Colinde propriu-zise

Oltenia, Muntenia, Dobrogea
Poezia obiceiurilor de iarnă, editura Minerva, 1985.

Din jariştea şarpelui
Oi leroi, da leroi Doamne!
Este-un şarpe strămutat,
Strămutat şi-ntărâtat.
Oi leroi, da leroi Doamne!
Multe drumuri a contenat,
Multe-oraşe-a pustiit,
Multe sate-a sărăcit,
Cocoane a văduvit,
Coconaşi a orfănit.
Veste-n ţară că mi-ş da:
Cine-n ţară s-o afla,
S-o afla, s-o adevăra,
Că pe şarpe să-l omoare?
Nimeni în ţară nu s-afla,
Nu s-afla, nu se-adevăra,
Numai Ion bun voinic,
El s-afla, s-adevăra.
Când fu joi de dimineaţă,
El de mult că se scula,
Faţa dalbă îşi spăla,
Chică neagră pieptena,
Friu-n mînă că şi-l lua,
Pe câmp pustiu apuca,
Frumos murgu mi-l prindea.
Acasă mi-l aducea,
Grajdi de piatră mi-l băga,
De mâncare ce i-ş da?
Da grâu roşu vânturat,
Cu baniţa măsurat.
Şi-i da fân din fânărie,
Şi orzul din orzărie.
Dar de bere ce mi-ş da?
Da vin roşu strecurat,
Cu vedriţa măsurat.
De-aşa mult nu-l va ţinea,
O săptămână, o lună plină.
Când fu joi de dimineaţă,
El de mult că se scula
În grajdi de piatră că-mi intra,
Frumos murgul ţesăla,
‘Sală murgul şi-l ţesală.
Şi mi-l dă din grajdi afară.
Frumos şaua îi punea,
Paloşu-n mână şi-l lua,
Şi suliţa-n ceea mână.
Cruce dalbă că-şi făcea,
Picioru-n scară punea.
Şi pe cal încălica.
De trei ori se-nvârtejea,
Pe drum pustiu apuca,
Se ducea ce să ducea,
Pân’ la calea jumătate,
Jumătate,-al treilea parte.
Hoţ de şarpe veste-a prins
Şi-nainte i-au ieşit
Şi gura şi-a-mproţopit.
Iară Ion bun voinic
Calu-n frâu că şi-l frângea,
Şi-nainte tot mergea,
Când cu palotu-i trăgea,
Trei darabe mi-l făcea.
Al doilea când mi-l trăgea,
Capu-n două-i despica.
Al treilea când mai trăgea,
Cam prin capul fălcilor,
Prin trupina limbilor,
Capu-n suliţă şi-l lua,
Şi-ndărăt se-nvârteja,
Pe la cete de-ucenici,
Pe la mese de voinici,
Pe la hori de fete mari,
Cin’ pe el că mi-l vedea,
Toţi pe el mi-l fericea:
-Ferice, Ioane, ferice,
De tin’ şi de maică-ta!
Ce-a scăldat şi ce-a-nfăşat,
La piept ce şi-a de-aplecat.
Unde-i Ion bun voinic?
L-am cântat, l-am colindat,
Ca el să se-nveselească,
Pe juni buni să-i fericească.

Flori alese din poezia populară, II, Editura pentru literatură, București, 1967.

Din staroştea şarpelui
Oi leroi da leroi Doamne
Stă un şarpe stârnoţat
Stârnoţat şi mâniat
Drumuri trei a continat,
Mulţi coconi a sărăcit,
Coconiţe-a văduvit,
Coconițe smedişoare
Cu cosiţe gălbioare.
Dară Niculaie mai bun bărbat
Bun cal are a fi hrănit,
Grajdi de piatră-a descuiat
Şi la murgul mi-a intrat
Şi pe murgul mi-l trăgea
De mâncare ce-i mai da
Tot din flori din sărbători,
Adunat de trei surori;
De greunţe ce i-a dat
Tot grâu roşu vânturat,
Cu feldira-i măsurat;
Da de bere ce i-a dat
Tot vin roşu strecurat,
Cu vedriţa măsurat.
Şi-l înşală şi-l ţesală
Şi-l trage din grajdi afară
Şi-l înşală-n două șăi
Şi-l închingă-n două chingi
Şi-l înfrînă-n două frâne
Buzduganul la ciorchine,
Cu suliţa-n ceea mână
Cruce-n piept că mi-şi făcea,
Picioru-n scară-l punea,
Sus pe murgu-ncălica
Pe cel drum că-mi apuca,
Pă cel drum cam părăsit
Cu troscot verde-nvelit,
Cu năgară năgărit.
Merge drumu jumătate,
Jumătate-al treilea parte,
Şarpe de veste mi-şi prindea
Sta-mi-şi şarpe întârnoţat,
Târnoţat şi mâniat,
Drumuri trei a continat,
Mulţi coconi a sărăcit,
Coconiţe-a văduvit,
Coconițe smedişoare,
Cu cosiţe gălbioare.
Dar Niculaie mai bun viteaz
Înapoi se-nvârteja
Îndată-n scări se opintea
Buzduganu repezea
Drept în gură-l sprijinea
Cu suliţa-l potrivea
Tocma-n furca pieptului
Unde-i greu voinicului.
Cu paloşu mi-l trăgea
Trei dărabi că mi-şi făcea
Capu-n suliţă îl lua
Şi-napoi se-nvârteja
Pă su meri şi pă su peri
Pe la mese de boieri,
De boieri ca dumneavoastră.
Câţi pe el că mi-l vedea
Toţi pe el mi-l fericea:
Ferice Niculaie de tine
Şi de cel ce-a fapt pe tine,
Mai fapt altul decât tine
Şi mai frumos decât tine
Şi mai viteaz decât tine.
Unde-i Niculaie cel frumos
El să fie sănătos!
Şi-o-nchinăm cu sănătate!

Sus în poarta cerului,
Mândră-i raza soarelui.
Da nu-i raza soarelui,
Ci sunt ochii şarpelui.
Vine Ion voinic,
Cu arcu-n spate,
Cu nouă cămăşi îmbrăcate,
De nouă surore cusute
Leroileo!
Voinic se grăbea,
Ziua bună îşi lua,
Maica-şi mânia.
Ea din grai grăia
Şi mi-l blestema:
-Să-ţi mănânce şerpii carnea
Cum mi-ai mâncat tu viaţa;
Să-ţi sugă şerpii sângele,
Cum îmi strici tu zilele.
Iar voinicul ce făcea?
Mischiile-şi ascuţea,
Sus pe cal că se suia
Şi drumul că şi-l apuca.
Îndărăt că se uita,
Văzu capul şarpelui,
În chişiţa calului.
Unde zgârbaciul scotea
Şi calu-şi iutea.
Iar şarpele grăia:
-Stai. mă Ioane, nu fugea
Că pe tine te-oi mânca,
Mischii din teacă scotea,
În gura şarpelui punea.
Pân’ la coadă-l spinteca
Şi bucăţi că mi-l făcea.
În mijlocul drumului îl punea,
Cine-l vedea se mira,
Da viteazul cin’ era?
Şi Ion să fie sănătos,
Ca un trandafir frumos.

Oltenia, Muntenia, Dobrogea
Poezia obiceiurilor de iarnă, editura Minerva, 1985; (E. Comişel și T. Găluşcă-Cîrșmariu).