23  decembrie

Obiceiuri și tradiții

În această zi, copiii merg la colindat.

După miezul nopţii se face „Masa de Ajun”, cu grâu fiert, turtă, pâine, fasole, vin, alimente de post, care sunt sfințite și apoi împărțile familiei sau vecinilor, de sufletul morţilor.

Înainte de răsărit gospodarii pun mâna pe obiectele din ogradă, ca să le folosească cu spor peste an.

Surse:

Antoaneta Olteanu, Calendarele poporului român, Editura Paideia, București, 2001;
Rodica Colta, Sărbători și datini de peste an. O anchetă transfrontalieră asupra culturii tradiționale, Editura Etnologică, 2017.