text de Dumitru Avakian
Așa s-a definit a fi recentul concert al Filarmonicii bucureștene! Nu este nici o exagerare, nici un entuziasm supradimensionat. Concertul a avut loc în cea de a doua parte a lunii februarie a.c. Evenimentul a fost condus de dirijorul maghiar-german, Gabor Kali. Face parte din generația celor mai tineri șefi de orchestră afirmați în anii din urmă în circuitul vieții muzicale europene. Dezvoltă o specială capacitate de a comunica cu muzicienii ansamblului. Se dovedește a fi permanent angajat – de o manieră în anume cazuri pregnant impulsivă dar eficient-stimulatoare – în relația cu muzica, cu muzicienii ansamblului.
Două au fost lucrările importante ale programului, cele care au captat – cum era firesc – interesul special al publicului, inclusiv al celui de specialitate. Am în vedere în primul rând Suita scitică, un opus de tinerețe datorat lui Serghei Prokofiev, o partitură – din păcate! – reluată foarte rar în sălile noastre de concert, lucrare ce aparține perioadei de tinerețe, perioadei pre-sovietice a autorului. Am în vedere în mod special anii celui de al doilea deceniu al secolului trecut, pe de-o parte, iar pe de alta importanța de o valoare iradiantă a acestui centru artistic european care era la acea vreme capitala Franței. Cunoscutele stagiuni pariziene ale Baletelor Ruse, au inspirat mulți artiști muzicieni, artiști plastici, coregrafi. Printre aceștia, inclusiv pe tinerii Serghei Prokofiev și Igor Stravinski. Cum estre cunoscut acest lucru, drumul lor, ulterior, a fost total diferit.
În acel moment, muzica propusă de Prokofiev, a fost considerată ca fiind nepotrivită stilului promovat de viziunea lui Serghei Diaghilev, impresarul principal al trupei de balet. Partitura, schițele acesteia, nu au fost însă lăsate de-o parte ci au constituit bazele acestei importante creții de tinerețe a autorului.
Pe parcursul celor patru mișcări ale lucrării este evocată zona precreștină, euro-asiatică a unor populații de dinamică circulație, anume sciții. Sunt evidente elementele intonaționale tono-modale susținute de o orchestrație evocatoare de mare sugestie. Este firesc a evidenția, astfel, participarea în adevăr excepțională a partidelor de alămuri, de percuție, ale filarmoniștilor bucureșteni.
De o manieră asemănătoare, cu un entuziasm realmente cuceritor, pe parcursul părții secunde a concertului au fost prezentate celebrele Dansuri simfonice de Serghei Rahmaninov. A fost un veritabil apogeu al serii de muzică!
Momentul solistic a fost reprezentat de etalarea realmente strălucită a primului Concert în mi bemol major de Franz Liszt! Participarea pianistei Lise de la Sale a conferit nu numai pregnanță tonului pianistic ci inclusiv consistență maleabilă de autentică sensibilitate a sunetului. Face parte dintre tinerii muzicieni performeri ce au pătruns în anii din urmă pe marile meridiane ale vieții muzicale actuale.
