Prima duminică după Paști

Prima duminică de după Paște poartă numele de Duminica Tomei și este ziua în care Iisus Hristos s-a arătat pentru prima oară Apostolilor, după Înviere.

Apostolul Toma, s-a îndoit de spusele celorlalți apostoli, cerând să vadă semnul cuielor
în palmele lui Iisus și și să atingă cu mâna coasta rănită a Mântuitorului. Pentru că s-a îndoit de Învierea Domnului, apostolul a fost supranumit Toma Necredinciosul.

Obiceiuri și tradiții

În calendarul popular, prima duminică după Paști mai poartă denumirile de Paștile Mici sau Paștele morților, fiind o zi cu multiple elemente ce țin de cultul morților.

Cimitir, Pietrarii de Sus, județul Vâlcea, Odeta Catana
Cimitir, Pietrarii de Sus, județul Vâlcea, autor Odeta Catana

Pomenirea morților

Duminica Tomei este o sărbătoare a morților în care sunt pomeniți cei care au murit înecați.

În această zi oamenii duceau la cimitir colaci, pască, ouă roşii şi lumânare, care erau sfințite pe masa comună și apoi împărțite.

După pomenire, toți participanții se
ospătau lângă biserică, până către seară.

Credinţe şi superstiţii

  • sâmbetele de după Paşti (în număr de nouă) se ţin pentru a nu-i apuca pe oameni boalele urâte;
  • porțile Raiului, care s-au deschis de Înviere, rămân așa timp de 7 zile, până în Duminica Tomei.

Surse:

Antoaneta Olteanu, Calendarele poporului român, Editura Paideia, București, 2001;
Irina Nicolau, Ghidul sărbătorilor românești, Editura Humanitas, 1998;
Artur Gorovei, Credinţi şi superstiţii ale poporului român, Editura Grai şi Suflet-Cultura Naţională, Bucureşti, 1995;
Romulus Antonescu, Dicționar de simboluri și credințe tradiționale românești, Editura cIMeC – Institutul de Memorie Culturală, 2009;
luliana Băncescu (coordonator), Obiceiuri tradiționale din România – Sărbători în imagini. Album, Centrul Național pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale, 2006;
Rodica Colta, Sărbători și datini de peste an. O anchetă transfrontalieră asupra culturii tradiționale, Editura Etnologică, 2017.