Histria, colonie greacă pe ţărmul dobrogean al Mării Negre (astăzi pe malul lacului Sinoe), a fost întemeiată către mijlocul secolului VII a.Chr., de către colonişti din Milet şi a existat vreme de 14 secole, până în sec. VII p.Chr. Ea este cea mai veche colonie greacă din vestul Pontului Euxin şi una dintre primele întemeiate în bazinul acestei mări, fiind în acelaşi timp primul oraş atestat pe teritoriul actualei Românii.

Histria, colonie greacă pe ţărmul dobrogean al Mării Negre (astăzi pe malul lacului Sinoe), a fost întemeiată către mijlocul secolului VII a.Chr., de către colonişti din Milet (conform ştirilor transmise de Eusebius, o posibilă dată a întemeierii ar fi de plasat în anii 657/656 a. Chr, iar după tradiţia menţionată de către Ps.-Skymnos, anul 630 a.Chr. ar putea reprezenta data fondării cetăţii) şi a existat vreme de 14 secole, până în sec. VII p.Chr. Ea este cea mai veche colonie greacă din vestul Pontului Euxin şi una dintre primele întemeiate în bazinul acestei mări, fiind în acelaşi timp primul oraş atestat pe teritoriul actualei Românii.
După ce a fost identificată, în 1868, de către arheologul francez Ernest Desjardins, cetatea a fost amplu cercetată de către Vasile Pârvan (1914 – 1927), Scarlat şi Marcelle Lambrino (1928 – 1943), iar după 1949 de către o echipă de arheologi condusă succesiv de către Emil Condurachi (1949 – 1970) şi Dionisie M. Pippidi. Cercetările continuă astăzi sub conducerea prof. dr. Petre Alexandrescu şi prof. dr. Alexandru Suceveanu. In 1999 se împlinesc 85 de ani de cercetări neîntrerupte la Histria.
Înfiinţat în 1982, în subordinea Muzeului de Istorie Natională şi Arheologie din Constanţa, într-o cladire nouă, muzeul expune piese de arheologie greacă, romană şi bizantină, provenind din cercetările de la Histria şi din împrejurimi: amfore, inscripţii, vase ceramice, sticlă, podoabe, basoreliefuri elenistice şi altele.
Program de vizitare: vara: zilnic 9-20; iarna: zilnic 10-18




















Înainte de a pătrunde în parcul arheologic propriu-zis, vizitatorul ce poposeşte la Histria va fi întâmpinat de muzeul care adăposteşte unele dintre cele mai importante descoperiri din cetate şi din teritoriul său.
Colecţia este alcătuită din vase ceramice şi de piatră, obiecte de uz personal şi casnic, sculpturi, piese de arhitectură, inscripţii. Ele sunt repartizate pe epoci (greacă şi romană, romană târzie), urmărindu-se succesiunea lor în timp. Astfel, sălile de la parter sunt destinate Histriei arhaice, clasice şi elenistice, iar cele de la etaj Histriei romane şi romane târzii.
La intrare poate fi admirată o frumoasă friză de marmură, aparţinând unui monument histrian de la sfârşitul secolului al II-lea–începutul secolului I a.Chr. Ea a fost identificată in imediata vecinătate a bazilicii civile, aflate pe latura de sud a străzii ce porneşte de la poarta principală a cetăţii, spre est. Realizat în stilul neoatic, relieful are reprezentate pe faţa anterioară imaginile lui Apollo, Hephaistos, Poseidon, Eros, Aphrodita, Athena, Zeus, Hermes şi Hera (?), iar pe cele laterale figura lui Apollo în ipostaza de Helios.
În prima sală (în formă de L), după o vitrină în care sunt expuse principalele publicaţii referitoare la Histria, urmează alte cinci ce cuprind fragmente ceramice aparţinând culturilor Hamangia (eneoliticul timpuriu, cca 5 000–4 500 a.Chr.) şi Babadag (secolele XI–VII a.Chr.) (vezi harta). Între ele o statuie menhir, descoperită la Hamangia (Baia) într-un tumul ce datează de la începutul epocii bronzului (începutul mileniului al III-lea a.Chr.).
Urmează o serie de vitrine ce cuprind ceramică arhaică (sfârşitul secolului al VII-lea–secolul al VI-lea a.Chr.): greco-orientală (boluri,amfore de Clazomene), corintică, atică cu figuri negre, fragmente de vase de piatră, statuete votive de teracotă, un pond de malahit. Din aceeaşi epocă datează şi cada de baie, refolosită ca sarcofag în necropola identificată în satul Istria, precum şi elementele constitutive ale acoperişurilor templelor din zona sacră.
Nu putem trece în sala următoare fără a atrage atenţia asupra fragmentului de kuros (marmură, 560–550 a.Chr., probabil stil milesian) şi a unui foarte frumos capitel de antă, datând din prima jumătate a secolului al V-lea a.Chr. Alături de acest impozant capitel, alte fragmente arhitectonice din marmură, aparţinând decoraţiei aceluiaşi edificiu sau altor temple, întregesc imaginea excepţionalei dezvoltări a cetăţii în secolele al V-lea şi al IV-lea a.Chr.
Cu nimic inferioare acestor dovezi ale geniului artistic grecesc se dovedesc a fi artele minore, dintre care cea mai bine reprezentată la Histria este ceramica. Vizitatorul muzeului are astfel posibilitatea să ia contact cu cele mai rafinate produse ale ceramicii atice, începând cu cele două cupe aparţinând şcolii aşa-numiţilor “mici maeştri” şi continuând cu vase sau fragmente ceramice pe care apar figuri negre pe fond roşu sau figuri roşii pe fond negru (secolele VI–IV a.Chr.).
În secolele următoare (III–I a.Chr.) dispar vasele pictate, iar calitatea firnisului (glazura)―cândva excepţională (continuă încă studiile pentru identificarea procedeelor tehnice de producere a acestuia)―decade evident. Acest fenomen se explică desigur prin larga difuziune a elementelor de civilizaţie greacă în tot bazinul mediteranean şi, după campania lui Alexandru cel Mare, în toată Asia, până la hotarul cu India. Nu ar fi exclus ca o parte a acestei ceramici din perioada elenistică să fi fost produsă chiar la Histria. Aceiaşi ceramişti locali vor fi fost însă chemaţi să împlinească şi necesităţile artistico-religioase ale societăţii histriene, aşa cum o dovedesc tiparele pentru producerea unor figurine din teracotă, care redau la scară redusă marile modele statuare din lumea greacă. Acestei ample producţii locale i se adaugă o intensă activitate comercială, explicabilă prin existenţa portului cetăţii―încă neidentificat în teren, dar asigurat de menţionarea lui într-o inscripţie din secolul al II-lea p.Chr. ca şi de două monede din secolul al III-lea p.Chr.―, aşa cum rezultă din numeroasele importuri. Din rândul acestora, vizitatorul are posibilitatea să vadă impresionanta serie de amfore prin care ajungeau la Histria rafinatele produse ale însoritului spaţiu egeo-mediteranean (vinuri, uleiuri) provenind din Thasos, Sinope, Rhodos, precum şi din alte cetăţi. Un loc aparte îl ocupă vasul din faianţă de certă producţie egipteană din secolul al III-lea a.Chr.
După tulburile vremuri din cursul secolelor I a.Chr.–I p.Chr.―când Histria se va vedea rând pe rând înglobată în marea uniune anti-romană a lui Mithridates al VI-lea, regele Pontului, apoi în cea a lui Burebista, pentru a sfârşi prin a fi inclusă în hotarele Republicii şi apoi ale Imperiului Roman―vechea colonie milesiană trăieşte la începutul secolului al II-lea p.Chr. un eveniment de o importanţă capitală şi anume “a doua înfiinţare a cetăţii”. Formularea respectivă apare în lista binefăcătorilor (euergetai) tribului Boreis, “de după a doua înfiinţare a cetăţii” şi îşi găseşte o bună analogie în lista onorabililor (filoteimoi) asociaţiei bătrânilor (gerusia), din anul 138 p.Chr. “după a doua înfiinţare” (ISM, I, 193), inscripţie aflată în sala centrală a muzeului. La o dată care este, aşadar, de căutat în primele decenii ale secolului al II-lea p.Chr.―foarte probabil în vremea împăratului “iubitor al grecilor” (philelen), Hadrian―histrienii vor fi considerat că cetatea lor, “refondată” acum, a intrat într-o nouă eră, de o remarcabilă prosperitate. Ultimele exponate de la acest etaj intermediar dau vizitatorului caracteristicile principale ale acestei noi ere, pe de o parte prin apariţia a numeroase asociaţii ale adoratorilor lui Dionysos, împreună cu toate manifestările legate de acest cult (concursuri sacre, coruri, ierarhii sacerdotale etc.) sau a aşa-numitului “Cavaler trac”, iar pe de alta prin apariţia militarilor romani, aşa cum rezultă din stela funerară a unui soldat de legiune (ISM, I, 288), militari prezenţi în vechea colonie milesiană fie în calitate de veterani, fie, mai târziu, chiar în activitate, atunci când atacurile venite pe calea mării vor impune necesitatea amplasării aici a unor garnizoane romane.
Părăsind sălile de la parter, vizitatorul poate admira o serie de altare, stele şi alte sculpturi cu caracter votiv sau funerar. Amintim doar altarul închinat lui Asklepios, în care este amintită originea cultului acestui zeu: oraşul Pergam. Pe partea dreaptă sunt expuse şi unele piese arhitectonice: capiteluri ionice, ionice cu impostă (paleocreştine), precum şi un capitel corintic de epocă romană târzie.
Un sector special este dedicat descoperirilor arheologice făcute în cele două edificii termale cercetate la Histria. Pe lângă obiectele de uz comun (ceramică, opaiţe) sau cele de port şi de podoabă, pot fi văzute eşantioane din placajele de marmură ale pereţilor, fragmente de tencuială şi de mozaic, tuburi ceramice aparţinând sistemului de aducţiune a apei şi de încălzire.
Spaţiul unei vitrine este dedicat unui lot de statuete de teracotă, produse într-un atelier local, descoperite într-un depozit de la marginea oraşului.
În continuare, pot fi văzute o serie de vitrine în care sunt expuse diverse obiecte datând din epoca romană timpurie (secolele II–III p.Chr.): ceramică de diverse forme, obiecte de podoabă , obiecte din os, ponduri (greutăţi pentru cântar), greutăţi pentru plasa de pescuit, opaiţe din lut, vase din sticlă. Se adaugă numeroasele fragmente sculpturale aparţinând acestei epoci, dedicate unor divinităţi ca Dionysos, Cybele, Minerva, Thanatos, Mithras, Cavalerul Trac.
O altă vitrină ilustrează aşezarea rurală de la Fântânele, situată în teritoriul agricol al Histriei, de unde provine un interesant relief sculptural cu reprezentarea zeului Sabazios. Elocventă pentru interferenţa dintre coloniştii romani şi populaţia getică băştinaşă este prezenţa ceramicii de factură romană alături de ceramica indigenă lucrată cu mâna.
Recipiente de mare capacitate, fragmente arhitectonice (colonete, bază de coloană) şi tuburi din piatră, folosite în unele sectoare ale apeductelor care alimentau oraşul, completează imaginea epocii romane timpurii la Histria.
Ultima parte a traseului de vizitare din muzeul Histria este rezervată epocii romane târzii (bizantine) şi celei medievale. Astfel, după ce vizitatorul a avut ocazia să afle informaţii utile şi să se familiarizeze cu perioada romană timpurie (vezi supra) el este condus pe firul cronologic al exponatelor spre ultimele perioade de locuire de la Histria. Pot fi admirate unele fragmente ceramice cu decor ştampilat, datând din secolele V–VI p.Chr. (terrasigillata), ce prezintă motive creştine (cruci, delfini, porumbei), precum şi ceramică târzie de uz comun (platouri, căni, amfore şi amforete, ulcioare, râşniţe).
Această secţiune a expoziţiei permanente a muzeului histrian ilustrează, în egală măsură, şi oraşul creştin. Fragmente arhitectonice reprezentative, provenind din edificiile de cult ale cetăţii, îşi găsesc locul lor printre exponate: un capitel de marmură cu cruce şi frunze de acant, pilaştri şi plăci de cancelli, colonete, două capiteluri de colonetă, mensaesacrae fragmentare.
În continuare, vizitatorul mai poate vedea amfore cu striuri de epocă romano-bizantină (secolele V–VI p.Chr.) şi medievale (secolele IX–X p.Chr.). Viaţa spirituală este ilustrată prin expunerea unor reliefuri reprezentându-i pe Hercules şi pe Dionyssos, iar cea materială prin ceramică de uz comun (oale şi amforete), mortaria, opaiţe, obiecte din os (ace de cusut, ace de păr şi piepteni) şi din bronz (catarame şi elemente decorative).
Partea medievală este reprezentată de ceramică lucrată cu mâna şi la roată, din necropola birituală de la Istria-Capul Viilor (secolele IX–X p.Chr.). De asemenea, mai pot fi văzute diverse vase ceramice româneşti descoperite la Năvodari (secolele XIV–XV p.Chr.), precum şi o inscripţie în limba greacă în cinstea victoriei lui Mircea cel Bătrân asupra turcilor, în anii 1407–1409. De o atenţie specială trebuie să se bucure în ochii vizitatorilor reconstituirea a trei morminte de incineraţie de la Istria-Capul Viilor.
Odată coborât în sala centrală a muzeului, vizitatorul va avea posibilitatea să admire cele mai frumoase şi, în acelaşi timp, expresive piese din multiseculara istorie a celui mai vechi oraş de pe teritoriul României de azi. Astfel, în ordinea cronologică a exponatelor, poate fi văzută baza statuii (astăzi pierdute), a divinităţii principale a cetăţii Apollo Tămăduitorul (Ietros), pe care este gravată una din cele mai vechi inscripţii de la Histria (începutul secolului al IV-lea a.Chr.).
În stânga bazei lui Apollo se află expuse piesele componente ale uneia dintre cele mai spectaculoase descoperiri efectuate vreodată la Histria, şi anume fragmentele faţadei unui templu de stil doric din prima jumătate a secolului al III-lea a.Chr.
În dreptul bazei lui Apollo se află expusă cea mai impozantă inscripţie găsită vreodată la Histria. Ea a fost descoperită, aşa cum se precizează în capitolul dedicat Incintei romane târzii, la poarta mare a acesteia, unde era folosită ca prag (pe faţa nevăzută a inscripţiei pot fi recunoscute şanţurile săpate pentru circulaţia carelor). Inscripţia datează din anul 138 p.Chr. şi conţine lista “onorabililor gerusiei de după a doua înfiinţare”.
În sfârşit, pe peretele din faţa fragmentelor templului dedicat Marelui Zeu, vizitatorul poate lua contact cu ultima mare descoperire de la Histria, şi anume, bazilica episcopală din secolul al VI-lea p.Chr.
Tur virtual: https://360.inp.org.ro/obiective/muzeul-cetatii-histria-jud-constanta-tur-virtual-video
În vara acestui an s-au împlinit 85 de ani de când marele arheolog şi istoric român, Vasile Pârvan, după ce va fi descoperit – cu incomparabila-i intuiţie – ruinele anticei cetăţi de la Histria, executa prima campanie de cercetări arheologice. Deceniile care i-au urmat acestei prime campanii – timp în care s-au efectuat cercetări arheologice aproape fără întrerupere, ceea ce face ca Histria să poată fi considerată cel mai longeviv şantier arheologic din România – au dus la descoperirea unui ansamblu urbanistic denumit – pe bună dreptate – de Emil Condurachi, unul din conducătorii de mai târziu al şantierului, „Pompeiul românesc”.
Iar dacă „Pompeiul românesc” va fi beneficiat, de-a lungul timpului, de excelente „stadii ale cercetărilor” (Forschungsberichte), datorate rând pe rând lui Scarlat Lambrino, Dionisie M. Pippidi, Gabriellei Bordenache sau lui Em. Condurachi, ideea materializării în scris a unor planuri de perspectivă reprezintă o inovaţie a generaţiei noastre. Aceasta nu înseamnă, fireşte, că cercetările înaintaşilor noştri s-ar fi desfăşurat în afara unui asemenea plan, dovadă stând numeroasele proiecte editoriale, vizând în special seria monografică Histria. Acum însă, când cele peste opt decenii de cercetări arheologice au dus la acumularea unei atât de mari cantităţi de date, vizând aspecte esenţiale de istorie naţională dar şi universală – altfel spus de la instalarea primilor colonişti milesieni la strălucirea Histriei arhaice, clasice şi parţial elenistice şi apoi, de la înglobarea ei în Imperiul Roman şi relativa-i prosperitate în cadrul acestuia la triumful creştinismului, perioadă aşadar de peste un mileniu şi jumătate, în care raporturile cu populaţia autohtonă vor fi evoluat la rându-le de la sporadicele contacte iniţiale la semnificativele mutaţii etnogenetice de la sfârşitul antichităţii clasice – materializarea unui asemenea plan ne apare ca imperios necesară. Iar dacă generaţia noastră a avut privilegiul de a-l aşterne prima oară în scris, este sigur că fiecare generaţie – din zecile câte se vor succeda la Histria, până la utopica încheiere a cercetărilor – va trebui să transforme privilegiul în obligaţie.
Cercetările dintre anii 1914 – 1988
Din cei 12 ani (1914 – 1926) cât i-a fost dat lui V. Pârvan – în calitate de director al Muzeului Naţional de Antichităţi – să conducă săpăturile arheologice de la Histria, doar în nouă ani (1914 – 1916; 1921 – 1926) s-au putut desfăşura campanii normale. Întrerupte, cum se înţelege, de tragedia primului război mondial – timp în care Histria a fost prăduită de armatele invadatoare, multe piese, dintre care unele inedite, zăcând şi acum în depozitele unor muzee din străinătate – cercetările lui V. Pârvan au degajat incita romană târzie, în interiorul căreia au fost identificate piaţa mare, cartierul oficial şi termele, practicându-se totodată şi unele sondaje în ceea ce aveam să ştim mai târziu că reprezenta una din zonele sacre ale oraşului grecesc. Straniul presentiment al nedrept de timpuriei sale morţi – în preziua căreia dă dispoziţii executorului său testamentar să-i distrugă până şi cele mai neînsemnate note – a făcut ca generosul său plan de publicaţii privind Histria, trasat în 1916, să nu poată fi decât parţial îndeplinit. În fapt, cu excepţia unor sumare rapoarte privind campania din 1914, V. Pârvan nu ne-a lăsat decât trei memorii epigrafice, primele două publicate sub titlurile de Histria IV şi Histria VII în A.A.R.M.S.I, al treilea în prestigioasa revistă Dacia, fondată de el în 1924, reluată în 1957 de Em. Condurachi dar a cărei apariţie, din păcate, este pusă astăzi sub semnul îndoielii.
Marelui creator de şcoală arheologică românească îi succede la conducerea şantierului arheologic Histria remarcabilul epigrafist Sc. Lambrino (1927 – 1942). Acesta continuă cercetările din cetate (cartierul oficial, terme), descoperă incinta romană timpurie a oraşului şi practică unele sondaje pe platoul din vestul acestuia, dar se mulţumeşte, ca şi marele său înaintaş, cu o scurtă informare privind cercetările arheologice, oferind însă lumii ştiinţifice un nou lot de inscripţii inedite, publicat în aceeaşi revistă Dacia, precum şi unele studii, de asemenea epigrafice, de o remarcabilă valoare. Măcar tot atât de valoroasă se arată a fi lucrarea soţiei acestuia, Marcelle Flot-Lambrino, Les vases archaiques d’Histria, publicat în 1938, lucrare pe care scurgerea timpului n-a reuşit – cum se întâmplă cel mai adesea – s-o altereze.
Anul 1949 – ne face sau nu plăcere să recunoaştem – înseamnă, pentru a ne exprima în limbajul documentelor epigrafice histriene, asupra cărora vom reveni dealtfel, o „a doua înfiinţare” a şantierului arheologic Histria. Sub îndrumarea lui Em. Condurachi (1949 – 1970), perioadă în care Muzeul Naţional de Antichităţi este transformat, în 1956, în Institutul de Arheologie al Academiei Române, denumit astăzi „Vasile Pârvan” şi devenit astfel succesorul de drept şi de fapt al uneia din cele mai vechi instituţii de cultură din Ţara Românească, cercetarea de la Histria se intensifică pe acropolă dar se extinde nu numai în cartierul de vest sau în necropola tumulară ci şi în teritoriul vechii colonii milesiene. Se puneau astfel bazele înţelegerii, în toată complexitatea lor, a numeroaselor procese istorice implicate în fenomenul histrian.
Ajunge să menţionăm aici, pe scurt, deschiderea unor sectoare de lucru într-una din zonele sacre ale oraşului grecesc (care a beneficiat de colaborarea, printre alţii, a lui D.M. Pippidi, a Gabriellei Bordenache, a Victoriei Eftimie-Andronescu, a lui Petre Alexandrescu şi Alexandru Simion Ştefan), în cartierul rezidenţial al cetăţii romane târzii (Iorgu Stoian, Emilian Popescu şi Mihai Sâmpetru), la bazilica creştină din piaţa mare ca şi în mai multe zone din centrul oraşului târziu (Grigore Florescu şi Aurelian Petre), în aşa-numitul cartier economic (Ion Iosif Russu), la incinta romană târzie (Nubar Hamparţumian şi arh. Dinu Theodorescu), la incinta elenistică (Vasile Canarache şi Constantin Preda), la bazilica extra-murană (N. Hamparţumian), la termele din afara incintei târzii (subsemnatul), la incintele arhaică, clasică şi romană timpurie (Dumitru Tudor şi Maria Coja), pe platoul din vestul cetăţii (Suzana Dimitriu, Carmen Dumitrescu şi Catrinel Domăneanţu) şi, în fine, în marea necropolă tumulară (Vlad Zirra, P. Alexandrescu şi Dumitru Vâlceanu). Se practică acum şi primele sondaje în aşezările rurale din teritoriul histrian, cum ar fi cele de la Tariverdi (Radu Vulpe, Dumitru Berciu, C. Preda şi P. Alexandrescu), Istria-sat (Vl. Zirra), Sinoe şi Fântânele (V. Canarache).
Sub îngrijirea lui Em. Condurachi apar şi primele două volume din noua serie monografică Histria. Iar dacă primul volum, apărut în 1954 şi cuprinzând importantele contribuţii ale lui Em. Condurachi, Gr. Florescu şi D.M. Pippidi, tratează pe de o parte descoperirile efectuate până în 1942, pe de alta, desigur într-o formă preliminară, unele din noile descoperiri, al doilea, apărut după 12 ani (1966), nu ne prezintă într-o variantă definitivă decât rezultatele a trei sectoare şi anume cel de pe platoul din vest (Suzana Dimitriu), de la necropola tumulară (P. Alexandrescu) şi de la incinta elenistică (C. Preda şi arh. A. Doicescu).
Este drept că aceste lacune păreau a putea fi suplinite, la acea vreme, prin publicarea unor ponderoase rapoarte preliminarie în revista Materiale şi Cercetări Arheologice (publicaţie de asemenea pe cale de dispariţie), dar aceasta nu scade cu nimic meritele succesorului lui Em. Condurachi la şefia şantierului Histria, D.M. Pippidi (1971 – 1981), căruia îi datorăm nu numai impunerea actualei forme a seriei monografice Histria ci şi publicarea a numai puţin de patru volume din această serie. Reducând drastic numărul sectoarelor de lucru – în fapt nu s-au mai efectuat săpături decât la zona sacră (P. Alexandrescu), în cartierul de nord al oraşului târziu (N. Hamparţumian, D. Vâlceanu şi, separat, Catrinel Domăneanţu), pe platoul din vest (Maria Coja), la termele din interiorul incintei romane târzii şi, în teritoriu, la Fântânele (subsemnatul) – D.M. Pippidi asigura apariţia următoarelor patru volume din seria monografică Histria şi anume: III (monedele, în redactarea lui C. Preda şi N. Hamparţumian); IV (ceramică arhaică şi clasică, P. Alexandrescu); V (atelierele ceramice, Maria Coja şi Pierre Dupont); VI (termele romane, subsemnatul). Adăugând acestui impresionant pachet publicistic editarea culegerii de inscripţii histriene (în magistrala redactare a aceluiaşi D.M. Pippidi; inscripţiile histriene târzii aveau să-şi găsească locul în culegerea lui Em. Popescu), rezultă că, atâta vreme cât s-a aflat la cârma şantierului, acest mare învăţat a asigurat un ritm de valorificare a cercetărilor de la Histria nemaiîntâlnit până atunci şi, din păcate, nici după aceea.
În vremea în care conducerea şantierului a fost reprezentată de P. Alexandrescu (1982 – 1988), s-au reluat săpăturile la bazilica episcopală (începute de subsemnatul împreună cu Costin Scorpan în 1969 dar întrerupte definitiv în 1970; din noua echipă au făcut parte iniţial Octavian Bounegru şi Crişan Muşeţeanu) şi s-au efectuat noi cercetări în teritoriu la Histria-pod (Konrad Zimmermann şi Alexandru Avram) şi Nuntaşi (Catrinel Domăneanţu). Totodată la Kostanz am Bodensee apare, sub redacţia lui P. Alexandrescu şi Wolfgang Schuller, un nou volum miscelaneu Histria (în colecţia Xenia).
Cercetările dintre 1989 – 1999
Schiţat din 1989, noul plan al cercetărilor arheologice de la Histria nu se va fi materializat decât în 1990, de când am împărţit grijile şantierului cu P. Alexandrescu. Astfel, pe lângă continuarea cercetărilor de la bazilica episcopală (unde echipa de cercetare a fost lărgită prin cooptarea arh. Gordana Miloşevici şi a numismatului Gh. Poenaru Bordea), s-au redeschis alte patru sectoare destinate fie continuării cercetărilor, fie asigurării valorificării unor descoperiri mai vechi, nepublicate, din păcate, într-o formă monografică. Este vorba de sectorul zonei sacre greceşti (cu un colectiv format din K. Zimmermann, Al. Avram şi arh. Monica Mărgineanu – Cârstoiu), de cel al incintelor greceşti de pe platou (Mircea V. Angelescu şi P. Dupont) şi, în sfârşit, de cel al cartierului rezidenţial târziu (Oct. Bounegru şi Virgil Lungu).
Descoperirile efectuate în aceste sectoare vor trebui să formeze, fiecare din ele, materia unui volum separat din seria monografică Histria. Între timp a apărut volumul Histria VIII, cu două fascicole dedicate studiului ştampilelor amforice (Thasos, autor Al. Avram şi Sinope, autor Niculae Conovici) iar publicarea zonei sacre greceşti (Histria VII, în coordonarea lui P. Alexandrescu) şi a sculpturilor (Histria IX, autor Maria Alexandrescu-Vianu) este de aşteptat anul 2000. Tot atunci vor apărea – prin generozitatea Ministerului Culturii – volumele dedicate ceramicii romane timpurii (Histria X, autor subsemnatul) şi ceramicii elenistice cu decor în relief (Histria XI, autor Catrinel Domăneanţu). Alte volume ar trebui să completeze această serie monografică, cum ar fi cel al Monicăi Mărgineanu-Cârstoiu, destinat studiului pieselor de arhitectură (volum aflat într-un stadiu avansat de elaborare), cele referitoare la cercetările din teritoriu (Tariverdi, Istria-sat, Histria-pod şi Nuntaşi, după care s-ar putea trece la redactarea unui volum special închinat teritoriului histrian) sau diverse altele (ceramica elenistică, opaiţele, ceramica romană târzie, obiectele din metal, sticlă şi os).
Direcţii de cercetare pentru mileniul III
Este sigur că, odată publicate, volumele mai sus-menţionate vor disipa o bună parte din problemele care stau astăzi în faţa echipei noastre, Dar cum acestea sunt, oricum, mai numeroase decât actualele certitudini, o punctare a lor, pe epoci, ne apare deosebit de instructivă. Rezultat al celui de-al doilea mare val al colonizării greceşti, Histria arhaică prezintă un excepţional interes paradigmatic atât pentru istoria universală cât şi pentru cea naţională. Astfel, dacă în ceea ce priveşte data fondării ei de către coloniştii veniţi din Milet pare să se impună aceea transmisă de un izvor târziu (Eusebius), şi anume 657 a.Chr. – veridicitatea datelor acestui izvor verificându-se în cazul celor mai multe colonii greceşti – lucrurile se complică considerabil prin descoperirea sub primul nivel de locuire de pe acropolă (termen intrat relativ recent în vocabularul histrian, graţie cercetărilor efectuate de Catrinel Domăneanţu în aşa numitul sector A) a unor fragmente ceramice greceşti rulate din pricina unui îndelungat contact cu apa sărată a mării (observaţia aparţine lui M.V. Angelescu).
Va trebui să admitem aşadar existenţa unui nucleu precolonial, oriunde se va fi aflat şi oricum se va fi numit acesta, situaţie în care cealaltă dată de fondare a Histriei, transmisă de un alt izvor (Pseudo-Skymnos), şi anume circa 620 a.Chr., ar putea primi o altă interpretare. Cum va fi arătat acropola arhaică histriană, este o altă chestiune care merită să ne reţină atenţia în viitor. Până acum suntem informaţi despre existenţa unei zone sacre, aflate în nordul acropolei, în care au putut fi identificate sanctuarele lui Zeus, al Afroditei, eventual al Herei, pe lângă alte monumente de cult. Dar poate fi considerată această zonă sacră unică, câtă vreme din ea lipseşte templul divinităţii principale (eponime) a cetăţii, Apollo Tămăduitorul (Ietros)? O informaţie a celei care a fost una din cele mai ilustre cunoscătoare a ceramicii greceşti, Marcelle Flot-Lambrino, potrivit căreia templul lui Apollo s-ar fi putut afla în partea de sud a acropolei – fiind, cum se întâmplă adesea, suprapus de o bazilică creştină – ar merita verificată în viitorul apropiat. S-ar cuveni de asemenea probată o altă informaţie – transmisă nouă oral de prof. Dinu Adameşteanu – potrivit căruia acropola ar fi fost apărată de o incintă proprie, ca în foarte multe cetăţi greceşti (de exemplu Atena). Odată certificată, această incintă va fi fost la un moment dat dublată de cea din chirpic, care închidea minimum 60 ha., prefigurând un sistem de duble incinte, copios atestat în lumea greacă, şi pe care-l vom vedea repus în funcţie în perioada elenistică chiar la Histria. Până atunci să notăm că legătura între cele două nuclee – acropola şi platoul din vest – este încă discutabilă (oricum ideea a două entităţi afrontate ni se pare mai greu de susţinut), explicaţia trebuind, după părerea noastră, căutată în marile mutaţii geofizice care au avut loc de atunci, când sudul cetăţii, azi înnisipat, va fi fost brăzdat de apele mării (undeva pe aici trebuie să se fi aflat şi portul cetăţii, care rămâne a fi identificat) iar nordul acesteia, azi submers, va fi fost încă locuit.
Probleme speciale privind coabitarea greco-indigenă ridică atât platoul din vest, unde coexistă locuinţe de suprafaţă cu mult material grecesc cu locuinţe semi-îngropate în care predomină ceramica autohtonă, cât şi necropola, pe de o parte plană, deci sigur grecească, pe de alta tumulară, din care măcar o parte pare să fi aparţinut căpeteniilor locale. Intrăm astfel în miezul problemei aculturaţiei sau mai curând interculturaţiei greco-autohtone, pentru care datele din teritoriu (în care ar trebui distinse aşezările autohtone de târgurile, fermele sau sanctuarele greceşti) sunt încă total insuficiente, ele nepermiţând decât aplicarea unor clişee (colonizare paşnică, de tip ioniano-milesian, spre deosebire de cea războinică, doriană), şi acestea foarte discutabile. Oricum, ideea unei inhibiţii exercitate de factorul grecesc asupra celui autohton, în flagrantă contradicţie cu rolul îndeobşte atribuit grecilor, n-ar trebui integral abandonată, câtă vreme manifestările pe toate planurile ale elementului indigen (politic, monetar şi ceramic) sunt infinit mai inconsistente decât cele nord-dunărene, de acum dar mai cu seamă de mai târziu.
O bună parte din problemele mai sus enunţate sunt, desigur, valabile şi pentru Histria clasică. Victoria regimului democratic, explicit atestată de marele gânditor al antichităţii, Aristotel, ca şi foarte probabila includere a Histriei în Liga Maritimă ateniană – ambele poate nu fără legătură cu celebra demonstraţie navală a lui Pericle în Marea Neagră – plasează însă acum Histria în rândul marilor centre greceşti din secolul al V-lea a.Chr., ceea ce se explică, desigur, prin accesul cetăţii la rang de centru de producţie, pentru care va fi fost nevoită să emită monedă proprie. Acestor certitudini ar trebui să le adăugăm, pe de o parte, o explicaţie mai plauzibilă a incintei clasice (care s-ar încadra mai greu în sistemul de duble incinte), pe de alta o justificare (de natură politică) a existenţei a două momente de locuire în cursul acestei perioade.
Era deci foarte normal ca şi Histria elenistică să rămână un centru de maxim interes pentru marile formaţiuni statale din lumea egeo-mediteraneană. Astfel, după atenieni, macedonenii lui Filip al II-lea, Alexandru cel Mare sau Lisimah, Ptolemeii, Seleucizii, Mitridate al VI-lea Eupator (despre care o inscripţie histriană recent descoperită ne informează că avea o garnizoană în cetate) sau Burebista îşi vor fi exercitat, într-un fel sau altul, autoritatea asupra vechii colonii milesiene. Histria intra astfel în circuitul extraordinarelor relaţii comerciale ale lumii elenistice, dovadă stând numeroasele importuri de amfore din marile centre de producţie din Tasos, Sinope, Rodos, Cos sau Cnidos, mărfuri vehiculate de un port fără îndoială încă activ. Este drept că unele documente epigrafice histriene ne vorbesc despre conflicte cu o serie de regi, mai mari sau mai mici, localnici, dar aceste informaţii (dacă nu se datorează cumva înmulţirii surselor scrise, cum ne-a sugerat-o recent cercetătorul german Manfred Oppermann) nu sunt de natură să împiedice postularea ideii înfloririi Histriei elenistice (este opinia mai veche a lui V. Pârvan), cel puţin în faza ei iniţială. Că aşa trebuie să fi stat lucrurile, ne-o demonstrează recenta descoperire (intuită de Maria Coja şi M.V. Angelescu) a repunerii parţiale în funcţie a vechii incinte arhaice (cea care apăra cea mai extinsă cetate) la începutul perioadei elenistice, situaţie în care incinta elenistică de piatră ar putea fi considerată nu o restrângere dramatică a cetăţii – cum s-a crezut până de curând – ci, dimpotrivă, o extindere a acropolei acesteia.
Tulburările politice de la sfârşitul perioadei elenistice vor fi făcut ca debutul Histriei romane să nu se desfăşoare sub cele mai bune auspicii. În pofida unor foarte timpurii dovezi de lealitate faţă de Roma şi împăratul acesteia (dovezi pe care histrienii le vor fi repetat cu ocazia accesului la tron al fiecărui împărat), Histria traversează o perioadă de „slăbiciune” (este chiar formularea dintr-un celebru document epigrafic), comparabilă cu cea de insecuritate de la Tomis, atât de dureros resimţită de poetul Ovidiu. Vor trebui să apară în ţinutul dintre Dunăre şi Marea Neagră primele trupe romane stabile, eveniment urmat la câteva decenii de profunda reorganizare a frontierei dunărene în vremea lui Traian, pentru ca histrienii să-şi regăsească liniştea. La adăpostul unei noi incinte, care închidea o suprafaţă aproximativ egală cu cea a cetăţii clasice, se înalţă acum monumente remarcabile, unele cunoscute prin săpături (precum cele două edificii termale), altele din inscripţii (şi care ar fi de dorit să le cunoaştem şi pe cale arheologică), în fine o bună parte din ele prin resturile care au fost folosite ca simple materiale de construcţie în incinta ridicată după catastrofa de la mijlocul veacului al III-lea. Este posibil ca această adevărată renaştere, datorată ambianţei întreţinute de împăratul filelen Hadrian, să fi fost denumită de histrieni „a doua renaştere a cetăţii” (există şi opinia că acest eveniment ar trebui plasat după atât de discutabila distrugere a oraşului de către Burebista), după cum este sigur că titlul de „prea-strălucita cetate a histrienilor”, arogat oficial în vremea dinastiei Severilor, va fi corespuns unei remarcabile prosperităţi.
Rămânând o cetate esenţialmente greacă (prin instituţii, religie, cultură şi limbă), Histria nu va fi reprezentat mai puţin un focar de romanizare câtă vreme ea preia o seamă din cuceririle civilizaţiei romane (n-ar fi decât să amintim elementele de tehnică constructivă sau chiar ideea de terme, după modelul cărora apar şi în teritoriu construcţii destinate băilor publice) iar în teritoriul atribuit fie şi numai juridic acesteia se vorbeşte, în exclusivitate, latineşte. Sub zidurile cetăţii are loc aşadar procesul interculturaţiei romano-getice, proces atât de suplu conceput de autorităţile romane prin atragerea indigenilor la magistraturi şi, în ultimă instanţă, la cetăţenia romană dar care va purta , desigur, pecetea culturii greceşti.
Îi va fi fost dat acestei noi micro-etnii să reclădească, din resturile prea-strălucitei cetăţi de odinioară, Histria romană târzie. „Cândva prea-puternica Histrie”, pentru a-l cita pe Ammianus Marcellinus, va fi suferit aşadar una din cele mai impresionante distrugeri, din moment ce evenimentul este înregistrat în seria de biografii imperiale, cunoscută sub numele de Historia Augusta. Opiniei mai vechi, potrivit căreia această distrugere este rezultatul unuia dintre catastrofalele raiduri gotice de la mijlocul secolului al III-lea, i-a fost contrapusă relativ recent o altă ipoteză (aparţinând lui Radu Florescu), după care ea s-ar fi datorat unui cutremur. Dilema nu va putea fi tranşată niciodată, dar poate că n-ar fi inutil de menţionat că sistemul de construcţie al incintei, cu coloane aşezate transversal la baza zidului, pare să prefigureze unul din cele mai moderne sisteme anti-seismice. În interiorul acestei incinte (care nu închidea decât 7 ha.), pe locul vechiului centru al oraşului roman, apar o serie de monumente oficiale (bazilici civile) pe lângă termele care continuă să funcţioneze şi acum, dovadă indiscutabilă a continuării unei vieţi citadine normale, chiar dacă mai modeste, aşa cum ne-o indica dealtfel şi o recentă descoperire epigrafică, atestând un senator al oraşului.
După relativa linişte din primele trei sferturi ale veacului al IV-lea, urmează cel mai întunecat secol din istoria Histriei, datorat desigur presiunii extraordinare a popoarelor migratoare şi în chip special hunilor, dar care este cu atât mai interesant de studiat cu cât acum creştinii, prezenţi fără îndoială de secole în vechea colonie milesiană ca dealtfel pe întreg litoralul dobrogean, îşi construiesc primele lăcaşuri de cult. Apogeul creştinismului va fi atins însă ceva mai târziu, când la Histria, devenită, conform documentului denumit Notitia Episcopatum, centru episcopal, funcţionează nu mai puţin de patru bazilici, dintre care cea foarte probabil episcopală reprezintă unul din cele mai mari şi mai elegante edificii de acest tip din întreaga Peninsulă Balcanică. Istoria acestui monument, de la construcţia sa în vremea domniilor restauratoare ale lui Anastasius şi Iustinian, la reparaţia sa de la sfârşitul domniei ultimului dintre ei, la distrugerea ei quasi-totală la sfârşitul veacului al VI-lea şi, în fine, la suprapunerea ei, în prima parte a secolului următor, de către o locuire iremediabil ruralizată, poate constitui un bun model pentru ceea ce va fi însemnat în tot Imperiul sfârşitul stăpânirii romane.
Şi pentru că tot vorbim de modele, să-l mai adăugăm şi pe cel care s-ar putea extrage din analiza componentelor etnice ale Histriei romane târzii. Unei populaţii de greci şi geţi romanizaţi, trecuţi în masă la creştinism, i se va fi alăturat şi o importantă componentă sarmatică, aşa cum rezultă ea din datele arheologice şi antropologice oferite de cercetarea necropolei de la poalele cetăţii (este vorba de cercetările mai vechi ale lui N. Hamparţumian, care vor trebui reluate în curând). N-ar fi oare cazul ca în locul unor fenomene – în speţă cel al etnogenezei româneşti – abuziv generalizate în chip uniform în fruntariile actualei Românii (fruntarii care, după cum se ştie, n-au existat în antichitate), să ne mulţumim cu constatarea unor micro-etnogeneze, unele mai romanizate, altele mai barbarizate, regruparea şi unificarea lor neavând loc decât mai târziu, poate sub ameninţarea altor cumplite invazii? Conştienţi de amploarea unei asemenea probleme, de replicile pro şi contra pe care le-ar putea suscita o atare opinie, n-am dorit decât să demonstrăm că de la începuturile şi până la sfârşiturile ei, cetatea de pe malul lacului Sinoe îşi va fi dovedit cu prisosinţă rolul de staţiune pilot în problematica majoră a zonei danubiano-pontice.
Histria – bază naţională şi internaţională de cercetări arheologice
În măsura în care căutarea răspunsurilor la numeroasele probleme mai sus puse în evidenţă revine în exclusivitate arheologilor histrieni – în condiţiile în care ne va fi şi asigurată publicarea rezultatelor cercetărilor, numai generaţia noastră putând oferi lumii ştiinţifice româneşti şi internaţionale încă măcar zece volume din seria monografică Histria – consideraţiile noastre s-ar fi putu încheia aici. Dar Histria poate oferi culturii europene mai mult şi, cu riscul de a aduce în discuţie unele chestiuni de natură mai curând muzeistico-administrativă, ele merită menţionate pe scurt, chiar dacă – cum se va vedea – importanţa lor pentru a-i confirma Histriei, şi pe aceste planuri, rolul de staţiune-pilot este vitală. Prima şi cea mai arzătoare dintre ele este conservarea şi întreţinerea ruinelor din acest mare muzeu în aer liber. Lucrărilor de consolidare dintre anii 1965 – 1977, care au avut ca obiectiv incinta romană târzie şi, parţial, edificiul denumit Terme I, i-au urmat, în euforia post-decembristă, cele din anii 1991 – 1994, când s-a restaurat edificiul Terme II (el urmează a fi doar finisat) şi s-a degajat cortina de sud a incintei romane târzii de pământul depus în cursul vechilor săpături.
Din 1995 nu s-a mai întreprins nici o activitate de consolidare, şi faptul este cu atât mai regretabil cu cât ansambluri precum piaţa mare, Termele I, cartierul rezidenţial târziu, zona sacră de la nord sau bazilica episcopală au fost cercetate sau se află într-o fază avansată de cercetare, numai acurateţea acestor investigaţii putând garanta valabilitatea proiectelor de restaurare respective. Totodată, prin împrejmuirea cu un gard de protecţie a celor aproape 73 ha., aflate oficial în folosinţă – exclusiv pentru lucrări arheologice – a Institutului nostru, s-ar putea trece la conservarea unor monumente extrem de semnificative de pe platoul din vest şi, fără de care, ar risca să fie expuse distrugerii de a doua zi, dacă nu chiar din seara încheierii acestor ideale lucrări. Prin postularea înlocuirii actualelor panouri din cetate cu altele mai expresive (inclusiv o încercare de reconstituire a respectivelor monumente) ca şi a redactării unui catalog al muzeului local (există proiecte în acest sens, dar lipsesc deocamdată resursele financiare pentru a le şi materializa), ne apropiem de problematica muzeului propriu-zis. Rod al eforturilor prietenilor noştri constănţeni, şi în chip special ale lui Adrian Rădulescu, este sigur că el ar merita o sensibilă modernizare, pe măsura valorii exponatelor sale. Avem în vedere articularea unui amplu program promoţional (de la pliante şi copii ale materialelor arheologice la camere video, inclusiv la inserarea unui text ilustrat pe Internet), toate acestea constituind un bun punct pentru demararea acţiunii de constituire a unei fundaţii Histria.
V. Pârvan visa să întemeieze la Histria o universitate estivală. Generaţiile care i-au urmat s-au mulţumit să-i revendice mai modestul dar pe deplin justificatul titlu de şantier-şcoală. Numai că în actualele condiţii, când avem, este drept, curent electric, graţie aceluiaşi A. Rădulescu, dar când procurarea apei se desfăşoară ca în cel mai întunecat Ev Mediu (oricum în condiţii incomparabile cu cele antice, când un apeduct de peste 25 Km. lega cetatea de excelentele izvoare de la Fântânele) iar zidurile puţinelor noastre locuinţe, ca şi ale depozitelor, nu mai au viaţă lungă, şantierul nu mai poate adăposti decât un număr restrâns de arheologi şi cu atât mai restrâns de studenţi.
Este drept că toate problemele ridicate în acest atât de puţin luminos final implică eforturi financiare de neconceput în zilele noastre. Când situaţia se va ameliora – cândva trebuie să se întâmple şi acest lucru – ele ar merita totuşi făcute pentru că Histria nu aparţine numai generaţiilor noastre – obişnuite să lucreze în aceste grele condiţii – ci, pentru a parafraza cuvintele pe care un mare dramaturg român le atribuie unui şi mai mare domnitor român, ea aparţine urmaşilor urmaşilor noştri.
Alexandru Suceveanu
Din cei 12 ani (1914 – 1926) cât i-a fost dat lui V. Pârvan – în calitate de director al Muzeului Naţional de Antichităţi – să conducă săpăturile arheologice de la Histria, doar în nouă ani (1914 – 1916; 1921 – 1926) s-au putut desfăşura campanii normale. Întrerupte, cum se înţelege, de tragedia primului război mondial – timp în care Histria a fost prăduită de armatele invadatoare, multe piese, dintre care unele inedite, zăcând şi acum în depozitele unor muzee din străinătate – cercetările lui V. Pârvan au degajat incita romană târzie, în interiorul căreia au fost identificate piaţa mare, cartierul oficial şi termele, practicându-se totodată şi unele sondaje în ceea ce aveam să ştim mai târziu că reprezenta una din zonele sacre ale oraşului grecesc. Straniul presentiment al nedrept de timpuriei sale morţi – în preziua căreia dă dispoziţii executorului său testamentar să-i distrugă până şi cele mai neînsemnate note – a făcut ca generosul său plan de publicaţii privind Histria, trasat în 1916, să nu poată fi decât parţial îndeplinit. În fapt, cu excepţia unor sumare rapoarte privind campania din 1914, V. Pârvan nu ne-a lăsat decât trei memorii epigrafice, primele două publicate sub titlurile de Histria IV şi Histria VII în A.A.R.M.S.I, al treilea în prestigioasa revistă Dacia, fondată de el în 1924, reluată în 1957 de Em. Condurachi dar a cărei apariţie, din păcate, este pusă astăzi sub semnul îndoielii.
Marelui creator de şcoală arheologică românească îi succede la conducerea şantierului arheologic Histria remarcabilul epigrafist Sc. Lambrino (1927 – 1942). Acesta continuă cercetările din cetate (cartierul oficial, terme), descoperă incinta romană timpurie a oraşului şi practică unele sondaje pe platoul din vestul acestuia, dar se mulţumeşte, ca şi marele său înaintaş, cu o scurtă informare privind cercetările arheologice, oferind însă lumii ştiinţifice un nou lot de inscripţii inedite, publicat în aceeaşi revistă Dacia, precum şi unele studii, de asemenea epigrafice, de o remarcabilă valoare. Măcar tot atât de valoroasă se arată a fi lucrarea soţiei acestuia, Marcelle Flot-Lambrino, Les vases archaiques d’Histria, publicat în 1938, lucrare pe care scurgerea timpului n-a reuşit – cum se întâmplă cel mai adesea – s-o altereze.
Anul 1949 – ne face sau nu plăcere să recunoaştem – înseamnă, pentru a ne exprima în limbajul documentelor epigrafice histriene, asupra cărora vom reveni dealtfel, o „a doua înfiinţare” a şantierului arheologic Histria. Sub îndrumarea lui Em. Condurachi (1949 – 1970), perioadă în care Muzeul Naţional de Antichităţi este transformat, în 1956, în Institutul de Arheologie al Academiei Române, denumit astăzi „Vasile Pârvan” şi devenit astfel succesorul de drept şi de fapt al uneia din cele mai vechi instituţii de cultură din Ţara Românească, cercetarea de la Histria se intensifică pe acropolă dar se extinde nu numai în cartierul de vest sau în necropola tumulară ci şi în teritoriul vechii colonii milesiene. Se puneau astfel bazele înţelegerii, în toată complexitatea lor, a numeroaselor procese istorice implicate în fenomenul histrian.
Ajunge să menţionăm aici, pe scurt, deschiderea unor sectoare de lucru într-una din zonele sacre ale oraşului grecesc (care a beneficiat de colaborarea, printre alţii, a lui D.M. Pippidi, a Gabriellei Bordenache, a Victoriei Eftimie-Andronescu, a lui Petre Alexandrescu şi Alexandru Simion Ştefan), în cartierul rezidenţial al cetăţii romane târzii (Iorgu Stoian, Emilian Popescu şi Mihai Sâmpetru), la bazilica creştină din piaţa mare ca şi în mai multe zone din centrul oraşului târziu (Grigore Florescu şi Aurelian Petre), în aşa-numitul cartier economic (Ion Iosif Russu), la incinta romană târzie (Nubar Hamparţumian şi arh. Dinu Theodorescu), la incinta elenistică (Vasile Canarache şi Constantin Preda), la bazilica extra-murană (N. Hamparţumian), la termele din afara incintei târzii (subsemnatul), la incintele arhaică, clasică şi romană timpurie (Dumitru Tudor şi Maria Coja), pe platoul din vestul cetăţii (Suzana Dimitriu, Carmen Dumitrescu şi Catrinel Domăneanţu) şi, în fine, în marea necropolă tumulară (Vlad Zirra, P. Alexandrescu şi Dumitru Vâlceanu). Se practică acum şi primele sondaje în aşezările rurale din teritoriul histrian, cum ar fi cele de la Tariverdi (Radu Vulpe, Dumitru Berciu, C. Preda şi P. Alexandrescu), Istria-sat (Vl. Zirra), Sinoe şi Fântânele (V. Canarache).
Sub îngrijirea lui Em. Condurachi apar şi primele două volume din noua serie monografică Histria. Iar dacă primul volum, apărut în 1954 şi cuprinzând importantele contribuţii ale lui Em. Condurachi, Gr. Florescu şi D.M. Pippidi, tratează pe de o parte descoperirile efectuate până în 1942, pe de alta, desigur într-o formă preliminară, unele din noile descoperiri, al doilea, apărut după 12 ani (1966), nu ne prezintă într-o variantă definitivă decât rezultatele a trei sectoare şi anume cel de pe platoul din vest (Suzana Dimitriu), de la necropola tumulară (P. Alexandrescu) şi de la incinta elenistică (C. Preda şi arh. A. Doicescu).
Este drept că aceste lacune păreau a putea fi suplinite, la acea vreme, prin publicarea unor ponderoase rapoarte preliminarie în revista Materiale şi Cercetări Arheologice (publicaţie de asemenea pe cale de dispariţie), dar aceasta nu scade cu nimic meritele succesorului lui Em. Condurachi la şefia şantierului Histria, D.M. Pippidi (1971 – 1981), căruia îi datorăm nu numai impunerea actualei forme a seriei monografice Histria ci şi publicarea a numai puţin de patru volume din această serie. Reducând drastic numărul sectoarelor de lucru – în fapt nu s-au mai efectuat săpături decât la zona sacră (P. Alexandrescu), în cartierul de nord al oraşului târziu (N. Hamparţumian, D. Vâlceanu şi, separat, Catrinel Domăneanţu), pe platoul din vest (Maria Coja), la termele din interiorul incintei romane târzii şi, în teritoriu, la Fântânele (subsemnatul) – D.M. Pippidi asigura apariţia următoarelor patru volume din seria monografică Histria şi anume: III (monedele, în redactarea lui C. Preda şi N. Hamparţumian); IV (ceramică arhaică şi clasică, P. Alexandrescu); V (atelierele ceramice, Maria Coja şi Pierre Dupont); VI (termele romane, subsemnatul). Adăugând acestui impresionant pachet publicistic editarea culegerii de inscripţii histriene (în magistrala redactare a aceluiaşi D.M. Pippidi; inscripţiile histriene târzii aveau să-şi găsească locul în culegerea lui Em. Popescu), rezultă că, atâta vreme cât s-a aflat la cârma şantierului, acest mare învăţat a asigurat un ritm de valorificare a cercetărilor de la Histria nemaiîntâlnit până atunci şi, din păcate, nici după aceea.
În vremea în care conducerea şantierului a fost reprezentată de P. Alexandrescu (1982 – 1988), s-au reluat săpăturile la bazilica episcopală (începute de subsemnatul împreună cu Costin Scorpan în 1969 dar întrerupte definitiv în 1970; din noua echipă au făcut parte iniţial Octavian Bounegru şi Crişan Muşeţeanu) şi s-au efectuat noi cercetări în teritoriu la Histria-pod (Konrad Zimmermann şi Alexandru Avram) şi Nuntaşi (Catrinel Domăneanţu). Totodată la Kostanz am Bodensee apare, sub redacţia lui P. Alexandrescu şi Wolfgang Schuller, un nou volum miscelaneu Histria (în colecţia Xenia).
Schiţat din 1989, noul plan al cercetărilor arheologice de la Histria nu se va fi materializat decât în 1990, de când am împărţit grijile şantierului cu P. Alexandrescu. Astfel, pe lângă continuarea cercetărilor de la bazilica episcopală (unde echipa de cercetare a fost lărgită prin cooptarea arh. Gordana Miloşevici şi a numismatului Gh. Poenaru Bordea), s-au redeschis alte patru sectoare destinate fie continuării cercetărilor, fie asigurării valorificării unor descoperiri mai vechi, nepublicate, din păcate, într-o formă monografică. Este vorba de sectorul zonei sacre greceşti (cu un colectiv format din K. Zimmermann, Al. Avram şi arh. Monica Mărgineanu – Cârstoiu), de cel al incintelor greceşti de pe platou (Mircea V. Angelescu şi P. Dupont) şi, în sfârşit, de cel al cartierului rezidenţial târziu (Oct. Bounegru şi Virgil Lungu).
Descoperirile efectuate în aceste sectoare vor trebui să formeze, fiecare din ele, materia unui volum separat din seria monografică Histria. Între timp a apărut volumul Histria VIII, cu două fascicole dedicate studiului ştampilelor amforice (Thasos, autor Al. Avram şi Sinope, autor Niculae Conovici) iar publicarea zonei sacre greceşti (Histria VII, în coordonarea lui P. Alexandrescu) şi a sculpturilor (Histria IX, autor Maria Alexandrescu-Vianu) este de aşteptat anul 2000. Tot atunci vor apărea – prin generozitatea Ministerului Culturii – volumele dedicate ceramicii romane timpurii (Histria X, autor subsemnatul) şi ceramicii elenistice cu decor în relief (Histria XI, autor Catrinel Domăneanţu). Alte volume ar trebui să completeze această serie monografică, cum ar fi cel al Monicăi Mărgineanu-Cârstoiu, destinat studiului pieselor de arhitectură (volum aflat într-un stadiu avansat de elaborare), cele referitoare la cercetările din teritoriu (Tariverdi, Istria-sat, Histria-pod şi Nuntaşi, după care s-ar putea trece la redactarea unui volum special închinat teritoriului histrian) sau diverse altele (ceramica elenistică, opaiţele, ceramica romană târzie, obiectele din metal, sticlă şi os).
A. Sector: „Histria-Pod”
Cercetări: 1980, 1983-1992
Colectiv: Konrad Zimmermann, Alexandru Avram.
Săpăturile, începute în 1980, în acest punct situat la 4 km de cetatea Histria, în teritoriul său rural, şi încheiate în 1993 au dus la degajarea exhaustivă a sitului. S-au descoperit trei edificii compuse din mai multe încăperi şi anexe, prezentand grade diferite de conservare. Acestea sunt dispuse în jurul unei pieţe centrale. Zidurile sunt executate la nivelul soclului din şist legat cu pământ, iar în elevaţie în bună parte din chirpici. Acest complex de locuinţe (probabil ferme rurale) prezintă două faze bine datate pe baza ceramicii atice şi a celor 53 ştampile amforice (38 Thasos, 9 Heracleea Pontica, 2 Sinope, 4 centre neidentificate): nivelul I (cca.400-325 a.Chr.); nivelul II (cca.325-310 a.Chr.). Un nivel mai târziu (înc. sec.III a.Chr.) nu apare decât sporadic şi nu prezintă amenajări constructive. Prin sondajele efectuate în diferite puncte a fost surprinsă şi o sporadică locuire arhaică târzie (ca.500 a.Chr) pusă în evidenţă de existenţa unor vetre, care însă nu prezintă nici o relaţie cu orizontul de mai sus.
Bibliografie: K. Zimmermann, Al. Avram, Archäologische Ausgrabungen in Histria Pod, SR Rumänien. Zwischenbericht über die vorläufigen Ergebnisse der Kampagnen 1980-1985, Klio, 69, 1987, p.6-27; K. Zimmermann, Struktur – und Funktionsanalyse archäologischer Grabungsbefunde, Wiss.Zeitschr. d. Humboldt-Univ. zu Berlin, R. Geistes – und Sozialwiss, 40, 1991, 6, p.110 şi fig.42-48; Al. Avram, Timbres amphoriques et ceramique: quelques associations dans deux sites de la chora d’Istros (Histria Pod et Cogealac), în Y.Garlan (ed.), Amphores grecques en Mer Noire (Actele colocviului de la Istanbul, mai 1994; sub tipar).
B. Sector: „Zona sacră”
Cercetări: 1990-1992
Colectiv: Alexandru Avram, Konrad Zimmermann, Monica Mărgineanu-Cârstoiu.
Săpăturile din zona sacră, reluate în 1990, şi-au propus să urmărească extinderea acesteia spre sud. Au fost supuse cercetării monumentale de epocă romană timpurie şi târzie care suprapun zona sacră după distrugerea acesteia în timpul lui Burebista. Cronologia relativă şi absolută a zonei se prezintă în felul următor:
- a) sec.I a.Chr.(?) – sec.I p.Chr.: amenajarea cu mijloace modeste a două monumente (K şi L), probabil altare (faza I);
- b) refacere urbanistică în sec.II p.Chr. pusă în evidenţă în special prin existenţa unui edificiu de mari dimensiuni (faza I b-c);
- c) distrugere la mijlocul sec.III p.Chr. (atac gotic), urmată de refacerea zidului de incintă, parţial surprins la nivelul fundaţiei pe latura sa de est;
- d) diferite faze (II-III) ale căror amenajări constructive au fost complet distruse şi parţial decapate în urma intervenţiilor din sec. VI;
- e) amenajare urbanistică în 1/2sec.VI, prin amplasarea unei insule delimitate de patru străzi, dintre care cea de est (str. II) este paralelă cu incinta post-gotică a cetăţii (faza IV a);
- f) refaceri şi noi amenajări în cadrul insulei şi a străzilor (faza IV b); g) distrugere la sf. sec. VI, urmată de urme sporadice de reparaţii (faza V): distrugere definitivă (strat masiv de dărâmătură) la înc. sec. VII.
C. Sector: „Bazilica Episcopală”
Cercetări: 1983-1992
Colectiv: Alexandru Suceveanu, Crişan Muşeţeanu, Octavian Bounegru.
După efectuarea celor două secţiuni din 1969-1970 (publicate în Pontica, 4, 1971, împreună cu C. Scorpan), cercetarea marii bazilici episcopale a fost reluată în 1984 prin practicarea unor casete de 5 x 5 m. Rezumând rezultatele celor 10 campanii arheologice, se poate afirma că cercetările au dus la identificarea uneia din cele mai mari bazilici creştine din Dobrogea (poate, cu excepţia celei descoperite la Tomis în 1989, cea mai mare), măsurând 60 m lungime, 30 m lăţimea transeptului, şi 20 m lăţimea naos-ului. Bazilica se compune dintr-un atrium (încă necercetat), un narthex (placat cu dale de calcar) şi un naos (ambele trinavate, doar nava centrală fiind placată cu dale de calcar), un transept în interiorul căruia se află un impunător cor, o absidă pentagonală şi câte o anexă la nord şi la sud. În ce priveşte cronologia bazilicii, întemeiată pe o bogată recoltă numismatică, se poate afirma că a fost construită în 1/2 sec. VI p.Chr. (un tezaur de nummi din sec. V p.Chr. constituie un bun terminus postquem), este reparată la jumătatea acestuia şi este definitiv distrusă (cu excepţia nartex-ului şi a unei părţi din anexa de nord) la sf.sec.VI p.Chr. La exterior s-a mai identificat un nivel de la începutul secolului următor. În sfârşit, un ultim nivel, databil în plin secol VII p.Chr., acoperă întreg monumentul.
D. Sector SG „Cuptoare”
Cercetări: 1991-1992
Colectiv: Mircea Angelescu, Pierre Dupont, Livia Buzoianu.
Începând cu 1991 au fost reluate săpăturile din sectorul SG, situat la extremitatea vestică a platoului cetăţii. Primele două campanii au constat – pe de o parte – în efectuarea unei serii de sondaje stratigrafice, iar – pe de altă parte – în extinderea vechii săpături (publicată în Histria V) către nord şi sud. Sondajele au permis clarificarea situaţiei stratigrafice, iar noile casete au dus la identificarea unei artere de circulaţie pe traseul est-vest, care constituie limita de nord a atelierului ceramic din zonă, precum şi a unor construcţii (una din ele cu temelie „olbiană”) a căror funcţionalitate nu a fost determinată cu precizie. Materialul ceramic ne-a permis să stabilim ca dată de început a locuirii în această zonă a cetăţii arhaice în cel de al doilea sfert al sec. VI a.Chr.
1. Sector: „Cuptoare”
Colectiv: M. V. Angelescu, P. Dupont, L. Buzoianu, C. Domăneanţu, Al. Avram, M. Mărginean-Cârstoiu, Al. Suceveanu, Cr. Muşeţeanu, Oct. Bounegru, V. Lungu
Această săpătură are ca principale obiective studierea structurilor atelierului ceramic, determinarea producţiei atelierului şi modul în care această zonă poate fi integrată datelor urbanistice privitoare la platoul din vestul cetăţii. Stratigrafia sectorului ne apare acum mult mai clară. În afara unor situaţii deosebite ea se prezintă în următorul fel:
- nivel arhaic (mijl. sec. VI a. Chr.)
- nivel arhaic târziu (sf. sec. VI – încep. sec. V a. Chr.)
- nivel clasic (mijl. sec. V a. Chr.)
- nivel clasic târziu (sf. sec. V – încep. sec. IV a. Chr.)
- nivel elenistic (mijl. sec. IV a. Chr.)
- nivel elenistic (sf. sec. IV a. Chr.)
- nivel elenistic (sec. III – încep. sec. II a. Chr.)
Studierii structurilor atelierului ceramic se impune, pentru a putea trage concluzii corecte despre acest sector, studierea şi identificarea construcţiilor anexe ale atelierului, nu numai cuptoarele. Determinarea producţiei atelierului: în campaniile precedente nici un rebut de fabricaţie nu a fost găsit. Dacă pentru cuptoarele elenistice avem indicaţii că ar fi putut produce ţigle, cele mai timpurii sunt de dimensiuni mai mici şi probabil că au produs vase, dar natura acestora rămâne de stabilit, şi în măsura posibilului sperăm să putem aduce precizări privind ceramica produsă de atelierele histriene. Campania din acest an impune transportarea unei cantităţi foarte mari de pământ depus din vechile săpături pentru a se putea deschide o nouă suprafaţă la sud de SG, suprafaţă ce are drept principal obiectiv înregistrarea modului în care atelierul – în diferitele sale faze de fucţionare – se încadrează din punct de vedere urbanistic acestei zone a cetăţii greceşti. De asemenea, a fost începută o secţiune perpendiculară pe traseul zidului arhaic de incintă. Rezultatele ei parţiale – ea urmează a fi finalizată anul următor – dovedesc că în epoca elenistică (momentul urmează a fi precizat de continuarea săpăturii) un zid din blocuri de calcar a funcţionat pe vechiul traseu al incintei arhaice.
2. Sector „X”
Colectiv: Catrinel Domăneanţu, I.A.B.
Anul acesta eforturile noastre s-au concentrat în primul rând pe curăţarea săpăturii Suzanei Dimitriu, abandonată de 26 de ani, operaţie deosebit de migăloasă, dar necesară pentru o încadrare corectă a propriilor descoperiri. Având în vedere malurile prăbuşite şi necesitatea unor noi profiluri stratigrafice – pornind de la firul ierbii – am lărgit puţin vechea săpătură obţinând o suprafaţă de 19 x 9 m. Acest lucru ne-a prilejuit efectuarea propriilor observaţii stratigrafice. Rezultatele au fost următoarele: s-au verificat cele trei niveluri elenistice înregistrate în această zonă. Ele sunt reprezentate de fazele străzii identificate în colţul de sud-est al săpăturii şi de cele trei niveluri de aşa-zise pavaje înregistrate pe latura de vest. Primul nivel elenistic este reprezentat de o stradă pavată cu pietricele de calcar şi prevăzută cu o rigolă sau un canal (lat de 0,30 m.) având marginile din pietre de calcar şi fundul pavat cu dale mari de şist verde. Spre vest el a fost distrus de o groapă târzie care conform carnetelor de săpătură a coborât până în straturile arhaice. Acestui nivel îi mai aparţin zidul nr. VIII care a fost curăţat în întregime fiind suprapus de al doilea nivel al străzii şi patrulaterul de temelii olbiene ale cărui limite interioare au fost stabilite cu exactitate. În mijlocul lui s-a găsit baza unui pilastru de formă neregulată construit în aceeaşi manieră. Al doilea nivel elenistic este reprezentat de cea de a doua fază a străzii, pavată cu fragmente de ceramică, unele rulate, şi pietre mărunte de şist verde. Ea respectă linia canalului nesuprapunându-l, ceea ce ne îndeamnă să considerăm că acesta a funcţionat şi în a doua fază. Al treilea nivel de stradă este reprezentat de o trasare groasă şi consistentă de nisip cu scoici căreia îi corespunde un nou canal, mai mic, cu pereţii din pietre de şist verde şi fundul de lut. În afară de această verificare stratigrafică prilejuită de cercetarea vechii săpături în campania din vara aceasta am mai trasat 3 noi casete spre sud. Scopul lor a fost o altă verificare şi anume încercarea de a surprinde în teren una din principalele străzi ce străbat platoul de vest al cetăţii care apărea foarte clar pe o fotografie aeriană din anul 1968, interpretată de Al. S. Ştefan. Rezultatele au fost mai mult decâât mulţumitoare pentru că într-adevăr, imediat sub stratul vegetal în toate cele trei casete a apărut o stradă orientată est-vest, pavată cu fragmente ceramice şi având o lăţime de aproximativ 12 m. Descoperirea ei ne permite cunoaşterea măcar a unei limite (cea de sud) a insulei elenistice pe care am început să o cercetăm.
3. Sector „Templu”
Colectiv: Alexandru Avram, Monica Mărgineanu-Cârstoiu, I.A.B.
Campania din 1994 a fost destinată definitivării înregistrării tuturor complexelor şi zidurilor din epoca romană care suprapun suprafaţa cercetată de noi. Astfel, au fost înregistrate cu cea mai mare atenţie zidurile edificiilor romane – sarcină deosebit de dificilă datorită faptului că multe dintre ele suprapun sau înglobează ziduri de epocă greacă. De asemenea, au fost demontate zidurile înregistrate anul trecut şi au fost terminate sondajele stratigrafice ce au avut drept scop verificarea unor situaţii mai deosebite. În aproape toată suprafaţa pe care am început să o studiem s-a coborât până la nivelurile greceşti (elenistice).
4. Sector „Basilica Episcopală”
Colectiv: Alexandru Suceveanu; Crişan Muşeteanu, M.N.I.R.; Octavian Bounegru, Universitatea Iaşi
În acest an s-a cercetat zona dintre estul basilicii, unde s-a constatat aceeaşi stratigrafie întâlnită şi până acum: IV A (? 491-559); IV B (559-602 ?); V B (641-680).Ultimul nivel menţionat a fost surprins şi peste anexa de sud a basilicii. Noutatea acestei campanii a constituit-o descoperirea a trei morminte târzii (unul dintre ele având o cataramă databilă 570-600) aparţinând basilicii. Judecând după situaţiile identificate la est de basilică s-ar părea că numărul lor este mult mai mare.
5. Sector „Domus”
Colectiv: Octavian Bounegru, Universitatea Iaşi; Virgil Lungu, Muzeul de Istorie Naţională şi Arheologie Constanţa
A continuat cercetarea complexului denumit „Domus IV”, identificându-se trei momente constructive principale (secolele II, IV şi respectiv VI p. Chr.). De menţionat că în ultima fază menţionată zidurile sunt legate cu pământ. A mai fost efectuat de asemenea un nou sondaj până la stâncă, identificându-se în mare întreaga stratigrafie a cetăţii.
6. Sondaj „Piaţa Mare”
Colectiv: Alexandru Suceveanu, Mircea V. Angelescu, I.A.B.
Ca urmare a iniţiativei DMASI de a executa lucrări de consolidare şi restaurare (refacerea pavajului) în acest sector al cetăţii a fost iniţiat un sondaj care urma să înregistreze stratigrafia acestei zone. Au fost efectuate două secţiuni orientate nord-sud, deci perpendicular pe zidul de nord al basilicii din Piaţa Mare şi o secţiune în nava de nord a acestui monument. Sondajul a pus în evidenţă apartenenţa celei mai vechi faze a basilicii la momentul I C (170 – +/-250 p.Chr.), urmată de o reparaţie în II A (+/-250 – 295 p.Chr.). De asemenea a apărut şi zidul unui monument care prin tehnica de construcţie (opus mixtum), dimensiuni şi amplasament pare să fie un edificiu important. El este construit în I A (+/-0 – +/-100 p.Chr.) şi îşi continuă existenţa şi în I B (+/-100 – 170 p.Chr.). În momentul construirii basilicii (I C) acest zid este acoperit de o stradă care va fi reparată în II B (295 – 378 p.Chr.).Utile informaţii ne-a oferit această săpătură şi pentru secolul VI când s-au putut urmări diferitele faze constructive ale acestei zone. Trebuie menţionată şi descoperirea, în şanţul de fundaţie al reparaţiei basilicii din sudul Pieţei Mari, unei frize elenistice de marmură care are reprezentat pe laterale pe Helios, iar în centru pe Apollo, Hephaistos, Poseidon, Eros, Afrodita, Athena, Zeus, Hermes şi (probabil) Hera.
Responsabili ştiinţifici: Petre Alexandrescu, Alexandru Suceveanu, IAB
Sector: „Cuptoare”
Colectiv: Mircea Angelescu, IAB; Pierre Dupont, C.N.R.S. Lyon
S-a continuat studiul traseului zidurilor de incintă de pe platoul din vestul cetăţii. Rezultatele campaniilor anterioare, dar mai ales ale celei din 1994, se cereau confirmate şi impuneau studierea lor sistematică. Concret, campania 1995 a constat în obţinerea unui profil stratigrafic continuu pornind de la cuptorul F2 (la est) şi până la strada exterioară zidului de incintă arhaic identificat aici de d-na. M. Coja (la vest). Profilul astfel obţinut are o lungime de cca. 18 m, coborând până la nivelul 3,40 m. Dificultatea majoră a constat în faptul că a trebuit înlăturată o mare cantitate de pământ depus în vechia secţiune SG. De asemenea, acest profil a permis punerea în evidenţă a relaţiilor stratigrafice dintre principalele structuri: un zid din blocuri de calcar (1 x 0,8 x 0,20 m), strada interioară corespunzătoare nivelului acestui zid, traseul zidului arhaic de incintă. Rezultatele obţinute ne permit să datăm cel mai vechi nivel de locuire arhaică în cel de al doilea sfert al sec. VI a. Chr. Situaţia stratigrafică ulterioară acestui moment este destul de complexă datorită succesivelor amenajări ale terenului care s-au concretizat în trei gropi succesive, cu limite diferite. Gropile au fost umplute succesiv cu diferite materiale (argilă, argilă şi bucăţi de calcar). Mai trebuie menţionată şi apariţia unui zid din piatră de şist verde, care poate fi interpretat ca fiind parametrul interior al fundaţiei zidului de incintă arhaic. Groapa care i-a distrus parametrul exterior şi emplectonul a fost apoi umplută cu lut amestecat cu bucăţi mici de calcar, rezultând astfel o structură deosebit de solidă.
Extinderea în suprafaţă a acestei săpături ne va oferi şi răspunsul la întrebarea dacă nu cumva avem de-a face cu un şanţ sau o altă structură de apărare. La rândul ei, această groapă este distrusă în epoca elenistică de o altă groapă, care a fost umplută cu nisip. Pe aceasta este aşezată fundaţia zidului elenistic din blocuri rectangulare de calcar, căreia îi corespunde nivelul de utilizare a unei străzi interioare, păstrată pe o lăţime de cca. 3,60 m. Materialul ceramic recoltat (fragmente şi ştampile de amfore), ne-a permis datarea acestui nivel în sec. IV a.Chr. Spre vest, strada este deranjată de o groapă care are cca. 2,80 m lărgime (în partea superioară) şi cca. 1,60 m adâncime şi care este în legătură cu momentul de utilizare a marelui cuptor elenistic (F2) din imediata sa apropiere. Spre vest secţiunea va fi continuată anul următor în vederea verificării existenţei şi a traseului străzii exterioare zidului de incintă arhaic. Marea cantitate de pământ ce trebuie deplasată (provenită din vechile săpături) nu ne-a permis realizarea acestui obiectiv în acest an. Tot în această campanie s-a efectuat şi o curăţare a unei alte vechi săpături, rămasă nepublicată (XV 1), susceptibilă a ne ajuta în clarificarea situaţiei stratigrafice din perimetrul incintei arhaice. Profilul de nord al acestei secţiuni prezintă unele similitudini cu cel din SG (groapa umplută cu nisip, strada interioară corespunzătoare) dar şi unele diferenţe (strada interioară este aici mult mai bine păstrată datorită inexistenţei cuptoarelor). De asemenea, acest profil a permis punerea în evidenţă foarte clară a unui masiv de chirpic ars (cu o lăţime de cca. 3,80 m) care corespunde traseului presupus al zidului de incintă arhaic. Campania din 1995 a permis noi precizări privind zidul arhaic de incintă, atât în privinţa traseului, cât şi a manierei de construcţie. Pe de altă parte, a adus noi date despre zidul care a înconjurat „platoul” în epoca elenistică, urmând, probabil, traseul zidului arhaic.
Sector: „X”
Colectiv: Catrinel Domăneanţu, IAB
Sectorul X se află în partea de nord a platoului de vest al cetăţii. Principalele obiective ale cercetării în această zonă sunt:
- lămurirea unor probleme de urbanism ale Histriei elenistice în directă legătură cu reţeaua de temelii olbiene descoperite;
- valorificarea unor săpături efectuate în anii ’50 – 60 şi rămase nepublicate.
Ca urmare săpătura a fost amplasată între două sondaje mai vechi, unul început de soţii Lambrino şi continuat în anii 1949 – 1950 şi altul efectuat de Suzana Dimitriu în anii 1966 – 1968. Întreaga suprafaţă a fost caroiată în casete de 4 x 4 m, cercetarea lor efectuându-se progresiv, în funcţie de fondurile afectate. Rezultatele obţinute în campania din 1995 sunt următoarele: s-a început prin a se controla dacă ceea ce descoperisem în anul 1994 în casetele M, N, O era într-adevăr una din străzile principale ale cetăţii, care traversa platoul de la vest la est, fiind foarte clar vizibilă pe o fotografie aeriană din anul 1968.
Verificarea a certificat această ipoteză. Strada, lată de aproximativ 12 m (noi nu-i cunoaştem deocamdată decât latura de sud, cea de nord aflându-se sub un profil) este pavată cu pietre şi cu fragmente ceramice în majoritate panse şi funduri de amfore. Cele mai recente elemente de datare sunt din sec. II a.Chr., dar pentru a-i stabili cronologia cu exactitate va fi necesară efectuarea unei secţiuni în stradă, ştiut fiind că multe din străzile principale ale Histriei au fost croite încă din epoca arhaică. De asemenea, va fi necesar ca în anii următori să-i identificăm traseul în teren, făcând câteva sondaje pe direcţia sa la est şi la vest de săpătura noastră.
În afară de această verificare am început cercetarea în alte trei noi casete (T, U, V), aflate la est de săpătura Suzanei Dimitriu, pentru a dezveli în suprafaţă dărâmătura masivă de strotere, kalyptere şi chirpici, care se vedea încă de anul trecut în profilul de răsărit al sus-numitei săpături. Ea pare să aparţină unei construcţii de mari dimensiuni, care a folosit ca fundaţii temelii olbiene.
Sector: „Basilica episcopală”
Colectiv: Alexandru Suceveanu, IAB; Crişan Muşeţeanu, MNIR; Octavian Bounegru, Universitatea Iaşi
Săpăturile arheologice de la bazilica episcopală au continuat în 1995 prin cercetarea anexei de sud şi a exteriorului din sudul bazilicii. Astfel, anexa, datând sigur din al doilea moment de existenţă al bazilicii (IVB – a doua jumătate a secolului VI), pare să aibă, ca şi anexa de la nord, o fază anterioară (IVA – prima jumătate a secolului VI), mai mică. Nivelul următor (VA – începutul secolului VII) nu a fost surprins în anexa de la sud, dovadă că şi această anexă (ca dealtfel şi centrul bazilicii) încetase să mai funcţioneze acum (cum se va fi întâmplat în narthex). Ultimul nivel (VB – secolul VII) este prezent şi aici, zidul de sud al anexei funcţionând şi în acest moment.
În zona din sudul bazilicii am identificat stratigrafia completă a monumentului (IVA-B, VA-B), ca de altfel, în toate zonele din afara bazilicii. De notat zidul flexat de la sud, care pare să fi servit ca un zid de protecţie a bazilicii. În această campanie, pe lângă cele trei morminte identificate anul trecut, s-au mai descoperit alte patru morminte (dintre care un cenotaf şi unul de copil), toate aparţinând unei necropole bazilicale al cărui specific va trebui elucidat de cercetările viitoare.
Sector: „Domus”
Colectiv: Octavian Bounegru, Universitatea Iaşi; Virgil Lungu, Muzeul de Istorie Naţională şi Arheologie Constanţa
Obiectivul principal al cercetărilor a fost degajarea jumătăţii de vest a edificiului situat în unul din cele patru unghiuri ale intersecţiei din acest sector. Este vorba de o villa urbana datată în secolul VI, care are două faze de funcţionare: prima şi cea de-a doua jumătate a acestui secol. Din cercetările efectuate rezultă că planimetria acestui edificiu este diferită faţă de cea a celorlalte trei ville din acest sector. În timp ce planul acestora din urmă este organizat în jurul unei curţi interioare, edificiul pe care îl cercetăm prezintă o altă structură planimetrică, ceea ce ar indica, eventual, o destinaţie diferită, asupra căreia nu ne putem încă pronunţa.
Sector: „Zona Sacră”
Colectiv: Alexandru Avram, Monica Mărgineanu-Cârstoiu, IAB
Cercetările efectuate în cartierul de locuinţe de epocă romană situat la sud de zona deja cercetată a templului Afroditei şi-au propus două obiective:
- 1. demontarea străzii II (sec. VI) situate în partea de est a zonei cercetate, pentru a degaja astfel monumentele mai timpurii acoperite în urma prefacerii urbanistice din epoca Anastasiu – Iustinian;
- 2. cercetarea monumentului L (probabil altar), descoperit în 1993.
1. La demontare s-a constatat că strada II se prezintă sub forma unei umpluturi de pământ brun amestecat cu lut şi având în compoziţie urme de mortar şi var. Materialul ceramic este amestecat (fragmente de kantharos attici, ceramică elenistică atipică, toarte de amfore pseudo-Cos, fragmente de boluri pergameniene şi de boluri şi platouri databile în sec. II – III, dar şi ceramică târzie, inclusiv fragmente de amfore cu striuri). Materialele cele mai recente sunt două opaiţe din sec. VI conservate aproape în întregime (dintre care, unul ar putea fi atribuit chiar celei de a doua jumătăţi a veaculului) şi două monede de la Iustinian, respectiv Iustin al II-lea.
În raport cu încăperea A8 a locuinţei databile în sec. VI şi situate la est de această stradă, s-a confirmat stratigrafia stabilită în 1994: la nivelul fazei iniţiale a străzii (prima jumătate a sec. VI; momentul IV a) se situează pragul originar al intrării în încăperea A8, în vreme ce bordura celei de a doua faze a străzii (a doua jumătate a sec. VI; momentul IV b) corespunde unui moment de supraînălţare a pragului respectivei încăperi. Cu aceeaşi ocazie s-a constatat că în faza iniţială a străzii, la nivelul bordurii dinspre est a străzii, era amenajat un bazin pentru uz casnic, compus din blocuri de calcar fasonate, legate cu mortar. În interior, unele blocuri prezintă urme vizibile de tencuială. Fundul bazinului este amenajat din dale de calcar şi şist legate parţial cu mortar. Acest bazin a fost dezafectat în faza a doua de funcţionare a străzii II (momentul IV b), întrucât peste el era amplasată o dală masivă de calcar, a cărei faţă superioară indică nivelul de călcare al străzii din faza sa târzie. În ultimul moment de funcţionare a primei faze a străzii II, între insula de la vest de aceasta şi bazin se amplasase un zid cu scopul de a „gâtui” strada; accesul nu mai era permis decât printr-un spaţiu între extremitatea estică a acestui zid şi bazin.
La rândul său, bazinul se aşează direct pe un zid masiv de pietre legate cu mortar. Este vorba de temelia zidului surprins, pe alt tronson şi tot la nivelul fundaţiei, în 1993 cu ocazia sondajului întreprins în stradă. S-a constatat că din acest zid porneşte spre est absida surprinsă parţial în 1994 în încăperea A8. Se conturează astfel un edificiu cu absidă (bazilică ?) orientat aproximativ spre nord, compus dintr-o singură navă. Latura sa estică pare să fie indicată de zidul adosat incintei târzii surprins în sondajul b din 1992-1993. Despre cronologia absolută a acestui edificiu nu se pot avansa deocamdată prea multe ipoteze. Fapt este că, datorită decapărilor prilejuite de prefacerile urbanistice din sec. VI, ruinele acestui edificiu au fost rase intenţionat până la nivelul fundaţiei, astfel că nivelul de călcare originar şi, eventual, altele care îi vor fi urmat în diverse faze au dispărut. Cu toate acestea, în încăperea A8 de la est de strada II, în interiorul edificiului absidat, fusese surprins în 1994 un nivel de călcare cu urme de pavaj. Dacă acesta este într-adevăr nederanjat – fapt ce va fi cercetat în campania următoare – este posibil să se obţină date suplimentare cu privire la poziţia cronologică a acestui edificiu.
2. Monumentul notat L este situat la sud de templul Afroditei şi a fost surprins în urma degajării edificiilor de epocă romană târzie care l-au suprapus (insula dintre str. I şi II, în dreptul încăperilor A5 şi A6). Prin demontarea câtorva martori lăsaţi în 1994 am atins peste tot nivelul I b (prima jumătate a sec. II p. Chr.), pe care se aşează locuinţa romană timpurie cercetată în 1992 – 1994. O dată în plus s-a dovedit că monumentul L este anterior acestui moment, el fiind, alături de un monument similar descoperit în 1993 (notat K), cea mai veche amenajare constructivă din ansamblul care a suprapus zona sacră după distrugerea sa de la mijlocul sec. I a. Chr. Monumentul L se datează în sec. I p. Chr. (momentul I a) şi prezintă două faze, bine puse în evidenţă de câte un pavaj. Spre vest ambele pavaje sunt secţionate de două gropi: a (care porneşte din nivelul I b amenajat cu ocazia construirii casei romane timpurii) şi b, care porneşte de la nivelul străzii I (sec. VI, momentul IV a). Aceleaşi gropi au cauzat şi distrugerea laturii de vest a monumentului. În zidurile din componenţa edificiilor mai târzii am descoperit numeroase spolii ce se aflaseră iniţial în componenţa monumentului L. Pe latura de vest nu s-a păstrat decât primul rând de blocuri, iar acestea uşor deplasate faţă de traseul originar. Majoritatea blocurilor prezintă urme de arsură. Multe din ele provin de la monumente sacre greceşti, unul dintre ele probabil din componenţa templului Afroditei (faza a III-a, epoca elenistică).
Prin adâncirea săpăturii în zona de la sud de monumentul L am stabilit că stratul de sub nivelul de călcare al fazei de construcţie a monumentului L se prezintă sub forma unei umpluturi având în compoziţie materialul relativ unitar din punct de vedere cronologic („terra sigillata” foarte timpurie, inclusiv un fragment de kantharos pergamenian din epoca lui Augustus). Săpăturile viitoare urmează să stabilească dacă acest monument, evident refăcut în grabă, cu mijloace modeste, prezintă o fază mai veche, anterioară distrugerii zonei sacre.
Responsabili ştiinţifici: Petre Alexandrescu, Alexandru Suceveanu, I.A.B.
SECTOR: X
Colectiv: Catrinel Domăneanţu, I.A.B.
Din acest an cercetarea s-a concentrat pe şirul de casete T, U, V, Z dintre care trei erau începute de anul trecut, iar Z a fost trasată anul acesta, urmărindu-se lămurirea unor situaţii apărute în săpătura Suzanei Dimitriu. Sunt nevoită să vă reamintesc că în această suprafaţă, susnumita cercetătoare descoperise un patrulater de temelii olbiene de mari dimensiuni, care conservau încă elemente de elevaţie. Acest fapt, ca şi materialul descoperit (o statuetă de marmură şi alta fragmentară de teracotă reprezentând-o pe zeiţa Cybele, o bază de statuetă de marmură) ne îndeamnă să postulăm ipoteza existenţei aici a unei construcţii publice, poate a unui sanctuar. Să nu uităm faptul că în această parte a oraşului s-au găsit multe fragmente de teracote arhitectonice de epocă elenistică, ceea ce l-a determinat pe profesorul Dinu Adameşteanu să presupună prezenţa în zonă a unei a treia zone sacre a cetăţii. Iată motivele pentru care, în vara lui 1996, ne-am concentrat atenţia în această suprafaţă, împinşi şi de faptul că în profilul de E al vechii săpături se putea observa o masivă dărâmătură de statuete, kalyptere şi chirpici arşi ce părea să suprapună latura de E a patrulaterului de temelii olbiene. Rezultatele, deocamdată, nu sunt spectaculoase. În casetele U şi V a apărut într-adevăr dărâmătura despre care am vorbit mai înainte. Din păcate nu am avut suficienţi bani pentru a demonta complet, fapt ce ne împiedică să ştim pe ce suport se sprijină. Este vorba de o mare cantitate de ţigle şi chirpici arşi, printre care am găsit fragmente ceramice elenistice târzii, câteva fragmente de statuete de teracotă şi o paletă de kantharos cu firnis negru – cu grafitti. În casetele Z, T şi parţial în U, a apărut un nivel de stradă pavată cu pietre şi fragmente ceramice, care fusese deja surprins în secţiunea Suzana Dimitriu şi în propria noastră săpătură (caseta L), orientarea ei pare să fie N-S şi ea ar trebui să se intersecteze cu marea stradă E-V care străbătea platoul. Ea a fost identificată pe o fotografie aeriană din anul 1968 şi în teren în săpătura noastră din anii 1994-1995. În campania din acest an, în afara celor spuse mai înainte, ne-am preocupat şi de un alt monument descoperit în sectorul nostru încă din 1993. Este vorba de o fântână aparţinând ultimului nivel elenistic surprins în săpătura noastră. Pentru a o degaja complet, am demontat profilul dintre casetele K şi L, după care am purces la golirea ei. Cu această ocazie am constatat că fântâna era construită din pietre de talie, perfect îmbinate. Am reuşit să ne adâncim în ea până la nivelul celei de-a VIII-a asize (numărând de sus în jos), nivel la care pământul era deja îmbibat cu apă. Materialul ceramic descoperit este unitar, fragmente din aceleaşi vase găsindu-se la adâncimi diferite. Aceasta ar indica faptul că umplutura s-a făcut odată. Majoritatea ceramicii este reprezentată de amfore fragmentare, ceramică de uz curent (căni), câteva fragmente de cupe ioniene cu decor în relief, vase indigene lucrate cu mâna, greutăţi de război de ţesut. Am găsit şi două monede, dintre care una complet distrusă. Ne întrebăm care a fost funcţionalitatea acestei fântâni atât de frumos construită, întrucât se ştie că în această perioadă apa potabilă era adusă prin apeduct. Un singur obiect descoperit în ea ne pune pe gânduri. Este vorba de piciorul unui vas aparţinând categoriei ceramicii gri, care pare să fi fost anume tăiat şi şlefuit în antichitate. Forma lui actuală aminteşte pe cea a unui kernos. Dacă este kernos, atunci aşa numita fântână s-ar putea să fie un bothros. Considerăm însă că deocamdată avem prea puţine elemente pentru a afirma cu certitudine acest lucru – cu atât mai mult cu cât însăşi prezenţa aici a unui sanctuar este încă tot în stadiul de ipoteză. Să sperăm că cercetările ulterioare ne vor aduce noi lămuriri.
II. SECTOR: CUPTOAREColectiv: M. V. Angelescu, I.A.B.; P. Dupont, P. Sejalon, Lyon
III. SECTOR: TEMPLUColectiv: Alexandru Avram, Monica Mărgineanu-Cârstoiu, Em. Teleaga, I.A.B.
IV. SECTOR: DOMUS
Colectiv: Octavian Bounegru, Universitatea Iaşi; Virgil Lungu, MINAC; M.V. Angelescu, I.A.B.
S-a continuat cercetarea complexului urbanistic, denumit convenţional Domus IV. Construit în sec. VI p. Chr. el suprapune resturi de construcţii datând din sec. II-III, refăcute în sec. IV. Anul trecut s-au obţinut importante preciziuni privind planul iniţial al acestui complex, deteriorat ulterior, în momentul penultimului nivel (V A) a fost surprins aici, reprezentând probabil resturile unei locuiri particulare, din moment ce ştim, din cercetările anterioare, că bazilica nu mai funcţiona în acest moment.
I. Sector: „Zona sacră” (T)Responsabili ştiinţifici: Petre Alexandrescu, Alexandru Suceveanu, IAB
Colectiv: Alexandru Avram, Monica Mărgineanu Cârstoiu, IAB; Konrad Zimmermann, Universitatea din Rostock, Germania; studenţii Mihaela Marcu, Iulian Bîrzescu, FIB
(Fonduri: 8.000.000 lei, Universitatea din Rostock, Germania)
În continuarea campaniei din 1996, în august 1997 s-a dezvelit în întregime o bazilică databilă în sec. V p. Chr. adosată zidului de incintă post-gotic pe latura sa estică. Drept urmare, s-a degajat pe o porţiune de cca. 10 m un tronson din fundaţia zidului de incintă. S-a constatat că, spre deosebire de porţiunea cercetată în anii trecuţi, în afară de temelie, zidul mai păstrează pe alocuri şi urme din elevaţia paramentului interior. Bazilica, din care nu se mai păstrează decât fundaţia (şi doar într-o mică porţiune un fragment din elevaţie, cu urme de tencuială) este orientată SSE-NNV, prezintă o formă alungită şi este compusă din două încăperi (despărţite între ele de un zid transversal) şi un altar absidat. Nivelul de călcare al acestui edificiu suprapune o umplutură rezultată dintr-o nivelare efectuată probabil chiar în ajunul ridicării bazilicii. Sub această umplutură se observă deja trei monumente de mici dimensiuni (baze votive?) datând, foarte probabil, din perioada târzie de funcţionare a zonei sacre greceşti. Judecând după alinierea acestora în funcţie de bazele votive deja cunoscute din săpăturile vechi şi după orientarea unei străzi amenajate în epoca elenistică târzie, surprinse parţial în campaniile trecute, noile monumente par să se integreze unei alei de acces spre zona sacră dinspre sud (via sacra?). În campania viitoare urmează să adâncim săpătura până la nivelul căruia îi aparţin monumentele nou descoperite. De remarcat, că între nivelul de epocă elenistică târzie al zonei sacre şi momentul de construcţie al bazilicii din sec. V p. Chr. straturile arheologice au fost total deranjate de intervenţii succesive; nu au putut fi identificate decât două umpluturi conţinând material amestecat.
O altă realizare a campaniei din 1997 a fost executarea unei secţiuni (?/1997) în suprafaţa A7 care a prelungit secţiunea N-S ?/1993 până in interiorul „marii depresiuni” (adâncitura naturală a stâncii de şist din dreptul laturii de est a templului Afroditei). În această secţiune s-au descoperit două fragmente dintr-un trapezophoros de marmură, care se adaugă fragmentelor descoperite în aceeaşi zonă în 1974 şi 1994. Graţie noilor descoperiri, se poate reconstitui complet un trapezophoros databil în epoca elenistică, reprezentând, fără îndoială, perechea celui semnalat şi ilustrat odinioară de Vasile Pârvan (aflat astăzi în muzeul din Varna).
II. Sector: „Bazilica episcopală”
Colectiv: Alexandru Suceveanu, IAB; Crişan Muşeţeanu, MNIR; Octavian Bounegru, Universitatea „Al.I. Cuza” Iaşi; Costin Băjenaru, MINAC; studenţii Adela Bâltâc, Adriana Panaite, FIB
(Fonduri: 6.000.000 lei – IAB; 1.000.000 lei – Universitatea „Al.I. Cuza” Iaşi; 2.000.000 lei – MINAC).
În această campanie s-au epuizat casetele K11-13 şi s-a început caseta J13. Săpăturile au dus la identificarea atrium-ului bazilicii episcopale (sec. VI p. Chr.), în mijlocul căruia se afla un portic pavat cu dale de calcar. În exteriorul porticului s-au identificat toate cele patru niveluri surprinse în săpăturile de până acum şi anume: IV A (prima parte a sec. VI p. Chr. – momentul de construcţie a bazilicii), IV B (a doua parte a sec. VI p. Chr. – momentul de reparaţie a bazilicii), V A (sfârşitul sec. VI – începutul sec. VII p. Chr. – momentul dezafectării parţiale a bazilicii), V B (sec. VII p. Chr. – ultimul nivel de locuire la Histria).
De remarcat faptul că nivelul atrium-ului (inclusiv porticul) se află cu circa 0,30 m mai jos decât cel al narthex-ului, dar şi decât cel al străzii de la vest, cel puţin în partea ei sudică, ceea ce implică existenţa unor trepte dinspre stradă spre atrium, dar şi dinspre atrium spre narthex. Unul din pilaştrii porticului poartă, pe partea sa superioară, o inscripţie din vremea lui Antoninus Pius, ridicată de un veteran – cu nume tracic – din ala I Flavia Gaetulorum, databilă după numele consulilor în 152 p. Chr.
Responsabili ştiinţifici: Petre Alexandrescu, Alexandru Suceveanu, IAB
Sector zona sacră
Colectiv de cercetare: Alexandru Avram, IAB, Konrad Zimmermann, Universitatea din Rostock; Emilian Teleagă, IAB; Iulian Bârzescu, absolvent FIB. Finanţare: Universitatea din Rostok
Campania din 1998 (3-27 august) şi-a propus următoarele obiective: a) atingerea primului nivel roman al insulei constituite în sec. I p.Chr. pe locul unde în epoca greacă se află zona sacră distrusă la mijlocul sec. I a.Chr.); b) continuarea degajării unui tronson din incinta romană târzie pe latura de est a cetăţii; c) continuarea săpăturii abandonate în 1974 în ceea ce se denumise la un moment dat „marea depresiune”, interpretată recent drept „groapă sacră”, situată la est de templul Afroditei; d) extinderea săpăturii spre sud, cu atingerea nivelului din a doua jum. a sec. VI p.Chr., în scopul de a cerceta modul în care se închide în această zonă insula târzie.
a) În partea de vest a insulei romane timpurii s-a descoperit un pavaj foarte bine conservat compus din dale de şist şi calcar, databil în sec. I p.Chr. Pavajul este străbătut de un canal de scurgere, acoperit cu plăci de mici dimensiuni, care avea menirea de a dirija apele de ploaie într-un puţ circular. Lângă puţ s-a descoperit şi o amenajare rectangulară de blocuri dispuse vertical, probabil un impluuium. În porţiunea săpată sub nivelul corespunzând dalajului, la vest de acesta, a putut fi definit un nivel anterior pus în evidenţă de existenţa unui cuptor parţial conservat. Un fragment de kantharos augusteic datează această fază marcată de mici amenajări ale spaţiului abandonat al zonei sacre la sfârşitul sec. I a.Chr. – începutul sec. I p.Chr. Abia în sec. I p.Chr. zona începe să fie organizată urbanistică prin constituirea unei insule (3 faze: sec. I, cea mai mare parte a sec. II, sfârşitul sec. II – prima jum. a sec. III p.Chr.), care a fost cercetată în anii precedenţi.
b) După ce în 1997 am reuşit să degajăm o parte din parametrul interior şi din emplectonul zidului de incintă roman târziu (post-gotic), am constatat că la un moment dat incinta îşi schimbă traseul SE-NV, cotind cu cca. 30° spre nord. În acest punct incinta este mai bine conservată decât în restul segmentului degajat până acum. Cu cât continuă spre nord, zidul de incintă este din ce în ce mai distrus, ajungând să dispară, mai întâi orice urmă din elevaţie, apoi chiar şi resturile fundaţiei, vizibile rămânând însă nivelarea stăncii de şist pe traseul rezervat incintei şi urmele de mortar.
c) Săpăturile executate în foarte pronunţată albiere naturală a stâncii de şist de la est de templul Afroditei („marea depresiune”) nu au putut fi duse la bun sfârşit, întrucât groapa s-a dovedit a fi foarte adâncă şi, la un moment dat, am atins nivelul pânzei freatice. De aici au fost recoltate, alături de un foarte bogat material ceramic, fragmente arhitectonice şi sculpturale. Atât consultarea profilului, cât şi analiza sumară a materialului, au arătat că avem a face cu o relativă stratificare. Observaţiile stratigrafice nu pot fi însă dezvoltate, atâta vreme cât zona este realmente inundată de apa freatică. Menţionăm doar că spre limita sa vestică, exact în dreptul templului Afroditei, stânca coboară foarte abrupt, cu pereţi aproape verticali, fără nici o urmă de intervenţie umană, în vreme ce spre est, în dreptul unui nou monument (bază?) descoperit pe aliniamentul „căii sacre”, panta este tot abruptă, însă aici stânca este pe alocuri netezită artificial, iar la un nivel de adâncime intermediar apare un fel de „platformă” sub forma unei amenajări de pietre, ceea ce ar putea indica o construcţie care să fie permis accesul spre groapă. Amintim, în sfârşit, că sub nivelul apei freatice am descoperit un aliniament de trei blocuri de calcar fasonate care fac parte precis dintr-un monument aparţinând zonei sacre, cu o semnificaţie foarte probabil culturală. În anii următori săpăturile nu vor putea continua decât în condiţiile în care vom putea avea la dispoziţie o pompă hidraulică, cu ajutorul căreia să dezgolim periodic groapa de apa freatică acumulată.
d) Prin extinderea suprafeţei săpate cu 6 m spre sud am reuşit să dezvelim strada care delimitează aici insula amenajată în prima jum. a sec. VI p.Chr. În dărâmătura târzie am descoperit, alături de alte fragmente arhitectonice şi sculpturale, un foarte bine conservat relief anepigraf cu reprezentarea Cavalerului Trac (epoca antonină). Prin extinderea săpăturii în acest sector am epuizat sarcinile legate de cercetarea topografiei insulei târzii. Săpăturile urmează să se concentreze de acum înainte asupra monumentelor greceşti din dreptul „gropii sacre”, de la sud de templul Afroditei şi de pe aliniamentul presupusei „căi sacre” (vezi raportul 1997).
Sectorul central – basilica episcopală
Colectiv de cercetare: Alexandru Suceveanu, IAB; Octavian Bounegru, FII; Adela Bâltâc, MNIR; Costin Băjenaru, MINAC. Fonduri: IAB, MINAC, FII
În campania din anul 1998 au fost epuizate ultimele casete (J-K, 11-13) destinate punerii în evidenţă a impozantei bazilici din sec. VI p.Chr., foarte probabil episcopale, cercetându-se practic atrium-ul acesteia precum şi strada de la vest. Această stradă, foarte probabil anterioară bazilicii (câtă vreme au orientări diferite, spaţiul dintre acestea fiind printr-o trasare de cioburi şi mortar), era flancată de un portic delimitat de stradă printr-o serie de pilaştri, din care s-au păstrat doar doi. Din acest portic se coboară în atrium prin trei porţi monumentale (prefigurare a trinavării naos-ului), ale căror praguri s-au păstrat integral. În centrul atrium-ului, al cărui nivel de calcare era reprezentat de două podele de lut (corespunzând celor două momente de existenţă ale acesteia: prima şi, respectiv, a doua jumătate a sec. VI p.Chr.), se află un spaţiu pavat cu dale de calcar, utilizat ca atare în ambele momente de vieţuire a bazilicii. Nici în primul şi cu atât mai puţin în al doilea moment, când va fi fost în întregime înconjurat de ziduri, acest spaţiu nu poate fi interpretat ca un portic clasic, descoperit. Tot atrium-ul (ca şi narthex-ul şi doar două încăperi din anexa din nord-estul bazilicii) continuă a fi locuit şi în al treilea moment (sfârşit sec. VI – început sec. VII), atunci când centrul bazilicii se afla în ruină. În sfârşit, şi în cele şase casete săpate în 1997-1998 a fost identificat ultimul nivel de viaţă de la Histria (până către jumătatea sec. VII p.Chr.), aflată în plin proces de ruralizare. Una din treptele prin care se urca din atrium în narthex conţine textul unei interesante inscripţii paleo-creştine.
Sector X
Colectiv de cercetare:Catrinel Domăneanţu, IAB, Diana Gherasimiuc, studentă, FIB
S-au continuat cercetările în casetele U, V şi Z. În V şi, parţial, în U s-a demontat dărâmătura masivă de strotere, kalyptere şi chirpici arşi identificată în campaniile trecute. După înlăturarea acesteia, în V au apărut o temelie olbiană (fundaţie construită din straturi alternative de lut curat şi pământ cu cenuşă) orientată V-E şi un pavaj din pietre de calcar cretos, iar în U o altă temelie orientată N-S. Datarea tor probabilă este în prima jumătate a sec. II a.Chr. În Z am efectuat un sondaj în stradă (a doua jumătate a sec. II a.Chr.) putându-se astfel identifica un nivel mai vechi, din prima jumătate a secolului. Lui îi corespunde un canal pavat cu dale de şist verde, cunoscut încă din săpătura Suzanei Dimitriu din 1968.
Responsabil ştiinţific: Alexandru Suceveanu (IAB)
Sector incinta arhaică (S.B)
Colectiv de cercetare: Mircea Angelescu (IAB), studenţi (UAIM Bucureşti)
Reluarea săpăturii din zona secţiunii SB, începută de Maria Coja şi reluată în 1998 a avut drept obiectiv clarificarea situaţiei stratigrafice din acest important punct de pe latura de sud a platoului histrian.
A fost curăţat profilul N-S rămas în picioare şi zona adiacentă. La E de profil a apărut dărâmătură de chirpic, dar nici o urmă a zidului datat în epoca arhaică care se află la o distanţă de cca. 3 m datorită unei săpături mai vechi care a coborât până la stratul de nisip.
Pe latura de E se observă şanţul de demantelare al zidului („negativul”) pe direcţia fragmentului de zid păstrat, apoi spre S dărâmătura de chirpic. Totul este apoi distrus de o intervenţie care instalează o stradă şi imediat la S de ea un şanţ cu nisip, mult mai lat şi mai puţin adânc decât cel observat la SG.
La V de profil a apărut mai întâi o dărâmătură de şist verde dar cu bucăţi mult mai mici decât cele care se mai păstrează din presupusele turnuri. Sub dărâmătura de şist verde au apărut fragmente de calcar alb-gălbui care coboară spre linia zidului.
În paralel am secţionat dărâmătura masivă de chirpici de lângă profil care a pus în evidenţă un strat compact de chirpici arşi şi, pe alocuri, fragmente ce par a fi de lemn ars. În masivul de chirpic, puţin deasupra nivelului liniei pietrelor de şist (soclul zidului) a apărut o ştampilă thassiană databilă în ultima treime a secolului IV a.Chr. Sub stratul de arsură a apărut o podea galbenă de lut care probabil marchează limita dintre cele două dărâmături (elenistică şi arhaică) conţinând foarte puţine fragmente ceramice. Imediat sub podea a apărut o altă dărâmătură de chirpici şi fragmente ceramice arhaice – East Greek şi Klein Meister, care stau pe nisip.
În stratul de dărâmătură au apărut două amfore elenistice, într-una dintre ele aflându-se scheletul unui copil. Modul în care au fost depuse amforele, zona fiind delimitată prin şiruri de fragmente de calcar, poate avea o semnificaţie rituală, situaţia fiind similară cu cea înregistrată în S. IV, sector Domus, de asemenea într-o zonă în care presupunem existenţa unui tronson al zidului de incintă elenistic. Ipoteza depunerii rituale este întărită de descoperirea a altor două amfore în care au fost depuşi copii, la mică distanţă spre E.
În zona de S a săpăturii printre fragmentele de calcar a fost descoperit scheletul unui cal şi de asemenea un schelet uman. Poziţia în care au fost găsite ne fac să presupunem că zidul arhaic s-a prăbuşit peste ei, ceea ce ar putea constitui un argument în favoarea teoriei distrugerii acestui zid ca urmare a unui seism.
Imaginea care se conturează este deci următoarea: zidul arhaic a fost construit din chirpici şi, cel puţin în această zonă, a avut un placaj din piatră de calcar. După distrugerea acestui zid, pe terenul nivelat printr-o lutuială, s-a construit în epoca elenistică un alt zid de chirpic aşezat pe un soclu de piatră de şist. În această zonă traseele celor două ziduri par să fi fost identice, fapt explicabil prin conformaţia terenului. Structurile din zona de V a săpăturii par să reflecte, de asemenea, această succesiune cronologică şi a tehnicii constructive dar numai continuarea săpăturii va putea confirma, sau nu, această impresie.
Sector X
Colectiv de cercetare: Catrinel Domăneanţu (IAB), Diana Gherasimiuc, Alexandra Târlea (FIB), studenţi (UAIM Bucureşti)
În anul 1999, în sectorul X, aflat pe platoul de V al cetăţii, în vederea finalizării cercetării din această zonă, s-au demontat două profiluri, cel dintre secţiunea S.D. (1966 – 1968) şi casetele K, L şi cel dintre casetele K, L şi M, S.
De asemenea, s-a continuat săpătura în Z şi s-a trasat o nouă casetă, Y, pentru a verifica relaţia dintre nivelul străzii identificate aici, din prima jumătate a sec. II a.Chr., şi canalul atât de frumos construit, pavat cu dale de şist verde.
Rezultatele au fost următoarele:
1. În Z3 şi Y canalul nu a mai apărut, fiind probabil distrus în momentul construirii străzii; nu se mai poate vorbi de o singură stradă, ci de o intersecţie între două străzi, una orientată N – S şi alta E – V.
2. În U s-a demontat nivelul unei locuinţe descoperite în 1998, pe care s-a descoperit un vas indigen, lucrat cu mâna şi decorat cu şnur, de foarte mari dimensiuni. Locuinţa pare să fi fost compusă din două camere, ale căror ziduri sunt aproape complet distruse de o nivelare ulterioară.
3. În U1 şi K4-S.D. 9e s-a identificat partea superioară a două temelii olbiene orientate NS.
4. În caseta L, în ultima zi a săpăturii a apărut un pavaj (?) din pietre de calcar cretos, pe care l-am curăţat doar parţial, ce pare să aparţină construcţiei care închidea bothrosul descoperit în 1995. Atât pavajul, cât şi cele două temelii olbiene se pot data spre mijlocul sec. II a.Chr., ţinând cont că pe ele s-au găsit fragmente de boluri cu decor în relief din această perioadă.
Sectorul central – Bazilica episcopală
Colectiv de cercetare: Alexandru Suceveanu (IAB), Adela Bâltâc (MNIR), Costin Băjenaru (MINAC), studenţi (UAIM Bucureşti)
În campania din anul 1999 s-au obţinut, prin eliminarea profilelor dintre casetele J – K 11 – 13, noi date privind atât monumentele anterioare marii bazilici episcopale (strada din vestul acesteia, a cărei fază iniţială datează din sec. II – III p.Chr., pentru a fi apoi reparată în câteva rânduri, ultima oară într-un moment contemporan cu marea bazilică; canalul în diagonală care deversa în canalul principal al străzii anterior menţionate; bazilica mică din sec. IV-V p.Chr., unele din zidurile acesteia fiind încorporate în cele ale marii bazilici), cât şi marea bazilică însăşi, fie din momentul de construcţie al acesteia (prima jumătate a sec. VI p.Chr.: pragul dintre coridorul de la intrare şi atrium, de 3,40 m, cu fragmentul de arhitravă purtând semnul crucii, căzut chiar pe acel prag; contraforţii de la colţurile de NV şi SV ale porticului din atrium; fântâna din centrul porticului), fie din cel al reparaţiei acesteia (a doua jumătate a sec. VI p.Chr.: zidurile de pe laturile de nord şi de vest ale porticului, cele de la vest îngustând intrarea în acesta de la circa 7 m la 2,50 m), fie, în fine, din momentul reamenajărilor ulterioare dezafectării marii bazilici (sfârşitul sec. VI – începutul sec. VII p.Chr.; zidurile legate cu pământ dintre colţurile porticului şi contraforţii zidului de V al atrium-ului; reparaţiile zidului de V al anexei din N), moment extrem de interesant în măsura în care investigaţii ulterioare vor trebui să decidă caracterul încă religios sau deja laic al acestuia.
Sector Piaţa Mare
Colectiv de cercetare: Mircea Angelescu (IAB), studenţi (UAIM Bucureşti)
Datorită reluării lucrărilor de consolidare şi restaurare la Histria, proiectantul (CPPCN) a solicitat executarea unor noi săpături în zona Pieţei Mari. Secţiunile numerotate de la S 1 la S 5 au fost amplasate în următoarele locaţii:
S 1 – de la latura de est a turnului interior de sud al Porţii Mari până la intersecţia străzii E – V cu cea N – S. Obiectivul principal urmărit a fost cel al identificării cu exactitate a traseului bordurii de sud a străzii care străbate de la E la V Piaţa Mare.
S 2 – perpendiculară pe strada care lonjează edificiul construit în opus graecum şi pe strada N – S de acces către Terme I. Obiectivul urmărit a fost corelarea stratigrafică dintre cele două străzi orientate nord-sud.
S 3 – paralelă cu zidul de est al basilicii civile din Piaţa Mare. Obiectivul a fost identificării limitei de sud a străzii est-vest al cărei traseu este modificat în momentul construirii primei faze a basilicii civile.
S 4 – între colţul de sud-vest al basilicii civile şi strada nord-sud de acces către Terme I. Obiectivul a fost acela al punerii în evidenţă a modului în care implantarea basilicii civile a afectat traseul vechii străzi identificat în S 3.
S. 5 – între S. 6 şi strada nord-sud de acces către Terme I. Obiectivul a fost identificarea traseului străzii est-vest care străbate Piaţa Mare şi a modului în care aceasta se corelează stratigrafic şi constructiv cu basilica civilă precum şi cu presupusa stradă anterioară.
Secţiunea numărul 1 (S. 1) şi-a propus delimitarea cât mai exactă a limitei sudice a străzii care corespunde porţii pentru vehicule a incintei post-gotice în zona cuprinsă între bastionul interior (de est) al turnului de sud al porţii şi intersecţia cu strada orientată nord-sud care conduce către Terme I. În această secţiune a apărut continuarea spre nord a străzii (cu canal subteran) databile în momentul constructiv anterior şi care lonjează marele edificiu public construit în tehnica opus graecum şi care este tăiat de noua incintă construită după distrugerea de către goţi a Histriei. Spre capătul de est al S 1 au putut fi identificate trei blocuri ce fac parte din dalajul original al străzii şi care fiind conservate in situ fac posibilă identificarea traseului străzii. Din păcate în această zonă situaţia arheologică a fost deranjată de o intervenţie modernă care nu a mai permis decât identificarea în apropierea intersecţiei a colţului unui alt edificiu construit de asemenea în tehnica opus graecum, contemporan cu cel de care este despărţit de strada orientată nord-sud apărută în S 1. Din păcate, dimensiunile reduse ale secţiunii nu ne permit precizări cronologice privind fragmentul de pavaj de calcar apărut la est de strada nord-sud.
Secţiunea numărul 2 (S 2) a fost amplasată în zona ce practic era susceptibilă de a oferi noii informaţii privind datarea implantării străzii nord-sud ce duce către Terme I. Din păcate şi în această zonă săpătura, deşi a ajuns la o adâncime destul de mare, nu a putut surprinde decât parţial situaţii stratigrafice. In extremitatea de vest a S 2 a fost pusă în evidenţă bordura străzii nord-sud ante distrugerea gotică ce a fost identificată şi în S 1. Urmează către vest o mare porţiune în care o altă intervenţie modernă a distrus stratul arheologic. Un singur zid (şi el parţial afectat) şi un mic fragment dintr-un pavaj corespunzător acestuia a fost surprins la vest de el. Extremitatea vestică a S 2 o constituie traseul străzii nord-sud (e) din care a fost pusă în evidenţă o dală aflată în poziţia ei iniţială. Pe o distanţă de cca. 1 m spre vest de capătul estic al S 2 s-a păstrat intactă o situaţie stratigrafică care a surprins două niveluri de distrugere (fiecare dintre ele cu arsură şi dărâmătură de ţigle) care reprezintă cele două momente de distrugere ale Histriei de către goţi şi respectiv costoboci. Deasupra acestora vine şi se aşează noua stradă care va face de acum înainte legătura urbanistică dintre zona pieţei mari şi cea a edificiului Terme I (strada e).
Secţiunea numărul 3 (S 3) şi-a propus înlăturarea unei mari cantităţi de pământ depus de vechile săpături pe colţul de sud-est al basilicii civile ce limitează spre sud Piaţa Mare. După această operaţiune a putut fi pusă în evidenţă bordura de sud a vechiului traseu de stradă (b) la care a trebuit să se renunţe în momentul construirii primei faze a basilicii. Bordura descoperită este construită din blocuri de calcar dispuse vertical şi care sunt destul de afectate de către condiţiile de mediu (exfoliere).
Descoperirile din S 1, dar mai ales cele din S2 şi S 3 au impus efectuarea a două noi secţiuni care să aducă precizări privind relaţiile stratigrafice şi constructive dintre acestea.
Secţiunea numărul 4 (S 4) a fost trasată în zona dintre colţul de SV al basilicii civile ce limitează spre S Piaţa Mare şi traseul străzii orientate nord-sud (e), având acelaşi ax ca S 2. Si aici s-a constatat că stratul arheologic din imediata vecinătate a colţului basilicii a fost afectat de o intervenţie modernă, foarte probabil în momentul executării lucrărilor de consolidare a zidurilor basilicii. Cu toate acestea, după o extindere de 1,5 m către sud a acestei săpături, am putut surprinde traseul vechii străzi a cărei bordură de sud am surprins-o în S 3. Strada este construită din dale mari de calcar şi are pe ambele laturi o bordură construită din blocuri de calcar dispuse vertical. Deşi bordura de nord a fost afectată de intervenţia modernă mai sus menţionată traseul ei este clar vizibil. Pe mijlocul străzii a fost constatată prezenţa unui canal de evacuare peste care se păstra in situ o dală de calcar în timp ce o alta s-a spart sub presiunea straturilor superioare şi a fost găsită, în stare fragmentară, prăbuşită în interiorul canalului. In plan, situaţia surprinsă ne arată foarte clar modul în care implantarea primei faze a basilicii civile (în momentul I C) a afectat traseul acestei străzi.
Secţiunea nr. 5 (S 5) constituie practic o extindere a S 6 către V. Principalul ei scop a fost să ofere confirmarea existenţei străzii descoperită în 1994 şi care a înlocuit ca axă de circulaţie vechiul traseu al străzii b, acum (după momentul I C) dezafectată ca urmare a implantării basilicii civile. Cu excepţia unei mici zone din extremitatea sa vestică – unde a fost constatată o altă intervenţie modernă – pe toată lungimea acestei secţiuni a fost surprins traseul acestei noi străzi. Strada este construită din dale groase de calcar îmbinate perfect şi care permit trasarea cu exactitate a direcţiei străzii construite odată cu basilica civilă (I C).
Cele cinci secţiuni prezentate până acum aduc importante precizări privitoare la cronologia şi stratigrafia acestei zone centrale a oraşului roman.
Cercetări geofizice
Ing. Florin Scurtu (GEI-PROSECO, Bucureşti).
Cercetările au fost efectuate în cadrul unui grant acordat de Agenţia Naţională pentru Ştiinţă, Tehnologie şi Inovare (ANŞTI) şi au avut, în anul 1999, un caracter predominant experimental. Scopul principal al lucrării a fost de a verifica posibilitatea de a pune în evidenţă eventuale construcţii antice îngropate ce s-ar găsi în interiorul ariei cuprinse între zidul de incintă elenistic şi cel roman timpuriu (nu există o reţetă generală de utilizare a cercetării geofizice în cadrul siturilor arheologice, fiecare sit având personalitatea sa, care trebuie descifrată într-o primă etapă a acestorcercetări).
Lucrările au început din zona bazilicii extramuros, cu măsurători magnetometrice într-o reţea foarte deasă de puncte de măsură, care au confirmat eficienţa metodei şi a metodologiei alese de noi: harta magnetometrică filtrată a zonei respective reproduce exact traseul zidului bazilicii, iar un profil magnetometric realizat la sud de bazilică a arătat că structuri îngropate necunoscute generează mai multe anomalii locale cu lăţimea aparentă de 2 – 12 m, deci în subsol există surse ale căror poziţie în spaţiu şi contrast de susceptibilitate generează anomalii magnetometrice cu amplitudini măsurabile.
În etapa următoare scopul lucrării noastre a fost de a încerca să punem în evidenţă alte zone, situate în largul spaţiu necercetat arheologic cuprins între zidul de incintă elenistic la est şi zidul de incintă roman timpuriu la vest, în care ziduri îngropate sau resturi ale unor construcţii prăbuşite să fie evidenţiate cu ajutorul magnetometriei. Am adoptat o reţea de măsurători mult mai rară, deci mai productivă, axată pe o magistrală orientată aproximativ V – E lungă de 240 m. De o parte şi de alta a acestei magistrale am realizat măsurători magnetometrice pe panouri de 20 x 20 m atât la sud şi vest de bazilica extra muros cât şi la nord de complexul Terme II pus în evidenţă de săpăturile arheologice.
În zona bazilicii extramuros rezultatele geofizice indică în mod cert existenţa altor construcţii îngropate, dintre care cea mai bine conturată este o clădire dreptunghiulară de circa 20 m lungime (pe direcţia E – V) şi 8 – 10 m lăţime (pe direcţia N – S), la circa 50 m SE de bazilică.
În zona Terme II situaţia este mai puţin clară, dar rezultă totuşi o aglomerare de şisturi verzi (dărâmătură sau relief îngropat) şi o spectaculoasă anomalie care indică o construcţie inelară (pereţii unui bazin?) cu diametrul de circa 4 m, la NV de terme.
Cercetările geofizice vor continua în anul 2000 cu detalieri ale zonelor anomale detectate în anul trecut şi cu cercetări de recunoaştere pe o zonă mai extinsă, mai ales spre S şi V faţă de zonele deja cercetate în 1999.






Alexandru Suceveanu – responsabil ştiinţific (IAB)
Sector: Bazilica episcopală
Colectiv: Alexandru Suceveanu – responsabil sector (IAB), Crişan Muşeţeanu (MNIR), Gordana Milośevič (IA Belgrad), Adriana Panaite (IAB), Constantin Băjenaru (MINAC)
Începute în anii 1969 – 1970 şi reluate apoi, din 1984, an de an, săpăturile arheologice din acest sector, inclusiv cele din campania anului 2000 au dus la descoperirea, în cea mai mare parte a ei (circa 90%), a marii bazilici episcopale din centrul oraşului roman târziu Histria, ceea ce face ca în campaniile următoare să nu mai fie necesare decât unele sondaje de interes arheologic, dar mai cu seamă arhitectonic.
Suprapunând sau folosind monumente mai vechi (bazilica din secolele IV – V p. Chr., canalul şi strada de la V, reparată în secolul al IV-lea p. Chr.), marea bazilică episcopală este construită la sfârşitul secolului al V-lea p. Chr. sau la începutul celui următor. Măsurând 60 m în lungime (în care se includ şi anexele de la E) şi 30 m în lăţime (transeptul, care ar fi putut fi adăugat într-o primă subfază a primului nivel de existenţă a bazilicii; celelalte piese ale bazilicii măsoară 20 m în lăţime), bazilica episcopală se compunea dintr-un coridor porticat, un atrium, prevăzut cu două anexe la N şi la S, precum şi cu un portic în centru, nartex-ul, naos-ul trinavat, transeptul în mijlocul căruia este amplasat un podium mai înalt (bema) şi absida, flancată la N şi la S de două anexe.
La o dată ce trebuie căutată în a doua jumătate a secolului al VI-lea (poate după distrugătorul raid cutriguric din anul 559), bazilica este parţial refăcută (pereţii ornamentaţi cu tencuială pictată, înălţarea podiumului din transept, amplificarea anexelor care flancau absida). Descoperirea unor piese din decoraţia de marmură a bazilicii care nu sunt terminate lasă deschisă posibilitatea ca unei prime distrugeri, de postulat în jurul anilor 586 / 587 (când se va fi încercat recondiţionarea unor piese), să fi urmat o alta, de căutat, judecând cel puţin după materialul numismatic, după anii 592 / 593.
Următoarele (şi ultimele) două niveluri ne prezintă o cetate în plin proces de ruralizare, bazilica încetând să funcţioneze ca monument de cult (doar anumite încăperi ale acesteia continuă să fie locuite) pentru ca ulterior, la momentul ultimului nivel, ea să fie suprapusă de bordeie sau de locuinţe cu ziduri fără fundaţii aparţinând ultimilor locuitori din cetatea de pe malul lacului Sinoe.
Résumé
Les fouilles archéologiques effectuées dans le centre de la cité d ‘Histria entre 1969 – 1970 et puis, a partir de 1984, chaque année, ont mis au jour une grande basilique (60 x 30 m), tres probablement épiscopale. Etant batie a la fin du Ve siecle ap. J. C. et cessant de fonctionner vers la fin du siecle suivant, elle contient toutes les pieces connues pour ce genre des monuments (portique, atrium, narthex, naos, transepte, bema, abside et de nombreuses annexes). Au VIIe siecle elle est superposée par des constructions qui témoignent de la décadence finale de la vie d ‘Histria.
Sector: Basilica „Pârvan”
Colectiv: Mircea Angelescu – responsabil sector, Adriana Panaite (IAB)
Reluarea cercetărilor în acest sector din partea de S a cetăţii îşi propune valorificarea ştiinţifică a săpăturilor efectuate aici de către V. Pârvan şi M. Lambrino, în sensul recuperării elementelor stratigrafice care să permită o actualizare a datelor pe care le avem la dispoziţie pentru monumentele din această zonă a cetăţii.
Scurta campanie 2000 (1 – 15 august) a fost folosită pentru curăţarea vegetaţiei şi pentru a scoate la lumină zidurile păstrate între vechile săpături antebelice, sarcină îngreunată de forma neregulată pe care au avut-o încă de la început aceste sondaje precum şi de faptul că inexistenţa unor cercetări recente a dus la acumularea unei mari cantităţi de pământ deplasat şi care a acoperit vechile intervenţii.
Eforturile s-au concentrat asupra zonei basilicii „Pârvan” şi a străzii adiacente acestui monument, scopul urmărit fiind acela de a încerca aducerea de precizări referitoare la cronologia celor două structuri, precum şi identificarea unor elemente – în cazul în care ele mai există – care să permită relaţionarea lor stratigrafică cu zidul de incintă care pare a avea în această zonă un traseu prea puţin cunoscut. La aceasta se adaugă şi stratificarea diferitelor faze constructive ale incintei care este foarte probabil să se suprapună începând cu acest punct şi până la extremitatea sa estică.
În acest scop, a fost curăţată zona afectată de sondajul început şi abandonat de V. Pârvan pentru latura de S a incintei târzii, care cuprinde şi latura de S a basilicii. Relaţia dintre cele două monumente a fost interpretată diferit până acum, pornind de la afirmaţia lui Pârvan care vorbea despre „basilica creştină de pe zidul cetăţii”. Una dintre puţinele observaţii pe care cercetarea de anul acesta ne permite să o facem este că zidul de S al basilicii suprapune parţial paramentul exterior al zidului, aşa cum pare a indica amprenta lăsată de fundaţia zidului basilicii în apareiajul incintei. Un punct de vedere pe deplin cert nu va putea însă fi formulat decât după examinarea relaţiei dintre zid şi incintă pe toată lungimea basilicii.
De asemenea, a fost curăţată zona în care M. Lambrino a efectuat seria de sondaje identificate pe fotografia aeriană publicată în Les vases archaďques d’Histria cu sigla B. Această operaţiune a dus la punerea în evidenţă a mai multor ziduri realizate în diferite tehnici constructive care deschid o problematică ce nu va putea fi rezolvată decât după un mare număr de campanii arheologice.
Începerea cercetării arheologice propriu-zise în acest sector va putea, sperăm, să permită stabilirea unor relaţii stratigrafice şi cronologice cât mai precise care să ducă la încadrarea monumentelor de aici în stratigrafia şi cronologia histriană.
Sector: B. T. G. (Bazilica din faţa turnului G al zidului de incintă roman târziu)
Colectiv: Catrinel Domăneanţu – responsabil sector (IAB)
În problematica urmărită de săpăturile arheologice desfăşurate la Histria, cea a incintelor a ocupat un rol important. Primele cercetări efectuate de Vasile Pârvan au avut ca rezultat dezvelirea incintei romane târzii şi descoperirea unui alt zid de apărare aflat la 370 m V de aceasta. A urmat Scarlat Lambrino care l-a degajat în bună parte de sub dărâmături. Cercetătorilor de după război, începând cu anul 1949 şi până astăzi, le revine însă meritul de a fi stabilit cronologia acestor incinte cu faze şi subfaze de construcţie şi reparaţie, precum şi descoperirea zidurilor de apărare din epoca greacă: arhaică, clasică, elenistică.
Săpăturile arheologice efectuate în ultimii ani au condus la concluzia că în epoca elenistică Histria avea două fortificaţii, una a acropolei şi o alta a aşezării civile. Cea din urmă apăra o suprafaţă foarte mare urmând în linii mari traseul incintei arhaice pe care o suprapune în bună măsură.
Această constatare a ridicat o nouă problemă. Care a fost situaţia în epoca arhaică? O informaţie preluată de Grigore Florescu în Histria I (1954) şi confirmată de profesorul Dinu Adameşteanu, participant la săpăturile dinainte de război, vorbeşte de existenţa în nava de N a bazilicii din faţa turnului G (al zidului de apărare roman târziu) a unei fortificaţii arhaice de mari dimensiuni, aflată la aproximativ -2 m adâncime.
Acest lucru ne-a îndemnat să facem noi investigaţii pentru a vedea dacă situaţia constatată pentru epoca elenistică este aceeaşi cu cea din epoca arhaică: incinta de acropolă, dublată de o alta a aşezării civile. Ca urmare s-au trasat două secţiuni în navele laterale ale sus numitei bazilici, perpendiculare pe zidurile sale de E şi V.
Secţiunea din nava de N a nimerit chiar în sondajul Lambrino, despre care nu aveam nici o indicaţie topografică şi care fusese umplut cu pământ după ce se recoltaseră cu multă conştiinciozitate aproape toate fragmentele ceramice şi obiectele care au fost descoperite. La aproximativ -2 m adâncime a apărut stânca, suprapusă de ceea ce presupunem a fi solul antic. Singurele elemente puse aici în evidenţă sunt: 1. zidul de E al bazilicii suprapune un altul mai vechi din a doua jumătate a secolului al III-lea (fapt ştiut deja dintr-o săpătură efectuată de Al. Suceveanu în anii 1969 – 1970); 2. din dreptul acestui zid, spre V, pe o lungime de 7 m a apărut o zonă cu pietre aşezate, care a fost demontată şi se afla cam la aproximativ 50 m deasupra stâncii.
În secţiunea din nava de S situaţia s-a repetat în parte. Aici am întâlnit sondajul lui Grigore Florescu din anul 1949, care din fericire pentru noi nu a coborât chiar până la stâncă şi nu a mers până în pereţii bazilicii, rezervându-ne la E şi la V câte o porţiune de teren de aproximativ 2 m lungime nederanjată. Aceasta ne-a oferit posibilitatea unei “mini” stratigrafii a oraşului grec în chiar centrul său (evident s-a pornit de la nivelul actual al bazilicii care se află la cota superioară a fundaţiei). O primă descoperire este cea a unui mormânt deranjat, fără inventar. Având în vedere locul său de descoperire, în plină cetate, credem că este vorba de o înmormântare târzie, într-un moment în care locuirea la Histria încetase sau era doar sporadică.
Urmează două niveluri elenistice, secolul al III-lea a. Chr. (ştampilă de amforă de Cnidos, tipul cu prora) şi a doua jumătate a secolului al IV-lea a. Chr. (două ştampile de amfore thasiene, 350 – 340 a. Chr., fragmente de lekanis cu figuri roşii de la mijlocul secolului al IV-lea a. Chr., etc.). Pe ambele niveluri s-a găsit câte o intruziune de epocă romană, respectiv un fund de amforă şi un fragment de olişoară decorată cu caneluri orizontale.
Al treilea nivel aparţine celei de-a doua jumătăţi a secolului al V-lea a. Chr. judecând după cele mai recente fragmente ceramice descoperite pe el (foarte multe fragmente de amfore de Chios cu gâtul scurt şi umflat).
Al patrulea este cu certitudine arhaic, din a doua jumătate a secolului al VI-lea a. Chr. El este suprapus de un strat gros de dărâmătură, cu pietre, fragmente de vatră şi multă ceramică. Din nou fragmente de amfore de Chios, ceramică Fikellura, boluri, un fragment de droop-cup şi, nu în ultimul rând, o statuetă de teracotă reprezentând o divinitate feminină aşezată pe tron, căreia îi lipsesc din păcate capul şi atributul pe care îl avea pe genunchi (Cybele ?).
În ambele capete ale secţiunii din nava de S a bazilicii, la E şi la V sub aceste niveluri apare o umplutură cu scoici şi nisip în care materialul ceramic este foarte variat mergând din ultimul sfert al secolului al VII-lea a. Chr. (fragment stil Wild Goat mijlociu, bol cu rozete din puncte tipul timpuriu) până către mijlocul secolului al VI-lea a. Chr. (fragment de farfurie stil Wild Goat târziu). ţinem să menţionăm că această “mini” stratigrafie a fost făcută pe o “mini” suprafaţă, respectiv de 2 x 2 + 2 x 2 m la cele două extremităţi ale secţiunii.
Săpătura noastră a ajuns până la stâncă cu excepţia marginii de V, unde apariţia în ultimele zile a unei situaţii speciale, ne-a determinat să amânăm cu un an rezolvarea ei.
Stânca nativă a fost amenajată de primii locuitori ai Histriei care au nivelat-o cu un strat de lut curat. El este suprapus din loc în loc pe o distanţă de peste 13 m, de un fel de trunchi de piramidă, tot din lut, cu o înălţime de aproximativ 0,5 m şi una din laturi de 0,65 m. Raţiunea acestor “construcţii” ne-a rămas deocamdată inexplicabilă.
Abstract
During the archaeological campaign from the summer of year 2000 in the sector named B.T.G (basilica which is in front of the Tower G from the Late Roman city wall) we made two sections in the north and south naves of the basilica, in order to check an information in acordance with heer might have been placed the archaic wall of the Acropolis .
The section started from the north nave and came across an old excavation made by Lambrino, who was fild up and this is the reason why our excavation was usellesly.
In the section from the south nave we had a similar situation, because heer was undertaken another excavation in 1949 by Gr. Florescu. Fortunately, here were preserved little parts which were not disturb; on the basis of them we had obtain the following stratigraphy :
– over the rock there is an padding of shells and sand with ceramics, dated between the last quarter of the 7th century B.C. and the first half of the next century;
– a level with a lot of ruins dated in the second half of the 6th century B.C.;
– a level from the second half of the 5th century B.C.;
– two helenistic lewels dated between the second half of the 5th century B.C. and 3rd century B.C.;
– a damaged Late Roman tomb.
Sector: Zona sacră
Colectiv: Alexandru Avram – responsabil sector, Monica Mărgineanu Cârstoiu, Iulian Bîrzescu (IAB); Konrad Zimmermann (Univ. Rostock); studenţii: Adrian Robu (FIB), Mădălina Claudia Firicel (Facultatea de Limbi Străine – secţia de Limbi Clasice, Univ. Bucureşti), Ştefan Bîlici, Virgil Apostol (Institutul de Arhitectură „Ion Mincu” Bucureşti), Daniel Gabriel Popescu (Univ. Craiova), Alexandru Bounegru (UAIC Iaşi, FII), Florina Panait (UO Constanţa)
Campania desfăşurată între 17 iulie şi 12 septembrie 2000 şi-a propus următoarele obiective: adâncirea săpăturii sub ultimul nivel elenistic în zona extrem estică a sectorului cercetat şi continuarea săpăturii în „groapa sacră” situată la SE de templul Afroditei.
Reamintim că în 1996 – 1997 am dezvelit în totalitate temelia unei basilici compuse din atrium şi naos (L = 15,2 m; Latrium = 4,6 m; latrium = 7,2 m la exterior, 6,3 m în interior; Lnaos = 7,85 m; lnaos = 6,7 m la exterior, 5,8 m în interior; deschiderea maximă a absidei = 1,8 m; grosimea zidurilor = 0,85 / 0,95 m, cu excepţia zidului sudic = 1,4 m). Fundaţia zidului de E al acestei basilici, demantelată intenţionat, era adosată direct temeliei incintei târzii. Basilica – datată conform poziţiei sale stratigrafice în sec. al V-lea p. Chr. – era, la rândul său, suprapusă de încăperile A8 / B8 ale locuinţei datate în sec. al VI-lea p. Chr. situate între zidul de incintă post-gotic şi str. II. Pe de altă parte, aşa cum rezultase din secţiunea β / 1992 – 1993 şi din cercetările din 1996, când s-a dezvelit aproape complet basilica, fundaţiile acestui din urmă edificiu distruseseră complet depunerile arheologice anterioare din epoca imperială. Primul strat surprins nederanjat era databil în epoca elenistică târzie. În secţiunea β / 1993 am distins trei nivele elenistice, notate (de jos în sus) I, II, III, databile respectiv în sec. al III-lea, al II-lea şi la sfârşitul sec. al II-lea sau începutul sec. I a. Chr.
În campania 2000 au fost dezvelite complet trei baze de calcar realizate din spolii provenite de la monumente mai vechi (două dintre acestea fuseseră identificate în 1996-1997, iar cel de al treilea era acoperit parţial de zidul târziu A8 / B8 demontat abia în această campanie). Aceste baze au fost notate, de la S spre N, respectiv αα, ββ şi γγ. Monumentul αα stă pe nivelul elenistic mijlociu (N II) cu trei din laturile sale, în vreme ce latura sa de vest prezintă o temelie care se adânceşte sub acest nivel. Bazele ββ şi γγ stau şi ele pe N II.
Adâncind săpătura în zona exterioară monumentelor, am constatat, după demontarea nivelului N II, existenţa unui strat compact de scoici, iar sub acesta un nou nivel elenistic (primul în ordine cronologică, N I). Din N I, compus dintr-o lutuială compactă şi bine pus în evidenţă de urme de arsuri, pornesc două gropi. Una, de mici dimensiuni, se află în partea de S, între αα şi zidul interior al basilicii. Pe fundul gropii se afla un perete de vas albiat de piatră (probabil fragment de mortarium), iar în acesta erau depuse fragmente informe de cuarţit. O a doua groapă (notată ε) era parţial suprapusă de baza ββ. În aceasta s-a găsit material ceramic amestecat, inclusiv fragmente databile în epoca clasică şi arhaică. De asemenea, au fost scoase câteva blocuri de calcar, dintre care unul prezintă un profil. Acesta făcea parte în mod evident din monumentul dezafectat la o dată nedeterminată precis, din ale cărui spolii s-a constituit baza ββ. Rezultă că în momentul amenajării nivelului N II (sec. II a. Chr.) monumentul în cauză era deja distrus; unele părţi componente au fost abandonate (precum blocul aruncat în groapă), iar altele au fost reţinute pentru a se construi baza ββ.
După demontarea nivelului N I (cu excepţia suprafeţei în care se află amplasate cele trei baze elenistice) am surprins un strat de arsură puternică. Este vorba de arsura semnalată în mai multe rânduri de vechile săpături din zona sacră, databilă la sfârşitul sec. al IV-lea a. Chr. şi pusă în legătură cu distrugerea Histriei de către Lysimachos (cca. 313 a. Chr.). Arsura în cauză desparte orizontul elenistic (cu cele trei nivele) de orizontul anterior (epoca clasică).
În ultima parte a campaniei am realizat o secţiune orientată aproximativ E – V, lată de 1,5 m, la N şi de-a lungul zidului care desparte atrium de naosul basilicii. Secţiunea a fost adâncită până la stâncă. Stratigrafia se prezintă în felul următor: stratul de arsură, un strat compact de pământ galben-brun, mai jos o arsură, iar la bază un strat gros de pământ brun. În stratul de arsură s-au descoperit doi cercei de aur. În stratul superior de pământ galben-brun s-au descoperit numeroase fragmente ceramice (toate de mici dimensiuni, extrem de fărîmiţate) databile majoritar în sec. al VI-lea a. Chr., însă şi în sec. al V-lea a. Chr. (unele fragmente de opaiţe şi de amfore de Chios etc.). Datarea stratului în sec. V a. Chr. este aşadar asigurată de materialele cele mai recente. Stratul inferior a furnizat, la rândul său, o cantitate remarcabilă de fragmente ceramice datate exclusiv în epoca arhaică. Atrag atenţia numeroasele fragmente de opaiţe.
Stratului arhaic îi corespunde un zid de marmură orientat aproximativ N – S, oarecum paralel cu viitorul traseu al incintei post-gotice. Acest zid, descoperit parţial în campaniile trecute, cu ocazia cercetării incintei târzii, avea până acum o poziţie stratigrafică incertă. Abia acum i s-a asigurat datarea în sec. al VI-lea a. Chr.; s-a putut stabili, de asemenea, că zidul era încă funcţional în epoca clasică.
Rezultatele obţinute în acest sector permit o interpretare topografică de mare însemnătate pentru ansamblul problematicii pe care o ridică zona sacră. Cele trei nivele elenistice succesive, cu cele trei baze (foarte probabil de statui sau de stele votive – cu inscripţii sau anepigrafe), care se înscriu pe acelaşi aliniament cu bazele de la sud de monumentul D (descoperite în vechile săpături) pun în evidenţă, cel mai târziu în epoca elenistică timpurii, via sacra, calea de acces dinspre S spre zona sacră. Antecedentele acesteia par însă să fie mai vechi, judecând după prezenţa zidului de marmură (!), care bordează strada la E şi care ar putea fi interpretat ca un peribol al incintei sacre.
Această imagine topografică pare să fie confirmată şi de prezenţa „gropii sacre”, a cărei cercetare a început în 1998. În campania 2000 am adâncit săpătura în zona cuprinsă între P 4 şi capătul secţiunii α / 1997 (suprafaţa rezultată a primit notaţia „suprafaţa P 4/5”). Groapa se prezintă ca o foarte pronunţată albiere naturală a stâncii de şist pe care este amplasată zona sacră a cetăţii. Această groapă naturală („marea depresiune” în notaţiile de săpătură din anii ’70) a fost recent interpretată de Petre Alexandrescu drept o „groapă sacră”. Prezenţa acesteia în dreptul colţului de SE al templului Afroditei nu poate fi întâmplătoare. Mai mult decât atât, existenţa treptelor pe latura de E a templului, cu vedere spre „marea depresiune” şi spre aliniamentul de baze de-a lungul „căii sacre” poate constitui un indiciu pentru faptul că de aici erau urmărite procesiunile.
În faza iniţială (arhaică, poate şi clasică) groapa naturală nu fusese umplută; este foarte posibil, în cazul în care în zonă exista un izvor, ca aici să fi fost un mic lac. Cert este că în epoca elenistică groapa a fost umplută. Atât săpăturile din 1998, cât şi cele din actuala campanie au pus în evidenţă existenţa unei masive umpluturi peste care au fost construite monumente. Unul din acestea fusese parţial surprins în 1998 (două blocuri fasonate de calcar amplasate la marginea de E a gropii, vizibil peste umplutura elenistică şi uşor deplasate faţă de poziţia iniţială). Din acest monument au fost descoperite în actuala campanie încă două blocuri; monumentul continuă spre E, dar nu a putut fi cercetat în întregime, atâta vreme cât este acoperit de masivul profil P4. Umplutura gropii a furnizat o imensă cantitate de materiale (cu precădere ceramice, dar şi obiecte de piatră, monede, obiecte de bronz, fragmente de statuete de teracotă) din epoca elenistică. Atrag atenţia mai ales un fragment de krater West Slope inscripţionat cu un graffito (un fragment din acelaşi vas fusese descoperit în 1998) şi un graffito pe un ciob cu firnis (se distinge numele zeiţei Leto).
În epoca romană au continuat depunerile peste fosta groapă. Între acestea se remarcă o groapă (notată δ) care porneşte dintr-un nivel roman târziu (nedefinit încă cu precizie); o groapă de mai mici dimensiuni (δ’) a fost surprinsă în interiorul acesteia din urmă. În sfârşit, cu ocazia răzuirii profilului P5, în zona incidenţei acestuia cu profilul P4/5, la mică adâncime faţă de actualul nivel de călcare s-a descoperit un mormânt de inhumaţie. Este vizibilă în profil o parte din schelet, iar un medalion de bronz a fost deja recuperat. Mormântul poate fi pus în legătură ori cu basilica (este situat la N de altarul acesteia) ori cu orizontul de înmormântări intramurane târzii din ultimele faze de existenţă a cetăţii. Cercetarea sistematică a mormântului va avea loc în următoarea campanie.
Résumé
Les fouilles de 2000 ont porté sur les monuments de basse époque hellénistique situés sur ce qu’on interprčte comme „voie sacrée” (précisions chronologiques supplémentaires) et sur une fosse située ŕ l’est du temple d’Aphrodite. Dans cette fosse naturelle, creusée dans le rocher, on a dégagé plusieurs remplissages d’époque hellénistique, riches en matériels céramiques, sans pour autant aboutir ŕ en dégager tout le contenu.
Sector Extramuros: Poarta Mare – Turnul Mare
Colectiv: Paul Damian, Adela Bâltâc, Christina Ştirbulescu (MNIR), Decebal Vleja, Emil Dumitraşcu, Gabriel Bălan – studenţi (FIB)
În toamna anului 2000 am început cercetarea zonei din exteriorul incintei cetăţii târzii, situată între Poarta Mare şi Turnu Mare, din dorinţa mărturisită de a face o serie de observaţii asupra locuirii romane timpurii, eventual a celei elenistice, dar şi de a pune în valoare din punct de vedere turistic o porţiune din perimetrul central al aşezării histriene. În pofida poziţiei centrale şi a situării în imediata apropiere a zidului de incintă, zona apare rar în mărturiile rămase din zbuciumata istorie a celor peste 85 de ani de când au început cercetările asupra Histriei. Poarta Mare şi porţiunea din imediata sa apropiere apar în unele fotografii publicate de Vasile Pârvan1, iar unele date despre stratigrafia zonei se găsesc în primul volum din seria Histria2; la acestea se adaugă cercetările efectuate cu ocazia studierii zidului de incintă târziu3.
Zona dintre Poarta Mare şi Turnul Mare, având zidul de incintă la E şi drumul actual din circuitul de vizitare al cetăţii la V, a fost împărţită în casete de 5 x 5 m, numerotate cu litere pe direcţia N – S şi cu cifre pe direcţia E – V, aceeaşi regulă aplicându-se şi în interiorul fiecărei casete, care la rândul ei a fost împărţită în casete de 1 x 1 m. Din dorinţa obţinerii unor cât mai riguroase observaţii arheologice, dar şi din motive practice (acces, evacuarea pământului), spre S şi V a fost lăsat un martor cu o lăţime de 1 m. Cercetarea a început în casetele B – E (1 – 3), însumând o suprafaţă de 192 m2.
Deşi săpătura este relativ extinsă, în stadiul actual al cercetării ne este greu să facem delimitări stratigrafice clare, motivele ţinând de specificul zonei – o suprafaţă care a suferit multe transformări, atât în perioada de după 238 p. Chr., cât mai ales odată cu începerea săpăturilor în 1914. Astfel ne-am aflat în situaţia de a delimita complexe imediat după înlăturarea primilor 0,05 m din aşa-zisul vegetal la care se adaugă altele, deja săpate, dar rămase inedite, dovada în acest sens constituind-o unele secţiuni mai vechi surprinse în săpătura noastră. Vom prezenta în continuare principalele complexe cercetate în această campanie, urmând ca referiri asupra stratigrafiei zonei să facem cu ocazia viitoarelor campanii
În caseta B 1 a început studierea unei clădiri de mari dimensiuni, datată anterior zidului de incintă, din care a apărut un zid (zidul a) format din trei blocuri mari de piatră (L = 2,85 m, l = 0,75 m, h = 0,46 m) aşezat pe un pat de pietre nelegate cu mortar. La S de acest zid, a apărut o platformă de mortar (din nisip, var, scoici pisate) care se întinde şi la vest de acest zid. Sub zidul a (la -0,68 / -0,7 m), spre N, a apărut un alt fragment de zid (zidul b) format din trei blocuri de piatră, care intră în martorul de V (L = 3 m, l = 0,48 m). În c. a – b 1, la -0,24 m a apărut o amenajare (L = 1,21 m, l = 0,84 m, h = 0,42 m), suprapusă de zidul de incintă, formată din pietre, peste care se află o nivelare din scoici, cărămidă pisată, pietricele având ca liant un mortar de culoare roz, de bună calitate. În c. a – b 2 – 4, la -0,34 m a apărut o altă amenajare (L = 2,42 m, l = 1,42 m, h = 0,47 m) din pietre legate cu pământ acoperite de o lutuială din pământ galben.
Un alt complex cercetat este edificiul din caseta C 1, datat tot anterior zidului de incintă, din care a fost cercetată o încăpere, cu o suprafaţă surprinsă de aproximativ 19 m2. Această încăpere este delimitată de trei ziduri. Zidul a (de la S, orientat E – V) construit din blocuri mari de calcar având L = 5,8 m, l = 0,6 m, h = 0,2 m, zidul b (orientat N – S) construit din şisturi verzi legate cu mortar, adosat zidului a, având L = 4,5 m, l = 0,5 m, h = 0,3 m, zidul c (orientat E – V), construit din şisturi verzi şi cărămizi (0,3 x 0,3 m) legate cu mortar, cu dimensiunile L = 4,18 m, l = 0,48 m, h = 0,35 m, suprapus de zidul de incintă. La V de încăperea surprinsă, înglobând şi o parte din zidul a, se întinde o amenajare, probabil posterioară, formată dintr-o fântână, construită din ghizduri de piatră cu formă pătrată la bază şi circulară în partea superioară (L = 1 m, hpăstrată = 0,78 m, Dgurii = 0,65 m) şi o stradă din dale mari de calcar (din care se păstrează doar opt) cu lungimi cuprinse între 0,8 – 1,8 m. În continuarea acesteia, spre N se găseşte un pavaj (L = 1,5 m, l = 1,14 m) construit din cărămizi (cu dimensiunile de 0,33 x 0,33 m). Strada pare a fi mărginită la V de o bordură formată din pietre şi şisturi legate cu mortar (L = 3,85 m, l = 0,45 m). Sub această stradă se află un canal (L = 4 m, l = 0,7 m) construit din dale de calcar aşezate verticale, lăţimea interioară a canalului fiind de 0,22 m. Menţionăm că dalele ce-l suprapuneau nu mai există. La vest de această amenajare se află un zid (în casetele B 2 şi C 2) construit din şisturi verzi legate cu pământ, surprins pe L = 8,68 m şi l = 0,8 m.
În casetele D 1 – 2 a fost surprins traseul unei alte străzi, orientate E – V, cu o lăţime de aprox. 4 m, fiindu-i degajată bordura nordică (L = 5,28 m, l = 0,25 m, h = 0,07 m) construită din dale de calcar. Traseul străzii, suprapus de incintă, se poate observa şi în interiorul cetăţii târzii. Bordura şi strada sunt acoperite de o lutuială din pământ galben cu o grosime de 0,1 – 0,2 m, distrusă pe alocuri de un strat de dărâmătură.
O încăpere a unui alt edificiu a fost surprinsă în casetele E 1 – 2, D 1 – 2 din care se păstrează trei ziduri: zidul a (orientat N – S), construit din bucăţi de şist verde şi calcar legate cu pământ, are L = 5,14 m, l = 0,66 m, h = 0,63 m; zidul b (orientat E – V), tot din şisturi verzi legate cu pământ, are L = 3,80 m, l = 0,54 m, h = 0,23 m; zidul c (orientat E – V), construit din blocuri mari de piatră legate cu pământ, între care apar şi şisturi verzi şi calcare, are L = 5,8 m, l = 0,47 m, h = 0,31 m. La E de zidul c se află o bordură (orientată N – S) din şist verde (L = 1,26 m, l = 0,43 m, h = 0,2 m), care pare a mărgini o stradă (L = 1,6 m, l = 0,8 m, h = 0,17 m) formată din pietre şi fragmente de dale de calcar (sparte). şi această stradă este suprapusă de zidul de incintă şi prezintă urme puternice de arsură. În casetele B, C, D, E – 3 au fost surprinse două ziduri paralele, distanţa între ele fiind de 1,1 m, orientate N – S. Zidul a, dinspre E (L = 10,3 m, l = 0,4 m, h = 0,32 m) este construit din şisturi şi blocuri de calcar legate cu mortar (din nisip, var, fragmente ceramice pisate). În caseta C 3, la V de acest zid, şi care pare a fi distrus de acesta, se găseşte un canal (orientat SE – NV) format din 5 tuburi (0,45 x 0,4 m) de piatră îmbinate şi legate între ele cu mortar. Primul tub, dinspre E, are un orificiu (D = 0,15 m) de scurgere, astupat ulterior cu un fragment de cărămidă lipit cu mortar. La N de canal a apărut o nivelare/platformă păstrată pe L = 1,45 m, l = 0,82 m, din pietricele şi mici fragmente ceramice bine tasate, care pare a acoperi canalul4.
Zidul b (L = 19 m, l = 0,81 m, h = 0,46 m) construit din şisturi şi blocuri de calcar legate cu mortar din nisip, var şi pietricele, este demantelat pe latura de V. În prima casetă (B 1), la V de acest zid, se află o fântână, posterioară zidului, de formă pătrată construită din şisturi verzi legate cu pământ (L = 1,4 m, l = 1,2 m, h = 0,35 m). Materialul arheologic este sărac, fiind format din fragmente ceramice – amfore, ceramică de uz comun -, fragmente de sticlă – mai ales de geam -, materiale de construcţie – cărămizi, piroane, un fragment de fus de coloană (L = 0,3 m, D = 0,35 m). În cursul cercetărilor au fost descoperite 28 de monede, foarte prost conservate, dintre care au fost identificate totuşi 185, 10 monede fiind emise la Histria între secolele V – I a. Chr., iar 8 aparţinând perioadei romane (două sunt emise în perioada lui Septimius Severus, una din timpul lui Aurelian, iar cinci se datează în secolul IV p. Chr.).
Note
1. V. Pârvan, Începuturile vieţii romane la gurile Dunării, ediţia a II-a, Bucureşti, 1974, p. 59, fig. 18 şi 19
2. Histria I, Bucureşti, 1954, p. 77, fig. 11 şi p. 81, fig. 13, unde sunt publicate câteva fotografii din zona curtinei f şi a turnului F şi câteva date, mai ales de ordin stratigrafic, atunci când sunt descrise situaţiile arheologice prilejuite de secţiunea de sondaj E – V. (p. 163 – 180).
3. H. Nubar, A. Sion, Incinta romano-bizantină de la Histria în lumina ultimelor cercetări, Revista muzeelor şi monumentelor. Monumente istorice şi de artă, 1980, 1, p. 20 – 21. Cu ocazia unui sondaj în interiorul bastionului F, pentru lămurirea unor situaţii apărute se fac trei sondaje în exteriorul turnului, fiind surprinse o serie de urme ale unor construcţii şi nivele de dărâmătură masivă.
4. Platformă surprinsă şi de cercetările din anii 1949 – 1952, v. Histria I, p. 171
5. Identificate de către Mihai Dima.


















Sector: Bazilica Episcopală (perioada romană târzie, sec. VI-VII p. Chr.)
Colectiv: Alexandru Suceveanu – responsabil sector (IAB), Crişan Muşeţeanu (MNIR), Gordana Milośevič (IA Belgrad), Constantin Băjenaru (MINAC)
În campania din 2001 s-a reuşit – după 20 de campanii arheologice – dezvelirea integrală a marii bazilici episcopale (60 m lungime, 20/30 m lăţime), unul din cele mai impunătoare monumente de acest gen din întreaga Peninsulă Balcanică.
Sondajele din acest an au infirmat ipoteza absenţei în prima fază de existenţă a acesteia a atrium-ului şi a transeptului, bazilica episcopală cuprinzând toate elementele clasice unui asemenea monument (atrium, narthex, naos-ul trinavat, transept, beme, altarul şi patru anexe) încă din prima sa fază de existenţă. Peste cele două momente ale bazilicii (databile în sec. VI p. Chr.), se instalează alte două niveluri de locuire, care atestă lenta decădere a cetăţii spre o simplă aşezare rurală (prima jumătate a sec. VII p. Chr.).
După efectuarea ultimelor sondaje arhitectonice în anul 2002, sectorul va fi cercetat în continuare de către Constantin Băjenaru, pentru a delimita mai precis configuraţia bazilicii din sec. IV – V p. Chr., suprapusă de marea bazilică episcopală.
Prefaţat de câteva contribuţii de mai mică întindere, destinate prezentării bazilicii anterioare celei episcopale (O. Bounegru, La politique édilitaire, Deva, 1993), a celui de-al treilea nivel (Adela Bâltâc şi Constantin Băjenaru, Pontica 2000), şi a bazilicii în ansamblul ei (Al. Suceveanu, Omagiu Virgil Cândea, 2002), studiul acestui monument va continua cu redactarea raportului monografic într-unul din volumele seriei Histria.
Sector: Bazilica Pârvan
Colectiv: Mircea Victor Angelescu – responsabil sector, Adriana Panaite (IAB), Alina Neagu, Florentina Ghemuţ – studenţi FIB.
După scurta campanie de anul trecut (1-15.08.2000) când s-a realizat curăţarea vegetaţiei şi scoaterea la lumină a zidurilor păstrate între vechile săpături antebelice, anul acesta am început cercetarea arheologică propriu-zisă. Aceasta s-a concentrat în mai multe puncte având ca scop stabilirea relaţiei dintre basilică şi zidul de incintă (care în această zonă are un traseu puţin cunoscut), ştiut fiind că V. Pârvan vorbea despre “basilica creştină de pe zidul cetăţii” (vezi Pârvan, Histria VII). La aceasta se adaugă încercarea de a observa care este raportul dintre diferitele faze de construcţie ale incintei, care par să se suprapună începând cu acest punct şi până la extremitatea sa estică. Deoarece zona a fost afectată de o serie de cercetări pentru care nu avem nici un fel de documentaţie (V. Pârvan – sondaj început şi abandonat pentru latura sudică a incintei; M. Lambrino – sondaje identificate pe fotografia aeriană publicată în Les vases archaïques ďHistria cu sigla B) am pornit de la ideea că trebuie să rectangularizăm sondajul efectuat de M. Lambrino în interiorul basilicii, lângă zidul de incintă al cetăţii, pentru a putea obţine un profil general al întregului sector, încercând totodată să determinăm limitele acestui sondaj. Astfel pe latura vestică a vechii săpături (la 1,8 m de zidul vestic al basilicii) am stabilit linia viitorului profil, care traversează întregul sector de la N la S. Un alt punct ales spre cercetare a fost acela al intersecţiei zidului de incintă cu absida, deoarece aşa cum arătau configuraţia terenului şi zidurile păstrate ale basilicii (conservate în 1958) aceasta nu avea nava sudică. Nu în ultimul rând, cercetarea arheologică a mers în profunzime încercând să atingă adâncimea vechii săpături, în vederea determinării zonelor nederanjate ce pot în viitor să furnizeze date pentru stabilirea stratigrafiei şi cronologiei cetăţii în partea ei sudică. Un ultim punct avut în vedere se află la N de strada ce delimitează basilica, pe linia profilului general al zonei şi reprezintă o veche săpătură într-un edificiu roman târziu, care a fost curăţată şi rectangularizată.
Rezultatele cercetării de anul acesta au rezolvat unele probleme, dar ridică o serie de noi întrebări la care doar campaniile viitoare vor putea răspunde. Astfel s-a putut observa că zidul de S al basilicii suprapune parţial zidul de incintă al cetăţii, în emplectonul acestuia putându-se observa amprenta lăsată de fundaţia zidului basilicii (pe o lungime de 3,85 m), precum şi o parte a acestuia păstrată pe o lungime de 2,2 m. Facem însă menţiunea că aceste date sunt valabile doar pentru una din fazele de funcţionare a basilicii deoarece la dezvelirea spre V a incintei, în vederea obţinerii profilului general al sectorului, în colţul de SV al basilicii, peste zidul de incintă am descoperit colţul a ceea ce pare deocamdată a fi o fază anterioară a basilicii. Aceeaşi este situaţia şi în zona absidei unde se observă două faze constructive ale acesteia; pentru faza mai veche a acesteia s-a putut observa în urma cercetării intersecţiei acesteia cu zidul cetăţii că ea stă pe incintă, zidul de S urmând practic în continuarea acesteia; această observaţie ne permite să spunem că basilica are o navă sudică de formă neregulată, ceea ce nu reprezintă nici o problemă atâta vreme cât, pe de o parte există cazuri în care zidul de incintă a fost folosit ca un al patrulea zid pentru construcţii adosate acestuia, iar pe de altă parte basilica în sine este o construcţie atipică, ea neavând nici un unghi drept şi nici laturile paralele egale (vezi Histria I). În secţiunea trasată în zona absidei (2,8/2,9 m) s-au mai putut observa în interiorul acesteia urmele ultimei asize a unei construcţii care are forma unui sfert de cerc care se continuă apoi cu un ultim rând de pietre legate cu pământ; ceea ce atrage atenţia este structura compactă de piatră legată cu mortar a sfertului de cerc. Este foarte greu de spus ce reprezintă această construcţie şi doar cercetarea viitoare poate aduce noi lămuriri; oricum pentru cercetarea fazelor anterioare ale basilicii un sondaj în zona altarului este absolut necesar.
La îndreptarea vechii săpături pe latura de V, în vederea obţinerii profilului s-a constatat că zidul de incintă pare să fi fost reparat la un moment dat (nu ştim în care fază constructivă) deoarece în acest punct s-a dezvelit un masiv de zidărie compactă (piatră legată cu pământ) de formă rectangulară care iese în afara traseului incintei, dar pare să fie construit în interiorul emplectonului. Dimensiunile acestuia sunt L: 4 m şi l: 1 m. Peste el se află colţul basilicii mai sus menţionat; lângă el a fost dezvelit un rest de zid orientat N-S, păstrat pe o lungime de 2 m şi cu înălţimea de 0,95 m, care prezintă atât asize de piatră legată cu mortar, cât şi asize de piatră legată cu pământ; mai mult, fundaţia lui este doar cu piatră fără liant. Nu putem preciza cărui edificiu îi aparţine acest zid; posibil să fie din zidul despărţitor al navei sudice a basilicii din prima fază de funcţionare a acesteia.
La V de masivul de zidărie anterior menţionat incinta prezintă încă o situaţie interesantă; la S de zidul posibil al navei basilicii, în emplecton, a fost identificat un zid din dale mari de calcar (dimensiuni 1,18 x 0,46 x 0,32) orientat N-S care stă tot pe emplecton (posibil prima fază a incintei romane târzii) şi pe care stă colţul basilicii. Este posibil ca acest zid să fi aparţinut unei porţi (poternă), care a funcţionat o scurtă perioadă de timp fiind apoi suprapusă de edificiul de cult creştin.
În interiorul basilicii, au fost identificate mai multe puncte nederanjate de vechile săpături, care ne permit să trasăm măcar parţial limitele vechiului sondaj. Astfel în colţul de NV au fost dezvelite resturile unei construcţii cu colţul rotunjit, din blochete de mici dimensiuni legate cu pământ, care în interior este umplută cu pământ cu scoici şi material ceramic foarte amestecat; de altfel toată ceramica de deasupra lui era foarte amestecată; construcţia se continuă atât spre N, cât şi spre V, intrând în profil. Lângă aceasta, pe latura de N a săpăturii a fost identificată o vatră cu puternice urme de arsură şi material ceramic amestecat, ce se află pe un strat compact de pământ galben şi care reprezintă una din limitele clare ale vechiului sondaj Lambrino. Pe latura de E a acestuia a fost identificată o altă construcţie parţial distrusă; ea se compune din două ziduri orientate E-V care se intersectează cu un zid orientat N-S; în continuarea acestui zid spre S mai apare un zid de mici dimensiuni, dar cu o altă structură (piatră de şist verde legată cu pământ galben) care merge până la zidul de incintă. Această construcţie este din piatră legată cu pământ (blochete şi dale mari de calcar), singurul zid mai bine păstrat fiind acela orientat E-V şi mai aproape de zidul de incintă.
În ceea ce priveşte incinta propriu-zisă (porţiunea dezvelită anul acesta, cuprinsă în limitele sondajului Lambrino) se pot face următoarele observaţii: grosimea variază foarte mult (zidul a fost demantelat pentru alte construcţii – cetatea de la Vadu), în două puncte s-au putut identifica urme de parament interior (diferite ca structură, într-un loc, mai aproape de absidă piatră de şist, blochete de mărime medie şi un al doilea loc, lângă masivul de zidărie, dale de calcar de dimensiuni mari), iar în profunzime, până la nivelul la care s-a oprit săpătura anul acesta, se observă asize de piatră legată cu pământ şi o umplutură la baza zidului, în dreptul ultimei asize, de scoici pisate amestecate cu material ceramic foarte variat. De asemenea, s-a observat că pe toată lungimea zidului de incintă, ca şi peste masivul de zidărie, se află un strat de mortar uniform în care s-a operat demantelarea specială pentru aşezarea zidului basilicii.
Materialul ceramic din această campanie este foarte amestecat, de la arhaic până la roman târziu; deoarece zona cercetată a fost supusă mai multor cercetări nu putem deocamdată să schiţăm nici un fel de stratigrafie a zonei. Mai mult, profilul general, atât cât a fost realizat, indică o uriaşă umplutură (aproape 2 m) peste care s-a construit basilica.
Toate elementele enumerate (vatra, construcţiile din interiorul vechii săpături, masivul de zidărie ca şi ultima asiză dezvelită a incintei) stau pe un strat masiv de loess galben (compact, fără nici un fel de material arheologic). De altfel, acest strat pare să reprezinte un indiciu stratigrafic important de vreme ce M. Lambrino spunea că a găsit depozitele de ceramică după ce a trecut de un astfel de strat. În aceste condiţii este posibil ca limita vechii săpături să poată fi atinsă în campania viitoare. Tot atunci dorim să realizăm în totalitate profilul general prin extinderea cercetării spre zidul de N al basilicii, unde se mai păstrează încă pavajul original din cărămidă, ceea ce indică o zonă nederanjată de săpături anterioare. De asemenea se va încerca rectangularizarea în totalitate a vechii săpături, prin extinderea spre N şi spre E. În ceea ce priveşte problema fazelor constructive ale incintei se va trece la dezvelirea ei spre V către punctul în care se observă clar două trasee ale acesteia, pentru a le putea corela cu elementele observate de noi anul acesta, precum şi pentru stabilirea legăturilor stratigrafice şi cronologice dintre incintă şi basilică. În legătură cu basilica propriu-zisă credem că se impune un studiu amănunţit al acesteia în legătură cu elementele constructive adiacente şi anume strada şi edificiul roman târziu de la N de stradă, atâta vreme cât strada este blocată la un moment dat, exact în punctul în care se încheie atât basilica cât şi edificiul roman târziu, anterior menţionat.
Sector: B. T. G. (Bazilica din faţa turnului G al zidului de incintă roman târziu)
Colectiv: Catrinel Domăneanţu – responsabil sector (IAB)
Obiective: verificarea existenţei unei incinte arhaice a acropolei, problemă deosebit de importantă pentru stabilirea structurii urbane a cetăţii greceşti; compararea din punct de vedere stratigrafic a nivelurilor de locuire din partea centrală a oraşului cu cele din aşezarea civilă, aflată pe platoul de V al cetăţii.
În problematica urmărită de cercetările arheologice desfăşurate la Histria, cea a incintelor a ocupat un loc important. În cei peste 80 de ani de săpături s-au identificat şase fortificaţii, fiecare corespunzând unei alte etape istorice a cetăţii. Cunoaştem astăzi traseele incintei arhaice a aşezării civile (mijlocul sec. VI – sfârşitul sec. VI – începutul sec. V a. Chr.), care deşi de dimensiuni modeste apăra o suprafaţă de peste 70 ha, incintei clasice, a celor două incinte elenistice, una a aşezării civile, care urmăreşte în mare linia zidului arhaic şi cealaltă a acropolei (a doua jumătate a sec. VI a. Chr. – sec. I p. Chr.), a incintei romane construită în timpul lui Hadrian şi nu în ultimul rând a incintei romane târzii, cu mai mute faze de construcţie şi reparaţii, începând cu perioada ulterioară distrugerii gotice, de la mijlocul sec. III şi până la începutul sec. VII. Din această succesiune de ziduri de apărare ne lipseşte o singură verigă, incinta arhaică a acropolei.
O informaţie preluată de Grigore Florescu în volumul Histria I vorbeşte despre existenţa în nava stângă a bazilicii din faţa turnului G, datând din a doua jumătate a sec. IV, a unui zid mai vechi de mari dimensiuni aflat la aproximativ -2 m adâncime, care ar fi fost pus în evidenţă de un sondaj efectuat înainte de război. Această informaţie a fost confirmată în anul 1967 de către prof. Dinu Adameşteanu, participant la săpăturile conduse de Scarlat Lambrino. El considera că este vorba de un zid arhaic de incintă. Arh. Monica Mărgineanu-Cârstoiu, într-un studiu asupra străzilor din cetatea romano-târzie, constată în această zonă o schimbare bruscă de direcţie a acestora. Ştiut fiind că străzile romane au păstrat în general orientarea celor greceşti, ea formulează ipoteza existenţei în această zonă a unui obstacol, eventual a unui mare zid, care ar fi provocat această direcţionare.
Ţinând cont de cele de mai sus ne-am hotărât în anul care a trecut să verificăm existenţa incintei arhaice a acropolei.
Din păcate, cele două sondaje efectuate în navele de N şi S ale bazilicii au nimerit peste două săpături mai vechi despre care nu aveam nici o informaţie. Este vorba de o săpătură Lambrino care practic a golit nava de N şi de una efectuată de Gr. Florescu în nava de S în anul 1949, cu scopul de a verifica existenţa acelui zid de mari dimensiuni. Sondajul Florescu orientat E-V a avut probabil o lungime de 12 m şi o lăţime de 3 m şi a coborât în profunzime până la aproximativ -1,6 m faţă de nivelul actual al bazilicii (vezi profilele din secţiunea S. 2 – 2000 şi din casetele efectuate în partea de V a secţiunii – la N şi S de ea). El nu a ajuns până la nivelul stâncii şi nici la zidurile bazilicii. Această situaţie ne-a oferit posibilitatea ca pe o suprafaţă redusă, de aproximativ 3 x 2 m, din secţiunea 2000, aflată la capetele sale de E şi de V, să se păstreze o stratigrafie relativ nederanjată, pornindu-se evident de la nivelul actual al bazilicii, care corespunde celui al fundaţiei zidurilor. Din situaţiile înregistrate anul trecut menţionăm existenţa în partea de E a secţiunii a unui şanţ de demantelare, lat de aproximativ 2 m, ce coboară până la stâncă, suprapus de un nivel din a doua jumătate a sec. VI (NA III). El este umplut cu nisip amestecat cu scoici mici. Materialul ceramic este foarte variat mergând din ultimul sfert al sec. VII a. Chr. până în a doua jumătate a sec. VI a. Chr. În capătul de V al sondajului stratigrafia este ceva mai clară. Aici am ajuns până la stâncă, oprindu-ne pe o umplutură masivă de scoici mari amestecate cu nisip.
Pentru verificarea stratigrafiei stabilite în această zonă şi lămurirea rostului umpluturii cu scoici, în care am găsit două amfore aproape întregi, culcate pe o parte, una de Lesbos, cealaltă provenind dintr-un centru necunoscut, ne-am hotărât în acest an să cercetăm două noi suprafeţe de 3 x 2 m. Ele se află la N şi la S de secţiunea 2000, lăsând în afară şanţul Florescu (spre E) şi mergând până la zidurile de S şi de V ale bazilicii şi la N până la fundaţia zidului dintre nava de S şi nava centrală.
Din punct de vedere stratigrafic situaţia este următoarea:
S-au înregistrat două niveluri elenistice, primul (de sus în jos) corespunde NH III – sec. II-I a. Chr. (ştampilă amforă pseudo-Cos- sec. I a. Chr., picior amforă de Cos sec. II a. Chr.), cel de-al doilea ar corespunde NH I – a doua jumătate a sec. IV – începutul sec III (două ştampile de amfore thasiene datate 330-315 a. Chr. şi 315-300 a. Chr., picior de amforă sec. IV-III a. Chr., fragmente de amforă de Sinope cu gâtul umflat sec. III a. Chr.), două fragmente de statuetă de teracotă, dintre care una de tip Tanagra. Urmează un nivel de sec. V a. Chr. în care am găsit multe fragmente de amfore de Chios cu gâtul umflat, cu buză pictată sau nepictată, unele cu cerculeţ – din prima jumătate a sec. V a. Chr., un fragment de cupă tip C (mijlocul sec. V a. Chr.) şi fragmente cupe delicat. Nu lipsesc însă, în proporţie destul de mare, fragmentele ceramice aparţinând epocii arhaice.
Nivelul arhaic (NA III – a doua jumătate a sec. VI a. Chr.) este reprezentat de un strat cu multă arsură şi cenuşă. Remarcăm prezenţa amforelor de Chios din a doua jumătate, sfârşitul sec. VI, fragmente Fikelura, fragmente boluri grecesc orientale, fragmente aparţinând unor vase decorate cu figuri negre, band-cup şi lip-cup. Tot acest strat suprapune un zid demantelat, păstrat pe un singur rând de pietre, care la rândul lui se aşează pe o vatră circulară cu o suprafaţă foarte bine arsă, aflată direct pe stâncă. Stratul cu scoici apare numai în caseta de N şi în secţiunea 2000. Ele par să umple un şanţ de demantelare a cărui limită de E este foarte precis tăiată într-o platformă de lut, groasă de 0,6 m – care suprapune stânca antică.
Sondajul din nava de N a mers până la solul antic ce acoperea stânca. Ea se află la -2/-2,5 m faţă de nivelul actual al bazilicii. În partea de E însă ne-am oprit pe o bizară “platformă” de pietre care avea o lungime de 6 m. Ea era flancată la E de un zid sec (nelipit cu pământ sau alt liant) care era construit exact sub fundaţia laturii de E a bazilicii. Aspectul amândurora părea să indice faptul că ele au fost construite ca protecţie pentru un monument antic. De aceea în campania din vara acestui an ne-am hotărât să le demontăm.
Sub „platformă”, la o adâncime de -2 m în caroul 3, a apărut un zid construit din pietre de şist, orientat NV-SE, iar în caroul 1- pe sub profilul de S – începutul unui alt zid orientat NE-SV.
Demontarea zidului sec a dus la descoperirea unui alt zid, pe care îl proteja, al cărui traseu pe sub fundaţia bazilicii este NV-SE, paralel cu primul. El se păstrează pe o înălţime de 0,78 m. Toate aceste ziduri sunt aşezate direct pe stâncă.
Această situaţie ne-a determinat să efectuăm o casetă la S de sondaj pentru a vedea care este legătura dintre toate aceste ziduri. Caseta are laturile de 4 x 2 m şi s-a coborât în ea până la stâncă, la -2,5 m.
Rezultatele au fost următoarele:
În primul rând s-a confirmat ipoteza că Lambrino a golit toată nava. Platforma de protecţie ca şi zidul sec sunt prezente în partea de E a navei, ca să protejeze cele trei, în fapt probabil patru, ziduri.
Toate cele trei ziduri sunt din piatră de şist legate cu argilă. Zidurile de V şi de S se ţes în unghi drept doar pe două rânduri de pietre. Laturile interioare s-au păstrat intacte, cele exterioare sunt distruse. Din acest motiv nu ştim ce grosime aveau. Zidul de E, de sub fundaţia bazilicii, cel mai bine păstrat, are un mic contrafort spre V – de care se lipeşte latura de SV a construcţiei despre care vorbeam mai sus. Nici lui nu-i putem stabili grosimea.
În privinţa funcţionalităţii acestor ziduri, în stadiul actual al cercetării putem formula ipoteza existenţei aici a zidului de incintă al acropolei din epoca arhaică, care ar avea un turn spre V. Spunem arhaică pentru că în stratigrafia orizontală, extrapolând observaţiile din sondajul efectuat în nava de S, toată această construcţie aşezată direct pe solul antic corespunde acestei perioade. De alte elemente de datare nu dispunem, întrucât din săpătura Lambrino, foarte conştiincios efectuată, nu ne-a rămas nici măcar un fragment ceramic care să ne dea un indiciu în acest sens.
Pentru verificarea ipotezei am trasat anul acesta o nouă secţiune, aflată la 3,6 m N de zidul de N al bazilicii. Ea are o lungime de 10,75 m şi o lăţime de 3 m. Pornind de la nivelurile târzii, de epocă romană, sperăm să coborâm până la stânca nativă şi să identificăm presupusul zid de incintă al acropolei pe toată grosimea sa, nederanjat nici stratigrafic nici constructiv de un edificiu atât de masiv ca bazilica.
Deocamdată în campania din vara acestui an am înregistrat în caroul 1 un prim nivel (de sus în jos) – aparţinând probabil începutului sec. VII p. Chr. şi două ziduri legate cu pământ, unul orientat N-S şi un altul construit într-o manieră foarte neglijentă, orientat NV-SE. Ambele par să aparţină unor construcţii târzii. În rest avem un strat masiv de dărâmătură. Zona pare să mai fi fost cercetată anterior, dar nu în profunzime. În caroul 3 se pare că un şanţ sau o groapă a afectat (nu ştim încă până la ce adâncime) straturile romane târzii.
Sector: Zona sacră
Colectiv: Alexandru Avram – responsabil sector, Monica Mărgineanu Cârstoiu, Iulian Bîrzescu (IAB), Konrad Zimmermann (Universitatea Rostock), Ştefan Bîlici (UAIM Bucureşti), Virgil Apostol (MNIR); studenţii Florian Olteanu, Irina Popescu (Univ. Craiova), Alexandru Bounegru (UAIC Iaşi), Delia Botcă, Florina Panait (UO Constanţa)
Săpăturile (1-31 august 2001) au avut drept obiective: a) continuarea săpăturii în “groapa sacră” situată la SE de templul Afroditei şi cercetată parţial în 1998 şi în 2000; b) degajarea totală a colţului de SV al templului Afroditei, necercetat în perioada vechilor săpături (până în 1977), întrucât era încă suprapus de locuinţe din epoca romană.
A. „Marea depresiune” („groapa sacră”)
Continuând activitatea de degajare a albierii naturale în stânca de şist, interpretată drept „groapa sacră”, am dezvelit cinci blocuri fasonate din calcar (faţă de doar trei parţial vizibile în 1998), care se prezintă ca un rând perfect de ortostaţi legând pereţii opuşi ai stâncii. Pentru a se obţine poziţia orizontală, blocurile au fost aşezate, pe un mic strat de sfărâmături de şist. Probabil că în această porţiune exista o cale de acces spre depresiune (în rest, cel puţin în zonele delimitate până acum, accesul este imposibil). În acest caz, zidul susţinut de ortostaţii menţionaţi, din care s-au mai păstrat o asiză de calcar mai prost conservată şi un rând de plăci de şist în partea superioară, ar fi putut constitui un suport pentru un fel de podium. Dată fiind perfecta vizibilitate a locului dinspre gradenele de pe latura de E a templului Afroditei şi din spaţiul de la S de faţada aceluiaşi templu, este posibil ca amenajarea care ne reţine atenţia să fi fost concepută pentru diferite manifestări legate de ritualuri sacre, urmărite de publicul adunat pe treptele de E şi în faţa templului Afroditei.
Aşa cum constatasem în timpul campaniei din 2000, “marea depresiune” a fost la un moment dat astupată. În extremitatea sa nord-estică, un şir de şase baze rectangulare de calcar, din seria celor descoperite în vechile săpături, precum şi a monumentelor αα, ββ şi γγ, cercetate în 1996-2000 (vezi rap. 2000) – se aşează direct pe umplutură (tocmai de aceea în acest sector nu am degajat umplutura, pentru a nu disloca aceste monumente). Toate aceste monumente sunt dispuse de-a lungul unei străzi pornind dinspre S (cu trei faze, toate din epoca elenistică) identificate în săpăturile din ultimii ani şi interpretate ca fiind o nouă cale de acces în zona sacră (via sacra). Această cale trebuie să fi fost inaugurată în prima jumătate sau pe la mijlocul sec. III a. Chr., de când datează primul nivel al străzii şi primele baze sau Óroi sacri cu inscripţii descoperiţi în săpăturile din anii ’60-‘70 şi garnisită până spre sfârşitul sec. al II-lea cu alte monumente similare, epigrafe şi mai ales anepigrafe. Noua cale de acces spre zona sacră (alături de cea tradiţională din epoca arhaică şi clasică, de la V spre E, prin propylon-ul reprezentat de monumentul C) a fost probabil amenajată în funcţie de construirea templului închinat “Marelui Zeu”, identificat recent cu monumentul D (comunicare inedită Petre Alexandrescu). În jurul anului 100 a. Chr., de-a lungul acestei căi sacre au fost amplasate mai multe mici monumente (mai ales baze de stele votive). De reţinut este şi faptul că exact în acest moment se datează şi faza IV a templului Afroditei (sau a doua fază elenistică), marcată între altele, de renunţarea la gradenele dinspre E, acoperite de un pavaj.
În aceste condiţii este de presupus că, în cadrul unei reamenajări de ansamblu a spaţiului sacru, s-a luat decizia de a se astupa imensa falie din stânca de la E de templul Afroditei, funcţionalitatea sa sacră fiind preluată probabil de un bothros încă neidentificat, a cărui existenţă este de presupus undeva pe latura de V a templului (a cărui platformă J nu a fost încă cercetată complet, întrucât este suprapusă de clădiri din epocile romană şi romano-bizantină). Concordanţa dintre situaţia de ansamblu şi componenţa umpluturii este susţinută de o observaţie independentă, rezultată din analiza parţială a materialului descoperit în umplutura marii depresiuni: cele mai recente piese sunt, la prima vedere, câteva ştampile rhodiene din perioada V (ante ca. 108), câteva fragmente de boluri cu decor în relief şi un fragment de lagynos Hadra din a doua jumătate a sec. II a. Chr. Nu avem până acum nici o descoperire aparţinând cert primei jumătăţi a sec. I a. Chr. Prin urmare, un rezultat esenţial al campaniei 2001 îl constituie stabilirea momentului astupării marii depresiuni în jurul anului 100 a. Chr., în contextul mai larg al unei reamenajări a zonei sacre după distrugerea (cauzată de factori naturali, probabil de un cutremur?) de la sfârşitul sec. II a. Chr.
Pe de altă parte, materialul din marea depresiune se eşalonează cu precădere şi destul de uniform între începutul sec. IV şi cca. 100 a. Chr., cu doar câteva intruziuni de fragmente ceramice mai vechi. Deşi nu s-au putut stabili straturi succesive de umplere, este posibil ca umplutura să conţină atât resturi aruncate intenţionat în groapă în cadrul ritualurilor sacre, cât şi materiale din componenţa pământului adus (nu se ştie de unde) pentru astuparea faliei. Alături de piese ceramice indicând un caracter sacru al marii depresiuni, descoperite în 2000, adăugăm acum evidenţa osteologică: mai multe coarne de la diverse specii tăiate intenţionat şi, mai cu seamă, un cap de berbec (sau de oaie, miel) cu urme evidente de tăiere rituală, indicând fără dubiu un sacrificiu.
B. Colţul de SV al templului Afroditei
După taluzarea profilului de V al săpăturii, cel situat sub strada I (limita vestică a insulei urbane din sec. VI p. Chr.), am degajat porţiunea care acoperă colţul de SV al platformei J a templului Afroditei. Stratigrafia profilului de V se prezintă în acest sector în felul următor. Peste stratul de lut aşezat deasupra arsurii 2 („Burebista”) se află o depunere care a furnizat material ceramic de epocă romană timpurie şi câteva obiecte litice fragmentare. La baza acestui strat a fost distins un nivel de călcare pe care se aşează plinta unui zid orientat aproximativ SE-NV, care, în continuarea zidurilor surprinse în anii trecuţi la extremitatea vestică a suprafeţelor B5 şi A5, închide spre V insula romană timpurie. Acestui nivel (I b. – epoca Antoninilor) îi corespunde spectaculosul pavaj identificat în suprafeţele A5 şi B5. Peste stratul care suprapune acest nivel se aşează un pat de aşteptare de nisip marin, având în componenţă o tasare de scoici, care marchează nivelul al doilea al insulei romane (I c, sfârşitul sec. III p. Chr.). Urmează o umplutură masivă de pământ lutos cu material amestecat şi o cantitate imensă de cărămizi şi ţigle (situaţie întâlnită în alte sectoare şi în campaniile 1991-1993) apoi, sub forma unui pământ cenuşiu, terasamentul străzii I (sec. VI p. Chr.).
Săpătura a fost executată aproape exclusiv în exteriorul treptelor din colţul de SV al faţadei templului Afroditei. Pentru secvenţa cronologică de epocă greacă stratigrafia se prezintă în felul următor: stânca aflată la -0,85/-1,1/-1,25 m faţă de nivelul treptelor superioare al templului Afroditei, apoi un strat “de nivelare” conţinând fragmente ceramice de la începutul sec. VI a. Chr. (buze de boluri ioniene etc.) gros de cca. 0,15 m, pe care se aşează o temelie compusă din pietre de şist, destinată probabil unui antecesor al templului Afroditei din prima jumătate a sec. VI a. Chr. Peste temelia menţionată şi până la nivelul tasării de calcar, surprins în mai multe locuri în vechile săpături şi corespunzând primului rând de trepte ale templului, se aşează un strat intermediar de pământ brun (-0,4/0,6 m), care a furnizat drept material cel mai recent câteva fragmente de cupe Kleinmeister. De aici şi până la nivelul arsurii 2, care acoperă treptele superioare ale templului, s-a surprins o depunere cu material ceramic din a doua jumătate a sec. VI a. Chr. Treptele inferioare ale templului sunt foarte bine conservate, inclusiv, în câteva cazuri, crampoanele “coadă de rândunică”. La cca. 1 m spre S de colţul de SV al templului se află resturile unui monument din blocuri fasonate din calcar, care a primit notaţia L. Temelia acestuia este compusă din spolii provenind de la templul Afroditei, între care şi câteva fisuri de coloană. Pe baza acestei constatări, precum şi prin racordare stratigrafică cu fazele templului Afroditei, monumentul L se datează cca. 100-48 a. Chr. (faza IV). Resturile unui posibil monument din aceeaşi perioadă, în mare parte acoperit deocamdată de depunerile post-greceşti, au fost surprinse la V de colţul templului.
Sector: Bazilica extra muros
Colectiv: Alexandru Suceveanu – responsabil sector (IAB), Karl von der Lohe (Universitatea „Ludwig Maximilian”, München), Viorica Rusu-Bolindeţ (MNIT), Alexandru Bădescu (MMN)
Vestigiile arheologice din acest sector au început să fie cercetate încă din anii 1914-1918, pentru a fi apoi continuate în anii 1955-1956 şi, respectiv 1961-1964. Nepublicarea primelor cercetări sau publicarea prea sumară a următoarelor şi necesitatea conservării primare a edificiului basilical (care să-l salveze de la distrugere, până la practicarea unei masive restaurări) au determinat conducerea şantierului să decidă reluarea cercetărilor în această zonă.
Campania din anul 2001 a avut două obiective:
-Basilica extra muros
-Secţiunea V-E
Basilica extra muros
Este situată la cca. 200 m SV de Poarta Mare a cetăţii romano-bizantine, în imediata vecinătate a laturii sudice a Casei Pârvan. Acest edificiu a fost descoperit de V. Pârvan, care i-a şi dat această denumire, însă, din cauza primului război mondial, nu a reuşit să publice decât informaţii sumare despre acest monument1. În 1917, arhitectul german J. Iacobs a întreprins săpături clandestine la basilică, după care a publicat, la rândul său, câteva informaţii în ceea ce o priveşte2. Cel care a publicat un plan al acestei basilici a fost arhiepiscopul german R. Netzhammer, în cartea sa despre antichităţile creştine din Dobrogea3. El a şi efectuat săpături arheologice la monumentul în discuţie, fără a dezveli (în afară de cercetările făcute anterior de V. Pârvan şi J. Iacobs) decât o parte a acestuia. Cercetările arheologice au fost reluate de Em. Popescu în 1955-1956, acesta aducând corectări planului publicat de R. Netzhammer, deoarece fuseseră dezvelite până la acea dată numai absida şi zidurile care mărgineau navele către N, S şi V. Basilica se întindea mai departe către S şi SV, unde au mai fost dezvelite de către Em. Popescu alte trei încăperi4, precum şi o încăpere spre NV, în exteriorul absidei şi lipită de aceasta, pe care autorul săpăturilor a considerat-o ca fiind o „capelă”. A fost practicată şi o secţiune orientată N-S aproximativ pe lăţimea basilicii, în care au fost dezvelite 13 morminte, dintre care 8 în interiorul acesteia, majoritatea aparţinând primei necropole (sec. IV-V p. Chr.)5. Cele mai ample cercetări au fost efectuate în anii 1961-1964 de către N. Hamparţumian. Prin descoperirea a încă 74 morminte, cercetătorul amintit a reuşit să precizeze existenţa celor două necropole, prima dintre ele fiind anterioară basilicii, cea de-a doua fiindu-i fie contemporană, fie chiar posterioară. Cele 83 morminte urmează a fi restudiate, dar până atunci s-ar putea afirma, evident în stadiul actual al cercetării, că unei prime necropole de sec. IV-V p. Chr. îi urmează, poate încă din a doua jumătate a sec. V, construcţia basilicii, al cărei caracter cimiterial urmează a fi precizat prin rafinarea cronologiei mormintelor celei de-a doua necropole.
Obiectivele urmărite în campania anului 2001 au fost precizarea cronologiei basilicii, precum şi a raporturilor ei cu cele două necropole, cea din sec. IV-V p. Chr. şi, respectiv, sec. VI-VII p. Chr.
Cercetările din acest an au adus importante contribuţii privind cronologia relativă a basilicii. Astfel s-a putut stabili că în prima fază a acesteia, toate cele trei nave erau absidate, fiind posibil chiar ca ceea ce fusese interpretat ca synthronos să reprezinte absida navei centrale (ipoteză care rămâne de verificat). În faza a doua, basilica se prezintă în forma vizibilă astăzi, măsurând 16 x 11,6 m (120 m.p). Absidele laterale de la E sunt înlocuite de ziduri drepte, orientate, fireşte, N-S. Nava centrală este flancată la E de o absidă impunătoare, la baza ei putându-se recunoaşte, cel puţin în interior, o talpă care ar putea reprezenta totuşi (dacă se renunţă la interpretarea anterior citată) absida primei faze. În cursul aceleaşi faze, dacă nu cumva este vorba de o a treia fază, corpului central al basilicii i se adaugă cinci anexe, una absidată la NE (de care se adosează, la rându-i, zidul marii curţi – poate cimiteriale – de la E), una rectangulară la SE, una la S şi, în fine, două la V, între care este de presupus existenţa unui narthex, placat cu dale mari de calcar. Cu aceste anexe, basilica măsoară 230 m.p. O a treia fază ar putea fi reprezentată de un al doilea nivel, mai înalt decât primul cu cca. 0,3 m, identificat în anexa de NE, nivel peste care s-a păstrat bolta căzută a noii abside.
În ceea ce priveşte cronologia absolută a acestei basilici, este posibil ca prima ei fază să dateze de la sfârşitul sec. V şi prima parte a sec. VI (şi de care s-ar lega, deci, celebrul mormânt, databil între 530-560 p. Chr. pe baza bogatului inventar de aur, aflat la E de absidă, în anexa acesteia), fază care s-ar încadra în cronologia generală a cetăţii sub sigla IV A. Faza a doua, când ştim că la marea basilică episcopală din centrul cetăţii anexele se măresc considerabil, datează probabil din a doua jumătate a sec. al VI-lea (IV B), în timp ce faza a treia ar putea să dateze din ultimii ani ai sec. VI şi din primii ani ai celui următor (= V A), ultimul mormânt precis databil fiind practicat în jurul anului 600 p. Chr. Monedele descoperite în săpăturile arheologice efectuate de Em. Popescu cuprind intervalul cronologic menţionat, începând cu domnia împăratului Anastasius I până la cea a lui Mauricius Tiberius. În ceea ce ne priveşte, cele câteva monede de bronz găsite îndeosebi în anexele de pe latura sudică se încadrează în timpul domniei împăraţilor Iustinian I şi Iustin II6.
Secţiunea V-E
Cercetări arheologice pentru verificarea stratigrafiei din zona aflată în exteriorul cetăţii romane târzii au fost efectuate în anii 1949-1952, marea secţiune transversală orientată E-V (de 320 m), menită să ofere o imagine asupra stratigrafiei cetăţii, atât în interior, cât şi în exterior, cuprinzând şi o suprafaţă de 80 x 4 m în exterior de la zidul V al cetăţii, peste cele trei valuri succesive dinspre vest7. Date cu privire la stratigrafia din exteriorul cetăţii romano-bizantine au fost oferite şi de marea secţiune orientată N-S, efectuată în anii 1950-1953 în valul al III-lea, care au scos la iveală zidul de apărare al oraşului din perioada elenistică, precum şi o serie de niveluri romane şi romano-bizantine8. În anii 1955-1956, săpăturile au fost extinse spre V de elementele de fortificaţie menţionate, în suprafaţa cuprinsă între incinta elenistică şi basilica creştină9. Cele mai nuanţate date despre zona în discuţie au fost oferite însă de săpăturile făcute de N. Hamparţumian în anii 1961-1964, ele stabilind cea mai rafinată stratigrafie a zonei intramurane (sec. I-III p. Chr.) şi apoi extramurane (sec. IV-VII) a cetăţii Histria, stratigrafie care n-a avut decât a fi confirmată de săpăturile de la Terme II10.
Obiectivele cercetării arheologice din această zona le-au reprezentat precizarea stratigrafiei obţinute în săpătura din anii 1961-1964 de către N. Hamparţumian, precum şi prin prelungirea ei până la incinta romană târzie, unde urmează să facă joncţiunea cu cercetările din sectorul „Poarta Mare” începute de colegii de la MNIR – a aceleia obţinute prin secţiunea E-V, efectuate în anii 1949-1952.
Pentru verificarea acestor date atât de nuanţate, rămase însă, din păcate, practic nepublicate, s-a trasat o secţiune aflată la cca. 4 m N de colţul de NV al Casei Pârvan, paralelă cu basilica extra muros, dar aflată la N de aceasta, care urmează să ajungă la incinta romană târzie, în spaţiul dintre cele două turnuri ale acesteia, de la Poarta Mare spre S. Având o lăţime de 3 m, ea nu s-a putut întinde în acest an decât pe lungimea a 15 m (cu 5 carouri de 3 x 3 m). Săpătura n-a fost epuizată, ajungându-se la adâncimea medie de -1,7 m, ceea ce va justifica o interpretare cu totul provizorie a stratigrafiei obţinute. Astfel, după humus-ul vegetal (cca. 0,15/0,2 m), a fost identificat un prim nivel de locuire, aflat la -0,3/0,4 m, cu o podea de lut prost păstrată, fără urme de arsură, pe care au putut fi identificate două construcţii rectangulare, de mici dimensiuni (denumite convenţional camerele A şi B). Camera A, cu dimensiunile de 3,2 x 2,65 m, situată aproximativ în jumătatea de V a secţiunii, are două din ziduri adosate de latura vestică a unui zid mai vechi, orientat N-S şi prins pe lăţimea secţiunii. S-au păstrat numai fundaţiile zidurilor respective, cu maximum două asize, constituite din pietre de şist legate cu pământ, având lăţimea maximă de 0,65 m. Camera B, din care a fost surprins un colţ în jumătatea estică a secţiunii, are dimensiunile de 3,2 x 1,85 m. Şi în cazul acestei încăperi s-au păstrat numai fundaţiile, cu maximum două asize, tehnica de construcţie fiind aceeaşi ca în cazul camerei A, însă grosimea zidurilor este mult mai mică, ea variind între 0,3/0,42 m. Latura scurtă a camerei menţionate, orientată NV-SE, are, la 0,8 m spre V, un pandant – o latură paralelă, constituită din pietre de şist mari legate cu pământ, cu dimensiunile de 1,5 x 0,35 m – posibil o anexă (?), de formă dreptunghiulară, dimensiunile ei fiind însă f. mici (1,4 x 1,5 m). În vecinătatea acesteia, spre V, la 0,6 m de profilul N, au apărut şi fundaţiile unei alte construcţii (?) de formă circulară, cu diametrul maxim de 1,5 m. Ea este alcătuită de asemenea din pietre de şist legate cu pământ, cu grosimea maximă de 0,4 m. Funcţionalitatea acestei construcţii este greu de definit deocamdată. Datarea acestui nivel este asigurată de mai multe monede, dintre care un solidus de aur de la Iustinus I (522-527 p. Chr.) şi de câteva monede de la Iustinianus I, ceea ce ar permite încadrarea lui în timpul domniei acestor împăraţi, eventual şi după această perioadă (= ? IV B). Adăugăm descoperirea mai multor fragmente ceramice aparţinând acestei epoci, între care o amforetă întreagă cu tituli picti.
Următorul nivel (al doilea), ilustrat printr-o podea de lut bine individualizată, aflată la -0,5/0,6 m, ar trebui, în mod logic, să aparţină primei jumătăţi a sec. VI (= IV A). Pe acest nivel a fost identificat zidul orientat N-S, cu dimensiunile de 3,08 x 0,65 m, din care s-a păstrat şi o parte din elevaţie, având înălţimea de 0,57 m. Zidul respectiv este constituit din pietre de şist prinse cu pământ, sporadic din pietre de calcar. Primele două asize formau fundaţia zidului, la baza lui fiind vizibil nivelul de călcare corespunzător fazei IV A. La acest zid abutisa o alee pietruită (8,7 x 0,6/1 m), care a fost surprinsă pe diagonală pe jumătatea vestică a secţiunii. Urmează o dărâmătură masivă de mortar (datând eventual din momentul în care zona a fost abandonată şi utilizată pentru prima necropolă; dacă într-adevăr aşa stau lucrurile, ea ar putea marca al treilea moment întâlnit în săpătura noastră, corespunzător nivelurilor III A-B), al cărui vârf a fost nivelat pentru instalarea nivelului IV A, dar care a căzut pe o podea groasă de lut, aflată la -1,05/-1,1 m. Aceluiaşi moment îi aparţine şi o groapă surprinsă aproximativ în jumătatea estică a secţiunii, care porneşte de la zidul orientat N-S al camerei A spre E, având dimensiunile de 2 x 2 m. Ea a fost golită parţial, în ea fiind descoperite multe pietre de dimensiuni diferite (inclusiv o rozetă din calcar), fragmente de cărămizi, ţigle, material ceramic amestecat (de la elenistic la romano-bizantin), fragmente de sticlă etc. Monedele descoperite sunt datate în intervalul 388-408 p. Chr., precum şi în vremea lui Constantius al II-lea (351 p. Chr.).
Podeaua de lut menţionată anterior reprezintă al patrulea moment identificat în săpătura noastră. În măsura în care ea se lipeşte de reparaţia cu pământ a unei superbe construcţii mai vechi, acest moment ar putea fi asimilat nivelului II B, în timp ce o altă podea, aflată la -1,22 m (lipindu-se de aceeaşi reparaţie şi reprezentând deci al cincilea moment), ar putea fi asimilată nivelului II A. De notat apariţia pe acest nivel, în jumătatea vestică a secţiunii, a urmelor unor vetre, cea mai concludentă dintre ele fiind cea descoperită la 0,5 m E de plinta construcţiei mai vechi (vezi mai jos). Ea are dimensiunile de 0,7 x 0,7 m şi în afară de pigmenţii de arsură i se conturează şi amprentele pereţilor. Din ea şi din jurul ei au fost recoltate numeroase fragmente de zgură de fier, ceea ce ar putea indica existenţa aici a unei forje pentru prelucrarea fierului (?). Acelaşi lucru s-a constatat şi în extremitatea de NV a secţiunii (în spaţiul dat de diagonala reprezentată de aleea pietruită din faza IV A), unde au fost identificate alte patru urme de vetre, de dimensiuni mai mici. Acestea au apărut de o parte şi de alta a urmelor unui perete de lemn, cu vagi fundaţii din piatră (de 4,3 x 0,3/0,4 m), spaţiul respectiv fiind divizat tot pe diagonală acesta. Amprenta respectivă ar putea reprezenta peretele uneia din încăperile unui atelier de prelucrarea fierului (?). Totodată, merită amintit faptul că în jumătatea estică a secţiunii, corespunzător aceluiaşi nivel, au fost găsite şi câteva oase de animale în curs de prelucrare şi rebuturi ceramice, eventuală dovadă a caracterului artizanal al zonei în a doua jumătate a sec. al III-lea p. Chr. Construcţia de care se lipesc cele două niveluri este, cum spuneam, mai veche, fiind construită din plăci mari de calcar, îmbinate poate la maniera cunoscută în perioada greacă (opus graecum), dar şi în epoca romană timpurie (cum mai avem exemple chiar în cetate), cu o elegantă plintă. Datarea ei atât de timpurie (= ? I C), situaţie în care ar reprezenta al şaselea moment întâlnit în săpătura noastră, nu trebuie să surprindă, câtă vreme acelaşi nivel a fost identificat la Poarta Mare cam la aceeaşi adâncime (cca. -1,5/-1,7 m). Cercetările ulterioare vor avea sarcina să explice, printre altele, diferenţa faţă de acelaşi nivel din săpătura efectuată între anii 1961-1964, aflat sensibil mai jos. Dacă avem însă în vedere că la Terme II se află şi mai jos, o primă explicaţie ar putea să o reprezinte o pantă accentuată către S. Totodată, se urmăreşte eventuala delimitare înspre N a necropolelor din sec. IV-V p. Chr., respectiv VI-VII p. Chr.
Note :
1. V. Pârvan, Raport preliminar asupra primei campanii de săpături la Histria, ACMI, 1914, Bucureşti, 1915, p. 118-119; idem, Arch. Funde im Jahre 1914, Sonderbruck aus dem Jarbuch der Kais. Arch. Instituts, Arch. Anzeiger, 1915, col. 256-269; idem, Nuove considerazioni sul vescovato della Scizia Minore, Rendiconti della Pontificia Acca. demia Romana di Archeologia, II, 1924, p. 125.
2. J. Iacobs, în: Dobrudscha Bote, nr. 64-65.
3. R. Netzhammer, Die christlichen Altertümer der Dobrudscha, Bukarest, 1918, p. 159-161.
4. Rezultatele preliminare ale săpăturilor arheologice au fost publicate de Em. Popescu în MCA, IV, 1957, p. 16-24; MCA, V, 1959, p. 291-296.
5. Em. Popescu a sintetizat rezultatele cercetărilor arheologice asupra edificiului în discuţie într-un studiu consacrat antichităţilor paleocreştine de la Histria – Les antiquités paléochrétiennes d’Histria, Christianitas daco-romana. Florilegium studiorum, Bucureşti, 1994, p. 306-396.
6. Determinările de monede au fost făcute de dr. Radu Ardevan.
7. Em. Condurachi şi colab, SCIV II, 1, 1951, p. 146-147; III, 1952, p. 243-248; IV, 1-2, 1953, p. 104-113; V, 1-2, 1954, p. 71-79; VI, 3-4, 1955, p. 520-526.
8. Rezultatele cercetărilor au fost sintetizate de C. Preda şi A. Doicescu, Zidul de apărare din epoca elenistică, Histria II, 1966, p. 295-334.
9. Vezi nota 5.
10. H. Nubar, Şantierul arheologic Histria. Sectorul bazilica extra muros, MCA, IX, 1970, p. 191-199; idem, Contribuţii la topografia cetăţii Histria în epoca romano-bizantină. Consideraţii generale asupra necropolei din sectorul bazilicii „extra muros”, SCIV, 22, 2,1971, p. 199-215.
Sector Extramuros-Poarta Mare-Turnu Mare
Colectiv: Paul Damian – responsabil sector, Adela Bâltâc, Christina Ştirbulescu, Virgil Apostol, Emil Dumitraşcu (MNIR), Cristina Drăghici, Vlad Niculescu (studenţi FIB)
Aşa cum aminteam în raportul de anul trecut, zona pe care o cercetăm a suferit numeroase intervenţii atât post 238 p. Chr., cât şi mai ales din 1914 încoace, odată cu începerea săpăturilor la Histria. Două dintre săpăturile cunoscute au fost surprinse de noi în casetele – A 1-2 şi A 1-4 (sectorul S IV a Marii secţiuni din anii 1949 – 19521), respectiv în casetele F1-2 (sondajul efectuat în dreptul şi în turnului F al incintei romano-bizantine de către H. Nubar2).
Obiectivele principale ale acestei campanii au fost investigarea complexelor apărute în campania anterioară, precum şi raportul acestora cu zidul de incintă roman târziu, prin extinderea cercetării atât în suprafeţele deja existente precum şi prin deschiderea unora noi.
Cercetarea Edificiului nr. 13 a continuat atât în suprafeţele deschise anterior, cât şi prin extinderea săpăturii spre N. Astfel, pe lângă zidurile a şi b, au fost descoperite alte două ziduri construit din şisturi şi calcare legate cu mortar. Zidul din caseta A1 (L = 4 m, l = 0,6 m), orientat E-V, este limita de N a clădirii, iar cel din A2, surprins parţial (L = 2,3 m, l = 0,56 m), limita de V. Amenajarea din pietre, scoici şi cărămidă din caseta B1 se extinde şi în caseta A1 până în zid. Încăpere din caseta C1, pe care o consideram a face parte dintr-o altă construcţie4, aparţine probabil tot edificiului nr. 1. În interiorul încăperii au fost sesizate două niveluri de călcare, cel mai vechi prezent prin dale de calcar, la -0,3 m (în c. a-d 1-2) şi o podea construită în tehnica opus signinium, la -0,23 m (în c. a-b 3-4). În exteriorul edificiului, spre Poarta Mare, au fost descoperite resturile a trei vase mari de provizii (chiupuri).
În Edificiul nr. 2, la o distanţă de 1,2 m, spre V, de zidul b, amintit în campania anterioară5, apare un fragment dintr-un alt zid, de aceeaşi factură (L = 1,1 m, l = 0,6 m, h = 0,3 m), ceea ce ne face să credem că aici exista o intrare. Pe toată suprafaţa încăperii este surprinsă o lutuială de aproximativ 0,48 m, ceea ce pare a fi o nivelare prezentă şi pe strada din casetele D 1-2 (C. P. L. 2), iar în caseta E2 acoperă un cuptor anterior.
C. P. L. 1 – amenajarea probabil posterioară edificiului nr. 16 – cercetarea din această campanie a pus în evidenţă extinderea ei şi spre N (caseta B2), aici păstrându-se doar patul de mortar şi cărămidă pe care erau aşezate dalele. Zidul din şisturi verzi legate cu pământ ce pare a mărgini spre V această amenajare, a fost surprins şi în casetele A2 (L = 13,64 m), iar în caseta A1, un alt zid de aceeaşi factură (L = 8,14 m) vine perpendicular pe acesta, închizându-l spre N.
C.P.L. 2 – strada7 din casetele D1-2 (L = 8 m, l = 3,38 m) este mărginită la N de o bordură (surprinsă doar în caseta D1) formată din cinci dale (1,2/1,25 x 0,25 m), aşezate vertical. Bordura din S nu a fost surprinsă în caseta D1 (probabil este scoasă sau suprapusă de zidul c al edificiului nr. 2), iar în caseta D2 au fost surprinse doar două dale (1,5 x 0,3 m; 0,8 x 0,3 m). Strada, construită din dale de calcar, are o uşoară pantă spre V şi este lăsată pe centru (datorită canalului sau a tasării ei de către dărâmătura care se află pe mijloc). În D1 dala de pe mijloc este mai înaltă cu 0,1 m faţă de celelalte era folosită, probabil, pentru drenaj.
C.P.L. 4 – în casetele B, C, D, E 3 a fost cercetat un canal pe aproximativ 20 m, orientat N-S. El este construit din pietre mari, fasonate, calcare şi şisturi, frumos aranjate la interior, lipite cu mortar din var şi fragmente mari de cărămidă pisată. Marginea de V (L = 19,15 m, l max. = 0,7 m, h medie = 0,7 – 0,8 m) este demantelat spre V în casetele C, D, C (parţial), B (parţial) 3 şi spre E în toate casetele. Marginea de E (L = 17,25 m, l vizibilă = 0,6 m, h medie păstrată între 0,4-0,7 m) este demantelat spre V (în caseta D3) şi spre E (în caseta E3). Fundul canalului nu a fost surprins.
C.P.L. 5 – faţă de situaţia surprinsă anul trecut8 menţionăm prezenţa acestui canal şi în casetele B4 (patru tuburi de 0,6 x 0,4 m) şi A4 (două tuburi de 0,65 x 0,4 m şi unul de 0,5 x 0,4 m). Menţionăm că o parte din canal (cea din caseta A4) a fost surprins şi în marea secţiune din anii 1949-19529.
C.P.L. 6 – Cuptorul (D = 0,76 m, h păstrată = 0,2 m) este construit din cărămizi legate cu pământ. În el a fost găsită o cantitate mare de zgură şi calupuri de fier. Acesta este nivelat cu pământ galben.
Materialul arheologic recoltat constă din fragmente ceramice şi de construcţie, diverse obiecte de bronz şi fier (printre care câteva fragmente de inele şi fibule), fragmente de la recipiente de sticlă, precum şi o figurină de sticlă colorată. În cursul cercetărilor au fost descoperite 18 de monede, puternic oxidate, aflate în studiu.
Note:
1. Histria I, Bucureşti, 1954, p. 163, 167-171, planşa XII
2. H. Nubar, A. Sion, Incinta romană-bizantină de la Histria în lumina ultimilor cercetări, Revista muzeelor şi monumentelor. Monumente istorice şi de artă,1980, 1, p. 20-21
3. Vezi Cronica cercetărilor arheologice din România. Campania 2000, Suceava, 2001, p. 117
4. Ibidem
5. Ibidem
6. Ibidem
7. Ibidem
8. Ibidem
9. Histria I, p. 171, fig. 60
Cercetări geofizice
Florin Scurtu (GEI – PROSECO, Bucureşti)
După ce în anul 1999 am realizat cercetări magnetometrice de recunoaştere în două zone, imediat la N de complexul Terme II şi imediat la S de bazilica extra-muros, în campaniile de teren din 2000 şi 2001 cercetările au fost extinse, atât în interiorul zidului de incintă roman timpuriu, cât şi pe Platoul de V (în interiorul incintei arhaice) şi la S de acesta (la exteriorul zidului de incintă arhaic).
În anul 2000 au fost efectuate cercetări magnetometrice, finanţate de către Agenţia Naţională pentru Ştiinţă, Tehnologie şi Inovare (ANŞTI) printr-un grant de cercetare şi de către Muzeul Naţional de Istorie a României.
În zona cuprinsă între zidul de incintă elenistic şi cel roman timpuriu cercetarea din anul 2000 a condus la următoarele concluzii principale:
- la NV de Terme II, imediat la SE de clădirea “Mixindrill” apare o zonă largă de maxim magnetometric care poate avea o cauză geologică (o ridicare locală a şisturilor verzi) sau o cauză arheologică (acumularea unei cantităţi mari de material rezultat din distrugerea unor construcţii antice din şisturi verzi şi/sau cărămidă, sau un rest dintr-o zonă largă de cel puţin 10 m pavată cu astfel de materiale). Având în vedere că forma acestei zone de maxim magnetometric este rotundă şi cu o rază de curbură mică, înclinăm spre varianta unei cauze arheologice;
- suprapuse peste marginea sudică a fostei bălţi din mijlocul şantierului, apar urmele unor construcţii de formă circulară, cu diametre cuprinse între cca. 8 m şi cca. 20 m;
- în partea de NE a fostei bălţi apar urmele unor structuri orientate în general NV-SE şi SV-NE;
- pe micul platou din spatele magaziilor apar de asemenea construcţii îngropate.
Cercetările efectuate pe Platoul de V au constat într-o primă etapă în realizarea unor profile lungi (peste 400 m), orientate V-E şi N-S şi cu echidistanţa medie de 150 m între ele, care au arătat că platoul este acoperit în foarte mare măsură de vechi construcţii. Pe două zone selectate pe baza rezultatelor obţinute pe profile, s-a evidenţiat prezenţa unor clădiri (în zona centrală a platoului), respectiv a unor cuptoare (în zona nordică, la cca 50 m SV de zona “sector X” şi cca. 200 m NE de zona “Cuptoare”).
În anul 2001 s-au realizat, din fonduri obţinute în cadrul unui grant de la Ministerul Educaţiei şi Cercetării, detalieri ale unor zone interesante cartate în anii precedenţi, precum şi cercetări (magnetometrice şi electrometrice) în zone noi, la N de complexul Terme II şi în partea de S a Platoului de V (atât în interiorul cât şi la exteriorul zidului de incintă arhaic).
De asemenea, au fost verificate arheologic patru zone anomale interesante rezultate din cercetările anilor 1999 şi 2000: în perimetrul de la S de bazilica extra-muros a fost evidenţiată astfel o zonă în care, pe un strat de ţigle, au fost descoperite două schelete umane, sub acest strat de ţigle existând probabil morminte antice, iar la N de complexul Terme II au fost întâlnite, sub fundul bălţii secate în ultimii ani, urmele unei amenajări (posibil un drum de acces) din piatră spartă. În aceeaşi secţiune, imediat la N de această amenajare, au fost găsite numeroase fragmente ceramice din diferite epoci, precum şi un opaiţ şi un fragment de teracotă (probabil Afrodita, după aprecierea colegei Adela Bâltâc de la Muzeul Naţional de Istorie a României, “bine realizată din punct de vedere artistic, dar numai cu valoare de exponat din cauza ruperii de orice context arheologic”). Alte două secţiuni nu au fost spectaculoase din punct de vedere arheologic, dar ne-au arătat că şi resturile de construcţii constituite doar din câteva rânduri de pietre suprapuse generează anomalii sesizabile cu metodologia noastră de măsurare. Acesta constituie un fapt pozitiv în condiţii “clasice”, dar în cazul Histria, cu construcţii din diferite epoci, suprapuse aproape aleator, el conduce la încărcarea hărţilor geofizice cu numeroase anomalii mai slabe şi la îngreunarea interpretării arheologice a anomaliilor geofizice.
Cercetările magnetometrice de la N de complexul Terme II au arătat că structurile evidenţiate în anii precedenţi şi verificate arheologic în acest an se continuă spre N şi NV. Pe Platoul de V măsurătorile magnetometrice au fost efectuate atât de-a lungul unui profil N-S, care arată că zona din apropierea zidului de incintă arhaic era construită, cât şi pe panouri de micromagnetism adiacente unor perimetre cercetate în anul 2000, care au arătat continuitatea unor construcţii antice evidenţiate anul trecut. Sondajele electrice verticale realizate în această zonă au arătat că influenţa apei sărate din subsol modifică în mod esenţial aspectul curbelor SEV.
În ultima parte a cercetărilor geofizice din anul 2001 s-au efectuat măsurători magnetometrice la exteriorul zidului de incintă arhaic, în vederea verificării posibilităţii ca în această zonă să existe de asemenea construcţii antice, eventual urmele unor aşezări-satelit ale Histriei. Rezultatele cercetărilor magnetometrice efectuate în această zonă pe un număr de 6 profile orientate N-S, în lungime de câte 500 m fiecare şi echidistante la 100 m, au pus în evidenţă anomalii cu lungimea de undă specifică prezenţei unor ziduri îngropate, situate la cca. 400 m S de zidul de incintă arhaic.
Având în vedere rezultatele obţinute până în prezent la Histria, considerăm necesar ca în continuare să fie efectuate cercetări geofizice de mare detaliu în zona de la S de bazilica extra-muros, inclusiv pe zona anomală verificată prin săpătura efectuată la sfârşitul anului trecut. Aceste lucrări sunt necesare pentru cartarea cu mare exactitate a construcţiei situate sub cele două schelete umane găsite în secţiune, construcţie care ar putea fi un cavou de mari dimensiuni (cca. 20 m lungime pe câţiva m lăţime). Cunoaşterea cât mai detaliată a geometriei sale în spaţiu ar putea ajuta eventuala deschidere a sa în condiţii de maximă securitate pentru obiectivele arheologice din interior. Va fi necesară, de asemenea, detalierea cu mijloace geofizice a zonei cu posibile construcţii antice îngropate de la S de zidul de incintă arhaic, precum şi efectuarea unor cercetări de recunoaştere în extinderea celor realizate în anul 2001 în această zonă.
- Fig. 1 Basilica episcopală
- Fig. 3
- Fig. 2 Basilica episcopală – Sondaj
Alexandru Suceveanu – responsabil ştiinţific (IAB)
Sector: Basilica Episcopală (perioada romană târzie, secolele VI – VII p. Chr.)
Colectiv: Alexandru Suceveanu – responsabil sector (IAB), Gordana Milosevič (IA Belgrad), Constantin Băjenaru (MINAC), Mircea Dabâca (absolvent FIB)
După ce în campania din anul 2001 s-a reuşit dezvelirea integrală a marii basilici episcopale, în anul 2002 s-au efectuat – la solicitarea arhitectei Gordana Milosevič – şi ultimele sondaje de interes arhitectonic, astfel încât cercetarea acestui monument poate fi considerată – după 21 campanii arheologice (1969-1970, 1984-2002) – definitiv încheiată.
Reamintind publicaţiile care i-au fost dedicate (Al. Suceveanu, C. Scorpan, Pontica 4, 1971, p. 155-172; Gh. Poenaru Bordea, Pontica 4, 1971, p. 319-337; Al. Suceveanu, SCIVA 33, 1982, 1, p. 79-107; Oct. Bounegru, în La politique édilitaire dans les provinces de l’Empire Romain. Actes du Ier Colloque Romano-Suisse, Deva 1991, Cluj – Napoca, 1993, p. 195-196; Al. Suceveanu, Pontica 31, 1998, p. 109-117; C. Băjenaru, Adela Bâltâc, Pontica 33-34, 2000-2001, p. 469-513; Al. Suceveanu, Magazin Istoric 36, 2002, 2, p. 49-53; idem, în Omagiu Virgil Cândea, Bucureşti, 2002, p. 281-295; M.V. Angelescu, Adela Bâltâc, SCIVA, sub tipar, toate acestea pe lângă rapoartele anuale din CCA), menţionăm că încă din acest an C. Băjenaru şi-a început seria sondajelor destinate cercetării basilicii mai mici – din secolele IV–V p. Chr. – , suprapusă de marea basilică episcopală.
În aşteptarea raportului monografic al basilicii episcopale – la care se lucrează în prezent şi care îşi va găsi firescul loc în seria Histria – precizăm că monumentul căruia i-am închinat 21 de campanii arheologice reprezintă una dintre cele mai mari basilici paleo-creştine din întreaga Peninsulă Balcanică, cu bune analogii la Iustiniana Prima (Ţariţin Grad, Iugoslavia) şi la Philippi (Grecia), modelul constituindu-l basilica Sfântului Ioan de la Efes (Turcia), construită după planurile arhitectului milesian Isidorus şi inaugurată la începutul domniei lui Iustinian (527-565). Aceasta pare a fi – până la investigarea întregului material numismatic – şi datarea basilicii histriene, moment care ar coincide cu ridicarea bisericii locale la rang de episcopie. Încă din momentul construcţiei, basilica histriană, măsurând 60 m în lungime, 30 m lăţimea transeptului şi 20 m cea a atrium-ului, narthex-ului şi naos-ului – dimensiuni (1800 m2) cu care ocupa 2,5% din suprafaţa cetăţii romane târzii (7 ha) – , cuprindea toate compartimentele clasice pentru un asemenea monument şi anume porticul, atrium-ul, narthex-ul, naos-ul trinavat, transeptul, bema, altarul şi patru anexe dispuse în cele patru colţuri ale basilicii.
Distrusă parţial pe la mijlocul veacului al VI-lea p. Chr. – poate cu ocazia raidului cutriguric din anul 559, basilica refăcută îşi conservă cea mai mare parte a superbei decoraţii în marmoră (capiteluri, coloane, cornişe), pereţii ei sunt împodobiţi cu stucatură policromă iar anexele de la est sunt acum mărite. Descoperirea unor capiteluri nefinisate lasă deschisă posibilitatea ca înaintea distrugerii finale – de datat la sfârşitul aceluiaşi veac VI p. Chr. (poate chiar la începutul celui următor: 602 p. Chr.?) – să mai fi fost necesare unele reparaţii, urmarea eventuală a raziilor din anii 586-587 p. Chr.
La începutul secolului al VII-lea p. Chr. cea mai mare parte a basilicii era aşadar distrusă, doar anumite compartimente ale acesteia (atrium-ul, narthex-ul şi o parte a anexei din colţul de nord-est) continuând a prezenta urmele unei locuiri al cărei caracter – laic sau religios – este mai greu de precizat. Oricum această fază marchează declinul lent al Histriei, de la eleganţa monumentală a epocii iustinianee la cea de simplă aşezare rurală.
Căci într-adevăr – după câteva decenii de existenţă a acestei faze intermediare- zidurile basilicii sunt supuse unui proces sistematic de demantelare, peste ruinele ei instalându-se – desigur treptat – locuinţe cu ziduri fără fundaţii sau bordeie semi-îngropate. Către a doua jumătate a veacului al VII-lea p. Chr. şi această aşezare – repetăm, complet ruralizată – va fi părăsită de ultimii ei locuitori, desigur ca urmare a închiderii definitive a activităţii vechiului port histrian.
În anul 2002, în acelaşi timp cu efectuarea de noi sondaje arhitectonice la bazilica episcopală, au demarat cercetările pentru delimitarea mai clară a planului bazilicii anterioare (suprapusă de marea bazilică din sec. VI)1. O primă prezentare a acestui monument a fost făcută de O. Bounegru2, care, pe baza rezultatelor oferite de sondajele β şi γ efectuate în nava de nord a basilicii mari (care suprapune absida mai veche), l-a încadrat cronologic între ultimul sfert al secolului IV şi începutul secolului VI, respectiv pe nivelele III A şi III B.
Sondajele arhitectonice efectuate în perimetrul atriului basilicii episcopale (κ, λ, μ) nu au adus prea multe date cu privire la configuraţia basilicii anterioare. Cauza principală este decaparea masivă făcută în această zonă de constructorii marii basilici care a dus la dispariţia nivelelor arheologice corespunzătoare secolului al V-lea. În aceste sondaje au fost surprinse mai multe ziduri orientate în funcţie de axa străzii din apropiere (N – S şi E – V). Unele sunt clar databile în secolele III-IV (nivelele II A şi II B), altele însă ar putea fi resturi de fundaţii din secolul V (precum cele surprinse în sondajul κ, efectuat în dreapta intrării dinspre atriu către narthex, sau în sondajul μ din anexa de nord a atriului). Acestea din urmă ar putea fi puse în legătură cu bazilica C sau cu eventuale anexe ale acesteia, însă doar cercetări viitoare vor clarifica acest lucru.
Un sondaj arhitectonic mai amplu (ν) a fost efectuat în jumătatea de est a anexei de nord a atriului. Aici a fost surprins foarte bine nivelul IV A (de construcţie a bazilicii mari), sub care există un strat de nivelare gros de circa 30 cm şi o groapă în care a fost introdusă o frumoasă bază de coloană reutilizată în această anexă în cele două faze ale bazilicii episcopale. O serie de patru monede culese din stratul de nivelare3 sunt databile în intervalul 512-537 şi constituie unul din argumentele pentru plasarea momentului de construcţie al marii basilici episcopale în vremea lui Justinian şi, totodată, pentru prelungirea existenţei basilicii anterioare în primele trei decenii ale secolului VI. Imediat sub stratul de nivelare (care este de pus în legătură cu decapările amintite) am surprins o zidărie din piatră legată cu pământ, având orientare N – S, prevăzută cu un gen de pilastru către est. După toate probabilităţile este vorba de un rest de fundaţie a cărui datare este deocamdată incertă, el putând fi pus în legătură cu basilica C numai atunci când se va cunoaşte mai mult din planul acesteia. Sondajul ν nu a pus în evidenţă nivele clare de sec. V; mai bine surprinse au fost două podele din sec. III-IV, peste care s-a construit fundaţia amintită.
Primele două sondaje pentru basilica C (notate α’ şi β’) au fost trasate în perimetrul de la nord de basilica mare, într-o zonă în care s-au practicat săpături mai vechi şi unde de altfel erau vizibile absida, colţul acesteia cu zidul care forma peretele de est al navei de nord, precum şi două fragmente dintr-un pavaj din dale de calcar, care, la prima vedere, ar putea fi puse în legătură cu nivelul de călcare în bazilică. Principalele rezultate constau în:
– descoperirea colţului de nord-est şi a unei părţi din zidul de nord al navei de nord, care are însă o curioasă deviere către nord-vest;
– identificarea unui pilastru alipit de colţul pe care-l face absida cu nava de nord, care se pare că a fost folosit doar într-o primă fază a basilicii (deoarece este acoperit de pavajul din dale);
– identificarea unui postament care se pare că susţinea o bază de coloană, ceea ce înseamnă că navele basilicii erau despărţite prin coloane şi nu prin zidărie;
– surprinderea nivelului de construcţie la exteriorul absidei, reprezentat printr-o peliculă de mortar rămasă de la ridicarea elevaţiei basilicii (fundaţia fiind legată cu pământ);
Alte două sondaje au fost făcute în nava centrală a basilicii episcopale (γ’) şi în narthex (δ’). În primul am prins colţul de sud-est al navei de sud a basilicii vechi, precum şi pavajul acestei nave, realizat din piatră de şist făţuită. De asemenea, este posibil ca aici să avem şi o deschidere către o anexă a basilicii situată la sud. În sondajul δ’ s-a pus în evidenţă zidul de sud al basilicii, suprapus în mare parte de substrucţia canalului ce traversează narthexul marii bazilici şi care prezintă aceeaşi deviere către nord-vest constatată pe latura de nord. Aceasta înseamnă că planul basilicii nu este unul regulat, navele având faţă de absidă o deviere destul de accentuată către nord-vest. Deşi am identificat nivelul de călcare în nava de sud, materialul arheologic este destul de neconvingător pentru a putea face precizări cronologice.
Rezultatele obţinute în campania 2002 ne permit deocamdată să precizăm lăţimea basilicii (cca. 14 m). Nava centrală are 7 m lăţime (cât are şi deschiderea absidei), iar cele laterale au câte 3 m. Având în vedere strada existentă la vest se poate presupune o lungime a bazilicii de circa 21 m. Zidurile au o grosime de 0,70 m. Nu există indicii privitoare la o eventuală criptă. În afară de prelungirea existenţei monumentului până în primele trei decenii ale secolului VI, alte precizări cronologice sigure nu se pot face în stadiul actual al cercetărilor. [Constantin Băjenaru]
Note:
1. Pentru a o deosebi de celelalte bazilici paleocreştine descoperite până acum la Histria, am decis să o denumim Basilica C (după sigla sectorului central al cetăţii).
2. O. Bounegru, în La politique edilitaire dans les provinces de l’Empire romain, IIe-IIIe sieclesap.J.C. Actes du Ier colloque roumano-suisse, Deva 1991, Cluj-Napoca, 1993.
3. Un follis Anastasius (512-517), un altul Justin I (518-522) şi două monede Justinian (anii 527-537). Identificări G. Custurea.
Sector: Bazilica Pârvan
Colectiv: Mircea Victor Angelescu – responsabil sector, Adriana Panaite (IAB), Vali Bottez – student FIB.
Principalul obiectiv al cercetării l-a constituit în continuare stabilirea relaţiei dintre basilică şi zidul de incintă (care în această zonă are un traseu puţin cunoscut), ştiut fiind că V. Pârvan vorbea despre „basilica creştină de pe zidul cetăţii” (vezi Pârvan, Histria VII). La aceasta se adaugă încercarea de a observa care este raportul dintre diferitele faze de construcţie ale incintei, care par să se suprapună începând cu acest punct şi până la extremitatea sa estică. Deoarece zona a fost afectată de o serie de cercetări pentru care nu avem nici un fel de documentaţie (V. Pârvan – sondaj început şi abandonat pentru latura sudică a incintei; M. Lambrino – sondaje identificate pe fotografia aeriană publicată în Les vases archaïques ďHistria cu sigla B) am pornit de la ideea că trebuie să rectangularizăm sondajul efectuat de M. Lambrino în interiorul basilicii, lângă zidul de incintă al cetăţii, pentru a putea obţine un profil general al întregului sector, încercând totodată să determinăm limitele acestui sondaj. Din păcate cercetarea arheologică din acest an nu a continuat în profunzime pentru a încerca să atingă adâncimea vechii săpături, în vederea determinării zonelor nederanjate ce pot în viitor să furnizeze date pentru stabilirea stratigrafiei şi cronologiei cetăţii în partea ei sudică.
Anul acesta principalul efort s-a îndreptat către problematica zidului de incintă. Constatarea anterioară că acesta pare să fi fost reparat la un moment dat – deoarece în acest punct s-a dezvelit un masiv de zidărie compactă (piatră legată cu pământ) de formă rectangulară care iese în afara traseului incintei, dar pare să fie construit în interiorul emplectonului s-a confirmat. Dimensiunile acestuia sunt L: 4 m şi l: 1 m. Peste el se află colţul de sud-vest al basilicii; lângă el a fost dezvelit un rest de zid orientat N – S, păstrat pe o lungime de 2 m şi cu înălţimea de 0,95 m, care prezintă atât asize de piatră legată cu mortar, cât şi asize de piatră legată cu pământ; mai mult, fundaţia lui este doar cu piatră fără liant. Nu putem preciza cărui edificiu îi aparţine acest zid; posibil să fie din zidul despărţitor al navei sudice a basilicii din prima fază de funcţionare a acesteia.
La vest de masivul de zidărie anterior menţionat incinta prezintă încă o situaţie interesantă; la sud de zidul posibil al navei basilicii, în emplecton, a fost identificat un zid din dale mari de calcar (dimensiuni 1,18 x 0,46 x 0,32 m) orientat N – S care stă tot pe emplecton (posibil prima fază a incintei romane târzii) şi pe care stă colţul basilicii. Este posibil ca acest zid să fi aparţinut unei porţi (poternă), care a funcţionat o scurtă perioadă de timp fiind apoi suprapusă de edificiul de cult creştin.
În ceea ce priveşte incinta propriu-zisă (porţiunea dezvelită anul acesta, este plasată la vest de basilică) am putut face următoarele observaţii: grosimea variază foarte mult (zidul a fost demantelat pentru alte construcţii – cetatea de la Vadu), în două puncte s-au putut identifica urme de parament interior (diferite ca structură, într-un loc, mai aproape de absidă piatră de şist, blochete de mărime medie şi un al doilea loc, lângă masivul de zidărie, dale de calcar de dimensiuni mari), iar în profunzime, până la nivelul la care s-a oprit săpătura anul acesta, se observă asize de piatră legată cu pământ şi o umplutură la baza zidului, în dreptul ultimei asize, de scoici pisate amestecate cu material ceramic foarte variat. De asemenea, s-a observat că pe toată lungimea zidului de incintă, ca şi peste masivul de zidărie, se află un strat de mortar uniform.
Dezvelirea şi curăţarea atentă a zidului de incintă ne-au permis identificarea clară a celor două faze constructive identificate încă din campania 2001 (faza B şi C). Săpătura efectuată în interiorul incintei în două camere conexe incintei a permis şi identificarea unei faze mai vechi (faza A). Pentru fiecare dintre aceste faze au fost identificate elemete de zidărie specifice (dimensiuni diferite ale blocurilor de piatră, urme ale barnelor de lemn transversale etc). Punctul de flexiune al incintei marcat pe planurile vechi ale sectorului a fost de asemenea curăţat şi a pus în evidenţă existenţa unui spaţiu de circulaţie care la un moment dat a fost pavat.
Continuarea spre vest a incintei a fost de asemenea urmărită şi s-a soldat cu observarea tehnicii constructive ale acestor faze. În exteriorul cetăţii am coborât până la nivelul pânzei de apă freatică care se află la cca. 0,1 m sub plinta fazei B. În interior a fost surprinsă suprapunerea celor două faze (B şi C) surprinzător de bine conservată. În extremitatea vestică a sectorului săpătura din 2002 a permis identificarea planimetrică a traseului fazei A care în acest punct coteşte brusc spre nord-vest pentru a se îndrepta spre zona Termelor, unde a şi fost identificată de săpăturile anterioare din acest sector.
Materialul ceramic din această campanie este foarte amestecat, de la arhaic până la roman târziu; deoarece zona cercetată a fost supusă mai multor cercetări nu putem deocamdată să schiţăm nici un fel de stratigrafie a zonei fiind obligaţi, deocamdată, să ne mărginim la observaţiile de cronologie pe care ni le oferă zidăria şi elementele de planimetrie ale diverselor etape constructive ale incintei.
Sector: Basilica Florescu
Colectiv: Alexandru Suceveanu – responsabil sector, Irina Adriana Achim (IAB), Mircea Dabâca (absolvent FIB), Simona Farcaş (MJIA Bacău)
Obiectivul arheologic supus cercetării cu începere din anul 2002 a fost descoperit şi investigat de Grigore Florescu între anii 1949-1952, iar ulterior publicat în primul volum al seriei monografice Histria.
Cercetările întreprinse de Grigore Florescu au permis stabilirea planului general al basilicii, precum şi datarea acesteia (cu moneda Iustinian I, descoperită în nava laterală sud) în prima jumătate a secolului VI. Acelaşi autor semnalează existenţa mai multor trasee de ziduri şi a unei posibile străzi pe care cercetările noastre le confirmă integral, aflate cel mai probabil în raport de anterioritate cronologică cu basilica astăzi vizibilă.
Dată fiind ordonanţa arhitectonică a edificiului ne permitem să credem că moneda Iustinian I ar putea asigura în acelaşi timp un terminus ante quem de încadrare cronologică a acestui sit, şi deci nu excludem existenţa mai multor faze succesive de amenajare a basilicii, care urmează a fi confirmate sau infirmate de cercetările în curs.
Descrierea monumentului: acesta se compune din trei nave (divizate prin două rânduri de coloane, probabil patru pe fiecare latură), absida semicirculară, orientată, cripta rectangulară cu scara de acces pe latura de sud, narthex nedivizat. Zidurile au fost construite din şist local, spolii vizibile astăzi în diverse puncte ale edificiului legate cu mortar. O serie de probe de mortar au fost prelevate de pe toate zidurile perimetrale şi urmează să facă obiectul unei analize de compoziţie chimică care este în desfăşurare în acest moment.
Dimensiuni: interioare – 17,67 x 10,50 m; exterioare – 19,60 x 12,20 m.
Grigore Florescu vorbeşte despre existenţa unei decoraţii murale pictate în navele laterale şi în absidă, decoraţie care astăzi este complet distrusă. Pavimentul basilicii este realizat din cărămidă şi se conservă in situ doar pe o mică porţiune din nava centrală (2,70 x 1,85 m). Această zonă a fost conservată în cursul cercetărilor din anul 2002 şi urmează să facă obiectul unor investigaţii viitoare, care vor oferi poate, stratigrafia cea mai completă şi neafectată de intervenţia modernă a sitului. Cripta se distinge de restul monumentului în primul rând prin tehnica de construcţie, foarte îngrijită. Este realizată în opus mixtum din meloane de calcar cochilifer şi cărămidă. Pe latura de sud prezintă calea de acces, scara cu trei trepte vizibile în starea actuală de conservare. Acest tip de instalaţie liturgică, de certă influenţă constantinopolitană, prezintă analogii la Tropaeum Traiani, basilica C şi D, la Thasos, basilica cruciformă, precum şi la Thesalonic, basilica Sf. Demetrios.
În ceea ce priveşte numărul şi amplasarea exactă a căilor de acces la nivelul întregului monument reţinem existenţa unui ax de comunicaţie între nava laterală sud şi narthex (l=0,52 m), dar precizăm că intrarea este imposibil de detectat la nivelul navei centrale şi al celei septentrionale în starea actuală de conservare a sitului.
Descrierea secţiunilor: două secţiuni magistrale trasate pe direcţia E – V în axul basilicii, N – S.
Obiectivul major al acestei cercetări este acela de a obţine o stratigrafie cît mai completă cu putinţă a acestuia şi de a lămuri relaţiile sale stratigrafice cu insula de epocă romană pe care o suprapune parţial, precum şi configuraţia exactă a acesteia din urmă.
Secţiunea S 2/N–S: cu o lungime de aproximativ 34 m şi lăţime de 1,50 m. Acest sector al săpăturii a fost mai puţin abordat în anul 2002. S-a lucrat efectiv doar în primele 13 carouri şi săpătura s-a oprit la adâncimea de –0,70 m (în caroul 11). Materiale arheologice: fragmente ceramice (romane târzii, greceşti – cu firnis negru), moneda de bronz (în caroul 9, descoperită în mortarul zidului perimetral al navei laterale nord).
Secţiunea S 1/E–V: cu o lungime de aproximativ 27 m şi lăţime de 1,50 m. Aceasta se întinde practic pe toată lungimea edificiului de cult, din zona de la vest de narthex, unde se afla strada de epocă romană, până în zona de la est de absidă unde au fost identificate traseele a două ziduri unul dintre ele dezafectat cu ocazia implantării basilicii. O succesiune importantă de amenajări anterioare cronologic basilicii, în bună parte semnalate de Grigore Florescu, au fost identificate: canal de scurgere aparţinând unei străzi romane (la vest de narthex); ziduri cu traseu transversal pe cel al narthex-ului, dezafectate de construcţia acestuia din urmă; fragment de zid în profilul sud la nivelul narthexului; succesiune de ziduri, dalaj şi probabil un posibil traseu de stradă în nava centrală, la vest de zona de dalaj conservată. Adâncimea maximă atinsă în această secţiune este de cca. –1,60 m (la vest de narthex). Materiale arheologice: şase monede (aflate sub analiză în acest moment), statuetă din teracotă, probabil o Venus (descoperită în narthex, pe un nivel de epocă romană), obiecte din os (fluier?, descoperit pe un nivel roman, în narthex), ceramică romano-bizantină, romană şi grecească (printre acestea din urmă notăm prezenţa unor fragmente rulate descoperite într-un strat de nivelare, la vest de narthex), sticlă.
S-a putut constata că edificiul supus cercetării suprapune o serie de amenajări anterioare mai mult sau mai puţin afectate de construcţia basilicii. În anumite zone s-a putut observa că nivelele anterioare au fost complet eliminate şi stânca a fost nivelată până la orizontală. În această fază a cercetărilor rămâne dificilă definirea clară a mai multor momente cronologice distincte ale basilicii, dar nu excludem o datare mai timpurie decât cea avansată de Grigore Florescu, posibil în cursul secolului V (dată fiind prezenţa narthexului). Remarcăm că nava laterală nord suprapunea traseul unei străzi, care se regăseşte în încăperea anexă de pe flancul septentrional al basilicii şi că traseul unei a doua străzi (sau doar a canalului său) a fost pus în evidenţă în nava centrală. Nu excludem ideea existenţei unui nucleu iniţial legat de criptă, succedat în timp de o a doua fază, basilica actuală. Având în vedere că ne aflăm în faţa unui edificiu de cult intra muros ideea unui monument cu funcţie martirială este mai puţin plauzibilă. Care vor fi fost raporturile acestui monument cu basilica suprapusă de marea basilică episcopală, aflată la mică distanţă de obiectivul în discuţie, nu putem preciza încă.
Sector: Basilica extra muros
Colectiv: Alexandru Suceveanu – responsabil sector (IAB), Viorica Rusu-Bolindeţ (MNIT), Alexandru Bădescu (MNIR), Tineke Volkers (Olanda), Roxana Petre, Ştefania Lungeanu (UBB Cluj), Viorica Dinu (Univ. Alba Iulia)
Cercetările arheologice în sectorul denumit convenţional „Basilica extra muros” au fost reluate în anul 20011. Ele au vizat, pe de o parte, cercetarea unei basilici paleocreştine aflate la circa 200 m sud-vest de Poarta Mare a cetăţii romano-bizantine, în imediata vecinătate a laturii de sud a Casei Pârvan, iar pe de altă parte, efectuarea unei secţiuni magistrale (orientată V – E) situată pe latura nordică a aceleiaşi case, menită să aducă un plus de informaţie cu privire la stratigrafia din zona murană.
Din păcate, datorită absenţei colegului Karl von der Lohe de la Institutul de Arheologie “Ludwig Maximilian” al Universităţii din München, căruia îi fusese încredinţată cercetarea propiu-zisă a basilicii, anul acesta monumentul a fost din nou curăţat, dar nu s-au efectuat săpături în acest punct.
Secţiunea Vest-Est:
A fost începută în iulie 2001, prin practicarea unei secţiuni de 15 x 3 m. Ca urmare a concentrăriii forţei de muncă într-o singură zonă din sectorul cercetat, secţiunea V – E, s-a urmărit în această campanie, pe de o parte, continuarea adâncirii în S I (adâncimea maximă atinsă în cursul cercetărilor din 2001 a fost de -1,30 m), iar pe de altă parte, aceeaşi secţiune a fost extinsă spre est cu încă 24 x 3 m, ajungându-se astfel la 22,75 m la vest de săpătura care a condus la identificarea zidului incintei elenistice. În suprafaţa cercetată au putut fi conturate următoarele situaţii arheologice:
Ca şi în campania precedentă, primul nivel de locuire, apărut imediat sub humusul vegetal, este reprezentat de un strat de lut gri, relativ afânat, care conţine, mai ales limita sa superioară, pietre de diferite dimensiuni. Corespunzător acestui nivel, în campania 2001 au fost identificate în suprafaţă două construcţii rectangulare de mici dimensiuni (3,20 x 2,65 m, respectiv 3,20 x 1,85 m), denumite convenţional camerele A şi B. Ultimei i-a aparţinut şi o anexă de formă rectangulară (2,10 x 1,70 m) al cărei zid estic a fost dezvelit anul acesta. Zidul menţionat face colţ, spre sud-est, cu o altă porţiune de zid, surprinsă pe o lungime de cca. 0,95 m şi având o lăţime variabilă de cca. 0,40 – 0,50 m. Aceasta din urmă are drept particularitate faptul că latura sa nordică este bine definită de trei asize construite din blocuri de calcar cochilifer şi şist, legate cu pământ, care sunt aşezate direct pe un strat de dărâmătură , reprezentat de nivelarea ruinelor elementelor de construcţie din faza anterioară. Latura sudică a aceluiaşi zid, spre exterior, nu are asize din piatră, faţa sa fiind construită din elementele aceleiaşi dărâmături îngrijit aranjate. Se pare că fundaţia acestei porţiuni de zid (orientat NE – SV) a fost ţesută cu fundaţia altui zid având aceeaşi orientare, dar mult mai bine lucrat, care a aparţinut unei faze anterioare (vezi mai jos descrierea), păstrat pe o lungime de 5,50 m. Împreună cu un alt zid orientat NV – SE, adosat zidului central (reutilizat din faza IVA) şi cu latura estică a anexei camerei B, se configurează o nouă cameră (denumită convenţional camera C), dezvelită pe dimensiunile 3,30 x 1,50 m. Toate cele trei camere relativ bine conturate ale fazei IVB au o orientare similară (NV – SE) şi au reutilizat drept fundaţie ziduri aparţinând fazei anterioare.
În extremitatea vestică a secţiunii S I (caroul 11) a fost dezvelit colţul altei construcţii, cu unul dintre ziduri orientat NE – SV (Lcons=1,70 m; Icons=0,50 m), iar cu celălat, orientat N – S (Lcons=0,95 m, după care intră în profilul nordic; Icons=0,35 m). În această porţiune a săpăturii, datorită unei căderi accentuate a pantei terenului, elementele de construcţie în discuţie nu au fost cercetate în întregime pentru a putea defini mai clar conturul încăperii pe care ele ar prefigura-o.
Datarea fazei IVB (siglele sunt adoptate dupa cronologia stabilită de Al. Suceveanu pentru perioada romană şi romano-bizantină în Histria VI) poate fi încadrată în timpul domniei împăraţilor Iustinus I (522-527 p. Chr., solidus) şi Iustinianus I (monede de bronz), eventual şi după această perioadă (mijlocul şi a doua jumătate a secolului al VI-lea p. Chr.)
Următorul nivel (al doilea) este ilustrat printr-un strat gălbui compact care are la bază o podea de lut bine individualizată, aflată la –0,50/-0,60 m. Pe acest nivel, în afara zidului orientat N – S (în săpătură are dimensiunile: 3,08 x 0,65 m) şi a aleii pietruite corespunzătoare nivelului de călcare al acestei faze, surprinse în jumătatea vestică a lui S I încă din campania precedentă, în acest an a fost dezvelit un alt element de construcţie. Este vorba despre zidul orientat NE – SV care a fost reutilizat în faza IV B (dimensiuni conservate în săpătură: 5,50 x 0,70 x 0,58 m), construit din 4-5 asize din bazalt şi şist legate cu pământ. Acest nivel ar trebui să aparţină primei jumătăţi a secolului al VI-lea p. Chr. (=faza IV A).
Urmează o dărâmătură masivă de mortar cu grosimea maximă de 0,40 m, surprinsă în jumătatea vestică a lui S I, de o parte şi de alta a unei construcţii din blocuri mari de calcar gălbui, construită în tehnica opus graecum, datând probabil din faza I C (a doua jumătate a secolului al II-lea – prima jumătate a secolului al III-lea p. Chr.). Vârful acestei dărâmături, în zona construcţiei respective, a fost nivelat în vederea instalării nivelului IV A. În jumătatea estică a lui S I, acelaşi nivel de amenajare apare sub forma unui strat gălbui afânat, în care se află bucăţi de lut şi pigmenţi de arsură. Dărâmătura masivă din mortar ar putea data eventual din momentul în care locuirea extramurană a fost abandonată şi utilizată pentru implantarea primei necropole, datate în secolele IV-V. În campania 2002, în caroul 7, în imediata vecinătate a profilului sud, la –1,29 m adâncime, a fost descoperit un craniu care pare a fi orientat N – S. Mormântul corespunzător acestuia nu a fost încă cercetat pentru a putea face precizări de ordin cronologic. Dacă el ar aparţine primei necropole identificate în afara cetăţii romane-bizantine, atunci practic putem defini un al treilea moment în cadrul secţiunii S I, moment corespunzător din punct de vedere cronologic nivelelor III A-III B (sfârşitul secolului al IV-lea – sfârşitul secolului al V-lea p. Chr.).
Dărâmătura masivă din mortar menţionată mai sus, a căzut pe o podea groasă de lut aflată la –1,05/-1,40 m. Acesta ar reprezenta al patrulea moment identificat în săpătura noastră care, cronologic, ar putea fi asimilat nivelului II B (sfârşitul secolului al III-lea – secolul al IV-lea). În suprafaţă, această fază este foarte bine reprezentată, prin dezvelirea unei încăperi în carourile 8-11. Ea s-a individualizat prin prezenţa unei dărâmături masive de ţigle şi olane de acoperiş (majoritatea întregi) şi a unor bucăţi mari şi groase (0,08 – 0,10 m) de chirpic, ca şi prin existenţa unei fundaţii de zid. Aceasta din urmă este constituită din pietre, sporadic carămizi legate cu lut galben, era orientată NE – SV şi, pe o porţiune de aproximativ şase metri lungime, a reutilizat fundaţiile unei construcţii din piatră legată cu mortar aparţinând fazei I C, în imediata apropiere a profilului sudic. Fundaţia de zid în discuţie are şi porţiuni în care este aşezată direct pe podeaua de lut galben a fazei II B, respectiv în extremitatea vestică a zidului cu mortar din faza I C, în imediata apropiere a profilului sudic (L=1,70; l= 0,60 m) şi în cea estică (L=1,50 m). Pe ultima porţiune amintită, fundaţia zidului legat cu mortar nu mai este vizibilă în această fază a cercetărilor. Judecând după lungimea dezvelită a zidului legat cu lut galben (cca. 6,70 m) care a reutilizat fundaţiile zidului legat cu mortar din faza I C, ca şi după cantitatea foarte mare de ţigle, olane şi de bucăţi de perete din chirpic, clădirea în discuţie trebuie să fi fost impresionantă ca dimensiuni. Posibile compartimentări ale acesteia se prefigurează în extremităţile de est şi de vest, însă ele vor fi cercetate în campania viitoare. În extremitatea estică a zidului legat cu mortar, în caroul 11, chiar lângă fundaţia acestuia, au fost descoperite două amfore de mari dimensiuni (diametru=0,50-0,60 m), întregibile, care au fost îngropate în podeaua locuinţei din faza II B. Datarea acestor recipiente ar corespunde secolelor III-IV. Rostul amplasării lor în interiorul locuinţei în discuţie va fi urmărit în campania viitoare. Aceleiaşi faze II B îi aparţin şi urmele a două locuinţe mai modeste, cu pereţi din chirpic, care s-au prefigurat în spaţiul dintre zidul nou descoperit aparţinând fazei IV A (camera C) şi profilul sud, în extremitatea estică a suprafeţei prelungite a lui S I. Astfel, prima dintre locuinţe avea, în porţiunea surprinsă de noi, dimensiunea de 5 x 1,16 m, intrând sub profilul sudic, în timp ce a doua, de 4,20 x 2,70 m, dezvelită în carourile 7-8, a fost surprinsă aproape pe toată lăţimea secţiunii, având chiar o vatră de 1,40 x 1 m, aproximativ în centrul ei. Această vecinătate a unor locuinţe cu pereţi din chirpic cu a unei clădiri de dimensiuni impresionante, cu fundaţii din piatră, legate cu lut galben, dar cu pereţi din chirpic este extrem de interesantă şi ea va constitui subiectul analizei noastre într-o viitoare campanie arheologică, dat fiind faptul că în acest an săpătura a fost oprită pe acest nivel.
Cel de-al cincilea moment îl constituie o altă podea de lut aflată la -1,10/-1,22 m. În plan, acestui nivel îi corespunde un zid din pietre legate cu lut, descoperit în caroul 5, la -1,24 m adâncime. Este orientat N – S, intră în profilul sudic şi are Lcons= 1 m; Icons= 0,55 m. Deocamdată, nu există elemente de construcţie care să ilustreze această fază. Ea ar corespunde celei de-a doua jumătăţi şi sfârşitului secolului al III-lea, respectiv perioadei imediat următoare catastrofei gotice, când se constată o perioadă de stagnare (decădere) a activităţii constructive în zona extramurană a cetăţii romane târzii.
Un al şaselea moment identificat în campaniile 2001-2002 este reprezentat de două construcţii impresionante. În primul rând, în anul precedent a fost parţial dezvelit un edificiu construit din blocuri de calcar îmbinate în tehnica opus graecum, cu o plintă foarte elegantă . În 2002 a fost îndepărtată dărâmătura masivă din mortar care o acoperea, conturându-se o clădire, care în zona săpată de noi a fost surprinsă pe 3,10 x 1,20 m, restul construcţiei intrând în profilul sudic. Apare în carourile 2-3 şi este orientată N – S. Pare a fi un edificiu public (templu?) judecând după tehnica foarte îngrijită de construcţie şi după dimensiunile blocurilor de calcar din care este construită (2,80 x 0,20 m). În exteriorul ei, către est, respectiv nord, apar resturile unui pavaj din bucăţi mici de gresie, care ar putea reprezenta nivelul de călcare al acestei faze. Totodată, în caroul 5, în imediata apropiere a zidului legat cu pământ din faza II A a apărut o dală de gresie (1,10 x 0,80 m), care ar putea indica nivelul unei străzi cu o orientare similară aceleia a clădirii din blocuri mari de calcar. Aceleiaşi faze îi aparţine şi fundaţia unui zid legat cu mortar, orientat NE – SV, care a fost reutilizat în faza II B, aşa cum menţionam mai sus. Acesta a fost dezvelit deocamdată pe o lungime de cca. 7,20 m, are o lăţime de 0,50 m şi este constituit din pietre mari prinse cu mortar. Extremitatea sa estică intră în profilul nordic şi în porţiunea respectivă a fost tăiat de o groapă în vederea implantării fundaţiei zidului legat cu pământ din faza II B. Judecând după dimensiunile fundaţiei acestui zid, la rândul său el anunţă o construcţie impresionantă (ca şi cea din blocuri din calcar), specifică perioadei romane timpurii.
Pe suprafaţa de 15 x 3 m deschisă anul trecut ne-am adâncit în această campanie, constatând un al şaptelea moment de locuire în această zonă. Aflat la o adâncime cuprinsă între -1,55 -1,90 m, fără a fi complet cercetat, nivelul respectiv anunţă un posibil cartier artizanal care ar putea aparţine fazei I B (?) (100-170 p. Chr.). Acest lucru a fost pus în evidenţă prin descoperirea unor vetre, îndeosebi în jumătatea vestică a zonei în discuţie, unele de dimensiuni relativ mari (cu diametre cuprinse între 1,50-2,20 m), cu pereţi de lut bine conturaţi şi în care s-au descoperit foarte multe bucăţi de zgură de fier. Acestea din urmă au fost recoltate practic de pe întreaga suprafaţă cercetată (15 x 3 m) împreună cu o mare cantitate de material arheologic (ceramică de toate categoriile, obiecte din os – mai ales ace de păr – , vase din sticlă, monede). Întrucât nu am găsit obiecte în curs de prelucrare sau rebuturi care să anunţe un veritabil atelier de prelucrare a fierului, considerăm, în acest stadiu al cercetărilor, că avem de-a face cu un atelier de reducere a minereului de fier. De asemenea, este de notat faptul că în aceeaşi zonă au fost descoperite şi multe coarne de animale şi alte tipuri de oase cu urme de prelucrare, ceea ce ar confirma caracterul artizanal al acestui nivel.
Cercetările arheologice din campania 2002 s-au oprit pe nivelul I B (?) pe suprafaţa lui S I deschisă în anul 2001 şi în faza II B pe porţiunea prelungită în acest an. Urmărirea stratigrafiei generale a zonei extramurane, cu cercetarea nivelelor romane timpurii (secolele I-III), a celor greceşti, precum şi racordarea lor la descoperirile făcute de echipa MNIR în zona Porţii Mari vor constitui obiectivele campaniilor noastre viitoare în acest sector.
Note:
1. Rezultatele preliminare ale cercetărilor arheologice au fost publicate în CCA, campania 2001, p. 168-170.
Sector: Zona sacră
Colectiv: Alexandru Avram (IAB/Universitatea din Le Mans, Franţa) – responsabil sector, Monica Mărgineanu-Cârstoiu, Iulian Bârzescu (IAB), Alexandra Ţârlea (IAB/FIB), Ştefan Bâlici (UAIM Bucureşti), Virgil Apostol (MNIR)
Campania s-a desfăşurat în august 2002 şi a avut ca principal obiectiv continuarea săpăturilor în „groapa sacră” situată la est de templul Afroditei. În campaniile trecute găsisem aici un zid din pietre de calcar fasonate care lega pereţii opuşi ai stâncii de şist (zidul I). În 2002 am dezvelit un al doilea zid (zidul II), paralel cu primul şi care, la fel ca zidul I, uneşte pereţii abrupţi, pe alocuri aproape verticali ai acestei falii naturale. Zidul II prezintă aceeaşi tehnică constructivă, ortostaţi de calcar, şi este parţial distrus. Graţie secţiunilor de arhitectură realizate, s-a putut stabili o înălţime minimă a celor două ziduri. Unele blocuri s-au desprins din zid şi au fost găsite exact în locul unde căzuseră, iar zidul însuşi prezintă o înclinaţie remarcabilă, bine pusă în evidenţă de secţiunea de arhitectură.
În interiorul spaţiului cvasi-rectangular determinat de cele două ziduri paralele şi de pereţii stâncii s-a descoperit, exact pe fundul faliei, o imensă cantitate de fragmente amforice, majoritar thasiene. După toate aparenţele, este vorba de rămăşiţele unui depozit de amfore. Cele cîteva toarte ştampilate thasiene indică prima jumătate a secolului al IV-lea a. Chr. ca dată a acestui depozit. Sub rezerva unor viitoare descoperiri – în campania 2003 sperăm să degajăm în întregime „groapa sacră” – suntem înclinaţi să atribuim acestui complex un caracter votiv. Avem probabil a face cu un loc inaccesibil profanilor, un fel de abaton. Nu am găsit deocamdată analogii concludente din punct de vedere arheologic, însă la Olbia, ale cărei similitudini cultuale cu Histria sînt binecunoscute, s-au descoperit graffiti (secolele al V-lea, respectiv al IV-lea a. Chr.) menţionând, în zona sacră de vest, abata ale Afroditei (pluralul sugerează că existau cel puţin două).
Cercetările făcute la zidul II (pietrele căzute şi înclinaţia zidului) sugerează o distrugere cauzată de un cutremur. Tot ipoteza cutremurului a fost avansată de autorii cercetărilor mai vechi cu privire la distrugerea templului Afroditei în jurul anului 100 a.Chr. (sfîrşitul fazei III). Adăugăm observaţia că unele trepte din rîndul inferior al gradenelor de pe latura de est, cele orientate spre „groapa sacră”, au fost şi ele afectate de eroziunea progresivă a stâncii de şist. În aceste condiţii putem avansa ipoteza că, în urma unui cutremur, templul a fost distrus, la fel ca amenajările din „groapa sacră”, şi că pericolul ca templul să se prăbuşească va fi impus, cu ocazia refacerii zonei sacre (faza IV: cca. 100 – 48 a. Chr.), o nouă concepţie de amenajare a spaţiului. S-a renunţat astfel la „groapa sacră”, astupată în acest moment (cele mai recente materiale databile s-au dovedit a fi, ca şi în campaniile trecute, ştampilele amforice rhodiene din perioada V, ante 108 a. Chr., şi cîteva fragmente ceramice cu decor în relief, care nu depăşesc sfîrşitul secolelui al II-lea a. Chr.). În aceste condiţii, treptele de pe latura de est a templului Afroditei îşi vor fi pierdut semnificaţia, dovadă faptul că au fost acoperite de un pavaj (observaţie formulată în timpul cercetărilor mai vechi). În schimb, a fost refăcută calea sacră, care suprapune vizibil umplutura gropii în sectorul de sud-est al acesteia.
În paralel cu cercetarea „gropii sacre”, am efectuat săpături în suprafaţa A7, atingînd aici pe o largă arie stratul de arsură marcînd distrugerea zonei sacre de către Burebista (mijlocul secolului I a. Chr.). Cu ocazia demantelării unor ziduri romane timpurii, am descoperit cîteva spolii provenind de la monumente mai vechi, între care reţine atenţia un fragment de friză de marmură (secolul al IV-lea a. Chr.?) înfăţişînd doi lei în poziţie heraldică.
Sector: B.T.G.
Colectiv: Catrinel Domăneanţu – responsabil sector (IAB)
Cercetările arheologice efectuate la Histria pe parcursul a nouă decenii, au urmărit încă de la început, identificarea incintelor care au apărat succesiv cetatea în timpul îndelungatei sale existenţe.
Ultimele cercetări ale domnului Mircea Angelescu, coroborate cu cele mai vechi ale Mariei Coja, au condus la stabilirea, pentru epoca elenistică, a existenţei unui sistem de apărare constând din două fortificaţii contemporane, una a acropolei şi cealaltă a aşezării civile.
Această constatare, valabilă deocamdată doar pentru epoca elenistică a ridicat o nouă problemă: ce se întâmpla în epoca arhaică? Instalată într-un mediu neostil şi trăind în relaţii de bună vecinătate cu populaţia autohtonă, Histria, ca multe alte cetăţi greceşti, nu a avut nevoie să-şi construiască de la început o incintă care să apere câmpia litorală pe care s-au aşezat primii colonişti. Cazul acropolei e însă diferit. Fortificată fiind, ea a fost cosiderată multă vreme suficientă pentru apărare.
Traseul incintei arhaice care înconjura aşezarea civilă este deja cunoscut de mai mulţi ani. De aceea ne-am hotărât să încercăm să identificăm fortificaţia acropolei. Aşa a luat naştere sectorul B.T.G. aflat în interiorul basilicii din faţa turnului G. Informaţii mai vechi (profesorul Dinu Adameşteanu), aminteau că în săpăturile Lambrino, s-ar fi găsit în această zonă, la – 2 metri adâncime un zid de mari dimensiuni.
Nu mai revenim asupra rezultatelor obţinute în primii doi ani de lucru, care au fost deja comunicate. Menţionez doar că nava de nord a basilicii a fost complet golită până la stâncă de S. Lambrino. Singura descoperire importantă de aici a fost o construcţie din pietre de şist legate cu lut, aşezată direct pe stânca frumos nivelată. Din ea s-au păstrat doar trei ziduri: de est, sud şi vest. Zidul de est, cel mai bine conservat (în unele locuri cu o înălţime de 1,12 m) este suprapus de fundaţia basilicii. Cele de sud şi vest nu au decât primele asize şi doar laturile interioare intacte, cele exterioare fiind distruse. Din cauza situaţiei din teren nu s-a putut stabili grosimea nici unuia dintre ziduri, ceea ce ne împiedică să ştim dacă ne aflăm în faţa unei construcţii masive (eventual un zid de incintă cu turn) sau a uneia de mici dimensiuni.
Anul acesta, curăţind foarte bine stânca nativă, am observat lângă zidul de vest conturul unei gropi de formă aproximativ ovală (1,50 x 1,30 m). Sub un strat subţire de pământ nisipos a apărut o umplutură foarte groasă din pietre mari de şist verde. După înlăturarea ei s-a văzut că groapa era umplută cu un strat de nisip cu scoici în care am găsit mai întâi un pandantiv de aur lucrat în tehnica póansonării iar la baza lui (-2,80 -2,90 m) mai multe vase ceramice fragmentare dintre care unul singur era complet (o amforă milesiană). Ceramica este foarte unitară din punct de vedere cronologic, ultimul sfert al secolului VII a. Chr.- începutul secolului VI a. Chr., indicându-ne astfel cel mai vechi depozit descoperit la Histria.
Prezentăm mai jos o listă cu principalele obiecte descoperite: amforă milesiană; două fragmente de oenochoai rodiene cu angobă şi decor în benzi; două fragmente de oenochoai rodiene stilul Middle Wild Goat II sud ionian; două fragmente de olpe cu decor în benzi; bol fragmentar cu grupuri de trei filete; bol fragmentar cu rozetă din puncte; bol fragmentar ornamentat în interior cu rozetă cu cinci petale; fragmente de cupe greco-orientale tip A2 şi B1; fragment farfurie greco-orientală cu decor în benzi.
Datorită poziţionării construcţiei arhaice pe sub zidul basilicii, care nu ne permite nici o interpretare, ne-am hotărât să mai facem o secţiune, la sud de ea, pentru a încerca să ajungem din nou la nivelurile arhaice, în speranţa că aici nu au fost deranjate.
Secţiunea a fost trasată în anul 2001, continuând să ne adâncim în ea anul acesta. Ne-am oprit în prezent pe un nivel din a doua jumătate a secolului III (IIA). Au mai fost identificate nivelurile: IIB, IVA, IVB.
Sector Extramuros-Poarta Mare-Turnu Mare
Paul Damian, Adela Bâltâc, Virgil Apostol (MNIR), Cristina Drăghici, Nicoleta Nedelcu, Vlad Niculescu (studenţi FIB).
Obiectivele principale ale acestei campanii au fost investigarea complexelor apărute în campania anterioară precum şi raportul acestora cu zidul de incintă roman târziu, prin extinderea cercetării atât în suprafeţele deja existente precum şi prin deschiderea unora noi spre sud. Astfel, a fost continuată cercetate edificiilor nr. 1 şi 2, a complexelor apărute în anii precedenţii (CPL 2, 4), precum şi a celor evidenţiate în această campanie (CPL 7-8).
Cercetarea Edificiului nr. 11 a continuat în suprafeţele deschise anterior, mai ales în încăperea din caseta C1, unde a fost sesizat (în casetele a-d 1-2) un pat de pietre la nivelul dalelor din cel de-al doilea nivel surprins aici (-0,30 m), dar cel mai timpuriu cronologic.
În Edificiul nr. 2, a fost cercetată o groapă ce se contura aproximativ pe mijlocul casetei E2 (denumită convenţional CPL 7), posibil groapa de alimentare a cuptorului din caroul d4 (CPL 6 – cercetat în campania anterioară)2.
CPL 23 – a fost surprinsă o porţiune foarte mică din canalul colector de sub stradă, în caseta D3, acolo dalele de pe stradă nu s-au mai păstrat. Canalul (orientat E – V) dispus aproximativ pe mijlocul străzii, se compune din două plăci de calcar aşezate vertical, iar din fundul acestuia (surprins la adâncimea de –1,70 m) se păstrează doar spre vest, este format din câteva plăci de calcar de mici dimensiuni, bine îmbinate. Menţionăm că celălalt canal (denumit de noi CPL 4) distruge şi suprapune acest canal, deci şi strada ce-l acoperă.
CPL 44 – s-a încercat surprindea traseului spre sud, dar bordurile acestuia sunt distruse, iar spre nord, acesta nu a mai putut fi surprins. Fundul canalului nu a fost surprins deşi s-a sondat în interiorul acestuia şi până la adâncimi de –1,80 m, acesta fiind dezafectat ulterior.
CPL 7 – Groapa are o formă aproximativ ovală în plan şi a fost secţionată spre vest, unde la aproximativ -0,75 -0,80 m au fost găsite mai multe bârne de lemn carbonizat, în partea de est a gropii în lut şi chirpic, mai multe cărămizi, ţigle şi olane aşezate se pare pe acest lemn carbonizat la nivelare pentru întărirea acestui lut. Pe cea mai mare parte din groapă a rămas lemn carbonizat sau arsură, pe alocuri pelicule de lut galben, înspre sud adică spre zid au fost recoltate mai multe fragmente ceramice (atât greceşti cât şi romane). Cercetarea nu a fost finalizată.
CPL 8 – canalul surprins în casetele C3, F2, G3, este orientat N – S. Dimensiuni surprinse L = 14 m, l = 0,70 m, h = 0,47 m. Canalul este format din plăci de calcar şi şisturi legate cu mortar din var şi nisip fin, pereţii şi capacul, şi din şisturi regulate fundul. Pereţii interiori şi fundul sunt acoperite cu mortar hidrofug (de culoare roz). Amintim că o porţiune din acest canal a fost surprins şi într-o săpătură mai veche5.
Materialul arheologic recoltat constă din fragmente ceramice6 şi de construcţie, diverse obiecte de bronz şi fier (printre care câteva fragmente de fibule), fragmente de la recipiente de sticlă. În cursul cercetărilor au fost recoltate 34 de monede,7, unele puternic oxidate, datându-se din secolul al III-lea a. Chr. – până la Iustinian I.
Note:
1. Vezi CCA, campania 2001, p. 170-171 şi nota 3.
2. Idem p. 171.
3. Vezi CCA, campania 2000, p. 117; CCA, campania 2001, p. 170.
4. Ibidem.
5. H. Nubar, Anişoara Sion, Incinta romană-bizantină de la Histria în lumina ultimilor cercetări, Revista muzeelor şi monumentelor. Monumente istorice şi de artă, 1980, 1, p. 21, acesta apare doar reprezentat în plan (fig. 2) fără a se face referinţe la el în text sau legendă.
6. Fragmentele ceramice sunt foarte diverse, atât ca epocă, cât şi ca formă, amintim dintre acestea două căniţe şi un bol întregi databile în secolul I p. Chr. şi începutul celui următor.
7. Identificarea monedelor a fost făcută de Mihai Dima (cIMeC).











Alexandru Suceveanu – responsabil (IAB)
Ca urmare a unui efort susţinut, şantierul Histria a reuşit refacerea ridicării topografice a întregului sit arheologic. De asemenea, a fost realizată caroierea întregii suprafeţe şi s-au marcat prin borne ceramice intersecţiile. Ca urmare, acum este posibilă poziţionarea în planurile de ansamblu a tuturor cercetărilor desfăşurate. Realizarea cartografierii digitale a acestui sit arheologic permite integrarea bazelor de date existente cu informaţile planimetrice şi topografice prin GIS. De altfel a fost realizată o aplicaţie ArcView care permite gestionarea tuturor resurselor ştiinţifice cu ajutorul tehnologiei GIS – ceea ce constituie o premieră pentru arheologia românească.
Sector: Basilica Florescu
Colectiv: Irina Adriana Achim, Mircea Dabâca (IAB), Irina Băldescu (Universitatea „La Sapienza” Roma), studenţii Eugen Paraschiv, Dan Dragomir (FIB).
Fonduri: MCC
În campania iulie 2003, cu o echipă de 9 muncitori , un arhitect şi doi studenţi am continuat săpăturile începute în anul 2002 în două zone: S 1, în zona de la E de pavajul de cărămidă conservat in situ în nava centrală şi până la E de basilică, practic în spatele absidei. S 2: secţiunea N – S, trasată încă din 2002, dar atacată doar pe o zonă limitată, situată în nava centrală a basilicii, în anexa N şi la N de aceasta. Anul acesta au fost posibile o serie de observaţii de natură să lămurească aspecte legate de arhitectura basilicii şi a zonei din proximitate. Astfel, am putut constata:
– intercolonamentul basilicii este de numai 1,63 m, ceea ce indică faptul că pe capitelurile care încoronau coloanele existau probabil arhitrave (ipoteza este susţinută de identificarea în poziţie secundară, în interiorul basilicii a unor piese care ar putea proveni de la o amenajare de acest gen, piese care au finisaj doar pe una dintre feţe, cealaltă nefiind probabil vizibilă).
La curăţarea zonei de la N de basilică, în vederea unor săpături ulterioare, s-au individualizat două structuri arhitectonice aflate în relaţie directă, care ocupă restul insulei până la strada, ce o lonjează pe flancul septentrional. Este vorba despre o incintă din care sunt vizibile latura de V, respectiv de N, ce include o construcţie identificată şi cercetată numai parţial pe laturile sale de N, respectiv de V. Latura de N a acestei a doua construcţii este construită din blocuri de calcar fasonate, de dimensiuni mari, cu trepte de acces şi se află într-o stare precară de conservare. Latura sa de V se apropie ca tehnică de construcţie de cea a incintei?/peribolos?, cu un apareiaj cu carouri şi butise1. Incinta pare să fi avut la rândul său trepte de acces din exterior spre structurile arhitectonice din interior. Construcţia din centru, denumită convenţional „podium”, a fost suprapusă probabil în secolul IV p. Chr. de o construcţie denumită „anexa nord”. În stadiul actual al cercetărilor nu se poate preciza dacă această încăpere este sau nu o anexă a basilicii. Ea este pavată cu dale de calcar, unele în mod evident reutilizate. Aproximativ în centrul anexei se afla o fântână, după toate probabilităţile mai târzie decât pavajul anexei nord, care s-a prăbuşit împreună cu dalele care o susţineau. Din releveul pavajului se poate vedea că o anumită zonă, corespunzând amplasamentului fântânii, lipseşte.
Peretele estic al criptei (de formă rectangulară, cu scară de acces pe latura meridională2) a fost restaurat neconform cu forma sa iniţială şi împins cca. 0,20 m spre E faţă de traseul său de origine, care poate fi stabilit cu o oarecare precizie pe baza unor mici blochete de calcar aflate in situ. De asemenea, pe latura de N a criptei, realizată în opus mixtum, îngrijit lucrată din meloane de calcar şi cărămidă, sunt încă vizibile amprentele cărămizilor ultimei asize, astăzi dispărute. Cel mai probabil că blocurile de calcar care flanchează latura S, respectiv N a criptei se află acolo în poziţie secundară, ipoteză sprijinită şi de fotografiile de săpătură publicate de Grigore Florescu unde acestea nu apar. Aparent, legătura între peretele N şi cel estic al criptei a fost definitiv ruptă, posibil cu ocazia restaurărilor.
În legătură cu posibilele instalaţii liturgice, în cursul săpăturilor din anul acesta, în zona aflată imediat la vest de criptă, în nava centrală a fost identificat un zid, parţial demantelat cu ocazia săpăturilor Florescu, posibilă fundaţie a unei bariere de cancelii în „A” dintr-o fază mai timpurie de funcţionare a basilicii, păstrat pe o lungime de cca. 1,68 m, identificată la –0,41 m. Menţionăm că în această zonă săpătura nu este terminată şi va continua în campaniile viitoare.
Secţiunea N – S/S 2: dimensiuni – 31 x 1,90 m, împărţită în carouri de 1,90 x 2 m, numerotate de la S spre N. Faţă de campania 2002, datorită condiţiilor atmosferice din cursul toamnei şi iernii trecute a fost necesară o extensie a secţiunii, care măsura iniţial 1,50 m la lăţimea actuală de 1,90 m. Săpătura nu este terminată şi va fi continuată în campaniile viitoare în zona anexei nord, precum şi a carourilor 12-15. În zona navei laterale S săpătura este epuizată încă din campania 2002, iar în anexa nord (carourile 7-9) a fost oprită din raţiuni de securitate datorită riscului major de prăbuşire a întregului pavaj, amplasat pe o zonă întinsă de dărâmătură.
În nava centrală, carourile 2-5, la S, respectiv la N de pavajul Florescu, săpătura nu a continuat propriu-zis decât prin curăţarea celor două zone cu pavaj identificate în campania 2002, zone ce par să aparţină unuia şi aceluiaşi ansamblu, poate prima fază de funcţionare a basilicii. Adâncimea maximă în acest sector nu depăşeşte -0,45 -0,50 m. În zona carourilor 4-5, unde adâncimea maximă atinsă este de -0,62 m, a fost identificată o podea de lut, cu urme fine de arsură, care se afla la acelaşi nivel şi prezintă o textură identică cu cea a zonei aflate la vest de criptă. Această zonă pare să corespundă nivelului de funcţionare al unei prime basilici.
În anexa nord s-a lucrat doar în zona carourilor 8-9, şi s-a ajuns până la adâncimea maximă de 1,25 m, unde a fost identificată stânca nativă. A fost dezvelit un zid cu traseu NS (Lcons = 3 m; h = 0,60 m), amenajat parţial peste o zonă de nivelare cu pământ cenuşiu, amestecat cu cochilii, cu consistenţă foarte dură. Este construit din şist local legat cu pământ şi pare să treacă pe sub zidul nordic al anexei, continuând spre N încă circa 0,30-0,40 m în caroul 10. Partea sudică a acestui zid pare să stea direct peste o zonă de dărâmătură în care a fost identificată o fântână monolit, prăbuşită împreună cu dalele de calcar din pavajul anexei (dimensiuni: diametru interior: 0,60 m; diametru exterior: 0,90 m; înălţimea peretelui: 0,57 m; înălţime torus: 0,09 m; înălţime soclu: 0,13 m; în cădere s-a spart în trei bucăţi). Au fost recoltate o serie de fragmente ceramice, greceşti (unele dintre acestea arhaice), elenistice amestecate cu materiale de epocă romană, precum şi fragmente osteologice, de fier şi bronz, o serie de materiale de construcţie.
În zona carourilor 10-11 (denumită „podium”) săpătura a fost epuizată. Adâncimea maximă atinsă este de 1,35 m. Au fost constatate mai multe zone succesive de nivelare, intercalate cu lutuieli cu pământ galben şi o lentilă de arsură aflată la cca. -1 m. Nici din acest segment nu a fost recoltată din strat nici o monedă, dar au fost recoltate o serie de fragmente ceramice care acoperă un spectru cronologic larg, de la epoca romană timpurie la epoca arhaică greacă. La nord acest segment al secţiunii este delimitat de un zid, denumit faţada nord a podiumului, accesibilă prin intermediul a patru? trepte. Pe acest zid lucrat din blocuri mari de calcar, în caroul 11, a fost identificată o inscripţie funerară elenistică publicată de D.M. Pippidi în ISM, I, 250. Inscripţia ocupă în zid o poziţie inversă celeia care permite citirea şi textul său este: ΔΕΜΩ ΔΙΟΠΕΙΘΟΥΣ ΓΥΝΗ. Dimensiunile sale, atât cât ne permite terenul să precizăm, dat fiind că inscripţia este parţial prinsă în profilul est, sunt: înălţime –0,48 m; lungime: 0,50 m; lăţime: 0,33 m; înălţimea literelor variază între 3,5-4 cm.
În zona carourilor 12-15 se observa chiar înainte de începerea săpăturii o zonă de decapare masivă. Probabil că inscripţia găsită de noi a fost identificată cu ocazia acestor sondaje. Terenul are în acest segment o cădere accentuată şi diferenţa dintre înălţimea profilului est şi cel vestic este foarte mare.
Săpătura nu este epuizată, va continua în campaniile viitoare.
Secţiunea S 1/E – V: dimensiuni: 27 x 2 m; (carouri de 1,50 x 2 m); această secţiune a fost epuizată pe anumite segmente încă din campania 2002 (în narthex, carourile 14-16; în nava centrală, zona aflată la vest de pavajul de cărămidă in situ).
S 1a: semisecţiune practicată la E de pavajul de cărămidă din centrul navei centrale şi la V de criptă (dimensiuni: 2 x 1 m). Scopul său era de a verifica nivelele de amenajare ale criptei şi relaţia cronologică a acesteia cu celelalte structuri arhitectonice din vecinătate. Săpăturile anterioare au condus la o modificare radicală a aspectului acestui segment, determinând o coborâre accentuată a pantei profilului spre E. A fost atinsă adâncimea maximă de 1,50 m în raport cu pavajul de cărămidă din nava centrală. Succesiunea stratigrafică indică existenţa unui singur moment constructiv al criptei, plasat cronologic la sfârşitul secolului IV – începutul secolului V. Am putut constata că la exterior peretele vestic al criptei nu mai este lucrat în aceeaşi manieră cu faţa interioară, singura vizibilă. Pot fi cert identificate mai multe nivelări succesive, iar în zona din vecinătatea imediată a pavajului de cărămidă se observă în profil, ca şi grund, o podea consistentă de lut pe care am identificat-o şi în carourile 4-5 din S 2 şi pe care o punem în relaţie cu un prim moment de funcţionare a basilicii (adâncime: 0,50/1 m). Au fost recoltate doar fragmente ceramice foarte amestecate (de epocă romană şi greceşti, cu firnis negru).
În absidă: în afara structurilor identificate în campania trecută sau cunoscute anterior – cocciopesto cu amprentă circulară (bază de coloană sau pilă de hypocaust?) aşezat direct pe o zonă de nivelare a stâncii, aflat la –0,50 m; cripta aşezată la rândul său direct pe stâncă – la cca. –1,50 m, se conturează deja partea superioară a unui complex închis, cel mai spectaculos din tot cea fost descoperit în această zonă în cele două campanii de săpături. Este vorba despre un puţ amenajat în stâncă cu un diametru aproximativ 2 m şi adâncime de 3 m. Deci, adâncimea maximă atinsă în acest segment al secţiunii S 1 este de 4,63 m. Este posibil ca arsura constatată în partea superioară a acestui puţ să provină de la incendierea stâncii pentru a facilita amenajarea acestui complex. Remarcăm faptul că în cursul etapelor de golire a puţului textura umpluturii s-a schimbat de mai multe ori: între –1,50 -2,40 m pământul era de culoare brună, afânat; între -2,40 -2,70 m zonă de pământ amestecat cu nisip în cadrul căreia se constată înpuţinarea materialelor arheologice; între –2,70 -2,87 m nisipul devine preponderent şi este caracterizat de o umiditate tot mai mare; de la –2,87 m nisipul este amestecat cu lut galben, foarte plastic şi scoici mărunte.
O mare cantitate de materiale a fost recuperată din puţ: ceramică, databilă conform determinărilor preliminare făcute de Viorica Rusu Bolindeţ, între secolele I-III p. Chr. Printre materialele cele mai timpurii descoperite din puţ se numără o cărămidă ştampilată de Sinope. Au fost descoperite cinci vase întregi, patru amfore şi un ulcior amforoidal, aflate la adâncimi diferite. Printre materialele recoltate se găsesc oase de animale, anumite segmente: oase lungi, cranii de bovine şi de ovi-caprine (circa 30 kg), o mare cantitate de materiale de construcţie (ţigle, cărămizi, olane), cinci fragmente de tencuială pictată bicromă (alb-negru), sporadice fragmente de sticlă. Ceramica alcătuieşte segmentul cel mai interesant al descoperirilor în cadrul acestu complex: predomină amforele, aflate într-o stare accentuată de fragmentare, farfurii, ceşti, cupe (două piese fragmentare), vase miniaturale întregi (două miniamforete), un fragment de altăraş cu decor marin – delfini – , un vas de mari dimensiuni, fragmentar, cu graffito: EYXH, câteva fragmente de opaiţe. Printre materialele care ne reţin atenţia se află un perete de amforă cu următorul graffito IHIATPΩ, o teracotă fragmentară reprezentând un chip masculin juvenil, probabil Apollon?, o teracotă fragmentară reprezentând o persona, o teracotă fragmentară reprezentând o femeie însărcinată. La o analiză preliminară, nedetaliată, a ceramicii recoltate din puţ se poate observa o omogenitate la nivelul stării de fragmentare, a formelor depuse, o constanţă relativă a tehnicilor de execuţie a pieselor, o repetitivitate chiar la nivelul defectelor de fabricaţie în cazul anumitor piese, dintre care unele par a fi rebuturi, a tipului de ardere şi a prezenţei urmelor de ardere secundară.
În lumina descoperirilor făcute în cadrul complexului 1 nu excludem ideea că ar putea fi vorba despre un puţ sacru, dedicat posibil divinităţii eponime de la Histria Apollo Iatros. Însă în stadiul actual al cercetărilor nu putem preciza nici dacă el va fi funcţionat ca structură independentă sau în cadrul unei arii sacre ca bothros al unui templu. Rămâne ca cercetările ulterioare să stabilească dacă zona denumită podium şi peribolosul aparţin unei structuri de reprezentare – templu – şi care ar putea fi relaţia dintre complexul 1 şi acestea, precum şi destinaţia lor exactă.
În profilul sud al acestui segment de secţiune se observă că zona de deasupra puţului a fost ocupată de un zid, cu o înălţime de cca. 0,60-0,70 m şi lăţime de 0,55 m (orientare: N – S). Este amenajat din şist local, legat cu pământ. Traseul său nu a fost identificat în profilul de N şi presupunem că a fost demantelat fie de intervenţia Florescu fie cu ocazia lucrărilor de amplasare a bornei topografice. Considerăm că zidul în discuţie este contemporan cu cocciopesto aflat în aceeaşi zonă şi cu zidul orientat N – S dezafectat de construcţia absidei. Datarea cea mai plauzibilă a acestor amenajări este la sfârşitul secolului III – începutul secolului IV, posterioare cronologic complexului puţ-peribolos-podium-zidul orientat E – V din zona carourilor 2-3 ale lui S 1.
Zona de la E de absida basilicii(carourile 1-3): a fost începută încă de anul trecut şi terminată în această campanie; adâncimea maximă atinsă este de circa –1,44/1,50 m. Au fost identificate două ziduri vizibile în grund, dintre care unul este orientat E – V. Acesta este legat cu mortar alb de var, are o lungime de 1,55 m şi o lăţime de 0,55 m, iar înălţimea sa maximă este 0,88 m. Este amplasat direct pe stâncă. Atât în profil, cât şi în grund s-a putut constata că acestui zid îi corespunde o podea de lut de aproximativ 0,40 m. Aceasta se aşează direct pe zona de nivelare a stâncii şi prezintă în partea sa superioară o lentilă de mortar deasupra căreia se afla un nivel de cenuşă de 0,11 m. Deasupra acestui nivel de amenajare, funcţionare şi distrugere a zidului legat cu mortar de var se află un nivel de umplutură cu pământ cenuşiu-gălbui gros de cca. 0,60 m. La N de zidul legat cu mortar de var, se află o mică structură de zidărie de 0,52 x 0,65 m aşezată direct pe stâncă la –0,95 m. Este legată cu mortar amestecat cu cărămidă pisată, asemănător celui folosit pentru cocciopesto din absida basilicii.
Cercetările ulterioare vor avea sarcina să explice destinaţia puţului identificat în absida basilicii şi a structurilor arhitectonice aflate sub aceasta sau în insula de la N. A devenit clar faptul că ideea existenţei unui nucleu martirial iniţial legat de criptă nu se susţine şi este mai plauzibilă ideea a două faze de funcţionare ale edificiului de cult creştin, cu începere din epocă post-teodosiană până în epoca lui Iustinian. În judecarea acestei realităţi nu trebuie pierdut din vedere faptul că din punct de vedere arhitectonic există o distincţie foarte clară între edificiile destinate synaxei liturgice şi un loc de cult martiric. Însă, pe de altă parte cercetarea modernă a demonstrat, cel puţin pentru zona Africii, că basilicile synaxare şi altarul lor eucharistic sunt consacrate prin depunerea relicvelor în sau sub altar şi că, în majoritatea cazurilor, spaţiul liturgic are întâietate în faţa uzajului cultului martiric3. Sperăm ca cercetările viitoare să ne permită să stabilim dacă relicvele depuse în cripta basilicii Florescu erau un depozit de fondare sau simple relicve cu valoare de rapel. Totodată, admiţând ideea că puţul din absidă avea o destinaţie sacră se poate considera existenţa unui nucleu iniţial bothros/templu sau simplu altar, care funcţionează în perioada secolelor I-III, desacralizarea zonei prin amplasarea unor construcţii care nu mai respecta destinaţia sa iniţială şi resacralizarea acesteia, către sfârşitul secolului IV prin amplasarea unei basilici creştine. Stratigrafia foarte complicată a insulei, precum şi descoperirile din campania 2003 impun o serie de schimbări în strategia de săpătură care dau întâietate zonei de la N de basilică în faţa basilicii propriu-zise.
Note:
1. Vezi J.-P. Adam, La construction romaine. Matériaux et techniques, Paris, 19892, p.117-123.
2. În legătură cu tipologia criptelor în zona balcanică şi alte chestiuni conexe vezi J.-P. Sodini, Les cryptes d’autel paléochrétiennes: essai de clasification, în TravMem 8=Hommage à P.Lemerle, Paris, 1981, p.437-458; P.Chevalier, Les fosses d’autel paléochrétiennes en Dalmatie (inventaire provisoire), în Diadora, 13, 1991, p.251-267.
3. Vezi N.Duval, Les relations entre l’Afrique et l’Espagne dans le domaine liturgique: existe-t-il une explication commune pour les “contre-absides” et “contre-choeurs”, RAC 76, 1-2, 2000, p. 429-476.
Sector: Basilica extra muros
Colectiv: Alexandru Suceveanu – responsabil sector (IAB), Viorica Rusu-Bolindeţ (MNIT). Alexandru Bădescu (MNIR), Ileana Bulgarea (studentă, UBB Cluj).
A fost din nou curăţată în acest an, fără a se efectua săpături arheologice.
Secţiunea V – E
A fost începută în iulie 2001, prin practicarea unei secţiuni de 15 x 3 m1. În anul 2002 ea a fost extinsă spre E cu încă 24 x 3 m, ajungându-se astfel la 22,75 m V de săpătura care a condus la identificarea zidului incintei elenistice2. Datorită intemperiilor, profilul sudic a fost foarte afectat, prăbuşindu-se aproape un metru pe lăţime şi pe lungimea de 23 m. Din această cauză, am fost nevoiţi să procedăm la o extindere a secţiunii respective cu un metru lăţime spre S, pe lungimea de 23,20 m. De asemenea, întrucât nici în acest an pe suprafaţa iniţială de 15 x 3 m (care a fost şi cea mai afectată de intemperii deoarece s-a ajuns la o adâncime mai mare) nu s-a atins solul viu, am procedat la taluzarea profilului sudic. El urmează să fie îndreptat în anul următor În suprafaţa cercetată au putut fi conturate următoarele situaţii arheologice:
– în campaniile precedente au fost dezvelite trei încăperi (denumite convenţional camerele A, B, C) şi o anexă, concentrate între carourile 2-8 ale secţiunii. Toate cele trei camere, relativ bine conturate, au orientare similară (NV – SE) şi au fost constituite din pietre de şist şi fragmente de cărămizi prinse cu lut. Aparţin fazei IV B (mijlocul şi a doua jumătate a secolului al VI-lea) şi au reutilizat drept fundaţie ziduri aparţinând fazei anterioare.
Datorită intemperiilor însă, din elementele constructive menţionate s-au păstrat numai zidurile camerei C, celelalte, fiind constituite din elementele constructive menţionate, s-au prăbuşit în secţiune, motiv pentru care au fost îndepărtate. Din păcate, şi elementele de construcţie aparţinând fazei IV A (= prima jumătate a secolului al VI-lea) au fost puternic afectate de intemperii – zidul central al camerei A, aleea pietruită – motiv pentru care şi ele au fost îndepărtate din săpătură.
– fazei următoare de locuire constatate în sectorul cercetat i-ar putea aparţine dărâmătura masivă de mortar surprinsă în jumătatea vestică a lui S I, de o parte şi de alta a unei construcţii din blocuri mari de calcar gălbui, construită în opus graecum, datând probabil din faza I C (a doua jumătate a secolului al II-lea – prima jumătate a secolului al III-lea p. Chr.). Vârful acestei dărâmături, în zona construcţiei respective, a fost nivelat în vederea instalării nivelului IV A. În jumătatea estică a lui S I, acelaşi nivel de amenajare apare sub forma unui strat gălbui afânat, în care se află bucăţi de lut şi pigmenţi de arsură. Dărâmătura masivă din mortar ar putea data eventual din momentul în care locuirea extramurană a fost abandonată şi utilizată pentru implantarea primei necropole, datate în secolele IV–V. În campania 2002, în caroul 6, la m 18,30 şi la 1,30 m N de profilul sudic, la 1,35 m adâncime, a fost descoperit un craniu care părea a fi orientat N – S. În campania acestui an, s-a trecut la dezvelirea integrală a ceea ce presupuneam a fi un mormânt. Groapa acestuia se contura într-un strat de chirpic macerat, având o formă uşor romboidală. Dimensiunile ei erau de 2,10 x 0,90 m, apărând la adâncimea de 1,38 m. Este vorba de fapt despre un mormânt deranjat, din care au fost descoperite numai craniul şi câteva vertebre. Craniul era orientat aprox. NE – SV. I s-a păstrat numai maxilarul cu dantura bine păstrată, care ne indică probabil un personaj tânăr. Câteva vertebre din coloană erau situate în continuarea craniului, în poziţie anatomică normală. De jur împrejurul lui au mai apărut alte câteva fragmente ale scheletului – vertebre, fragmente de coaste şi de clavicule – aflate în poziţie secundară. De asemenea, au fost descoperite două tibii şi un fragment de femur la 2,10 m spre NE de groapa mormântului în discuţie, în apropierea profilului nordic, în acelaşi strat de chirpic macerat în care a fost găsit şi scheletul deranjat în discuţie. La golirea gropii mormântului au ieşit pietre, fragmente de ţigle şi cărămizi, chirpic, un fragment de toartă şi câteva fragmente ceramice atipice. Pe craniu, în zona frontală, a rămas o amprentă rotundă de culoare verzuie, care probabil că reprezenta o monedă. Din păcate, ea nu a fost descoperită în ceea ce consideram groapa mormântului, ea fiind găsită, probabil, în momentul în care mormântul a fost deranjat. Un posibil element de datare al mormântului sau al deranjării acestuia l-ar putea constitui un resort de fibulă din fier, găsit la 0,30 m E de zona frontală a craniului. Deocamdată nu dispunem de alte elemente pentru a putea face precizări de ordin cronologic. Logic ar fi ca scheletul respectiv să aparţină primei necropole identificate în afara cetăţii romane-bizantine, încadrată cronologic nivelelor III A–III B (sfârşitul secolului al IV-lea – sfârşitul secolului al V-lea p. Chr.), ce ar putea reprezentaa treia fază de locuire în cadrul secţiunii S I. În acest stadiu al cercetărilor nu este însă clar nici din punct de vedere stratigrafic ce relaţie există între necropola menţionată şi gropile cu chirpic care au deranjat mormintele. Extinderea în suprafaţă în campaniile din viitorii ani ne vor ajuta, probabil, la stabilirea cronologiei acestora.
– cel de-al patrulea moment al locuirii, identificat în secţiunea V – E, ar putea aparţine fazei II B (sfârşitul secolului al III-lea – secolul al IV-lea). În campania precedentă, acest fapt a fost pus în evidenţă prin dezvelirea unei încăperi în carourile 8-11. Din ea s-au păstrat fundaţiile unui zid format din pietre, sporadic cărămizi, prinse cu lut galben, care suprapunea şi reutiliza fundaţiile unei construcţii din piatră legată cu mortar aparţinând fazei I C, în imediata apropiere a profilului sudic3.
– pentru cel de-al cincilea moment al locuirii aveam atestată în campania precedentă o podea de lut aflată la –1,10/-1,22 m, precum şi un fragment de zid din pietre legate cu lut, descoperit în caroul 5, la 1,24 m adâncime. La 1,50 m E de zidul în discuţie, separate de o dală mare de gresie şi de un canal de evacuare a apei (vezi mai jos), apar elementele unei construcţii aparţinând aceleaşi faze. Ea este constituită, deocamdată, din două camere şi un coridor, care sunt orientate NE – SV, ca şi construcţiile aparţinând fazei I B-C. Astfel, prima dintre încăperile menţionate (dinspre V spre E) – camera D – are dimensiunile dezvelite de 7,40 x 2,10 m (lăţimea este parţială deoarece fundaţiile zidurilor perimetrale estice şi vestice intră sub profil, respectiv sub camera C din faza IV A), este definită de fundaţiile a trei ziduri. Acestea din urmă sunt constituite din pietre de şist şi de calcar prinse cu lut galben. Zidul perimetral sudic (cel mai lung) are unele porţiuni distruse, îndeosebi spre extremitatea sud-estică. El este adosat, pe o porţiune de 1 m, de o construcţie din blocuri mari de gresie, aparţinând fazei I B-C (vezi mai jos descrierea). Pe acest tronson are păstrate trei asize. Pe restul lungimii lui s-a păstrat numai un rând de pietre, însă cercetarea lui nu a fost încheiată pentru a-i putea preciza înălţimea păstrată. Spre SE de camera descrisă mai sus apare un coridorîn formă de L (?), care are comun cu camera D zidul perimetral sudic. Are dimensiunile descoperite de 4 x 1,10 m şi probabil că avea ca limită sud-vestică aceeaşi construcţie din faza I B-C amintită şi în cazul precedentei camere. Zidul său perimetral estic, de 2,34 x 0,56 m, are aceeaşi tehnică de construcţie ca şi în cazul camerei D, având păstrate patru asize. El este adosat perpendicular zidului legat cu mortar aparţinând fazei I C, orientat NE – SV (vezi mai jos). Totodată, perpendicular pe el este adosat un alt zid, ce se află pe acelaşi traseu cu zidul legat cu mortar din faza I C (pare o prelungirea a acestuia), care face colţ spre sud-vest şi intră în profilul sudic, constituind probabil o altă cameră. Are dimensiunile cunoscute de 2,74 x 0,50-0,68 m, colţul sud-vestic având o lăţime mai mare, probabil datorită alunecării pietrelor legate cu lut care îl alcătuiesc. Este posibil ca atât coridorul, cât şi colţul de cameră menţionat să fi aparţinut fazei II B, ele continuând spre sud-est o construcţie deja existentă în II A (camera D). Pe pereţii camerei D şi ai coridorului s-a descoperit tencuială pictată policromă, iar la baza zidului perimetral sudic al camerei D fost descoperită o plăcuţă votivă din ceramică, cu reprezentarea unei divinităţi.
Un al şaselea moment identificat în campaniile 2001–2003 este reprezentat de trei construcţii impresionante. În primul rând, în campaniile 2001-2002 a fost parţial dezvelit un edificiu construit din blocuri de calcar îmbinate în tehnica opus graecum, cu o plintă foarte elegantă. În zona săpată de noi a fost surprins pe 5 x 2,20 m, restul construcţiei intrând în profilul sudic. Apare în carourile 2–3 şi este orientat N – S. În campania acestui an, datorită extinderii secţiunii cu 1 m spre S, am putut face precizări legate de tehnica de construcţie a clădirii respective. Ea are paramentul exterior construit din blocuri mari de gresie, în timp ce paramentul interior a fost realizat din pietre de calcar prinse cu mortar. În interior a fost descoperită tencuială pictată policromă. Pare a fi un edificiu public (templu?) judecând după tehnica foarte îngrijită de construcţie şi după dimensiunile blocurilor de calcar din care este construită (2,80 x 0,20 m). În exteriorul ei, către E, respectiv N, au apărut resturile unui pavaj din bucăţi mici de gresie, care reprezentau nivelul de călcare al acestei faze. Totodată, în caroul 5, în imediata apropiere a zidului legat cu pământ din faza II A a apărut o dală de gresie (2,00 x 0,94 m), care ar putea indica nivelul unei străzi cu o orientare similară aceleia a clădirii din blocuri mari de calcar. În continuarea ei, spre profilul nordic al secţiunii, a apărut o placă de gresie mai mică, sub care apare un canal cu dimensiunile dezvelite 2,04 x 0,50 m. Are pereţii din blocuri de gresie puse pe cant.
Aceleiaşi faze îi aparţine şi fundaţia unui zid legat cu mortar, orientat NE – SV, care a fost reutilizat în fazele II A – B, aşa cum menţionam mai sus4. Acesta a fost dezvelit deocamdată pe o lungime de circa 7,20 m, are o lăţime de 0,50 m şi este constituit din pietre mari prinse cu mortar. În campania 2003 a fost descoperită şi o compartimentare aparţinând acestei construcţii. Este vorba despre un perete de lemn, care apare pe lungimea zidului la 2,10 m spre sud-vest de ruptura acestuia dinspre profilul nordic. Amprenta acestuia, ca şi tencuială pictată căzută de pe el au fost surprinse între zidul legat cu mortar şi profilul sudic. Este vorba despre tencuială pictată policromă, de o calitate foarte bună.
Pe suprafaţa de 15 x 3 m deschisă în anul 2001 ne-am adâncit în această campanie, constatând un al şaptelea moment de locuire în această zonă. Aflat la o adâncime cuprinsă între 1,55–1,90 m, fără a fi complet cercetat, nivelul respectiv anunţă un posibil cartier artizanal, care ar putea aparţine fazei I A (?) (0-100 p. Chr.). Acest lucru a fost pus în evidenţă prin descoperirea unor cuptoare dezafectate, de dimensiuni relativ mari (cu diametre cuprinse între 1,50–2,20 m), cu pereţi de lut bine conturaţi şi în care s-au descoperit foarte multe bucăţi de zgură de fier Acestea din urmă au fost recoltate practic de pe întreaga suprafaţă cercetată (15 x 3 m) împreună cu o mare cantitate de material arheologic (ceramică de toate categoriile, obiecte din os — mai ales ace de păr —, vase din sticlă, monede). Au fost descoperite opt cuptoare de reducere/prelucrare a minereului de fier, care au avut două faze de funcţionare (constatate la secţionarea umpluturii cuptoarelor şi în profile), ele fiind dezafectate în faza I B-C şi folosite ca gropi menajere. Nu am găsit obiecte în curs de prelucrare, însă au fost descoperite creuzete cu urme de bronz în interior. Este posibil să avem de-a face cu un veritabil atelier de prelucrare a fierului şi bronzului sau numai cu un atelier de reducere a minereului de fier. De asemenea, este de notat faptul că în aceeaşi zonă au fost descoperite şi multe coarne de animale şi alte tipuri de oase cu urme de prelucrare, ceea ce ar confirma caracterul artizanal al acestui nivel.
Materialul arheologicdescoperit în toate cele trei campanii este extrem de bogat. El este constituit din monede din bronz (19 exemplare, îndeosebi de pe nivelul atelierului de reducere/prelucrare a minereului de fier), obiecte din sticlă (de la ochiuri de geam la pahare, boluri, cupe), diferite obiecte din bronz şi fier, opaiţe întregi şi fragmentare, ceramică fină şi de uz comun, ace de păr din os şi o cantitate impresionantă de tencuială pictată policromă .
Cercetările arheologice din campania 2003 s-au oprit pe nivelul I A (?) pe suprafaţa lui S I deschisă în anul 2001 şi în faza I B-C pe porţiunea prelungită în 2003. Urmărirea stratigrafiei generale a zonei extramurane, cu cercetarea nivelelor romane timpurii (sec I–III), a celor greceşti, precum şi racordarea lor la descoperirile făcute de echipa MNIR în zona Porţii Mari vor constitui obiectivele campaniilor noastre viitoare în acest sector.
Cuptoarele – în două dintre ele (cuptorul nr. 6 şi cuptorul nr. 8) au fost găsite trei fragmente de creuzete, în interiorul cărora se observă urme de oxizi de bronz. De asemenea, au fost descoperite, atât pe suprafaţa atelierului, cât şi în umpluturile cuptoarelor respective (îndeosebi în cuptorul nr. 8), resturi de bronz rezultate din turnare. Cele câteva obiecte de bronz, descoperite în umplutura cuptoarelor, posibile a fi în curs de prelucrare, nu au fost radiografiate şi restaurate, pentru a avea certitudinea că ele atestă clar tipul de obiecte care se produceau în acest atelier. Totodată, unul dintre creuzete este puţin adânc, el fiind tipic pentru topirea metalelor preţioase (aur, argint) (inf. Doina Benea).
Cantitatea impresionantă de zgură de fier descoperită pe suprafaţa menţionată, ca şi cuptoarele dezvelite, credem că atestă, în acest stadiu al cercetărilor, un atelier de prelucrare a fierului. Histria a fost considerată ca un centru de prelucrare a fierului, deoarece în cetate s-au găsit fragmente de zgură metalurgică şi chiar blocuri de minereu neprelucrat – minereu de origine sedimentară.
Punctul de unde provenea blocul de la Histria a fost identificat la Sinoe, în malul sudic al lacului Zmeica, în imediata apropiere de vicus Quintionis, unde locuiau probabil cei care extrăgeau minereul5. În aşezarea respectivă au fost colonizaţi bessi, la sfârşitul secolului I – începutul secolului al II-lea d. Chr. Aceştia erau o populaţie tracică de la S de Haemus, recunoscuţi de izvoarele antice ca specialişti în prelucrarea metalelor6. Colonizarea lor în vicus Quintionis nu a fost întâmplătoare, după părerea specialiştilor, ei având rolul de a fi prelucrat şi exploatat fierul atât în aşezarea menţionată, cât şi în vicus Ulmetum7. În vicus Quintionis nu s-au găsit dovezi directe privind prelucrarea fierului, ci numai privind exploatarea zăcământului de fier. De aceea, s-a emis ipoteza conform căreia în vicus Quintionis se făcea doar extragerea minereului din zăcământ, acesta urmând a fi prelucrat la Histria8.
Până acum, cercetările arheologice nu au pus în evidenţă existenţa unor cuptoare pentru redus minereul şi pentru prelucrarea fierului pentru perioada romană timpurie, care să confirme înscrierea Histriei printre centrele sigure de prelucrare a fierului din Dobrogea romană. Cuptoarele descoperite de noi, împreună cu o mare cantitate de zgură din fier, la care s-ar putea adăuga obiecte în curs de prelucrare sau finite (sunt necesare analize metalografice în acest sens!) ar putea reprezenta o primă atestare sigură a acestui fapt. Se adaugă creuzetele, posibile obiecte în curs de prelucrare, resturile de metal topit rezultate din prelucrarea bronzului şi, foarte posibil, şi a aurului şi argintului. Din păcate, dezafectarea acestor cuptoare şi transformarea lor în gropi menajere, nu ne-a permis să facem observaţii legate de modul de construcţie şi funcţionare ale atelierului respectiv. Totodată, în umplutura cuptoarelor şi pe suprafaţa în care s-au găsit urmele atelierului în discuţie (extremitatea vestică a secţiunii vest-est), au fost găsite multe oase în curs de prelucrare. Toate aceste date dovedesc descoperirea unui cartier artizanal în zona menţionată. Finalizarea cercetării lor se va produce în campania viitoare.
Note:
1. Rezultatele preliminare ale campaniei 2001 au fost publicate în CCA 2002, p. 168-170.
2. Descoperirile din anul 2002 figurează în CCA 2003, p. 163-165.
3. Descrierea acestei construcţii, CCA 2003, p. 164.
4. Ibidem.
5. Em. Zah, Exploatarea fierului în Dobrogea veche, Pontica 4, 1971, p. 204, fig. 6.
6. Em. Zah, Al. Suceveanu, Bessi consistentes, SCIV 22, 4, 1971, p. 567-578.
7. Idem, p. 574, 577.
8. Ibidem, p. 577.
Sector: Basilica Pârvan
Colectiv: Mircea Victor Angelescu – responsabil sector (MCC, IAB), Vali Bottez – student FIB.
Deoarece zona a fost afectată de o serie de cercetări pentru care nu avem nici un fel de documentaţie (V. Pârvan – sondaj început şi abandonat pentru latura sudică a incintei; M. Lambrino – sondaje identificate pe fotografia aeriană publicată în Les vases archaïques ďHistria cu sigla B) am pornit de la ideea că trebuie să rectangularizăm sondajul efectuat de M. Lambrino în interiorul basilicii, lângă zidul de incintă al cetăţii, pentru a putea obţine un profil general al întregului sector, încercând totodată să determinăm limitele acestui sondaj. În campania 2003 acest obiectiv a fost atins astfel că am putut determina cu exactitate limitele şi adâncimea vechii săpături în vederea determinării zonelor nederanjate ce pot în viitor să furnizeze date pentru stabilirea stratigrafiei şi cronologiei cetăţii în partea ei sudică. Cercetarea din interiorul basilicii a confirmat datele sumare pe care M. Lambrino le-a înregistrat. Continuarea săpăturii a pus în evidenţă existenţa în centrul sondajului a unui bothros. Acesta este realizat, ca şi celelalte structuri de acest tip descoperite pe teritoriul cetăţii, prin săparea stâncii de şist pe care este aşezată cetatea. Din păcate, se pare că vechea săpătură a atins acest nivel şi din interiorul puţului nu a fost recuperat material arheologic care să ne permită datarea momentului de construcţie sau al intervalului de utilizare. Spre E, la cca. 3 m, a fost curăţat un zid realizat din şist verde şi care la colţuri are blocuri rectangulare de calcar, similabil probabil cu structura pomenită în publicaţia mai sus menţionată şi care era identificată cu templul lui Apollo Ietros. Extinderea cercetărilor, în anii următori, în această zonă vor permite verificarea acestei ipoteze.
De asemenea, a continuat cercetarea începută în 2001 în partea de S a sectorului. Principalul efort s-a îndreptat către problematica zidului de incintă. Constatrea anterioară că acesta pare să fi fost reparat la un moment dat – deoarece în acest punct s-a dezvelit un masiv de zidărie compactă (piatră legată cu pământ) de formă rectangulară care iese în afara traseului incintei, dar pare să fie construit în interiorul emplectonului s-a confirmat. Dimensiunile acestuia sunt L: 4 m şi l: 1 m. peste care se află colţul de SV al basilicii; lângă el a fost dezvelit un rest de zid orientat N – S, păstrat pe o lungime de 2 m şi cu înălţimea de 0,95 m, care prezintă atât asize de piatră legată cu mortar, cât şi asize de piatră legată cu pământ; mai mult, fundaţia lui este doar cu piatră fără liant. Nu putem preciza cărui edificiu îi aparţine acest zid; posibil să fie din zidul despărţitor al navei sudice a basilicii din prima fază de funcţionare a acesteia.
În ceea ce priveşte incinta propriu-zisă (porţiunea dezvelită anul acesta, este plasată la SV de basilică) am putut face interesante observaţii.
Dezvelirea şi curăţarea atentă a zidului de incintă ne-au permis identificarea clară a celor două faze constructive identificate încă din campania 2001 (faza B şi C). Săpătura efectuată în interiorul incintei în două camere conexe incintei a permis şi identificarea unei faze mai vechi (faza A). Pentru fiecare dintre aceste faze au fost identificate elemente de zidărie specifice (dimensiuni diferite ale blocurilor de piatră, urme ale barnelor de lemn transversale etc). Punctul de flexiune al incintei marcat pe planurile vechi ale sectorului a fost de asemenea curăţat şi a pus în evidenţă existenţa unui spaţiu de circulaţie care la un moment dat a fost pavat, amenajat prin nivelarea la acest nivel al unui turn de colţ al fazei A.
Continuarea spre V a incintei a fost de asemenea urmărită şi s-a soldat cu observarea tehnicii constructive ale acestor faze. În exteriorul cetăţii am coborât până la nivelul pânzei de apă freatică care se află la cca. -0,1 m sub plinta fazei B. În interior a fost surprinsă suprapunerea celor două faze (B şi C) surprinzător de bine conservată. În extremitatea vestică a sectorului săpătura din 2002 a permis identificarea planimetrică a traseului fazei A care în acest punct coteşte brusc spre NV pentru a se îndrepta spre zona Termelor, unde a şi fost identificată de săpăturile anterioare din acest sector.
Materialul ceramic din această campanie este foarte amestecat, de la arhaic până la roman târziu; deoarece zona cercetată a fost supusă mai multor cercetări nu putem deocamdată să schiţăm nici un fel de stratigrafie a zonei fiind obligaţi, deocamdată, să ne mărginim la observaţiile de cronologie pe care ni le oferă zidăria şi elementele de planimetrie ale diverselor etape constructive ale incintei.
Sector BTG.
Colectiv: Catrinel Domăneanţu – responsabil sector (IAB), Alina Pascale, Adriana Speteanu (absolvente FIB).
Una din problemele urmărite cu consecvenţă de către cercetătorii de la Histria a fost cea a incintelor care au apărat succesiv cetatea în timpul îndelungatei sale existenţe.
Având ca reper o informaţie orală oferită de profesorul Dinu Adameşteanu (participant la săpăturile Lambrino efectuate la Histria în anii dinaintea celui de al doilea război mondial), cercetările din sectorul BTG au urmărit stabilirea existenţei sau a nonexistenţei în această parte a cetăţii (basilica din faţa turnului G al fortificaţiei romane târzii) a incintei arhaice a acropolei.
Întrucât rezultatele celor două sondaje efectuate în anii precedenţi nu au fost satisfăcătoare în acest sens, s-a deschis o nouă secţiune, S 3, la N de basilică, în imediata sa apropiere, în dorinţa lămuririi funcţionalităţii construcţiei arhaice, identificată în S1 (a doua jumătate a secolului al VI-lea a.Chr.- începutul secolului al V-lea a.Chr.) şi, de ce nu, a descoperirii mult aşteptatei fortificaţii arhaice a acropolei.
Din păcate nici unul din aceste deziderate nu a fost atins, noua săpătură oferindu-ne doar informaţii stratigrafice asupra acestei zone de locuire. Cu o lungime de 10,75 m şi o lăţime de 3 m, ea a coborât până la stânca nativă aflată la o adâncime de 3-3,50 m.
Vom prezenta mai jos situaţiile înregistrate, în succesiunea lor cronologică.
Primul nivel, aşezat direct pe stâncă, aparţine celei de-a doua jumătăţi a sec. al VI-lea a. Chr. Ceramica descoperită este reprezentată de fragmente de boluri decorate cu rozete din puncte, cu ochi, cupe grec-orientale cu decor cu filete şi benzi, cupe Droop şi Kassel, fragmente de vase cu figuri negre.
Urmează un strat gros de pământ amestecat cu scoici şi granule de arsură. Ceramica nu este unitară din punct de vedere cronologic. Alături de fragmente de vase arhaice s-au descoperit şi altele, mai recente, aparţinând mijlocului sec. al V-lea a. Chr. Este vorba în special de cupe attice cu firnis negru.
Primei jumătăţi a sec. al IV-lea a. Chr. îi corespunde o construcţie cu ziduri din pietre de şist verde legate cu pământ, orientată NV – SE, din care s-au păstrat doar două ziduri fragmentare (cele de sud şi est) şi o parte din podeaua de lut. Pe ea s-a găsit o mare cantitate de fragmente ceramice: vase cu figuri roşii decorate cu personaje drapate, lekanai (buze şi torţi), crater en cloche cu ghirlandă din frunze de laur sub buză, cupe, kantharoi, skyphoi, bolsal cu firnis negru şi decor estampat.
Acest nivel este suprapus de un strat cu material aparţinând celei de a doua jumătăţi a sec. al IV-lea a. Chr. (ştampilă de amforă sinopeeană grupa a II-a, fragment cup-kantharos cu firnis negru şi decor estampat şi graffiti: de două ori !A). Lui îi corespunde o podea de lut pe care s-au descoperit mai multe fragmente de amfore, majoritatea thasiene, printre care şi o toartă ştampilată, de la mijlocul sec. al IV-lea a. Chr.
Acesta este ultimul nivel grecesc păstrat în secţiunea noastră, celelalte fiind decapate de construcţiile romane instalate în zonă. Ele, la rândul lor, au fost deranjate de intervenţii moderne, gropi sau şanţuri reumplute cu pietre, ce au coborât în unele locuri până la -1,50 m adâncime.
O primă construcţie de epocă romană aparţine celei de a doua jumătăţi a sec. al III-lea p. Chr. (nivelul IIA în cronologia relativă stabilită la Histria). Din ea s-a păstrat doar un zid cu mortar de pământ orientat NV-SE. Tot în această fază se încadrează şi o podea de lut cu vatră, care din păcate este prinsă în profilul de N al sondajului.
Urmează nivelul IIB (primele trei sferturi ale sec. al IV-lea p. Chr.) reprezentat de faza cu mortar de var a zidului precedent, o podea de lut şi bazele (construite din argilă bătută) ale unor stâlpi de lemn.
Fazei IVA (prima jumătate a sec. al VI-lea p. Chr.) îi corespunde un canal construit din cărămizi legate cu mortar de var, cu o lăţime de 0,27 m (adâncimea păstrată 0,18 m). El este parţial suprapus de faza cu pământ (a treia) a zidului anterior, care aparţine nivelului următor, ultimul înregistrat în secţiunea S 3.
Este vorba de nivelul IVB (a doua jumătate a sec. al VI-lea p. Chr.). În afară de zidul sus-menţionat, pe el s-a mai identificat şi o altă construcţie, care depăşeşte însă limitele săpăturii noastre.
Sector: Bazilica Episcopală
Colectiv: Alexandru Suceveanu – responsabil sector (IAB); Constantin Băjenaru (MINAC); Gordana Milošević (IA Belgrad)
Campania 2003 a constat în efectuarea de noi sondaje în perimetrul bazilicii anterioare (Bazilica C), cu scopul de a evidenţia planimetria edificiului şi de a obţine date mai clare pentru datarea acestuia.
Pentru a avea o imagine completă a absidei bazilicii suprapuse am extins sondajul β’ şi în nava de nord a bazilicii episcopale. În exteriorul absidei a fost pus în evidenţă un nivel de tasare care pare să fi fost unul din nivelele de călcare exterioare bazilicii C. Lipsa unor materiale arheologice relevante ne împiedică deocamdată să datăm cu certitudine acest nivel, până acum singurul care poate fi pus cu certitudine în legătură cu bazilica anterioară. Totuşi, un terminus post quem este asigurat acum de nivelul aflat sub această tasare, compus dintr-o umplutură (probabil o groapă menajeră) cu materiale ceramice diverse, databile în prima jumătate a secolului al IV-lea, datare asigurată şi de câteva monede.
Pentru a urmări traiectul zidului de S al bazilicii am efectuat o serie de sondaje (ζ’, ε’, ι’) în perimetrul atriului bazilicii mari şi al culoarului ce desparte acest atriu de strada de la vest. Se confirmă traseul zidului, cu devierea pronunţată către N faţă de axa laturii de E a edificiului. Stratigrafic, nu au fost puse în evidenţă decât decaparea masivă efectuată în sec. VI, însoţită aici de o demantelare sistematică a zidului în cauză (în sondajul ε’ s-au recuperat din acest nivel foarte multe monede mărunte de sec. V), sub care începe succesiunea de nivele romane (sec. II – IV).
În alte două sondaje efectuate în zona atriului bazilicii episcopale (λ’ şi ν’) am identificat resturile a trei pilaştri, care despart navele centrală şi de S, având aceeaşi direcţie ca şi zidul de S al bazilicii. Aceştia sunt puternic afectaţi de demantelare, asfel că se mai păstrează doar fundaţiile realizate din piatră legată cu pământ (ar putea fi la fel de bine fundaţii pentru baze de coloane). Am putut astfel determina mai exact lăţimea navei de S (2,70 m).
Din punctul de vedere al tehnicii constructive am remarcat o diferenţă între fundaţia absidei (foarte adâncă şi realizată în întregime din piatră legată cu mortar) şi fundaţiile celorlalte ziduri ale bazilicii, foarte neglijent executate, din piatră legată cu pământ. Aceste fundaţii sunt uneori aproape inexistente, precum zidul de est al navei de sud, care se opreşte cu fundaţia pe un nivel de pavaj din sec. IV (sondaj γ’), sau chiar zidul de sud al bazilicii, care în sondajul ζ’ stă cu ultimele pietre din fundaţie pe un nivel de scoici foarte puternic tasat.
Sector Extramuros – Poarta Mare-Turnu Mare
Paul Damian , Adela Bâltâc, Virgil Apostol, Cătălina Neagu, Sorin Cleşiu (MNIR).
Obiectivele acestei campanii au fost cercetarea unor complexe apărute în anii anteriori, precum şi elucidarea unor probleme de ordin stratigrafic. Anul acesta investigaţia arheologică s-a continuat în unele suprafeţe deschise în anii anteriori1 (E4, F1-3, G1-3), în care cercetarea nu fusese finalizată, precum şi în casetele H1-4 trasate la sfârşitul campaniei 2002. A continuat cercetarea complexe CPL 8-10 şi a fost pus în evidenţă un nou edificiul, nr. 32.
CPL 83 – denumire dată unuicanal ai cărui pereţi sunt construiţi din şisturi legate cu mortar, acoperit, în cea mai mare parte, cu dale din calcar legate tot cu mortar (din var şi nisip fin). Pereţii interiori şi fundul sunt tencuite cu mortar hidrofug. Traseul, surprins şi în caseta H3, continuă spre S intrând în profil, în comparaţie cu celelalte porţiuni surprinse până acum, acesta este precar păstrat, capacul este în cea mai mare parte distrus. Traseul canalului a fost surprins până în prezent pe o L = 19 m (l = 0,70 m, h max = 0,50 m), orientat S – N, şi are o uşoară înclinaţie spre N. Acesta, este posibil să corespundă nivelului definit de strada (denumită convenţional CPL 2) dezvelită de noi în campaniile precedente4.
CPL 9 – amenajare5 din fragmente de tegule şi pietre de dimensiuni mici şi medii care indică existenţa unui posibil nivel de călcare. Surprinsă la adâncimi variate (-1,20 -1,45 m), dezvelită, cu mici întreruperi, pe o suprafaţă de 35 m lungime şi o lăţime ce variază între 0,70 – 2,20 m, în stadiul actual al cercetării, nu ne putem pronunţa asupra ansamblului din care face parte.
CPL 10 – zid (cel mai probabil surprins doar la nivelul fundaţiei) a cărui cercetare a început înca din prima campanie. Acesta este dispus paralele cu zidul incintei târzii (orientat N – S) la o distanţă ce variază între 7 şi 10 m şi apare imediat sub stratul vegetal (la -0,10 -0,20 m). Construit din şisturi şi calcare legate cu pământ, zidul a fost surprins în săpătură pe o lungime de 45 m (l = 0,65 m, h surprinsă = 0,50 m), însă traseul său continuă spre sud; în faţa curtinei G a incintei6 acesta se conservă peste nivelul actual al solului. Pe latura de V a zidului au fost surprinşi 4 saillie-uri cu dimensiunile: L = 0,20 –0,40 m, l = 0,60 – 0,65 m, h = 0,30 m. CPL 10 şi un zid, orientat E – V (L = 4 m, l = 0,50 m), surprins în caseta A2, par a se intersecta, ceea ce presupune închiderea suprafeţei delimitată de CPL 10 spre N. Din punct de vedere stratigrafic CPL 10 suprapune multe dintre complexele cercetate de noi anterior7 porţiunea din traseul unei străzi (CPL 2), canal orientat N – S (CPL 8), Edificiul nr. 1.
În caseta F1 au fost cercetate trei ziduri ale unei încăpere dintr-un nouEdificiu(nr. 3) parţial semnalat şi în rezultatul cercetărilor întreprinse de H. Nubar8 Zidul a, surprins în elevaţie în profilul de S, orientat E – V (dimensiuni dezvelite L = 3,40 m, h max surprinsă = 1, 60 m) este construit din şisturi şi calcare legate cu pământ şi suferă cel puţin o intervenţie ulterioară (reparaţie cu mortar din var fin la partea superioară). Zidul b (orientat N – S), surprins la nivelul fundaţiei, la -0,60 m de la nivelul actual de călcare (L = 2,50 m, l = 0, 30 m) este posibil să reprezinte o fază ulterioară în care traseul zidului demantelat parţial, este refolosit. Zidul c, surprins tot la nivelul fundaţiei, în cea mai mare parte distrus pe latura de S şi demantelat către V (dimensiuni surprinse L = 2,60 m, l = 0,30 m, orientat E – V), este construit din şisturi, calcare, blocuri de dimensiuni medii fasonate legate cu pământ. În interiorul acestor ziduri, la adâncimea de 1,80 m, s-au păstrat câteva dale din calcar sau şisturi de diferite dimensiuni, cel mai probabil pardoseala încăperii (în prima fază). În planul publicat de H. Nubar9 zidurile b şi c sunt datate în sec. II p. Chr., iar zidul a în sec. III p. Chr. fără ca autorul să explice cum a ajuns să propună această cronologie. Noi opinăm că zidul a este cel mai timpuriu, iar zidurile b şi sunt adosate odată cu reparaţia ulterioară. Astfel, prima fază a edificiului ar putea fi plasat cândva în nivelul G810 (epoca elenistică), edificiul, suferind unele transformări, continuă să existe şi în epocă romană11 (respectiv nivelurile IA şi IB).
În stadiul actual al cercetărilor, din punct de vedere cronologic, putem afirma că majoritatea complexele şi cele trei edificii sunt anterioare zidului de incintă târziu, deci, se datează până în nivelul IIA (a doua jumătate a sec. III – sfârşitul sec. III p. Chr.). Astfel, traseul de stradă suprapus de incinta târzie (CPL 2) şi canalul orientat N – S (CPL 8), prima fază a edificiului nr. 1 şi 3 pot fi plasate cândva în nivelul G8 (epoca elenistică), putând funcţiona şi în nivelele IA şi IB (sec. I şi primele trei sferturi ale sec. II p. Chr.) Tot în aceste nivele (IA şi IB) se datează ultimele două faze12 ale edificiul nr. 113 şi nr. 3. Canalul orientat N – S (CPL 4) şi strada (dezafectată încă din antichitate) corespunzătoare acestuia, traseul de apeduct14 (CPL 5) şi zidul paralel cu incinta (CPL 10) pot fi datate în nivelul IC.
În stadiul actual al cercetării, nu ne putem pronunţa asupra unor eventuale amenajări ale spaţiului posterioare ridicării zidului de incintă, respectiv nivelul IIA.
Materialul arheologic recoltat constă din fragmente ceramice15 şi de construcţie, diverse obiecte de bronz şi fier (printre care şi o broască de uşă), fragmente de la recipiente de sticlă. În cursul cercetărilor au fost recoltate doar şase monede16, cele mai multe puternic oxidate. La acestea se adaugă diferite piese arhitectonice (cel mai probabil elenistice şi uneori romane timpurii) refolosite în ziduri sau recuperate din dărâmătura corespunzătoare acestora. A mai fost recoltată şi depozitată o cantitate apreciabilă de tegule (întregi sau fragmentare) şi cărămizi din lut.
Note:
1. Despre sistemul de săpătură folosit în acest sector vezi CCA 2001 p. 117.
2. Pentru datele preliminare privind edificiile nr. 1 şi 2 vezi CCA 2002, p. 170 şi CCA 2003, p. 166.
3. Vezi şi CCA 2003, p. 166.
4. Pentru descrierea acestui complex vezi CCA 2002, p. 170-171 şi CCA 2003, p. 166.
5. Surprinsă în campaniile anterioare în casetele B4, C4, D4 şi în această campanie în casetele E4, F3, G3, H4.
6. Pentru siglele incintei târzii vezi Histria I, p. 64, planşa I.
7. Un strat de lut galben care acoperă strada (CPL 2), unele complexe dinspre sud şi reprezintă unul dintre nivelurile de funcţionare al edificiului nr. 2, vezi şi CCA 2002, p. 170.
8. H. Nubar, Anişoara Sion, Revista muzeelor şi monumentelor. Monumente istorice şi de artă, 1980, 1, p. 21, fig. 2.
9. Ibidem.
10. Pentru siglele cronologice ale epocii greceşti şi elenistice vezi M. Angelescu, Adela Bâltâc, Pontica 35-36, 2003, p. 85-102.
11. Siglele cronologice folosite pentru epoca romană sunt cele postulate de Al. Suceveanu, Histria VI, p. 13-39, 75-92.
12. Pentru aceste faze vezi observaţiile noastre din CCA 2002, p. 170.
13. Menţionăm că acest edificiu a fost surprins, şi cercetat, în cetate şi este datat de Gr. Florescu în aceiaşi perioadă cf. Histria I, p.107-108.
14. Descris în CCA 2002, p. 171.
15. Fragmentele ceramice, (diverse atât ca epocă, cât şi ca formă), se află în studiu.
16. Aflate în studiu de către Mihai Dima.
Zona sacră
Colectiv: Alexandru Avram (Universitatea din Le Mans), Konrad Zimmermann (Universitatea din Rostock), Monica Mărgineanu-Cârstoiu, Iulian Bârzescu (IAB), Alexandra Ţârlea (IAB, FIB), Ştefan Bâlici (IAIM Bucureşti), Virgil Apostol (MNIR), Mădălina Firicel-Dana, Dan Dana, Alexandrina Liţu (doctoranzi FIB), studenţii Thoralf Schröter, Doreen Triebe (Universitatea din Rostock).
Campania desfăşurată în august 2003 a avut drept principal obiectiv continuarea săpăturilor în „marea depresiune” („groapa sacră”) situată la SE de templul Afroditei. În paralel s-au continuat cercetările consacrate monumentelor romane din cartierul care a suprapus, după distrugerea de la mijlocul sec. I a. Chr, zona sacră grecească.
„Marea depresiune” a fost cercetată aproape complet. Rămâne de degajat numai extremitatea sa nord-estică, după demontarea monumentelor care stau pe umplutură în acest loc. Extremitatea sud-vestică a gropii nu va fi degajată pentru moment, întrucât în această zonă există pericolul ca, prin continuarea săpăturii, treptele de pe latura de E a templului Afroditei să se prăbuşească.
Cercetarea s-a concentrat în zona situată la S de presupusul abandon (vezi interpretarea avansată pentru monumentul din depresiune în CCA 2003). Am putut stabili că zidul II, descoperit parţial în 2002 (doar faţa sa interioară, nordică), prezintă pe latura sa sudică o căptuşeală de pietre de şist. Întrucât starea de conservare a zidului era extrem de precară, am decis să-l consolidăm provizoriu, remontând toate blocurile căzute, cu ajutorul unor bârne de susţinere. În afară de blocurile căzute accidental, alte două blocuri fuseseră găsite într-o poziţie secundară în campania 2002. Unul din ele căzuse peste o umplutură conţinând fragmente ceramice. După realizarea consolidării zidului, am fost în măsură să cercetăm această umplutură. Datarea materialelor din acest complex va putea constitui un terminus post quem pentru momentul amenajării spaţiului desemnat ca abaton (foarte probabil, prima jumătate a sec. al IV-lea a. Chr.). În rest, materialul ceramic recoltat nu este mult diferit faţă de cel descoperit în 2002. Este vorba de ceramică aparţinând sec. al IV-lea a. Chr., totuşi mai puţin consistentă: câteva zeci de fragmente, mai ales amforice.
O cercetare separată a fost consacrată unei suprafeţe situate la V de templul Afroditei, unde săpăturile din anii 1991-1992 se opriseră pe nivelul unei străzi (I) din sec. al VI-lea p. Chr. Această stradă reprezintă limita de V a insulei romane târzii. Două sondaje mai vechi (g/1992 şi d/2002) au fost unificate într-o suprafaţă notată g/d. Stratigrafia târzie se prezintă în felul următor:
– epoca anterioară mijlocului sec. al III-lea p. Chr.: zid anterior dezastrului gotic, reprezentând limita vestică a „insulei romane timpurii”. Un bloc căzut stă pe un strat de arsură indicând momentul distrugerii gotice (cca. 251 p. Chr.?). În faţa unei asemenea situaţii, avem dovada că zidul din suprafaţa g/d este anterior distrugerii gotice (momentele I b-c; cele două subfaze fuseseră definite pentru insula romană timpurie în campaniile anterioare).
– momentul corespunzând sec. al IV-lea p. Chr. (faza II a-b): un complex compus din două ziduri, dintre care unul, orientat aproximativ E – V (perpendicular faţă de direcţia străzii I, care îl acoperă), suprapune vizibil zidul ante-gotic, iar celălalt, orientat aproximativ N – S (contemporan cu primul; ţesătură perfectă), prezintă o intrare cu prag spre o încăpere care se conturează spre limita de V a săpăturii. Într-o primă fază (II a), încăperea era pardosită cu dale de şist. Ulterior nivelul său a fost supraînălţat cu o umplutură de lut până la pragul actualmente vizibil (faza II b).
– momentul corespunzând sec. al V-lea p. Chr. (faza III): un zid care suprapune în mod evident complexul din sec. al IV-lea şi despre ale cărui conexiuni este deocamdată prematur să ne pronunţăm.
– insula din sec. al VI-lea p. Chr., bordată aici de str. I, cu cele două subfaze ale sale (faza IV a-b).
Conservând complexele astfel conturate, am adâncit săpătura la E de zidul ante-gotic, pentru a stabili secvenţa stratigrafică completă pentru epocile greacă şi romană timpurie. Sub nivelul corespunzând insulei romane timpurii am identificat urmele unui atelier databil în sec. II-I a. Chr., prezentând trei straturi de depunere. Sub umpluturile datorate atelierului a fost identificat un strat care acoperă o serie de blocuri de calcar aparţinând podiumului (J) templului Afroditei (I) şi care conţinea materiale aparţinând fazelor III şi IV stabilite pentru acest templu (vezi Histria VII, mss.). Sub acest strat din epoca elenistică târzie a apărut un strat de pământ brun conţinând materiale ceramice databile în sec. V – IV a. Chr. La V, acest strat acoperă un pavaj de dale de şist. Acesta nu a fost demontat, săpătura continuând până la stâncă în spaţiul îngust rămas între pavaj şi latura de V a podiumului templului. Materialul ceramic este amestecat, însă majoritar arhaic. Nu au fost descoperite urme de trepte, ceea ce confirmă observaţiile mai vechi, conform cărora podiumul templului Afroditei nu prezenta trepte decât pe laturile sale de S (faţada) şi E (spre „groapa sacră”).
Tot în cadrul campaniei din 2003 am continuat cercetarea în suprafaţa notată A7-B7. în 2002 săpătura se oprise aici pe nivelul arsurii care marchează distrugerea zonei sacre la mijlocul sec. I a. Chr. (arsura 2). În 2003 a fost cercetată exhaustiv o suprafaţă ( 4,40 x 5,60 m.) delimitată de fundaţia basilicii din sec. al V-lea p. Chr (dezvelite în 1994) la E, fundaţiile unor ziduri romane timpurii (faza I a) la N şi V şi un zid compus din spolii, probabil tot din epoca romană timpurie, la S. Nu a fost descoperit nici un nou monument preroman. Cel mai bogat în material s-a dovedit a fi stratul arhaic. Între fragmentele ceramice, datate cu precădere în cea de a doua jumătate a sec. al VI-lea a. Chr., cea mai recentă piesă este un picior de cupă atică tip C (ca. 500-480 a. Chr.). Descoperirea cea mai spectaculoasă o reprezintă însă o cupă atică cu ochi (mai multe fragmente, care, prin restaurare, au permis reconstituirea unei bune părţi din piesa originară), purtând un graffito cu dedicaţie către Apollon (cca. 520 – 510 a. Chr.). Un alt fragment de cupă atică poartă un graffito cu dedicaţie către Hermes.
În sfârşit, o ultimă activitate a constat în demontarea „martorului” (lat de 2 m) între profilul P4 şi absida basilicii dezvelite în 1994, în scopul de a degaja în întregime „calea sacră” din epoca elenistică. Astfel, basilica din sec. al V-lea p. Chr. şi, evident, la E de aceasta, incinta post-gotică vor rămâne singurele monumente post-greceşti nedemontate. Sperăm, de altfel, într-o restaurare grabnică a bazelor de monumente votive care marchează calea sacră.
Platoul de vest – sondaje arheologice
Constantin Băjenaru (MINAC)
În toamna anului 2003, pe platoul de la V de zidul de incintă roman timpuriu, au fost trasate mai multe secţiuni de control, pe direcţia N – S, cu scopul de a verifica anomaliile surprinse de cercetarea geofizică efectuată de dl. Florin Scurtu. Datorită timpului scurt avut la dispoziţie ne-am concentrat asupra a două secţiuni, care erau susceptibile de a oferi urme arheologice importante.
GS 5 (10 x 1 m)
Din punct de vedere stratigrafic, au fost surprinse două nivele distincte:
– N1 – imediat sub vegetalul gros de cca. 0,40 -0,50 m, apare un strat de nivelare cu pământ negru-brun, depus cel mai probabil într-o lungă perioadă de timp, începând cu sec. II p. Chr. (de la transformarea zonei respective în necropolă). În acest strat au apărut foarte puţine materiale ceramice, amestecate, greceşti şi romane timpurii. La -0,75 m faţă de nivelul actual de călcare a apărut o porţiune din drumul care ducea către una din porţile zidului de incintă roman timpuriu. Acesta se prezintă sub forma unei tasări foarte puternice cu pietre mici şi unele fragmente ceramice. Din lăţimea drumului, secţiunea a surprins doar 4,50 m, astfel că doar o eventuală prelungire a secţiunii către N ar putea să ne precizeze lăţimea totală a acestuia.
– N2 – de la -0,75 la -0,90 m apare un nivel arheologic care, pe baza materialului ceramic, se poate data, relativ, la sfârşitul perioadei elenistice. În partea de S a secţiunii, în profilul de E, au apărut şi pietre aranjate care se pare că formează un zid cu orientarea NE – SV. La V de acest posibil zid a apărut o dărâmătură abundentă de chirpici, care provine de la o amenajare (locuinţă?) cu pereţii construiţi din acest tip de material. Cercetarea geofizică surprinde aici o anomalie de formă circulară, peretele identificat în secţiunea noastră confirmând se pare această formă (pentru a avea o imagine mai clară, trebuie extinsă cercetarea la V, printr-o casetă). Nu este exclus să avem de a face cu un cuptor, deşi din adâncirea săpăturii până la -1,30 m nu am extras urme concludente de arsură. Oricum, din dărâmăturile acestei amenajări am extras ceramică întregibilă care se datează în sec. I a. Chr.
GS 7 (8 x 1 m)
A fost amplasată la circa 10 m NV de GS 5, pe aceeaşi direcţie N – S. Faţă de situaţia din GS 5, aici s-au pus în evidenţă (la -0,22 m faţă de nivelul actual) unele rămăşiţe de ziduri din piatră de şist legată cu pământ, orientate pe direcţia E – V. Cel mai probabil este vorba de un nivel roman târziu, aflat la cca. -0,40 m, fiind mai sus cu 0,35 m faţă de nivelul drumului roman identificat în secţiunea precedentă. Sub acest nivel am efectuat două sondaje prin care am încercat să surprindem o situaţie stratigrafică comparabilă cu cea din GS 5. La -0,70 -0,80 m am surprins nivelul de călcare contemporan cu drumul roman descris mai sus, aici fiind vorba de un fragment de zid, puternic demantelat, cu orientare aproximativ E – V.
Cercetări geofizice
Florin Scurtu (GEI-PROSECO Bucureşti)
Cercetările geofizice au fost efectuate pe mai multe panouri de micromagnetism (într-o reţea de foarte mare detaliu), situate atât pe Platoul de Vest cât şi într-o zonă situată mai la sud, în afara zidului de incintă arhaic. Aceasta din urmă a fost aleasă pentru cercetare detaliată pe baza informaţiilor aduse de unele profile de recunoaştere realizate de noi aici în anii precedenţi, care au indicat faptul că pe această arie s-ar putea afla de asemenea unele construcţii vechi îngropate, astăzi complect invizibile la suprafaţă.
Datele de teren au fost în cea mai mare prelucrate şi interpretate până în acest moment şi au produs rezultate de o importanţă deosebită pentru acest sit.
Zona Platoului de Vest
Măsurătorile, realizate, după cum am arătat mai sus, într-o reţea de foarte mare detaliu şi cu măsuri metodologice adecvate, au fost prelucrate într-o primă fază în vederea „curăţării” lor de efectul variaţiei diurne. Acest proces nu a fost foarte simplu, din cauză că în unele zile activitatea solară a fost foarte intensă, conducând la variaţii rapide şi puternice ale câmpului geomagnetic extern (vezi de exemplu, în anexa 1, variaţia acestui câmp în ziua de 18.06.2003 între orele 10h33’ şi 13h12’). Efectele negative ale acestei activităţi au fost parţial contracarate prin asigurarea unei înregistrări „continue” (de fapt prin citiri foarte dese ale valorii câmpului geomagnetic extern), totuşi este posibil ca unele influenţe să fi rămas în valorile corectate care au servit ulterior la construirea hărţilor cu izodiname (aceste erori nu depăşesc totuşi câţiva nanotesla, pe zone restrânse).
Cercetarea a fost efectuată în trei etape (în lunile mai, iunie şi noiembrie-decembrie 2003), datele de observaţie obţinute în cadrul ultimei etape fiind încă în curs de prelucrare.
Schiţa hărţii câmpului geomagnetic rezultată după prelucrarea datelor primare obţinute în primele două etape este prezentată în anexa 2. Această schiţă reprezintă o noutate absolută şi descrie foarte clar geometria construcţiilor antice îngropate, deloc vizibile sau predictibile la suprafaţă.
În harta pe care o vom comenta în continuare, valorile câmpului geomagnetic sunt reprezentate prin izodiname (curbe de egală valoare a câmpului geomagnetic) care delimitează zone anomale de maxim şi de minim. Zonele cu anomalii de minim minimorum sunt colorate în nuanţe de albastru închis, nuanţa schimbându-se, prin intermediul unor culori (respectiv valori) intermediare, până când ajunge la roşu şi apoi mov pentru valorile cele mai mari (de maxim maximorum).
O examinare de ansamblu a hărţii arată imediat prezenţa unor tendinţe anomale liniare de mare extindere în suprafaţă. Astfel de anomalii liniare se pot urmări în carourile A7-A9 (anomalie de maxim, foarte bine reliefată, cu contrast mare în raport cu zonele învecinate şi cu consistenţă ridicată, neprezentând întreruperi de-a lungul traseului ei), pe care o numim anomalia I, în carourile D5-C5 (o anomalie de maxim de asemenea bine reliefată, care arată că iniţial sursa ei se continua spre NE până în caroul A6, unde apare de asemenea o anomalie liniară de maxim de mică lungime) – pe care o numim anomalia II, în carourile C3-C5 (tot o anomalie de maxim rectilinie) – anomalia III, carourile B3-C6 (o tendinţă anomală de maxim care însă prezintă unele mici întreruperi) – anomalia IV.
În colţul nord-vestic se intersectează două zone anomale de maxim: una care pare a face parte dintr-un arc de cerc cu centrul în afara zonei prezentate în această hartă, spre NV (în carourile B1-A1-A2) – anomalia V şi alta, tot de maxim, care are direcţia aproape NS (în caroul A1) şi apoi prezintă o curbare spre SE (la un unghi ceva mai mare de 90o) în caroul B1 – anomalia VI.
În continuarea spre SE a anomaliei VI se află o anomalie de minim (colorată în nuanţe de albastru) – anomalia VII, care se continuă spre E până întâlneşte anomalia II.
În afară de aceste anomalii de întindere regională, mai apar anomalii de maxim de formă oarecum izometrică (în carourile B2 – anomalia VIII, A5 – anomalia IX, B7-B8 – anomalia X şi multe altele de mai mici dimensiuni în suprafaţă dar foarte clar conturate).
O anomalie care se poate dovedi foarte importantă este anomalia inelară din caroul C5 (colorată în galben) – anomalia XI.
Anomalia complexă din caroul B6 (anomalia XII) este generată de un stâlp de înaltă tensiune situat în centrul acelei zone.
În afară de anomaliile bine conturate menţionate mai sus, în harta câmpului geomagnetic mai pot fi sesizate şi alte anomalii mai puţin intense, care nu se individualizează foarte clar, dar se manifestă totuşi sub forma unor tendinţe. De exemplu, în masa de valori mici colorate în albastru închis din colţul de nord-est se manifestă şi aliniamente de valori ceva mai mari (colorate în albastru deschis) perpendiculare pe anomalia I (în carourile A7, A9), care reprezintă şi ele maxime relative, având însă valori absolute mai mici din cauza fondului general mai scăzut.
Tendinţe negative (colorate în nuanţe mai spre albastru, într-un fond de valori colorate în galben sau nuanţe de roşu) apar în carourile A3-B2-C2-D2 (anomalia XIII) , C7-D6 (anomalia XIV).
Interpretarea geologico-arheologică a acestor anomalii nu este univocă. Principiul de bază al acestei interpretări se bazează pe existenţa unui contrast de susceptibilitate magnetică pozitiv între eventuale construcţii antice îngropate realizate din şisturi verzi sau cărămidă şi masa de roci sedimentare care constituie solul şi subsolul nederanjat antropic, precum şi a unui contrast negativ între eventuale construcţii din calcar şi aceleaşi roci neperturbate. În interpretare mai trebuie ţinut seama şi de faptul că în general în emisfera nordică anomalia generată de un corp magnetic îngropat este complexă, prezentând un maxim în partea sudică şi un minim (eventual negativ) în partea sa nordică.
În condiţiile de mai sus, interpretarea anomaliei I, care este sigur generată de o construcţie din şisturi verzi sau cărămidă, poate fi temelia îngropată a unui zid, pavimentul unui drum sau îmbrăcămintea din cărămidă a unui apeduct (realizat de obicei din tuburi cioplite din calcar, îmbinate la capete, dar protejate de un înveliş din cărămidă).
Celelalte anomalii liniare (II – V) sunt foarte probabil generate de ziduri îngropate, având în vedere caracteristicile lor geometrice (inclusiv faptul că există “îmbinări” între diferitele segmente).
Anomalia de maxim VI pare să fie generată de un drum antic, pavat cu piatră (şisturi verzi) în partea sa vestică (acest pavaj generând anomalia de maxim), dar continuându-se pe traseul anomaliei de minim VII, unde fie că acest pavaj a fost scos, fie că el este realizat, de data aceasta, din piatră de calcar (în orice caz, anomalia VII are ca sursă foarte probabilă un drum). Tot ziduri vechi pot reprezenta şi tendinţele anomale din partea de nord-est a hărţii (cele perpendiculare pe anomalia I).
Anomaliile VIII – X sunt generate foarte probabil de zone de mici dimensiuni care prezintă un pavaj din şisturi verzi, sau pot reprezenta socluri de grupuri statuare. Zonele de maxim nenominalizate aici reprezintă construcţii de dimensiuni mai mici sau, având în vedere metodologia de efectuare a măsurătorilor, chiar obiecte mai mari din ceramică (amfore etc.) aflate la mică adâncime.
O menţiune specială merită anomalia inelară (XI), care poate reprezenta un bazin sau temelia unui turn de formă circulară, cu diametrul de circa 8–10 m, dar şi un tumul de mici dimensiuni. După cum am arătat mai sus, complexul anomal XII este efectul unui stâlp de înaltă tensiune. Anomaliile de minim XIII şi XIV şi o parte din alte anomalii asemănătoare reprezintă străzi, unele dintre acestea cu lărgime relativ mare (până la cca. 6 m).
În privinţa geometriei tramei stradale, constatăm că sursele reflectate în anomaliile II şi IV sunt perpendiculare între ele, în timp ce cele reprezentate de anomaliile III şi I sunt paralele între ele, dar nu se încadrează în sistemul anomaliilor II-IV, deci probabil ele sunt de generaţii diferite.
În cursul lunii octombrie a.c. am început, cu asistenţa tehnică a MINAC (arheolog Costin Băjenaru), verificarea arheologică a unora dintre anomaliile geofizice cartate de noi pe Platoul de Vest. Din păcate, timpul scurt afectat acestor acţiuni nu a permis o verificare mai amplă a principalelor anomalii geofizice, dar rezultatele unei prime secţiuni (GS 5) au confirmat perfect harta noastră: anomalia de formă lineară notată I în descrierea de mai sus a hărţii magnetometrice, care se întinde pe direcţia VNV – ESE pe o lungime de peste 200 m, s-a dovedit a fi imaginea geofizică a unui drum pietruit roman, lat de peste 4,5 m şi situat la adâncimea de cca. 0,75 m, în timp ce cele două anomalii izometrice foarte locale corespund din punct de vedere arheologic unei construcţii semicirculare din chirpici, de vârstă elenistică (în interiorul căreia au fost găsite şi două vase întregibile), respectiv o construcţie din blocuri de şisturi verzi legate cu mortar.
Cercetările magnetometrice din luna noiembrie 2003 le-au continuat pe cele efectuate anterior. Hărţile magnetometrice rezultate ca urmare a acestor cercetări arată continuarea spre nord şi vest a caracteristicilor lineare detectate în faza anterioară, precum şi o serie de aspecte foarte interesante legate de o zonă periferică a aşezării arhaice, unde variaţiile intensităţii câmpului geomagnetic desenează o arie foarte puternic magnetică, posibil rezultat al unei incendieri pe arie extinsă (câteva hectare) a locuinţelor existente în aria respectivă, în imediata apropiere a zidului de incintă arhaic.
Zona de la S de Platoul de V
Metodologia măsurătorilor a fost în principiu aceeaşi cu cea utilizată pentru cercetarea zonei Platoului de V, dar importanţa acestei zone fiind considerată de noi mai mică decât cea a zonei din interiorul zidului de incintă arhaic, cercetării acestei zone i s-a acordat un timp relativ scurt.
Lucrarea ar trebui extinsă mai ales spre S şi V: în partea sudică apare un grup de anomalii de maxim (colorate în galben şi nuanţe de roşu) care indică o aglomerare de roci active magnetic (şisturi verzi) sau, mai puţin probabil, cărămidă, precum şi o înşiruire de mici anomalii care par să descrie un cerc cu diametrul de circa 30 m (rămas puţin deschis în partea sa de E), la S de această aglomerare (care se află şi ea pe circumferinţa cercului).
În afară de aceste două zone anomale, se constată că spre V valorile câmpului geomagnetic prezintă o tendinţă de pozitivare (apar nuanţe de verde, galben şi roşu pe fondul albastru deschis) pe o distanţă de peste 70 m, pe o bandă orientată N – S.
Având în vedere faptul că această zonă nu a fost cercetată arheologic (deşi gropi specifice indică activitatea cu rezultate pozitive a căutătorilor de comori), interpretarea ei în această fază rămâne riscantă: poate fi vorba de o arenă în cazul zonei sudice şi de un drum N – S în cazul zonei vestice, dar faptul că aici este cunoscută activitatea de oierit din timpuri relativ recente, zona anomală sudică poate reprezenta pur şi simplu un ţarc pentru oi (deşi în acest caz ar trebui probabil să mai fi rămas ceva urme specifice şi la suprafaţă).
Fondurile necesare acestei cercetări au fost asigurate de către Ministerul Educaţiei şi Cercetării prin programul CERES.
Alexandru Suceveanu – responsabil (IAB)
Sector: Zona sacră (Histria T)
Alexandru Avram (Le Mans), Monica Mărgineanu Cîrstoiu, Iulian Bîrzescu (IAB), Konrad Zimmermann (Rostock), Alexandra Ţîrlea, Alexandra Liţu (doctorand FIB), Florina Panait-Bîrzescu (doctorand IAB), studentele Kristin Grunwald, Hendrikje Schüler, Doreen Triebe (Universitatea din Rostock)
„Marea depresiune”
Săpăturile efectuate aici aproape fără întrerupere începând cu anul 1998 au reliefat o imensă groapă în stânca nativă (lungime maximă ~14 m, lăţime maximă ~7 m), (re)amenajată în prima jumătate a sec. al IV-lea şi umplută probabil la începutul sec. I a. Chr. (pentru săpăturile din acest punct, vezi rap. 1998, 2000-2003).
În prima etapă s-a trecut la degajarea umpluturii gropii din colţul de SV, pentru a avea conturul stâncii în această zonă de la S de zidul II/2001. Umplutura se prezintă destul de omogen, fiind vorba în primul rând de un pământ brun-cenuşiu cu mici pietricele având o densitate medie şi fragmente ceramice. Dintre acestea predomină fragmentele de amfore de epocă clasică târzie, cupe cu firnis negru incomplet păstrate şi fragmente de ţigle. Nu s-au putut identifica straturi succesive de umplere. O foarte mică suprafaţă, către V, a rămas nederanjată, din cauza posibilităţii prăbuşirii atât a unui zid roman timpuriu cât şi a unui bloc din platforma templului Afroditei.
Peretele sudic al stâncii, clar delimitat de cel estic, este abrupt şi are la mijloc o mică platformă, ce putea servi drept treaptă. Între peretele estic şi cel sudic există un mic scoc, pe unde se prelingea probabil apa. De altfel funcţia celor două ziduri din această imensă groapă trebuie să fi fost în legătură cu colectarea apelor pluviale, probabil că avem de a face cu o fântână sau un bazin de apă.
În partea nord-estică a „marii depresiuni” a fost cercetat şi demontat monumentul U, aflat deasupra gropii. Acesta se prezintă sub forma a două rânduri de blocuri rectangulare de calcar suprapuse. Probabil că acestea făceau parte din baza unui monument ridicat la sfârşitul sec. al II-lea – începutul sec. I a. Chr. pe via sacra. Monumentul U se afla parţial pe umplutura gropii. O parte din blocuri păstrează urme de prelucrare, fiind refolosite de la alte monumente. După demontare, s-a obţinut conturul complet al stâncii şi în această zonă. Umplutura de sub monument conţinea în primul rând mici fragmente de şist amestecate cu ceramică fragmentară.
La E de „marea depresiune”
Cercetarea exhaustivă a zonei cuprinse de zidul de incintă roman târziu, absida basilicii, „marea depresiune” şi profilul P4/1998 (strămutat între timp cu aprox. 1,5 m) a început încă din anul 2000. Reamintim că la S şi la N de acest areal au fost descoperite mai multe baze de monumente, aliniate pe o posibilă via sacra.
Într-o primă etapă a fost cercetată jumătatea vestică (suprafaţa I/2004), aici săpătura s-a oprit anul trecut pe stratul de lut galben. Stratigrafia se prezintă în felul următor: un nivel relativ subţire de lut galben cu foarte puţin material arheologic. Acest strat a fost observat până acum pe o suprafaţă extinsă din zona sacră şi s-a găsit de regulă pe stratul de arsură II („Burebista”) de la mijlocul sec. I a. Chr. Interesant este faptul că în această secţiune arsura II nu a fost surprinsă; direct sub această lutuială se află un strat de pământ brun gri, foarte omogen, care după materialul arheologic cel mai târziu se datează foarte bine la sfârşitul sec. al VI-lea a. Chr. Grosimea acestui strat variază în funcţie de conformaţia stâncii. În secţiunea I/2004 nu a fost descoperit nici un monument; cel de-al treilea nivel observat, direct pe stâncă (cca. 0,05 m. grosime), este greu de separat de nivelul anterior. Acest nivel a fost dezvelit complet spre sfârşitul campaniei împreună cu nivelul corespunzător din suprafaţa II/2004, despre care va fi vorba mai departe.
Partea estică (suprafaţa II/2004) a zonei descrise mai sus a fost degajată, începându-se cu stratul vegetal, după care a fost demontat un rest de zid roman-bizantin înregistrat în campania de anul trecut. Un colţ din această suprafaţă a rămas nederanjat, pentru a nu pune în pericol absida basilicii.
Încă de acum patru ani a fost semnalat în profilul P4/1998, strămutat cu aprox. un metru spre S, un zid din spolii de aprox. 2 m lungime şi 0,8 m înălţime. Zidul este tăiat de zidul de incintă roman târziu în partea estică. Din zidul ale cărui fundaţii taie stratul arhaic s-au ridicat 15 piese litice (vezi lista mai jos), unele deosebit de spectaculoase. Un terminus post quem pentru ridicarea acestui zid este dat de observaţiile stilistice la multe dintre spolii, respectiv perioada elenistică. Având în vedere că-n zona sacră au fost observate adesea două faze de construcţie cu spolii, una la sfârşitul sec. al II-lea, cealaltă la sfârşitul sec. I a. Chr.- începutul sec. I p. Chr., se poate lega construirea acestui zid de una din cele două faze, mai probabil de a doua.
Stratigrafia prezentă în suprafaţa II este identică cu cea din suprafaţa I/2004. Sub stratul vegetal a apărut o umplutură destul de consistentă (cca. 0,4-0,5 m), după care a urmat stratul de lut galben, stratul arhaic şi cel aflat direct pe stâncă. În umplutură, datată prin materialul ceramic în epoca romano-bizantină, a fost recuperat şi un fragment de geison cu placă cu mutuli din marmură, alături de numeroase fragmente ceramice şi obiecte de bronz, printre care şi o monedă. În stratul arhaic a fost recoltat un material ceramic destul de bogat, predominând ceramica est-grecească, alături de care mai apare ceramică atică şi corintică. Ultimul strat aflat direct pe stâncă, a fost dezvelit împreună în suprafeţele I şi II/2004. Dintre descoperirile ceramice amintim fragmente dintr-o cană milesiană de stil Fikellura, având inscripţionat pe interiorul buzei un graffito –ONUSW–, care fără îndoială făcea parte dintr-o dedicaţie către Dionysos. După curăţare, stânca prezintă o suprafaţă deloc netedă, dar care cel puţin într-un loc are pe o lungime de câţiva metri un fel de şanţ cu o adâncime de cca. 0,1-0,2 m. Această şănţuire (amprenta unui zid?) are o orientare E-V; în partea estică pare tăiată de absida basilicii iar în cea vestică se întrerupe treptat înspre „marea depresiune”. Şanţul a putut funcţiona numai în epoca arhaică, fiind umplut în a doua parte a sec. al VI-lea, aşa cum o arată descoperirile ceramice (fragmente de amfore milesiene cu buza înaltă şi subţire etc.).
La S de templul Afroditei
În campania din acest an au fost continuate săpăturile la S de templul Afroditei, în suprafaţa A5/B5. Acestea fuseseră abandonate în acest punct în anul 1998. Reamintim că atunci ieşise la suprafaţă un pavaj al unei clădiri de epocă romană timpurie (vezi Raport 1998), pavaj realizat în primul rând din fragmente de şist verde.
Mai întâi s-a trecut la demontarea completă a pavajului. Dintre descoperirile deosebite amintim singura dală de marmură folosită pentru pavaj cu o inscripţie votivă. Este vorba de o dedicaţie a unei preotese a Artemidei Pythie către Leto (un studiu despre această inscripţie este pregătit de Alexandru Avram). După demontare s-a trecut la o săpătură exhaustivă pe întreaga suprafaţă, până la o adâncime de cca. 0,2 m. La limita sudică a apărut un zid din spolii cu două faze de construcţie, datat la începutul epocii romane. Din zid se remarcă în primul rând un fragment de arhitravă ionică cu fascii, de dimensiuni reduse. Celelalte blocuri sunt în general regulate, uneori recunoscându-se urmele de prelucrare. Sub pavaj a apărut o umplutură imensă, datată, mai ales cu ajutorul fragmentelor de kantharoi augusteici, în prima jumătate a sec. I p. Chr. În această umplutură au mai apărut pe lângă fragmentele de vase, ţigle, blocuri de calcar, un fragment dintr-o sculptură reprezentând un tânăr, 7 monede de bronz şi numeroase alte piese din bronz şi fier.
Pentru a avea un control mai exact asupra săpăturilor am hotărât să executăm un sondaj în partea estică a suprafaţei A5/B5. Sondajul 04 are o lungime de 7,1 m şi o lăţime de 1,2 m, până la stâncă atinge o adâncime cuprinsă între 0,6 şi 0,8 m. Stratigrafia se prezintă astfel: sub pavajul roman timpuriu apare o imensă groapă, care taie toate celelalte straturi şi merge pe o suprafaţă mare până la stâncă. Groapa se datează foarte bine în prima jumătate a sec. I p. Chr. cu ajutorul ceramicii, uneori întregibile. La extremităţile sudică şi nordică se observă sub umplutura pavajului un strat cu pământ negricios, datat în perioada arhaică. În partea sudică, sub acest strat arhaic apare un strat destul de consistent cu scoici şi cioburi rulate. Este vorba de fragmente de amfore de Klazomenai şi Mytilene din sec. VI. Tot în această parte, sporadic, direct pe stâncă, apar mici porţiuni cu nisip de plajă foarte fin.
Sector X
Catrinel Domăneanţu – responsabil sector (IAB); Adriana Speteanu, Alina Pascale (absolvente FIB)
În campania din anul 2004 s-au reluat cercetările (întrerupte timp de patru ani) în sectorul numit convenţional X, care se află în partea de N a platoului de V al cetăţii.
Ni se pare necesar să reamintim că amplasarea săpăturii în această parte a oraşului s-a făcut cu un dublu scop: valorificarea rezultatelor unor săpături mai vechi, respectiv a celor efectuate de Suzana Dimitriu în anii 1966-1968, care evidenţiază existenţa în zonă, în epoca elenistică, a unei construcţii de mari dimensiuni, ridicată pe fundaţii “olbiene” (temelii construite din rânduri alternative de lut şi pământ amestecat cu cenuşă) şi verificarea unei ipoteze mai vechi, formulată de prof. Dinu Adameşteanu în anul 1959 (Acta Historica, I, Roma, pp. 8-12), potrivit căreia aici s-ar afla, încă din epoca arhaică, una din ariile sacre ale cetăţii.
Pe parcursul a zece ani de săpătură s-au efectuat 23 de casete de 4 x 4 m, păstrându-se între ele profiluri stratigrafice. Ele au fost plasate la estul, vestul şi sudul vechii săpături a Suzanei Dimitriu, în încercarea de a dezvălui în suprafaţă temeliile olbiene existente în zonă şi a obţine planul construcţiilor pe care le susţineau.
În cursul acestui an nu s-au mai deschis noi suprafeţe. Am încercat să ne concentrăm cercetarea pe cele existente. S-a demontat profilul dintre vechea săpătură (SD) şi casetele U şi V, s-a trasat un profil stratigrafic spre V, s-a recurăţat strada din casetele M, Z şi Y.
Toate aceste operaţii au avut drept scop delimitarea laturilor exterioare ale temeliilor olbiene ce aparţineau edificiului sus-numit şi stabilirea raportului dintre acesta şi “pavajele” din pietricele, canal, “fântână”, stradă.
Rezultatele au fost următoarele:
S-au surprins limitele exterioare ale principalei încăperi a marii construcţii identificată în anii 1966-1968, orientată (pe lungime) N-S (laturile interioare 6 x 3 m). Am spus principala încăpere, pentru că este posibil ca edificiul să se fi continuat spre E şi spre V. Trei, dintre cele patru fundaţii (cele de N, E şi V), au o lăţime de aprox. 3 m, limita exterioară a celei de S nefiind încă foarte clară. Ele păstrează urme de elevaţie pe latura de N (şir de dale mari de şist verde) şi pe cea de S (zid din blocuri mari de calcar). “Pavajele” din pietricele, parţial păstrate, care suprapun aceste temelii, pot fi interpretate actualmente ca paturi de aşteptare pentru zidăria care le suprapunea.
Pe latura de V a construcţiei s-a descoperit începutul unui zid de mari dimensiuni, alcătuit din pietre de talie. Din păcate intra în profilul de V, nou trasat, astfel ca nu îi cunoaştem grosimea. El este suprapus parţial de baza unui pilastru din care se păstreaza o singură piatră de calcar, aşezată tot pe o fundaţie de tip temelie olbiană.
Canalul şi “fântâna” (identificată de noi ca fiind un bothros, v. raportul din 1996) par să fie în directă legătură cu marea construcţie. Ele sunt despărţite de un zid construit din pietre de calcar cretos, orientat E-V şi care pare să se închidă spre S, delimitând un spaţiu deschis în jurul numitului bothros.
Materialul arheologic descoperit atât în săpăturile vechi (statuetă de marmură reprezentând-o pe Cybele, mai multe fragmente de figurine de teracotă aparţinând aceleiaşi divinităţi, bază cilindrică de marmură, decorată sus şi jos cu un tor), cât şi în cele noi (fragmente de statuete de teracotă, fragment dintr-un perirranterion de piatră, vas ce se găsea la intrarea sanctuarelor greceşti, conţinând apa lustrală, fragmente de boluri cu decor în relief), împreună cu elementele constructive sus-menţionate ne determină să presupunem existenţa, în această zonă, a unei arii sacre dedicate unei divinităţi chtoniene, probabil Cybele.
Sperăm ca cercetările viitoare să ne ofere şi alte argumente în favoarea acestei ipoteze.
Sector: Basilica Pârvan
Mircea Victor Angelescu – responsabil sector (MCC, IAB), Valentin Bottez (FIB, MNIR), Mircea Dabâca (IAB), Mihaela Orzan (studentă Univ. Piteşti), Anca Timofan (MCDR Deva).
În anul 2000 au fost reluate vechile săpături ale lui V. Pârvan1 şi Marcelle Lambrino2 din zona basilicii paleo-creştine de lângă latura sudică a incintei romane târzii, noua cercetare având ca scop sistematizarea vechilor săpături şi a informaţiilor legate de principalele complexe arheologice identificate în sector: basilica paleo-creştină şi relaţia sa cu zidul de incintă; “săpătura Lambrino” din interiorul basilicii (cuprinsă într-o secţiune de mari dimensiuni numită S1 şi verificarea teoriei lui Marcelle Lambrino legată de posibila existenţă a unui edificiu de cult dedicat zeului Apollo Ietros suprapus de basilică.
Cercetarea arheologică în perimetrul basilicii a evidenţiat o porţiune din zidul sudic al basilicii (sud-estul S1) precum şi amprenta acestuia în zidul de incintă. Un alt zid, care probabil că aparţine unei faze anterioare a basilicii, a fost descoperit în sud-vestul S1. Ca urmare a cercetării stratigrafice efectuate în acest perimetru, sub nivelul corespunzător construcţiei basilicii am identificat resturile a patru clădiri: Casa nr. 1 (în colţul nord-vestic al S1, datată în sec. IV-III a. Chr.), Casa nr. 2 (în nordul S1, nedatată), Casa nr. 3 (în S2, posibil de perioada arhaică) şi Casa nr. 4 (în estul S1, necercetată până în 2003, amenajată într-un strat gros de lut galben). În centrul S1, în stâncă, am descoperit un bothros deja cercetat.
Săpăturile legate de zidul de incintă roman târziu au evidenţiat cu precizie traseul acestuia în dreptul basilicii şi la vest de aceasta. De asemenea, în sud-vestul S1 am descoperit o refacere târzie a zidului, lângă care apare o poartă. Spre vest a fost posibilă urmărirea succesiunii celor trei faze ale incintei romane târzii (A, B şi C) cât şi tehnica de construcţie a acestora. Am identificat un posibil turn al fazei A în punctul de flexiune al acesteia3.
În campania din vara anului 2004, săpăturile din sectorul Basilica Pârvan s-au concentrat în zona basilicii paleo-creştine, fiind cercetată clădirea numită convenţional Casa nr. 4 şi una dintre gropile de la N de aceasta (apărute la adâncimea4 de aproximativ -2,1/-2,15 m).
Casa nr. 4 a fost identificată de săpăturile lui Marcelle Lambrino sau V. Pârvan. Clădirea se înfăţişează sub forma unei încăperi aproximativ pătrate, cu unghiurile de NV şi SE uşor obtuze; latura de sud (Z1) este orientată VSV-ENE, cea de vest (Z2) este orientată SSE-NNV, iar cea de N (Z3) VSV-ENE. Latura de E (Z4) nu a fost încă dezvelită.
Lungimea zidurilor este variabilă (3,5 m la Z1, 2,7 m la Z2 şi 3,24 m la Z3), toate fiind late de 0,35 m. Din Z1 se păstrează 7-8 asize în partea de vest şi 2-3 asize în partea de est (asizele sunt neregulate), din Z2 6-7 asize, din Z3 8-9 asize iar din Z4 (în acest stadiu al cercetării) 8-9 asize. Fundaţiile Z2, Z3 şi Z4 sunt aşezate pe un strat de lut galben sub care apare stânca nativă. Fundaţia Z1 este aşezată direct pe stâncă, ale cărei denivelări le urmează. Între pietrele celor patru ziduri se păstrează urme de lut galben.
Au fost dezvelite ambele feţe ale lui Z1 (cea nordică fiind îngrijit lucrată, spre deosebire de cea sudică). În Z1 am identificat un posibil prag. Z2 se prelungeşte la sud de Z1 şi este tăiat de zidul de incintă. În partea de est a Z3 se află o prelungire a acestuia către nord (lungime: aprox. 1m), din care se păstrează 2-3 asize (prelungirea este formată de fapt dintr-un singur rând de pietre, nefiind un zid propriuzis, şi este ţesută cu Z3 – ceea ce arată că este contemporană Casei nr. 4). Z4 nu a fost decopertat, el fiind parţial vizibil doar în profilul estic al S1.
În centrul încăperii am descoperit o amenajare circulară – fundaţie de pilon/coloană? – (diam. aprox. 0,80m), aşezată pe un strat de lut galben sub care apare stânca (-2,96 m). Susţinea un pilon sau coloană centrală (probabil de lemn), înmănuşat în orificiul din blocul paralelipipedic de deasupra fundaţiei.
În jumătatea sudică a încăperii am constatat prezenţa unei dărâmături (fază anterioară a Casei nr. 4 sau a unei alte clădiri).
Nu a fost identificat nici un nivel de călcare (pământul este negru, afânat, cu fragmente ceramice puţine şi amestecate), deci am concluzionat că zona a fost săpată anterior (fapt confirmat şi de situaţia înregistrată de profilul estic al S1).
Zidurile sunt construite în majoritate din pietre de şist verde nefasonate, legate cu pământ şi câteva pietre de calcar. Nu se poate observa nici o intervenţie asupra zidurilor (reparaţie).
Un alt complex cercetat în campania 2004 este groapa C, situată la N de Z3, lângă profilul nordic al S1. În ea am identificat mai multe niveluri de umplutură, materialul descoperit încadrându-se cronologic, într-o fază primară de analiză, în secolul VI a.Chr. (amforă de tip Lesbos roşu).
Cele două complexe arheologice cercetate pot fi datate în epoca arhaică. În cazul gropii C materialul găsit în interior este relevant. Casa nr. 4 poate fi datată tot în perioada arhaică datorită adâncimii la care a fost construită şi a tehnicii constructive folosite.
Descoperirile din campania 2004 indică necesitatea continuării cercetărilor în interiorul basilicii paleo-creştine în anii viitori, prin extinderea săpăturilor la est şi nord de S1, pentru a putea decoperta în întregime Casa nr. 4 şi a investiga legătura stratigrafică cu nivelul de amenajare a gropilor mai sus menţionat.
Note:
1. V. Pârvan, Histria VII, AARMSI, III, 1923-1924, 2.
2. Marcelle Lambrino, Les Vases archaïques d’Histria, Bucureşti 1938.
3. Pentru mai multe amănunte vezi rapoartele pentru situl Istria, sectorul Basilica Pârvan din CCA 2001, p. 114; CCA 2002, p. 164-165, CCA 2003, p. 161-162; CCA 2004, p. 158-159.
4. Toate adâncimile au fost luate în raport cu bema basilicii paleo-creştine, a cărei înălţime faţă de nivelul mării este cunoscută datorită măsurătorilor topografice.
Abstract:
During the 2004 campaign the team has excavated part of an archaic building that was named Casa nr. 4 (Dwelling no. 4), and a pit North of this building.
The pit North of Dwelling no. 4 contained archaic pottery (red Lesbos amphorae). In Dwelling no. 4 no treading level could be identified (it was previously excavated), but it was established that the building was constructed in the yellow clay level, and in the center of the room we discovered the foundation for a central pillar. The depth at which it was built, the construction technique as well as the fact that it lies at the same level with the archaic pit suggests that Dwelling no. 4 should be dated to the archaic period.
Sector: Basilica cu criptă (zisă „Florescu“)
Irina Achim – responsabil sector (IAB), Irina Băldescu; studenţi: Ioana Ardeleanu, Nicolae Mogage (Univ. Bucureşti – Facultatea de Limbi clasice), Monica Bâră, Andreea Bălan (FIB)
În campania 2004, săpăturile în cadrul obiectivului care face obiectul acestui raport s-au desfăşurat în cursul lunii iulie cu un efectiv de şapte muncitori şi doi studenţi, cu participarea arhitectei Irina Băldescu. Cercetările s-au concentrat în zona de la N de basilica paleocreştină, la E de S2, secţiunea magistrală N-S, cu scopul de a verifica structurile arhitectonice identificate în campania 2003 în zona denumită convenţional « podium ». Am procedat la trasarea a trei casete (A1, B1, C1), inegale ca dimensiuni, cu martori de 1 m; această alegere a fost dictată de configuraţia terenului, precum şi de traseul secţiunii magistrale S2.
Cercetarea basilicii propriu-zise a fost sistată în campania 2004 din cauza forţei de muncă reduse. Profităm de această ocazie pentru a semnala însă o distrugere intenţionată, provocată în toamna anului 2004 de către persoane a căror identitate nu a putut fi stabilită, a criptei basilicii. Ca urmare a acestei regretabile intervenţii, toate cele patru laturi ale criptei au suferit distrugeri ireversibile, care au afectat zidăria şi care au condus practic la dispariţia aproape completă a peretelui său estic.
Secţiunea S2
În acest tronson al şanţului magistral N-S săpăturile s-au concentrat în zona carourilor 12-13, imediat la N de zidul N al podiumului. Decaparea masivă ocazionată probabil de săpături arheologice a căror dată şi autor ne rămân necunoscute, diferenţa foarte mare de înălţime dintre profilul E şi cel V al secţiunii au impus epuizarea săpăturii şi demontarea profilului E care ameninţa să se prăbuşească. În campania precedentă adâncimea maximă atinsă nu depăşea 0,95 m. În cursul acestei campanii adâncimea maximă este de cca. 1,1 m (la limita dintre carourile 11-12), adâncime la care apare stânca nativă. Aceasta a suferit o nivelare foarte atentă, aproape la orizontală.
Succesiunea stratigrafică este relativ simplă:
– stratul vegetal modern (până la cca. -0,14 -0,16 m);
– şanţ de intervenţie al unei săpături arheolgice neidentificate (până la -0,75 m), care a deranjat întreaga stratigrafie şi care pare să se fi oprit pe un
– strat de umplutură cu pământ galben, cu pete de cenuşă (ajunge până la cca. -1 m, având o grosime variabilă, între 0,2-0,4 m). Deasupra stâncii, între -1 m şi 1,1-1,12 m se găseşte o lentilă de pământ galben curat din care nu au mai fost recoltate materiale arheologice.
Au fost recuperate foarte puţine materiale arheologice, provenind din pământul îndepărtat la curăţarea profilelor, precum şi din săpătura propriu-zisă.
Caseta A1
Este situată la limita de N a săpăturii, imediat la S de zidul N al peribolosului. Dimensiunile sale sunt de 3,30 m pentru laturile N, S şi E şi de 2,38 m pentru latura vestică. Pentru a facilita înregistrarea materialului arheologic recoltat am optat pentru o împărţire în patru carouri: A1, A2 (în jumătatea nordică a casetei; B1, B2 în jumătatea sudică). Săpătura nu a fost terminată şi va fi continuată în campania 2005.
În perimetrul casetei A1 nu a fost identificată până în prezent nici o structură arhitectonică din zidărie. Succesiunea stratigrafică este următoarea:
– strat vegetal care ajunge până la aprox. -0,18 m;
– strat de culoare galben-cenuşie, amestecat cu scoică măruntă, pietricele şi fragmente ceramice, până la –0,58 m; în partea sa inferioară, în zona caroului A2 este vizibilă o lentilă fină de cenuşă; ar putea fi vorba despre un nivel corespunzător momentului de funcţionare al unei locuinţe cu pereţi din lut (unul dintre aceştia este pus în evidenţă în caroul B2; dimensiuni: 0,48 x 0,24 m; acestui perete îi corespunde, de asemenea, în caroul B2 un nivel de călcare, probabil interior, constituit dintr-o lutuială cu pământ galben, cu grosime de 0,1-0,12 m de pe care a fost recoltată o monedă de bronz);
– strat de culoare roşiatică, de consistenţă moale, prăfos, care ajunge la adâncimea de cca. -0,82 m (structură de chirpic arsă la roşu, care ar putea corespunde unui alt perete din lut – compartimentare interioară ? cu dimensiuni de 0,18 x 0,24 m, vizibilă şi în grund;
– lentilă de arsură şi cenuşă, mai consistentă în zona caroului B2, unde atinge o grosime de 0,1 m; pare să fie vorba despre o structură de lemn distrusă prin incendiere;
– strat de culoare brun-cenuşie, amestecat cu scoici mărunte şi fragmente ceramice; corespunde unei zone de nivelare; săpătura a fost oprită la cca. -1,1 m în acest nivel şi urmează să fie epuizată în campania următoare.
Materiale arheologice recoltate: 20 de pungi de ceramică (foarte amestecată, în mare parte fragmente de epocă romană, ceramică grecească arhaică, cu firnis negru, cioburi rulate provenind dintr-un strat de nivelare, ceramică elenistică); două monede de bronz (una dintre acestea fiind descoperită la trasare); câteva fragmente de oase de animale (provenind dintr-o zonă de nivelare cu scoici, din caroul A1); chirpic ars (din caroul B2); două vârfuri de săgeată din bronz (din caroul B1, în strat de nivelare cu scoici şi pământ galben).
Caseta B1
Este amplasată la S de caseta A1, despărţită de aceasta printr-un martor de 1 m. Dimensiunile sunt de 3,8 m pentru laturile E şi V, de 4,2 m pentru latura N şi de 5,3 m pentru latura S. Ca şi caseta A1 a fost împărţită în patru carouri, numerotate A1, A2 pentru jumătatea nordică a secţiunii şi B1, B2 pentru jumătatea sudică. În cazul acestei secţiuni săpătura a fost epuizată în carourile A1-A2 şi a fost oprită pe stânca nativă. În carourile B1-B2 săpătura va fi continuată în campania viitoare.
Adâncimea maximă atinsă este de -1,12 m lângă profilul V (demontat în 20.07.04) şi de cca. -1,38 m la profilul E.
Au fost identificate mai multe structuri arhitectonice: un zid cu traseu E-V (Z1, lung de cca. 4,75 m şi lat de cca. 0,6-0,7 m, conservat pe o înălţime de 0,7 m, construit din blochete de calcar şi şist de provenienţă locală), care se închide cu un alt zid (Z2, lung de 4,75 m şi lat de 0,6-0,7 m, construit din piatră nefasonată, calcar şi şist verde, legat cu pământ; este aşezat peste lutuială cu pământ galben) cu traseu N-S, ce traversează atât B2, cât şi caseta C1. La N de Z1, în caroul A1 imediat sub stratul vegetal a fost identificată o zonă de dărâmătură (0,82 x 1,2 m). La limita dintre carourile B1 şi B2, la 0,38 m spre S faţă de Z1 a fost identificată o râşniţă amenajată dintr-un fund de chiup refolosit (diamentru: 0,69 m), care utiliza ca element mobil un fragment de fus de coloană cu diametrul de 0,35 m (acesta prezintă orificiu de montare cu canal de scurgere); râşniţa se află la -0,17 m adâncime pe o podea din lut galben.
Succesiunea stratigrafică este următoarea:
– strat vegetal cu o grosime de cca. 0,15 m;
– strat de pământ cenuşiu-gălbui, de umplutură care ajunge până la –0,45 -0,6 m;
– în zona caroului A2 apare o podea subţire de lut galben aflată probabil în relaţie cu presupusa încăpere din caroul B2 al casetei A1; coboară până la -0,68 m;
– în zona caroului A1, parţial în caroul A2 apare până la adâncimea de -0,62 m un strat de culoare roşiatică, consistenţă moale, prăfos, care ca şi în cazul casetei A1 ar putea fi un perete de chirpic ars la roşu;
– strat brun-cenuşiu ce conţinea o mare cantitate de material ceramic foarte amestecat, cu scoici şi cioburi rulate, specific zonelor de nivelare a stâncii; ajunge până la -1,1 m în colţul de NE al casetei;
– şanţ de implantare sau de demantelare a unei structuri arhitectonice, documentat în extremitatea vestică a profilului N, deci în colţul NV al caroului A1; are o lărgime de aprox. 0,6 m şi ajunge până la adâncimea -1,24 m; a fost umplut cu pământ galben-cenuşiu şi piatră măruntă.
Profilul V al secţiunii a fost demontat în cursul acestei campanii şi a condus la identificarea unui şanţ săpat în stâncă, folosit probabil pentru a mări stabilitatea fundaţiei unui zid care nu mai exista. Ipoteza noastră se verifică, cu atât mai mult cu cât acelaşi tip de şanţ de implantare a fundaţiei a fost identificat şi pe tronsonul din S2 al zidului N al podiumului. La demontarea profilului a fost descoperit un bloc de mari dimensiuni, orientat N-S, aflat la extremitatea orientală a zidului septentrional al podiumului, «en saillie» în raport cu acesta şi purtând urme de montare (indiciu că ar putea fi vorba despre o piesă refolosită la construcţia acestui zid).
În zona carourilor B1 şi B2 săpătura a fost sistată până la o viitoare campanie pe un nivel de dărâmătură aflat la cca. -0,87 m adâncime.
Materiale arheologice: a fost recoltată o mare cantitate de ceramică, foarte amestecată (ceramică grecească cu firnis negru, cu figuri roşii, fragmente rulate, ceramică elenistică de uz comun, un fragment ceramic autohton, un fragment de opaiţ grecesc, ceramică romană timpurie şi târzie, fragmente de amfore, ceramică romană cu firnis); cinci monede de bronz (concentrate mai mult în zona carourilor A1-A2); diverse obiecte de bronz (vârfuri de săgeată, o fibulă fragmentară); câteva obiecte de fier (piron, cui); fragmente de oase animale; un obiect de sticlă fragmentar (în caroul B2); bucăţi de tencuială; un bol grecesc cu firnis negru, fragmentar.
Caseta C1
Se află la S de caseta B1, despărţită de aceasta printr-un martor de 1 m. Dimensiunile sale sunt de 5,40 m pentru laturile N şi S, de 2,1 m pentru cea estică şi de 2,2 m pentru cea vestică. Spre deosebire de celelalte două casete aceasta a fost împărţită în două carouri, A (la V) şi B (la E). Săpătura nu a fost terminată şi urmează să continue în campaniile viitoare.
Au fost scoase la lumină mai multe trasee de zid: Z2 (a cărui extremitate nordică se găseşte în caseta B2), aflat în caroul A. La E de Z2, în caroul B se află alte trei structuri arhitectonice: o platformă din piatră măruntă de calcar şi şist, precum şi materiale de construcţie (lungime de 1,7 m; lărgime variabilă între 0,65 m la E şi 0,24 m la V), parţial dezvelită; era aşezată pe un pat din mortar de var, amestecat cu pământ galben şi era acoperită de o lentilă de lutuială; Z3: la N de platformă, perfect aliniat acesteia, orientat aprox. E-V (dimensiuni: lungime de 1,67-1,7 m; lăţimea variază între 0,43-0,48 m şi s-a conservat numai pe o înălţime de cca. 0,22 m); este realizat din piatră nefasonată, calcar şi şist verde de provenienţă locală; extremitatea sa occidentală suprapune uşor un alt zid, Z4, aflat la N de Z3; ultima structură de zidărie este constituită de Z4: la N de Z3, capătul său oriental se pierde în profilul N al casetei; are o lungime de cca. 2,88 m şi lăţime de 0,45 m; ca şi precedentele este construit din piatră nefasonată, şist verde şi calcar, legate cu pământ; stă pe o lutuială consistentă cu pământ galben.
În profilul N, zona caroului B poate fi observat un bloc de calcar fasonat, probabil refolosit, care pare să fi fost folosit pe post de prag (dimensiunile părţii vizibile: 0,68 x 0,35 m); menţionăm că respectă alinierea lui Z3 şi a platformei, iar extremitatea sa estică este aproape tangentă cu Z4.
În caroul A, la E de Z2, lipit de acesta se găseşte un bloc fasonat de calcar cochilifer (dimensiuni: 0,5 x 0,42 x 0,34 m), care stă de asemenea pe lutuială cu pământ galben. La V de Z2 au fost reperate urmele unui canal (practic numai peretele său vestic), construit din calcar aşezat pe cant. S-a conservat pe o lungime de 0,9 m. În colţul sud-vestic al casetei am putut constată existenţa unui rest de pavaj din dale de calcar (dimensiuni ale părţii vizibile ale dalei: 0,66 x 0,18 m), care a fost reperat şi pe podium.
Succesiunea stratigrafică este urmatoarea:
– strat vegetal ce ajunge până la –0,1 m;
– strat cenuşiu-gălbui, consistenţă dură, până la -0,5 m, bogat în material ceramic;
– lutuială cu pământ galben care acoperă platforma de piatră; ajunge până la adâncimea de 0,56-0,66 m; la limita sa inferioară, la est de platformă apar urme fine de chirpic ars;
– strat de nivelare cu pământ de culoare brună, cu multă scoică măruntă, bogat în ceramică, de duritate mare; atinge adâncimea de 0,8 m;
– nivelare cu mortar de var, amestecat cu pământ galben care intră şi sub platformă (se situează la vest de aceasta ); coboară până la -0,88 m.
Adâncimea maximă atinsă în această secţiune este de -1,46 m în zona de la V de Z2.
Materiale arheologice: fragmente ceramice amestecate, printre care o pondere importantă o deţine ceramica romană; a fost identificat un vas ceramic autohton, fragmentar; vase romane cu pereţi subţiri (reîntregibile); material tegular, precum şi ceramică grecească şi elenistică; patru monede de bronz, toate identificate în caroul B, la diferite adâncimi; obiecte de bronz (verigă şi cui, vârf de săgeată, o aplică); obiecte de fier (cuie şi piroane); fragmente de oase animale; trei fragmente de obiecte de sticlă, precum şi mortar în extremitatea sudică a lui Z2 (acest zid a fost descris la prezentarea casetei B2).
Zona cercetată anul acesta a contribuit doar în mică măsură la elucidarea problematicii construcţiilor denumite peribolos şi podium. Până la analiza materialelor arheologice recoltate în campania 2004 este greu de făcut o încadrare cronologică a obiectivelor identificate.
Se impune o nouă modificare a strategiei de săpătură, cu abordarea zonei aflate la V de S2, în spaţiul de la N de basilică. Această nouă extindere a cercetării, cu casete pandant acelora prezentate aici va avea rolul să scoată la lumină jumătatea vestică a zidului de N al podiumului, pe toată înălţimea sa şi să servească la identificarea sau nu a elementelor constructive aflate în relaţie directă cu acesta. Până la noi cercetări structura denumită podium pare să fie un edificiu mult mai probabil orientat N-S, cu trepte de acces pe latura de N; este posibil ca pavajul din nava laterală N a basilicii să fi aparţinut acestei clădiri. Din observaţiile de teren suplimentare este cert că zidul V al podiumului continua spre S, iar zidul vestic al peribolosului se opreşte mult mai la N de zidul basilicii. În acest spaţiu de cca. 2 m lungime au mai fost puse în evidenţă un prag montat în mortar de var, precum şi o canalizare orientată E-V. Toate aceste elemente arhitectonice vor face obiectul cercetărilor viitoare.
Sector: Extra muros – Poarta Mare-Turnul Mare
Paul Damian – responsabil, Adela Bâltâc, Ionuţ Bocan (MNIR), studenţi FIB
Din anul 2000 a fost demarată cercetarea zonei din exteriorul incintei cetăţii târzii, situată între Poarta Mare şi Turnul Mare, din dorinţa de a face o serie de observaţii asupra locuirii romane timpurii, eventual a celei elenistice, dar şi de a pune în valoare din punct de vedere turistic o porţiune din perimetrul central al aşezării histriene. Zona a suferit numeroase intervenţii atât post construirii zidului de incintă (238 p. Chr), cât şi mai ales din 1914 încoace, odată cu începerea săpăturilor de la Histria1. Cercetările din campaniile 2000–2003 au pus în valoare trei edificii şi mai multe complexe, majoritatea databile anterior anului 238 p. Chr.2
Din motive independente de voinţa noastră campania din acest an a impus abordarea unei zone limitate din suprafaţa sectorului şi anume cea a casetelor –A1–2, A1–3, B1–2, C1–2 trasate în anii anteriori3, acolo unde situaţia a permis eliminarea martorilor stratigrafici dintre anumite casete4. Obiectivele acestei campanii au fost cercetarea unor complexe conturate în anii anteriori5, respectiv anumite aspecte legate de edificiul nr. 1, precum şi elucidarea unor probleme de ordin stratigrafic.
Edificiul nr.1. — denumire dată unui edificiu de mari dimensiuni, suprapus de zidul incintei târzii. Acesta era cunoscut parţial din cercetările efectuate în cetate între anii 1949–1953, fiind denumit “edificiul roman construit în manieră greacă”6. În cercetările anterioare întreprinse de noi în zona extramurană, au fost surprinse cel puţin două încăperi ale acestui edificiu7, fiindu-ne foarte greu să spunem, în stadiul actual al cercetării, care sunt relaţiile acestora cu cele cercetate în cetate. Până în momentul de faţă doar limita de S a edificiului (denumit convenţional de noi Z138), prezintă aceleaşi caracteristici constructive cu zidurile cercetate în cetate. Astfel, Z13 este aşezat lângă bordura străzii de tradiţie elenistică (Cpl 2) şi este construit din blocuri de mari dimensiuni. Un zid construit în aceeaşi manieră (Z109) a fost descoperit la aprox. 6,55 m N de Z13. Menţionăm că până în momentul de faţă în cele două încăperi au fost surprinse mai multe momente cronologice10, datate de noi din perioada elenistică (nivelul G8) până la sfârşitul sec. II p. Chr (nivelul I B).11
Cercetările din acest an s-au concentrat în zona dintre zidul de incintă, turnul, respectiv bastionul, din dreapta12 Porţii Mari (casetele –A13 şi A1–3) pentru a surprinde elemente care să ne sugereze eventuale limite ale edificiului spre N şi V. Cercetările anterioare au pus în evidenţă în acest perimetru mai multe ziduri14 care, ca tehnică constructivă, se diferenţiază de cea a zidurilor Z10 şi Z13, deci şi de cele din cetate, dar se aseamănă cu zidurile care delimitează încăperile cercetate de noi (şisturi şi calcare legate cu mortar fin de foarte bună calitate). Z3 şi Z6, desemnate de noi iniţial ca fiind limitele de N şi V15, pot fi considerate ca limite ale edificiului eventual doar în faza a treia, şi posibil ulterior acesteia (nivelul IC), când edificiul îşi schimbă planimetria. Mai mult decât atât întreaga amenajare a edificiului în această perioadă pare a se adapta unei alte orientări definite de o nouă tramă stradală,16 ce dezafectează pe cea de tradiţie elenistică. Această ipoteză pare a fi susţinută şi de prezenţa unor porţiuni din traseele altor ziduri, construite în aceeaşi manieră cercetate în caseta –A, suprapuse sau dezafectate de incinta târzie, denumite convenţional Z1 (orientat E–V, dimensiuni surprinse lungime = 6,22 m, lăţime = 0,64 m, înălţime maximă = 0,48 m), Z2 (orientat N–S, dimensiuni surprinse lungime = 2,62 m, lăţime = 0,62 m, înălţime maximă = 0,29 m) şi Z29 (orientat N–S, dimensiuni surprinse lungime = 0,46 m, lăţime = 0,56 m, înălţime = 0,44 m) sau de existenţa unui alt zid (Z5) în caseta A2 dispus paralel cu Z6 şi la 0,7 m de acesta. Menţionăm că tot în caseta –A au fost surprinse patru vase de provizii17 (se păstrează doar partea inferioară a acestora), fără a putea preciza, în acest stadiu, cărui moment aparţin.
Cu ocazia desfiinţări unor martori s-au mai putu face observaţii legate de maniera de construcţie a edificiului. Astfel, la sud de Z10 a fost surprins un fragment dintr-un pavaj, din plăci de calcar foarte friabil (dimensiuni surprinse lungime = 3,9 m, lăţime = 1,2 m) care par a aparţine primului nivel de călcare al edificiului (nivelul G8?), peste care ulterior se practică o nivelare cu lut de culoare galbenă argilos18 moment în care este construit Z11, şi foarte probabil este amenajată încăperea nr. 2. Fără îndoială că, iniţial, edificiul nr. 1 era unul de mari proporţii, cu dimensiuni ce nu pot fi precizate în stadiul actual al cercetării însă, treptat, cunoaşte mai multe refaceri, care duc la restrângerea suprafeţei acestuia. Cercetările următoare, fără îndoială şi cele din interiorul cetăţii, vor putea pune în evidenţă toate detaliile acestor momente.
Cercetările din caseta A ne-au permis să surprindem şi unele caracteristici constructive ale incintei târzii. Astfel, sub turn sunt dispuse trei fusuri de coloană de marmură de mari dimensiuni, de foarte bună calitate19 iar plinta (construită într-o manieră neglijentă, din şisturi şi calcare legate cu pământ) leagă turnul de bastion.20
Cpl11 – denumire dată unui nou canal, cercetat în caseta A3. Canalul surprins pe o lungime de 4,17 m, lăţime păstrată = 0,4 m, orientat NE–SV, pare a fi o ramificaţie a canalului denumit de noi Cpl 4. Din păcate punctul de joncţiune era în colţul bastionului Porţii Mari, acolo unde s-a practicat marea secţiune din 1949–1953, iar relaţia dintre complexele surprinse aici este compromisă. Canalul construit din pietre legate cu pământ, are latura de SE aproape distrusă, nu se păstrează nici un element din fundul acestuia, nici din elementele cel acopereau.
Materialul recoltat constă în fragmente arhitectonice foarte numeros ce se datează în perioada romană, dar şi elenistică, fragmente ceramice şi de sticlă, toate în curs de prelucrare.
Note:
1. Histria I, Bucureşti, 1954, p. 163, 167-171, planşa XII; H. Nubar, Anişoara Sion, RMM. MI, 1980, 1, p. 20-21
2. Despre cercetările arheologicei întreprinse aici vezi în CCA 2001, p. 117; în CCA 2002
3. Despre sistemul de săpătură din sectorul extamuros PM–TM vezi în CCA 2001, p. 116–117; în CCA 2002, p. 170–171; în CCA 2003, p. 166; în CCA 2004, p. 160–161.
4. Au fost demontaţi martorii stratigrafici dintre casetele –A1 şi –A2, –A2 şi A2, B1 şi C1, B2–C2, A2 şi A3, A3–A4.
5. Despre complexele surprinse în aceste casete vezi în CCA 2002, p. 170 (edificiul nr. 1 şi Cpl 1).
6. Din acest edificiu, cu intrarea pe latura de E, orientată faţă de una dintre străzile ce leagă Piaţa Mare de Terme I, au fost cercetate trei încăperi (vezi Gr. Florescu în Histria I, p. 107–108 şi fig. 12, 30). La sud de acestea se găseşte una dintre străzile de tradiţie elenistică, dezafectată de basilica civilă (Gr. Florescu în Histria I, p. 110–111) cândva în vremea severilor (Al. Suceveanu, M. V. Angelescu, în Ktema, 19 (1994), p. 197–199). O porţiune din traseul acestei străzi a fost surprinsă şi în cercetările noastre (denumită convenţional Cpl2 – vezi în CCA 2001, p. 117; în CCA 2002, p. 170–171; în CCA 2003, p. 166).
7. Despre aceste încăperi, denumite în continuare încăperea nr. 1 (cea de N, dispusă în casetele A1 şi B1) şi încăperea nr. 2 (cea de la S dispusă în caseta C 1) vezi în CCA 2001, p. 117 (edificiu din casetele B1 şi C 1); în CCA 2002, p. 170 (edificiul nr. 1); în CCA 2003, p. 166 (edificiul nr. 1).
8. Pentru o mai bună înţelegere a situaţiei din acest sector anul acesta s-a practicat o renumerotarea a zidurilor de la N spre S (deci de la Poarta Mare spre Turnul Mare). În continuare vom folosi aceste noi sigle urmând a da corespondentul anterior ori de câte ori este cazul. Astfel, Z13 a fost denumit provizoriu zidul a din Caseta C 1 vezi în CCA 2001, p. 117.
9. Z10 a fost provizoriu denumit zidul a din Caseta B 1 vezi în CCA 2001, p. 117.
10. Vezi în CCA 2002, p. 170; în CCA 2003, p. 166.
11. Pentru aceste consideraţii cronologice vezi în CCA 2004, p. 160 şi notele 10–11.
12. Până în momentul de faţă nu există o numerotare a celor patru turnuri ale Porţii Mari, astfel încât vom folosi referinţele consacrate în Histria I, p. 99–106, unde aceste elemente sunt definite din exteriorul cetăţii. Pentru a nu crea confuzii vom folosi termenul de bastion pentru cel înaintat şi de turn pentru cel interior, evident ambele din dreapta Porţii.
13. Odată cu desfiinţarea martorilor stratigrafici dintre casetele –A1–A2 a rezultat o suprafaţă de 9,4 m denumită în continuare cu sigla –A.
14. În încăperea nr. 1 — Z3 (din caseta A1 vezi în CCA 2002, p. 170) şi Z6 (dispus în casetele A2 cercetat parţial vezi în CCA 2002, p. 170). Încăperea nr. 2 —Z12 (denumit provizoriu zidul b vezi în CCA 2001, p. 117), Z11 (denumit provizoriu zidul c vezi în CCA 2001, p. 117)
15. Vezi în CCA 2002, p. 170.
16. Definită de mai multe elemente surprinse de noi printre care amintim strada ce corespunde canalului denumit de noi Cpl 4 vezi şi CCA 2004, p. 161.
17. Unul dintre acestea (nr. 1 la noi) apare şi într-o fotografie publicată de Pârvan în Începuturile vieţii romane la gurile Dunării, ediţia a 2-a, fig. 18, fără a se face precizări în legătură cu eventuale cercetări în zonă în afară de cele legate de incintă.
18. Reamintim că astfel de nivelări cu lut au mai fost surprinse de noi şi în alte puncte dintre care amintim Cpl 2, Edificiul nr. 2 (vezi în CCA 2002, p. 170).
19. Acestea nu apar în nici unul dintre planurile incintei târzii cf. Histria I, planşa V şi VI; Catrinel Domăneanţu, Anişoara Sion, SCIVA 33, 1982, 4, p. 377–394.
20. Ceea ce este surprinzător deoarece poate constitui un indiciu în favoarea contemporanităţi celor două elemente constructive, în condiţiile în care cercetările anterioare le plasau cronologic la momente distincte —posterior anului 238 turnul, respectiv la începutul sec. IV. Bastionul (Histria I, p. 94–95).
Abstract:
In 2000 research began on the area outside the late city’s precinct wall, located between the Great Gate and the Great Tower, with the purpose of observing the early Roman city – possibly the Hellenistic city, but also to bring out, from a tourist’s point of view, a part of the central part of the city. The area has suffered many interventions after the building of the precinct wall (238 AD), and especially from 1914 onwards, with the beginning of the archaeological excavations at Histria. The 2000–2003 research works have brought to light three buildings and a number of complexes, most of them to be dated before 238 AD. This year’s objectives have been the research of a number of complexes that were discovered in the previous years, some aspects of building no. 1, as well as the clarification of certain stratigraphic problems. This year’s research was focused on the area between the precinct wall, the tower and the bastion to the right of the Great Gate, in order to obtain information concerning the building’s limits to the North and to the West. The research here has provided information concerning only the building’s limit in its third phase and maybe later on, when the building changes its planimetry. Moreover, the whole layout of the building in this period seems to be adapted to an orientation defined by a new street system that throws the Hellenistic one into disuse. Future research here, as well as inside the city, will clarify all the details of these phases. Research in cassette A has also allowed us to observe some construction details of the late precinct wall. Thus, under the tower lie three big, very good quality marble column trunks, and the plinth (built in a negligent manner, out of shale’s and limestone’s bound with earth) connects the tower to the bastion.
Sector: Basilica extra muros
Viorica Rusu-Bolindeţ – responsabil sector (MNIT), Alexandru Bădescu (MNIR), Raluca Milea, Liliana Chicoş (studente UBB)
Sectorul basilica extra muros a fost deschis în anul 2001. Obiectivele cercetării arheologice au vizat, pe de o parte, încheierea cercetării singurei basilici creştine timpurii aflate în exteriorul incintei romane târzii şi a necropolelor aferente, pe de altă parte, verificarea stratigrafiei din aceeaşi zonă extramurană. Săpăturile arheologice întreprinse de noi urmează să facă joncţiunea cu sectorul colegilor de la MNIR (Turnu Mare – Poarta Mare), care cercetează zona aflată de-a lungul incintei romane târzii.
Basilica extra muros
Cercetările arheologice la acest obiectiv au debutat în anul 2001, când au fost făcute singurele sondaje recente pe latura de N a basilicii1. Totodată, a fost curăţat obiectivul, în vederea pregătirii pentru o conservare primară. Cu această ocazie, s-au putut face observaţii legate de etapele de funcţionare ale basilicii şi a fost realizat un releveu foarte precis al ei, cu stadiul actual de conservare. După 2001, din cauza lipsei unui specialist pe perioada romană târzie în colectivul de cercetare, basilica a fost curăţată în fiecare an, fără a se efectua săpături arheologice. Acelaşi lucru s-a întâmplat şi în campania anului 2004.
Secţiunea V-E
Este situată la cca. 50 m N de latura nordică a basilicii extra muros. A fost începută în iulie 2001, prin practicarea unei secţiuni de 15×3 m2. În anul 2002 ea a fost extinsă spre E cu încă 24×3 m, ajungându-se astfel la 22,75 m V de săpătura care a condus la identificarea zidului incintei elenistice3. În campania anului 2003, datorită prăbuşirii profilului sudic, secţiunea a fost extinsă cu încă un metru spre S, având acum lăţimea de 4 m. Săpătura arheologică s-a desfăşurat pe toată suprafaţa secţiunii, rezultatele preliminare fiind, la rândul lor, publicate4.
Datorită forţei de muncă reduse numeric, cercetarea arheologică din campania anului 2004 s-a concentrat pe cei 15 x 4 m iniţiali ai secţiunii. Punctul de plecare l-a constituit ceea ce consideram a fi primul nivel al cuptoarelor pentru reducerea/prelucrarea minereului de fier, precum şi pentru prelucrarea bronzului, eventual a metalelor preţioase.
Imediat sub ceea ce consideram a fi faza cea mai timpurie a acestor cuptoare, în carourile 2-3 ale secţiunii, am descoperit urmele unei gropi (vizibilă în profilul nordic din campaniile precedente şi care continuă spre N), care era constituită din multe pietre de dimensiuni variabile, care se întindeau până la construcţia în opus graecum. La adâncire (între –1,9–2,1 m), în componenţa aceleiaşi gropi am constatat prezenţa, la baza ei, între m 2,5 şi 5,6, a unui strat de mortar cu grosimea maximă de 0,1 m, care are dimensiunile de 3,5 x 1,9 m. Pe laturile de S şi de E ale gropii, marginile erau marcate de pietre şi de pereţi din mortar, care s-au mai păstrat in situ pe o mică porţiune. Groapa în discuţie reprezintă locul pentru prepararea mortarului necesar construirii fundaţiilor clădirii în opus graecum.
În campania acestui an s-au putut completa informaţiile legate de construirea clădirii în opus graecum5: fundaţia ei (care nu a fost dezvelită încă în totalitate, ci numai pe înălţimea de 0,58 m) este constituită din pietre de dimensiuni variabile, puse neglijent (de multe ori nu se observă mortar între pietre!). Peste ele s-a turnat un strat compact de mortar, care constituie o crepidă de 0,04 m. Peste această şapă de mortar au fost aşezate ordonat alte pietre, care alcătuiesc un fel de soclu al edificiului în discuţie. Acesta are înălţimea de 0,5 m. Peste acest soclu au fost puse orizontal plăci de gresie gălbuie, friabilă, în tehnica opus graecum. Ele au grosimea de 0,20-0,28 m şi o lungime cuprinsă între 1,7 şi 2,7 m. Au fost puse şi vertical, ele placând de fapt ziduri legate cu mortar, construite în tehnica opus incertum. La rândul lor, acestea din urmă au fost tencuite, în interiorul construcţiei găsindu-se bucăţi mari de tencuială pictată policromă.
În caroul 5 al secţiunii S I, în campaniile precedente, a fost dezvelit un canal pentru evacuarea apei, constituit de asemenea din plăci de calcar gălbui, orientat SE-NV. El aparţine fazei I C, fiind contemporan cu clădirea construită în opus graecum. În acest an, s-a descoperit baza canalului amintit mai sus. El are dimensiunile de 2,05×0,5 m şi înălţimea de 0,2 m. A fost acoperit de plăci mari de calcar, pereţii săi fiind alcătuiţi din acelaşi tip de plăci de calcar, puse pe cant. În extremitatea sa nordică, intrând în profil şi de la acesta, pe o lungime de 1,2 m spre S şi ieşind cu 0,34 m spre V faţă de latura similară a canalului aparţinând fazei I C, s-a dezvelit una din laturile unui canal anterior (?), constituită dintr-o placă de calcar gălbui. Latura vizibilă a acesteia este frumos lucrată, profilatura ei având lăţimea de 0,16 m, după care urmează o adâncitură foarte mică pe toată suprafaţa plăcii de 0,03-0,04 m. Acest din urmă element ne-ar putea sugera posibilitatea ca placa respectivă să reprezinte nu neapărat un canal, ci şi un alt tip de monument – o inscripţie?
Pe întreaga suprafaţă secţiunii, s-a constatat existenţa altor cuptoare din componenţa atelierului de prelucrarea a metalelor sau existenţa unei faze mai vechi a unor cuptoare descoperite în campaniile precedente. Astfel, în cazul ultimei categorii, s-a aflat încă un nivel de funcţionare al cuptoarelor nr. 2 (diametru = 1,24 m, stratul de arsură are 0,15 m, baza lui este la –1,8 m), nr. 8 (diametru = 2,85 m, stratul de arsură are 0,1 m, adâncimea maximă este de -2,6 m) şi s-a ajuns la baza acestora, care era constituită dintr-un strat curat de lut galben. De asemenea, în cazul cuptorului nr. 8, cel mai mare dintre cuptoarele descoperite în primii 15 m. a secţiunii S I, s-au putut face observaţii legate de zidul care îi demarca latura de N. Acesta a fost constituit din câteva pietre de calcar legate cu lut galben, care se arcuiau către profilul sudic. El a mai fost surprins in situ numai pe o porţiune de 1,2 m, având lăţimea de 0,38 m. A fost amplasat peste resturile fundaţiei unui zid mai vechi, după ce a fost aşezat un strat de lut galben peste acesta din urmă. Fundaţia zidului mai vechi are orientarea diferită de a zidului perimetral al cuptorului nr. 8, respectiv NE-SV şi pare să facă colţ cu fundaţia pe care a fost aşezată temelia zidului din faza II A. Aceasta din urmă este constituită din blocuri de calcar mai mari, îngrijit lucrate, prinse cu lut.
Au mai fost descoperite alte opt cuptoare, corespunzătoare celei mai timpurii faze a atelierului de prelucrare a metalelor. La unele s-au putut observa şi detalii legate de tehnica lor de construcţie, cu toate că ele au fost la rândul lor dezafectate în momentul în care s-au construit cuptoarele din fazele următoare: au avut pereţii din chirpic (lut ars), uneori cu o grosime apreciabilă (0,2-0,5 m), gura bine definită (cuptorul nr. 12: diametru = 1,25 m, gura =0,62 x 0,54 m; cuptorul nr. 11: diametru = 0,95 m), la bază au avut un strat compact de lut galben.
Descoperirea cea mai importantă a acestei campanii o constituie însă dezvelirea, în gropile a trei dintre cuptoare (nr. 13, 10, 5′), a patru baze de coloane, care bănuim că aparţin unui portic, dintr-o fază anterioară cuptoarelor. Relaţia stratigrafică între bazele de coloane, cuptoare şi construcţia în opus graecum este foarte clară colţul nord-estic al clădirii taie unul dintre cuptoare, la fel latura sud-estică a sa, după cum unul dintre postamentele coloanelor intră sub fundaţia edificiului în opus graecum.
Din porticul dezvelit s-au păstrat numai patru baze (postamente) şi primul tambur din calcar alb, friabil, al fiecărei din cele patru coloane. Aşa cum a fost el descoperit în secţiunea SI, practic aproape pe diagonală pe lăţimea acesteia, porticul are lungimea cunoscută de 8,2 m şi orientarea identică cu a tuturor celorlalte construcţii dezvelite în secţiunea V-E – NE-SV. Coloanele pare să fi fost aşezate la distanţe relativ egale, respectând un modul (cel puţin în cazul a trei dintre ele). Prima dinspre V este însă la 3,3 m E de următoarea (faţă de 1,83 m, respectiv 2,14 m celelalte trei = distanţa dintre centrele orificiilor din mijlocul tamburilor), ceea ce ar putea sugera lipsa unei baze de coloane în spaţiul mai mare dintre cele două. De altfel, în intervalul dintre coloana 1 şi 2 (dinspre SV spre NE), prinsă sub fundaţia clădirii în opus graecum, apare o dală mare, cu latura vizibilă lucrată în formă de „V”– urmele unui pavaj? – care ar putea reprezenta nivelul de călcare al construcţiei de care ţinea şi porticul descoperit (?).
Postamentele coloanelor porticului sunt din calcar, de formă rectangulară sau chiar trapezoidală) (0,7 x 0,5-0,6 m; 0,8 x 0,6 m; 0,8 x 0,6 m; 0,9 x 0,6 m), însă sunt relativ neîngrijit lucrate. Prezintă o mică adâncitură pe suprafaţă, în locul în care a fost fixat fusul coloanei, acesta din urmă fiind însă amplasat spre latura estică sau vestică a postamentului, nu în centrul său. Fusele coloanei au diametrele de câte 0,32 m, înălţimea de 0,2 m, sunt bine lucrate, unele sunt însă dintr-un calcar foarte friabil.
În ceea ce priveşte încadrarea cronologică a porticului căruia i-ai aparţinut aceste coloane, elemente de natură stratigrafică, precum şi materialele arheologice descoperite ne-ar putea oferi repere în acest sens. Astfel, arătam mai sus că aceste coloane au fost dezvelite în prima fază a gropilor unor cuptoare pentru prelucrarea metalelor, pe care le încadram în cea mai timpurie perioadă romană (I A). Totodată, în umplutura acestor cuptoare, ca şi de pe nivelul porticului, au început să apară şi fragmente ceramice de factură elenistică târzie, ceea ce ar face posibilă o datare a porticului în această perioadă. Deocamdată nu ne-am edificat asupra acestui nivel, deoarece săpătura arheologică s-a oprit înainte de a ajunge la baza postamentelor coloanelor.
Descoperirea unui portic aparţinând unei edificiu elenistic, la cca. 40 m V de incinta elenistică are o importanţă particulară, date fiind puţinele construcţii constatate până acum în exteriorul acesteia. Secţiunile de control efectuate anterior în zona incintei elenistice pentru verificarea existenţei unei locuiri contemporane cu funcţionarea acesteia, au dus la descoperirea de materiale arheologice amestecate, fără nici un element constructiv in situ.
În afara incintei, spre V, s-au constatat depuneri mai vechi, probabil provenite de la o locuire sporadică şi modestă din apropierea acesteia, de unde proveneau materiale elenistice şi romane timpurii, inclusiv un sesterţ de la Nerva6. De asemenea, în cadrul săpăturilor efectuate de H. Nubar în zona basilicii extra muros, în secţiunea paralelă cu axul longitudinal al basilicii, nivelul elenistic târziu nu a putut fi cercetat decât pe o porţiune redusă, în apropierea zidului de apărare din aceeaşi perioadă. Nu s-au obţinut rezultate concludente datorită pânzei freatice7.
Nivelul elenistic a fost mai bine observat în schimb mult mai la V de incinta elenistică. În urma secţiunilor efectuate pentru verificarea stratigrafiei între valul al III-lea şi incinta romană timpurie, au fost descoperite câteva vestigii aparţinând acestei epoci: urme de ziduri sau temelii aparţinând unor locuinţe/construcţii, vetre, pavaj de pietre şi tuburi de la o conductă de apă sau de canalizare8. S-a constatat că în zona în discuţie (în spatele şi la V de zidul roman timpuriu), locuirea elenistică este intensă9.
Descoperirea în această campanie a porticului unei clădiri aflate în imediata apropiere a incintei elenistice ar putea oferi date noi legate de caracterul şi intensitatea locuirii în această zonă.
Ultimele elemente constructive constatate în campania 2004 le reprezintă două gropi aparţinând unor stâlpi de lemn incendiaţi, descoperiţi în caroul 4 al lui SI, la 2,4 m E de colţul nord-estic al clădirii în opus graecum. Prima are diametrul de 0,32 m, a doua, de 0,24 m, distanţa dintre ele este de 0,6 m. Faptul interesant îl reprezintă orientarea acestora – pentru prima dată apar element constructive care au altă orientare decât clădirile aparţinând epocilor ulterioare. Construcţia căreia i-au aparţinut aceşti stâlpi pare orientată E-V. Alături apare amprenta unui perete de lemn ars. Deocamdată nu avem elemente pentru încadrarea cronologică a acestor structuri de lemn, după orientare însă ele par a fi anterioare porticului.
Materialele arheologice descoperite în primul rând în umplutura cuptoarelor pentru prelucrarea metalelor constau în fragmente de creuzete pentru topirea bronzului, probabil şi a metalelor preţioase, rebuturi/obiecte din bronz şi fier în curs de prelucrare, foarte multă zgură de fier, oase de animale în curs de prelucrare, precum şi fragmente ceramice şi de vase din sticlă, ace de păr şi de cusut din os, un număr de 15 monede, majoritatea din bronz. De pe nivelul porticului au fost recoltate fragmente ceramice elenistice, amestecate cu materiale ceramice romane timpurii. Materialele respective sunt în curs de prelucrare.
În campaniile viitoare se va urmări continuarea cercetărilor arheologice pe restul suprafeţei secţiunii S I (25 x 4 m), în vederea dezvelirii monumentelor aflate aprox. în centrul oraşului roman timpuriu, a celor greceşti şi în vederea edificării asupra stratigrafiei complexe a acestei zone.
Note:
1. Un scurt istoric al cercetărilor basilicii extra muros, ca şi rezultatele preliminare ale acestei prime campanii de săpături arheologice au fost publicate în CCA 2002, p. 168-170.
2. CCA 2002, p. 168-170.
3. Descoperirile din anul 2002 figurează în CCA 2003, p. 163-165.
4. CCA 2004, p.156-158.
5. Această clădire, impresionantă ca dimensiuni şi tehnică de construcţie, a fost descrisă în CCA 2003, p. 164, precum şi în CCA 2004, p. 157.
6. C. Preda, A. Doicescu, Zidul de apărare din epoca elenistică, în Histria II, 1966, p. 330.
7. H. Nubar, Şantierul arheologic Histria. Sectorul bazilica extra muros, MCA 9, 1970, p. 196, fig. 13.
8. Secţiunile S 3-S 5 din 1951, vezi Histria I, p. 173-180, pl. XIII, fig. 61-64.
9. Histria I, p. 177-180, pl. XIII; este vorba despre complexul cercetat în anii 1949-1950, unde în sectorul Z2 şi X au fost descoperite case, fântână şi stradă din epoca elenistică.
Cercetări geofizice
Florin Scurtu (GEI-PROSECO Bucureşti)
Cercetările noastre din 2004 la Histria, pe Platoul de Vest, le continuă pe cele din anii precedenţi, cu rezultate cu totul remarcabile, punând în evidenţă o structură stradală necunoscută şi doar parţial bănuită, care constituie, după păreri autorizate, un fel de nouă descoperire a Histriei.
Imaginea prezintă o parte din rezultatele obţinute anul trecut pe Platou. Se observă cu claritate prezenţa unor anomalii magnetice de formă alungită (dintre care una principală, orientată aprox. N–S şi cu o lungime mai mare de 150 m în această hartă, din care pornesc mai multe anomalii orientate V-E), care reprezintă străzi antice. La acestea se adaugă alte imagini, care sunt încă în curs de prelucrare şi interpretare, dar care complectează în mod foarte eficient imaginea prezentată în această figură, precizând extinderea reţele stradale pe cuprinsul platoului.
Cercetările au fost efectuate cu fonduri de la MEC (Programul CERES) şi cu fonduri proprii ale GEI-PROSECO.
Alexandru Suceveanu – responsabil (IAB)
Sector: Basilica Pârvan
Mircea Victor Angelescu – responsabil sector (MCC, IAB), Valentin Bottez (FIB, MNIR), Anca Timofan (MCDR Deva), Mircea Dabâca (IAB)
Anul acesta metoda de lucru a fost optimizată prin introducerea unui sistem de înregistrare a datelor şi observaţiilor arheologice care are la bază utilizarea fişelor de context, a registrelor de evidenţă a materialului arheologic dar şi a transpunerii informaţiilor obţinute pe teren într-o bază de date şi în aplicaţia GIS a şantierului.
Fişele de context adaptate după modelul celor utilizate de M.o.L.A.S. (Museum of London Archaeological Service) au permis eficientizarea descrierii în detaliu a caracteristicilor contextelor ca unităţi stratigrafice care alcătuiesc structurile şi complexele arheologice.
Pentru a facilita elaborarea unei matrice stratigrafice, relaţionarea şi localizarea contextelor, acestea au fost numerotate în raport cu indicele secţiunii în care au fost excavate. (în S1 avem contextul 1001, în S2 – 2001, în S3 – 3001).
Prin corelarea elementelor de stratigrafie orizontală cu cele de stratigrafie verticală se va urmări stabilirea concretă şi obiectivă a secvenţialităţii cronologice a evenimentelor şi a evoluţiilor constructive care au avut loc în arealul supus cercetării noastre.
În anul 2000 au fost reluate vechile săpături ale lui V. Pârvan1 şi Marcelle Lambrino2 din zona basilicii paleo-creştine de lângă latura sudică a incintei romane târzii, noua cercetare având ca scop sistematizarea vechilor săpături şi a informaţiilor legate de principalele complexe arheologice identificate în sector: basilica paleo-creştină şi relaţia sa cu zidul de incintă; „săpătura Lambrino” din interiorul basilicii (cuprinsă într-o secţiune de mari dimensiuni numită S1 şi verificarea teoriei lui Marcelle Lambrino legată de posibila existenţă a unui edificiu de cult dedicat zeului Apollo Ietros suprapus de basilică.
Cercetarea arheologică în perimetrul basilicii a evidenţiat o porţiune din zidul sudic al basilicii (sud-estul S1) precum şi amprenta acestuia în zidul de incintă. Un alt zid, care probabil că aparţine unei faze anterioare a basilicii, a fost descoperit în sud-vestul S1. Ca urmare a cercetării stratigrafice efectuate în acest perimetru, sub nivelul corespunzător construcţiei basilicii am identificat resturile a patru clădiri: Casa nr. 1 (în colţul nord-vestic al S1, datată în sec. IV-III a.Chr.), Casa nr. 2 (în nordul S1, nedatată), Casa nr. 3 (în S2, de perioada arhaică) şi Casa nr. 4 (în estul S1, cercetată în 2004, amenajată într-un strat gros de lut galben). În centrul S1, în stâncă, am descoperit un bothros deja cercetat de V. Pârvan.
Săpăturile legate de zidul de incintă roman târziu au evidenţiat cu precizie traseul acestuia în dreptul basilicii şi la V de aceasta. De asemenea, în sud-vestul S1 am descoperit o refacere târzie a zidului, lângă care apare o poartă. Spre V a fost posibilă urmărirea succesiunii celor trei faze ale incintei romane târzii (A, B şi C) cât şi tehnica de construcţie a acestora. Structura masivă de zidărie, aflată în punctul de flexiune al acesteia, nu poate fi interpretată altfel decât ca fiind un turn al fazei A3.
În 2005, săpăturile s-au concentrat la E de S1, unde a fost deschisă S3, în zona absidei basilicii paleocreştine, unde a fost deschisă S4 şi către V, în zona intrării în basilica paleocreştină, unde a fost dechisă S1 ext.
S3
Am identificat un „pinten” al zidului de incintă (ţesut cu aceasta), care înaintează 0,70 m către N. La un moment dat pe acesta a fost aşezată fundaţia basilicii, a cărei zidărie este evidentă în „pinten”, unde apare nefăţuită, spre deosebire de faţa acestuia – frumos făţuită către V.
Limita estică a secţiunii este constituită de zidul vestic al unei clădiri numită convenţional Casa nr. 5. Acest zid se termină în „pinten”-ul incintei.
Succesiuna stratigrafică stabilită de noi a surprins două intervenţii moderne (săpăturile Pârvan şi Lambrino), care au deranjat straturile antice (am surprins doar pe o suprafaţă redusă 3 straturi despre care nu putem da date suplimentare în acest moment), însă s-au oprit la nivelul unui strat de lut galben masiv (denumit convenţional contextul 3004), întâlnit si în S1 şi datat în epoca arhaică. În acest strat am identificat trei intervenţii antice:
– un strat de umplutură masiv sub forma unei gropi ce conţinea în principal scoici şi fragmente ceramice rulate (denumită convenţional contextul 3003);
– o groapă menajeră datată de o amforă grecească arhaică fragmentară de tip „Lesbos gri” (a doua jumătate a sec. VI a.Chr.);
– în sudul S3 am identificat ceea ce pare a fi şanţul de fundaţie a zidului de incintă (denumit convenţional contextul 3005; L=3,70 m, l=0,70/0,80 m).
S4
La V de „synthronos”-ul basilicii târzii, am identificat un zid cu traseu semicircular, construit în mare parte din şisturi verzi şi rar din pietre de calcar, legate cu mortar. Este absida (denumită convenţional contextul 4002) unei basilici paleo-creştine (numită convenţional basilica 1) anterioară celei vizibile azi (numită convenţional basilica 2), orientată tot E-V – cu o uşoară deviaţie către S faţă de cealaltă basilică. Zidul, care constituie fundaţia acestui edificiu, are grosimea de 1,10 m şi s-a păstrat pe o înălţime de 0,50-0,55 m. Restul clădirii a fost distrus încă din antichitate, posibil în momentul construcţiei basilicii 2. Zidul absidei basilicii 1 este suprapus, în colţul nord-vestic al S3, de „synthronos”-ul şi de zidul absidei basilicii 2. A mai fost identificat un nivel (denumit convenţional contextul 4003) pe care se află bucăţi de şist verde legate cu lut galben (posibil un pavaj); limita inferioară a acestui strat corespunde limitei inferioare a fundaţiei absidei (4002), ceea ce înseamnă că 4003 poate fi interpretat ca fiind nivelul de construcţie al absidei.
Săpătura din acest an a mai pus în evidenţă o fază mai veche a basilicii 2, vizibilă în zona absidei, traseul fazei anterioare depăşindu-l pe cel al fazei vizibilă astăzi cu 10-20 cm.
Tot în S4 am descoperit zidurile unei clădiri greceşti, denumită convenţional Casa nr.5; au fost dezveliţi doar 3 pereţi din această clădire, şi nu până la limita inferioară. Z1 (zidul vestic al clădirii, care desparte S4 de S3) este dezvelit pe faţa estică pe lungimea de aprox. 1 m, pe faţa vestică (vizibilă doar în S3) el fiind dezvelit pe o lungime de 2,70 m. În partea în care a putut fi urmărit, el are o înălţime de aprox. 1,70 m, este construit din pietre de şist verde (la care se adaugă puţine pietre de calcar) lunguieţe şi subţiri, legate cu lut galben. Z2 (zidul sudic al Casei nr. 5) se păstrează pe o lungime de 1,70 m şi pe o înălţime de 1,08 m. Z3 (zidul estic al Casei nr. 5) a fost dezvelit pe lungimea de 0,75 m şi pe o înălţime maximă de 1,14 m. Nu am descoperit nici un nivel de călcare în interiorul clădirii, succesiunea stratigrafică cuprinzând mai multe nivele de umplutură ce conţineau material ceramic grecesc datat din epoca elenistică până în cea arhaică.
Sub absida basilicii 2 a apărut o porţiune din zidul de incintă, care taie în diagonală zidurile sudic şi estic ale Casei nr. 5 şi este dezvelit pe o lungime de 2,35 m şi pe înălţimea de 0,92 m; materialul de construcţie folosit este în principal şist şi doar rar calcar, iar liantul este un mortar alb cu sfărâmătură de piatră.
S1 ext
În zona de NE a sectorului a fost deschisă secţiunea S1 ext (L=12 m, l=2,20 m), proiectată ca o extindere a S1 şi despărţită de aceasta printr-un martor cu lăţimea de 2 m, cu scopul de a surprinde stratigrafia în acest perimetru aflat în apropierea zidului de V al basilicii paleocreştine de sec. VI.
În cursul acestei campanii s-a ajuns până la o adâncime maximă de 1,20 m (adâncimile au fost raportate la nivelul e călcare in interiorul basilicii +5,15 m sistem referinţă Marea Neagră).
Iniţial a fost demontat pavimentul de cărămizi păstrat parţial în colţul de NV al basilicii pe o suprafaţă de 4 m2. Ulterior cercetarea stratigrafică a relevat următoarele structuri şi complexe arheologice:
Z1 (1002ext) – 2,20 x 0,70 x 0,15 m (lungime x lăţime x înălţime), descoperit la extremitatea sudică a S1ext la adâncimea de 0,45 m. Este construit în opus incertum din roci de şist verde local şi calcar nefasonate legate cu mortar şi aşezate pe 2 asize. Porţiunea de zid descoperită are o direcţie E-V fiind perpendiculară pe capătul sudic al zidului de V al basilicii.
Z2a (1003ext) – 2,70 x 0,70 x 0,40 m, a apărut la adâncimea de 0,45 m. Este construit din roci de şist verde nefasonate legate cu pământ aşezate pe 4 asize. Zidul a fost descoperit fragmentar fiind distrus de intervenţii ulterioare spre extremitatea nordică. Structura constructivă are direcţia N-S şi este perpendiculară pe Z1.
Z2b (1003ext) – 1,30 x 0,30 x 0,20 m a fost descoperit la adâncimea de 0,45 m şi poate fi pus în relaţie cu Z2a. Tehnica si materialul de construcţie sunt similare cu cele utilizate în situaţia anterioară. Traseul zidului a fost surprins pe direcţia E-V marcând un unghi drept cu Z2a şi fiind adosat lui Z1.
Z3 (1004ext) – 1,20 x 0,70 x 0,40 m, a fost descoperit la adâncimea de 0,45. Zidul cu direcţia E-V a fost distrus de intervenţii ulterioare şi este perpendicular pe zidul vestic al basilicii. Materialul de construcţie folosit a fost şistul verde si calcarul iar ca liant s-a folosit pământ. Au fost descoperite 4 asize. Sub prima asiză, în colţul de NV al zidului a apărut o dală de calcar galben fasonată (probabil spolia).
Z 4 (1008ext) – Zidul a fost descoperit fragmentar pe o lungime de 4,30 m în două segmente la o adâncime de 0,87 m, pe direcţia N-S. Primul segment reprezintă o porţiune de 1,00 x 0,60,m x 0,40 m iar al doilea are dimensiunile de 1,80 x 0,60 x 0,40 m. Între cele două segmente există un spaţiu de 1,25 m lungime. Structura a fost construită din roci de şist verde nefasonate legate cu pământ şi aşezate pe 3 asize. Z 4 are un traseu paralel cu zidul de V al basilicii.
Z 5 (1009ext) – 1,50 x 0,45 x 0,10 m, a fost descoperit fragmentar la adâncimea de 1,10 m având traseul pe direcţia E-V (cu o uşoară înclinaţie spre N), între Z2a şi Z3. Zidul a fost construit din roci de şist verde nefasonate legate cu pământ aşezate pe 2 asize.
Funcţionalitatea arhitectonică precisă a acestor structuri constructive ne este încă necunoscută, săpătura în această zonă a sectorului fiind abia la început. Fără îndoială caracterul lor este religios iar analiza relaţiilor stratigrafice între acestea şi celelalte contexte precum şi studiul tehnicilor de construcţie utilizate, ne indică o posibilă apartenenţă la o faza mai timpurie a basilicii de sec. VI p.Chr.
Intervenţia ulterioară care a deranjat structura acestor ziduri a fost sesizată la nivelul unei gropi de mari dimensiuni (secţionată prin trasarea S1ext). Stratul de umplere (1006ext) este mediu solidificat, de culoare maronie prezentând material amestecat (ceramică de factură elenistică şi romană târzie), fragmente de material constructiv, etc. Această intervenţie este puternic vizibilă de la m3 până la capătul sudic al S1ext.
Extremitatea de N a secţiunii este marcată de un strat puternic solidificat, galben deschis, surprins pe o lungime de 2,50 m şi posibil nederanjat (1007ext). În acest strat au fost descoperite două postamente de coloană circulare din calcar galben. Primul a apărut la adâncimea de 0,25 m între m. 2 şi m. 3, la 0,20 m de profilul de E al S1ext şi are un diam. de 0,40 m. În strânsă relaţie cu acesta au fost descoperite mai multe cărămizi (unele disparate) posibil aparţinând unui nivel de călcare (paviment). Al doilea postament a apărut la 0,50 m adâncime în dreptul m. 2, fiind descoperit parţial în profilul de V al secţiunii.
Tot în dreptul profilului vestic şi secţionată de acesta a fost descoperită o groapă de formă aprox. rectangulară (1 x 1,30 m) ce conţine un strat (1005ext) slab solidificat, gri închis având o grosime de 0,25 m. Acesta este compus cu precădere din cenuşă şi particule fine cu incluziuni de fragmente ceramice şi de material constructiv. La capătul sudic al S1ext între m. 9 şi m. 10, la aprox. 0,30 m de profilul vestic a fost descoperită la adâncimea de 1,15 m, o placă rectangulară de chirpic ars cu dimensiunile de 0,50 x 0,40 m aparţinând unei posibile amenajări.
Note:
1. V. Pârvan, Histria VII, AARMSI, III, 1923-1924, 2.
2. Marcelle Lambrino, Les Vases archaïques d’Histria, Bucureşti 1938.
3. Pentru mai multe amănunte vezi rapoartele pentru situl Istria, sectorul Basilica Pârvan din CCA 2001, p. 114; CCA 2002, p. 164-165, CCA 2003, p. 161-162; CCA 2004, p. 158-159.
Abstract:
In 2005, we have identified in S3 an extension to the north of the defence wall (0.7 m), an archaic layer made of yellow clay and what seems to be the foundation trench of the late Roman defence wall. In S4, we have discovered the foundation of the apsis of an earlier Christian basilica and an earlier phase of the later basilica. We have also discovered three walls of a Greek building we called House no. 5 (Casa nr. 5), two of which are cut diagonally by the defence wall, on which the foundation of the later basilica was laid. To the west, a new section (S1ext) was opened, parallel with the western wall of the Pârvan Basilica. The maximum depth reached during this campaign was 1.2 m and allowed the research of five walls with different structures and orientations.
Sector Basilica cu Criptă (Florescu)
Irina Achim – responsabil sector (IAB), Irina Băldescu, Cosmin Moise (student FIB), alentin Bottez (MNIR)
Săpăturile din campania 2005 s-au concentrat în sectorul N, situat pe flancul N al basilicii paleocreştine şi au avut ca principal scop finalizarea cercetării în săpăturile de suprafaţă deschise în anul 2004.
Am procedat la deschiderea altor trei casete (A2, B2, C2), la V de S2, secţiuni a căror menire a fost dezvelizea cvasicompletă a laturii de V a ,,podiumului’’, precum şi a eventualelor structuri arhitectonice aflate la Nde acesta. În acelaşi timp, am continuat cercetarea în cele trei casete deschise în campania 2004 (A1, B1, C1). Pentru lămurirea unor situaţii de teren cu care ne-am confruntat anul acesta am efectuat un sondaj în nava laterală N a basilicii paleocreştine (Sondaj 1) şi am procedat la demontarea unui rest de zid şi de pavaj aflate în c. 13-14 ale secţiunii magistrale N-S, S2.
În timpul campaniei 2005, în afara structurilor denumite convenţional podium (identificate zidurile Pw şi Pn) şi peribolos (Pb), au fost identificate două construcţii, A, la N de podium şi două laturi ale unei alte construcţii (Bs şi Be).
Sistem constructiv se remarcă prin absenţa unei fundaţii propriu-zise, zidurile fiind implantate în canale săpate în stâncă. Se observă că şi sub zidul de N al bazilicii se întinde un astfel de canal.
Sondaj 1
Este situat în extremitatea vestică a navei laterale Na basilicii paleocreştine şi respectă lărgimea navei. Dimensiuni: 1,40 m (N-S), 2 m (E-V). Se află la aprox. 2 m V de limita pavajului din dale de calcar identificat în colateralul N de Gr. Florescu.
Scopul principal al acestei secţiuni a fost acela de a identifica traseul zidului V al podiumului, eventual latura sa sudică. Măsurătorile au fost făcute în funcţie de stylobatul N al navei centrale şi de zidul perimetral N al basilicii. Am constatat în cursul săpăturilor urmele unor intervenţii anterioare, care au bulversat iremediabil succesiunea stratigrafică până aproape de stânca nativă. Nici unul dintre traseele de zid pe care le căutam nu au fost reperate în cadrul sondajului.
Succesiunea stratigrafică este următoarea:
– intervenţie modernă, probabil în urma săpăturilor efectuate de Gr. Florescu, pământ de culoare neagră, consistenţă moale, prăfos, ce conţinea rare materiale arheologice, între -0,80 -1,46 m;
– strat cenuşiu aflat la adâncimi cuprinse între -1,46 m şi -1,73 m; conţine materiale arheologice;
– strat de culoare galbenă, nisipos, aflat la adâncimi cuprinse între -1,73 m şi -1,93 m.
Materiale arheologice recoltate: cinci pungi de ceramică (romană şi romană-târzie); o pungă de oase animale; o teracotă fragmentară ?; un capitel doric din calcar, precum şi o monedă de bronz.
Încas. A1 şi B1 cercetarea a fost terminată în cursul campaniei arheologice 2005. Situaţia arheologică raportată în 2004 este neschimbată.
Cas. C1
Este situată la S de cas. B1, despărţită de aceasta printr-un martor de 1,00 m. Dimensiunile sale sunt de 5,40 m pentru laturile N şi S, de 2,10 m pentru cea estică şi de 2,20 m pentru cea vestică. Spre deosebire de cas. A1 şi B1, aceasta a fost împărţită în două carouri, A (la V) şi B (la E). Cercetatea începută în 2004 a continuat în 2005.
În campania arheologică 2004 au fost scoase la lumina mai multe trasee de zid, descrise în raportul nostru din anul respectiv: Z2 (a cărui extremitate nordică se găseşte în cas. B2), aflat în c. A. La E de Z2, în c. B, se află alte trei structuri arhitectonice: o platformă din piatră măruntă de calcar şi şist, precum şi materiale de construcţie, parţial dezvelită; Z3: la N de platformă, perfect aliniat acesteia, orientat aprox. E-V; Z4: la N de Z3, capătul său oriental se pierde în profilul de N al casetei.
În încercarea de a cerceta exhaustiv această secţiune, în anul 2005 am îndepărtat pământul până la nivelul stâncii native, în ambele carouri, cruţând structurile arhitectonice deja identificate.
În c. A, la E de Z2, lipit de acesta se găsea un bloc fasonat de calcar cochilifer (dimensiuni: 0,50 x 0,42 x 0,34 m), care stătea de un nivel de lutuială. Pentru a putea continua săpătura în adâncime am procedat la îndepărtarea acestei piese. Din pământul galben pe care era aşezat acest bloc am recoltat o serie de materiale ceramice de epocă romană, printre care o farfurie fragmentară şi un opaiţ întreg.
La nivelul stâncii a fost identificat un puţ (bothros II, complex închis) practicat în roca nativă. Partea sa superioară se găseşte la adâncimea de -1,73 m faţă de profilul N al secţiunii. Este vizibilă numai jumătatea sa estică, restul aflându-se fix sub traseul profilului care susţine zidul Z2. Dimensiunile părţii vizibile a bothrosului II sunt: 0,60 m (E-V) şi 1,44 m (N-S). Pe partea sa orientală este mărginit de o dală de calcar (dimensiuni: 0,65 x 0,35 x 0,13 m). Aceasta ar putea fi ceea ce subzistă dintr-o amenajare la suprafaţă a acestei instalaţii. Am început operaţiunea de golire a conţinutului bothrosului, dar din lipsa mijloacelor tehnice am decis continuarea în campania viitoare. Am înaintat până la adâncimea de 2,32 m unde am sistat lucrările. Spre deosebire de bothros I (aflat cca. 13 m la S, în absida basilicii) acesta conţine exclusiv materiale de epocă greacă. Am recoltat 3 pungi de ceramică (predomină fragmentele de amforă) şi una de oase animale. Mare parte dintre acestea prezintă urme de ardere secundară. Deasupra bothrosului stratigrafia este următoarea:
– zid din blochete de calcar şi şist local (Z2), legat cu pământ, pandant al lui Z1 (din cas. B1); se conservă pe o înălţime de 0,56 m şi este aşezat pe un
– strat preparator de pământ galben curat între -0,56 şi -0,78 m;
– lentilă gris, între -0,78 şi -0,83 m;
– groapă umplută cu pământ galben-cenuşiu, între -0,83 şi -1,32 m;
– strat consistent de umplutură, de culoare cenuşiu-gălbuie, ce conţine scoică măruntă, pietreşi fragmente ceramice, foarte bogat în materiale arheologice, situat între -1,32 şi -1,80 m unde se profilează partea superioară a bothrosului propriu-zis;
– la S de bothros, în extremitatea profilului, se conservă un nivel de culoare cafenie, ce conţine scoică măruntă, situat deasupra stâncii, între -1,40 şi 1,98 m unde apare stânca nativă.
Succesiunea stratigrafică (în c. A) faţă de profilul N este următoarea: strat vegetal, între 0 şi -0,10 m; strat de culoare galbenă, consistenţă moale, conţinând pietricele şi scoică măruntă, între -0,10 şi -0,39 m; strat de lut galben, compact, între -0,39 şi -0,56 m; lentilă de culoare gris, cu scoică măruntă şi nisip, între -0,56 şi -0,60 m; strat cenuşiu cu scoici, fragmente ceramice şi pietricele, între -0,60 şi -1,12 m; strat de culoare cenuşiu-gălbuie, de nivelare, între -1,12 şi -1,34 m; strat de culoare cenuşie închisă, ce conţine materiale arheologice, între -1,34 şi -1,50 m; lutuială fină de amenajare a stâncii, ce conţinea scoică, pietre mărunte şi fragmente ceramice, între -1,50 şi -1,61 m; la această adâncime a fost identificată stânca nativă.
Materiale arheologice: 21 de pungi de ceramică (foarte amestecată, grecească, elenistică şi romană); 3 vârfuri de săgeată din bronz; 8 obiecte de bronz neidentificabile înainte de curăţare; 5 pungi de oase animale (una dintre acestea provine din bothros II); două obiecte de fier şi zgură de fier; un opaiţ roman întreg.
Cas. A2
Este situată la V de secţiunea magistrală N-S, S2, şi constituie pandantul cas. A1. Este despărţită de S2 de un martor de un metru. Dată fiind configuraţia terenului laturile casetei sunt inegale. Dimensiuni: 3,79 m (latura de E); 3,87 m (latura de N); 3,77 m (latura de V); latura sudică este marcată de linia zidului de N al podiumului. Pentru a facilita înregistrarea materialelor arheologice am împărţit suprafaţa casetei în patru carouri, A1 şi A2 (la N), B1 şi B2 (la S).
La momentul începerii cercetării în această zonă se putea observa că întreaga suprafaţă a suferit o decapare masivă, cu dată şi autor necunoscute, care a afectat iremediabil succesiunea stratigrafică. După îndepărtarea stratului vegetal, am săpat într-un pământ de culoare galben-cenuşie, foarte dur, cu puţine materiale arheologice. Deasupra stâncii am constatat existenţa unei lutuieli fine cu pământ galben. O parte din structurile arhitectonice identificate erau vizibile înainte de debutul săpăturilor. Adâncimile maxime atinse, raportate la profilele respective, sunt următoarele: 0,31 m (în colţul SE, faţă de profilul E); -0,49 m (în colţul NE); 0,60 m (în colţul NV, faţă de profilul N);
Cercetarea întreprinsă a condus la punerea în evidenţă a unei construcţii, A, din care se conservă două trasee parţiale de zid (Asud şi Aest), posibil altar ? Aceasta se află aprox. în centrul casetei. Se conservă numai prima asiză de zidărie, din blocuri mari de calcar. Nu au fost identificate urme de liant. Zidurile sunt implantate într-un şanţ săpat în stânca nativă, folosind ca element de priză spărtură de şist amestecată cu pământ galben.
A-sud: orientat E-V; dimensiuni: 1,45 m lungime şi 0,42 m lăţime;
A-est: orientat N-S; dimensiuni: 1,62 m lungime şi 0,52 m lăţime; la E de acest zid şanţul său de implantare este vizibil pe aprox. 0,06 m; spre N, în prelungirea zidului, am pus în evidenţă un negativ de zid, săpat în stânca nativă care continuă aprox. încă 1,40 m şi are o lăţime de cca. 0,70 m; după care îşi schimbă traseul şi redevine vizibil pe direcţie E-V, până la intersecţia sa cu profilul E al casetei, pe alţi cca. 2 m. Este posibil ca acest şanţ să constituie un pandant al unei amenajări similare, identificate în 2004 în S2, orientată N-S. Zidul pe care această amenajare îl susţinea nu a fost identificat, fiind probabil demantelat încă din antichitate. Însă, la extremitatea estică a zidului de N al podiumului, fix pe traseul acestui şanţ am identificat un bloc de mari dimensiuni, orientat N-S, „en saillie’’ în raport cu acesta şi purtând urme de montare (indiciu că ar putea fi vorba despre o piesă refolosită la construcţia acestui zid). Până la cercetările viitoare nu suntem în măsură să precizăm dacă acest bloc de mari dimensiuni face parte sau nu dintr-o structură arhitectonică ce se afla la N de podium, în interiorul zonei delimitate de peribolos.
În partea de V a secţiunii, în spaţiul dintre clădirea A şi podium a fost identificată o altă structură arhitectonică, element de legătură cu construcţia B aflată imediat la S. Este vorba despre o „scară’’, cu lăţimea de aprox. 1,15 m, din dale de calcar. Această amenajare respectă aliniamentul ambelor construcţii şi pare să răspundă rolului de zonă de acces, poate chiar în relaţie cu strada care lonjează insula pe latura de V. Până la extinderea săpăturilor în zona străzii orice alt comentariu privind funcţionalitatea sa nu se susţine în teren.
La aprox. 0,90 m spre V faţă de latura vestică a podiumului a fost pusă în evidenţă construcţia B, vizibilă numai pe laturile E, respectiv S. Zidul estic se conservă pe cca. 0,80 m înălţime, în vreme ce cel sudic atinge înălţimea maximă de 1,03 m (spre E). Zidăria a fost descrisă anterior, în partea preliminară a raportului. În această zonă cercetarea va fi continuată în campania 2006.
Am putut observa, de asemenea, că pe o mare parte a suprafeţei casetei stânca a suferit o nivelare foarte pronunţată, aproape de planeitate. Această suprafaţă se remarcă şi prin raritatea materialelor arheologice recoltate (8 pungi de ceramică, la care se adaugă alte 3 pungi recoltate dintre Be şi Pw).
Cas. B2
Este situată în spaţiul dintre podium şi peribolos, la S de cas. A1, la N de cas. C2. Este despărţită de aceasta din urmă de un martor de 1,00 m. A fost împărţită în două carouri, A la V şi B la E. Dimensiuni casetă: 3,50 x 2,50 m. O parte din suprafaţa c. A a fost conservată in situ, din raţiuni de securitate a zidului V al peribolosului. Singura structură arhitectonică identificată este zidul sudic al edificiului B. Am reuşit degajarea integrală a zidului V al podiumului. Cercetările s-au concentrat în zona c. B şi parţial în A. Ca şi în alte zone ale săpăturii am putut repera în teren porţiuni care au suferit o decapare cu dată şi autor necunoscut. Am pus în evidenţă şanţul de fundare al Pw, vizibil pe cca. 0,25-0,58 m în afara zidului. Acest şanţ atinge adâncimi cuprinse între 0,30 şi 0,45 m. Înălţimea totală conservată a zidului vestic al podiumului, în cas. B2, variază între 1,40 şi 1,86 m.
După identificarea edificiului B am procedat la demontarea profilului N al secţiunii şi am extins cercetarea în spaţiul dintre această construcţie şi podium, într-o zonă pe care am denumit-o extensie N. Ca urmare a acestei extinderi am identificat un bloc de calcar (dimensiuni: 0,80 x 0,40 x 0,23 m) prins în structura edificiului B, precum şi a zidului V al podiumului, marcând probabil o uşă. Afirmaţia se susţine prin decroşul vizibil pe faţa zidului Pw, pe toată înălţimea sa conservată.
Succesiunea stratigrafică faţă de profilul S (valabilă şi pentru cas. C2) este următoarea:
– strat vegetal între 0 şi -0,08/0,14 m;
– şanţ de intervenţie, umplut cu pământ negru, prăfos, conţinând o mare cantitate de materiale de construcţie şi piatră, între -0,08 şi 0,68 m;
– strat de culoare brun-cenuşie, compact, între -0,68 şi 0,88 m;
– strat roşiatic, consistenţă dură, aflat deasupra stâncii; este vizibil parţial în zona c. B şi preponderent în caroul A; între -0,90 şi -1 m;
– şanţ de implantare a zidului vestic al podiumului, vizibil numai în caroul B, între -0,88 şi -1,20 m.
În c. A, stratigrafia este următoarea faţă de profilul transversal V:
– şanţ de intervenţie cu pământ negru, afânat, între 0 şi -0,21 m;
– podea de lut galben, între 0 şi -0,06 m; se poziţionează la N de stratul 1 şi pare să fi fost spart de acesta;
– groapă de intervenţie ce conţine o mare cantitate de materiale de construcţie, între -0,21 şi -0,59 m; include stratul 1 şi a constituit o limită a săpăturii noastre în extremitatea sudică a profilului în discuţie; în această zonă ne-am oprit cu săpătura la adâncimea mai sus-menţionată;
– strat de pământ galben cu urme fine de arsură şi chirpic, între -0,06 şi -0,30 m;
– zonă de nivelare cu lut compact, urme de arsură, rare fragmente ceramice, între -0,30 şi -0,46/0,50 m;
– şanţ/groapă de demantelare sau de reparaţie a zidului S al edificiului B (Bs), între 0 şi -0,52 m; este vizibil numai în proximitatea zidului, la S de acesta;
– strat galben-roşiatic, prăfos, între -0,59 şi -0,64 m; este afectat de stratul 8, care îl sparge;
– podea de lut cu urme puternice de arsură şi fragmente ceramice, între -0,46 şi -0,64 m;
– strat de culoare cenuşie, de nivelare, între -0,64 şi -0,72 m;
– strat roşiatic, cu consistenţă dură, de amenajare a stâncii, între -0,72 şi -0,76 m; corespunde stratului 4 din stratigrafia faţă de profilul S, vezi mai sus;
– strat de nivelare a stâncii cu spărtură de şist de dimensiuni foarte mici, între -0,76 şi -0,80 m; stânca nativă apare la -0,80 m şi în această zonă săpătura s-a oprit la adâncimea menţionată;
– strat galben-cenuşiu, de umplutură a şanţului de fundare a zidului S al edificiului B, între -0,84 şi -1,10 m;
– strat de pământ galben, deasupra stratului 12, corespunde nivelului 8, între -0,62 şi -0,75 m.
Materiale arheologice: 16 pungi cu ceramică, preponderent de epocă romană; 5 obiecte fragmentare din sticlă; un obiect de fier; un obiect din bronz; o teracotă fragmentară; o piesă de arhitectură fragmentară identificată în şanţul de fundare al zidului de V al podiumului.
Cas. C2
Este situată în spaţiul dintre Pw şi Pbw, la S de cas. B2, despărţită de aceasta din urmă printr-un martor de un metru. Pentru a facilita înregistrarea materialelor arheologice suprafaţa casetei a fost împărţită în două c., A la V şi B la E. Dimensiuni cas.: 3,50 x 2,50 m. Săpătura s-a concentrat în zona c. B, în proximitatea zidului Pw, cu scopul de a verifica relaţia acestuia cu zidul perimetral N al basilicii paleocreştine. Menţionez că măsurătorile au fost făcute în funcţie de zidul basilicii şi numai în anumite cazuri faţă de profilul N.
Au fost identificate mai multe structuri de zidărie cum ar fi: un zid, Z8, situat în c. A, cu traseu N-S, legat cu mortar pe care se află montat un prag (necercetat); un rest de zid, Z9, situat în caroul B, la mică distanţă de Pw. Am putut constata existenţa unei ample zone de dărâmătură, provenind de la toate aceste structuri. Stratigrafia secţiunii faţă de profilul N coincide cu cea identificată în cas. vecină, B2. Cercetarea a fost sistată anul acesta la adâncimea de 1,00 m (lângă profilul N), pe stânca nativă. Am putut observa ca aceasta a fost nivelată până la planeitate pe toată suprafaţa degajată (reîntâlnim această situaţie în cas. B2). În proximitatea lui Pw adâncimea maximă atinsă este de cca. 2,41 m. Am pus în evidenţă şanţul de fundare a laturii V a podiumului, vizibil pe cca. 0,30 m în afara zidului, cu adâncime maximă de 0,40 m (la intersecţia cu zidul basilicii). În mod surprinzător traseul urmat de acest şanţ se direcţionează spre V, chiar în zona de intersecţie dintre perimetralul N al basilicii şi zidul occidental al podiumului. În fundaţia basilicii am identificat un bloc reutilizat, provenind probabil din zidul podiumului, înecat în mortar. Zidul occidental al podiumului intră în fundaţia basilicii, sunt vizibile două blocuri de calcar aliniate pe traseul său, dar sondajul pandant casetei C2 în nava laterală N a basilicii nu ne-a permis identificarea sa sub nivelul basilicii. Înălţimea maximă conservată a zidului Pw în cas. C2 variază între 0,96 m (lângă zidul N al basilicii) şi 1,54 m (lângă profilul N al secţiunii). Este foarte posibil ca latura sudică, precum şi colţul de SV al podiumului să fi fost utilizate ca bază a fundaţiei edificiului de cult creştin.
Cercetarea va continua în campaniile următoare pentru lămurirea tuturor acestor aspecte.
Materiale arheologice: 13 pungi de ceramică preponderent de epocă romană (printre aceste fragmente se găseşte şi o amforă reîntregibilă); materiale de construcţie; trei pungi de oase animale şi o plachetă rectangulară de marmură gris, şlefuită.
Extramuros – Poarta Mare – Turnul Mare
Paul Damian – responsabil sector, Adela Bâltâc, Nicoleta Nedelcu, Valentin Bottez (MNIR), Alina Pascale (FIB), Andreea Ştefan, Monica Bîră (studenţi FIB)
Din anul 2000 a fost demarată cercetarea zonei din exteriorul incintei cetăţii târzii, situată între Poarta Mare şi Turnul Mare, din dorinţa de a face o serie de observaţii asupra locuirii romane timpurii, eventual a celei elenistice, dar şi de a pune în valoare din punct de vedere turistic o porţiune din perimetrul central al aşezării histriene. Zona a suferit numeroase intervenţii atât post construirii zidului de incintă (238 p.Chr.), cât şi mai ales din 1914 încoace, odată cu începerea săpăturilor de la Histria1.
Investigaţiile arheologice din campaniile 2000–2004 au oferit date stratigrafice ale zonei şi au dus la descoperirea unor edificii şi alte complexe arheologice2, databile din epoca elenistică târzie până în ultimul nivel roman timpuriu (nivelul IC3); până în acest moment nu avem indicii concludente pentru plasarea vreunuia dintre complexe posterior ridicării incintei romane târzii (nivelul IIA – din a doua jumătate a sec. III p.Chr.). Pentru primele două nivele (nivelele IA, IB) elementul central îl reprezintă o porţiune dintr-o stradă de factură elenistică4 utilizată şi în epocă romană. În al treilea nivel identificat (nivelul IC), zona suferă transformări majore şi primeşte o nouă orientare şi organizare (definită de strada corespunzătoare canalului nr.35) posibil în contextul transformării acesteia într-un spaţiu public? (construirea unei basilicii civile6 în apropiere vine în sprijinul acestei ipoteze) a cărei amploare nu o cunoaştem încă datorită stadiului incipient al cercetării, dar şi transformărilor ulterioare odată cu construirea zidului de incintă postgotic.
Obiectivele principale ale acestei campanii au fost cercetarea unor elemente legate de edificiul nr.1 (surprinderea limitei de V, detalii constructive în cele două momente cronologice identificate, elemente de datare etc.), detalii constructive ale incintei romane târzii (mai ales cele legate de cronologia bastionului şi turnul Porţii Mari), precum şi elucidarea unor probleme stratigrafice. Pentru aceasta cercetarea s-a concentrat doar în suprafeţele de la N7, cas. – A 1-2, A 1-4, B 1-4, C 2-3, D 2, trasate în anii anteriori, iar acolo unde situaţia a permis eliminarea martorilor stratigrafici dintre anumite casete.
Edificiul nr. 18 – edificiu de mari dimensiuni aflat la N de strada de tradiţie elenistică (artera b), s-a lucrat în interiorul încăperilor definite de zidurile Z1–Z2 (respectiv L6–7 şi zona A39), Z5–Z6 (L3) şi Z3-Z10 (L1). În încăperea L7 au fost cercetate două gropi (denumite convenţional G1 şi G2-G1, adâncimea de la gura gropii = 0,96 m; G2, adâncime de la gura gropi = 0,94 m) cu dimensiuni asemănătoare (de formă ovală în plan, diametru mare = 0,90 m) dispuse la E de chiupul nr.210. Este foarte probabil că aceste gropi să reprezinte lăcaşurile în care au fost aşezate vase de provizii. De asemenea, s-a constatat prezenţa, în cantitate considerabilă, de materie organică (grâne?) atât în zona încăperilor L3, L6, L7, cât şi în zona A3 (la S de zidul Z2). Observaţiile făcute în situ ne fac să credem că zidurile edificiului nr.1 din această zonă (respectiv zidurile Z1, Z2, Z29) au fost dezafectate cu ocazia implantării vaselor de provizii (chiupurile 1-4), ceea ce întăreşte ipoteza noastră privind dezafectarea edificiului nr.1 în ultimul nivel (IC). Observaţiile făcute până în prezent nu ne permit să ne pronunţăm asupra limitei de V a edificiului deşi unele indicii sunt în acest sens (Z30 surprins parţial în cas. A4). Cercetările din perimetrul casetelor A2, C2-C3 au adus noi dovezi de ordin stratigrafic în favoarea ipotezei noastre privind dezafectarea edificiului nr.1 de construcţia canalului nr. 3 şi a perimetrului definit de zidurile Z4 şi Z7 în ultimul nivel cronologic surprins.
Incinta cetăţii târzii:
Au fost efectuate două sondaje în zona colţurilor de E şi V ale Bastionului Porţii Mari11. Cercetarea s-a oprit la adâncimea de 2,10 m atingându-se pânza freatică. S-au făcut observaţii legate de sistemul constructiv al Bastionului, plinta acestuia fiind aşezată pe un strat nisipos. S-a constatat că o porţiune din traseul zidului Z9 este refolosit în plinta Bastionului, iar ca plintă un zid ce vine perpendicular pe zidurile Z9 şi Z30 (ce ţin tot de edificiul nr 1). De asemenea, se observă că plinta zidului de incintă şi a curtinei dintre Bastionul şi Turnul Porţii Mari se aşează pe un strat de lut galben şi nisip ce nivelează un puternic strat de arsură.
Pentru verificarea stratigrafiei zonei s-au realizat două sondaje în cas. B2–3 (în interiorul canalului nr.3) şi în cas. B3 c. d4, E4, c.a1. Sondajele au fost oprite la adâncimi cuprinse între 1,90–2,06 m, unde s-a atins pânza freatică.
Cpl. 912 a mai fost surprinsă şi cas. B3–4, C4. Astfel, această amenajare este surprinsă pe o lungime de 40 m, o lăţime de 8 m şi cu o grosime de 0,30–0,40 m, la adâncimea medie de 1,30 m. De asemenea, s-a constatat şi faptul că fundul canalului nr.3 este construit deasupra acesteia. În stadiul actual al cercetării nu ne putem pronunţa asupra ansamblului din care face parte.
Note:
1. Gr. Florescu, în Histria I, Bucureşti, 1954, p. 163, 167–171, planşa XII; H. Nubar, Anişoara Sion, RMM. MI, 1980, 1, p. 20–21.
2. Despre cercetările arheologicei întreprinse aici vezi CCA 2001, p. 117; CCA 2002, p. 170–171; CCA 2003, p. 166–167; CCA 2004, p. 160–161; CCA 2005, p. 196–197; P. Damian, Adela Bâltâc, Date preliminare despre cercetările arheologice din sectorul extra muros Poarta Mare –Turnul Mare (2000–2004), SCIVA 54–55, 2003–2004 (sub tipar).
3. Pentru siglele cronologice de la Histria vezi Al. Suceveanu, Histria VI, p. 13–39; 75–92.
4. Pentru porţiunea din această arteră în interiorul cetăţii vezi Al. Suceveanu, op. cit., p. 76–79, fig. 48; pentru porţiunea surprinsă în exteriorul incintei cetăţii târzii vezi P. Damian, Adela Bâltâc, op. cit.
5. Denumit convenţional Cpl.4, canalul este surprins pe o L de 25 m, orientat N-S, dispus în cas. A-E3 şi F2, traseu relativ paralel cu al zidului de incintă târziu. Pentru detalii vezi P. Damian, Adela Bâltâc, op. cit.
6. Pentru monument vezi Gr. Florescu, op. cit., p. 110-111. Acesta a fost redatat în epoca Severilor – vezi Al. Suceveanu, M. V. Angelescu, în Ktema 19 (1994), p. 197–199.
7. Pentru sistemul de săpătură din acest sector vezi CCA 2001, p. 117; P. Damian, Adela Bâltâc, op. cit.
8. Suprapus de zidul incintei târzii, era cunoscut parţial din cercetările efectuate în cetate între anii 1949–1952, fiind denumit „edificiul roman construit în manieră greacă”. Din acest edificiu, cu intrarea pe latura de E, orientată faţă de una dintre străzile ce leagă Piaţa Mare de Terme I (Gr. Florescu, op. cit., p. 108), au fost cercetate trei încăperi (Ibidem, p. 107–108 şi fig. 12, 30). În cercetările întreprinse de noi în zona extramurană au fost surprinse mai multe încăperi, fiindu-ne foarte greu să spunem, în stadiul actual al cercetării, care sunt relaţiile acestora cu cele cercetate în cetate.
9. Siglele folosite corespund notaţilor de şantier şi de pe planul general de săpătură (vezi P. Damian, Adela Bâltâc, op. cit.).
10. CCA 2002, p. 170.
11. Una dintre puţinele zone din acest sector despre care ştiam că a fost afectată de săpături mai vechi. Vezi Gr. Florescu, op. cit., p. 163, 167–171 şi planşa XII.
12. Denumire dată unei amenajări compusă din pietre de dimensiuni medii, fragmente tegulare şi ceramice, surprinsă încă din campaniile anterioare în unele dintre casetele de la V de canalul nr.3. Vezi CCA 2004, p. 160–161.
Abstract:
In 2000 research began on the area outside the late city precinct wall, located between the Great Gate and the Great Tower, with the purpose of observing the early Roman city – possibly the Hellenistic city, but also to bring out, from a tourist point of view, a part of the central area of the city. The area has suffered many interventions after the building of the precinct wall (238 AD), and especially from 1914 onwards, with the beginning of the archaeological excavations at Histria. The 2000–2004 research works have brought to light three buildings and a number of complexes, most of them to be dated before 238 AD This campaign’s main objectives were the research of elements in connection to building no. 1 (identifying the western limit, construction details of the two chronological moments we have identified until now, dating elements, etc., of construction details of the late Roman defence wall (especially those in connection to the chronology of the bastion and that of the watchtower of the Main Gate) as well as the elucidation of a series of stratigraphic problems. Building no. 1. We have researched two pits that represent, most probably, the place where vessels containing food supplies were kept. The research brought new stratigraphic proof in favour of our hypothesis concerning the abandoning of building no. 1 following the construction of sewer no. 3 in the last chronologic level we have identified.
The late Romandefence wall. Two soundings were undertaken at the eastern and western corners of the Main Gate’s bastion. These allowed us to make observations on the structure’s constructive system, such as the fact that its plinth is set directly on a sand layer; we have also discovered that the defence wall, as well as the wall connecting the Great Gate to its bastion, are set on a layer made up of yellow clay and sand, that was used to level a thick layer of burn.
Sector: Basilica extra muros
Viorica Rusu-Bolindeţ – responsabil sector (MNIT), Alexandru Bădescu (MNIR), Raluca Milea, Liliana Chicoş (absolvente UBB Cluj)
Sectorul basilica extra muros a fost deschis în anul 2001. Obiectivele cercetării arheologice au vizat, pe de o parte, încheierea cercetării singurei basilici creştine timpurii aflate în exteriorul incintei romane târzii şi a necropolelor aferente, pe de altă parte, verificarea stratigrafiei din zona extramurană. Informaţiile arheologice obţinute urmează să fie coroborate cu cele ale colegilor de la Muzeul Naţional de Istorie a României, care cercetează zona aflată de-a lungul incintei romane târzii (Turnu Mare-Poarta Mare).
Basilica extra muros
Cercetările arheologice la acest obiectiv au debutat în anul 2001, când au fost făcute singurele sondaje recente pe latura de N a basilicii1. Curăţarea obiectivului în vederea pregătirii pentru o conservare primară a permis obţinerea de noi date legate de etapele de funcţionare ale basilicii şi a fost realizat un releveu foarte precis al ei, cu stadiul actual de conservare2. În campaniile următoare, în absenţa unui specialist pe perioada romană târzie în colectivul de cercetare, basilica a fost curăţată în fiecare an, fără a se efectua săpături arheologice.
Secţiunea V-E
Datorită forţei de muncă reduse numeric, cercetarea arheologică din campania anului 2004 s-a concentrat pe cei 15 x 4 m iniţiali ai secţiunii. Din acelaşi motiv, ca şi din necesitatea de a termina dezvelirea monumentelor antice din extremitatea vestică a secţiunii, datorită pericolului prăbuşirii profilelor ca urmare a intemperiilor, în anul 2005 cercetarea arheologică s-a concentrate pe aceeaşi suprafaţă. Profilul de N din cei 15 m iniţiali ai secţiunii SI a fost afectat de intemperii, ceea ce a necesitat extinderea cu încă 0,60 m în această parte a ei, secţiunea având acum dimensiunile de 15 x 4,60 m. Acest fapt a necesitat un volum mare de muncă, pe aceeaşi latură de N fiind depozitat şi pământul provenit din săpătură, care a trebuit mutat la o distanţă care să nu pericliteze siguranţa desfăşurării cercetării arheologice.
Obiectivul principal al campaniei anului 2005 l-a constituit urmărirea nivelului de călcare al porticului de perioadă elenistică târzie, descoperit în campania precedentă3. Totodată, cercetarea arheologică a vizat dezvelirea posibilelor monumente de perioadă grecească în vederea finalizării săpăturilor în extremitatea vestică a secţiunii SI, unde, datorită suprafeţei săpate (15 x 4,60 m) şi a adâncimii mari (-2,90 m), există pericolul prăbuşirii profilelor de la un an la altul.
Rezultatele cercetării arheologice din campania 2005 se pot urmări prin obiectivele dezvelite:
Clădirea în opus graecum
În campania acestui an am continuat să ne adâncim , în vederea atingerii bazei fundaţiei construcţiei în discuţie4. Temelia clădirii nu a fost dezvelită încă în totalitate, ci numai pe înălţimea de 0,85 m, fiind alcătuită din pietre de dimensiuni variabile, puse neglijent. Peste ele s-au turnat: un strat compact de mortar, care constituie o crepidă de 0,04 m. Un alt strat de mortar a apărut în 2005 la 0,46 m de primul, fiind vizibil îndeosebi pe latura estică a clădirii şi pe extremitatea nord-vestică, dezvelită, a ei. În campaniile viitoare se va urmări dezvelirea în suprafaţă a clădirii în opus graecum, fiind necesară conservarea primară şi apoi punerea în valoare muzeistico-turistică a acesteia.
Porticul elenistic târziu
Descoperirea cea mai importantă a campaniei 2004 a constituit-o dezvelirea, în gropile a patru dintre cuptoarele atelierului de prelucrarea a metalelor (nr. 13, 4, 10, 5′), a patru baze de coloane, care aparţin unui portic, dintr-o fază anterioară cuptoarelor.
Cele patru baze de coloane aparţineau unui portic – din care s-au păstrat postamentele şi primul tambur din calcar ale unor coloane. În secţiunea SI, el a fost descoperit aproape pe diagonală pe lăţimea acesteia, pe o lungime de 8,20 m, fiind orientat NE-SV, ca toate elementele de construcţie dezvelite până acum în secţiunea amintită.
Cercetările arheologice din anul 2005 au dus la dezvelirea în totalitate a postamentelor coloanelor porticului. Ca urmare a acestui fapt, am putut face observaţii complete legate de amplasamentul şi modul de construire al acestora.
Coloanele
Coloana nr.1 – este situată în extremitatea sud-vestică a secţiunii, la 3,30 m de colţul similar al acesteia (respectiv la 0,80 m V de locul în care clădirea în opus graecum intră în profilul sudic). Postamentul ei este, probabil, o spolie – o piatră din gresie gălbui-verzuie, cu dimensiunile de 0,70 x 0,70 x 0,61 x 0, 48 m, spartă în mod neregulat pe latura sudică. Aceasta din urmă este aproape lipită de temelia clădirii în opus graecum. De altfel, din cauza gropii de fundare a construcţiei amintite mai sus, postamentul coloanei nr.1 este înclinat spre SV. El este relativ regulat cioplit comparativ cu postamentele celorlalte trei coloane ale porticului descoperite. Pe latura nordică, apare o profilatură cu înălţimea de 0,08 cm, frumos lucrată, după care piatra este neglijent cioplită până la bază. Înălţimea totală a postamentului este de 0,26 m. Laturile de N şi de E sunt îngrijit lucrate, în timp ce latura sudică este spartă în colţul sud-vestic şi are o linie neregulată pe restul lungimii ei.
Postamentul coloanei nr.1 a fost aşezat pe un „pat de aşteptare” reprezentat de un rând de pietre de mici dimensiuni, descoperite deocamdată numai pe laturile de N şi de V, parţial pe cea de E.
Primul tambur – singurul păstrat – al coloanei este dintr-un calcar alb-gălbui cochilifer, destul de friabil, însă cel mai bine conservat dintre toate cele patru coloane dezvelite ale porticului. El are diametrul de 0,32 m, un orificiu central cu diametrul de 0,08 m şi înălţimea de 0,22 cm. Este amplasat asimetric pe postament, respectiv către colţul nord-estic al acestuia. Distanţa dintre marginea estică a postamentului coloanei nr.1 şi cel vestic al coloanei următoare (către E) este de 2,72 m (respectiv 3,36 m – distanţa dintre centrele orificiilor celor doi tamburi ai coloanelor în discuţie), în timp ce distanţele dintre laturile similare ale celorlalţi doi tamburi este de 1,10 m respectiv 1,45 m. Această distanţă aproape dublă între primele două coloane dezvelite ale porticului ar putea reprezenta o intrare spre interiorul clădirii căreia îi aparţinea sau ar fi trebuit să mai existe o coloană în spaţiul respectiv, pentru respecta un modul privind amplasamentul coloanelor porticului?
Coloana nr. 2 are latura estică a postamentului aşezată aprox. pe colţul fundaţiei clădirii în opus graecum. Postamentul are dimensiunile de 0,84 x 0,78 x 0,64 x 0,60 m, înălţimea de 0,26 m. Apare la adâncimea de -2,42 m şi are aceeaşi înclinare (NE–SV) datorată apropierii foarte mari de fundaţia clădirii în opus graecum. Spre deosebire însă de coloana precedentă, între temelia clădirii menţionate şi latura sudică a postamentului coloanei nr.2 există o diferenţă de câţiva centrimetri (respectiv 0,15 m în colţul sud-vestic şi 0,06 m în cel nord-estic), însă o piatră mare din colţul edificiului construit în opus graecum vine până în tamburul coloanei. Laturile de V şi de E ale postamentului sunt îngrijit cioplite, fără a avea însă profilatură.
Ca şi în cazul coloanei precedente, postamentul coloanei în discuţie are o profilatură pe latura nordică, cu înălţimea de 0,08 cm, relativ îngrijit lucrată, restul înălţimii laturii respective fiind neîngrijit cioplit. De asemenea, tamburul păstrat (cu diametrul de 0,32 m şi înălţimea de 0,20 m) este tot asimetric amplasat, către colţul nord-estic al postamentului. El este deteriorat pe latura vestică.
Ambele componente păstrate ale coloanei au fost confecţionate din aceleaşi tipuri de materiale ca şi coloana nr.1.
La rândul său, postamentul coloanei nr.2 a fost aşezat pe un „pat de aşteptare” (aflat la adâncimea de -2,65 -2,70 m) reprezentat de pietre de dimensiuni variate, care au fost puse în evidenţă pe laturile de N şi de E.
Coloana nr.3 – are latura vestică a postamentului la 1,10 m faţă de latura estică a bazei coloanei precedente (respectiv la 1,78 m faţă de orificiul din centrul coloanei nr.2). Postamentul are dimensiunile de 0,78 x 0,78 x 0,62 x 0,54 m, înălţimea de 0,26 m. Latura nordică are o profilatură cu înălţimea de 0,08 m îngrijit lucrată, pe restul grosimii ei având o altă profilatură, care iese cu 0,04 m din marginea laturii nordice a postamentului. Celelalte trei laturi sunt neglijent cioplite, ceea ce ne-a sugerat aceeaşi impresie că piatra din gresie gălbui-verzuie utilizată ca postament pentru coloana în discuţie este o spolie.
Tamburul coloanei, cu aceleaşi dimensiuni ca al coloanelor precedente (0,32 x 0,20 m), a fost confecţionat dintr-un calcar alb-gălbui, foarte friabil, ceea ce a făcut ca starea de conservare a sa să fie cea mai precară comparativ cu cea a celorlalţi tamburi ai coloanelor porticului. Prezintă o mică adâncitură pe suprafaţă, în locul în care a fost fixat pe postament. Spre deosebire de celelalte coloane însă, amplasamentul său este mult mai bine centrat, direcţionat însă tot spre latura nordică a postamentului.
Postamentul coloanei nr.3 a fost amplasat pe un „pat de aşteptare” mai lat decât în cazul coloanelor precedente (pe o lăţime de 0,38 m de la latura nordică spre profilul nordic, respectiv de 0,28 m de la latura sudică spre profilul cu aceeaşi orientare). Acesta este alcătuit din pietre de dimensiuni mai mari, variate – bazalt, calcar gălbui – amplasate sub şi în faţa postamentului coloanei, pe laturile de N, S şi pe colţul sud-vestic. Adâncimea la care apare este cuprinsă între -2,65 -2,71 m.
Coloana nr. 4 este situată la 1,45 m spre SE (latura estică a postamentului său) faţă de marginea vestică a bazei coloanei nr.3 (respectiv la 2,14 m faţă de orificiul din centrul coloanei nr.3). Postamentul ei, din aceeaşi gresie gălbui verzuie ca şi în cazul celorlalte coloane, are dimensiunile de 0,88 x 0,54 x 0,40 m x 0,36 m (în cazul laturilor de N şi de E lungimea nu este completă deoarece ele intră în profilul nordic al secţiunii SI) şi are înălţimea de 0,20 m. Atât după forma neregulată, cât şi datorită faptului că pe latura sudică are o profilatură care are marginea aşezată invers (ea are 0,04 m înălţime şi iese cu 0,02 m în afară faţă de restul laturii), baza acestei coloane ne sugerează faptul că a fost în mod sigur o spolie, pusă cu capul în jos. Latura nordică, vizibilă parţial datorită intrării în profilul nordic, pare şi ea îngrijit lucrată, fără a avea profilatura caracteristică celorlalte trei coloane descoperite. Celelalte laturi sunt neglijent cioplite.
Postamentul are un „pat de aşteptare” dezvelit numai pe latura sudică şi pe colţul sud-estic, cu o lăţime maximă de 0,32 m, constituit din pietre de dimensiuni diferite, aflate sub şi în jurul său.
Tamburul coloanei (0,32 x 0,20 m), lucrat din acelaşi calcar alb-gălbui friabil ca şi fusul coloanei precedente, este asimetric situat pe postament, respectiv amplasat către colţul nord-estic al acestuia. Starea lui de conservare este destul de precară, fiind fracturat aproape total.
În campania acestui an, la extinderea secţiunii V-E către N, a fost desfiinţat un mic martor, reprezentat de colţul nord-estic al camerei A din faza IV A, care împiedica observarea liniei coloanelor. Ca urmare a acestui fapt, acum se poate constata faptul că acestea nu sunt aşezate perfect simetric una faţă de alta, ci ele prezintă diferite deviaţii date de amplasarea postamentelor şi a tamburilor lor.
Nivelul de călcare al porticului părea să fie sugerat în campania anului trecut de două pietre de mari dimensiuni (1,20 x 0,25 m, respectiv 0,66 x 0,17 m), reutilizate în fundaţia clădirii construite în tehnica opus graecum. Lucrate din acelaşi material litic ca şi postamentele coloanelor porticului – gresie gălbui-verzuie – şi cea mai mare dintre ele cioplită pe una din laturi, ele ne-au determinat să presupunem că ar putea aparţine unui pavaj, care ar reprezenta nivelul de călcare al porticului. Cercetările arheologice din acest an au urmărit în mod expres surprinderea nivelului de călcare al porticului şi cele constate au fost următoarele: în c. 4-5 ale secţiunii, în spaţiul dintre latura estică a clădirii în opus graecum, coloanele 3 şi 4 şi până la jumătatea laturii nordice a clădirii prinse în colţul sud-estic al suprafeţei săpate, la adâncimea de -2,50-2,68 m, a apărut un strat de pietre de dimensiuni variabile, amplasate neregulate. Acestea stăteau pe un nivel reprezentat de un lut galben compact, în care sporadic au apărut pietricele şi fragmente ceramice. Întrucât pietrele respective aveau un aspect neregulat şi nu se întindeau pe toată zona în care apăruseră coloanele porticului, ele nu puteau constitui un pavaj al acestuia este posibil ca ele să fi aparţinut în schimb nivelului de construcţie al fundaţiei clădirii în opus graecum. În schimb, stratul de lut galben, cu o grosime de 0,20-0,25 m, surprins pe întreaga suprafaţă a porticului, a reprezentat nivelul de călcare al acestuia, fapt sugerat şi de profilatura postamentelor a trei dintre coloane. Acestea din urmă aveau latura nordică cu profilatura îngrijit lucrată numai pe o înălţime de 0,08 m, restul laturii fiind rudimentar lucrat. Acest fapt ne sugerează ipoteza că postamentul coloanelor era vizibil până la limita inferioară a acestei profilaturi (e?t??t???a), stratul de lut galben care fost surprins de la acest nivel fiind, prin urmare, nivelul de călcare al porticului.
Totodată, atât existenţa profilaturii numai pe latura nordică a postamentelor majorităţii coloanelor dezvelite, cât şi modul de amplasare al tamburilor acestora – cu predilecţie către aceeaşi latură – ne-a condus la ideea că spre N ar putea fi exteriorul porticului, respectiv către S interiorul său. De asemenea, judecând după caracterul modest al postamentelor (probabil majoritatea spolii) şi al tamburilor păstraţi, este posibil ca restul din fusul coloanelor porticului să fi fost din lemn5.
Posibila clădire căreia îi aparţinea porticul
Stabilirea exteriorului, respectiv al interiorului porticului a pus problema unei posibile clădiri căreia îi aparţinea porticul. În c. 5 al secţiunii, la 1,12 m spre E de soclul edificiului în opus graecum, a apărut un colţ de clădire, care a fost dezvelit parţial din anii 2003-2004. Iniţial, a fost pus în evidenţă zidul orientat N-S al acestei clădiri – de fapt o elevaţie din pietre de calcar, şist şi bazalt legate cu lut galben, aşezate pe o fundaţie mai veche. Zidul respectiv (cu dimensiunile de 1,85 x 0,60 m), aparţinea fazei II A. Pe măsură ce ne-am adâncit în suprafaţă, s-a putut observa că temelia mai veche are tehnica diferită de construcţie faţă de elevaţia zidului – până acum au fost descoperite 10 asize succesive de pietre de mari dimensiuni, legate tot cu lut, dar foarte îngrijit aranjate, înălţimea dezvelită a zidului fiind acum de 1,04 m. De asemenea, cu ocazia săpării cuptorului nr. 8 din atelierul de prelucrare a metalelor, a fost găsit şi peretele nordic al acestuia, de formă semicirculară, alcătuit din pietre de şist şi calcar legate cu lut. În campania acestui an, am constatat că acest perete era aşezat la rândul lui pe o temelie mai veche, orientată NV-SE, care face colţ cu fundaţia peste care s-a construit elevaţia zidului din faza II A. Zidul respectiv a fost dezvelit pe o lungime de 4 m (spre V intră în profilul sudic), are lăţimea cuprinsă între 0,48-0,54 m şi deocamdată are înălţimea de 0,20 m (două asize); apare la o adâncime cuprinsă între -2,50 -2,61 m.
Clădirea delimitată de cele două fundaţii de ziduri descrise mai sus are colţul său nord-estic în exteriorul postamentului coloanei nr.4, la 1,76 m spre E de latura estică a acestuia şi la 2,32 m spre interior de latura sa sudică. Ea este orientată paralel cu porticul, iar nivelul fundaţiei zidurilor componente corespunde cu nivelul acestuia. O prelungire ipotetică a traseului zidului orientat NE-SV al aceleaşi construcţii ne-ar putea indica o posibilă construcţie căreia îi aparţinea porticul (şirul coloanelor ar putea continua spre NE, dar şi spre SV), însă, deocamdată, datorită porţiunii mici, dezvelite, a clădirii, formulăm această opinie ca ipoteză de lucru.
Datarea porticului ne-a fost oferită deocamdată de cele câteva monede de bronz care au fost găsite în umpluturile cuptoarelor în care au fost descoperite coloanele. Ele se încadrează intervalului cronologic reprezentat de sec. I a.Chr. – I p.Chr.6, deci perioadei elenistice târzii. Descoperirile de monede din acest an de pe şi din nivelul de călcare al porticului sperăm să aducă un plus de informaţie în legătură cu încadrarea cronologică a porticului şi a clădirii căreia i-a aparţinut. Ele sunt în curs de restaurare.
Locuinţele anterioare porticului
Cercetările arheologice din anul 2005 au dus la dezvelirea, în colţul extrem sud-vestic al secţiunii V-E, a urmelor a două locuinţe.
Locuinţa L1 a fost anunţată de un strat de dărâmătură, constituit din ţigle şi olane de acoperiş, care se întindea pe o suprafaţă de 2,60 x 2,70 m (faţă de profilul sudic, respectiv vestic), la adâncimea de -2,00 -2,15 m. La adâncire, au apărut câte un rând de pietre aşezate relativ ordonat pe laturile de N şi de E ale spaţiului acoperit anterior de resturile acoperişului, ca şi urmele unei vetre situate în colţul format de acestea. Pe nivelul pe care a rămas săpătura arheologică în acest an, din locuinţa L1 am surprins numai colţul ei nord-estic, delimitat de un ziduleţ reprezentat de un rând de pietre relativ ordonat aranjate pe latura de N (lungimea dezvelită este de 2,14 m, lăţimea maximă este de 0,40 m, practic vizibilă este linia interioară a lui), în timp ce latura estică este demarcată de un zid mai bine constituit, cu limitele marcate de pietre puse pe cant. Acesta din urmă, cu dimensiunile cunoscute de 1,80 x 0,50 m, este compus din pietre de calcar de dimensiuni diferite, dintre care se remarcă o spolie, aflată la 0,30 m spre N de latura orientată similar a primei coloane a porticului. Este vorba despre un bloc de calcar de 0,46 x 0,48 m, care are spre latura estică două orificii cioplite, probabil pentru ca blocul respectiv să fie fixat undeva.
În colţul nord-estic al locuinţei L1 s-a conturat foarte bine o vatră, pusă în evidenţă prin prezenţa unor urme puternice de arsură, cărbune şi cenuşă. Pe ea au fost găsite două vase, dintre care unul a fost întreg, care aveau în interior urme organice puternic arse.
Locuinţa L2 pare să continue spre NE locuinţa descrisă mai sus. În stadiul actual al cercetării, ea pare să aibă un colţ – cel de SV – delimitat la 0,96 m de colţul locuinţei L1, având, pe lungimea indicată, perete comun cu locuinţa anterioară, respectiv zidul orientat N-S al acesteia. Colţul respectiv al locuinţei L2 este marcat de un rând de pietre puse pe cant (0,40 x 0,10 m), în interiorul lui fiind descoperită de asemenea o vatră. Ca şi în cazul locuinţei precedente, ea a fost marcată de prezenţa unor urme puternice de arsură, lut ars şi cenuşă. Pe vatră a fost descoperită de asemenea o oală fragmentară, cu urme de alimente arse în interior. Cercetarea arheologică s-a oprit pe acest nivel, fără a cunoaşte întreg conturul locuinţei L2. Ea ar putea reprezenta foarte bine chiar o altă încăpere a locuinţei L1, însă acest lucru urmează a fi stabilit în campania viitoare.
Încadrarea cronologică a elementelor constructive amintite mai sus o putem formula deocamdată numai pe baze stratigrafice, până la prelucrarea materialelor arheologice descoperite în campania acestui an. Astfel, zidul orientat N-S al locuinţei L1 merge sub patul de aşteptare al coloanei nr.1 a porticului, după cum fundaţia de zid din interiorul porticului, aflată în vecinătatea coloanelor nr. 3 şi 4 se află de asemenea pe un nivel aflat sub substrucţiile aceloraşi coloane. Prin urmare, ele sunt anterioare porticului. Din păcate, materialul arheologic descoperit în interiorul locuinţelor L1-L2 este foarte rulat şi fragmentar, însă el pare să fie tot de factură elenistică. Până la determinarea monedelor descoperite pe acest nivel, postulăm cu titlu de ipoteză de lucru că elementele constructive anterioare porticului descoperite în campania acestui an sunt de perioadă elenistică, fără a putea preciza, deocamdată, un interval cronologic mai precis.
Materialul arheologic nu a fost foarte bogat în campania acestui an. Cu excepţia celor 18 monede descoperite (ele provenind şi de pe nivelul atelierului de prelucrarea metalelor, la desfiinţarea colţului nord-estic al camerei A din faza IV A, unde artefactele descoperite au fost mult mai numeroase), materialul ceramic a fost în general constituit din câteva fragmente de ceramică fină cu decor în tehnica barbotinei şi cu firnis de bună calitate şi în majoritate dintr-un material ceramic de uz comun, în multe cazuri rulat. S-au mai descoperit câteva fragmente de vase din sticlă, oase în curs de prelucrare de pe nivelul atelierului de prelucrare a metalelor.
Descoperirea porticului unei clădiri aflate în imediata apropiere a incintei elenistice, ca şi a unor locuinţe anterioare acestuia, tot de perioadă elenistică, oferă date noi legate de caracterul şi intensitatea locuirii în această zonă. Totodată, în condiţiile în care se vor scoate la lumină vestigii aparţinând perioadei greceşti în zona extramurană, neconstatate până acum aici, plusul de informaţie câştigat va fi evident pentru cunoaşterea stratigrafiei sitului.
În campaniile următoare se va urmări atât finalizarea cercetării în extremitatea vestică a secţiunii V-E, cât şi dezvelirea în suprafaţă a clădirii în opus graecum, în vederea conservării ei primare.
Note:
1. Un scurt istoric al cercetărilor basilicii extra muros, ca şi rezultatele preliminare ale acestei prime campanii de săpături arheologice au fost publicate în CCA 2002, p. 168-170.
2. O sinteză asupra datelor cunoscute referitoare la basilica extra muros şi a necropolelor aferente, inclusiv cu informaţiile noi obţinute în urma cercetărilor din anul 2001 la Viorica Rusu-Bolindeţ, Al. Bădescu, Histria. Sectorul basilica extra muros, SCIVA, 54-55, 2003-2004 (în curs de apariţie).
3. Semnalarea obiectivului în discuţie în CCA 2005
4. Această clădire, impresionantă ca dimensiuni şi tehnică de construcţie, a fost descrisă în CCA 2003, p. 164, precum şi în CCA 2004, p. 157.
5. Sugestii oferite de prof. Alexandru Suceveanu, Konrad Zimmerman, Iulian Bârzescu, arh. Dinu Teodorescu, arh. Monica Mărgineanu-Cârstoiu în timpul campaniei arheologice, cărora le mulţumim şi pe această cale.
6. Monede bătute la Istros, emisiune autonomă de tip Apollo pe omphalos (sec. I a.Chr.) şi emisiune pseudo-autonomă de tip Athena (sf. sec. I a.Chr. – sec. I p.Chr.). Determinările monedelor au fost făcute de colegul Mihai Dima.
Cercetări geofizice
Florin Scurtu (GEI-PROSECO Bucureşti)
În anul 2005 am realizat în acest sit arheologic o cercetare magnetometrică de mare detaliu în zona de NV a Platoului de Vest (cartierul extra muros), unde se află o serie de tumuli vizibili la suprafaţa terenului.
Cercetarea magnetometrică a început imediat la E de cei trei tumuli din partea de NV a cartierului, în apropiere de „sectorul X”.
Hărţile magnetometrice obţinute indică o situaţie arheologică destul de complexă (această complexitate s-a făcut remarcată şi în săpăturile arheologice propriu zise), fiind însă vizibile anumite tendinţe anomale clare, care, după cum ne indică o comparaţie între anomaliile noastre geofizice şi rezultatele săpăturilor arheologice efectuate până în prezent, trebuie să corespundă unor pavaje din resturi ceramice şi fragmente de şisturi verzi, precum şi prezenţei unor probabile ziduri (sau măcar a temeliilor lor olbiene).
Harta magnetometrică filtrată arată prezenţa unor zone anomale orientate preponderent NNV-SSE şi NE–SV, dar şi V-E.
O anomalie situată în zona de S a hărţii magnetometrice, la E de „sectorul X”. se pare că suprapune un pavaj în una din secţiunile deja săpate, dar alura acestei anomalii, care include o zonă lungă de cca. 10 m de forma literei S culcate, formă căreia nu îi găsim o explicaţie logică pentru o stradă, poate indica faptul că este vorba mai degrabă de un zid care prezintă în zona respectivă o „şicană” (aceasta din urmă reprezentând probabil chiar o intrare).
Finanţarea lucrării s-a realizat din fondurile MEC, prin Programul CERES.
100. Istria, com. Istria, jud. Constanţa [Histria]
Punct : Cetate
Cod sit: 62069.01
Autorizaţia de cercetare arheologică sistematică nr. 42/2006
Colectiv: Alexandru Suceveanu – responsabil (IAB)
Sector : Basilica cu criptă („Florescu”)
Irina Adriana Achim (IAB), Irina Băldescu, Dinu Bereteu şi Cristina Turcu (studenţi UBB Cluj)
În campania 2006 cercetările arheologice s-au concentrat în sectorul de la N de edificiul de cult creştin, în zona denumită “podium” şi au avut în vedere finalizarea săpăturilor în suprafeţele deschise cu două campanii în urmă. Investigaţiile de teren s-au concentrat în vechile secţiuni după cum urmează: S2 (secţiune magistrală N-S), B1 şi C1, la E de S2. Am procedat la curăţarea vechilor secţiuni, afectate profund de condiţiile atmosferice din toamna 2005 şi primăvara 2006 şi de vegetaţia foarte abundentă. Nici o nouă secţiune nu a fost deschisă în 2006, iar cercetarea basilicii propriu-zise a fost din nou amânată pentru o campanie viitoare.
S2
În secţiunea magistrală N-S am lucrat în carourile 9-11, în interiorul podiumului, îndepărtând pământul căzut din profilele E, V şi S. Proximitatea acestei zone cu bothros 2 a impus demontarea pe acest tronson a profilului E al lui S2 şi crearea în felul acesta a unei suprafeţe importante în spaţiul cândva ocupat de caseta C1 şi de colţul NE interior şi exterior al podiumului.
La N de podium, în zona carourilor 14 şi 15 ale secţiunii am procedat la curăţarea stâncii şi la demontarea unui rest de zid cu traseu N-S (Z5), slab conservat. Zidul construit din piatră legată cu pământ, măsurând 0,70 m lăţime se conserva pe o lungime de aprox. 3,50 m şi 0,50 m înălţime, se situa la cca. 3,00 m N distanţă de podium. Se sprijinea pe zidul N al peribolosului, iar eventuala sa continuare spre N nu a putut fi reperată dat fiind faptul că insula este delimitată în această zonă de o stradă unde nu am efectuat cercetări. Au fost recuperate o mică cantitate de fragmente ceramice şi o de piesă de arhitectură fragmentară din marmură albă.
A fost desfiinţat martorul care separa S2 de caseta A2 (lăţime 1,00 m). Eliminarea sa a permis degajarea cvasiintegrală a mai multor trasee de şanţuri puţin profunde, practicate în stânca nativă, servind probabil la inserţia unor ziduri demantelate. Este vorba despre un şanţ situat la N de zidul oriental al construcţiei A ce prezintă două tronsoane distincte: unul N-S (L= 1,40 m şi l=0,70 m ) şi altul E-V identificat în 2005 pe cca. 2,00 m L şi pe alţi 2,00 m în campania 2006. Zidurile ale căror fundaţii au fost implantate în şanţurile în chestiune nu au fost identificate, fiind cel mai probabil demantelate încă din vechime. Am evocat în raportul privind campania 2005 existenţa unui bloc de mari dimensiuni, refolosit în structura zidului N al podiumului, “en saillie” la colţul NE al construcţiei denumite podium şi orientat N-S, care la rândul său este implantat într-un şanţ similar. Este posibil ca blocul pomenit să fi făcut parte dintr-o structură arhitectonică azi dispărută, situată la N de podium, în interiorul zonei delimitate de peribolos, ale cărei unice vestigii par a fi şanţurile de inserţie a fundaţiilor.
În afara structurilor descrise la E de construcţia A şi la baza “treptelor” de pe faţada N a podiumului a fost dezvelită complet o excavaţie/cavitate practicată în stânca nativă. Este vorba despre o amenajare formă aprox. pătrată, cu colţuri rotunjite care măsura 0,72 m pe axul E-V şi 0,75 m pe cel N-S, precum şi 0,34 m ad.
Materiale arheologice: rare fragmente ceramice (nr. inv. 344, 345, 366), o piesă de arhitectură (fragment de arhitravă, de mici dimensiuni, marmură albă); două obiecte bronz (nr. inv. 39, 48).
Caseta B1
Secţiune amplasată la S de caseta A1, la N de C1 şi la E de S2, despărţită de toate celelalte secţiuni prin martori de 1,00 m. Dimensiunile sale sunt de 3,80 m pentru laturile E şi V, de 4,20 m pentru latura N şi de 5,30 m pentru latura S. Ca şi caseta A1 a fost împărţită în patru carouri, numerotate A1, A2 pentru pentru jumătatea nordică a secţiunii şi B1, B2 pentru jumătatea sudică. Încă din campania 2004 săpătura a fost epuizată în carourile A1-A2 şi a fost oprită pe stânca nativă. Adâncimea maximă atinsă este de -1,12 m faţă de profilul V şi de cca. -1,38 m faţă de profilul E. Cercetările din campania 2005 s-au concentrat în carourile B1-B2.
În campania 2006 ne-am limitat doar la demontarea zidului Z1, a fostului profil E al casetei, precum şi la curăţarea stâncii native în grund. Această ultimă operaţiune a condus la punerea în evidenţă a unui alt şanţ săpat în stâncă, orientat E-V, reperat pe cca. 4,00 m lungime, imediat la S de profilul N al casetei. Acest şanţ, cu lărgime variabilă, cuprinsă între 0,40 şi 0,46 m era căptuşit cu spărtură de şist cristalin, alb, în amestec cu pământ galben şi mortar de culoare albă. Extremitatea sa vestică face joncţiunea cu şanţul în care era implantat blocul de mari dimensiuni de la colţul NE al podiumului. Este posibil ca acest şanţ să reprezinte refolosirea în epocă romană a unui şanţ mai vechi, fapt ce ar putea justifica prezenţa mortarului în umplutura sa.
Zidul Z1, ale cărui dimensiuni erau de 4,75 m lungime şi cca. 0,60-0,70 m lăţime, conservat pe o înălţime de 0,70 m, construit din blochete de calcar şi şist de provenienţă locală), pandant al lui Z2, lung de 4,75 m şi lat de 0,60-0,70 m, construit din piatră nefasonată, calcar şi şist verde, legat cu pământ) cu traseu N-S, ce traversa B1, cât şi caseta C1 au fost sacrificate pentru degajarea stâncii în proximitatea bothrosului 2.
Materiale arheologice, campania 2006: o mare cantitate de fragmente ceramice recuperate din pământul aflat sub zidul Z1 şi din martorul care separa caseta B1 de C1 (nr. inv. 337, 346- 356, 358-359, 363, 365 şi materiale speciale 165-174); obiecte fier (nr. inv. 47); fragment de unguentarium sticlă (nr. inv. 44); trei monede bronz (nr. inv. 35-36, 38).
Caseta C1
Secţiune aflată la S de caseta B1, despărţită de aceasta printr-un martor de 1,00 m. Dimensiunile sale sunt de 5,40 m pentru laturile N şi S, de 2,10 m pentru cea estică şi de 2,20 m pentru cea vestică. Spre deosebire de casetele A1 şi B1 aceasta din urmă a fost împărţită în două carouri, A (la V) şi B (la E). Săpătura a început în campania 2004 şi a continuat în 2005 şi 2006 cu rezultate spectaculoase.
În campania 2006 a fost demontat martorul care separa caseta B1 de C1, precum şi zidul Z2, aflat în caroul A şi a cărui extremitate nordică se găsea în caseta B1.
La E de Z2, în caroul B au fost conservate toate structurile arhitectonice reperate în campaniile anterioare: o platformă parţial decopertată, construită din piatră măruntă de calcar şi şist, precum şi din cărămidă (lungime de 1,70 m; lărgime variabilă între 0,65 m la E şi 0,24 m la V); amenajarea comporta o substrucţie din mortar de var, amestecat cu pământ galben şi era acoperită de o lentilă de lut galben;
Z3: la N de platformă, perfect aliniat acesteia, orientat aprox. E-V (dimensiuni : L= 1,67-1,70 m ; l variază între 0,43-0,48 m şi s-a conservat numai pe o h de cca. 0,22 m); este realizat din piatră nefasonată, calcar şi şist verde de provenienţă locală;
Z4: la N de Z3, capătul său oriental se pierde în profilul N al casetei ; are o lungime de cca. 2,88 m şi lăţime de 0,45 m; ca şi precedentele este construit din piatră nefasonată, şist verde şi calcar, legate cu pământ; stă pe o lutuială consistentă din pământ galben.
Dar cea mai interesantă amenajare descoperită în caseta C1 încă din 2005 este bothros 2. Este vorba despre un puţ amenajat de o manieră asemănătoare celeia în care a fost săpat bothros 1 din absida basilicii paleocreştine, practicat ca şi precedentul în stânca nativă. Partea sa superioară se situa la -1,73 m faţă de profilul N al casetei (profil care între timp a fost demontat) şi la aprox. -1,46 m faţă de nivelul actual al podiumului.
Dacă la sfârşitul campaniei 2005 era vizibilă şi a fost protejată cu carton asfaltat numai jumătatea E a puţului, în 2006 am dezvelit amenajarea în ansamblul său. Această din urmă operaţiune a fost posibilă numai după demontarea martorului care susţinea Z2.
Instalaţia măsoară 1,42 m pe axul E-V şi cca. 3,30 m pe axul N-S. Pe partea sa orientală este mărginit de o dală de calcar (dimensiuni: 0,65 x 0,35 x 0,13 m), posibilă amenajare la suprafaţă a puţului.
Existenţa zidului Z2 deasupra bothrosului ne-a asigurat un profil transversal prin puţ până la limita superioară a acestei din urmă instalaţii. Succesiunea stratigrafică este următoarea:
1. zid din blochete de calcar şi şist local (Z2), legat cu pământ, pandant al lui Z1 (din caseta B1); se conservă pe o înălţime de 0,56 m şi este aşezat pe un
2. strat preparator de pământ galben curat între -0,56 şi -0,78 m;
3. lentilă gris de cenuşă, între -0,78 şi -0,83 m ;
4. groapă umplută cu pământ galben-cenuşiu, între -0,83 şi -1,32 m;
5. strat consistent de umplutură, de culoare cenuşiu-gălbuie, ce conţine scoică măruntă, pietre şi fragmente ceramice, foarte bogat în materiale arheologice, situat între -1,32 şi -1,80 m unde se profilează partea superioară a bothrosului propriu-zis;
6. la S de bothros, în extremitatea profilului, se conservă un nivel de culoare cafenie, ce conţine scoică măruntă, situat deasupra stâncii, între -1,40 şi 1,98 m unde apare stânca nativă.
Operaţiunea de golire a bothrosului s-a desfăşurat în condiţii de risc sporit, dată fiind adâncimea foarte mare la care acesta se găseşte raportat la structurile arhitectonice conservate în proximitate. Zidurile din vecinătate au fost protejate cu bârne şi panouri din lemn pentru a evita sau diminua riscul prăbuşirii lor.
Am putut observa că pentru amenajarea bothrosului s-a practicat aducerea la orizontală a masivului stâncos de şist pe un perimetru de cca. doi metri în jurul puţului. Existenţa sau non existenţa unei structuri monumentale de suprafaţă nu poate fi validată doar de prezenţa blocului de calcar situat pe parte de E a bothrosului. Bothrosul are o formă neregulată, cu un volum central de contur greu de definit, cvasicircular ce prezintă o extensie spre N. Aceasta din urmă măreşte dimensiunile puţului la 3,30 m pe axul N-S, luând forma unui spaţiu în declivă, strâmt, folosit probabil pentru întreţinerea sau accesul la bothros. Obsevăm că stânca nativă înregistrează în perimetrul bothrosului o înclinaţie naturală în direcţie SSE.
Umplutura puţului a fost golită pe nivele convenţionale, cu recoltarea întregului material arheologic rezultat. Investigarea complexului a început de la -1,46 m faţă de nivelul actual al podiumului, aflat în proximitate şi a continuat după cum urmează:
1. -1,46/1,69 m: strat de pământ cafeniu, afânat, cu lentile de lut, deosebit de bogat în material ceramic ; oase animale;
2. 1,69/1,87 m: strat de pământ cafeniu, de consistenţă moale, ce conţine nisip, o mare cantitate de fragmente ceramice ; forma puţului se modifică începând din această zonă şi devine vizibilă existenţa extensiei septentrionale; oase animale;
3. 1,87/2,10 m: strat de pământ cafeniu, amestecat cu nisip de granulaţie mare, cu scoică măruntă şi fragmente ceramice; oase animale; extensia septentrională este umplută cu pământ de textură diferită, de culoare galbenă, compact şi foarte dur, amestecat cu spărtură de şist; pare să fie un strat deosebit de bogat în materiale care livrează elemente de datare: fund de skyphos, cu graffito DI, dedicaţie pentru Zeus, recuperat de la adâncimea de -2,02 m (nr. inv. 180); din extensie N, olpe fragmentară, spartă la partea superioară, la adâncimea de 1,96-2,00 m (nr. inv. 182);
4. 2,10/2,20 m: strat de culoare gris închis, umed, foarte plastic, amestecat cu scoică şi multe fragmente ceramice; oase animale; din zona orientală a bothrosului am recuperat un vas miniatural, din ceramică, de foma unei amforete miniaturale, la adâncimea de 2,12 m (nr. inv. 183);
5. 2,20/2,65 m: strat de culoare gris, invadat de apă, amestecat cu mult nisip, cioburi şi scoică rară, care spre partea sa inferioară conţine mai mult lut galben; este unul dintre cele mai bogate nivele în material din umplutura puţului: cap de statuetă de teracotă, manieră arhaică, apollinic?, la ad. de 2,34 m (nr. inv. 186); fragment de dynos, probabil unul dintre materialele cele mai timpurii din bothros, databil în sec. VI, la ad. de 2,23 m (nr. inv. 187); fragment minuscul de vas cu firnis negru luciu metalic, cu graffito EM, la ad. de 2,48 m, în zona S a bothrosului, deasupra canalului (nr. inv. 189); fund de vas culoare gris, de tip “histrian”, la -2,48 m, recuperat din acelaşi loc cu piesa nr. inv. 189; fragment de teracotă reprezentând o protomă de cal, provenind din zona central estică a bothrosului, la -2,45 m adâncime (nr. inv. 191); teracotă de culoare gălbuie reprezentând un porc, descoperită la -2,77 m în jumătatea E a bothrosului, dar la limita cu canalulul de pe fundul instalaţiei (nr. inv. 193); din ultimul strat de golire, pe fundul bothrosului lekane fragmentar, reîntregibil, databil în secolul VI, recuperat din canalul vestic al bothrosului, la -2,88 m (nr. inv. special 194).
6. 2,88/3,03 m canal în jumătatea V a bothrosului, umplut cu spărtură de şist, pământ galben şi nisip, dar nu conţinea materiale arheologice ; reprezintă partea cea mai profundă a puţului, al cărui fund se situa la cca. -3,03 m faţă de nivelul actual al podiumului.
La interior putem defini două zone distincte : jumătatea estică, de formă aprox. circulară, mai puţin profundă şi cea vestică, mărginită de un perete grosier tăiat vertical. Jumătatea estică atinge ad.max de 2,77 m faţă de nivelul podiumului şi prezintă urme puternice de arsură în special pe peretele sudic. Această parte a bothrosului se prezintă sub forma unei trepte sau palier (dimensiuni: 0,91 m pe axul N-S şi 0,54 m pe axul E-V), cu cca. 0,20 m mai sus decât canalul vestic. Distanţa dintre peretele estic şi cel vestic este de 1,44 m, iar la V de palierul oriental se găseşte un canal care de la partea superioară a bothrosului, practicat pe peretele sudic, unde este larg de 0,32 m; spre fundul puţului canalul se îngustează şi ajunge la lărgime şi profunzime echivalente, de 0,21 m.
Dala de calcar de pe margimea bothrosului pare să corijeze diferenţa de nivel între peretele oriental şi cel occidental al puţului. Peretele E atinge hmax de 1,20 m în timp ce pereţii S şi N atingeau 1,40 m h, iar peretele vestic 1,80 m până la 2,00 m. Peretele vestic, grosso modo vertical prezintă o jumătate S rezultată dint-o falie şi una N foarte moale, clivată, cu lipitură din pământ galben.
Adâncimea maximă atinsă pe fundul canalului este de 3,03 m faţă de nivelul podiumului, ceea ce indică o profunzime medie de 1,40 m pentru bothrosul 2, jumătate din adâncimea lui bothros 1.
Imediat la S de bothros şi pe marginea peretelui său sudic am reuşit să conservăm şi să desenăm profilul integral (mai puţin zidul în opus spicatum al cărui releveu a fost executat de arhitecta Irina Băldescu) al fostului profil sudic al casetei, pe un tronson la V de platformă şi la E de Z10. Succesiunea stratigrafică, extrem de preţioasă deoarece include şi limita superioară a bothrosului, este următoarea:
– zidul în opus spicatum, conservat pe cca. 1,00 m înălţime, a cărui limită inferioară a fost racordată la prezentul profil şi care se aşeza pe un strat de
1. pământ galben, de consistenţă moale, pulverulent, între 0 şi -0,44 m;
2. groapă de intervenţie cu lut bătut, compact, amestecat cu scoică, situat între -0,44 şi -0,72 m;
3. lentilă fină de cca. 0,05 m la baza gropii de la punctul 2, constituită din scoică măruntă, amestecată cu cioburi şi spărtură de şist;
4. strat de lut galben amestecat cu mortar de culoare albă, situat la V de platformă, probabil din patul de aşteptare al acesteia din urmă, între -0,38 şi -0,80 m;
5. strat de nivelare cu pământ de culoare cenuşiu deschis, amestecat cu scoică măruntă, pietriş, între -0,74 şi 1,30 m;
6. strat cafeniu compact, de închidere a bothrosului, compact, cu lentile de lut galben, pigmenţi de arsură, scoici rare, între -1,30 şi -1,62 m; acest strat suprapune perfect un bloc de calcar, gros de numai 0,05 m şi lung de 0,32 m care sigila canalul din interiorul bothrosului;
7. lentilă fină de lut galben, peste bothros, între -1,66 şi -1,69 m;
8. strat de pământ cafeniu închis, compact şi foarte dur, amestecat cu rare fragmente de scoici, probabil de sigilare a bothrosului, între -1,69 şi -1,74 m;
9. canal din interiorul bothrosului, pe peretele sudic, săpat până la -2,79 m.
Lotul ceramic recuperat din complexul închis pe care-l constituie bothros 2 se constituie dintr-un material foarte unitar, încadrabil din punct de vedere cronologic între jumătatea sec. VI a.Chr. şi jumătatea sec. V a.Chr. Un procent important din fragmentele amforice poartă urme de smoală, indiciu al unui uzaj anterior momentului când au fost depuse în bothros.
Asocierea materialului osteologic cu kylices, oenochoe, castroane şi cele câteva piese miniaturale sprijină ipoteza unui complex cu caracter votiv.
Materiale arheologice, campania 2006: o mare cantitate de fragmente ceramice recuperate din umplutura bothrosului (estimate la cca. 500 de kg de cioburi, într-un stadiu avansat de fragmentare, dar reîntregibile; remarcăm preponderenţa amforelor, în marea lor majoritate de Thasos sau nord-egeene; amfore de Chios cu gât umflat, amfore de Chios cu argilă roşie – posibilă imitaţie sau Chios cu angobă albă; Lesbos roşu şi gris, dintre care unele rulate ; amforă de masă; fragmente diverse, unul provenind de la un vas cu figuri negre, oenochoe, castroane, lighean, ceramică grise histriană, cratere, kylix şi askoi fragmentare, opaiţe, castron arhaic cu pastă de culoare deschisă); o cantitate importantă de ceramică provine în campania 2006 şi din stratul de nivelare? de deasupra bothrosului şi din pamântul de sub zidul Z2;
– o cantitate apreciabilă de oase animale (probabil specii de talie mare, bovine şi suine) provenind de deasupra şi din interiorul bothrosului; remarcăm totuşi că în comparaţie cu bothrosul din absida basilicii materialul osteologic este în cazul lui bothros 2 mult mai puţin numeros. Cu toate acestea fragmentele depuse sunt cam aceleaşi: femur, humerus, mandibule, coarne. De remarcat absenţa totală a craniilor întregi bine reprezentate în bothros 1.
– mai multe obiecte din fier, provenind din bothros, precum şi o monedă de bronz recuperată din pământul pus deasupra puţului pentru a-l proteja la sfârşitul campaniei 2005.[Irina Achim]
Sector: Basilica Pârvan
Mircea Victor Angelescu (MCC, IAB), Valentin Bottez (FIB, MNIR), Mircea Dabâca (IAB), Anca Timofan (MNUAI), Smaranda Fărnoagă, Alexandra Neagu (studente FIB)
În anul 2000 au fost reluate vechile săpături ale lui V. Pârvan (1) şi Marcelle Lambrino (2) din zona basilicii paleo-creştine de lângă latura sudică a incintei romane târzii, noua cercetare având ca scop sistematizarea vechilor săpături şi a informaţiilor legate de principalele complexe arheologice identificate în sector: basilica paleo-creştină şi relaţia sa cu zidul de incintă; “săpătura Lambrino” din interiorul basilicii (cuprinsă într-o secţiune de mari dimensiuni numită S1 şi verificarea teoriei lui Marcelle Lambrino legată de posibila existenţă a unui edificiu de cult dedicat zeului Apollo Ietros suprapus de bazilică.Cercetarea arheologică în perimetrul basilicii a evidenţiat o porţiune din zidul sudic al basilicii (sud-estul S1) precum şi amprenta acestuia în zidul de incintă.
Ca urmare a cercetării stratigrafice efectuate în acest perimetru, sub nivelul corespunzător construcţiei basilicii am identificat resturile a patru clădiri: Casa nr. 1 (în colţul nord-vestic al S1, datată în sec. IV-III a. Chr.), Casa nr. 2 (în nordul S1, nedatată), Casa nr. 3 (în S2, datată în perioada greacă, nivelul arhaic târziu ),Casa nr. 4 (în estul S1, cercetată în 2004, amenajată într-un strat gros de lut galben), Casa nr.5 (în S4, nedatată).
În centrul S1, în stâncă, am descoperit un bothros deja cercetat. De asemenea, în 2005 am descoperit la V de “synthronos-ul” basilicii vizibile la suprafaţă (numită convenţional basilica 2) absida unei basilici şi mai vechi (numită convenţional basilica 1) care are următoarele dimensiuni aproximative: deschidere de 4,57 m; 2,12 m adâncime; grosimea zidului -1,10 m). Zidăria, în opus incertum, a acestei abside se păstrează pe o înălţime medie de cca 0,55 m (3).
În 2006, săpăturile s-au concentrat în V (unde a fost continuată S1ext) şi în N-E basilicii 2 (unde au fost deschise S5 şi S6, ce urmăresc să afle cât mai multe date despre basilica 1 şi despre anexa de NE a basilicii 2).
Pentru a surprinde stratigrafia în perimetrul aflat în zona intrării basilicii paleocreştine de sec. VI p.Chr, în august 2005, în partea de SV a basilicii Pârvan, a fost deschisă secţiunea S1 ext orientată NV-SE şi proiectată ca o extindere a S1, fiind despărţită de aceasta printr-un martor stratigrafic cu lăţimea de 1,70 m.
Cercetarea desfaşurată în vara anului 2006 a urmărit continuarea investigaţiei contextelor arheologice în această secţiune cu scopul de a surprinde funcţionalitatea şi caracterul zidurilor descoperite în anul anterior precum şi relaţiile stratigrafice între contextele cercetate şi cele aflate în curs de cercetare în această campanie. Deasemenea am urmărit raporturile cronologice şi stratigrafice dintre cele două basilici, conexiunea acestora cu fazele incintei din colţul de SE al cetăţii romane târzii precum şi noi date privind locuirea de epocă greacă din această zonă.
Cu ocazia săpăturilor efectuate în campania 2005 a fost descoperită în S4 fundaţia absidei vechi având extremitatea de SE afectată de săpăturile efectuate aici la începutul sec. XX. În campania anului 2006 s-au descoperit şi cercetat alte structuri de zidărie care ne-au oferit indicii importante privind arhitectura si poziţionarea basilicii timpurii: fundaţiile zidurilor care reprezentau intrarea, fundaţiile a patru pilaştri care alcătuiau porticul aflat la intrarea în basilică, două baze fragmentare de coloane precum şi fazele constructive ale unei anexe situate în S6, la NV de fundaţia absidei basilicii 1 şi adosate absidei basilicii Pârvan.
S 1ext
În campania din 2006 am continuat cercetarea stratigrafică în secţiunea S1ext (L= 14,60 m; l= 2,30 m; orientată NV-SE), ajungându-se până la o ad.max de + 2,83 m (adâncimile au fost raportate la nivelul de călcare în interiorul basilicii +5,15m sistem referinţă Marea Neagră).
La începutul acestei campanii extremitatea sud-estică a secţiunii a fost extinsă cu 2,20m-2,50m pentru a se cerceta relaţia dintre laturile de SE ale celor două basilici şi fazele incintei. Ca urmare a acestei prelungiri, a fost descoperită o porţiune (L= 1,20; l= min.0,20 m-max. 0,40 m) din elevaţia incintei romane faza A (4), care, datorită unei distrugeri, prezintă o întrerupere.
Contexte S1 ext
Zid 1 (1002 ext) – L 2,30m x l 0,70m x h 0,90m (înălţimea fundaţiei fiind de 0,60m iar cea a elevaţiei 0,30m). A fost descoperit la cota de + 4,70m, la extremitatea de SE a S1ext având direcţia NE-SV. Fundaţia zidului este construită din roci de şist verde legate cu pământ alcătuind 5 asize uşor neregulate iar elevaţia sa, păstrată parţial, este construită în manieră opus incertum din fragmente de şist legate cu mortar alcătuind 3 asize. Zidul 1 continuă în S1 unde a fost surprins între metri 11-11,70, pe o lungime maximă de 0,50m fiind distrus în cea mai mare parte de săpăturile arheologice efectuate la începutul sec. XX. Traseul acestui zid reprezintă practic latura de SE a basilicii 1, marcând şi închiderea porticului intrării în basilică la extremitatea sa sud-estică. Construcţia sa a afectat Z 3 (1008) cu direcţia ENE-VSV.
Zid 2 (1003 ext) – L= 11,50 m x l= 0,60 x h min.= 0,15 m / max. 0,80 m. Orientarea sa este SV având direcţia SE-NV. Reprezintă fundaţia intrării în atrium-ul basilicii 1. Zidul fundaţiei a fost descoperit fragmentar datorită dezafectării acesteia înainte sau în timpul construirii basilicii 2 în sec. VI p.Chr. Tehnica de construcţie utilizează fragmentele de şist local legate cu pământ alcătuind asize uşor neregulate. Datorită distrugerilor au fost descoperite trei fragmente de fundaţie având următoarele dimensiuni şi caracteristici:
Zid 2a – L= 2,50 m x l= 0,60 m x hmin.= 0,44 m / hmax. 0,80 m, descoperit la cota + 4,72, prezintă 6 asize. Prin extremitatea sa sudică acest zid intră în relaţie cu zidul 1 (1002 ext), formând un unghi de aprox. 90º cu acesta.
Zid 2b – L= 0,70m x l= 0,60m x hmin. 0,10m / h max. 0,15m, descoperit la cota + 4,28m, prezintă 1 asiză.
Zid 2c – L 2,20m x l 0,60m x h 0,20m, descoperit la cota + 4,28m, prezintă 2 asize.
Zid 3 (1008 ext) – L= 1,50 m x l= min.0,30 m / max. 0,60m x h 0,80 m descoperit la cota de + 4,70 m. Orientarea zidului este SSE având direcţia ENE-VSV. Structura constructivă a fundaţiei sale cuprinde şisturile verzi legate cu pământ prin alternarea unui şir de fragmente medii de şist verde cu fragmente mari în 4 asize. Elevaţia fragmentară cuprinde aceaşi alternanţă pe 3 asize, ultima fiind alcătuită din roci semifasonate din calcar gri poros legate cu mortar. Din punct de vedere stratigrafic dar mai ales cronologic, se observă că acest zid este anterior zidului 1 (1002) al cărui traseu afectează o bună parte din structura lui Z3. Datarea sa ar putea fi lămurită de descoperirea unei monede în S1, în dreptul metrului 11, unde studiul profilului relevă resturi de mortar aparţinând elevaţiei zidului 3. După îndepărtarea mortarului şi curăţare, aversul monedei a indicat adică emiterea sa în timpul tetrarhiei prin menţionarea lui Marcus Aurelius Valerius Maximianus Herculius (285-305 p.Chr). Moneda a fost emisă probabil la Cyzic iar circulaţia sa nu trece de perioada 292-313 p.Chr (5).
Zid 4 (1004 ext) – L= 1,40 m x l= 0,70 m x h min.= 0,28 m / h max.= 0,44 m. Zidul fundaţiei a fost sesizat de la cota de + 4,70 m, având un traseu cu direcţia SE-NV şi orientat SE. Tehnica de construcţie îmbină pe cele 4 asize fragmentele de şist verde cu roca calcaroasă gri şi cărămida (ultima asiză de sus) acestea fiind legate cu pământ.
Zidul 4 este afectat în momentul construirii basilicii de sec VI p.Chr, odată cu implantarea fundaţiei zidului de intrare al acesteia. Analizând însă traseul fundaţiilor de pilaştri şi implicit direcţia porticului, zidul nu depăşeşte spre SV această linie deci momentul construcţiei sale este acelaşi (sau relativ ulterior) cu cel al colonadei de pilaştri. Acest lucru a fost demonstrat şi cu ocazia practicării unui sondaj (L= 1,00 m x l= 0,60 m) în exteriorul zidului de intrare al basilicii între m. 4,80-5,80. Un alt argument ar fi identitatea între orientarea, direcţia şi lăţimea zidului 4 şi a cele ale zidului 1 (1002 ext) care reprezintă latura de SE a basilicii I precum şi traseul său perpendicular pe zidul 2 (1003 ext).
Totodată , analiza profilului de SV al S1 a relevat un zid fragmentar între m. 4,60-5,30 care reprezintă continuarea traseului zidului 4. Posibil acesta avea funcţia unui zid de separare a spaţiului în interiorul porticului unde era plasat între doi pilaştri (1012ext şi 1013ext) şi apoi în bazilică, facând parte, probabil, din structura atrium-ului.
Zid 5 (1009 ext) – L= 1,50 m x l= 0,40 m x h= 0,30 m are direcţia E-V şi a fost descoperit la cota de + 4,04m. Zidul este construit în cea mai mare parte din fragmente de şist verde dar şi din calcar alb pe alocuri, utilizând pământ ca liant. Cele 4 asize ale sale au fost sesizate şi în profilul de SV al S1. Zidul aparţine unui edificiu demantelat, aparţinând probabil perioadei elenistice datorită poziţionării stratigrafice şi tehnicii de construcţie.
Zid 6 (1019 ext) – L= 0,90 m x l= 0,40 m x h= 0,30 m a fost descoperit la cota de + 3,67 m şi are direcţia E-V. Este un zid foarte fragmentar construit din şisturi legate cu pământ care alcătuiesc 3 asize. Caracterul şi problema apartenenţei sale cronologice nu au fost încă lămurite.
În profilul de SV al S1 ext, la aprox. – 0,30 m sub nivelul de călcare în basilica 2 au fost descoperite fundaţiile rectangulare a 4 pilaştri (amenajate într-un strat de lut galben) care intrau în structura porticului de la intrarea în basilica1. Traseul acestora urmează direcţia SE-NV cu orientare SV, mergând paralel cu fundaţia zidului de intrare în prima basilică (1003 ext). Fundaţiile au fost parţial afectate de implantarea fundaţiei zidului de intrare în basilica de sec VI d.Chr (fiind suprapuse de aceasta) care a urmărit , cu mici diferenţe de direcţie şi orientare, acelaşi traseu. Tehnica de construcţie este în general similară cu cea utilizată la celelalte fundaţii din structura basilicii 1. Astfel, au fost utilizate cu preponderenţă şisturile verzi dar şi fragmente de calcar alb şi galben legate cu pământ.
1012 ext – L= 1,10 m x h= 0,35 m/0,40 m; fundaţie de pilastru alcătuită din 3 asize neregulate.
1013 ext – L= 0,95 m x h= 0,30 m/0,35 m; fundaţie de pilastru alcătuită din 3 asize neregulate.
1014 ext – L= 0,90 m x h= 0,35 m; fundaţie de pilastru alcătuită din 3 asize relativ regulate.
1015 ext – L= 0,65m x l= 0,12 m; fundaţie de pilastru alcătuită din 2 asize.
Analiza stratigrafică generală a secţiunii S1 ext nu evidenţiază o succesiune contextuală constantă, zona fiind deranjată cu ocazia diferitelor faze de construcţie, amenajare şi reamenajare a clădirilor de epocă greacă şi romană târzie. Aceste bulversări sunt demonstrate de structura şi compoziţia straturilor 1000 ext, 1001 ext, 1006ext (înregistrate în 2005) şi 1010ext (din 2006) în care s-a descoperit material amestecat (ceramică de factură elenistică şi romană târzie).
Contextul 1007ext care cuprinde extremitatea de NV a secţiunii a fost surprins pe o lungime de 2,50 m şi reprezintă un strat puternic solidificat, galben deschis, posibil nederanjat.
În acest strat au fost descoperite în campania anterioară două postamente de coloană circulare, din calcar galben. Primul postament a apărut la adâncimea de 0,25 m între m. 3-4 la cota de + 4,80 m şi are un d de 0,40 m fiind destul de deteriorat. În strânsă relaţie cu acesta au fost descoperite mai multe cărămizi (unele disparate) posibil aparţinând unui nivel de călcare (paviment) probabil al basilicii 1. Al doilea postament deosebit de fragmentar a apărut la cota de + 4,60m în dreptul metrului 3, fiind descoperit parţial în profilul de SV al secţiunii. Deşi traseul celor 2 postamente este puţin deviat de la traiectoria iniţială se poate observa dispunerea lor în dreptul fundaţiei de postament 1014ext, posibil marcând aliniamentul unei colonade aparţinând primei basilici.
1011 ext a fost înregistrat de la cota de + 3,60 m şi fiind un strat mediu solidificat, galben-maroniu ce conţine în incluziuni diferite fragmente ceramice de epocă greacă, scoici şi pigmenţi de cărbune.Acesta reprezintă practic ultimul context cercetat în prelungirea secţiunii până la contactul cu zidul de incintă, făcând trecerea stratigrafică la nivelurile de epocă greacă.
1016 ext reprezintă un nivel de dezafectare sesizat la cota de + 3,82 m sub forma unei dărâmături consistente care conţine fragmente mari de şist verde. Stratul este suprapus de zidul 2c (1003ext) şi intră în profilul de NE al S1ext. Între m. 3-4, la cota de + 3,67, stratul include câteva fragmente de chirpic neregulate care ar putea constitui continuarea laturilor dezafectate ale locuinţei C3, cercetată parţial în campania din 2004.
1017 ext a fost identificat de la cota de +3,50m fiind un strat mediu solidificat, maroniu închis, incluzând fragmente ceramice de factură greacă, scoici şi fragmente de cărbune. În dreptul metrului 7, la cota de + 3,48 m a fost descoperită o amforă fragmentară de Chios datând în epoca greacă arhaică iar la extremitatea de NV a contextului, între metri 0,00-1,50 au fost prelevate 14 monede care urmează a fi analizate şi catalogate alături de cele descoperite anterior.
S5
În această secţiune (L= 3,2 m, l= 2,2m, orientată E-V) a apărut continuarea absidei basilicii 1, identificată în 2005 în S4. Absida (contextul 5002), ca şi în S4, se păstrează doar la nivelul fundaţiei (L= 2,5 m; h= 0,4 m; grosimea zidului este probabil tot 1,1 m, ca în S4, în S5 partea sudică a absidei nefiind vizibilă). Zidul absidei este construit în mare parte din şisturi verzi şi rar din pietre de calcar, legate cu mortar. Nu a fost descoperit colţul NE al basilicii 1, absida terminându-se brusc. Această bazilică avea o orientare E-V, cu o deviaţie a axei spre N, diferită de cea a monumentului tardiv.
Săpăturile au evidenţiat şi un element constructiv interesant privind colţul de NE al basilicii 2. Partea inferioară a fundaţiei este realizată din pietre legate cu mortar, deasupra fundaţia fiind realizată din pietre legate cu pământ. Explicaţia ar fi nevoia de a consolida colţul clădirii. Ceea ce în acest moment rămâne inexplicabil este întreruperea fundaţiei la 2,5 m de colţul NE al basilicii 2, în dreptul locului unde absida basilicii 1 se întrerupe brusc. Ar putea fi vorba de o săpătură modernă, care să fi distrus atât fundaţia basilicii 2, cât şi absida basilicii 1. Între S5 şi S6 a fost descoperit un spaţiu unde zidul basilicii 2 este construit din pietre de mari dimensiuni, ceea ce indică o posibilă substrucţie a unui prag ce făcea legătura între anexa de N-E şi basilică
Succesiunea stratigrafică stabilită de noi a surprins o intervenţie modernă (contextul 5000; +5,18/+4,94 m), un strat de dărâmătură format din pământ cenuşiu şi pietre de dimensiuni medii (contextul 5001; +4,94/+4,73 m) pe toată suprafaţa secţiunii, un nivel de amenajare din lut de culoare galbenă -podea- (contextul 5004; +4,73/+4,70 m) spartă în estul S5 de un nivel de umplutură conţinând foarte mult material ceramic (contextul 5005; +4,78/+4,45 m), un strat de umplutură sub podeaua de lut galben (contextul 5006; +4,70/+4,45) şi un strat de nivelare brun închis, cu multe fragmente ceramice, prezent pe întreaga suprafaţă a S5 (contextul 5007; +4,45 m), pe care am oprit săpătura.
S6
În această secţiune (aprox. L= 4 m, l= 3 m, orientată N-S) am descoperit două ziduri (nordic şi sudic) din anexa N-E a basilicii 2. Zidul nordic al anexei (L= 3,5 m; l= 0,7 m; h 0,7) este construit din pietre de şist şi calcar, uneori frumos lucrate (spolia) şi legate cu pământ. La cota +5,25 m zidul prezintă o plintă lată de 0,15 m. Zidul sudic (L= 1,5 m; l= 0,7 m; h= 0,3 m), care intersectează absida basilicii 2, este construit din pietre legate cu pământ. De asemenea am descoperit un zid (L= 1,2 m; l= 0,7 m; h= 0,4 m), poate o fază anterioară a anexei, ce porneşte din colţul N-E al basilicii 2 .
Succesiunea stratigrafică stabilită de noi a surprins un nivel de dărâmătură format din pământ şi materiale de construcţie (contextul 6000; +5,71/+5,30 m) în N şi E S6, o intervenţie modernă (contextul 6001; începând la +5,70 m şi ajungând până la +4,85 m în V S6) în V, centrul şi S-E S6, un nivel de amenajare -podea- din lut de culoare galbenă (contextul 6003; +5,3/+5,18 m) păstrată în N şi E S6, un strat de nivelare păstrat în jumătatea E a secţiunii (contextul 6004; +5,18/+5,1 m), o altă amenajare -podea- din lut de culoare galbenă împreună substrucţia sa (contextul 6002; +5/+4,7 m), şi un nivel de călcare -din lut de culoare galbenă- pe care au apărut materiale de construcţie şi pe care am oprit săpătura (contextul 6005; +4,7 m).
Cercetările efectuate în campania 2006 au condus la clarificarea unor probleme cronologice şi stratigrafice restante. Noile descoperiri dar şi analiza atentă a planurilor şi profilelor stratigrafice au dus la teoria conform căreia, înainte de edificarea basilicii târzii, a existat şi funcţionat o altă basilică . Arhitectura acesteia din urmă este destul de greu de urmărit datorită distrugerilor din epocă, construcţiei basilicii 2, reamenajărilor, şi nu în ultimul rând, din cauza intervenţiilor arheologice de la începutul sec. XX.
O altă prioritate a fost datarea primei basilici. Până în prezent, singurul ajutor (cu un anumit grad de probabilitate) ne este oferit de moneda din timpul tetrarhiei descoperită în structura zidului 3 (1008ext). Aşa cum am menţionat mai sus acest zid este evident “tăiat” de traseul laturii de SE a basilicii I. Datată la sf.sec.III – înc. sec. IV p.Chr, moneda reprezintă un terminus post quem pentru momentul edificării basilicii timpurii, deci nivelul II A într-o largă cronologie relativă în care construcţia basilicii II reprezintă termenul final al dezafectării edificiului ecleziastic anterior.
Plecând de la această încadrare cronologică dar şi de la descoperirea de sec. III-IV p.Chr, se poate face o analogie cu basilica C construită la sfârşitul sec. IV-începutul sec.V d.Chr, aparţinând nivelului III B al epocii romane târzii. Cercetările arheologice care au urmărit amplasarea, funcţionarea şi datarea acestei basilici care a funcţionat înainte de marea basilică episcopală a Histriei de sec. VI p.Chr, au identificat şi o serie de structuri şi amenajări aparţinând sec III-IV p.Chr afectate probabil de amenajarea primei basilici (6).
Relaţiile celor două basilici cu fazele incintei romane târzii, din acest sector, constituie o problemă a care va trebui rezolvată în cursul cercetărilor viitoare.
Note:
1. V.Pârvan, Histria VII, AARMSI, III, 1923-1924, 2.
2. Marcelle Lambrino, Les Vases archaïques d’Histria, Bucureşti 1938.
3. Pentru mai multe amănunte vezi rapoartele pentru situl Istria, sectorul Basilica Pârvan din CCA 2001, 114; CCA 2002, 164-165, CCA 2003, 161-162; CCA 2004, 158-159; CCA 2005
4. C. Domăneanţu , A. Sion, Incinta romană târzie de la Histria. Încercare de cronologie în SCIVA 33/ 1982, p.377-394.
5. avers :efigie spre dreapta, laureat []VALMAXIMIANUS[], revers ilizibil , AE, cca 28 mm, RIC V; prelucrarea şi analiza numismatică au fost realizate de Ştefan Vasiliţă (FIB).
6. vezi CCA 2002, 2003, Istria, sector Basilica Episcopală.
Abstract:
In 2006, the excavation continued in S1 ext and offered new data concerning Basilica 1 and Basilica 2, as well. Important observations have been made for the presumed plan and chronology of the two subsequent monuments. We have identified in S5 new data for the apsis of the earlier basilica (Basilica 1), discovered the previous year. S4 offered us the opportunity to observe construction details for the late basilica (Basilica 2). The excavation continued in S6 and made possible the observation of a possible entry to the late basilica from the annex, of which we have identified only the north and south walls.
HistriaT1
Alexandru Avram, Iulian Bîrzescu, Monica Mărgineanu Cîrstoiu (IAB), Konrad Zimmermann (Universitatea din Rostock), Virgil Apostol (MNIR), Alexandra Liţu, Alexandra Ţîrlea (FIB) studentele: Kristin Grunwald, Hendrikje Schüler (Universitatea din Rostock)
Cercetarea suprafeţei de la V de templul Afroditei şi monumentul C, denumită convenţional e
Săpăturile de la V de templul Afroditei au fost concentrate în campania din 2006 în suprafaţa e/sud2. Obiectivele cercetărilor din acest punct sunt: 1) clarificarea situaţiei apărute în 2003 în sondajul g-d, 2) degajarea platformei templului pe această latură.
Anul trecut în suprafaţa e, la cca. 1,50 m de actualul nivel de călcare, sub fundaţiile celor două încăperi din casa romane târzie, apăruseră pe alocuri zidurile unei construcţii anterioare, datate în epoca romană timpurie. Aceste ziduri au aceeaşi orientare cu cele ale casei târzii. În campania din acest an am început cu demontarea acestora din urmă atât de pe latura estică şi nordică cât şi a celui despărţitor din suprafaţa e/2005. Prin aceasta, îndeosebi suprafaţa e/S a fost lărgită, acum 5,25 m (N-S) x 4,48 m (E-V).
Săpăturile din e/S au început de la un nivel roman timpuriu (sec. I-III), oprindu-se pe un strat de arsură, probabil din aceeaşi epocă. Pentru racordarea la vechile săpături am trasat un mic sondaj la marginea e/S, orientat E-V, până la nivelul platformei templului Afroditei. În cea mai mare parte am dat de o umplutură de la săpături mai vechi (rămase încă inedite).
Singurele construcţii surprinse în e/S sunt reprezentate de fundaţii ale “casei romane timpurii”, mai bine păstrate fiind zidul pe partea vestică şi cel transversal. Pe partea estică zidurile au fost afectate de săpăturile vechi. Zidurile, din pietre de şist şi relativ rar spolii, sunt legate cu pământ, au fost dezvelite parţial, pe o h de ca. 0,50 de m.
Materialul descoperit anul acesta în e/S constă în cea mai mare parte în ceramică, ţigle, fragmente de teracote, câteva fragmente de sticlă, monede, etc., databile în cea mai mare parte în primele secole creştine. Pe lângă acestea au apărut câteva spolii de la monumentele de la monumentele greceşti.
La sfârşitul campaniei au fost efectuate unele lucrări pregătitoare pentru campania din anul următor, respectiv s-a început curăţenia la N de suprafaţa e, în vederea unor cercetări ulterioare.
Continuarea cercetării la S de templul Afroditei, în suprafaţele A6 – B6 – B7
În 2006 cercetările arheologice s-au concentrat la S de templul Afroditei, în primul rând în vederea dezvelirii eventualelor monumente greceşti şi a cunoaşterii limitei zonei sacre în această parte. Săpăturile s-au desfăşurat în suprafeţele A6, B6 şi B7.
Suprafaţa B6
După operaţiunile de curăţenie, am trecut la demontarea zidurilor romane târzii înregistrate în anii trecuţi. Săpătura a început de la un nivel roman târziu şi s-a oprit pe nivelul stâncii de şist, profilele rezultate având o înălţime maximă de 2,85 m. Decapările şi gropile de fundaţie succesive din epoca romană au afectat pe întreaga suprafaţă straturile greceşti elenistice şi clasice până la cele arhaice. Cu excepţia zidurilor romane timpurii surprinse în partea de E şi N, ce au delimitat în mare măsură suprafaţa cercetată (2,78 m N?S x 3,24 m E?V), nu a fost dezvelită nici o altă construcţie. În colţul de SE au apărut resturi de la o varniţă, legată de nivelul de locuire roman târziu.
Cele două ziduri descoperite sunt legate cu pământ şi prezintă o textură asemănătoare. Aceasta constă din petre de şist şi spolii de la monumente mai vechi. Zidul de N are o fundaţie mai adâncă. Sub fundaţiile zidurilor romane timpurii amintite ca şi pe întreaga suprafaţă B6 este interesant de amintit un strat consistent de scoici amestecate cu fragmente ceramice şi oase (h 0,10-0,20 m), datat în perioada arhaică. Sub acesta se găseşte un strat de pământ brun închis cu cioburi arhaice timpurii (sf. sec. al VII-lea – înc. sec. al VI-lea), care l-a rândul său se află direct pe stâncă. Fragmentele ceramice descoperite în stratul de scoici sunt în cea mai mare parte rulate. Probabil că acest strat avea rol de drenare a apei de ploaie. Stratul de scoici a fost surprins nederanjat pe toată suprafaţa B6. Sporadic au putut fi surprinse mici lentile de lut galben aflate deasupra stratului de scoici. Deasupra acestui strat au avut loc numeroase decapări şi nivelări târzii, ce au afectat în întregime straturile greceşti postarhaice. Dintre descopeririile din straturile arhaice amintim un torso din teracotă, un fragment de aryballos din faianţă, ceramică în stilul “caprei sălbatice” stilul mijlociu II, amfore de Milet, Lesbos, Klazomenai.
Suprafaţa A6. Suprafaţa cercetată anul aici a fost delimitată de zidurile unei încăperi a insulei romane târzii, ce măsoară 4,44 m (N?S) x 3,92 m (E?V). Săpăturile au început de un nivel roman timpuriu şi au mers până pe stâncă, ad.max atinsă fiind de 1,17 m. După curăţenia din primele zile, am trasat în partea sudică un mic sondaj de control (0,80 m l), orientat E-V. Stratul roman timpuriu taie aici, ca şi-n B6, toate straturile până la cele arhaice. Doar în partea nordică înspre templul Afroditei, pe o porţiune foarte mică şi în colţul de NE a putut fi urmărită o situaţie stratigrafică mai complexă. În partea de N zidul roman timpuriu din spolii stă pe un strat de lut galben, sub acesta se observă un strat de arsură (arsura 2) şi un strat cu pământ lutos cenuşiu, situaţie des întâlnită în zona sacră îndeosebi în săpăturile vechi şi care a fost pusă în legătură cu distrugerea “zonei sacre” la mijlocul sec. I a.Chr. În colţul nord-estic tot pe o suprafaţă mică a fost surprinsă o zonă de arsură (vatră ?) aflată pe un strat de pământ brun, datat în epoca arhaică. Sub stratul de umplutură roman timpuriu, întâlnit aproape pe întreaga suprafaţă A6, au apărut straturi arhaice: în partea de S, SE un strat de pământ cu scoici, ce taie la rândul lui un strat de pămănt brun. Datarea acestora din urmă în epoca arhaică s-a făcut pe baza bogatului material arheologic descoperit. Amintim printre altele: cupe ioniene cu păsări, ceramică în stilul “caprei sălbatice” stilul mijlociu II, ceramică de bucătărie lucrată la roată, sticlă (millefiori), căni ioniene cu gura trilobată, amfore de Chios, Milet, Lesbos, Klazomenai, Samos, atice SOS.
Atât sub zidul de E, cât şi cel de V din A6 au apărut câteva blocuri din calcar şi şist care ar putea fi legate de o construcţie anterioară insulei romane timpurii. Din păcate condiţiile de descoperire nu permit pe moment o concluzie cu privire la funcţia lor.
Spre sfârşitul campaniei, după ce stânca de şist a fost curăţată în totaliate, am putut observa în partea de SE a suprafeţei A6 amprenta unei amenajări în stâncă, amenajare ce a fost dezafectată deja în perioada arhaică. Aceasta constă într-o adâncitură în stâncă (ad. 0,16 m), în vederea ridicării probabil a unui mic monument. Acelaşi tip de amenajare s-a putut observa în săpăturile mai vechi din “zona sacră” la monumentul H. Din păcate amenajarea nu a putut fi cercetată în totalitate (numai 2,70 x 1,70 m), latura estică şi sudică terminându-se sub zidurile romane timpurii, încă nederanjate. Totuşi o limită aproximativă este indicată de săpăturile anterioare din suprafeţele A7 şi A6a, unde albierea din stâncă nu mai apare. Interesant pe de altă parte este descoperirea de anul trecut din A7, ce trebuie pusă în legătură cu cea de anul acesta, respectiv mica amenajare circulară din stâncă (vezi Rap. 2005). Forma celei din acest an este însă dreptunghiulară. Poziţia apropiată faţă de templul Afroditei (puţin spre SE) indică mai degrabă faptul că am avea de a face cu un monument legat de templu (altar ?). Faptul că a fost dezafectat foarte devreme (în prima parte a sec. al VI-lea, probabil spre mijlocul sec.) lasă loc şi altor ipoteze. Spre deosebire de monumentul H, din amenajarea descoperită anul acesta nu a rămas nici un bloc sau lespede in situ.
Suprafaţa A6a. A6a denumeşte o mică încăpere (1,64 x 3,25 m) aparţinând casei romane timpurii, aflate între A6 şi B6. Ultimele săpături desfăşurate aici avuseseră loc în 1992 şi se opriseră pe un nivel roman timpuriu. În acel an fusese scoasă la iveală o vatră, pe care se afla coarnele unui căprior (vezi Rap. 1992). Săpăturile din acest an au mers pe o adâncime max. de 1,49 m până la stâncă, lăsând nederanjată vatra cu coarne (suprafaţa săpată 1,64 x 2,54 m). Unul dintre obiectivele săpăturilor din această suprafaţă l-a reprezentat cercetarea traseului zidului cu spolii dezvelit în anul precedent, aflat între A7 şi B7. Spre deosebire de situaţia din 2005, am constatat că în A6a zidul a fost în întregime demantelat în primele secole p.Chr. Groapa de demantelare a fost suprinsă pe întreaga suprafaţă A6a, continuându-se şi-înspre V. Cercetarea traseului acestui zid înspre V va continua în campaniile următoare.
În profilul sudic s-a putut observa continuarea stratului arhaic de scoici şi ceramică din B6, fiind tăiat de zidul din spolii. Deasupra acestui strat s-au păstrat mici blocuri din calcar, peste care se află un strat de lut galben, apoi fundaţiile casei romane timpurii.
Suprafaţa B7. La S de zidul estic din B6 au avut loc mici operaţiuni de îndreptare a profilelor, lucrări ce au dus la dezvelirea unui mic zid, care în raport cu insula romană târzie pare mai timpuriu, dar mai târziu decât insula romană timpurie.
Spre sfârşitul campaniei au avut loc în partea estică a B7, lângă zidul cu spolii şi bazilică, o continuare a săpăturii din 2003, plecând de la nivelul arhaic. De amintit sunt de amintit aici îndeosebi descoperiri ceramice (importuri atice, ioniene, eoliene, dar şi ceramică histriană).
Note:
1. Notaţiile sunt aceleaşi cu cele din rapoartele 1991-2005.
2. Supraţa e/S corespunde cu aproximaţie suprafeţei l/1958 din săpăturile vechi.
Sector X
Catrinel Domăneanţu-responsabil sector (IAB), Alina Pascale, Adriana Speteanu (FIB), Ştefan Vasiliţă, Theodor Ulieriu (studenţi FIB)
Cercetările care se efectuează pe platoul de V al cetăţii, în sectorul numit convenţional X, au ca scop evidenţierea reţelei de “temelii olbiene” datând din epoca elenistică. Fundaţii de pământ (straturi alternative de argilă curată şi pământ amestecat cu cenuşă), care rareori au păstrat elemente de elevaţie, aceste temelii olbiene constituiau baza unor construcţii de mai mici sau mai mari dimensiuni. Ele au fost identificate, până în prezent, doar la Olbia şi Histria.
Spre deosebire de Olbia, unde săpături în suprafaţă au permis identificarea unor monumente având astfel de substrucţii (stoa, templele lui Zeus şi Apollo Delphinios, zidul de incintă), la Histria, sondajele stratigrafice efectuate în anii ’50, ’60, le menţionează numai existenţa, fără a le lega între ele pentru a obţine planul unei singure clădiri. Acesta este lucrul pe care am încercat noi să-l facem prin reluarea cercetărilor în zonă.
Eforturile noastre, îndreptate în această direcţie, au început să dea roade. Putem afirma acum că aici se află una din ariile sacre al Histriei elenistice, continuarea, poate, a celei deja postulate de Dinu Adameşteanu pentru epoca arhaică1.
Este vorba de un sanctuar dedicat, probabil, zeiţei Cybele.
Ca elemente definitorii ale sale avem până în momentul de faţă: un patrulater de temelii olbiene (6 m/3 m), ce au fieccare o grosime de aprox. 3 m, suprapus de o dărâmătură masivă de cărămizi crude, strotere şi kalyptere; un bothros de formă rectangulară (0,60 m/0,70 m), în interiorul unei incinte, care înconjura un spaţiu deschis; între ele un “canal”, probabil neacoperit, pavat cu lespezi foarte subţiri din şist verde, ce pare să înconjoare incinta2.
La aceste elemente constructive se adaugă materialul arheologic descoperit. Menţionăm doar piesele cele mai importante: două statuete reprezentând-o pe zeiţa Cybele, una din marmură3, alta fragmentară din teracotă; un fragment dintr-un vas de calcar, decorat cu ove în relief şi păstrând urme de vopsea roşie; un picior fragmentar de perirrhanterion din piatră, vas ce conţinea apa lustrală şi se găsea în interiorul sau la intrarea sanctuarelor greceşti (el apare deseori reprezentat pe vasele attice cu figuri negre sau roşii, în scenele religioase, alături de altar şi statuia de cult); două fragmente din calcar aparţinând unor capiteluri ionice de mici dimensiuni; un fragment de basorelief din marmură pe care este reprezentată o parte dintr-o piesă de mobilier (un tron?); o bază cilindrică din marmură, decorată sus şi jos cu un tor; un mic altar votiv din teracotă.
Noutatea pe care au adus-o cercetările din anul acesta este că patrulaterul de temelii olbiene, primul descoperit, nu reprezintă fundaţiile unei construcţii de sine stătătoare, orientată N-S, cum s-a crezut iniţial, ci este de fapt pronaosul unui templu, orientat E-V.
In concluzie, partea principală a edificiului este încă sub pământ. Sperăm că vom dispune de mijloacele materiale necesare ca să-l dezvelim în întregime.
Note:
1. Acta Historica, Roma, I, 1959, p. 8-12.
2. SCIVA, 54-56, 2003-2004, p. 98-101, fig. 6-9.
3. Gabriella Bordenache, Sculture greche e romane del Museo Nazionale di Antichita di Bucarest, Bucureşti, 1969, cat. 39, pl. XX.
Sector Exra muros – Poarta Mare – Turnul Mare
Paul Damian, Adela Bâltâc, Virgil Apostol, Nicoleta Nedelcu, Valentin Bottez, Andra Samson (MNIR).
Investigaţiile arheologice din sectorul extra muros Poarta Mare – Turnul Mare au început în anul 2000 având ca obiectiv general surprinderea unor aspecte ale locuirii romane timpurii, eventual a celei elenistice, din perimetrul central al aşezării histriote în aceste epoci. Cercetările efectuate în campaniile 2000-20051 au oferit date stratigrafice ale zonei şi au dus la descoperirea unor edificii şi alte complexe arheologice, databile din epoca elenistică târzie până în ultimul nivel roman timpuriu (nivelul I C2); până în acest moment nu avem indicii concludente pentru plasarea vreunuia dintre complexe posterior ridicării incintei romane târzii (nivelul II A —din a doua jumătate a sec. III p.Chr.).
Obiectivele acestei campanii au fost cercetarea unor elemente legate de edificiul nr. 1 (detalii constructive în cele două momente cronologice identificate), detalii constructive ale străzii3 şi ale incintei romane târzii, precum şi elucidarea unor probleme stratigrafice. Pentru aceasta cercetarea s-a concentrat doar în suprafeţele de la nord4, casetele -A 1-2, A 1-4, B 1-4, C 1 şi 4, D 2-3, trasate în anii anteriori, precum şi demontarea unor martori stratigrafici dintre acestea.
Edificiul nr. 15 —edificiu de mari dimensiuni aflat la N de strada de tradiţie elenistică (artera b)— s-a lucrat în interiorul încăperilor definite de zidurile Z1-Z26 (L7), Z3, Z5 şi Z10 (L1), Z5-Z6 (L3), Z11-13 (L2). Cercetările din încăperile L7 şi L3 au dus la confirmarea stratigrafiei cunoscute şi din alte zone ale edificiului şi în exteriorul acestuia, fiind constatată din nou prezenţa unei cantităţi considerabilă de materii organice7. De asemenea, au fost surprinse detalii constructive ale zidurilor Z3, Z5, Z6, cărora s-a reuşit să li se cerceteze inclusiv fundaţiile8. Pentru a verifica detaliile constructive ale zidurilor Z109 şi Z3110, a fost secţionat o parte din pavajul p e, nivelul de funcţionare al încăperii L1. Acest pavaj avea un “pat” construit dintr-un strat (gr. 0,35 m) de scoici şi nisip (care conţine şi numeroase fragmente ceramice “rulate”), strat de pietre de diferite dimensiuni (gr. 0,50 m).
În încăperea L2 (dispusă aprox. în caseta C1) s-au practicat două sondaje. Primul în jumătatea de N11 (carourile a-b/1-4) unde s-a constatat că nivelul format din placi de calcar este mărginit la S de un zid (denumit iniţial p a), surprins parţial, construit din blocuri mari de calcar (legate cu mortar), iar la V şi N acesta este practic “tăiat” pentru implantarea zidurilor Z11 şi Z1212. Cel de-al doilea sondaj s-a efectuat în jumătatea de S (carourile c-d/1-2) pentru a se cerceta detalii ale zidurilor p a, Z13 şi ale podelei de tip opus signinum (pavajul p d). Astfel, s-a putut observa că zidul p a este refolosit ulterior în substrucţia pavajului corespunzător funcţionării zidurilor Z11-12. Podeaua de tip opus signinum este formată din pietre de dimensiuni mici legate cu mortar. Cercetările de aici confirmă ipotezele noastre despre planimetria acestei încăperi în cele două faze de funcţionare ale edificiului nr. 113.
Cercetările din caseta A4 au adus noi indicii despre întinderea edificiului nr. 1. Astfel, a fost cercetat un nou zid, Z3414, perpendicular pe Z30 (considerat de noi ca fiind limita de V a edificiului). Este posibil ca acest zid să fi funcţionat doar în primele faze ale edificiului.
Strada. Cercetările efectuate în casetele D2-3 au adus elemente noi în ceea ce priveşte strada de factură elenistică15 utilizată şi în epocă romană, care reprezintă elementul central al primelor două nivele surprinse în acest perimetru (nivelele IA şi IB). S-a putut cerceta canalul de sub această stradă (canal nr. 1, orientat ca şi strada E-V) construit din plăci de calcar de Babadag. S-au observat două placi aşezate vertical16 foarte bine îmbinate pe lângă placa17 de pe fundul acestuia. Spre S a fost surprins un bloc de calcar18, dispus uşor oblic, faţă de canalul nr. 1, care ar putea veni dinspre edificiul nr. 2, astfel încât, se poate presupune că în acest punct ar fi putut existat un punct colector.
Canal nr. 219. La demontarea martorului dintre casetele D 2-3 a fost surprinsă o porţiune20 din traseul canalului nr. 221, construit din plăci de calcar şi pietre fasonate legate cu mortar foarte fin (alb-nisipos, var pietricele de râu). Traseul acestuia este paralel cu cel al canalul nr. 322, între ele fiind surprins un strat de pământ galben maroniu compact. În interior se observă aceeaşi manieră de construire ca cea surprinsă în caseta G3 (mortar hidrofug23).
Pentru verificarea informaţiilor din campaniile anterioare s-au efectuat sondaje prin amenajarea denumită convenţional Cpl 924, în casetele B3-4 şi C4, până la cote de -2,00-2,15 m, unde s-a atins nivelul pânzei freatice, confirmându-se elementele stratigrafice surprinse anterior şi în alte zone la V de canalul nr. 325.
Zidul de incintă al cetăţii romane târzii. Cercetările s-au efectuatîn zona turnului şi a curtinei (aprox. în perimetru încăperii L7 a edificiului nr. 1), deoarece indiciile anterioare conduceau spre o posibilă contemporanitate a bastionului şi turnului porţii mari. Cercetările din această campanie indică faptul că plinta curtinei este perpendiculară pe un zid mai vechi26, turnul nu are plintă, ci este construit direct pe un strat de pământ în care sunt aşezate pietre cu dimensiuni medii, peste care sunt dispuse blocuri spoliate de dimensiuni mari. Aceeaşi tehnică se observă şi sub curtină, în perimetrul cercetat din caseta -A1. Astfel, se confirmă informaţiile din cercetările anterioare, şi anume că bastionul Porţii Mari este construit ulterior ridicării incintei27 .
Note:
1. Despre cercetările arheologicei întreprinse aici vezi P. Damian, Adela Bâltâc, Date preliminare despre cercetările arheologice din sectorul extra muros Poarta Mare -Turnul Mare (2000-2004), în SCIVA 54-55, 2003-2004, p. 131-147 cu completările din CCA 2006, p. 195-197.
2. Pentru siglele cronologice de la Histria vezi Al. Suceveanu, Histria VI, p. 13-39; 75-92.
3. Este vorba de o stradă de factură elenistică utilizată şi în epocă romană, a cărui traseu este parţial cunoscut şi din cercetările intramurane (vezi Al. Suceveanu, op. cit., p. 76-79, fig. 48); pentru porţiunea surprinsă în exteriorul incintei cetăţii târzii vezi P. Damian, Adela Bâltâc, op. cit, p. 138-139, fig. 2, 4/a-b.
4. Pentru sistemul de săpătură din acest sector vezi CCA campania 2000, p. 117; P. Damian, Adela Bâltâc, op. cit., p. 136 şi fig. 2.
5. Suprapus de zidul incintei târzii, era cunoscut parţial din cercetările efectuate în cetate între anii 1949-1952, fiind denumit “edificiul roman construit în manieră greacă”. Din acest edificiu, cu intrarea pe latura de E, orientată faţă de una dintre străzile care leagă Piaţa Mare de Terme I (Gr. Florescu, op. cit., p. 108), au fost cercetate trei încăperi (Ibidem, p. 107-108 şi fig. 12, 30). În cercetările întreprinse de noi în zona extramurană au fost surprinse mai multe încăperi, fiindu-ne foarte greu să spunem, în stadiul actual al cercetării, care sunt relaţiile acestora cu cele cercetate în cetate.
6. Siglele folosite corespund celor de pe planul general de săpătură (vezi P. Damian, Adela Bâltâc, op. cit., p. 136, fig. 2).
7. Vezi CCA 2006, p. 196.
8. Toate aceste ziduri sunt construite din pietre de dimensiuni medii legate cu mortar fin (din var, nisip). Fundaţiile: Z3 = 0,40 m, Z5 = 1,20 m, Z6 = 1,36 m. Pentru alte detalii legate de aceste ziduri P. Damian, Adela Bâltâc, op. cit., p. 143.
9. Aceste două ziduri pot fi definite ca fiind construite “în manieră greacă”, deşi s-a constatat utilizarea mortarului în fundaţie şi între rosturile blocurilor de calcar la construirea zidul Z10.
10. S-a constatat că zidul Z31, din care se poate vedea doar faţă de N, este construit din blocuri mari de calcar, având ca liant lut ars. De asemenea, acesta se pare ca are cel puţin două faze de funcţionare, un gol de intrare? (l = 60 m) fiind ulterior umplut. Dimensiuni surprinse: L = 4 m, l = 0,44 m, h = 1,60 m. Cercetarea a fost oprită din cauza nivelului ridicat al pânzei freatice.
11. Acolo unde în campania anterioară ne-am oprit pe un pat de pietre, presupuneam existenţa unui nivel de funcţionare al edificiului.
12. Despre aceste ziduri şi cronologia lor vezi Ibidem, p. 139-145.
13. Ibidem, p. 139, 143-144.
14. Zid, orientat V-E, construit din şisturi legate cu pământ, surprins doar la nivelul fundaţiei, este demantelat spre E. Dimensiuni surprinse L = 0,83 m, l = 0,46 m, h max = 0,30 m.
15. În cercetările anterioare se observase că în caseta D2 (carourile a-d 3-4) traseul străzii se întrerupea brusc, plăcile fiind dislocate cel mai probabil odată cu construirea străzii corespunzătoare canalului nr. 3 (vezi Ibidem, p. 145-146).
16. Dimensiuni surprinse: placa dinspre S h = 0,85 m, l max = 0,22 m; placa dinspre N h = 0,58 m, l = 0,22 m.
17. Dimensiuni surprinse: L = 1,34 m, l = 1 m, gr = 0,24 m.
18. Dimensiuni surprinse: L = 0,90 m, l = 0,18 m, gr = 0,18 m.
19. Ibidem, p. 142.
20. L = 3,96 m, l = 1 m, h = 0,48 m.
21. Despre acest canal vezi Ibidem, p. 142. În acest moment traseul acestuia este surprins pe o L = 28 m.
22. Denumit convenţional Cpl 4, canalul este surprins pe o L de 25 m, orientat N-S, dispus în casetele A-E3 şi F2, traseu relativ paralel cu al zidului de incintă târziu. Pentru detalii vezi Ibidem., p. 145-146, fig. 2, 5/a şi d.
23. Ibidem, p 142 şi nota 70.
24. mire dată unei amenajări compusă din pietre de dimensiuni medii, fragmente tegulare şi ceramice, surprinsă încă din campaniile anterioare în unele dintre casetele de la V de canalul nr. 3. Vezi CCA campania 2003, p. 160-161; CCA campania 2005, p. 196.
25. P. Damian, Adela Bâltâc, op. cit., p. 138.
26. Denumit convenţional Z35, orientat N-S, este construit din pietre, chiar spolii, legate cu pământ. Dimensiuni surprinse: L = 0,86 m, l = 0,49 m, h max = 0,88 m.
27. Histria I, p. 99- 106; Catrinel Domăneanţu, Die spätrömische Festungsmauer von Histria, Xenia 25, p. 265-283.
Abstract:
In 2000, research began on the area outside the late city precinct wall, located between the Great Gate and the Great Tower, with the purpose of studying the early Roman city – possibly the Hellenistic city, but also to bring out, from a tourist’s point of view, a part of the central area of the city. The area has suffered many interventions after the building of the precinct wall (238 A.D.), and especially from 1914 onwards, with the beginning of the archaeological excavations at Histria. The 2000 – 2005 research works have brought to light three buildings and a number of complexes, most of them to be dated before 238 A.D.
This field campaign’s objectives were the research of certain elements of Building no. 1 (construction details from both chronological phases identified for this complex), construction details of the street and the late Roman precinct wall, as well as clearing a series of stratigraphical problems.
Building no. 1 – we have investigated the construction details of several walls by excavating down to the foundation level. We have also undertaken sounding excavations in order to verify the construction technique used for several pavements (= functioning levels) identified inside several rooms, and the area’s stratigraphy. We have thus identified new clues regarding Building no. 1’s extension to the west.
The street. We have identified construction details of the street and of the collection sewer underneath it, as well as a water collection point.
Sewer no. 2. This sewer has been only partially investigated when a baulk was cleared. The sewer has been identified on a length of 28 m, and its trajectory is parallel to that of Sewer no. 3; also, between them we have identified a layer of compact yellow-brownish earth.
The late Roman precinct wall. This year’s results indicate that the wall’s plinth is perpendicular on an older wall, that the tower has no plinth and is built directly on a layer of earth in which were laid medium-size stones superposed by large spolia. The same technique is recognizable under the wall, in cassette A1. Thus was confirmed the information yielded by previous excavations, according to which the Great Gate’s bastion was built after the construction of the precinct wall.
Basilica extra muros
Viorica Rusu-Bolindeţ – responsabil de sector (MNIT), Alexandru Bădescu (MNIR), Raluca Milea (absolventă UBB Cluj), Carmen Rogobete, Cristina Turcu, Maria Puriş, Ştefan Timofte, Dinu Bereteu (studenţi UBB Cluj)
Cercetările arheologice ale singurei basilici creştine timpurii din zona extramurană a Histriei au fost reluate în anul 20051, ele nefiind însă de mare amploare. S-a început secţionarea anexei de NE a basilicii, în vederea obţinerii de informaţii legate de cronologia şi funcţionalitatea acesteia. Întrucât în zona absidei anexei, pe o porţiune de 3,00 m, stratigrafia nu a fost deranjată de intervenţiile anterioare asupra monumentului2, păstrându-se in situ bolta prăbuşită şi fragmente de ţigle şi olane de acoperiş aparţinând ultimei faze ale acesteia, s-a trasat o secţiune de 6,15 x 1,25 m, orientată E-V, pe jumătatea ei nordică. După îndepărtarea elementelor aparţinând ultimului nivel al anexei, s-a constatat existenţa unei alte faze a acesteia, reprezentată de prezenţa fundaţiilor a două ziduri, orientate N-S, respectiv E-V, care constituiau colţul nord-estic al unei construcţii rectangulare. Fundaţia zidului orientat N-S a fost găsită la 0,50 m de extremitatea estică a absidei. A fost dezvelită pe lungimea de 1,00 m (ea continuă însă înspre S, pe jumătatea necercetată a secţiunii făcute în absidă), are l= 0,60 m şi se afla la -0,35 m ad. Este constituită din pietre de dimesiuni mari, de calcar, bazalt şi şist, prinse cu lut. Din ea s-au păstrat două asize. Peste ea a fost aşezată direct fundaţia anexei absidate. Cealaltă temelie, a zidului orientat E-V, s-a păstrat numai pe lungimea de 1,60 m, restul ei fiind distrus de săpăturile arheologice anterioare efectuate în anexă. Lăţimea ei este vizibilă numai pe 0,25-0,30 m, deoarece fundaţia zidului orientat similar al fazei ulterioare a anexei (cea absidată) a suprapus-o parţial, pe porţiunea indicată. Acest nou element constructiv descoperit ne indică faptul că anexa a avut o formă rectangulară într-o fază anterioară. Din păcate, datorită distrugerii stratigrafiei în jumătatea vestică a anexei de NE de către săpăturile anterioare, nu am putut face o corelaţionare între fazele acesteia şi cele ale basilicii, respectiv nu am putut afla dacă anexa nord-estică de formă rectangulară este legată de prima fază a basilicii (în care aceasta era triabsidată) sau numai de cea de-a doua, când monumentul a devenit o basilică cu o singură absidă, căreia i s-au adăugat anexe pe laturile de S, respectiv NE. Cercetarea arheologică nu a fost încheiată, ea urmând să fie continuată în campania viitoare.
Secţiunea V-E
S-a continuat cercetarea arheologică pe cei 15 m iniţiali ai secţiunii, în vederea finalizării dezvelirii monumentelor antice din această zonă. Datorită intemperiilor, pe suprafaţa cercetată în anul trecut s-au prăbuşit profilele de S şi de V. Acest lucru a necesitat, pe de o parte, un volum foarte mare de muncă pentru scoaterea pământului căzut din profile, iar pe de altă parte, extinderea lăţimii secţiunii SI cu 0,60 m spre S, respectiv prelungirea ei cu 0,80 m spre V, dimensiunile ei fiind acum de 40,80 x 5,20 m.
Obiectivul principal al campaniei anului 2006 l-a constituit cercetarea locuinţelor elenistice din extremitatea vestică a secţiunii3, precum şi continuarea adâncirii în suprafaţă pe cei 15,80 m iniţiali ai ei, în vederea finalizării cercetării în această zonă. Rezultatele cercetării arheologice din campania 2006 se pot urmări prin complexele dezvelite:
Clădirea în opus graecum
Ca urmare a extinderii secţiunii spre S, din edificiul în discuţie s-a mai descoperit o porţiune, dimensiunile cunoscute ale acesteia fiind acum de 5,40 x 2,40 m. S-au putut observa de asemenea şi modul de dispunere al plăcilor de calcar de pe faţadele de N, respectiv E, ale clădirii. Astfel, pe latura nordică, două dintre plăcile lungi (cu lungimile de 1,38, respectiv 1,60 m) şi placa dintre ele pusă pe cant (0,36 m) lipsesc, locul lor fiind vizibil ca urmare a structurilor de zidărie pe care le îmbrăcau în exterior. Pe latura estică, s-a dezvelit total o placă lungă (de 1,72 x 0,20 x 0,76 m), una pusă pe cant (cu dimensiunile de 0,20 x 0,76 m), precum şi începutul unei alte plăci lungi, care continuă sub profilul sudic. Linia interioară a zidurilor clădirii, ca şi tehnica de construcţie (opus incertum, din pietre de calcar, gresie şi bazalt legate cu mortar) s-a conturat şi mai clar datorită adâncirii cu cca. 0,20 în stratul de dărâmare al acesteia. Din acest strat s-a scos o cantitate mare de tencuială pictată policromă. Totodată, s-a mai dezvelit o parte din fundaţia clădirii, care acum măsoară 1,70 m. Este constituită din pietre de dimensiuni variabile, aruncate în groapa de fundaţie, peste care s-a turnat mortar. Nu s-a ajuns încă la baza construcţiei, dezvelirea ei va continua în campania viitoare.
Porticul elenistic târziu
Ca urmare a extinderii profilului sudic, a mai fost descoperită parţial încă o coloană spre SV, oferindu-ne astfel certitudinea că porticul elenistic continuă atât spre NE, cât şi spre SV. Lungimea cunoscută a lui este acum de 10,20 m.
Coloana nr. 5 are dezvelite numai latura sudică a bazei (de 0,50 x 0,22 m) şi a tamburului (cu dimensiunile de 0,26 x 020 m), adâncimea la care ele apar fiind de -2,22 m (baza), respectiv -2,01m (tamburul). Ea se află la 2,10 m spre SV de coloana nr. 1, o distanţa similară fiind între coloanele nr. 3 şi nr. 44. Baza este din calcar, cu laturile neglijent cioplite, în timp ce tamburul este din acelaşi tip de calcar cochilifer ca şi coloanele nr. 1 şi nr. 2. O situaţie foarte interesantă ne-a fost oferită de observarea pe profilul sudic, deasupra tamburului coloanei în discuţie, a unei amprente care are aceleaşi dimensiuni ca şi tamburul din calcar al acesteia – ar putea fi negativul unui tambur din lemn, care ar fi completat restul tamburilor coloanelor porticului elenistic5.
Clădirea căreia îi aparţine porticul
În campania precedentă am prezentat şi discutat, cu titlu de ipoteză de lucru, ceea ce consideram a fi o posibilă clădire căreia i-a aparţinut porticul de perioadă elenistică târzie6. Continuarea dezvelirii acestei clădiri ne-a confirmat ipoteza postulată anterior. Astfel, ca urmare a extinderii spre S a secţiunii V-E, a mai fost descoperită o porţiune din zidul orientat NV-SE, care acum are lungimea dezvelită de 6,00 m. Totodată, la extremitatea estică a aceluiaşi zid, s-a observat că temelia continuă spre N-E cu 0,60 m, intrând sub canalul roman care aparţine fazei I B-C7. Întrucât temelia respectivă depăşeşte fundaţia zidului orientat N-S (pe care îl consideram ca fiind colţul clădirii căreia îi aparţine porticul) înspre NE, este posibil să avem o compartimentare a construcţiei respective, ceea ce, date fiind dimensiunile dezvelite ale acesteia (6,00 x 2,50 m), prezenţa acestei compartimentări, precum şi faptul că ea continuă atât spre NE, cât şi spre S-V, ne sugerează existenţa unei clădiri impresionante, posibil un edificiu public.
În campania anului 2006 am continuat să ne adâncim şi în interiorul clădirii căreia i-a aparţinut porticul de perioadă elenistică târzie. Am descoperit o amenajare de pietre de formă aprox. rectangulară, cu dimensiunile de 1,00 x 0,90 m, care a fost amplasată aproape de colţul nord-estic al construcţiei, respectiv la cca. 0,10 m S de zidul orientat NV-SE, paralel cu acesta cu una dintre laturi, în timp ce latura perpendiculară este aproape lipită de temelia zidului orientat N-S. Amenajarea respectivă (care ar putea fi o fântână dacă nu ar avea dimensiunile aşa de mici!) este constituită din unul sau două rânduri de pietre de calcar de dimensiuni variabile, prinse cu lut, iar în adâncime, de asemenea s-a observat că nu are decât două asize. Interiorul acestei amenajări a fost golit până la -3,50 m adâncime, în umplutura ei fiind observate straturi de lut galben amestecate cu pigmenţi de arsură, fragmente foarte mici de calcar, sporadic şist. Singurul material arheologic descoperit deocamdată – golirea completă a ei nu a fost posibilă datorită spaţiului foarte îngust – a fost partea superioară a unei amfore-ţigaretă.
Tot în interiorul clădirii căreia îi aparţinea porticul, la 1,40 m spre SV de latura internă a zidului orientat N-S al acesteia, a fost descoperită o vatră de foc interesantă. Ea a fost amplasată în jumătatea superioară unui chiup, care a fost întors cu gura în jos. Dimensiunile acestuia au fost: diametrul corpului = 0,84 m, dgurii = 0,35 m. Adâncimea la care a fost dezvelită partea superioară a vetrei a fost de -2,87 m, gr. stratului de chirpic al vetrei fiind de 0,15 m; restul chiupului, până la ad. de -3,17 m, a avut un strat de umplutură constituit dintr-un pământ brun-gălbui, amestecat cu pietre de mici dimensiuni.
În această etapă a cercetării, este greu de precizat funcţionalitatea amenajării de pietre, precum şi care a fost raportul cronologic dintre cele două complexe arheologice descoperite în interiorul clădirii căreia îi aparţinea porticul de epocă elenistică târzie, ele fiind găsite numai în suprafaţă, fără diferenţe de adâncime şi fiind foarte apropiate una de alta. Cercetările arheologice vor continua în spaţiul în discuţie, sperăm cu posibile clarificări ale funcţionalităţii şi cronologiei complexelor arheologice constatate.
Deocamdată, nu avem alte informaţii care să ne ajute la precizarea unor repere cronologice mai stricte decât am făcut-o în raportul precedent – respectiv sec. I a.Chr. – I p.Chr. Prelucrarea materialului arheologic sperăm că ne va ajuta în acest sens.
Locuinţa elenistică anterioară porticului
Denumite convenţional de noi, în raportul preliminar al campaniei anului precedent, locuinţele L1 şi L28, vestigiile respective par a constitui, în acest stadiu al cercetării, o locuinţă concentrată în colţul extrem sud-vestic al secţiunii V-E, care a avut două faze de locuire.
În faza I = cea mai veche din punct de vedere cronologic, din locuinţa în discuţie am descoperit o singură încăpere, mai precis colţul ei NE (3,20 x 2,60 m), restul ei continuând sub profilele de V şi de S. Cele două temelii de ziduri care delimitează colţul nord-estic al locuinţei sunt constituite din pietre de calcar şi gresie, prinse cu lut. Latura estică a locuinţei L1 (2,50 x 0,45 m) este mai bine definită prin marcarea liniilor interioară şi exterioară a fundaţiei zidului cu blocuri de calcar de dimensiuni mai mari, dintre care unul este pus pe cant în interior pentru a delimita colţul nord-estic. Latura nordică, cu dimensiunile de 3,30 x 0,45 m, are în compunere pietre de calcar de mai mici dimensiuni, care delimitează însă clar liniile zidului. Din ambele fundaţii au fost dezvelite, deocamdată, câte două asize. De asemenea, se pare că spolia folosită în structura fundaţiei zidului estic al lui L19 ar putea reprezenta un prag al locuinţei în discuţie, fapt pe care îl postulăm ca ipoteză de lucru, până la dezvelirea ei completă.
În interiorul încăperii delimitate din locuinţa L1, la 2,00 m V de colţul ei nord-estic, paralel cu fundaţia zidului său nordic şi la 0,06 m S de aceasta, a fost descoperit un cuptor menajer dezafectat. Acesta avea dimensiunile de 0,86 x 0,92 m, a fost găsit la adâncimea de -2,25-2,35 m şi era orientat cu gura spre S. Avea o formă aprox. pătrată, gura de alimentare având o formă circulară. A fost construit din lut cruţat, din latura sa nordică păstrându-se un perete din chirpic de 0,40 x 0,10 m.
În faza a II-a, locuinţa L1 pare să fi fost recompartimentată – de-a lungul profilului vestic am delimitat traseul unui perete despărţitor (?), care s-a conturat numai prin prezenţa unor pietre care marcau linia a acestuia (inclusiv colţul sud-vestic al camerei), elevaţia fiind, probabil, din lemn. În această fază, cuptorul amintit mai sus a fost dezafectat, în colţul nord-estic al locuinţei fiind amplasată o vatră de foc, cu conturul delimitat de pietre. A avut dimensiunile de 1,00 x 0,70 m, se delimita clar prin urme puternice de arsură şi cenuşă şi pe ea au fost descoperite două funduri de amfore refolosite, în care se aflau resturi organice arse.
În aceeaşi perioadă, locuinţa în discuţie a avut şi o anexă (iniţial considerată de noi ca fiind altă locuinţă/încăpere, denumită L2), spre NE. Reconsiderarea funcţionalităţii ei a fost determinată de faptul că, spre deosebire de încăperea L1, care avea laturile clar delimitate de fundaţii din piatră, construcţiei în discuţie nu i-am putut preciza pereţii (cu excepţia peretelui de V, comun cu locuinţa L1), conturul ei fiind indicat de un pat relativ compact de pietre de diferite dimensiuni şi de cioburi rulate. În colţul nord-vestic al acestei amenajări, paralel şi la cca. 0,10-015 m de zidul orientat N-S al locuinţei L1, au fost descoperite contururile a două vetre, cu diametrele de 0,50, respectiv 0,70 m, care se aflau una lângă alta. În centrul acestora au fost găsite, refolosite ca suporturi, două guri de amfore – una cu gura în sus, alta orientată invers – în care au fost puse bazele amforelor respective. În interiorul uneia dintre aceste baze au fost găsite resturi organice arse.
Încadrarea cronologică a elementelor constructive amintite mai sus o putem formula deocamdată numai pe baze stratigrafice: relaţia dintre porticul de perioadă elenistică târzie şi locuinţa elenistică este clară – aceasta din urmă este anterioară porticului deoarece fundaţia zidului orientat N-S al locuinţei L1 merge sub patul de aşteptare al coloanei nr. 1 a porticului. Monedele descoperite pe ambele nivele ale locuinţei sunt în curs de prelucrare, prin urmare vom putea face încadrări cronologice mai precise în momentul în care vom avea mai multe date în acest sens.
Materialele arheologice găsite în anexa de NE basilicii extra muros au fost puţine, majoritatea lor provenind din straturile deranjate de săpăturile anterioare.Din secţiunea V-E, au fost găsite 21 de monede, în general din bronz, care sunt în curs de prelucrare. De asemenea, au fost găsite multe fragmente de vase sau de ochiuri de fereastră din sticlă, obiecte din bronz prelucrate sau în curs de prelucrare, bavuri, creuzete (provenite din umpluturile cuptoarelor care au aparţinut atelierului de prelucrare a metalelor)10, obiecte din fier, oase de animale în curs de prelucrare şi prelucrate (ace de păr şi de cusut), numeroase fragmente ceramice (opaiţe, amfore, farfurii şi boluri de import – Eastern Sigillata etc.). Prelucrarea lor este în curs.
În campania viitoare vom continua adâncirea în cei 15 m iniţiali ai secţiunii V-E, precum şi în anexa de NE a basilicii extra muros, în vederea finalizării cercetării.
Note:
1. O sinteză cu privire la istoricul cercetărilor basilicii extra muros şi a necropolelor aferente acesteia, precum şi a stadiului informaţiilor cunoscute de noi ca urmare a investigaţiilor făcute în anul 2001 la acest obiectiv la Viorica Rusu-Bolindeţ, Al. Bădescu, Histria. Sectorul basilica extra muros, SCIVA 54-56, 2003-2005, Bucureşti, 2006, p. 103-130.
2. Anexa de NE a fost cercetată parţial în anul 1955, vezi Em. Condurachi şi colab., Şantierul arheologic Histria, MCA 4, 1957, p. 22, pl. IV, când s-a dezvelit numai extremitatea ei estică, legată de curtea basilicii; Em. Popescu a făcut, în anul 1956, o secţiune longitudinală de 3 x 0,80 m, orientată E-V, prin care a încercat să surprindă relaţia dintre umărul de N al basilicii şi zidurile anexei de NE, acţiune care nu a fost încununată de succes datorită distrugerii stratigrafiei de prezenţa unor gropi moderne – vezi D. M. Pippidi şi colab., Rapport sur l’activité du chantier d’Histria en 1956, MCA 5, 1956, p. 292, fig. 4.
3. Informaţii preliminare cu privire la vestigiile elenistice descoperite în .campania precedentă în CCA 2006, p. 199-200.
4. Descrierea amănunţită a coloanelor porticului elenisti târziu în CCA 2005, p. 197-199.
5. Probabilitatea ca ceilalţi tamburi ai coloanelor porticului elenistic să fie din lemn a fost semnalată de noi, ca ipoteză de lucru, în CCA 2005, p. 199 şi nota 5.
6. CCA 2005, p. 199.
7. Canalul roman de epocă romană timpurie a fost prezentat în CCA 2003, p. 157; CCA, 2004, p. 199.
8. CCA 2005, p. 199-200.
9. Vezi descrierea acesteia în CCA 2005, p. 199.
10. Referirile la activitatea acestui atelier în CCA 2003, p. 157-158, CCA 2004, p. 198-199.
Industria materiilor dure animale descoperită în Sectorul Basilica extra muros
Corneliu Beldiman (UCDC Bucureşti), Diana-Maria Sztancs (ULB Sibiu)
Săpăturile arheologice efectuate în cursul anului 2004 la Istria în sectorul Basilica extra muros de către un colectiv sub conducerea dr. Viorica Rusu-Bolindeţ1 au condus la recuperarea unui lot de artefacte aparţinând industriei materiilor dure animale (IMDA). Acesta ne-a fost pus la dispoziţie pentru o analiză detaliată de către şefa sectorului respectiv în octombrie 2006, iniţiindu-se astfel studiul sistematic al artefactelor din MDA în provenienţă din sectorul respectiv al binecunoscutului sit vest-pontic; aceasta este, de altfel, o premieră la nivelul întregului sit. Adresăm şi cu această ocazie mulţumirile noastre dr. Viorica Rusu-Bolindeţ pentru colaborarea oferită cu deosebită amabilitate.
Piesele, descoperite (după datele avute la dispoziţie) în contexte secundare, de abandon, provin din gropile şi din apropierea unor complexe (cuptoare) pentru reducerea minereului de fier, databile în sec. I-II A.D. (a se vedea datele din repertoriu). Este vorba de: unelte (netezitoare de os); obiecte de port (ace de păr de os); eboşe sau resturi de prelucrare (coarne de vită şi de ovicaprine). Efectivul total este de 31 piese (N total = 31), iar structura tipologică include: categoria I: Unelte: Netezitoare pe metapodii de vită (N = 11); Categoria III: Piese de Port/Podoabe: Ace de păr de os (N = 9); Categoria V: Diverse: A Piese tehnice: 1 Materii prime; 2 Eboşe; 3 Deşeuri (N = 11).
Identificarea pieselor se face pe baza indicativului compus din sigla sitului şi a sectorului şi numărul de ordine (exemplu: HST-BEM 3). Artefactele desemnate de noi, în mod generic, cu termenul de “netezitoare” (datorită apropierii lor morfologice de piesele eneolitice folosite la modelarea ceramicii) sunt realizate pe metapodii epifizate de vită (Bos taurus) sau reamenajate pe segmente de piese fracturate în timpul folosirii la nivelul părţii meziale. Ele au fost obţinute prin cioplirea razantă, intensă şi precisă, a feţelor anatomice ale metapodului, în scopul obţinerii unei suprafeţe centrale plane; pe aceasta s-au amenajat, prin percuţie indirectă, utilizându-se probabil un vârf metalic (de fier), şiruri rectilinii sau uşor curbe de impresiuni triunghiulare cu latura de cca 1 mm, obţinându-se astfel o suprafaţă abrazivă; această amenajare împiedica, totodată, aderenţa rapidă a resturilor de prelucrare. Utilizarea intensă producea tocirea părţii active, care era reamenajată prin cioplire sau raclaj axial şi refacerea şirurilor de impresiuni. Se recurgea şi la amenajarea celorlalte feţe ale osului, care păstrau încă suprafeţele anatomice. În mod frecvent se producea fracturarea artefactelor la nivelul părţii meziale; în acest caz, dacă lungimea păstrată permitea, se proceda la reamenajarea părţii active în acelaşi mod. Astfel, se ajungea ca o piesă să aibă una-patru feţe active, amenajate şi utilizate succesiv. Din punctul de vedere al funcţionalităţii, este, probabil, vorba de unelte folosite în procesarea materiilor suple de origine organică: curăţirea şi omogenizarea grosimii pieilor de animale sau scămoşarea ţesăturilor (dărăcit?). Studiul microscopic al urmelor de uzură, identificarea analogiilor şi accesarea extensivă a surselor bibliografice vor contribui la formularea altor precizări. După numărul feţelor (părţilor active) putem distinge subtipurile: cu o parte activă (N = 4); cu două părţi active (N = 4); cu patru părţi active (N = 2); subtip nedeterminabil (N = 1). Aceste subtipuri reflectă, desigur, stadiul utilizării artefactelor.
Acele de păr de os sunt apariţii banale în contextele arheologice de epocă romană databile în sec. I-III A.D. (fig. 3). Ele sunt piese fasonate integral, confecţionate din fragmente de oase lungi de bovine (Bos taurus) prin cioplire, tăiere cu ferăstrăul, raclaj axial intens. Culoarea brun-deschis sugerează aplicarea tratamentului termic, dar se poate datora şi arderii accidentale. Tipologia acelor de păr de epocă romană este adoptată, în mediul cercetării din România, după standardele internaţionale; pentru exemplarele descoperite la Istria – Basilica extra muros în 2004 distingem următoarele tipuri: cu extremitatea proximală convexă (N = 2); cu extremitatea proximală conică (N = 3); cu extremitatea proximală globulară (N = 1); tip nedeterminabil (N = 3). Cele mai multe sunt piese fragmentare sau fragmente, fapt ce ar explica abandonul lor.
Procesele cornuale (coarnele) de vită (Bos taurus) (N = 11) şi de ovicaprine (Ovis aries/Capra hircus) (N = 2) sunt: piese detaşate de pe craniu prin cioplire, fracturare sau tăiere transversală cu ferăstrăul; segmente de diverse lungimi (proximal-meziale; meziale; mezio-distale), tăiate cu ferăstrăul în vederea realizării unor artefacte (neprecizabile, deocamdată). Aceste piese indică provenienţa lor dintr-un atelier de prelucrare a materiilor dure animale.
Lotul artefactelor IMDA din sectorul Basilica extra muros analizat cu acest prilej contribuie, în mod specific, la completarea repertoriului descoperirilor şi a datelor referitoare la activităţile complexe aferente etapei de locuire din sec. I-II A.D. Totodată, aceste tipuri de piese sunt pentru prima dată analizate de o manieră detaliată, demers care ar trebui continuat şi extins la celelalte sectoare ale sitului.
HST-BEM 1 – 2004 S I Carou 1 -1,72 m În zona cuptorului nr. 2 (7). Netezitor dublu pe metapod; fragment, fracturat în vechime; partea activă amenajată pe două feţe (anterioară şi posterioară); materia primă: metapod de vită (Bos taurus); fasonare: PD/C razantă pe toate feţele; impresiuni de cca 1 mm, de formă triunghiulară, realizate probabil prin PI cu o unealtă metalică, ordonate în şiruri rectilinii şi uşor curbe, dispuse transversal şi oblic pe cele două feţe (anterioară şi posterioară); urme de utilizare: tocire superficială a PA; fracturare la nivelul PM prin aplicarea unor forţe de presiune; rol funcţional probabil: netezitor pentru fasonarea/finisarea pieilor sau a textilelor (unealtă de dărăcit?); L 80.
HST-BEM 2 – 2004 S I Carou 1 -1,72 m În zona cuptorului nr. 2 (7). Netezitor pe metapod; fragment, fracturat în vechime; se păstrează un sector al unei feţe, cu şiruri de impresiuni; materia primă: metapod de vită (Bos taurus); fasonare: PD/C razantă pe faţa/partea activă; impresiuni de cca 1 mm, de formă triunghiulară, realizate probabil prin PI cu o unealtă metalică, ordonate în şiruri rectilinii şi uşor curbe, dispuse transversal şi oblic pe una din feţe; urme de utilizare: tocire superficială a PA; fracturare la nivelul PM prin aplicarea unor forţe de presiune; rol funcţional probabil: netezitor pentru fasonarea/finisarea pieilor sau a textilelor (unealtă de dărăcit?); L 81.
HST-BEM 3 – 2004 S I Carou 2 -2 m De pe nivelul de călcare al construcţiei în opus graecum (8). Netezitor dublu pe metapod; segment distal, fracturat în vechime; partea activă amenajată pe două feţe (anterioară şi posterioară); materia primă: metapod de vită (Bos taurus); fasonare: PD/C razantă pe ambele feţe; urme superficiale de PD/C razantă şi pe una din feţele laterale; impresiuni de cca 1 mm, de formă triunghiulară, realizate probabil prin PI cu o unealtă metalică, ordonate în şiruri rectilinii şi uşor curbe, dispuse transversal şi oblic pe cele două feţe (anterioară şi posterioară); urme de utilizare: tocire superficială a PA; fracturare la nivelul PM prin aplicarea unor forţe de presiune; PD/C pentru reamenajare pe faţa anterioară, fără realizarea şirurilor de impresiuni; PD/C pentru reamenajare pe faţa posterioară şi realizarea şirurilor de impresiuni; rol funcţional probabil: netezitor pentru fasonarea/finisarea pieilor sau a textilelor (unealtă de dărăcit?); L 124; LPA 50.
HST-BEM 4 – 2004 S I Carou 2 -2 m Groapa nr. 2 (9). Netezitor dublu pe metapod; segment proximal, fracturat în vechime; MP ST; partea activă amenajată pe două feţe (anterioară şi posterioară); materia primă: metapod de vită (Bos taurus); fasonare: PD/C razantă pe toate feţele; impresiuni de cca 1 mm, de formă triunghiulară, realizate probabil prin PI cu o unealtă metalică, ordonate în şiruri rectilinii şi uşor curbe, dispuse transversal şi oblic pe cele două feţe (anterioară şi posterioară); urme de utilizare: tocire superficială a PA; fracturare la nivelul PM prin aplicarea unor forţe de presiune; rol funcţional probabil: netezitor pentru fasonarea/finisarea pieilor sau a textilelor (unealtă de dărăcit?); L 108; LPA 38-55.
HST-BEM 5 – 2004 S I Carou 2 -2 m Groapa nr. 2 (10). Netezitor quadruplu pe metapod; segment proximal, fracturat în vechime; MP DR; partea activă amenajată pe patru feţe (anterioară, posterioară, mediană, laterală); materia primă: metapod de vită (Bos taurus); fasonare: PD/C razantă pe toate feţele; amenajarea iniţială a feţei posterioare; impresiuni de cca 1 mm, de formă triunghiulară, realizate probabil prin PI cu o unealtă metalică, ordonate în şiruri rectilinii şi uşor curbe, dispuse transversal şi oblic pe trei feţe: anterioară, posterioară, mediană; urme de utilizare: tocire superficială a PA; fracturare la nivelul PM prin aplicarea unor forţe de presiune; după fracturare amenajarea feţelor anterioară şi mediană; rol funcţional probabil: netezitor pentru fasonarea/finisarea pieilor sau a textilelor (unealtă de dărăcit?); L 130; LPA 15-55-60.
HST-BEM 6 – 2004 S I Carou 5 -2,25 m Groapa nr. 4 (16). Netezitor quadruplu pe metapod; segment proximal, fracturat în vechime; partea activă amenajată pe patru feţe (anterioară, posterioară, mediană, laterală); materia primă: metapod de vită (Bos taurus); fasonare: PD/C razantă pe toate feţele; impresiuni de cca 1 mm, de formă triunghiulară, realizate probabil prin PI cu o unealtă metalică, ordonate în şiruri rectilinii şi uşor curbe, dispuse transversal şi oblic pe trei feţe: anterioară, mediană, laterală; pe feţele mediană şi laterală amenajare după fracturarea la nivelul PM; urme de utilizare: tocire superficială a PA; fracturare la nivelul PM prin aplicarea unor forţe de presiune; rol funcţional probabil: netezitor pentru fasonarea/finisarea pieilor sau a textilelor (unealtă de dărăcit?); L 132; LPA 45-60-85.
HST-BEM 7 – 2004 S I Carou 2 -2,05 m Groapa nr. 2 (17). Netezitor simplu pe metapod; întreg; MP DR; partea activă amenajată pe faţa posterioară; materia primă: metapod de vită (Bos taurus); fasonare: PD/C razantă; artefact în curs de procesare, abandonat în etapa fasonării; nu au fost amenajate şirurile de impresiuni dispuse transversal şi oblic; L tot. 187.
HST-BEM 8 – 2004 S I Carou 2 -2 m Nivelul de călcare al construcţiei în opus graecum (18). Netezitor simplu pe metapod; întreg; MP ST; partea activă amenajată pe faţa posterioară; materia primă: metapod de vită (Bos taurus); fasonare: PD/C razantă pe faţa posterioară; impresiuni de cca 1 mm, de formă triunghiulară, realizate probabil prin PI cu o unealtă metalică, ordonate în şiruri rectilinii şi uşor curbe, dispuse transversal şi oblic pe faţa posterioară); urme de utilizare: tocire superficială a PA; rol funcţional probabil: netezitor pentru fasonarea/finisarea pieilor sau a textilelor textilelor (unealtă de dărăcit?); L tot. 188; LPA 67.
HST-BEM 9 – 2004 S I Carou 2 -2,50 m Groapa nr. 2 (19). Netezitor simplu pe metapod; întreg; MP ST; partea activă amenajată pe faţa posterioară; materia primă: metapod de vită (Bos taurus); fasonare: PD/C razantă; impresiuni de cca 1 mm, de formă triunghiulară, realizate probabil prin PI cu o unealtă metalică, ordonate în şiruri rectilinii şi uşor curbe, dispuse transversal şi oblic pe faţa posterioară; urme de utilizare: tocire superficială a PA; rol funcţional probabil: netezitor pentru fasonarea/finisarea pieilor sau a textilelor (unealtă de dărăcit?); L tot. 210; LPA 100.
HST-BEM 10 – 2004 S I Carou 2 -2,50 m Groapa nr. 2 (19). Netezitor simplu pe metapod; segment distal, fracturat în vechime; unul din condili fracturat recent; partea activă amenajată pe faţa posterioară; materia primă: metapod de vită (Bos taurus); fasonare: PD/C razantă; impresiuni de cca 1 mm, de formă triunghiulară, realizate probabil prin PI cu o unealtă metalică, ordonate în şiruri rectilinii şi uşor curbe, dispuse transversal şi oblic pe faţa posterioară; urme de utilizare: tocire superficială; fracturare prin aplicarea unor forţe de presiune/laterale; rol funcţional probabil: netezitor pentru fasonarea/finisarea pieilor sau a textilelor (unealtă de dărăcit?); L 105; LPA 35.
HST-BEM 11 – 2004 S I Carou 4 -2,30 m Cuptorul nr. 8 (20). Netezitor dublu pe metapod; segment proximal; MP ST; partea activă amenajată pe feţele anterioară şi posterioară; materia primă: metapod de vită (Bos taurus); fasonare: PD/C razantă pe ambele feţe; impresiuni de cca 1 mm, de formă triunghiulară, realizate probabil prin PI cu o unealtă metalică, ordonate în şiruri rectilinii şi uşor curbe, dispuse transversal şi oblic pe faţa posterioară; urme de utilizare: tocire superficială a PA; fracturare la nivelul PM prin aplicarea unor forţe de presiune; probabil după fracturare reamenajarea părţii active pe faţa anterioară; patru şiruri rectilinii şi uşor curbe transversale de impresiuni de formă triunghiulară; rol funcţional probabil: netezitor pentru fasonarea/finisarea pieilor sau a textilelor (unealtă de dărăcit?); L 110; LPA 30.
HST-BEM 12 – 2004 S I Carou 4 -2,10 m Groapa cuptorului nr. 6 (1). Ac de păr de os; întreg; EP convexă; PP tronconică în prelungirea PM; ED reamenajată; TrT; fasonare integrală prin Ra, probabil cu o lamă de cuţit; L tot. 132; diam. EP 6,5; diam. PM 4; diam. ED 1.
HST-BEM 13 – 2004 S I Carou 4 -2,27 m Cuptorul nr. 6 (3). Ac de păr de os; fragmentar; lipseşte PD, fracturată recent; EP globulară, PP tronconică; ED reamenajată; TrT; fasonare integrală prin Ra, probabil cu o lamă de cuţit; L tot. 85/75; diam. EP 5/3,5; diam. PM 3,5; diam. PD 2.
HST-BEM 14 – 2003 S I Carou 5 -1,43 m S I (3). Ac de păr de os; fragmentar; se păstrează PP, fracturată în vechime; EP convexă; TrT; fasonare integrală prin Ra, probabil cu o lamă de cuţit; L 40; diam. EP 5; diam. PP/PM 4.
HST-BEM 15 – 2004 S I Carou 4 -2,00-2,05 m Cuptorul nr. 5 (4). Ac de păr sau de cusut de os; fragmentar; lipseşte ED, fracturată în vechime; dublă fracturare, urmată de reamenajarea ED; EP conică; perforaţie ovală realizată prin rotaţie rapidă; multiperforare; 3-4 perforaţii în joncţiune formează perforaţia ovală; TrT; fasonare integrală prin Ra, probabil cu o lamă de cuţit; L tot. 85/74; diam. EP 3; diam. PM 3,5; diam. PD 2,5.
HST-BEM 16 – 2003 S I Carou 4 -1,70 m Cuptorul nr. 5 (4). Ac de păr de os; întreg; EP conică; ED reamenajată; TrT; fasonare integrală prin Ra, probabil cu o lamă de cuţit; L tot. 92; diam. EP 4; diam. PM 4; diam. ED 1.
HST-BEM 17 – 2003 S I Carou 5 -1,90 m Cuptorul nr. 5 (11). Ac de păr de os; segment distal, fracturat în vechime; TrT; fasonare integrală prin Ra, probabil cu o lamă de cuţit; L 33; diam. PD 3; diam. ED 1,5.
HST-BEM 18 – 2003 S I Carou 2 -1,42 m Cuptorul nr. 5 (8). Ac de păr de os; segment mezial, fracturat în vechime; TrT; fasonare integrală prin Ra, probabil cu o lamă de cuţit; L 45; diam. PM 4.
HST-BEM 19 – 2003 S I Carou 2 -? m Cuptorul nr. 1 (16). Ac de păr de os; segment mezio-distal, fracturat în vechime; TrT; fasonare integrală prin Ra, probabil cu o lamă de cuţit; L 56; diam. PM 5,5; diam. PD 4.
HST-BEM 20 – 2003 S I Carou 5 -2,80 m Cuptorul nr. 5 (15). Ac de păr de os; segment proximal-mezial, fracturat în vechime; EP conică; TrT; fasonare integrală prin Ra, probabil cu o lamă de cuţit; L 66,5; diam. EP 4,5; diam. PM 4,5.
HST-BEM 21 – 2004 S I Carou 1 -1,72 m Cuptorul nr. 2 (7). Proces cornual (corn) de vită (Bos taurus); segment bazal-median; PD/C şi PD/F; L 85.
HST-BEM 22 – 2004 S I Carou 1 -1,72 m Cuptorul nr. 2 (7). Proces cornual (corn) de ovicaprine (Ovis aries/Capra hircus); segment median; TTF PD/F; L 50.
HST-BEM 23 – 2003 S I Carou 2 -1,70 m Nivelul atelierului de prelucrare a fierului (7). Proces cornual (corn) de vită (Bos taurus); segment median-distal; TTF şi PD/F; L 133.
HST-BEM 24 – 2003 S I Carou 2 -1,70 m Nivelul atelierului de prelucrare a fierului (7). Proces cornual (corn) de vită (Bos taurus); segment median; TTF la PM şi PD/F la PM-PD; L 65.
HST-BEM 25 – 2004 S I Carou 3 -1,95 m Nivelul atelierului de prelucrare a fierului (12). Proces cornual (corn) de vită (Bos taurus); segment bazal-median; TTF şi PD/F; L 143.
HST-BEM 26 – 2004 S I Carou 3 -1,95 m Nivelul atelierului de prelucrare a fierului (14) • Proces cornual (corn) de vită (Bos taurus); segment bazal-median; TTF şi PD/F; L 90.
HST-BEM 27 • 2004 S I Carou 3 -1,95 m Nivelul atelierului de prelucrare a fierului (14). Proces cornual (corn) de vită (Bos taurus); segment median; TTF şi PD/F; L 90.
HST-BEM 28 – 2003 S I Carou 4 -2,15 m Cuptorul nr. 6 (14). Proces cornual (corn) de vită (Bos taurus); segment bazal; TTF şi PD/F la bază; PD/F la PD; L 150.
HST-BEM 29 – 2004 S I Carou 3 -2,50 m Din umplutura cuptorului nr. 10 (21). Proces cornual (corn) de vită (Bos taurus); segment bazal-median; TTF şi PD/F; L 115.
HST-BEM 30 – 2004 S I Carou 3 -2,50 m Cuptorul nr. 10 (21). Proces cornual (corn) de ovicaprine (Ovis aries/Capra hircus); segment median; TTF şi PD/F; L 35.
HST-BEM 31 – 2004 S I Carou 4 -2,50 m Spaţiul dintre cuptorul nr. 12 şi cuptorul nr. 11 (22). Proces cornual (corn) de vită (Bos taurus); segment median; TTF şi PD/F; L 83.
Abrevieri: diam. = diametru; DR = drept; ED = extremitatea distală; EP = extremitatea proximală L tot. = lungimea totală; L = lungimea; LPA = lungimea părţii active; MP = metapod; PA = partea activă; PD/C = percuţie directă/cioplire; PD/D = percuţie directă/despicare; PD/F = percuţie directă/fracturare; PD = partea distală; PI = percuţie indirectă; PM = partea mezială; PP = partea proximală; Ra = raclaj axial; ST = stâng; TrT = tratament termic; TTF = tăiere transversală cu ferăstrăul [Corneliu Beldiman, Diana-Maria Sztancs].
Note:
1. Rusu-Bolindeţ et alii 2006 – cu bibliografia.
2. Ciugudean 1997, p. 17-24, 53-75 – cu bibliografia; Suceveanu 1998, pl. V/7, 9-10.
Bibliografie:
Ciugudean D., Obiectele din os, corn şi fildeş de la Apulum, Muzeul Naţional al Unirii, Bibliotheca Musei Apulensis 5, Alba Iulia, 1997.
RUSU-BOLINDEŢ et alii 2006 – Rusu-Bolindeţ V., Bădescu A., Milea R., Chicoş L., Istria, Sector: Basilica extra muros, CCA 2006, p. 197-200.
SUCEVEANU 1998 – Suceveanu Al., Fântânele. Contribuţii la studiul vieţii rurale în Dobrogea romană, Institutul de Arheologie «Vasile Pârvan», Bucureşti
Résumé:
L’industrie préhistorique des matières dures animales découverte dans le site Istria-”Cetate”, Secteur Basilica extra muros, dép. de Constanţa, Roumanie. L’ouvrage offre l’analyse morpho-technologique menée sur un lot inédit d’artefacts composés par outils, objets de parure/toilette et pièces techniques sur cornes de bovinés et d’ovicaprines (matières premières et ébauches). L’effectif provient des contextes stratigraphiques bien précisés (secondaires: fosses des fourneaux désaffectés datés des Ière-IIème siècles de notre ère) étant constitué pendant les fouilles menées en 2004 par un collectif de chercheurs sous la direction du Dr. Viorica Rusu-Bolindeţ (Institut d’Art et d’Archéologie de l’Académie Roumaine, Cluj-Napoca). Les pièces sont conservées dans les collections de l’Institut d’Archéologie «Vasile Pârvan» l’Académie Roumaine, Bucarest. L’ouvrage a pour but l’approche systématique (en première) des lots d’artefacts de l’industrie des matières dures animales de cet important site du Bas Danube. L’effectif du lot remis pour l’analyse compte 31 pièces. Les matières premières utilisées sont les os longs de bovinés et les cornes de bovinés et de ovicaprines. La typologie c’est dominée par les lissoirs latérales sur metapodes de bovinés (N = 11). Les procédées de fabrication attestées par l’analyse des traces spécifiques conservés sur ces artefacts atteste le débitage par entaillage soigné et intense et le façonnage (préparation de la partie active) par raclage axial intense. Sur cette partie on a aménagé ensuite des lignes transversaux et oblique composées par des impressions ayant la forme triangulaire (1 mm environ) obtenues par l’utilisation d’une pointe métallique probablement en percussion indirecte multiple; l’opération a été réalisée d’une manière très précise. Ainsi on a obtenu une surface abrasive efficace pour le façonnage des peaux ou des textiles? L’application d’une force de pression considérable pendant l’usage produisait le fort émoussement de la partie active; par conséquence elle a été fréquemment ravivée ou aménagée de nouveau sur les autres faces anatomiques de l’os par raclage et percussion indirecte. Ainsi on constate l’existence des pièces ayant une, deux ou quatre parties actives aménagées successivement, ce qui a permis de proposer une typologie de ces objets. Dans la même mesure pendant l’usage intervenait souvent la fracturation au niveau de la partie mésiale; les fragments ont subi parfois une réaménagement de la même manière. En ce qui concerne le rôle fonctionnel présumé des lissoirs on peut envisager dans cet étape de l’analyse le façonnage des peaux ou des textiles? L’incidence de l’utilisation exclusive des outils métalliques pour la transformation des metapodes (hache, couteau, scie, pointe) se manifeste par les traces de débitage et de façonnage bien marquées mais moins variées, presque standardisées. Les pièces de toilette/parure sont représentées par un petit lot de 9 aiguilles à cheveux en os, dont une entière et le reste en état fragmentaire. Les aiguilles appartiennent aux types: à tête convexe, à tête conique, à tête sphérique. Les pièces ont été obtenues par sciage et raclage intense. Les pièces techniques sont constituées par les cornes de bovinés et d’ovicaprines (matières premières en cours de débitage par entaillage et sciage transversal) et par les segments de cornes (ébauches). Les résultats de la présente analyse contribue à la meilleure connaissance de l’insertion de l’industrie des matières dures animales dans les activités artisanales et sociales complexes des communautés istriennes aux débuts de Ière millénaire de notre ère.














85. Istria, com. Istria, jud. Constanţa [Histria]
Punct: Cetate
Cod sit: 62069.01
Autorizaţia de cercetare sistematică nr. 55/2007
Colectiv: Alexandru Suceveanu – responsabil (IAB)
Sector Basilica Pârvan
Mircea Victor Angelescu (MCC, IAB), Valentin Bottez (FIB, MNIR), Mircea Dabâca (IAB), Anca Timofan (MNUAI), Al. Chiriţoiu, S. Fărnoagă, Al. Neagu (studenţi FIB)
În anul 2000 au fost reluate vechile săpături ale lui V. Pârvan11 şi Marcelle Lambrino22 din zona basilicii paleo-creştine de lângă latura sudică a incintei romane târzii, noua cercetare având ca scop identificarea vechilor săpături, cercetarea complexului ecleziastic târziu, cercetarea laturii sudice a zidului de incintă roman târziu şi a celorlalte ziduri de incintă din zonă şi verificarea ipotezei Lambrino privitoare la existenţa unui sanctuar arhaic în zonă.
Cercetarea arheologică în perimetrul basilicii a evidenţiat o porţiune din zidul sudic al basilicii (sud-estul S1) precum şi amprenta acestuia în zidul de incintă. Un alt zid, care aparţine probabil unei faze anterioare a basilicii, a fost descoperit în sud-vestul S1. Ca urmare a cercetării stratigrafice efectuate în acest perimetru, sub nivelul corespunzător construcţiei basilicii am identificat resturile a cinci clădiri de epocă greacă (CG = clădire grecească): CG1 (în colţul nord-vestic al S1, datată preliminar în sec. IV-III a.Chr.), CG2 (în nordul S1, nedatată), CG3 (în S2, posibil de perioada arhaică – datată preliminar în sec. VI a.Chr.), CG 4 (în estul S1, cercetată în 2004, amenajată într-un strat gros de lut galben – datată preliminar în sec. VI-V î.Hr.) şi CG5 (sub absidele Basilicilor 1 şi 2, datată preliminar în sec. VI-V a.Chr.). În centrul S1, în stâncă, am descoperit un bothros deja cercetat (ce conţinea material ceramic de sec. VI-V a.Chr.3).
Săpăturile legate de zidul de incintă roman târziu au evidenţiat cu precizie traseul acestuia în dreptul basilicii şi la V de aceasta. De asemenea, în sud-vestul S1 am descoperit o poartă. Spre V a fost posibilă urmărirea succesiunii celor trei faze ale incintei romane târzii (A, B şi C) cât şi tehnica de construcţie a acestora. Am identificat un posibil turn al fazei A în punctul de flexiune al acesteia.
În 2005 am descoperit la V de synthronos-ul basilicii vizibile la suprafaţă (numită convenţional Basilica 2) absida unei basilici şi mai vechi (numită convenţional Basilica 1). Din partea de E a Basilicii 1 s-a păstrat doar absida (distrusă în partea de S), iar în 2006 am descoperit (în S1E) alte structuri de zidărie care ar putea reprezenta fundaţiile laturii de V, cu porticul şi intrarea în Basilica 1.
De asemenea, în S6 a fost identificată şi anexa de NE a basilicii 2, adosată absidei Basilicii 2 şi colţului său de NE.
În campania 2007 săpăturile au urmărit rezolvarea unor probleme de cronologie şi plan a complexului ecleziastic târziu, concentrându-se la V (S21) şi N (S22) de Basilica 2, şi epuizarea stratigrafiei şi realizarea releveului CG 5 (S4)4.
S4
Am reluat săpăturile, concentrându-ne în jumătatea N a spaţiului dintre absida şi synthronos-ului Basilicii 2, unde a apărut o structură din pietre de şist verde legate cu pământ (dezvelită pe o lungime de aprox. 0,70 m), despre care iniţial am crezut că este zidul de N al CG 5 (Z46). În ciuda faptului că este adosat zidului E al CG 5, nu are aceeaşi adâncime, este construit mult mai neîngrijit şi nu este ţesut cu acesta. În concluzie este ori un zid despărţitor al CG5, ori parte dintr-o construcţie mai târzie, care foloseşte zidul E al CG5. Săpătura acestei zone a pus în evidenţă şi succesiunea fazelor Basilicii 2, vizibile în zidăria absidei sale. Faza iniţială a basilicii avea fundaţia absidei (păstrată în jumătatea nordică) construită din pietre legate cu pământ, deasupra cărora zidăria este realizată din pietre legate cu mortar. În a doua fază fundaţia absidei este realizată numai din pietre legate cu mortar. Cele două faze nu urmau exact acelaşi traseu, la intersecţia lor arcul absidei târzii fiind frânt.
De asemenea, am săpat podeaua de lut galben (4007) a CG5, care s-a dovedit a fi nivelarea cu lut galben a stâncii native (care în unele locuri prezintă cavităţi de până la 0,30 m adâncime) în scopul implantării clădirii. În SV CG5 au apărut două gropi: prima, circulară (4013; localizată la 0,7 m N de colţul SV al CG5) este posibil o groapă de par (d 0,24 m; h 0,18 m) datată preliminar în epoca arhaică sau clasică; a doua (4014; localizată sub colţul SV al CG 5; d aprox. 1,20 m) este datată anterior momentului construirii CG5 (deci probabil de epocă arhaică), umplutura fiind parţial deranjată în momentul construirii décroche-ului zidului de incintă roman târziu către N.
Stratigrafia surprinsă între abside la S de Z 46 o confirmă pe cea descoperită în sudul S 45. La N de Z46 a apărut un strat de dărâmătură (4009; +3,83/+3,22 m) cu multe fragmente mari de amforă, aşezat pe un strat de lut galben (4011; +3,22 m; ar putea fi vorba de stratul de lut galben masiv identificat peste tot în S). În 4011 am identificat o groapă (4012; d 0,65 m; +3,17 m). Am oprit săpătura la acest nivel, spaţiul fiind foarte îngust şi nepermiţând o interpretare coerentă a rezultatelor.
S22
Pentru a cerceta relaţia stratigrafică dintre Basilica 2, strada de la N şi CR1 (clădirea romană de la N de stradă) am deschis o nouă secţiune orientată NNV-SSE, S22 (4,70 x 4,30 m), în dreptul colţului NE al Basilicii 2. Zona a fost foarte puţin afectată de săpături moderne, imediat sub nivelul actual de călcare pastrându-se o nivelare de lut galben (22001). De asemenea am identificat o fază iniţială a Basilicii 2, vizibilă în zidul său de N imediat sub nivelul de călcare actual, unde se observă traseul uşor deviat către N al zidului fazei 1. În momentul reparaţiei, noul zid a fost construit cu 0,20 m (variabil) către S faţă de primul.
Stratigrafia: – am identificat un strat de umplutură modernă creat în urma săpăturilor (22000; +5,80 m variabil/+5,63 m variabil) mai adânc în S (probabil săpăturile anterioare au urmărit să puna mai bine în evidenţă Basilica 2) şi o nivelare de lut galben foarte solidă (22001; +5,63 m), poate substrucţia străzii romane târzii (către V se păstrează şi plăcile masive de calcar ce o acopereau).
S21
S21 (11 x 6 m) a fost deschisă în partea de V a intrării în basilica Pârvan, fiind amplasată paralel cu aceasta şi cu S1ext. Secţiunea este orientată NV-SE şi a fost trasată în scopul cercetării situaţiei arheologice din faţa intrării în Basilica 2, pentru a putea fi cercetate şi analizate structurile care ţin de fazele constructive ale intrării în Basilica 1. Adâncimea maximă de cercetare în campania 2007 a atins cota de +3,79 m (cotele au fost calculate în funcţie de nivelul mării).
Au fost descoperite şi înregistrate următoarele contexte arheologice:
Z15 (21004) – 4,20 x 0,60 m, cu orientare NE-SV. Fundaţia zidului a fost sesizată la cota de +4,57 m şi prezintă 2 asize. Tehnica de construcţie utilizează şisturile verzi legate cu pământ. Ultima asiză de sus, care reprezintă începutul elevaţiei, este alcătuită din blocuri de calcar gri semifasonate legate cu pământ. Z15 reprezintă continuarea Z 1008 din S1ext în noua secţiune S21.
Z17 (21010) – 4,80 x 0,60 m x gr 0,35 m, cu orientare NV-SE. Reprezintă fundaţia unui zid paralel cu Z12 (1020) – zidul intrării în Basilica 2 şi a fost descoperit la cota de +4,69 m. Structura fundaţiei este dispusă pe trei asize regulate. Tehnica de construcţie utilizează şisturile verzi legate cu pământ şi ocazional sunt folosite roci de calcar galben şi gri.
Z18 (21005) – 1,30 x 0,65 m x gr 0,10 m, cu orientare E-V a fost conturat la cota de +4,50 m. Fundaţia zidului prezintă o asiză alcătuită din şisturi verzi legate cu pământ dar pe alocuri şi câteva fragmente de calcar alb.
Z47 (21009) – 9,50 x 0,75 m x gr 0,30 m, cu orientare NV-SE, a fost conturat la cota de +4,96 m. Reprezintă fundaţia unui zid puternic deranjat din care a rămas o singură asiză. Tehnica de construcţie utilizează şisturile verzi şi rocile de calcar galben.
Z 48 ( 21006) – 3,10 x 0,50 m (parţială), cu orientare E-V, a fost conturat la cota de +4,87 m. Fundaţia este puternic afectată pe latura sa sudică, în S7. Tehnica de construcţie a celor 3 asize utilizează şisturile verzi legate cu pământ. Z48 suprapune un strat compact de tegulae (21003) acesta reprezentând urmele unui acoperiş dezafectat.
Z49 (21012) – 2,20 x 0,35 x gr 0,27 m, cu orientare E-V, a fost conturat la cota de +4,46 m. Reprezintă fundaţia unui zid posibil deranjat de săpăturile anterioare (a fost consemnat în caietul de săpătură al M. Lambrino). Se desfăşoară pe o singură asiză de şisturi verzi legate cu pământ.
Z50 (21013) – 2,50 x 0,55 m x gr 0,20 m, cu orientare E-V şi conturat la cota de + 4,13 m. Fundaţia zidului este structurată pe o singură asiză alcătuită din şisturi verzi legate cu pământ. Este foarte precar păstrat , fiind probabil deranjat de cercetările anterioare.
21003 – strat compact de tegulae şi imbrices fragmentare reprezentând urmele unui acoperiş prăbuşit. A fost surprins la cota de +4,20 m, pe o L de 4 m atât în S21 cât şi în S7, fiind suprapus de fundaţia Z48.
21008 – pavaj din dale de calcar galben surprins parţial în partea estică a Z47 şi posibil legat de faza de utilizare acestuia. Dalajul a fost conturat la cota de +4,72 m având o L de 3 m, o l de 0,50 m iar grosimea plăcilor este de 0,06 m.
Datarea acestor contexte poate fi relativ stabilită în perioada romană târzie (sec. IV-VI p.Chr.), fundaţiile fiind corelate cu amenajările constructive ale intrărilor în cele două basilici. Stabilirea unor faze de construcţie, a unei planimetri coerente şi a funcţionalităţii arhitecturale va fi posibilă însă după finalizarea cercetărilor în această zonă a sectorului.
În campania 2007 săpăturile la CG5 au fost încheiate fără descoperirea zidului său nordic, datarea structurii (sec. VI-V a.Chr.) urmând să fie rafinată după prelucrarea materialului ceramic. În zidăria Basilicii 2 au fost identificate două faze constructive, care încă nu pot fi fixate în timp cu precizie. Cercetările de la V de Basilica 2 au pus în evidenţă structuri ce par a fi legate de cele două basilici, dar a căror funcţionalitate exactă nu ne este cunoscută deocamdată. Pentru lămurirea problemelor de cronologie ale celor două basilici paleocreştine rămâne ca în viitoarea campanie să continuăm cercetările în S21, S22 şi să extindem cercetarea la V de Basilica 2.
Note:
1. V. Pârvan, Histria VII, AARMSI, III, 1923-1924, 2.
2. Marcelle Lambrino, Les Vases archaïques d’Histria, Bucureşti 1938.
3. Gr. Florescu, Histria I, 1954, 154-156.
4. De asemenea, a fost realizat parţial releveul CG 4 (S1 şi S3).
5. Vezi raportul din CCA 2005.
Sector Exra muros – Poarta Mare – Turnul Mare
Paul Damian, Adela Bâltâc, Virgil Apostol, Valentin Bottez, Ioana Grigore (MNIR)
Investigaţiile arheologice din sectorul extra muros Poarta Mare – Turnul Mare au început în anul 2000 având ca obiectiv general surprinderea unor aspecte ale locuirii romane timpurii, eventual ale celei elenistice, din perimetrul central al aşezării histriote în aceste epoci.
Cercetările efectuate în campaniile 2000–20061 au oferit date stratigrafice ale zonei şi au dus la descoperirea unor edificii şi a altor complexe arheologice, databile din epoca elenistică târzie până în ultimul nivel roman timpuriu (nivelul IC2); până în acest moment nu avem indicii concludente pentru plasarea vreunuia dintre complexe posterior ridicării incintei romane târzii (nivelul IIA – din a doua jumătate a sec. III p.Chr.).
Obiectivul principal al acestei campanii a fost continuarea cercetarării edificiului nr. 1 (detalii constructive, planimetria în cele trei faze de funcţionare), aceasta impunând extinderea investigaţiei şi în interiorul cetăţii (fiind deschise două suprafeţe – SI şi SII3). De asemenea, printre obiective s-a numărat şi continuarea cercetării asupra edificiului nr.2 şi a complexelor identificate la S de turnul F al zidului de incintă roman târziu. Astfel, cercetarea a continuat în suprafeţele B1,3, E1–2, H1–24.
Edificiul nr. 15 – investigaţiile au fost concentrate în zona intramurană, urmărindu-se legătura planimetriei încăperilor cercetate de noi în zona extramurană cu cele semnalate din cercetările anterioare în zona de la E de zidul de incintă târziu. Cercetarea a fost concentrată doar în caseta de la S (SII), care corespunde încăperii nr. 3 semnalată de Gr. Florescu6. Deşi informaţiile obţinute concordă, în cea mai mare parte, din punct de vedere stratigrafic cu cele observate de noi în zona extramurană, nu au putut fi obţinute încă lămuriri legate de planimetria edificiului, deoarece sub zidul de incintă a fost surprinsă o porţiune din traseul unui zid (Z387) perpendicular pe limita de S a edificiului (Z13) şi, probabil, pe un zid interior de compartimentare (Z378), închizând astfel spre V această încăpere. Cu toate acestea au fost obţinute detalii constructive ale zidurilor care delimitează edificiul la S (Z139) şi E (Z3610). Totodată au fost surprinse nivele de funcţionare care corespund cu cele din zona extramurană. Toate acestea întăresc ipotezele noastre privind cele trei faze de funcţionare ale edificiului.
A fost reluată cercetarea asupra edificiul nr. 211, situat la S de strada de factură elenistică12.
Investigaţiile au pus în evidenţă două momente de funcţionare şi unul de distrugere (încăperea L4). Cele două nivele constau din două podele de lut bine bătătorite, cu o grosime de cca. 0,45–0,50 m, respectiv cca. 0,30–0,35 m. Din primul moment de funcţionare (cota –0,80 m) a fost surprins pragul13 uşii care făcea accesul dinspre S spre încăperea L4, construit din două calcare fasonate pe o latură şi mai multe pietre de mici dimensiuni. Cantitatea mare de lemn carbonizat prezent pe toată suprafaţa, precum şi amprenta de arsură (gr. = 0,03 cm) de lemn surprinsă de-a lungul pragului, par să indice existenţa unei uşi din lemn. Cantitatea mare de tegule (ţigle şi olane) indică un acoperiş construit din aceste materiale. Nivelul de distrugere (gr. 30–40 cm) constă din lemn carbonizat (bârne sau amprente), fragmente tegulare, lut ars, material arheologic divers (obiecte de sticlă şi sticlă de geam, obiecte de fier diverse printre care şi un cuţit de plug, fragmente ceramice diverse de lux şi uz comun). Cea de-a doua podea este foarte asemănătoare cu prima şi acoperă întreaga suprafaţă distrusă, foarte probabil, într-un incendiu. La o primă evaluare a materialului arheologic din cele două podele şi din nivelul de distrugere, se poate afirma că edificiul a funcţionat pe tot parcursul sec. al II-lea.
A fost reluată cercetarea şi la S de turnul F (casetele H1–2), unde în diagnoza făcută prin cercetările anterioare se evidenţiau alte complexe de locuire, aparent independente de strada de factură elenistică, dar foarte probabil strâns legate de artera e din sistemul stradal histriot14. Cantitatea mare de fragmente ceramice (mai ales amfore şi vase de provizii) şi materialul tegular ne fac să credem că am putea fi în faţa unui atelier, dar această ipoteză nu poate fi demonstrată decât prin cercetări viitoare.
Cât priveşte perioada greacă, cercetările din acest an au adus noi elemente, chiar dacă, deocamdată, foarte dispersate. În primul rând, a continuat cercetarea zidului Z3115, suprapus de edificiul nr.1, care din cauza pânzei freatice foarte ridicate nu a putut fi finalizată16. Zidul, construit din blocuri mari de calcar rostuite cu lut ars, pare a face parte dintr-o construcţie mai veche decât edificiul nr.1, atât din punct de vedere al manierei de construcţie, cât şi al traseului urmat. Indicii asupra traseului acestui zid au apărut şi în cercetările intramurane (suprafaţa SIIa1–2), însă aici se observă o dezafectare a acestuia, fiind suprapus parţial de zidul despărţitor al încăperilor intramurane (Z37).
În suprafaţa B3, în urma unor indicii anterioare, cercetarea a continuat până la cota –2 m, unde a fost surprins un canal orientat N–S. Bordura de V17 este formată dint-un bloc de calcar dispus vertical şi un rând de calcare şi şisturi de dimensiuni medii, aliniate paralel. Bordura de E18 este formată din pietre de dimensiuni mici, fiind aproape distrusă – mai multe şisturi şi calcare, care par a proveni de la demontarea canalului, sunt dispuse spre SE. Distanţa dintre borduri este foarte mică (aprox. 20-22 cm). Modul de construcţie, orientarea şi adâncimea la care a fost surprins, ne fac să credem că acest canal este anterior ridicării edificiului nr. 1 şi, deci, poate fi datat în perioada greacă.
La cota de –1,13, în suprafaţa E1 (deci sub edificiul nr.2 şi sub fundaţia zidului Z15), a fost identificată o amenajare (aproximativ c. a–c 2–3) formată din pământ de culoare negricioasă, cu scoici, pietre, prundiş, fragmente tegulare, fragmente ceramice. Foarte probabil că zona reprezintă urma unei demantelări sau o zonă abandonată, care poate aparţine epocii greceşti.
Note:
1. Despre cercetările arheologice întreprinse aici vezi P. Damian, Adela Bâltâc, Date preliminare despre cercetările arheologice din sectorul extra muros Poarta Mare – Turnul Mare (2000–2004), SCIVA 54–55, 2003–2004, p. 131–147 cu completările din CCA 2006, p. 195–197; CCA 2007, p. 198–200.
2. Pentru siglele cronologice de la Histria vezi Al. Suceveanu, Histria VI, p. 13–39; 75–92.
3. S-a încercat, pe cât posibil, să se păstreze aceeaşi metodă ca în perimetrul extramuran; astfel, s-au luat ca limite de N, respectiv S, corespondentul intramuran al zidurilor Z1 şi Z13, suprafaţa fiind împărţită în două casete (SI, SII) delimitate de un zid interior (fără corespondent extramuran, denumit zidul Z37). Caroiajul casetelor s-a făcut cu litere de la N la S şi cifre de la E la V.
4. Pentru sistemul de săpătură din acest sector vezi CCA 2001, p. 117; P. Damian, Adela Bâltâc, op. cit., p. 136 şi fig. 2.
5. Suprapus de zidul incintei târzii, era cunoscut parţial din cercetările efectuate în cetate între anii 1949–1952, fiind denumit „edificiul roman construit în manieră greacă”. Din acest edificiu, cu intrarea pe latura de E, orientată faţă de una dintre străzile care leagă Piaţa Mare de Terme I (Gr. Florescu, Histria, p. 108) -artera e, au fost cercetate trei încăperi (Ibidem, p. 107–108 şi fig. 12, 30). În cercetările întreprinse de noi în zona extramurană au fost surprinse mai multe încăperi (vezi supra nota 1).
6. Gr. Florescu, op. cit., p. 107–108.
7. Zidul, orientat N–S, este dispus sub zidul de incintă, traseul său fiind refolosit în plinta acestuia, surprins la nivelul fundaţiei. Este construit din şisturi şi calcare legate cu pământ. Dimensiuni L = 8 m, h = 1,20 m .
8. Zid orientat E–V, care compartimentează clădirea în zona intramurană, este construit din şisturi şi calcare legate cu pământ la nivelul fundaţiei şi cu mortar la nivelul elevaţiei. Dimensiuni L = 6 m, hmax = 1,58 m.
9. Zidul de S nu a putut fi cercetat în zona extramurană până la nivelul fundaţiei. Dimensiuni surprinse în zona intramurană L = 6 m, l = 0,60 m, h = 1,30 m. Zidul Z13 este construit din pietre legate cu mortar (la nivelul fundaţiei) peste care sunt aşezate blocuri de calcar de mari dimensiuni.
10. Zidul de E al edificiului are intrare spre artera e din sistemul stradal, fiind construit din calcare, şisturi legate cu pământ şi mortar (la nivelul fundaţiei) şi din blocuri mari de calcar ordonate în „manieră greacă” (în elevaţie). Dimensiuni: Lvizibilă = 25,25 m, l = 0,61 m, h (cercetată în SIIa) = 2,30 m (fără elevaţia restaurată).
11. Despre acest edificiu, vezi datele preliminare în P. Damian, Adela Bâltâc, op. cit., p. 144-145.
12. Este vorba de o stradă de factură elenistică utilizată şi în epocă romană, al cărei traseu este parţial cunoscut şi din cercetările intramurane (vezi Al. Suceveanu, op. cit., p. 76–79, fig. 48); pentru porţiunea surprinsă în exteriorul incintei cetăţii târzii vezi P. Damian, Adela Bâltâc, op. cit, p. 138–139, fig. 2, 4/a–b. Cu ocazia extinderii cercetării în zona intramurană, o porţiune din traseul acestei străzi, precum şi o parte a arterei e, au fost curăţate şi redate circuitului de vizitare.
13. Dimensiunile acestui prag sunt L = 1,14 m, l = 0,50 m.
14. Pentru siglele din sistemul stradal al Histriei vezi supra nota 2.
15. Pentru acest zid vezi P. Damian, Adela Bâltâc, op. cit., p. 139 şi nota 63; CCA 2007, p. 198 şi nota 10.
16. Zidul Z31 ( orientat E–V, dimensiuni L = 4 m, l = 0,44 m, h actual = 1,85 m) este construit din blocuri mari de calcar, rostuite cu lut galben, fiind vizibilă doar faţă de N a acestuia. Maniera de construcţie şi datele stratigrafice in situ ne fac să credem că zidul se datează anterior construirii edificiului nr. 1.
17. Dimensiuni surprinse L= 1,70 m, l = 0,56 m, h = 0,19–0,36 m.
18. Dimensiuni păstrate L = 1,70 m, l = 0,30 m, h = 0,12 m.
Abstract:
In 2000 research began on the area outside the late city’s precinct wall, located between the Great Gate and the Great Tower, with the purpose of observing the early Roman city – possibly the Hellenistic city, but also to bring out, from a tourist’s point of view, the central part of the city. The area has suffered many interventions after the building of the precinct wall (238 AD), and especially from 1914 onwards, with the beginning of the archaeological excavations at Histria. The 2000–2005 research works have brought to light three buildings and a number of complexes, most of them to be dated before 238 AD.
This year the campaign’s objective was to continue research of the Building no. 1 (construction details and planimetry of all the three functioning phases), which determined the extension of excavations inside the late Roman city (two new surfaces were excavated – SI and SII). Another objective was to continue the research of the Building no. 2 and the archaeological complexes identified south of Tower F of the late Roman defense wall. Therefore excavations were undertaken in surfaces B1, 3, E1–2, H1–2.
Building no. 1 – investigations focused on the inside of the late Roman city, as we tried to establish the planimetrical connection between the pieces excavated west of the late Roman defense wall with the ones mentioned by previous research east from it. Research focused only on the southern quadrant (SII), which corresponds to Room no. 3 mentioned by Gr. Florescu. The functioning levels identified correspond to those found west of the late Roman precinct. The new data confirms our hypotheses regarding the building’s three functioning phases.
We have resumed research on Building no. 2, located south of the Hellenistic street.
Investigations have evinced two functioning levels and one destruction level (room L4). The first two are well stamped (very compact) clay floors. In connection to the first functioning level we have discovered the threshold of the door that gave access from the south towards room L4, made up of two limestone fragments fashioned on one side and several smaller stones. The great quantity of tegulae (roof and hollow tiles) indicates a roof made of such materials. The destruction level is indicated by carbonized wood, tegulae fragments, burnt clay and other types of archaeological material. At a first evaluation of the archaeological material in the two clay floors and the destruction level we can say that the building functioned during the entire 2nd century A.D.
For the Greek period, this year’s research has evinced new elements, even if very dispersed for now. We have resumed research on wall Z31, which is made of large limestone blocs bound with burnt clay, and which seems to be part of a building older than Building no. 1 as its construction technique and trajectory indicate. Clues concerning this wall’s trajectory appeared east of the late Roman city wall too, where we were able to establish that the wall was destroyed and was partially superposed by a wall dividing the rooms east of the defense wall. In B3 we have also uncovered a new sewer, in a very bad state of preservation. The construction technique, its orientation and the depth at which it was discovered lead us to believe that this sewer is older than Building no. 1, and thus can be dated to the Greek period. In E1 (that is under Building no. 2) we have identified an arrangement/structure that is probably the trace of a dismantled wall or an abandoned area, also to be dated to the Greek period.
Sector: Histria T1
Alexandru Avram (IAB, Universitatea din Le Mans, Franţa), Iulian Bîrzescu, Monica Mărgineanu Cîrstoiu, Florina Bîrzescu (IAB), Konrad Zimmermann (Rostock), Virgil Apostol (MNIR), Alexandra Liţu, Alexandra Ţîrlea (FIB), Milena Mitrovici (Univ. din Minnesota, SUA)
Şi în acest an săpăturile arheologice s-au concentrat la S de templul Afroditei, având drept scop principal cercetarea monumentelor de epocă greacă şi cunoaşterea limitei „zonei sacre” pe această parte.
SB7
După curăţenia efectuată în primele zile am redeschis o săpătură neîncheiată anul trecut. Este vorba de o mică suprafaţă – având L de 3,40 m E-V, l 2,20 m N-S – aflată la E de basilică şi la S de zidul cu spolii dezvelit în campaniile anterioare. A fost scos la iveală un strat arhaic timpuriu aflat direct pe stâncă (gr. stratului cca. 0,50 m), aşa cum au arătat-o descoperirile ceramice: fragmente de amfore atice de tip SOS, fragmente de boluri cu rozete, etc. Pe o porţiune mare a fost surprinsă o amenajare a stâncii sub forma unei uşoare albieri relativ ovale. Pe latura de S a fost surprinsă pe o distanţă de 3 m, distanţa maximă N-S fiind de 1,65 m. Această amenajare continuă în partea estică şi sudică dincolo de limitele săpăturii actuale.
Subsectorul A8-C8
De mare însemnătate pentru topografia „zonei sacre” greceşti de la Histria sunt rezultatele obţinute anul acesta în subsectorul delimitat de trei suprafeţe, A8-B8-C8, aflate imediat lângă zidul de incintă roman târziu şi care corespund în mare parte basilicii de sec. V, dezvelite în totalitate în anul 1997 (a se vedea raport 1997).
Ultimele săpături în acest punct au avut loc în anul 2000, când au fost scoase la iveală trei baze de monumente din perioada elenistică ca şi un zid din fragmente de marmură nefasonate orientat N-S datat în perioada arhaică.
În B8 a fost cercetată o suprafaţă corespunzătoare pronaosului basilicii de 6,20 m E-V x 3,20 m N-S. Pe latura de E, aceasta a fost prelungită până la zidul de incintă roman târziu. Săpătura a început de la un nivel anterior primului nivel elenistic (NI) dezvelit în campaniile 1992-1993. Imediat după curăţenie am surprins pe alocuri urme de arsură, un strat cu pământ cenuşiu deschis ca şi o mică concentrare de pietre. Aceasta din urmă este posibil să fi aparţinut de presupusa via sacra amenajată în perioada elenistică, aşa cum o indică şi aliniamentul mai multor baze. Urmele de arsură ca şi stratul de lut ţin foarte probabil de un nivele de epocă clasică, aşa cum o indică câteva fragmente ceramice (fragmente de amfore tasiene). Imediat sub acest strat urmează pe toată suprafaţa cercetată un strat de arsură, de data aceasta foarte consistent (cca. 0,20 m gr.), pentru care informaţiile arheologice sunt mult mai bogate. Pe lângă pământul ars de culoare roşiatică au apărut mici pietricele, bucăţi de cărbuni, ca şi un bogat material arheologic constând în fragmente de la 2 (?) perirrhanteria, numeroase statuete arhaice târzii din teracotă cu pictură, ţigle arse cu firnis într-o stare destul de fragmentară, o cantitate impresionantă de chirpic ars, adesea cu făţuială. Chirpicul şi ţiglele aparţineau foarte probabil unei construcţii sacre. Numărul fragmentelor de vase ceramice altele decât cele menţionate este insignifiant.
Sub podeaua de lut de sub stratul de arsură a apărut un strat compact de pământ gri-maroniu afânat, cu multe pietricele, scoici, oase şi fragmente ceramice datate în a doua jumătate a sec. al VI-lea a.Chr. De acest nivel arhaic ţine foarte probabil construcţia mistuită de foc, descrisă mai sus. Sub acesta se află o altă podea de lut bătătorit, surprinsă şi ea pe o suprafaţă mare. Aceasta din urmă indică un nivel anterior, direct pe stâncă, de care ţin probabil două mici monumente (primul de 1,10 x 1,17 m, al doilea 1,46 x 0,85 m) dezafectate ulterior.
În vederea corelării noilor săpături din B8 cu săpăturile anterioare (a se vedea raport 2000), dar şi datorită unor verificări de măsurători, am curăţat suprafaţa de la N de zidul ce desparte pronaosul de naos, respectiv suprafaţa A8. Mai întâi a fost curăţat sondajul executat în 2000, apoi zidul din marmură N-S aflat imediat lângă zidul de incintă. De la acest zid, păstrat pe o lungime de 5,10 m, gr. de 0,65 m, s-a observat că în direcţia bazei aa/2000 pleacă un alt zid de aceeaşi factură, aparţinând probabil de acelaşi monument. Pe baza observaţilor stratigrafice am putut stabili că acest zid aparţine de o fază de construcţie din epoca arhaică.
Verificarea traseului zidului de marmură din A8 – B8 s-a făcut printr-un sondajul în suprafaţa C8 (2 x 2 m). La nivelul stratului de arsură din B8, descris mai sus, aproape pe toată suprafaţa cercetată aici, am descoperit un strat consistent de dărâmătură de ţigle arhaice pictate căzute tot pe o lutuială. De data aceasta însă ţiglele nu erau arse secundar, gradul de fragmentare fiind mai scăzut. Unele din ţigle au putut fi reîntregite. Ca forme amintim caliptere, strotere, sima pictată, antefixe pictate, toate aparţinând unor tipuri noi descoperite la Histria. Tot din stratul de dărâmătură provine şi o inscripţie arhaică pe piatră (a patra de acest fel descoperită la Histria, a treia în zona sacră), scrisă în boustrophedon. Foarte probabil este vorba de o dedicaţie votivă. Câteva fragmente de amfore thasiene şi chiote dau ca terminus post quem al doilea sfert al sec. al V-lea a.Chr. Sub podeaua de lut pe care sunt căzute ţiglele avem o situaţie asemănătoare cu B8, respectiv două nivele arhaice, separate printr-o podea de şist verde mărunţit şi bine întărit. Dintre descoperirile celui de-al doilea nivel arhaic amintim o amforă întregibilă de Chios, tipul Lambrino A2.
Descoperirile din A8–C8 indică existenţa unei construcţii sacre de dimensiuni relativ modeste ridicate în epoca arhaică târzie, care a ars probabil în prima jumătate a sec. al V-lea a.Chr.
Subsectorul e
Un alt punct în care s-au desfăşurat săpăturile anul acesta a fost la vest de templul Afroditei, având drept scop principal degajarea platformei templului pe această latură şi relaţia sa cu monumentul C. Un alt scop l-a reprezentat clarificarea situaţiei apărute în anul 2003 în sondajul g-d.
Săpăturile în acest an s-au desfăşurat atât în suprafaţa e/S cât şi-n e/N (a se vedea rapoartele din 2005-2005). Cea din partea sudică a reprezentat în mare o continuare din anul precedent, plecând de la un nivel roman timpuriu. Înspre templul Afroditei suprafaţa de lucru a fost lărgită. Pentru control am curăţat şi am continuat adâncirea în sondajul E-V efectuat anul trecut la vest de platforma templului.
Încă din primele zile a ieşit la suprafaţă o fântână romană târzie, cercetată parţial şi la sfârşitul anilor ?50. Fântâna rotundă, construită din pietre de şist local, are un d de cca. 0,80 m. Faţă de actualul nivel de călcare am săpat în interior până la o ad. de 2,30 m, fără a o epuiza. Materialul recoltat din fântână s-a dovedit a fi unitar. Este vorba în primul rând de ţigle aparţinând foarte probabil unui acoperiş al casei romane târzii. Alte materiale descoperite cuprind fragmente de amfore cu striuri, fragmente de sticlă, oase, pietre.
Privitor la monumentele greceşti, descoperirile din acest an s-au dovedit şi-n acest subsector fructuoase, cu toate că în această zonă mai fuseseră efectuate cercetări arheologice la sfârşitul anilor ?50. La cca. 0,60 m de platforma templului Afroditei – incomplet păstrată în această zonă – a fost descoperit un pavaj din pământ bătătorit, mici fragmente ceramice şi pietricele, ce a funcţionat paralel cu ultima fază arhaică a templului. O bună parte din acest pavaj a fost distrusă de construcţia fântânii. Totuşi pe o porţiune destul de mare (L 2,60 m, l 0,40 m) a fost observată o arsură, ulterior identificată cu resturile de la o bârnă arsă.
La cca. 2,80 m de platforma Afroditei au apărut în e/S, colţul de SE, numeroase fragmente de ţigle arhaice şi două fragmente de la un capitel ionic. Acestea erau căzute pe trei dale de şist frumos aliniate, aproximativ paralel orientate faţă de platforma templului. Au fost recoltate numeroase strotere cu firnis roşu, caliptere, sima şi antefixe pictate (câteva întregi). Este vorba de elemente aparţinând ultimei faze arhaice a acoperişului templului Afroditei. Cea mai mare parte a acestei dărâmături a rămas încă in situ. Trebuie amintit că în apropiere fuseseră semnalate la începutul anilor ?60 descoperiri asemănătoare.
Pentru a verifica traseul celor trei dale peste care căzuseră capitelul şi ţiglele arhaice, dar şi pentru a controla săpătura din suprafaţa e/N, am executat un mic sondaj (1,30 m E-V x 4,20 N-S) chiar în apropierea monumentului C. Astfel am putut observa că dalele din e/S se continuă spre N, în această parte chiar structura de zid masiv (gr. 1,10 m) fiind evidentă. Zidul, anterior distrugerii din epoca arhaică târzie, continuă traseul sub monumentul C. În total zidul a fost surprins pe o lungime de 9,80 m (din care 4,70 m în suprafaţa e/N). Foarte probabil că acest zid a servit drept peribol pentru sanctuarul arhaic. Acest lucru va fi însă verificat în campaniile următoare. Lângă zid au fost descoperite mai multe fragmente de la o cupă Siana a pictorului „Red and Black”, datată puţin înainte de mijlocul sec. VI a.Chr.
Note:
1. Notaţiile sunt aceleaşi cu cele din rapoartele 1991-2006.
Sector X
Catrinel Domăneanţu (IAB), Alina Pascale (FIB), Ştefan Vasiliţă, Theodor Ulieriu (studenţi FIB)
În campania din anul 2007 s-au continuat cercetările pe platoul de vest al cetăţii, în sectorul numit convenţional X.
Începută cu scopul de a lămuri unele probleme de urbanism ale Histriei elenistice, cu privire specială asupra funcţionalităţii temeliilor olbiene, cercetarea din această zonă a evidenţiat existenţa unei noi arii sacre dedicată, probabil, zeiţei Cybele.
Constatând în anii trecuţi că ceea ce părea să fie sanctuarul acestei divinităţi ar putea reprezenta doar pronaosul său, ne-am hotărât anul acesta să extindem săpătura spre E prin trasarea a două noi casete, Q şi W. În afara lor ne-am concentrat atenţia pe situaţiile înregistrate în 2006 în suprafeţele K-L şi U-V şi am terminat demontarea profilului stratigrafic dintre vechea săpătură Suzana Dimitriu (1966-1968) şi casetele A, B şi C.
Rezultatele au fost următoarele:
– în casetele Q şi W, a căror cercetare nu este încă finalizată, se conturează trei noi temelii olbiene. Cea din Q este orientată E-V. Cele din W au fost surprinse pe o suprafaţă mult prea mică pentru a stabili direcţionarea lor.
– în U şi V am recurăţat nivelul pe care ne oprisem cu un an înainte. În V s-au conturat două „încăperi” dreptunghiulare, cu foarte multă arsură, separate între ele de temelii olbiene. Nu ştim încă ce reprezintă şi care era funcţionalitatea lor. Menţionăm că în cea de la N am descoperit în 2006 o statuetă fragmentară de teracotă, reprezentând-o pe zeiţa Cybele cu coroană murală şi, într-o campanie mai veche, un picior fragmentar al unui perirrhanterion din piatră.
Un alt câştig al acestui an îl constituie observaţia conform căreia latura de E a patrulaterului de temelii olbiene, descoperit de Suzana Dimitriu în 1968 (interpretat atunci ca sanctuar al Cybelei şi astăzi ca pronaos al sus-numitului edificiu) este deranjată de două locuinţe posterioare. Pe podeaua uneia dintre ele s-a descoperit un vas indigen, de mari dimensiuni, decorat cu şnur.
– în ceea ce priveşte latura de V cercetată doar parţial în 1968, s-a stabilit că ea are o lăţime de aprox. 4 m fiind suprapusă de un pavaj din pietre de talie, cu o L de 3 m şi o l de 1 m. Ea se închidea spre V cu temelia olbiană descoperită în 1994 în caseta C.
– în suprafaţa L-K s-a conturat anul acesta o nouă construcţie, mărginită la S de zidul IX. Acesta s-a păstrat într-o stare precară, pe maximum două asize. El este, însă, în mod clar anterior zidului VIII. Pe nivelul său s-au descoperit foarte multe monede, un pond de plumb cu capul lui Apollo şi trei puşculiţe fragmentare. De asemenea au apărut două vetre, arse la roşu, una dreptunghiulară, care este suprapusă de zidul VIII şi o alta pătrată, care avea în mijloc un vas ce conţinea zgură de fier. Împrejur, în petice de lut, s-au găsit mici orificii. Ele sugerează platforma unui cuptor, cu un pilon în mijloc.
– vatra dreptunghiulară suprapune o temelie olbiană orientată N-S, care merge până la zidul IX. Între ea şi cea descoperită în K4 în anii trecuţi se află o zonă cu multă arsură, asemănătoare celor din caseta V.
Toată această reţea de temelii olbiene, pavaje, ziduri va fi mai explicită în momentul în care va fi definitivată ridicarea topografică, în care vom putea aşeza, ca într-un puzzle, propriile noastre desene.
Sector Basilica cu criptă (zisă Florescu)
Irina Adriana Achim (IAB), Irina Băldescu, Florentin Munteanu (student FIB)
În campania 2007 cercetările arheologice din sectorul Basilica cu criptă s-au desfăşurat în cursul lunii iulie cu un efectiv de nouă muncitori şi un student, Florentin Munteanu (FIB), cu participarea arhitectei Irina Băldescu.
Ca şi în campania precedentă săpăturile s-au concentrat în sectorul N, situat pe flancul N al basilicii paleocreştine şi au avut ca principal scop finalizarea cercetării în suprafaţeţele B2 şi C2 deschise încă din anul 2004. În acelaşi timp, am procedat la deschiderea altor două secţini, S3 şi S4, care au avut rolul de a verifica stratigrafia în zona situată la vest de zidul de V şi de N al peribolosului. Cercetarea basilicii propriu-zise a fost sistată în anul 2007.
Casetele B2 şi C2
Pentru lămurirea unor situaţii din teren cu care ne-am confruntat încă de la deschiderea acestor două suprafeţe, în campania 2007 cercetarea în casetele B2 şi C2 a continuat.Explorarea arheologicăs-a limitat la demontarea martorului E-V care separa cele două casete şi a martorului transversal păstrat în caseta B2. Obiectivul era de a degaja integral frontul de V al edificiului denumit convenţional «podium» şi fundaţiile zidului Z8, precum şi ale zidului de V al peribolosului. Din straturile succesive de nivelare cu lut ale stâncii am recoltat o mare cantitate de ceramică în stare accentuată de fragmentare, cu precădere amfore, dar şi fragmente de statuete de teracotă, un opaiţ grecesc, un fragment de vas indigen cu buza decorată cu alveole, un fragment de opaiţ cu firnis roşiatic. Până la efectuarea unei analize de detaliu a materialului ceramic, lipsesc elementele ferme de cronologie a acestei zone, care a mai făcut obiectul unei cercetări sumare în 1931. Am putut însă constata tehnica de zidărie similară a edificiilor podium si peribolos, ambele construcţii având fundaţiile implantate în şanţuri relativ adânci, săpate în stânca naturală. Şanţurile de fundare au fost umplute cu pământ galben şi spărtură de şist, pământ lipsit de materiale arheologice. Stânca a fost nivelată atent pe toată suprafaţa dintre cele două edificii şi a fost, la rândul său, acoperită cu un strat fin de lutuială. Singura structură de epocă romană care se mai păstrează parţial în spaţiul dintre podium şi peribolos este zidul Z8, legat cu mortar, parţial dezvelit. Am păstrat pentru moment un martor altimetric al acestei zone, situat în colţul sud-vestic al casetei C2, în apropierea colţului sud-vestic al basilicii paleocreştine.
În zona străzii A, cercetată de A. Petre în 1958, la V şi la N de peribolos cercetarea a vizat investigarea colţului nord-vestic al construcţiei care delimitează insula pe aceste două laturi. Două secţiuni au fost practicate în acest scop.
Secţiunea S3
Este situată la extremitatea de N a zidului peribolos V şi s-a întins la vest până la limita grupului I de edificii, complex situat pe latura de N a Pieţei Mari. Dimensiuni: 9,50 m L şi 1,50 m l. Pentru a facilita înregistrarea materialului arheologic suprafaţa secţiunii a fost împărţită de la E la V în cinci carouri de 2 m lungime, cu excepţia ultimului, de numai 1,50 m lungime.
Am dezvelit o serie de complexe care se întind de la E la V în următoarea succesiune:
– edificiul 1, degajat parţial, este adosat zidului de V al peribolosului. Am reuşit să dezvelim aproape în întregime zidul său de N (Z1), iar parţial pe cel de E (Z4) şi de V (Z2). Aceste trei ziduri – cu o gr. medie de 0,65 m şi o h medie păstrată de 1,30 m – se disting prin utilizarea mortarului ca liant. Tehnica de zidărie este mai îngrijită în cazul zidului Z1. Din nivelul de distrugere al edificiului 1 am recoltat o mare cantitate de material tegular. Admax atinsă în această zonă este de –1,34 m.
– imediat la V, edificiul 1 este delimitat de o stradă denumită A de A. Petre în raportul său din anul 19621. În această zonă cercetarea a fost oprită pe nivelul străzii pavate cu piatră maruntă, material tegular şi ceramic fragmentar (admax: 0,30 m);
– pe latura sa de V strada A era delimitată de o bordură din pietre de şist şi de calcar;
– în zona c.3 şi 4, la cca. 0,55 m la V de limita străzii A se afla un zid, convenţional denumit Z3 (l 0,50 m; hconservată 0,50 m). Legătura stratigrafică a încăperii delimitate la E de Z3 cu edificiul 1 nu a putut fi stabilită în această fază a cercetării. Cert este că în interiorul construcţiei, şi chiar la limita de V a secţiunii am identificat un chiup, a cărui parte superioară se afla la mică adâncime în raport cu nivelul actual de călcare (cca. –0,30 m). Din stratul de nivelare a stâncii imediat la V de Z3 am recoltat, la o adâncime cuprinsă între –1,24 m şi 1,36 m un fragment de toartă de amforă ştampilată de Sinope. Astynomul menţionat pe timbrul amforic este Boryos, ce corespunde exemplului citat de N. Conovici, la nr. 59 în catalogul său din anul 19882, iar fabricantul ar putea fi Hekataios, meşter al cărui atelier este activ în grupa III şi la începutul grupei IV definite de N. Conovici. Datarea propusă de autor este în primele două decenii ale sec. al III-lea a.Chr3.
Admax atinsă în zona carourilor 3 şi 4, raportată la profilul sudic al secţiunii, este de cca. -1,36 m.
Secţiunea S4
Este situată la colţul nord–vestic al peribolosului, imediat la N de zidul de N al peribolosului. Dimensiuni: 6 m L si 1,50 m l. Pentru a facilita înregistrarea materialului arheologic am optat pentru o împărţire în trei carouri, de 2 m lungime. Numerotatarea carourilor s-a făcut de la S la N. În perimetrul acestei secţiuni nu a fost identificată, până în prezent, nici o structură arhitectonică din zidărie. Cercetarea a avut rolul de a verifica fundaţiile zidului peribolos N. Am putut efectiv controla situaţia arheologică descrisă de A. Petre în 19624 şi de a constata că fundaţiile zidului peribolos N sunt diferite de cele ale zidului său de V, dar şi de cele ale zidurilor de N şi de V ale podiumului. Am dezvelit şi un mic tronson din strada D – pavată cu material tegular şi ceramic fragmentar amestecate cu pământ galben. Strada era delimitată la N de un canal.
În c.1 succesiunea stratigrafică, raportată la profilul de E al secţiunii este următoarea:
– strat vegetal, între 0 şi –0,08 m;
– strat de culoare gri, afânat, cu piatră şi cărămiză, între –0,08 m şi –0,38 m sau –0,50 m (la extremitatea S a secţiunii);
– strat de pământ de culoare neagră, afânat, ce conţinea materiale de construcţie, fragmente ceramice, puţine scoici şi spărtură de şist (-0,38 m şi –0,72 m);
– strat fin de nivelare cu pământ galben perturbat de şanţurile moderne descrise mai sus; grosime: cca. 0,06 m;
– lentilă de culoare gri, cu puternice urme de arsură, între –0,76 m şi –0,85 m;
– strat de pământ galben ce conţine scoică , între –0,85 m şi –1,07 m;
– strat de nivelare cu pământ galben fără scoică sau nisip, între –1,07 m şi –1,20 m;
– strat de nivelare a stâncii naturale cu pământ galben amestecat cu spărtură de şist, între –1,20 m şi –1,54 m.
În zona c.2 şi 3 cercetarea s-a oprit pe nivelul străzii, la cca. –0,40 m adâncime.
Cercetarea întreprinsă în anul 2007 deschide o nouă problematică a sectorului nostru care prin exlorările viitoare va trebui să conducă la stabilirea raporturilor cronologice între diferitele faze ale edificiilor podium şi peribolos şi construcţiile aflate în spaţiul dintre acestea sau imediat la vest, în zona străzii A. Se impune o extindere a săpăturilor la S de secţiunea S3 pentru a degaja integral edificiul 1, adosat zidului de V al peribolosului, dar şi investigarea colţului nord-vestic al basilicii, zonă ce ar putea să ofere o cheie de interpretare a diferitelor construcţii pe care monumentul creştin le-a suprapus în această zonă.
Note:
1. A. Petre, Sectorul Poarta Mare, MCA 8, 1962, p. 389–396, pl. 4.
2. N. Conovici, Histria VIII. 2. Les timbres amphoriques. 2. Sinope (tuiles timbrées comprises), Bucureşti, 1988, p. 65.
3. Ibidem, p. 33.
4. A. Petre, Sectorul Poarta Mare, MCA 8, 1962, p. 390, pl. 4.
Sector: Basilica extra muros
Viorica Rusu-Bolindeţ (MNIT), Alexandru Bădescu (MNIR), Carmen Rogobete (absolventă UBB Cluj), Oana Toda, Christine Marie Turcu, Vlad Lăzărescu, Dinu Bereteu, Ştefan Timofte (studenţi UBB Cluj).
Nu a putut fi continuată cercetarea în campania acestui an datorită forţei de muncă reduse. S-a efectuat o curăţare a basilicii, ca în fiecare campanie.
Secţiunea V-E
Obiectivul principal al campaniei anului 2007 l-a constituit continuarea dezvelirii vestigiilor antice din cei 15,80 m iniţiali ai secţiunii V-E, zonă situată aproximativ în jumătatea vestică a acesteia, în vederea doritei finalizări a cercetării în această zonă.
Clădirea în opus graecum1
A continuat adâncirea în suprafaţă, în vederea ajungerii la baza construcţiei. Temelia a fost dezvelită pe 1 m de la prima şapă de mortar a ei, având acum înălţimea de 2 m. Este alcătuită din pietre de dimensiuni variabile, aruncate în groapa de fundaţie, peste care s-a turnat mortar. În multe cazuri, urmele de mortar nu sunt vizibile, dând impresia unei temelii seci.
Clădirea căreia îi aparţine porticul2
Singura noutate în ceea ce priveşte această construcţie o constituie observarea a două faze ale zidului orientat NE–SV. În campania precedentă, acesta fusese dezvelit pe 6 m lungime. Ca urmare a extinderii secţiunii V-E spre S în 2006, s-a constatat că acesta continuă spre SV, fiind încorporat în fundaţia clădirii în opus graecum. De asemenea, s-a observat că temelia zidului în discuţie continuă şi spre NE cu încă 0,60 m, intrând sub canalul roman care aparţine fazelor I B-C, realizându-se astfel o compartimentare a clădirii căreia îi aparţine porticul. La cca. 0,40 m spre V de colţul NE al primei încăperi a clădirii, pe temelia zidului orientat NE-SV al acesteia s-a constatat o obturare a unei intrări care a aparţinut unei faze mai vechi de funcţionare a ei. Este vorba de o uşă de acces care avea L=1 m şi h păstrată =0,40 m, laturile ei fiind delimitate, spre NE, de un bloc din calcar gălbui de mari dimensiuni (0,60 x 0,70 m), iar spre SV, de o altă piatră din gresie galben-verzuie, pusă pe cant (de 0,40 x 0,65 m). Spaţiul acestei intrări a fost blocat la un moment dat, interiorul ei fiind umplut cu patru asize din piatră de dimensiuni variabile.
Posibilitatea ca acest spaţiu să reprezinte o intrare în prima fază a uneia din camerele clădirii căreia îi aparţine porticul este întărită şi de diferenţele de aspect ale temeliei zidului în discuţie. Acesta are şase asize din piatră de dimensiuni variabile relativ uniform aşezate până în dreptul celor două blocuri de mari dimensiuni care delimitau uşa, în timp ce în interiorul acesteia ele sunt mai neglijent amplasate şi uşor tasate datorită presiunii ulterioare exercitate de elevaţia zidului ridicată după obturarea ei. Deocamdată nu avem repere cronologice cu privire la cele două faze de funcţionare ale acestei încăperi a clădirii căreia i-a aparţinut porticul deoarece în campania anului 2007 nu am continuat adâncirea în interiorul ei. Acest lucru se va realiza în campania anului 2008.
Locuinţa elenistică L1, anterioară porticului
Dezvelită din campania anului 20053, cercetarea ei a fost încheiată în 2007, când a fost dezvelită prima fază a locuinţei, al cărei nivel de călcare era constituit dintr-un strat compact de lut galben, cu o grosime variabilă cuprinsă între 0,25-0,40 m. Cuptorul care a aparţinut acestei faze a avut o formă aproximativ rectangulară la bază (1,30 x 1 m), la golirea lui fiind descoperite câteva fragmente ceramice, pigmenţi de cărbune şi cenuşă, precum şi o monedă de bronz.
Fundaţiile zidurilor perimetrale ale locuinţei au fost la rândul lor cercetate până la bază. Astfel, latura estică a locuinţei L1, cu dimensiunile de 2,50 x 0,45 m, are h maximă păstrată de 0,60 m. Temelia acestui zid este alcătuită din blocuri de calcar de dimensiuni mai mari, din pietre de gresie şi bazalt de mărimi variabile. Dintre blocurile de calcar, cele mai mari sunt: cea care probabil că a delimitat o intrare în locuinţă, situată la cca 1 m NE de profilul S, o spolie4, (de 0,48 x 0,46 x 0,30 m), precum şi un altul aşezat chiar în extremitatea nordică a laturii în discuţie (0,50 x 0,38 x 0,32 m), pus pe prima asiză a fundaţiei, pentru mai buna demarcare a colţului nord-estic al locuinţei L1. Aceste blocuri sunt prezente cu precădere pe faţa exterioară a laturii estice a locuinţei L1, cele trei asize ale fundaţiei acestui zid oferind un aspect îngrijit al acestuia, în timp ce în interior, mai frecvente sunt pietrele de dimensiuni mai mici, motiv pentru care are un aspect mai neuniform. Acelaşi lucru este valabil şi pentru cealaltă latură cunoscută a locuinţei L1, respectiv cea de N. Ea are dimensiunile de 3,30 x 0,45 m şi h păstrată de 0,60 m. Temelia zidului este alcătuită din câteva blocuri de calcar (mai ales pe faţa exterioară), dar îndeosebi din blocuri de bazalt, şist şi gresie, având un aspect mai neregulat.
Atât în interiorul locuinţei L1, la baza primei ei faze, cât mai ales în exterior, spre E, pe întreaga suprafaţă cercetată, s-a constatat existenţa unui strat cu gr. de 0,15-0,20 m, constituit din pietre de mărimi variabile, fragmente de ţigle şi olane, foarte multe cioburi rulate. Iniţial, am considerat că acest nivel ar putea reprezenta un pavaj/stradelă, acest mod de realizare a sa fiind obişnuită şi pentru alte drumuri sau străzi de perioadă elenistică de la Histria5. Ulterior însă, datorită faptului că nu am descoperit o locuire căreia să-i corespundă această stradelă (primul nivel al locuinţei L1 este posterior, iar cealaltă construcţie elenistică descoperită în extremitatea estică a zonei cercetată este anterioară – vezi mai jos), ne-au determinat să reconsiderăm această ipoteză. Este posibil ca nivelul în discuţie să reprezinte o amenajare/nivelare în vederea amplasării L1, însă este tot la fel de plauzibilă existenţa unei stradele legate de alte clădiri, care ar fi putut fi atât la N, cât şi la S de secţiunea V-E, dar care nu au putut fi deocamdată descoperite.
Locuinţă elenistică L2
În extremitatea estică a suprafeţei cercetate, respectiv în c.5 al acesteia, a fost descoperită o parte a unei alte construcţii elenistice, situată din punct de vedere stratigrafic sub presupusul pavaj (stradelă) menţionat mai sus. Astfel, din această locuinţă a fost surprinsă numai limita sa nord-vestică, situată la ad. de -3,30-3,50 m. Limita sa vestică este dată de amprenta unui perete de lemn cu gr. de 0,35-0,45 m. Acesta era orientat N-S şi a fost surprins, deocamdată, pe L=2 m, către S el intrând sub temelia zidului perimetral nordic al clădirii căreia îi aparţinea porticul, iar către N, sub patul de aşteptare al coloanei nr. 4 a porticului. Limita nordică a locuinţei L2 este constituită de profilul N al secţiunii V-E, cea sudică este dată de fundaţia zidului orientat NE-SV al clădirii căreia îi aparţine porticul, iar cea estică, de canalul roman aparţinând fazelor I B-C. L2 astfel delimitată are o suprafaţă de numai 3 x 2,60 m, însă ea continuă, cu excepţia laturii vestice, către N, S şi E, dar este acoperită de profilul N, pe de o parte, iar pe de altă parte, de elementele de construcţie ulterioare amintite mai sus. Deocamdată, ea s-a conturat foarte clar prin ţiglele şi olanele de acoperiş, care au avut o concentrare mai mare în colţul NV al suprafeţei dezvelite, îndeosebi lângă profilul N. La cca. 0,65 m E de amprenta peretelui de lemn şi la 0,40 m N de temelia zidului perimetral nordic al clădirii căreia îi aparţine porticul, s-a conturat vatra locuinţei. Aceasta are un aspect oval (0,90 x 0,70 m), fiind bine marcată de urme de chirpici ars, de cărbune şi cenuşă. În afara acestei vetre, către E, apare un strat cu pigmenţi de cărbune, fragmente ceramice şi câteva pietre. Sub el apare un strat galben lutos pigmentat cu urme de arsură, pe care au căzut ţiglele şi olanele acoperişului. El reprezintă un prim nivel de călcare al L2. Cercetarea arheologică din campania anului 2007 s-a oprit pe acest nivel, urmând a fi finalizată în anul viitor pe cei 15,80 m din jumătatea vestică a secţiunii V-E.
Încadrarea cronologică a elementelor constructive dezvelite în 2007 se poate face atât pe baza stratigrafice, cât şi cu ajutorul materialelor arheologice descoperite. Astfel, locuinţa elenistică L1, anterioară porticului, poate fi încadrată în sec. II-I a.Chr. (posibil nivelului elenistic III)6, în timp ce construcţia elenistică L2, anterioară acesteia, probabil că se datează în sec. III-II a.Chr. Această datare este deocamdată preliminară, informaţiile necesare unei cronologii precise urmând a fi furnizată de prelucrarea numeroaselor artefacte descoperite în aceste contexte arheologice, precum şi de încheierea cercetării locuinţei elenistice L2.
Materialele arheologice găsite în secţiunea V-E au fost: 10 monede din bronz, aflate în curs de restaurare şi prelucrare. Ceramica a fost bine reprezentată, ea fiind descoperită atât pe primul nivel al locuinţei elenistice L1, dar îndeosebi în stratul din care era constituit pavajul anterior acesteia. Dintre categoriile ceramicii de lux, au fost găsite fragmente de boluri elenistice cu decor în relief, ceramică West Slope, opaiţe, o toartă ştampilată de amforă de Rhodos, câteva teracote fragmentare. De asemenea, a fost găsită şi o mare cantitate de ceramică de uz comun, materiale de construcţie sticlărie.
În campania anului 2008 vom continua cercetarea în jumătatea vestică a secţiunii V-E şi vom relua investigaţiile la basilica extra muros, în vederea finalizării cunoaşterii acestor obiective şi a realizării conservării primare a celor mai importante elemente de construcţie descoperite.
Note:
1. Descrierea etapelor successive de dezvelire a acestei clădiri în CCA 2002, p. 168-170; CCA 2003, p. 157; CCA 2004, p. 198-199; CCA 2005, p. 197; CCA 2006, p. 200-201.
2. Detaliile legate de elementele constitutive ale acestei clădiri în CCA 2005, p. 199 şi îndeosebi în CCA 2006, p. 201.
3. Vezi CCA 2005, p. 199-200, CCA 2006, p. 201-202.
4. O descriere în detaliu a ei în CCA 2005, p. 199.
5. Situaţii similare la câteva din locuinţele elenistice descoperite pe platoul din V cetăţii, în sectoarele X şi Z2 – vezi Em. Condurachi şi colab., Şantierul arheologic Histria, MCA 4, 1957, p.26-27; idem, Şantierul Histria, MCA 8, 1962, p. 406, M. Coja, Les phases d’habitat du plateau ouest de la cité d’Histria à l’epoque greco-romaine, Dacia NS 14, 1970, p. 112.
6. Vezi cronologia principalelor secvenţe stratigrafice ale Histriei în Histria. Ghid album, coord. A. Suceveanu, M. V. Angelescu, Constanţa, 2005, p. 15-57, sintetizate îndeosebi la p. 18-19.
Planuri și fotografii aeriene
Vederi de ansamblu
Poarta Mare a cetăţii romane târzii
Piața Mare a cetăţii romane târzii
Basilica cu pilaştri

Turnul Mare
Basilica Rhemaxos
Cartierul comercial din cetate
Termele romane I
Cartierul din sud-vestul cetăţii romane târzii
Poarta Mică a cetăţii romane târzii
Basilica episcopală
Domus
Latura sudică a incintei romane târzii
Latura estică a incintei romane târzii

Zona Sacră
Zona de nord-est a cetăţii – Turnul A
Zona de nord-vest a cetăţii – Turnul B
Turnul C
Termele romane II
