Tip de urare făcută de ceata de feciori, în cadrul obiceiului numit „Uratul cu plugul”, ce se desfășoară în seara de 31 decembrie (Ajunul Anului Nou). Ceata de colindători parcurge toate gospodăriile din sat, recitând scandat textul specific.

Flori alese din poezia populară, II, E.P.L., 1967.

Aho, aho, copii argaţi,
staţi puţin şi nu mânaţi,
lângă boi v-alăturaţi
şi cuvîntul mi-ascultaţi.
S-a sculat mai an
bădica Troian,
ş-a încălicat
p-un cal învăţat
cu nume de Graur,
cu şeaua de aur,
cu frâu de mătasă
cât viţa de groasă;
şi-n scări el s-a ridicat,
peste câmpuri s-a uitat
ca s-aleag-un loc curat
de arat
și semănat.
Şi curînd s-a apucat
câmpul neted de arat,
în lungişi şi-n curmeziş.
S-a apucat într-o joi,
c-un blug cu doisprece boi,
boi bourei
în coadă coldăbei,
în frunte ţintăţei.
Mânaţi, copii!
— Hii, hii!

Ziua toată a lucrat,
brazdă neagr-a răsturnat,
şi prin brazde-a semănat
grâu mărunt şi grâu de vară,
deie Domnul să răsară.
Mânaţi, măi!
— Hăi, hăi!

Şi cât lucrul s-a sfârşit,
iată, mări, s-a stârnit
un vânt mare pe pământ
şi ploi multe după vânt,
pământul d-au răcorit
şi sămânţa a-ncolţit.
Mânaţi, copii!
— Hii, hii!

La luna,
la săptămâna,
îşi umplu cu apă mâna,
şi se duse ca să vadă
de i-a dat Dumnezeu roadă,
şi de-i grâul răsărit,
şi de-i spicul aurit.
Era-n spic cât vrabia,
era-n pai ca trestia!
Mânaţi, măi!
— Hăi, hăi!

Troian iute s-a întors
şi din grajd pe loc a scos
un alt cal, mai năzdrăvan,
cum îi place lui Troian,
negru ca corbul,
iute ca focul,
de nu-l prinde locul,
cu potcoave de argint
ce sunt spornici la fugit.
Mânaţi, copii!
— Hii, hii!

El voios a-ncălicat,
La Teghin-a apucat
şi oţel a cumpărat,
ca să facă seceri mari
pentru secerători tari,
şi să facă seceri mici
pentru copilaşi voinici,
ş-altele mai mărunţele,
cu mănunchi de floricele,
pentru fete tinerele
şi neveste ochişele.
Mânaţi, măi!
— Hăi, hăi!

S-a strâns fine
şi vecine,
şi toţi finii
şi vecinii,
şi vreo trei babe bătrâne
care ştiu rândul la pâne.

Şi pe câmp i-a dus,
şi pe toţi i-a pus,
la lucrul pământului,
în răcoarea vântului.
Mânaţi, copii!
— Hii, hii!

Ei cu stânga apuca
Şi cu dreapta secera,
şi prin lan înainta
de păreau că înotau;
alţii-n urma lor legau,
snopuri nalte adunau,
şi clăi mândre rădicau
ce la soare se uscau.
Mânaţi, măi!
— Hăi, hăi!

Apoi carele-ncărca
şi pe toate le căra,
şi girezi nalte dura
în capul pământului,
în steriţa vântului;
apoi aria-şi făcea
şi din grajd mai aducea
zece iepe
tot sirepe,
şi de par că le lega,
şi pe toate le mâna
împrejurul parului,
d-asupra făţarului.
Mânaţi, măi!
— Hăi, hăi!

Iepele mereu fugea,
funia se tot strângea,
de par iute ajungea.
Şi grâul se treiera,
şi flăcăi îl vântura.
Dimerlia scutura,
harabalele-ncărca
şi la moară le pleca.
Mânaţi, copii!
— Hii, hii!

Iară hoaţa cea de moară,
când văzu atâtea cară
încărcate cu povară,
puse coada pe spinare
şi plecă în fuga mare
la cea luncă de scăpare.
Lunca mare
frunză n-are,
lunca mică,
frunza-i pică.
Iar morarul, meşter bun,
zărea moara prin cătun,
şi-şi lua cojoc miţos
şi mi-l îmbrăca pe dos;
şi-şi lua ciocanu-n brâu
şi mai lua şi un frâu;
apoi iute alerga,
moara cu frâu o lega
ş-o apuca de călcâi
d-o punea pe căpătâi,
şi-i da cu ciocanu-n şele
d-o aşeza pe măsele.
Mânaţi, măi!
— Hăi, hăi!

El o lua de lăptoc
ş-o da iar în vad la loc,
şi turna d-asupra-n coş
grâu mărunţel de cel roş;
grâul s-aşeza pe vatră
şi din coş cădea sub piatră;
de sub piatră în covată
curgea făină curată.
Mânaţi, copii!
— Hii, hii!

Troian mult se bucura,
zeciuială morii da,
pe morar îl dăruia,
apoi călare suia
şi voios se înturna
cu flăcăii ce mâna,
iar boii se opintea
şi roţile scârţâia.
Mânaţi, măi!
— Hăi, hăi!

Iată mândra jupâneasă,
Dochiana, cea frumoasă,
c-auzea tocmai din casă
chiotul flăcăilor,
scârţâitul carelor,
şi-n cămară că mergea
şi din cui îşi alegea
sită mare şi cam deasă,
tot cu pânza de mătasă.
Sufleca ea mâneci albe,
‘şi-arăta braţele dalbe,
şi cernea, mări, cernea,
ninsoarea se aşternea:
pe sus tobele băteau,
negurele jos cădeau.
Mânaţi, măi!
— Hăi, hăi!

Apoi mama plămădea
ş-o lăsa până dospea;
apoi colaci învârtea,
pe lopată mi-i culca
şi-n cuptor îi arunca,
apoi iară cu lopata
rumeni îi scotea şi gata.
Atunci ea-mpărţea vreo cinci
la flăcăii cei voinici,
şi-mpărţea trei colăcei
la copiii mititei,
iară mîndrului bărbat
îi dădea un sărutat.
Mânaţi, măi!
— Hăi, hăi!

Cum a dat Dumnezeu an
holde mândre lui Troian,
astfel să dea şi la voi,
ca s-avem parte şi noi;
Să vă fie casa casă,
să vă fie masa masă;
tot cu mesele întinse
şi cu feţele aprinse;
tot cu casele grijite,
cu buni oaspeţi locuite;
şi la anul să trăiţi,
să vă găsim înfloriţi
ca perii,
ca merii
în mijlocul verii.
Mânaţi, măi!
— Hăi, hăi!

De urat am mai ura,
dar ne-i că vom însera
pe la curtea dumneavoastră
departe de casa noastră.
Dumneavoastră aveţi parte
de curţi nalte, luminate,
văruite,
şindrilite
şi cu fereşti strălucite;
noi avem bordeie mici,
bune de plugari voinici,
veltucite
şi lipite
şi cu stuh acoperite;
dar câte paie-s la noi,
atâţi bani fie la voi!
De urat am mai ura,
dar ne-i că vom însera,
şi avem a trece-n cale
o dumbravă rea din vale,
unde sunt fete nebune
ce azvârlă cu alune
şi se leagă de feciori
ca albinele de flori,
şi le-ncurc cărările
tot cu dezmierdările.

Nicolae Păsculescu, Literatura populară românească adunată de… , Din viața poporului român (Academia Română). Culegere și studii, Librăria Socec și comp., 1910; ***, Poezia obiceiurilor de iarnă, editura Minerva, 1985.

(Oltenia, Muntenia, Dobrogea)

I

Mâine anul se-nnoiește,
Plugușorul să pornește
Și începe-a colinda
Pe la case a ura.
Iarna-i grea, omete mare,
Semne bune anul are.
semne bune de belșug
pentru brazda de sub plug.
doamne binecuvântează
casa care se urează
plugușorul fără boi,
plugușorul tras de noi.
Mânați, măi!
Hăi… Hăi.

II

Sus pe ceruri strălucește
O stea mare, ce vestește,
Că se curmă de acum
La nevoi și la greu drum.
asta-i steaua românească,
Fă-o, Doamne, să lucească,
steaua noastră românească.
și să stea tot între noi,
să nu mai avem nevoi.
plugușorul fără boi,
plugușorul tras de noi.
Gură, măi!
Hăi… Hăi.

III

În grădină la cest domn,
La cest domn, la cest domn bun,
Mi-au născut și mi-au crescut
Doi meri mari, înghinorați,
Cu vârfurile la cer,
Cu poalele la pământ.
La tulpina merilor
E un pat mare-ncheiat,
Cu scândurile de brad.
Dar în pat cine îmi doarme?
Doarme domnul cu-a lui doamnă.
Și cu ei doi porumbei.
Porumbeii cum zburară,
Sus, mai sus se înălțară,
Cu norii se-amestecară;
Jos, mai jos, că se lăsară,
În prundul mării de băgară,
Luară apșoară-n gurișoară,
Pietricele-n degețele
Turuiră,-nguruiră,
Pietricele răsunară,
Boieri mari se deșteptară.
Plugușorul fără boi,
Plugușorul tras de noi,
Mânați, măi!
Hăi… Hăi.

IV

Sfântul Vasile de mâine,
Să-l ajungeți cu mult bine,
Și cu multă veselie.
Într-astă casă grâu revarsă
Și pune colac pe masă.
D-asupra colacului
Să pui inelușul tău,
C-așa vrut-a Dumnezeu.
Cărăuși cu care mare,
Dați în boi să meargă mai tare,
S-ajungem la drumul mare,
Să dăm cu pistoalele,
Să spargem obloanele.
Mânați măi!
Hăi… Hăi.

V

Sus în poarta lui Hristos
Rămâi gazdă, sănătos,
Ca un trandafir frumos.
Sus în poarta lui Hristos,
Rămâi gazdă sănătoasă,
Ca o garoafă frumoasă.
Plugușorul fără boi,
Plugușorul tras de noi.
Mânați măi!
Hăi… Hăi.