 5 sate, situată în sud-vestul depresiunii Haţeg, la poalele de nord-est ale muntilor Ţarcu şi cele de sud-est ale munţilor Poiana Ruscăi, pe cursul superior al râului Breazova, în zona pasului Poarta de Fier a Transilvaniei, prin care se asigură legăturile rutieră si feroviară cu Banatul, este teritoriul unde au fost descoperite vestigiile oraşului roman cu rang de colonie, Colonia Dacică, întemeiat în anii 108 – 110 de către Decimus Terentius Scaurianus, în numele împaratului Traian, pe locul unde existase tabăra Legiunii a V-a Macedonica, imediat dupa victoria armatelor romane asupra dacilor si constituirea provinciei romane Dacia.

Forul

Colonizat ulterior cu veterani romani (deductio veteranorum) care participaseră la războiele de cucerire a Daciei, oraşul a devenit capitala provinciei romane Dacia. Aici se aflau sediul guvernatorului provinciei, al aparatului administrativ, fiscal, militar, economic şi religios. În timpul împăratului Hadrian (117-138), Sarmizegetusa a luat numele de Colonia Ulpia Traiana Augusta Dacica Sarmizegetusa, căruia i se va adăuga în perioada 222-235 epitetul de metropolis. Semnificaţia numelui Sarmizegetusa nu se cunoaşte cu exactitate, cel mai probabil o ipoteză ar fi accea a compunerii numelui din două elemente de bază: zermi (stâncă, înălţime) şi zeget (palisadă, gard, cetate), el ar fi însemnat: „Cetatea de pe stâncă”, „Cetatea înaltă”. Cu timpul, numele oraşului roman întemeiat de Traian se simplifică în acela de Colonia Sarmizegetusa.

Oraşul a cunoscut o intensă şi permanentă dezvoltare urbană fiind centru politic, economic, militar, religios şi administrativ al Daciei şi sediul pentru „Concilium provinciatum Daciarum trium” (Adunare provincială reprezentativă, creată o dată cu instituirea guvernării unice a celor trei Dacii în timpul lui Alexandru Sever). Ruinele oraşului roman se extind pe c. 1500 m lungime şi 1000 m lăţime. Iniţial oraşul a avut o formă de patrulater – 600 m x 540 m – înconjurat de un puternic zid de incintă, înalt de circa 5 m, ce închidea o suprafaţă de cca 33 ha, străjuit de turnuri circulare la colţuri. La capătul celor două străzi ale oraşului se aflau porţile.

În centrul oraşului, în jurul unei pieţe pavate cu lespezi de calcar, existau Palatul Augustaliilor, Forul, clădiri administrative şi locuinţe particulare, iar în afara zidului de incintă au fost identificate edificiul termal, vestigiile unor villae suburbane şi ale amfiteatrului roman. Aflat la 125 m spre nord de incinta oraşului, amfiteatrul roman avea o formă elipsoidală, cu axele în lungime de 88, respectiv 99 m, cu 12 părţi de acces la tribune şi cu o arenă de 66 m x 47m.

În afara zidurilor oraşului existau cuptoare de ars cărămida şi necropola aşezării, în cadrul căreia a fost identificat Mausoleul Aureliilor (un tumul cu soclu de piatră, stelă şi altar pentru sacrificii funerare şi cu un cavou din zidărie de cărămidă. La sud au fost descoperite un mare număr de morminte şi cele mai numeroase inscripţii din Dacia, cu referiri la monumente, temple, administraţia oraşului. Printre cele mai interesante descoperiri se numără: statuile votive ale lui Jupiter şi Higeea, reliefuri ale Cavalerului Trac, ale Dianei, ale Cavalerilor Danubieni, capul unei statui din bronz reprezentând pe împăratul Traian, busturi ale lui Marte, Minerva, numeroase medalioane, fibule, ceramică, sticlărie. Vestigiile descoperite confirmă faptul că aşezarea a continuat să existe şi după abandonarea provinciei Dacia de către romani până în cursul secolului IV.

Sarmizegetusa poate fi abordată folosind fie DN 68 Haţeg – Caransebeş, fie calea ferată Petroşani – Subcetate sau Simeria – Subcetate. În nord – vestul coloniei Ulpia, pe partea opusă a DN 68 există un muzeu arheologic al fostei colonii în care sunt expuse obiecte aparţinând coloniei: monede, pietre de mormânt, stele şi altare funerare, inscripţii, statuile votive ale lui Iupiter şi Higeea, reliefuri ale Cavalerului Trac, ale Dianei, ale Cavalerilor Danubieni, capete de statui de bronz, busturi ale lui Marte, Minerva, medalioane, fibule, mozaicuri, obiecte de argint şi bronz, ceramică, sticlărie, precum şi capul unei statui de bronz reprezentând pe împăratul Traian.

Muzeul, inaugurat la 9 august 1982, are o expoziţie permanentă ce ocupă patru săli la parter şi cinci săli la etaj. La parter mai există o sală care e destinată expoziţiilor temporare. Câteva piese sunt expuse şi în curtea şi cerdacul muzeului. Multe dintre piesele descoperite la Ulpia Traiana sunt expuse în muzee sau colecţii din ţară: Muzeul Naţional de istorie din Bucureşti, Muzeul de istorie al Transilvaniei Cluj Napoca, Muzeul Banatului Timişoara, Muzeul Brukenthal Sibiu etc.

Oraş în Dacia romană, fondat de primul guvernator al provinciei, Terentius Scaurianus, între anii 108 – 110, în timpul domniei împăratului Hadrian oraşul primeşte şi numele de Sarmizegetusa, purtat de capitala Regatului Dac al lui Decebal, situată la 40 de km E de noua ctitorie. În timpul împăratului Hadrian (117-138), Sarmizegetusa a luat numele de Colonia Ulpia Traiana Augusta Dacica Sarmizegetusa, căruia i se va adăuga în perioada 222-235 epitetul de metropolis. Titulatura completă a capitalei Daciei romane ne este dată de textul unei lespezi onorifice „Lui Caius Arrius Quadratus, fiul lui Caius Arrius Antoninus legatus pro praetore al împăratului colonia Ulpia Traiana Augusta Dacica Sarmizegetusa (a pus acest monument)”.

Nu se cunoaşte data exactă a întemeierii capitalei. O inscripţie descoperită la începutul secolului al XVI-lea, în hotarul satului Grădişte – Sarmizegetusa consemnează: ” Din porunca împăratului Cesar Nerva Traianus Augustus, fiul divinului Nerva, a fost întemeiată Colonia Dacica prin Decimus Terentius Scaurianus, guvernatorul său”. Numele guvernatorului provinciei arată că întemeierea noului oraş a avut loc în primii ani după cucerirea Daciei. Întemeierea coloniei a fost marcată şi prin baterea unei monede – sestertius – emisă de Roma, din ordinul Senatului, dedicată „celui mai bun principe” – împăratul Traian.

Alegerea de către împăratul Traian a locului pentru oraşul care-i va păstra numele n-a fost întâmplătoare. Prin aşezarea sa metropola provinciei se bucura de anumite avantaje strategice şi economice, munţii de la sud şi nord constituind bariere naturale. Capitala al cărei territorium se întindea de la Tibiscum la Micia până la intrarea Jiului în defileu, se putea dezvolta în linişte, apărată fiind de castrele Tibiscum (Jupa), Micia (Veţel) şi Bumbeşti.

Fondată în sudul Transilvaniei, în sud – vestul depresiunii Haţeg, pe locul unei tabere a Legiunii a V-a Macedonica, Ulpia Traiana este populată de veterani ai războaielor dacice, primind de la întemeiere, rangul de colonia, iar locuitorii ei beneficiind de ius italicum. Cu o suprafaţă de cca. 30 ha şi o populaţie de 20.000 – 25.000 locuitori, puternic fortificată, Ulpia Traiana a fost în secolele II – III, centrul politic, administrativ religios al provinciei Dacia.

Prin Ulpia Traiana trecea drumul imperial care pornind de la Dunăre (Drobeta) ajungea în extremul nord al provinciei, la Porolissum (Moigrad). Ca pretutindeni în lumea antică sclavagistă şi la Ulpia Traiana societatea se împărţea în oameni liberi şi sclavi. O bună parte din cetăţenii Ulpiei Triane o constituiau elementele de toate gradele provenite din armată – veteranii. Sclavii erau în slujba statului sau a oraşului, fiind funţionari publici dar şi sclavi particulari, îndeplinind cele mai grele munci. Din aceştia din urmă se recrutau lucrători pentru carierele de piatră şi mine precum şi gladiatori pentru luptele cu fiarele sălbatice, lupte desfăşurate în amfiteatrul capitalei.

Ca mare centru cultural, Ulpia Traiana domina toate celelalte oraşe ale provinciei romane prin numărul mare de edificii publice laice sau religioase, precum şi prin mulţimea lucrărilor de artă. În ce priveşte viaţa religioasă din Ulpia Traiană, ea prezintă un deosebit interes. Alături de cultul imperial se întâlnesc o mulţime de alte culte păgâne, fie că este vorba de temple, sanctuare sau simple altare consacrate diferiţilor zei şi zeiţe. Legătura strânsă dintre religie şi viaţa socio-politică este una din caracteristicile antichităţii, care se manifestă intens şi la Ulpia Traiana.

Raportul dintre stat şi religie iese in evidenţă cu prilejul creării la Ulpia a corporaţiei augustalilor – ordo augustalium – ce aducea în prim plan cultul oficial al împăratului, ca simbol al stăpânirii romane şi al unităţii Imperiului. O certitudine a acestui ordin este palatul impozant din centrul oraşului, palat ce se mai păstrează şi astăzi.

Clădirile, numeroase şi bogate descoperite în urma cercetărilor dezvăluie o intensă activitate edilitară. S-au păstrat până astăzi amfiteatrul, forul, palatul augustalilor, thermele, edificii publice şi particulare. Iniţial, Sarmizegetusa era constituită din:

Planul sitului
  1. Amfiteatrul
  2. Schola gladiatorum (Cazarma gladiatorilor)
  3. Templul zeiţei Nemesis
  4. Templul lui Liber Pater
  5. Sanctuarul zeilor Aesculap şi Hygia
  6. Basilica de templu
  7. Templul mare
  8. Templul zeului Silvanus
  9. Atelierul de sticlărie
  10. Horrerum-ul (depozit, magazie)
  11. Sediul procuratorului financiar; therme
  12. Palatul Augustaliilor
  13. Forumul

Amfiteatrul

Situat la circa 100 m de latura nordică a zidului de incintă al oraşului, amfiteatrul, constituie cea mai impunătoare construcţie. De formă eliptică, el este construit pe un loc înălţat şi netezit în prealabil. Are lungimea de 88 m şi lăţimea de 69m, ocupând ca mărime un loc de mijloc în raport cu celelalte amfiteatre provinciale. Numărul spectatorilor pe care-i putea cuprinde amfiteatrul de la Ulpia Traiana se ridica la maximum 5.000 oamenii. Materialul din care a fost construit amfiteatrul este piatra de râu, iar în unele porţiuni – piatra de carieră şi cărămidă. Data construirii nu se cunoaşte cu precizie, dar considerăm că în primii ani ai stăpânirii romane. Lucrări de reparaţii şi de acoperire a tribunelor au fost executate în anul 158 e.n., după cum o dovedesc ştampilele de pe ţigle găsite în săpături.

Amfiteatrul

Amfiteatrul este compus din două părţi: arena şi tribunele spectatorilor, care înconjură arena ca nişte ziduri paralele, eliptice, întretăiate perpendicular de alte ziduri ca nişte raze. Avea două porţi principale (est şi vest) care serveau la intrarea şi ieşirea gladiatorilor şi două porţi de serviciu (nord şi sud) înzestrate în exterior şi interior cu coloane de marmură şi arhitrave. Accesul la tribune se făcea prin intermediul a 12 porţi de dimensiuni mai mici.

Tribunele erau prevăzute cu bănci de marmură şi piatră în faţă şi de lemn în spate. Tribunele cu bănci de lemn erau acoperite de un acoperiş de ţiglă. În centrul arenei era o cameră subterană din care pleca un canal de scurgere a apei. După părăsirea Daciei, amfiteatrul este utilizat drept fortificaţie de către autohtoni împotriva atacurilor popoarelor migratoare.

Interesul cărturăresc pentru antichităţile Sarmizegetusei par să fi trezit interesul încă din secolul al XV-lea. Cel dintâi care a studiat vestiigile romane de la Ulpia Traiana a fost clericul Joannes Mezerzius care a început să adune inscripţii încă din anul 1495. Din cele 36 de inscripţii care provin de la Sarmizegetusa, Mezerzius a reuţit să identifice satul românesc Grădiştea cu vechea capitală a Daciei traiane. O contribuţie însemnată la cunoaşterea monumentelor epigrafice ale Ulpiei Traiane o vor avea în decursul timpului cronicarul şi istoricul transilvănean Stephanus Zamosius, inginerul italian Aloysius Ferdinand Marsigli, militar aflat în slujba împăratului Austriei.

Cele dintâi săpături aleatoare la Ulpia Traiana le-a efectuat se pare, Johann Michael Ackner, care la 10 septembrie 1832 descoperea în incinta oraşului antic un mozaic de 8,15 m x 6,45 m reprezentând-o pe zeiţa Victoria înconjurată de alte divinităţi.

În 1871 a fost întemeiată la Deva, Societatea de istorie şi arheologie a judeţului Hunedoara care a organizat în 1882 muzeul şi a efectuat între 1881-1883 săpături arheologice la Ulpia Traiana. Începând cu 1921, vestigiile romane au fost puse sub supravegherea şi ocrotirea Comisiunii Monumentelor Istorice, secţia pentru Transilvania. Sub egida acestei prestigioase instituţii au fost organizate începând cu anul 1924, primele săpături ştiinţifice.

Între 1924-1936 au fost executate săpături de amploare la Sarmizegetusa romană sub conducerea reputatului istoric al antichităţii şi arheolog Constantin Daicoviciu. Ultimele săpături importante din perioada interbelică au fost efectuate de Octavian Floca, în toamna anului 1936. În 1948, Octavian Floca reia cercetările pe teritoriul Sarmizegetusei când a săpat la Hobiţa găsind o fermă (villa rustica).

Cercetările pe scară largă au fost reluate la Ulpia Traiana Sarmizegetusa în anul 1973 de un colectiv numeros format din Hadrian Daicoviciu , Dorin Alicu , Ioan Piso şi alţii. Rezultatele celor 10 ani de campanii (1973-1982) au constat în dezvelirea mai multor edificii sacre şi profane, cea mai importantă descoperire fiind mausoleul construit la mijlocul secolului al II-lea, aflat în necropola apuseană a oraşului antic.

Sub conducerea regretatului profesor universitar Alexandru Diaconescu de la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca s-a realizat reconstrucția capitalei Colonia Ulpia Traiana Augusta Dacica Sarmizegetusa, cu un program 3D. Filmele funcționează cu căști Oculus.

360 Video VR – Ulpia Traiana Sarmizegetusa Forum Vetus

DOMUS VR. Interiorul unei case romane de la Apulum (ArcheoDanube Project)