31 decembrie
În cultura tradițională românească, noaptea Anului Nou reprezintă mijlocul și apogeul unei perioade de timp ritual, ce începe la Crăciun (25 decembrie) și se încheie la Bobotează (6 decembrie).
Numită popular și „Îngroparea anului”, după obiceiul performat în Țara Loviștei, această noapte marchează limita dintre perioada de continuă degradare rituală a timpului, ce începe la Crăciun, și cea de maximă exaltare a forțelor ce caracterizează reînnoirea Anului, concretizată la Bobotează.
Specifice finalului de an, sunt manifestările de tipul carnavalului cu măști, care maximizează haosul și dezordinea ce marchează moartea Anului, vrăjile și farmecele de aflare a ursitei (Vergelul) sau prognoză pentru anul următor, precum și colindatul (Plugușorul, Plugul, Semănatul), cu un rost augural bine definit în civilizația agrară românescă.
Credințe și superstiții:
- se îngroapă anul: ceata junilor aduce un „sicriu” cu zdrenţe şi îl arde în piaţa satului în chiotele mulţimii (obicei din Mărginimea Sibiului);
- se petrece cu mâncare şi băutură: carne de porc, ”că merge înainte”, peşte, „că este vioi”, nu se mănâncă pasăre, ”că scurmă înapoi”;
- seara se lasă porţile descuiate şi lumina şi focul aprinse;
- copii colindă cu „pluguşorul”, „sorcova”, țiganii cu „capra”, ţurca, vasilca;
cine doarme în această noapte, va fi leneș tot anul; - în noapte de Sf. Vasile cerurile se deschid de trei ori, preț de câte o clipă: oamenii cu noroc îl pot vedea pe Dumnezeu, stând la o masă luminată, cu Sf. Nicolae;
- dacă este senin, anul va fi secetos; dacă este înourat, anul va fi ploios; dacă este lună plină, va fi an mănos;
- locul comorilor poate fi identificat după flăcările (reci) care „joacă“ deasupra pământului, iar oamenii le caută, după tradiție, în noaptea spre Anul Nou;
- dacă o fată vrea să determine ca flăcăul care o curtează, să o ceară de soție, ea trebuie să fure, în seara dinspre Anul Nou, resteul de la un jug, să învelească focul din vatră cu el și apoi, ieșind afară, să-l arunce peste casă;
- în seara Sfântului Vasile (Anul Nou), fetele aduc în casă câinele și îi dau să mănânce mămăligă, considerând că peste atâția ani se va mărita de câte înghițituri are nevoie animalul pentru a mânca bucata de mămăligă primită;
- se fac mai multe bucățele de mămăligă, se înmoaie în lapte și se înșiruie pe pragul ușii, fiecărei bucăți fiindu-i menită o fată; este chemată pisica și care bucată o mănâncă mai întâi acea fată se va mărita prima;
- de Anul Nou, la miezul-nopții, atunci când dorm toate apele și toate pietrele, flăcăul sau fata, care vrea să-și vadă viitoarea pereche, se închide singur(ă) într-o odaie, dezbrăcat(ă) complet, așează în fața și în spatele lui(ei) câte o oglindă mare, pune câte o lumânare aprinsă pe laturile lor, apoi își fixează privirile într-un punct și după un timp vede chipul celui sortit, iar, dacă privește mai mult, vede chiar și cine va muri mai întâi dintre ei doi;
- de Anul Nou, în podul casei, fata de măritat învârtește o roată de car, căruță, trăsură în jurul coșului de fum și strigă pe gaura roții, invocând iubitul să vină cât mai repede la ea;
- în noaptea de Anul Nou, se iau atâtea lemne câți membri are familia, se reazemă pe verticală de un perete al magaziei și, a doua zi, lemnul care este găsit căzut din poziția inițială dă semn că persoana căreia i s-a dedicat lemnul va muri în anul care începe;
- în noaptea de Anul Nou, masa se lasă încărcată cu bunătăți până a doua zi dimineața, pentru ca tot așa să fie și de-a lungul întregului an;
- se ascunde furca pentru ca să nu fie muşcaţi de şarpe.
Surse:
Ion Ghinoiu, Zile și mituri. Enciclopedie a sărbătorilor, ritualurilor, fiinţelor fabuloase, eroilor şi miturilor, din panteonul popular românesc, Editura Univers Enciclopedic, 2018;
Romulus Antonescu, Dicţionar de simboluri şi credinţe tradiţionale româneşti, Tipo Moldova, 2016;
Irina Nicolau, Ghidul sărbătorilor românești, Editura Humanitas, 1998;
Narcisa Știucă, Spirala sărbătorilor. Rosturi, tâlcuri şi desluşiri, Editura Astra Museum, 2014;
Simion Florea Marian, Sărbătorile la români. Studiu etnografic, Institutul de Arte Grafice, Bucureşti, 1898;
Rodica Colta, Sărbători și datini de peste an. O anchetă transfrontalieră asupra culturii tradiționale, Editura Etnologică, 2017.