„Dansăm pentru că altfel nu am putea înțelege viața”
text de Vivia Săndulescu-Dutton
„Viaţa ca o scenă călătoare. Reflecţii autobiografice” şi ediţia în limba engleză „Life as a Moving Stage. Finding the Self in Motion and Encounters with Masters of Dance” au apărut la editura Colocvii din Cluj-Napoca în 2025. Autor, traducător şi editor, Simona Noja-Nebyla.
Literatura noastră nu ne-a răsfăţat cu scrieri autobiografice ale unor personalităţi din lumea dansului, numi le amintesc decât pe cele semnate de Ileana Iliescu, Gelu Barbu şi Vasile Solomon – cel din urmă neîntâmplător profesorul de suflet al Simonei Noja – şi nici cu lucrări dedicate lor – cu câteva excepţii: Oleg Danovski, Gigi Căciuleanu, Răzvan Mazilu, Trixy Checais şi, întrucâtva, Ioan Tugearu. După ştiinţa mea este însă pentru prima dată când autorul, traducătorul şi editorul se întâlnesc în aceeaşi persoană, ceea ce din start ne dă o idee despre complexitatea şi plurivalenţa acesteia.
Structurată cronologic, cu opriri asupra unor roluri/spectacole/etape cheie din evoluţia sa, lucrarea este însoţită de fragmente din cronici şi interviuri, româneşti dar mai ales străine. În mod firesc, fiecare cronicar începe prin a rememora parcursul Simonei Noja, de la copila din Huedin selectată în lotul olimpic de gimnastică sportivă la anii de şcoală la Liceul de Coregrafie din Cluj-Napoca, la Opera Română din acelaşi oraş şi apoi la marea carieră internaţională, deschisă de premiul obţinut la concursul de balet de la Jackson, Mississippi, în 1990.
Dezbaterile interioare asupra opţiunilor profesionale care îi vor marca parcursul – angajamentele la Deutsche Oper am Rhein din Düsseldorf, Deutsche Oper Berlin, Wiener Staatsoper, colaborările cu teatre de prim-rang din lumea largă se împletesc cu meditaţii asupra condiţiei artistului, a actului creator, a locului dansului în viaţă.
Autoarea poposeşte asupra întâlnirilor care au marcat-o, artistic sau personal, a rolurilor de care s-a apropiat mai întâi cu mintea şi sufletul, într-o înverşunare de a descifra „cheia” personajului, descompunându-l ca într-un reverse engineering pentru a i se putea identifica mai bine.
Urmărindu-i biografia, nu poţi să nu te gândeşti că timpul petrecut la lotul olimpic va fi fost determinant pentru evoluţia şi consacrarea ei timpurie: nu doar i-a confirmat calităţile fizice native şi i-a format calităţi tehnice care i-au dat un start cu câteva lungimi înaintea altor balerine, ci i-a impus performanţa ca ţel firesc, nivel de la care nu se va abate niciodată. Căci după ce a izbucnit ca prim-solistă la 18 ani, în „Lacul lebedelor” la Opera Română din Cluj-Napoca, călătoria ei scenică va însuma două decenii pline, trăite trepidant între trenuri de noapte sau avioane, când va dansa ca prim-balerină cât pentru două vieţi.
Simona Noja-Nebyla se descrie pe sine ca muncind mult, dormind puţin şi fiind mereu bine dispusă. Relatările ei sunt riguroase, amintirile neromanţate, privirea retrospectivă e detaşată, dar plină de afecţiune. Se raportează mereu la învăţămintele Larisei Şorban, mentora sa din liceu şi la rădăcinile sale transilvănene, dar se referă cu discreţie la viaţa de familie, căreia îi e dedicată întrutotul. Dintre rânduri percepem un artist care îşi cunoaşte şi îşi afirmă valoarea fără emfază, cultivând recunoştinţa atât faţă de binefacerile sorţii cât şi de cumpenele ei.
Personal, am văzut-o dansând mai mult în înregistrări decât live, întrucât prezenţele ei la Bucureşti au fost puţine, şi de fiecare dată m-a frapat linia ei, născută iar nu făcută. (Într-un top personal aş aşeza-o într-o categorie aparte, alături de Sylvie Guillem, Alessandra Ferri şi Lucia Lacarra, prin acel ceva ínefabil rezervat unui număr restrâns de alese.)
Dincolo de capacitatea rară de a transmite chiar şi prin imaginea video emoţia, trăirea autentică a rolului – prea adesea redusă la clişee în marile balete clasice –, ceea ce o singularizează în rândul prim-balerinelor de talie internaţională este poate filtrul literar şi filosofic prin care îşi scrutează personajul pentru a-l aborda. Referinţele literare, exprimările dense, adesea poetice, confirmă bagajul său cultural solid şi firea înclinată spre reflecţie.
Etapa activităţii sale pedagogice de la Viena, în continuarea „scenei călătoare”, a fost nu mai puţin senzaţională: directoratul timp de un deceniu al Şcolii de Balet a Operei de Stat, pe care a transformat-o în Academie şi anii petrecuţi la conducerea şcolii private Dancearts, fondată împreună cu Boris Nebyla, devenită cea mai importantă din capitala Austriei. Priveşte în urmă fără mânie la felul dureros în care şi-a încheiat mandatul în fruntea Academiei de Balet, lăsând pe alţii să vorbească despre realizările ei.
Acum, de când e lector la Academia Naţională de Muzică Gheorghe Dima din Cluj-Napoca, la specializarea Coregrafie, nu are mai mult timp decât înainte, căci continuă să facă naveta în Austria, împărţindu-se între concursuri, fundaţia pe care o conduce, proiecte de dans şi catedră.
S-a copt însă vremea teoretizării experienţelor trăite, începută cu studiile filologice de licenţă, împlinite peste timp cu un doctorat summa cum laude la Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca. S-a copt şi dorinţa care i-a însoţit viaţa de scenă, aceea de a se exprima şi prin scris, transmiţând mai departe cunoştinţele acumulate – aşa cum s-ar fi întâmplat mai de demult, dacă ar fi înclinat balanţa în favoarea carierei de profesor –, concretizată şi în lucrările „Baletul – model educaţional academic” (editura Colocvii, 2024) şi „Introducere în teoria şi estetica dansului” (editura MediaMusica, 2025).
Vârf de necontestat al generaţiei sale şi model pentru generaţiile viitoare, Simona Noja-Nebyla îşi împărtăşeşte cu generozitate gândurile despre dans ca mod de viaţă şi de înţelegere a ei într-o carte autobiografică cu valoare nu doar documentară ci şi educaţional-artistică.