1 septembrie
În credinţele populare, despre Sf. Simeon uneşte cerul cu pământul ca un stâlp sprijinit pe spatele peştelui cel mare care ţine lumea, de aceea ziua lui se serbează pentru a alunga primejdiile mari, în special, cutremurele, dar şi pentru bunul mers al livezilor şi holdelor.
Obiceiuri și tradiții
În mitologia populară, despre Sf. Simeon Stâlpnicul se spune că stă într-un picior, pe un stâlp înalt, unde ţine în mâini Cerul şi Pământul să nu se prăbuşească și dă drumul vânturilor sau le opreşte să bată pentru a nu provoca molime.
Femeile serbau această zi pentru a fi ferite de boli, de naşterea unor prunci nefireşti, dar și pentru că Simeon este unul dintre patronii gângăniilor şi păsărilor pe care, dacă s-ar mânia, le-ar putea trimite să strice casele şi gospodăriile.
Început calendaristic al toamnei, prima zi a lunii septembrie este un moment considerat favorabil pronosticurilor meteorologice şi climatice, puse pe seama sfântului patron al acestei zile: dacă Simion e posomorât, dimineaţa va fi mohorâtă, ceea ce va aduce o primăvară ploioasă, dar dacă supărarea îi trece, la amiază se face senin ceea ce înseamnă că anul va fi favorabil.
Acum se aprecia, după stadiul de dezvoltare al larvelor unei insecte care se dezvoltă în gogoşile sau merele de pe faţa inferioară a frunzelor de stejar, dacă anul va fi secetos sau ploios, sărac sau îmbelşugat.
Deși este considerată sărbătoare, în ziua Sfântului Simeon Stâlpnicul se poate lucra.
Credințe și superstiții
- se ţine pentru roada pământului, ca apărare a livezilor de dăunători, a caselor de cutremure sau foc, a oamenilor de boli şi primejdii;
- nu se taie nimic, să nu se strice spicele;
- păsările, în special vrăbiile, ies pe câmp să își adune grăunţele care li se cuvin din fiecare holdă pentru cămările de iarnă;
- cum este ziua aşa va fi anul: dacă plouă dimineaţa, primăvara va fi ploioasă; soare la amiază înseamnă an bun; dacă plouă toată ziua, va fi an ploios, dacă este soare, va fi an secetos; vreme posomorâtă înseamnă toamnă rea, tunetele anunţă toamnă lungă;
- în această zi începe culesul merelor;
- dacă apar gâze roşii (Vaca Domnului), secara şi usturoiul vor fi mănoase.
Calendar creștin-ortodox
Despre Sf. Simeon Stâlpnicul, născut în Asia Mică, se povestește că, devenind călugăr, și-a zidit o chilie strâmtă în vârful unui stâlp înalt de peste 10 metri, unde a petrecut 47 de ani săvârșind multe minuni și vindecând oameni munciţi de boli şi de ispite. Trupul sau a fost dus în Antiohia, fiind sărbătorit anual, la 1 septembrie.
Surse
Antoaneta Olteanu, Calendarele poporului român, Editura Paideia, București, 2001;
Irina Nicolau, Ghidul sărbătorilor românești, Editura Humanitas, 1998;
Narcisa Știucă, Spirala sărbătorilor. Rosturi, tâlcuri şi desluşiri, Editura „ASTRA Museum”, 2014;
Elena Niculiţă-Voronca, Datinele şi credinţele poporului român adunate şi aşezate în ordine mitologică, volumul I, Editura Polirom, Iaşi, 1998;
Ion Ghinoiu, Mitologie română: dicţionar, Editura Univers Enciclopedic Gold, 2013.