30 noiembrie

Caracterizată printr-o complexitate deosebită a actelor rituale legate de muncile pastorale și casnice, cu elemente de cult al morților și acte de influențare magică a norocului în viață și în căsnicie, sărbătoarea Sf. Andrei este răspândită pe întreg teritoriul țării.

Calendarul creștin-ortodox

Sfântul Apostol Andrei a fost fratele Sfântului Petru și împreună au fost primii ucenici ai lui Hristos. Sfântul Apostol Andrei a fost martirizat la Patras, în Grecia, în timpul împăraților Nero sau Dioclețian (secolul I). Potrivit tradiției, apostolul a fost răstignit pe o cruce în forma de „X”.
În anul 1995, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât ca ziua Sfântului Andrei să fie însemnată în calendarul bisericesc cu cruce roșie, iar în 1997 Sfântul Andrei a fost proclamat „Ocrotitorul României”.

Obiceiuri și tradiții

Începutul sezonului rece, al frigului și întunericului, precum și activitatea tot mai accentuată a lupilor, sunt semne ale haosului care precede venirea Anului Nou. Această zi este una propice pentru acte divinatorii și vrăji de ursită, previziuni meteorologice, la fel ca la sărbătorile mari care marchează un început.
Figura centrală a acestei sărbători este Sântandrei, o divinitate precreștină, personificare a lupului, peste care creștinismul a suprapus pe Sfântul Apostol Andrei cel Întâi Chemat, ocrotitorul României. Sântandrei a preluat astfel numele și data de celebrare ale Apostolului Andrei (30 noiembrie).

Ziua Sf. Andrei marchează începutul iernii, fiind cunoscută în calendarul popular sub denumirea de Sântandrei Cap-de-Iarnă. Terminarea timpului autumnal este serbat la 30 noiembrie, cu unul dintre cele mai mari ajunuri ale calendarului popular, Ajunul Sf. Andrei. Este momentul în care, după credințele populare, se pogoară pe pământ sfinții patroni ai lupilor, Petru și Andrei, și se dezlănțuie forțele malefice reprezentate de strigoi și de lupi.
Punctând un început, această noapte este una puternic marcată de sacru, astfel explicându-se manifestările specifice acestei sărbători: coborârea spiritelor morților precum și luptele nocturne ale strigoilor și strigoaicelor care fură mana laptelui și a câmpului. Remediile cele mai eficiente pentru a contracara acțiunea acestor spirite neliniștite erau: sarea, macul, cânepa și usturoiul.

Pentru a evita ca strigoii să intre în casă și să provoace stricăciuni, se ung cu usturoi pragul ușii, ferestrele, hornul, făcându-se semnul crucii. În același scop, se ungeau cu usturoi și oamenii sau mâncau mâncăruri cu usturoi.

În legendele populare despre Sf. Andrei se spune că a fost crescut de o femeie care l-a găsit plutind pe apă într-o albie. Pus de mama adoptivă să păzească grădina, Sf. Andrei își împușcă din greșeală tatăl. Văzând fapta nelegiuită, el pleacă să caute un preot ca să se spovedească. Andrei întâlnește doi preoți care îi spun că pentru o asemenea faptă nu-l poate curăța de păcat decât focul și supărat acesta îi ucide pe amândoi.
Legenda spune că apoi Andrei întâlnește un călugăr care auzind de cele trei crime îl ademenește într-un puț de fântână, unde îl închide și aruncă apoi cheia într-o apă, pentru ca nimeni să nu îl poate scoate. Cheia este găsită peste mulți ani de niște pescari, în interiorul unui pește, și aceasta ajunge din nou în posesia călugărului. Mergând să vadă ce s-a întâmplat cu Andrei, călugărul îl găsește încă în viață. Pentru ispășirea faptelor sale, îi pune în spate o desagă cu bolovani și îi dă cinci oi albe și cinci oi negre cu care sfântul trebuie să umble prin lume până când acestea își vor schimba culoarea, semn că păcatele i-au fost iertate.
Mergând cu oile Sf. Andrei se întâlnește cu un hoț care îi spune că a ucis oamenii din două sate și că merge să mai ucidă încă un sat întreg. Andrei nu se poate stăpâni și ucide hoțul iar în acel moment oile albe devin negre și cele negre devin albe, semn că Dumnezeu i-a iertat păcatele.

Ziua Lupului

Ziua Sf. Sndrei poartă denumirea populară de „Ziua lupului”, serbându-se prin nelucru pentru ca lupii să nu atace vitele și oamenii. Femeile opresc muncile casnice: nu torc, nu mătură, nu scot gunoiul din casă, nu curăță grajdurile, nu se piaptănă, nu fac zgârieturi, nu dau de pomană și nu dau nimic de împrumut. Aceste gesturi au rolul de a limita acțiunea dăunătoare a lupilor în virtutea principiilor magiei simpatetice.

Credințe și superstiții

  • În această zi lupii se adună în haite de câte 12 și se vor despărți în ziua de Bobotează. Tot acum ei capătă darul de a-și îndoi gâtul, de aici credința că lupii „își văd coada”.
  • Când lupii adunați în haite urlă se crede că ei se roagă la Sf. Petru să le rânduiască prada.
  • Lupii sunt câinii lui Sân-Petru cu care pornește în căutarea dracilor. Sf. Petru le ursește în fiecare noapte vitele pe care lupii trebuie să le mănânce.
  • În această noapte lupoaicele fură cărbuni din gunoiul oamenilor ca să fete în noaptea de Sf. Gheorghe pui pe care nu îi poate găsi nimeni.
  • Femeile fierb porumb sau grâu pe care le amestecă cu nuci și zahăr sau cu miere și le consumă după ce au împărțit și la vecini. Grâul se fierbe și se împarte ca să fie grâul plin de bob. În același scop se aruncau boabe de grâu pe coș.
  • De ziua Sf. Andrei se mânâncă pește.
  • În această noapte oamenii mănâncă o turtă înmuiată în usturoi sau alte mâncăruri cu usturoi.
  • Ușile și ferestrele se ung cu usturoi iar la vitele de parte bărbătească se lipește pe cornul din dreapta o cruce de ceară, pentru a fi feriți de acțiunea strigoilor.
  • În această noapte, femeile înconjoară vitele cu semințe de mac, după mersul soarelui, pentru ca acestea să fie ferite peste an de vrăjitoarele și strigoaicele care le pot lua mana laptelui.
  • Femeile mergeau la biserică cu două lumânări și un colac. Una dintre lumânări era adusă acasă și cu ea aprinsă se făcea un ocol al curții și oborului vitelor, spre a fi ferite de animalele sălbatice și de boli.
  • Pentru ca vitele să fie protejate de acțiunile răuvoitoare, se făcea un drob de sare care se descânta și apoi se îngropa sub pragul ușii staulului. Acest drob de sare se scotea la Sf. Gheorghe și se amesteca în porumbul sau în tărâțele care se dădeau de mâncare la vite, spre a fi ferite de farmece și vrăjitorii.
  • În această zi nu se lucra, pentru ca oamenii să fie feriți de boli și pentru ca lupii să nu atace gospodăriile. Femeile nu măturau, ca să nu le mănânce lupii vitele.

Surse:

Ovidiu Bârlea, Mică enciclopedie a poveştilor româneşti, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1976;
Ion Aurel Candrea, Folclorul medical român comparat. Medicina magică, editura Polirom, Iaşi, 1999;
Ion Ghinoiu, Sărbători şi obiceiuri româneşti, editura Elion, 2002;
Artur Gorovei, Credinţi şi superstiţii ale poporului român, editura „Grai şi Suflet – Cultura Naţională”, Bucureşti, 1995;
Elena Niculiţă-Voronca, Datinele şi credinţele poporului român adunate şi aşezate în ordine mitologică, volumele I, II, editura Polirom, Iaşi, 1998;
Otilia Hedeșan, Şapte eseuri despre strigoi, editura Marineasa, Timişoara, 1998.
Marcel Olinescu, Mitologie românească, editura 100+1 Gramar, Bucureşti, 2004.
Antoaneta Olteanu, Calendarele poporului român, editura Paideea, 2001.
Tudor Pamfile, Sărbătorile la români, editura Saeculum I.O., 1997.
Narcisa Alexandra Ştiucă, Sărbătoarea noastră cea de toate zilele, volumele I, II, editura Cartea de Buzunar, 2006;
Romulus Antonescu, Dicționar de simboluri și credințe tradiționale românești, Editura cIMeC – Institutul de Memorie Culturală, 2009;
Obiceiuri tradiționale din România – Sărbători în imagini. Album, Centrul Național pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale, 2006.

.