Ruinele antice de pe valea Apei Oraşului erau cunoscute de localnici din vremuri imemoriale după cum indică frecvenţa toponimelor Cetate, Cetăţuie, Blidaru, Grădişte, dar au ajuns la cunoştinţa cărturarilor cu interes pentru istorie abia târziu. Cea mai veche menţiune scrisă a lor datează din a doua jumătate a secolului al XVI-lea, când este menţionată existenţa unui oraş cu fundamente la vedere şi cu ziduri din piatră, situat în munte, nu departe de Orăştie. După alte veacuri de tăcere, descoperirea de monede de aur prin 1784 -1785 şi, mai ales, în 1802 au atras atenţia autorităţilor, după care au urmat în anii 1837 şi 1847 vizitarea unora dintre ruine de învăţaţi. La începutul secolului XX, Gr. Téglas afirma că la Grădiştea Muncelului (acum Grădiştea de Munte) a fost ultimul loc de refugiu al Iui Decebal.
Săpăturile sistematice, conduse de arheologi de profesie au început abia în 1922, sub conducerea profesorului Dimitrie Teodorescu de la Universitatea de la Cluj. De-atunci, cu întreruperi variabile, ele au continuat sub conducerea lui C. Daicoviciu, H. Daicoviciu şi de semnatarul acestor rânduri, încât astăzi se cunoaşte localizarea tuturor vestigiilor de importanţă, dar au fost cercetate doar câteva dintre ele.
Băniţa este o comună în județul Hunedoara, unde, la „Piatra Cetăţii” de la limita de V a bazinului văii Jiului (cca. 1000 m alt.), la 4 km E de sat, a fost descoperită o cetate dacică fortificată (sec. I a. Chr. – sec. I p. Chr.). Săpăturile efectuate aici în anii 1960-1961 au scos la iveală zidul de apărare al cetăţii construit din blocuri de piatră fasonată în tehnica dacică binecunoscută şi trei terase amenajate special şi întărite cu ziduri de piatră. În interiorul cetăţii au fost descoperite urmele unui sanctuar dacic cu romburi de piatră de genul celor cunoscuţi la Sarmizegetusa, temelii sau conturul unor construcţii de lemn, un turn de veghe construit din chirpici şi lemn, o platformă de luptă etc.
Printre particularităţile cetăţii de la Băniţa se numără lăţimea mai mică a zidurilor de apărare care nu depăşeşte 2 m, precum şi felul ingenios de a îmbina tehnica de construcţie cu particularităţile reliefului stâncos. Cetatea este înconjurată de ziduri de piatră doar pe laturile de N şi S, cele de E şi V fiind apărate de pantele abrupte ale terenului.
Printre descoperirile făcute la Băniţa se numără: ceramica dacică de diferite tipuri, unelte de fier, fibule de metal, vârfuri de săgeţi, brăţară de argint, greutăţi pentru războiul de ţesut, prâsnele de lut, pietre de râşniţă, tipare de lut pentru turnat obiecte de metal, creuzet etc.
Cetatea de la Băniţa făcea parte din sistemul de apărare dacic din Munţii Sebeşului, supraveghind dinspre S accesul spre centrul dacic de la Grădiştea Muncelului, fiind distrusă de armata lui Traian (cca. 106). [C. P.]
Bibliografie:
Oct. Floca, în: Cetăţi dacice din sudul Transilvaniei, Bucureşti,1966, 23-33. 23-33.
Prezentare generală
Blidaru, platou situat la SV de comuna Orăştioara de Sus (jud. Hunedoara), la altitudinea de 705 m, este locul unde se află ruinele cetăţii dacice cu acelaşi nume, integrată în principalul nucleu al sistemului defensiv antiroman din zona Munţilor Orăştiei.
Cetatea se compune din două părţi, ambele înconjurate de ziduri lucrate de piatră fasonată.
Prima parte, respectiv prima cetate, în ordine cronologică, are forma unui trapez neregulat, fiind prevăzută la colţuri cu câte un turn. Intrarea se făcea prin turnul de S-V. În interior se mai află un turn-locuinţă, din piatră şi lemn.
Partea a doua, construită ceva mai târziu, poate chiar în intervalul dintre cele două războaie daco-romane, reprezintă de fapt o extindere a celei dintâi, la nivel inferior, forma acesteia fiind un poligon neregulat. Latura de N a celei de a doua cetăţi este dublată de un alt zid din pietre obişnuite, nefasonate, între cele două construcţii obţinându-se un fel de încăperi, parterul acestora fiind utilizat drept depozit, iar partea superioară ca platformă de luptă. În zidurile acestei a doua părţi sunt cuprinse şi două turnuri unul dintre ele fiind contemporan cu prima cetate. În cuprinsul celor două turnuri s-au descoperit mai multe vase mari de provizii.
În partea de N-NV a întregului complex se află o cisternă pentru apă, constând dintr-o cameră patrulateră, subterană la 5 m sub nivelul antic având dimensiunile de 6,20 x 8 m. Zidurile ei, care sunt duble, pe alocuri chiar întreite, au fost tencuite cu un mortar special. Cisterna a fost prevăzută cu o boltă din piatră de calcar.
În apropierea cetăţii, în punctul „Pietroasa lui Solomon”, s-a descoperit un sanctuar patrulater cu aliniamente de baze de coloane din piatră. Cetatea de la Blidaru, cu un caracter strict militar, a reprezentat un important obstacol în faţa atacurilor venite dinspre N. [C.P.]
Bibliografie:
1. C. Daicoviciu şi colab., în SCIV, 5, 1954, 1-2, 125-136; 6, 1955 1-2, 219-228;
2. C. Daicoviciu, H. Daicoviciu, Sarmizegetusa, Bucureşti, 1960, 22-24.
Descriere
Fortificaţia cuprinde două incinte, unite între ele, având împreună şase turnuri puternice de observaţie.
Prima incintă, ce ocupă platoul superior al dealului, are o formă trapezoidală, fiind prevăzută cu patru turnuri exterioare, plasate pe colţuri, intrarea făcându-se prin turnul nr. I, ea fiind astfel concepută încât să împiedice desfăşurarea forţelor inamice. În interior se păstrează urmele unui turn locuinţă.
Spre vest de prima incintă, a fost construită cea de-a doua, având formă pentagonală. Este de remarcat aici sistemul platformelor de luptă, situate pe laturile de nord şi vest, prevăzute de asemenea cu cazemate.
Aprovizionarea cu apă a cetăţii era asigurată de o cisternă patrulateră, construită în tehnică greco-romană şi situată în partea de nord-vest a acestei înălţimi, în afara zidurilor de apărare.
Pe aceeaşi latură, pe o terasă mai joasă, denumită „Poiana Perţii”, se află un turn de pază ce asigura supravegherea accesului spre cetate.
Căpâlna este un sat în comuna Săsciori, județul Alba, pe teritoriul căruia, mai exact în punctul „Dealul Cetăţii”, s-a cercetat cetatea dacică (sec. 1 a. Chr. – 2 p. Chr.) (610 m alt.) Acesta se înalţă în stânga Sebeşului, legat fiind de restul înălţimilor cu o şa îngustă şi mărginit de două pâraie: Valea Gărgălăului şi Pârâul Râpii. Şaua de legătură a fost barată de daci (în ordinea enumerării) cu şanţ (larg la gură de 5 şi adânc de 1 m), val semilunar (lat la bază de 11 şi înalt de 1 m) cu şanţ interior (larg la gură de 3,50 şi adânc de 0,50 m), val semilunar (lat la bază de 6 şi înalt de 1,50 m) cu şanţ interior (larg la gură de 2,50 şi adânc de numai 0,40 m) şi o palisadă.
Partea superioară a mamelonului, amenajată în terase, este apărată de un turn-locuinţă de la care porneşte zidul de incintă. Turnul-locuinţă se află în faţa şeii, pe o platformă tăiată în stâncă, este pătrat (cu latura de 9,50 m şi grosimea zidului de 1,73 m) şi are intrarea pe latura de S-E (largă de 1,26 m). De la 1,70 m în sus zidul de tip murus Dacicus; continua încă aprox. 3 m în cărămidă slab arsă; urma acoperişul din şindrilă. Zidul de incintă inegal ca grosime (de la 1,50 la 2,50 m) se păstrează acum pe cea mai mare parte din lungimea sa doar cu un singur parament (cel exterior). Paramentul interior era suplinit, în partea inferioară a zidului, de stâncă şi se ridica din blocuri de calcar abia de la oarecare înălţime. Perimetrul cetăţii (zid şi o latură a turnului-locuinţă) măsoară 280 m.
Intrarea principală în cetate se făcea prin turnul (6 x 9 m la exterior) de pe latura de S. Pe latura de N-E se afla o intrare secundară mărginită de două ziduri. În interiorul cetăţii se ridicau mai multe construcţii: pe cea mai înaltă terasă un turn de veghe din lemn, o construcţie cu pereţi din lemn şi bază de piatră lângă turnul locuinţă, o scară cu bază de piatră, un canal şi mai multe barăci de lemn.
Materialul arheologic constă din ceramică lucrată cu mâna şi la roată (inclusiv pictată cu motive geometrice), unelte de fier, obiecte de podoabă din fier, argint şi bronz, vase de bronz, monede romane republicane şi imperiale.
Cetatea dacică pare să fi fost ridicată pe timpul domniei lui Burebista. şi-a încetat existenţa printr-un incendiu de proporţii în timpul războaielor daco-romane de la începutul sec. 2 p. Chr. Menirea ei strategică era aceea de a bara accesul pe drumul care, pornind de la Polovragi, străbătea munţii prin Pasul Urdele şi cobora în Valea Someşului. [I.G.]
Bibliografie:
1. C. Daicoviciu, Al. Ferenczi, Aşezările dacice din Munţii Orăştie, 1951, 115-116
2. M. Macrea, Oct. Floca, N. Lupu, I. Berciu, Cetăţi dacice din sudul Transilvaniei, 1996, 9-23.
Prezentare generală
Costeşti este un sat în comuna Orăştioara de Sus, județul Hunedoara, unde, pe dealul numit „Cetăţuia”, la alt. de 561 m, se află una dintre cele mai însemnate cetăţi dacice din ultimele două secole dinainte de cucerirea romană. Fortificaţia acesteia constă dintr-un val de pământ cu palisadă, lat la bază de cca. 6 – 8 m şi cu o înălţime de 2 – 2,50 m, care proteja partea superioară a dealului, platoul şi terasele.
In partea de S-V, fortificaţia era dublată de un zid masiv, prevăzut cu turnuri, lucrat din blocuri de piatră fasonată pe feţele exterioare (paramente), legate între ele prin intermediul unor bârne de lemn, interiorul fiind umplut cu pietre şi pământ (emplecton), tip de zid de apărare dacic numit murus Dacicus. Lăţimea lui era de 3 m. Acestor întărituri li se mai adaugă şi o dublă palisadă care înconjura platoul şi două turnuri de pază situate pe coasta de N, un al 3-lea turn cu aceleaşi funcţii fiind găsit pe latura de E.
Pe platou se află urmele a două turnuri-locuinţă, construite, la bază, cu temelii de piatră şi în partea superioară din cărămizi (chirpici). O scară monumentală, din piatră fasonată, lată de 3 m, ducea la unul dintre aceste turnuri. Pe laturi era prevăzută cu jgheaburi pentru scurgerea apei, iar în faţă cu o poartă de lemn.
Pe laturile de E şi de V ale cetăţii s-au găsit două cisterne de apă, la care se adaugă şi câteva gropi săpate în stâncă pentru strângerea apei de ploaie. Pe terasele din jurul platoului au fost ridicate sanctuarele cetăţii, ale căror resturi constau din şiruri (aliniamente) de discuri de piatră de calcar, similare celor de la Grădiştea Muncelului – Sarmizegetusa Regia.
Cetatea de la Costeşti a fort reşedinţa unora dintre regii geto-daci. Situată la intrarea în valea apei Grădiştea, centrul de la Costeşti a constituit principalul avantpost al capitalei dacice de la Grădiştea Muncelului. Distrusă în timpul primului război daco-roman, în 102 p. Chr., cetatea este grabnic refăcută şi apoi definitiv distrusă şi abandonată în anul 106 p. Chr., odată cu cucerirea Daciei de către romani. Ruinele ei au servit drept carieră de piatră pentru construirea castrului de la Bucium [C.P.]
Bibliografie:
1. D. M. Teodorescu, Cercetările arheologice din munţii Hunedoarei, Cluj, 1923.
2. idem, în ACMIT, 1 – 4, 1926 – 1938.
3. Al. Ferenczi, Aşezările dacice din Munţii Orăştie, 1951, 9-29.
4. C. Daicoviciu, H. Daicoviciu, Sarmizegetusa, 1960, 19-22.
Descriere
Dealul „Cetăţuia”, cu cetatea de pe culmea sa formează un punct de pază deosebit, cu vedere la mare distanţă, plasat la intrarea în masivul stâncos al Munţilor Şureanu, acolo unde Apa Grădiştei se îngustează deodată.
Sistemul de apărare al cetăţii se baza pe succesiunea a trei tipuri de fortificaţii: valuri de pământ, un zid de piatră gros de cca. 3 m, flancat de trei bastioane şi o dublă palisadă ce înconjoară partea de sud a înălţimii.
Platoul cel mai înalt este ocupat de două turnuri-locuinţă, construite din blocuri de piatră şi cărămizi, la care se ajungea urcând pe o scară monumentală. Tot aici se găsesc urmele barăcilor soldaţilor din garnizoană şi un turn de observaţie.
Pe terase au fost identificate lăcaşuri de cult (sanctuare), cisterne de apă, etc. Cetatea, asemeni celorlalte din sistemul de fortificaţii dacice din munţii Orăştiei, a fost construită în perioada dintre domnia lui Burebista şi cea a lui Decebal (sec. I a. Chr. – sec. I p. Chr.). Distrusă în urma celui de-al doilea război daco-roman (105 – 106 p. Chr.), cetatea nu a mai fost refăcută.
Satul Luncani
Luncani este un sat în comuna Boşorod, jud. Hunedoara, pe teritoriul căruia se semnalează urme de locuire dacică (pământ ars, ceramică, materiale de construcţii din fier). Tot de aici provine un depozit de unelte dacice (2 cleşti, o rangă, 3 securi, o bardă de tip celt, o teslă). În spatele Şcolii de la „Târsa Luncanilor” se află un castru roman pentru trupe aflate în marş (100 x 240 m), cu valuri de pământ groase de cca 8 m şi înalte astăzi de 1- 2 m. [I. G.]
Bibliografie:
1. C. Daicoviciu, Al. Ferenci, Aşezările dacice din Munţii Orăştiei, Bucureşti, 1951, p. 48-52.
2. ***, TIR, L 34, p. 75.
3. Gh. Lazin, în Sargetia,7,1970, p. 21-26.
Prezentare generală
Piatra Roşie, înălţime submontană (832 m alt.) în zona Munţilor Orăştiei, este situată pe teritoriul comunei Boşorod, jud. Hunedoara, pe al cărei platou a fost ridicată o cetate dacică datată la finele sec. I a. Chr. şi în sec. I p. Chr. Cetatea a fost prevăzută cu o dublă fortificaţie.
Primul zid de incintă, cel mai vechi, de formă patrulateră, cu dimensiunile de 102 x 45 m şi cu cinci turnuri interioare (patru la colţuri şi unul pe latura de E), a fost construit din blocuri de piatră fasonată legate între ele prin intermediul unor bârne de lemn ale căror capete erau fixate în scobituri în formă de coadă de rândunică. Spaţiul dintre cele două paramente era umplut cu pietre obişnuite şi cu pământ, tehnică folosită şi la celelalte fortificaţii ale cetăţilor dacice din aceeaşi zonă. Accesul în cetate se făcea prin turnul din colţul de N-E spre care ducea un drum lat de 3 m, în trepte, pavat cu lespezi de piatră.
În interiorul cetăţii s-au găsit urmele unei mari clădiri cu absidă, construită din lemn pe temelii de piatră, şi o cisternă. A doua incintă, constând dintr-un zid de piatră şi pământ gros de 1,50-2 m, întărit şi cu palisadă, cuprindea zona de E, cu mai multe terase şi reunind două dintre turnurile ridicate anterior. Această incintă, cu rol de avanpost, pare să fi fost ridicată în răstimpul dintre cele două războaie daco-romane.
În partea de N-V a primei cetăţi s-au găsit câţiva tamburi de piatră aparţinând unui sanctuar şi urmele unor clădiri cu mai multe încăperi, aşezate pe temelii de piatră. În cursul cercetărilor arheologice efectuate în 1921 şi 1949 au fost descoperite: ceramică de diferite tipuri, unelte, arme şi piroane de fier, obiecte din bronz, printre care şi un opaiţ, monede din Thasos, Histria şi denari romani republicani, la care se adaugă un candelabru cu trei braţe, bustul de bronz al unei divinităţi şi resturile din învelişul de fier al unui scut, frumos ornamentat, având în centru un bour înconjurat de un decor de palmete.
Cetatea de la Piatra Roşie făcea parte din sistemul de fortificaţii dacice din zona Munţilor Orăştiei, având ca rol principal apărarea dinspre V a capitalei Sarmizegetusa Regia de pe dealul Grădiştea Muncelului. Ea a funcţionat până în timpul războaielor daco-romane din anii 101-106 p. Chr., când a fost distrusă. [C. P.]
Bibliografie:
1. D. M. Theodorescu, Cercetări arheologice în Munţii Hunedoarei, Cluj, 1923.
2. C. Daicoviciu, Cetatea dacică de la Piatra Roşie, Bucureşti, 1954.
Descriere
Pe Dealul Piatra Roşie, în apropierea satului Luncani, în partea superioară a văii cu acelaşi nume, la altitudinea de 831 m, se află cetatea dacică cunoscută sub numele de Luncani – Piatra Roşie.
Cetatea, ridicată din piatră, are formă patrulateră, cu laturile de 102 x 45 m, fiind prevăzută cu patru turnuri de apărare, situate în colţurile incintei, iar un al cincelea fiind situat la mijlocul laturii de est a fortificaţiei. În interiorul incintei au fost identificate vestigiile unei construcţii de lemn, ale cărei baze de piatră s-au păstrat integral. Pentru aprovizionarea cu apă a garnizoanei staţionate aici, în colţul de nord-vest al cetăţii exista o cavitate săpată direct în stâncă.
În afara incintei cetăţii au fost observate urmele unui sanctuar, format din aliniamente de baze de coloane din piatră (plinte).
Pe coasta estică a dealului, există o a doua incintă, constituită din ziduri din piatră de stâncă şi o palisadă. Latura estică a celei de-a doua incinte se unea cu latura vestică a fortificaţiei de pe culme. În interiorul celei de-a doua incinte a fost observat traseul unui drum antic, pavat cu piatră.
Drumul de acces către cetate era flancat de trei turnuri de pază.
Cetatea de la Piatra Roşie face parte din sistemul de fortificaţii care apăra capitala regatului dac de la Sarmizegetusa Regia. Prin amplasarea ei geografică, cetatea controla accesul spre Grădiştea de Munte dinspre Valea Streiului.
Grandioasa capitală a regatului dac, construită probabil la mijlocul sec. I a. Chr., cuprindea în perimetrul său cetatea, zona sacră şi aşezarea civilă.
Referitor la cetatea Sarmizegetusa Regia, putem afirma că zidurile ei, ridicate în tehnica „murus Dacicus”, înconjurau un mamelon aflat la 1000 de metri altitudine, respectând configuraţia terenului. După cucerire, romanii au reamenjat cetatea, mărindu-I suprafaţa, fără a respecta însă traseul zidurilor dacice sau tehnica de construcţie a acestora.
La cca 100 m est de cetate, pe două terase, se află zona sacră, la care duce un drum pavat cu lespezi de calcar, calea de acces terminându-se într-o piaţetă. În acest spaţiu au fost amplasate sanctuare de plan rectangular şi circular, unele fiind construite din piatră de calcar, iar altele din andezit.
Aşezarea civilă formată din cartierele de est şi de vest, se întindea pe câteva zeci de terase, constituind cel mai amplu complex de locuire dacică documentat până în prezent. Aici se aflau grupuri de locuinţe, ateliere meşteşugăreşti, depozite, hambare, instalaţii de captare şi distribuire a apei potabile. Într-una din aceste locuinţe a fost descoperit celebrul vas ceramic cu ştampila „DECEBALUS PER SCORILO”.
După victoria asupra dacilor, în urma sângeroaselor războaie din anii 101-102 şi 105-106, romanii au cantoinat temporar în cetate o garnizoană formată din detaşamente ale Legiunii IV Flavia Felix.
Aşezarea de la Feţele Albe este situată pe coasta de sud, însorită, a dealului Muncelului, despărţită fiind, printr-o vale îngustă de înălţimea pe care se păstrează ruinele de la Sarmizegetusa Regia.
Ea face parte din categoria aşezărilor dacice compacte, fiind amplasată pe terase susţinute de ziduri din blocuri de calcar, construite în tehnica „murus Dacicus”, specifică tuturor fortificaţiilor dacice din munţii Orăştiei.
Alături de construcţiile civile trebuie remarcată existenţa aici a unui sanctuar circular cu stâlpi de piatră, descoperit pe terasa a IV-a. El a fost distrus, ca şi aşezarea, în urma unui mistuitor incendiu ce a avut loc, foarte probabil, în timpul celui de-al doilea război daco-roman (105 – 106 p. Chr.).
Comărnicelu
Jigorelu
Vârfu lui Pătru